AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 1.174 din 29 decembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 1.174 din 29 decembrie 2014privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:27.01.2023
Versiune:consolidata
Sursă oficială
35 versiuni ale acestui act — din 26 octombrie 2015 până azi. Vezi textul la orice dată

Notă

Paragraf
Potrivit art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.084 din 11 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 965 din 30 decembrie 2014, perioada de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 se prelungește până la data de 31 decembrie 2023.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al Deciziei Comisiei Europene C (2013) 3.187 din 5 iunie 2013, al Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat și al art. 8 din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Alineatul (1)
Se instituie schema de ajutor de stat în baza prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) și b) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității și a prevederilor art. 1 alin. (3) lit. b) coroborate cu art. 44 din Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, denumit în continuare Regulament.
Alineatul (2)
În sensul prezentei hotărâri, schema de ajutor de stat, astfel cum e definită la art. 2. pct. 15 din Regulament este exceptată de la obligația notificării prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratat, conform criteriilor prevăzute de art. 44 din Regulament.

Articolul 2

Alineatul (1)
Prezenta schemă se aplică pe întreg teritoriul României, iar perioada de aplicare este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, dar nu mai devreme de data publicării numărului de exceptare pe site-ul Comisiei Europene, până la data de 31 decembrie 2020.

Notă

Alineatul (2)
Rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare este prevăzută la art. 8 alin. (2) lit. a) și b) și tabelul B al anexei nr. 1 din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, respectiv de 21 euro/1.000 litri.
Alineatul (2^1)
Pentru anul 2021, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare este de 102,354 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri, calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 1 octombrie 2020.
Alineatul (2^2)
Pentru anul 2022, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare este de 103,887 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 1 octombrie 2021.
Alineatul (2^3)
Pentru anul 2023, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare este de 103,9059 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 3 octombrie 2022.
Alineatul (3)
În anul 2015, diferența dintre rata accizei standard prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Alineatul (3^1)
În anul 2016, diferența dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 1 la titlul VIII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu completările ulterioare, și rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Alineatul (3^2)
În perioada 2017-2020, diferența dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2)-(4) din același act normativ, și rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Alineatul (3^3)
Pentru anul 2021, diferența dintre nivelul de 1.674,55 lei/ 1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat conform art. 342 alin. (1), (3) și (4) din același act normativ, și rata accizei reduse prevăzută la alin. (2^1) este în cuantum unitar de 1,572 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Alineatul (3^4)
Pentru anul 2022, diferența dintre nivelul de 1.734,66 lei/1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat conform art. 342 alin. (1), (3) și (4) din același act normativ și rata accizei reduse prevăzute la alin. (2^2) este în cuantum unitar de 1,630 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Alineatul (3^5)
Pentru anul 2023, diferența dintre nivelul de 1.632,81 lei/1.000 litri al accizei, stabilit conform art. IV alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 370/2022, și rata accizei reduse prevăzute la alin. (2^3) este în cuantum unitar de 1,529 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Alineatul (4)
Ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă în limita cantităților maxime anuale, defalcate pentru sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Alineatul (5)
În cazul în care cantitățile de motorină pentru care se solicită plăți în cadrul schemei de ajutor de stat depășesc cantitățile prevăzute în anexă, cuantumul plăților se reduce proporțional pentru toate sectoarele prevăzute în anexă.

Articolul 3

Alineatul (1)
În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
litera A)
întreprindere - în baza art. 1 din anexa I la Regulament se consideră orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică. Sunt considerate, de asemenea, întreprinderi persoane fizice autorizate și asociațiile familiale implicate în activități de artizanat sau alte activități, precum și parteneriatele sau asociațiile care desfășoară în mod regulat o activitate economică;
litera B)
IMM-uri sau microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii - înseamnă întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa I la Regulament.
Alineatul (2)
Întreprindere aflată în dificultate înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:
litera A)
în cazul unei societăți cu răspundere limitată, alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății conduce la un rezultat cumulat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei dispoziții, "societate cu răspundere limitată" se referă, în special, la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (24), iar "capital social" include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;
litera B)
în cazul unei societăți în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani, și atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societății, a scăzut/este diminuat ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, "o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății" se referă în special la acele tipuri de societăți comerciale menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
litera C)
atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
litera D)
atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutor pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;
litera E)
în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când în ultimii doi ani raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5 și/sau capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub 1,0.

