AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 1.326 din 30 decembrie 2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 2 alin. (1) și (6) și al art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Alineatul (1)
Ministerul Economiei funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenții și mărci, protecția consumatorilor, infrastructura calității și supravegherea pieței și celelalte domenii conexe, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici.
Alineatul (2)
Ministerul Economiei este minister cu rol de sinteză, instituție publică cu personalitate juridică.
Alineatul (3)
Ministerul Economiei, denumit în continuare ministerul, are sediul principal în municipiul București, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1.
Articolul 2
Alineatul (1)
Ministerul îndeplinește următoarele funcții principale:
litera A)
de strategie, prin care se asigură aplicarea politicilor și strategiilor Guvernului, precum și a propriilor strategii și politici, coordonate cu politica Guvernului în domeniile de competență prevăzute la art. 1 alin. (1);
litera B)
de reglementare a domeniului de competență, cu respectarea ierarhiei actelor normative;
litera C)
de control și monitorizare a domeniului de competență, exercitată asupra persoanelor fizice sau juridice sau a autorităților publice care intră în sfera de reglementare a domeniului de specializare, în limitele competenței legale, și prin care se realizează activități de control operativ la entitățile aflate în subordinea și în coordonarea sa, precum și la operatorii economici aflați sub autoritate, în vederea asigurării respectării prevederilor legale.
Alineatul (2)
Ministerul îndeplinește următoarele funcții specifice:
litera A)
de sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional în domeniile de competență prevăzute la art. 1 alin. (1), necesar pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de responsabilitate și din celelalte domenii conexe: recuperarea instalațiilor și gestionarea resurselor materiale, creșterea economică în domeniul politicii industriale, administrarea, restructurarea și, după caz, privatizarea operatorilor economici care funcționează sub autoritatea sa și monitorizarea îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzarecumpărare de acțiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare;
litera B)
de aplicare a prevederilorTratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru domeniile sale de responsabilitate;
litera C)
de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniile sale de activitate, inclusiv în privința afacerilor europene, în conformitate cu prevederileHotărârii Guvernului nr. 34/2017privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene;
litera D)
de administrare a proprietății statului, exclusiv în domeniile sale de competență prevăzute la art. 1, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului;
litera E)
de autoritate de stat prin care: se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniile sale de activitate, precum și al funcționării entităților care își desfășoară activitatea în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, se exercită funcțiile de coordonare a politicilor și a măsurilor de încurajare și de stimulare a industriei naționale și se asigură respectarea exigențelor privind calitatea lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale, precum și în privința gestionării afacerilor europene, potrivitHotărârii Guvernului nr. 34/2017;
litera F)
de coordonare, la nivel național, în colaborare cu celelalte autorități competente, a activităților privind relațiile economice internaționale, fluxurile comerciale și cooperarea economică, în domeniile aflate în responsabilitate;
litera G)
de absorbție a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, în domeniile aflate în responsabilitatea sa.
Alineatul (3)
Ministerul este desemnat să exercite calitatea de:
litera A)
autoritate care coordonează domeniul infrastructurii calității, precum și activitățile de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, potrivit art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prinLegea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum și în ceea ce privește coordonarea activităților de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1.020/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011;
litera B)
autoritate competentă în conformitate cu art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010, aprobată cu modificări prinLegea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare;
litera C)
autoritate competentă pentru transmiterea și solicitarea informațiilor și documentelor ce fac obiectul schimbului de informații în domeniul reglementărilor tehnice între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, potrivit art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare;
litera D)
punct de informare despre produse la nivel național, în conformitate cuHotărârea Guvernului nr. 204/2020privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/515 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008;
litera E)
autoritate competentă care asigură participarea, elaborarea și fundamentarea poziției României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate.
