LEGE nr. 287 din 31 octombrie 2022pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, precum și pentru completarea unor acte normative
În vigoare
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Paragraf
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80 din 16 iunie 2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 17 iunie 2022, cu completările ulterioare, cu următoarea completare:
-
La articolul unic, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:
Citat
Alineatul (3^1)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Camerei Deputaților și Senatului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesității și încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, prin memorandum aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului.
Alineatul (3^2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cadrul instituțiilor și/sau autorităților publice poate fi încadrat personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, prin act administrativ al conducătorului instituției, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (10)-(10^6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul II
Paragraf
La capitolul I, litera A din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după asteriscul din finalul tabelului de la punctul 5 se introduce un nou text, cu următorul cuprins:
Citat
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Salariile de bază de la nr. crt. 1-8 și 17-21 se aplică și funcției didactice de educator-puericultor, conform studiilor absolvite. Diferențierea salariilor de bază în funcție de studiile absolvite se stabilește prin ordin al ministrului educației, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate învățământ preuniversitar.
Articolul III
Paragraf
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emite ordinul ministrului educației prevăzut la pct. 5 al notei de la lit. A, cap. I, anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta lege.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Semnături
Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
VASILE-DANIEL SUCIU
Paragraf
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
Paragraf
București, 31 octombrie 2022.
Paragraf
Nr. 287.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