Capitolul II BENEFICIARII, CRITERII DE ELIGIBILITATE, FORMA AJUTORULUI, INTENSITATEA AJUTORULUI, DURATA AJUTORULUI ȘI BUGETUL AJUTORULUI

Articolul 4

Paragraf
Beneficiarii schemei sunt întreprinderile, așa cum sunt definite la art. 3 alin. (1), respectiv:
litera A)
producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizații de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistrați în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantațiilor viticole, alte evidențe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;
litera B)
producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, și/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizații de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistrați în Registrul național al exploatațiilor și care dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;
litera C)
organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare și Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare, așa cum sunt definite în Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
litera D)
organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, testarea noilor soiuri pentru introducerea în cultură, precum și de a-și face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Articolul 5

Paragraf
Autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei temporare de ajutor de stat reglementată de prezenta hotărâre este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin structurile sale teritoriale, respectiv centrele județene/al municipiului București/centrele locale.

Articolul 6

Alineatul (1)
Beneficiază de ajutor de stat în temeiul prezentei scheme orice solicitant care depune la autoritatea competentă o cerere de acord prealabil pentru finanțare, iar aceasta confirmă în scris, sub rezerva verificărilor ulterioare, acordul prealabil pentru solicitarea finanțării.
Alineatul (2)
Cererea privind acordul prealabil se depune anual și va conține cel puțin următoarele:
litera A)
informații cu privire la suprafețele de teren, inclusiv pe structura de culturi și/sau efectivele de animale/păsări/ albine/viermi de mătase, pe care le exploatează solicitantul, și/sau lucrările de îmbunătățiri funciare, pe care acesta le execută până la sfârșitul fiecărui an calendaristic aferent solicitării;
litera B)
în cazul solicitanților persoane fizice, un angajament care va preciza că în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil pentru finanțare, aceștia vor prezenta certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului care atestă calitatea de persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare; în caz de neprezentare în termen a certificatului de înregistrare, solicitantul este exclus de la schema de finanțare.
Alineatul (2^1)
Cererea va fi însoțită de originalul sau copia adeverinței prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, emise de primărie conform înscrisurilor din Registrul agricol, sau va cuprinde informații privind suprafețele și culturile prevăzute în cererea de plată unică pe suprafață depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și pe care solicitantul le exploatează până la sfârșitul fiecărui an calendaristic aferent solicitării, în cadrul schemelor de plăți pe suprafață, în cursul anului de cerere.
Alineatul (2^2)
În situația în care solicitantul a depus adeverința emisă de primărie odată cu cererea de plată unică pe suprafață și aceasta cuprinde datele prevăzute la alin. (2^1), adeverința își păstrează valabilitatea.
Alineatul (2^3)
În situația exploatării în cursul anului de cerere și a altor suprafețe și culturi, altele decât cele prevăzute la alin. (2^1), solicitantul are obligația să depună o adeverință emisă de primărie, în original sau în copie, conform înscrisurilor din Registrul agricol, care cuprinde informații privind suprafețele și culturile în cauză.
Alineatul (3)
Cererea se depune, după cum urmează:
litera A)
la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață; sau
litera B)
la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București la care au fost depuse cererile de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare în cadrul schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, cu completările ulterioare.
Alineatul (4)
Acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare se emite de către centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare.
Alineatul (5)
Ajutorul de stat prevăzut prin prezenta schemă nu poate fi cumulat cu alte forme de sprijin pentru aceleași costuri eligibile.