Alineatul (4)
Principiile care stau la baza activității ministerului sunt următoarele:
litera A)
coerență, stabilitatea și predictibilitatea în domeniile sale de responsabilitate;
litera B)
armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
litera C)
perfecționarea managementului fondurilor publice;
litera D)
transparența activității în toate domeniile sale de activitate;
litera E)
colaborarea cu partenerii sociali;
litera F)
asigurarea unui climat concurențial în domeniile coordonate;
litera G)
promovarea eticii și integrității profesionale.
Articolul 3
Paragraf
În realizarea funcțiilor sale, ministerul exercită, în domeniile sale de activitate, următoarele atribuții generale:
punctul 1.
inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative, coordonează și controlează aplicarea acestora în domeniile coordonate și avizează proiectele de acte normative ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu impact în domeniile din responsabilitatea sa;
punctul 2.
fundamentează, elaborează și propune proiectul de buget pentru alocarea resurselor financiare necesare funcționării sale și urmărește execuția bugetului, proiectarea și realizarea investițiilor pentru activitățile din domeniile de activitate;
punctul 3.
asigură administrarea proprietății statului în domeniile coordonate;
punctul 4.
participă la fundamentarea și la elaborarea strategiei și a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului, fundamentează, promovează și asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare în domeniile sale de activitate;
punctul 5.
elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniile coordonate;
punctul 6.
inițiază, negociază și participă, din împuternicirea Guvernului, la încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale de natură economică sau propune întocmirea procedurilor de aderare la aceste convenții ori acorduri, pentru domeniile coordonate;
punctul 7.
încheie tratate internaționale sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 privind tratatele sau, după caz, Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte;
punctul 8.
este coordonator al politicilor naționale în domeniul pieței interne;
punctul 9.
încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate;
punctul 10.
reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale conform atribuțiilor pe domeniile de activitate, asigură reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniile sale de activitate;
punctul 11.
sprijină activitatea asociațiilor profesionale, patronale și sindicale din domeniile sale de activitate și asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media și cu societatea civilă, în scopul informării reciproce și al perfecționării cadrului legislativ existent;
punctul 12.
asigură relația cu Parlamentul, Consiliul Economic și Social și exponenți ai societății civile, în problemele specifice domeniului;
punctul 13.
elaborează, actualizează și implementează permanent sistemul informatic în domeniile coordonate;
punctul 14.
asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;
punctul 15.
gestionează resursele financiare în domeniile coordonate și controlează modul de utilizare a acestora;
punctul 16.
asigură protecția informațiilor clasificate, prevenirea și combaterea terorismului, implementarea cerințelor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ale Uniunii Europene, în domeniile de competență, prin activități specifice;
punctul 17.
realizează activități de control operativ la operatorii economici din domeniile de competență, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;
punctul 18.
colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul său;
punctul 19.
organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniile coordonate;
punctul 20.
asigură implementarea obligațiilor derivând din implementarea Strategiei naționale anticorupție;
punctul 21.
asigură legătura operativă cu personalul desemnat de minister care își desfășoară activitatea la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, în condițiile prevăzute de cadrul normativ care reglementează organizarea Reprezentanței;
punctul 22.
acționează pentru dezvoltarea comerțului exterior și a cooperării economice internaționale a României, în domeniile sale de activitate;
punctul 23.
asigură dialogul instituțional cu partenerii externi în domeniul economic;
punctul 24.
asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la modul de soluționare a petițiilor și a solicitărilor de informații de interes public;
punctul 25.
elaborează legislația în domeniul ajutorului de stat pentru domeniile de responsabilitate și notifică ajutorul de stat pentru care ministerul are calitatea de furnizor de ajutor de stat;
punctul 26.
eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 27.
stimulează relațiile cu camerele de comerț și industrie și cu asociațiile profesionale în domeniile coordonate;
punctul 28.
asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor în domeniile sale de responsabilitate;
punctul 29.
inițiază, propune, implementează, coordonează și monitorizează acțiuni în domeniul reducerii barierelor administrative în domeniul său de activitate;
punctul 30.
