AcasăLegislațieORDONANȚĂ nr. 28 din 10 august 2023

ORDONANȚĂ nr. 28 din 10 august 2023pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:10.08.2023
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. IX.2 din Legea nr. 193/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul 1

Alineatul (1)
Pentru apelurile de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027 pentru care vor fi declarate cheltuieli Comisiei Europene până la sfârșitul anului 2023, autoritatea de management sau organismul intermediar ori organismul cu funcție contabilă, după caz, potrivit atribuțiilor specifice, asigură derularea proceselor de pregătire și lansare a apelului de proiecte, depunerea cererii de finanțare, evaluarea și selecția, contractarea, implementarea, monitorizarea proiectului, autorizarea și plata cheltuielilor, gestionarea neregulilor aferente acestora și agregarea cheltuielilor într-o formă compatibilă cu formatele standard privind declararea cheltuielilor la Comisia Europeană prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, cu modificările și completările ulterioare, denumit, în continuare, Regulamentul (UE) 2021/1.060, în sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+, conform funcțiilor, etapelor și fluxurilor existente la nivelul acestuia.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru apelurile de proiecte, aferente perioadei de programare 2021-2027, lansate în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, pentru care vor fi declarate cheltuieli și vor fi transmise cereri de plată Comisiei Europene până la sfârșitul anului 2023, autoritățile de management sau organismul intermediar ori organismul cu funcție contabilă, după caz, potrivit atribuțiilor specifice, asigură derularea prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+ a etapelor pentru care sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ nu este operațional, respectiv contractare, implementare, monitorizare proiect, autorizare și plată cheltuieli, gestionare nereguli aferente acestora și agregare cheltuieli într-o formă compatibilă cu formatele standard privind declararea cheltuielilor la Comisia Europeană prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/1.060.

Articolul 2

Alineatul (1)
Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 nu se aplică apelurilor de proiecte prevăzute la art. 1 alin. (1).
Alineatul (2)
Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2023 nu se aplică pentru etapele prevăzute la art. 1 alin. (2), derulate prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+.

Articolul 3

Alineatul (1)
Lista apelurilor de proiecte prevăzute la art. 1 alin. (1) se aprobă, prin grija autorității de management, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin decizie a ordonatorului principal de credite în cadrul căruia este organizată structura cu rol de autoritate de management și, respectiv, pentru programele regionale, prin decizie a conducătorului autorității de management.
Alineatul (2)
Actualizarea listei apelurilor de proiecte prevăzută la alin. (1) se aprobă, prin grija autorității de management, prin decizie a ordonatorului principal de credite în cadrul căruia este organizată structura cu rol de autoritate de management și, respectiv, pentru programele regionale, prin decizie a conducătorului autorității de management.

Articolul 4

Paragraf
În cazul aplicării art. 1, autoritatea de management, cu sprijinul unității de coordonare SMIS din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, are obligația de a transfera informațiile și documentele aferente fluxurilor derulate prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+ în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, după operaționalizarea acestuia, în termen de 90 de zile calendaristice, calculat de la operaționalizarea acestuia.

Articolul 5

Paragraf
Pentru cheltuielile care urmează să fie declarate Comisiei până la sfârșitul anului 2023, autoritatea de management/organismul intermediar trebuie să se asigure că autorizarea acestora în sistemul informatic MySMIS2014/ SMIS2014+ se face până la data de 30 noiembrie 2023.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ION-MARCEL CIOLACU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
Marian Neacșu
Paragraf
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Paragraf
Adrian Câciu
Paragraf
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Paragraf
Sorin-Mihai Grindeanu
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Marcel-Ioan Boloș
Paragraf
București, 10 august 2023.
Paragraf
Nr. 28.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 5 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031