Articolul 7

Paragraf
În vederea efectuării lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, beneficiarii achiziționează cantitățile necesare de motorină și solicită documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor.

Articolul 8

Paragraf
Plata ajutorului de stat se solicită pe baza unor cereri de plată adresate de beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin centrele județene/locale, după caz, care se depun până la finele lunii următoare perioadei pentru care se solicită rambursarea, însoțite de o situație centralizatoare a cantităților de motorină utilizate în perioada respectivă, precum și de copii ale documentelor fiscale de vânzare a motorinei, emise de furnizori pe numele beneficiarilor.

Articolul 9

Alineatul (1)
Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București analizează solicitările beneficiarilor și documentele justificative anexate, în limita cantităților totale anuale aprobate prin acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare, determină cantitățile de motorină pentru care se acordă ajutorul de stat, precum și valoarea acestuia și întocmesc situații centralizatoare pe care le transmit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Alineatul (2)
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură întocmește și transmite trimestrial la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația centralizatoare cu beneficiarii și sumele exprimate în lei, fără subdiviziuni, aferente cantităților de motorină determinate la plată.
Alineatul (3)
După primirea situației centralizatoare cu beneficiarii și sumele aferente cantităților de motorină achiziționate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale stabilește, prin ordin al ministrului, cantitățile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Alineatul (4)
După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale deschide și repartizează credite bugetare Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care, la rândul său, repartizează credite bugetare centrelor județene, respectiv al municipiului București, cu sumele cuvenite.
Alineatul (4^1)
Centrele județene, respectiv al municipiului București, ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, conform legislației în vigoare.
Alineatul (5)
Sumele reprezentând ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru cantitățile de motorină determinate la plată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin situația centralizatoare prevăzută la alin. (2), consumate de beneficiari și nedecontate în anul de cerere, se decontează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în anul următor anului de cerere, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Articolul 10

Alineatul (1)
Valoarea maximă totală a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2015-2020 este de 3.612.688,25 mii lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Alineatul (1^1)
Pentru anul 2021, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 757.002,234 mii lei, care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Alineatul (1^2)
Pentru anul 2022, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 817.000,00 mii lei care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Alineatul (1^3)
Pentru anul 2023, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 500.000,00 mii lei, care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Alineatul (2)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2015 este de 377.472,250 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2015.
Alineatul (3)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2016 este de 765.328,803 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016.
Alineatul (4)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2017 este de 553.893,907 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.
Alineatul (5)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2018 este de 487.593,579 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2018.
Alineatul (6)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2019 este de 595.606,000 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2019.
Alineatul (7)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2020 este de 806.651,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2020.
Alineatul (8)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2021 este de 757.002,234 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2021.
Alineatul (9)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2022 este de 817.000,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.
Alineatul (10)
Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2023 este de 500.000,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023.

Capitolul III DISPOZIȚII FINALE

Articolul 11

Paragraf
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură elaborează procedurile specifice de implementare și control, precum și formularistica necesară aplicării schemei temporare de ajutor de stat, reglementată de prezenta hotărâre, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 12

Paragraf
Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate în temeiul prezentei hotărâri și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 13

Paragraf
Nerespectarea de către solicitanți a condițiilor prevăzute prin prezenta schemă, precum și a oricăror obligații asumate în vederea obținerii finanțării determină aplicarea de către instituțiile în drept a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat necuvenite, potrivit legii.

Articolul 14

Paragraf
Textul prezentei scheme se publică integral pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe adresa www.madr.ro

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul agriculturii
Paragraf
și dezvoltării rurale,
Paragraf
Daniel Constantin
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Darius-Bogdan Vâlcov
Paragraf
Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Bogdan Lucian Aurescu
Paragraf
București, 29 decembrie 2014.
Paragraf
Nr. 1.174.

ANEXĂ

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 35 versiuni ale acestui act, din 26 octombrie 2015
  • 14 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031