elaborează studii și sinteze referitoare la evoluția în domeniile coordonate și urmărește implementarea concluziilor derivate din acestea;
punctul 31.
administrează participațiile statului, împuternicindu-i pe reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor să acționeze pentru creșterea competitivității și eficienței economice a operatorilor și pentru restructurarea și pregătirea acestora pentru privatizare, după caz, în scopul îndeplinirii obligațiilor ce decurg din calitatea sa de instituție publică implicată în privatizare și din calitatea de acționar a statului la operatorii economici aflați sub autoritatea acestuia;
punctul 32.
desfășoară activitățile de privatizare și postprivatizare;
punctul 33.
asigură pregătirea societăților pentru privatizare, stabilește metodele de privatizare și realizează privatizarea prin oricare dintre metodele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 34.
monitorizează aplicarea măsurilor pe perioada de administrare specială și supraveghere financiară a operatorilor economici cu capital de stat și a filialelor acestora;
punctul 35.
asigură aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, și finanțarea cheltuielilor aferente acestei activități;
punctul 36.
preia active sau active funcționale, care au legătură cu domeniile sale de competență, inclusiv prin procedura de dare în plată, în scopul valorificării acestora. Valorificarea activelor se poate realiza prin, dar fără a se limita la vânzare, închiriere, majorarea capitalului social al unor societăți;
punctul 37.
derulează activitățile de atragere de investiții la operatorii economici aflați sub autoritatea sa;
punctul 38.
înființează societăți cu capital de stat în România și în străinătate și asigură cheltuielile legate de această operațiune din bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare;
punctul 39.
efectuează acțiuni de control administrativ, în vederea identificării și remedierii deficiențelor, conform Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 40.
din perspectiva domeniului afacerilor europene: asigură participarea, elaborează și fundamentează pozițiile României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene și asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;
punctul 41.
din perspectiva dreptului tratatelor: încheie tratate internaționale la nivel departamental sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 sau, după caz, de Legea nr. 276/2011, și încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate.
Articolul 4
Paragraf
În realizarea funcțiilor sale, ministerul exercită, în principal, următoarele atribuții specifice:
litera A.
în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare:
punctul 1.
elaborează în domeniul economic strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de reformă:
litera A)
industrială, referitoare la evoluția dezvoltării sectoarelor industriei extractive în domeniul de activitate propriu și a industriei de prelucrare a produselor industriale și a bunurilor de consum, industria auto, industria metalurgică, industria de mașini și echipamente, industria construcții navale și de material rulant, industria construcțiilor metalice, industria construcțiilor de mașini, industria chimică și petrochimică, industria electrotehnică, electronică și mecanică fină, industria textilă și pielărie, industria materialelor de construcții, industria prelucrării lemnului și a mobilei, industria de celuloză și hârtie, industria de prelucrare mase plastice și cauciuc, industria de reciclare, biotehnologii, economie circulară și clusterele;
litera B)
comercială, pentru produsele industriale pentru dezvoltarea pieței interne;
litera C)
economică, privind creșterea economică, atragerea de investitori;
punctul 2.
centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană din domeniul economic, al promovării competitivității produselor industriale și al ajutorului de stat din domeniile coordonate, cu consultarea celorlalte instituții interesate și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;
punctul 3.
participă la reuniunile/conferințele organizațiilor internaționale: Grupul de experți în politici de inovare și competitivitate al Comisiei Economice, ONU (UNECE) de la Geneva, Comitetul pentru Industrie, Comerț și Dezvoltarea Întreprinderii, Grupul de lucru pentru cooperare euromediteraneană în cadrul Cartei euromediteraneene pentru întreprindere, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) - grupurile de lucru „Comitetul Oțelului“ și „Construcții Navale“ - Directoratul pentru Știință, Tehnologie și Inovare, Divizia transport, ONUDI - Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială - tehnologia de foresight - previziuni industriale, forumurile economice ale Inițiativei Central Europene - ICE;
punctul 4.
desemnează organisme de inspecție, laboratoare de încercări sau organisme de certificare pentru eșantionarea combustibililor lichizi și asigură controlul respectării legislației referitoare la limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi potrivit Hotărârii Guvernului nr. 346/2016 privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi;
punctul 5.
acordă certificate de recunoaștere și desemnare ca organisme de inspecție tehnică a unor operatori economici, pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili în temeiul Legii nr. 264/2017 privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea benzinei și din distribuția acesteia de la terminale la stațiile de distribuție a benzinei, precum și în timpul alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină;
punctul 6.
coordonează activitățile de supraveghere a pieței produselor reglementate de normele Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;
punctul 7.
coordonează și participă, împreună cu alte organe ale administrației publice cu atribuții în domeniu și organizații neguvernamentale, la elaborarea de strategii în domeniul protecției consumatorului;
punctul 8.
asigură informarea, consultarea și instruirea operatorilor economici cu privire la dezvoltarea durabilă, producția și consumul durabil, strategiile tematice din Uniunea Europeană în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
punctul 9.
urmărește realizarea sarcinilor ce îi revin din Planul național de gestiune a deșeurilor, referitoare la gestionarea deșeurilor generate de industrie;
punctul 10.
monitorizează piața pentru produsele industriale importate de România din țări din afara Uniunii Europene;
punctul 11.
coordonează domeniul infrastructurii calității și urmărește aplicarea unitară a măsurilor aferente pentru produsele reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;
punctul 12.
coordonează și exercită prerogativele de putere publică în relația cu ASRO - Asociația de Standardizare din România;
punctul 13.
elaborează și propune spre aprobare strategii, programe și acte normative pentru aplicarea Programului de guvernare în industria de apărare și securitate, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici;
punctul 14.
negociază direct sau participă la negocierea și la încheierea de tratate, acorduri și alte înțelegeri internaționale cu caracter economic din domeniile coordonate ori pentru stabilirea cadrului juridic necesar dezvoltării schimburilor comerciale;
punctul 15.
elaborează politici și reglementări privind evaluarea conformității produselor industriale, implementează și controlează politica de securitate a instalațiilor din industrie și de reciclare a materialelor și urmărește aplicarea acestora;
punctul 16.
sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți;
punctul 17.
inițiază și dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflați în portofoliul ministerului;
punctul 18.
solicită informații economice și sociale necesare la elaborarea politicilor industriale;
punctul 19.
participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;
punctul 20.
urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;
punctul 21.
inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terțe piețe;
punctul 22.
acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale ori internaționale de interes pentru România;
punctul 23.
administrează și gestionează programul de creștere a competitivității produselor industriale ținând cont de noile principii europene privind: economia circulară, dezvoltarea durabilă, reducerea emisiilor de dioxid de carbon și digitalizare;
punctul 24.
efectuează controlul operatorilor economici care au beneficiat de sprijin financiar în cadrul programului de creștere a competitivității produselor industriale, în vederea asigurării corectitudinii acordării fondurilor;
punctul 25.
coordonează Comitetul interministerial pentru competitivitate;
punctul 26.
coordonează monitorizarea și evaluarea Strategiei naționale pentru competitivitate;
punctul 27.
elaborează politica industrială și politica de cluster și urmărește aplicarea acestora;
punctul 28.
acordă asistență de specialitate firmelor românești și străine în domeniile sale de competență;
punctul 29.
participă la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Pactul ecologic european - Green Deal din domeniul de competență;
punctul 30.
asigură legătura operativă cu reprezentanții permanenți ai ministerului la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană;
punctul 31.
desemnează și notifică organismele de evaluare a conformității în domeniile de competență în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare;
punctul 32.
promovează scheme de ajutor de stat în domeniile economie, politici industriale și competitivitate cu respectarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 33.
aplică măsuri în vederea reorganizării, restructurării și privatizării operatorilor economici din industria de apărare și securitate cu capital de stat;
punctul 34.
reglementează activitatea de producție, dezvoltare și de investiții a operatorilor economici de stat și privați din industria de apărare și securitate;
punctul 35.
sprijină participarea industriei de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare și modernizare a forțelor sistemului național de apărare;
punctul 36.
sprijină activitatea instituțiilor din cadrul Sistemului național de apărare privind implicarea operatorilor economici, inclusiv a celor din industria de apărare și securitate, la programele de compensări în industria de apărare;
punctul 37.
promovează exportul de echipamente, produse și servicii ale industriei de apărare și securitate, indiferent de forma de proprietate;
punctul 38.
asigură, reprezintă și susține activitatea de cooperare tehnică internațională în domeniul industriei de apărare și securitate, în relațiile cu alte state, precum și cu organizații de profil din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene;
punctul 39.
participă în comisiile de control al exporturilor și importurilor strategice care vizează domeniile coordonate;
punctul 40.
elaborează propuneri pentru planul de mobilizare pentru apărare a economiei naționale, secțiunea industrie și resurse, planurile anuale de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime și materiale aferente acestora, gestionează/actualizează Inventarul capacităților de producție ale operatorilor economici din industria națională de apărare, avizează lucrările de evidență militară și de mobilizare la locul de muncă pentru personalul cu obligații militare ale operatorilor economici în domeniu;
punctul 41.
organizează și desfășoară activități de valorificare a produselor scoase definitiv din rezerva de mobilizare aflată în administrare, aflate în gestionarea operatorilor economici din industria de apărare și securitate;
punctul 42.
stabilește și asigură aplicarea măsurilor de management al situațiilor de urgență și de protecție civilă în domeniul de competență, precum și de identificare, desemnare și protecție a obiectivelor de infrastructură critică naționale și europene din domeniul economic;
punctul 43.
întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului economic, inclusiv privind industria de apărare și securitate;
punctul 44.
participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul economic;
punctul 45.
participă în comisiile și grupurile de lucru care reprezintă Guvernul României în organismele internaționale, a căror activitate vizează cooperarea internațională în domeniul apărării și securității, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice europene din domeniul de competență;
punctul 46.
realizează și gestionează baza de date și sistemul informațional din domeniile de activitate, participând la sistemul informațional național și internațional;
punctul 47.
asigură protecția informațiilor clasificate, prevenirea și combaterea terorismului, implementarea cerințelor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene în domeniul de competență, prin activități specifice;
litera B.
în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile:
punctul 1.
elaborează în domeniul resurselor minerale neenergetice strategii de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung și soluții de reformă privind evoluția sectorului minier și atragerea investitorilor;
punctul 2.
sprijină realizarea strategiilor de dezvoltare locală a comunităților afectate de restructurarea industrială;
punctul 3.
diseminează informații și bune practici pentru planificarea strategică participativă a dezvoltării locale;
punctul 4.
centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană, Banca Mondială și alți finanțatori, din domeniul resurselor minerale neenergetice și al regenerării socioeconomice;
punctul 5.
elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 6.
îndeplinește atribuții de minister de resort în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 7.
elaborează reglementări în vederea implementării Programului geologic național;
punctul 8.
elaborează și implementează programe în domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 9.
reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale ce interesează domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile;
punctul 10.
asigură monitorizarea administrării proprietății publice din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și a valorificării produselor rezultate din prelucrarea acestora, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 11.
avizează documentația pentru obținerea licențelor în domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 12.
întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului resurselor minerale neenergetice;
punctul 13.
participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 14.
fundamentează propuneri privind proiectul de buget și urmărește execuția bugetului pentru activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, urmărește proiectarea și realizarea investițiilor;
punctul 15.
inițiază sau avizează programe de refacere ecologică a zonelor afectate, a zonelor miniere, urmărind realizarea măsurilor de protecție a mediului, și programe de regenerare socioeconomică a zonelor industriale și dezvoltarea durabilă a comunităților;
punctul 16.
asigură implementarea și managementul programelor de refacere ecologică și regenerare socioeconomică pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate;
punctul 17.
coordonează activitatea de monitorizare postimplementare a programelor de închidere a minelor, refacere a mediului și regenerare socioeconomică;
punctul 18.
sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți și a comunităților afectate de restructurarea industrială;
punctul 19.
inițiază și dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflați în portofoliul ministerului, din domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 20.
impune accelerarea elaborării și implementării proiectelor finanțate din fonduri structurale prin sprijinirea autorităților publice locale din zonele afectate;
punctul 21.
solicită informații economice și sociale din zonele afectate, necesare la elaborarea politicilor din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
punctul 22.
colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 23.
organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 24.
acordă asistență de specialitate, organizează seminare și consultări în domeniul dezvoltării durabile a zonelor industriale;
punctul 25.
participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;
punctul 26.
urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în domeniul resurselor minerale neenergetice, în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională, la care ministerul este parte;
punctul 27.
inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral;
punctul 28.
acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
punctul 29.
asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
punctul 30.
inițiază sau avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul protecției mediului, proiecte de acte normative, de ordine și de instrucțiuni referitoare la protecția mediului în domeniul resurselor minerale neenergetice;
punctul 31.
avizează planul de încetare a activității minelor care sunt propuse la închidere, precum și proiectele tehnice de execuție a lucrărilor de conservare, închidere a minelor și reabilitare a mediului, pentru minele aparținând companiilor/societăților naționale miniere;
punctul 32.
aprobă editarea publicațiilor „Revista minelor“ și „Buletinul de resurse minerale neenergetice“;
litera C.
în domeniul proprietății intelectuale, invențiilor și mărcilor:
punctul 1.
promovează politica de sprijin al invențiilor în România;
punctul 2.
elaborează programe și strategii în vederea promovării proprietății intelectuale și protejării acesteia la nivel național și internațional;
litera D.
în domeniul protecției consumatorilor promovează acte normative.
Articolul 5
Paragraf
În exercitarea atribuțiilor sale, ministerul colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, cu autoritățile administrației publice locale, cu partenerii de dialog social, precum și cu alte organisme și instituții publice.
Articolul 6
Alineatul (1)
În îndeplinirea atribuțiilor sale, ministerul este autorizat:
litera A)
să efectueze acțiuni de control și să dispună măsuri în vederea remedierii deficiențelor constatate, în temeiulOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și alOrdonanței Guvernului nr. 119/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
litera B)
să ia măsuri pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în competența sa;
litera C)
să încheie protocoale de schimb de informații și documente, precum și de colaborare cu ministere, instituții publice și cu alte organizații, potrivit competențelor atribuite;
litera D)
să emită și să revoce, după caz, pentru domeniile pentru care este împuternicit, acte administrative sub forma autorizațiilor, licențelor, atestatelor, prin care li se permit(e) solicitanților organizarea și/sau desfășurarea unei anumite activități;
litera E)
să inițieze și să supună aprobării Guvernului bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa.
Alineatul (2)
Pentru operatorii economici aflați sub autoritatea sa, ministerul exercită, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, atribuțiile de instituție publică implicată și, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, competențele de autoritate publică tutelară.
Articolul 7
Paragraf
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, ministerul poate solicita, pe bază de protocol, de la celelalte autorități ale administrației publice, instituții publice și operatori economici, de la instituții de credit și de la alte persoane juridice datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor sale, cu păstrarea confidențialității acestora și potrivit Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Articolul 8
Alineatul (1)
Structura organizatorică a ministerului este prevăzută în anexa nr. 1.
Alineatul (2)
Cu respectarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului economiei se pot organiza direcții, servicii, birouri, compartimente și se pot stabili: numărul total al posturilor, numărul posturilor de conducere și numărul posturilor de execuție, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
Alineatul (3)
Personalul ministerului este compus din demnitari, funcționari publici care ocupă funcții publice generale, precum și din personal contractual.
Alineatul (4)
Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 275 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora.
Alineatul (5)
Pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, ministerul poate înființa echipe de proiect cu personal angajat în afara organigramei, potrivit art. 16 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (6)
Numărul de posturi, organizarea și funcționarea echipelor de proiect prevăzute la alin. (5) se realizează prin ordin al ministrului economiei.
Alineatul (7)
Statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale unităților aflate în subordinea și în coordonarea ministerului, finanțate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, se aprobă prin ordin al ministrului economiei.
Alineatul (8)
Conducătorii instituțiilor publice aflate în subordinea ministerului sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului economiei.
Articolul 9
Alineatul (1)
Atribuțiile, sarcinile și răspunderile structurilor din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin regulamentul de organizare și funcționare al ministerului, aprobat prin ordin al ministrului economiei.
Alineatul (2)
Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc prin fișa postului.
Alineatul (3)
Statul de funcții, structura posturilor pe compartimente pentru aparatul propriu al ministerului, precum și încadrarea personalului se aprobă prin ordin al ministrului economiei.
Articolul 10
Alineatul (1)
Conducerea ministerului se asigură de către ministrul economiei.
Alineatul (2)
Ministrul reprezintă și angajează ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate, precum și în justiție și în raporturile cu celelalte organe jurisdicționale. În acest scop poate da împuternicire de reprezentare secretarilor de stat sau altor persoane din subordine.
Alineatul (3)
În fața autorităților jurisdicționale, ministerul este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenței stabilite prin ordin al ministrului economiei.
Alineatul (4)
Ministrul economiei este ordonator principal de credite și îndeplinește atribuțiile generale prevăzute la art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (5)
Pe lângă ministrul economiei funcționează Colegiul ministerului. Componența și Regulamentul de organizare și funcționare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului economiei.
Alineatul (6)
În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul economiei emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
Alineatul (7)
Prin ordin al ministrului economiei pot fi delegate atribuții.
Alineatul (8)
În cazul în care ministrul economiei nu își poate exercita atribuțiile, prin ordin al acestuia va fi nominalizat un înlocuitor.
Articolul 11
Alineatul (1)
Ministrul economiei este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat, precum și de secretarul general și de 2 secretari generali adjuncți, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.
Alineatul (2)
Secretarul general al ministerului are atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare. Acesta poate îndeplini și alte atribuții prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al ministerului ori încredințate de ministrul economiei.
Alineatul (3)
Secretarii generali adjuncți îndeplinesc atribuțiile stabilite de ministrul economiei.
Articolul 12
Paragraf
Unitățile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea ministerului, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 13
Alineatul (1)
Ministerul are în dotare un parc auto, iar pentru activități specifice numărul de mijloace de transport este prevăzut în anexa nr. 3, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Autoturismele din parcul auto al aparatului propriu al ministerului pot fi conduse și de demnitari sau de alte categorii de salariați cu funcții de conducere, nominalizați prin ordin al ministrului. Consumul lunar de combustibil pentru fiecare autovehicul va fi stabilit prin ordin al ministrului.
Articolul 14
Paragraf
Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor și a procedurii aplicabile fiecărei categorii de personal, în minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 15
Paragraf
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 16
Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 315/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 17 martie 2021.
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul economiei,
Paragraf
Florin Marian Spătaru
Paragraf
Ministrul antreprenoriatului și turismului,
Paragraf
Constantin-Daniel Cadariu
Paragraf
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Paragraf
Marius-Constantin Budăi
Paragraf
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Paragraf
Dan Vîlceanu
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Adrian Câciu
Paragraf
p. Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Daniela Anda Grigore Gîtman,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
București, 30 decembrie 2021.
Paragraf
Nr. 1.326.
Anexa nr. 1 NR
Anexa nr. 2 NR
Anexa nr. 3 NR
Paragraf
*) Exclusiv numărul autoturismelor reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit