RO
AcasăDocument

DECIZIE nr. 168 din 28 octombrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 lit. c), precum şi ale art. 23 din Decretul nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:28.10.1999
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Lucian Mihai - preşedinte
Paragraf
Costica Bulai - judecător
Paragraf
Constantin Doldur - judecător
Paragraf
Kozsokar Gabor - judecător
Paragraf
Ioan Muraru - judecător
Paragraf
Nicolae Popa - judecător
Paragraf
Lucian Stangu - judecător
Paragraf
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Paragraf
Romul Petru Vonica - judecător
Paragraf
Paula C. Pantea - procuror
Paragraf
Doina Suliman - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 lit. c), precum şi ale art. 23 din Decretul nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, excepţie ridicată de Nicoleta Iliescu în Dosarul nr. 8.254/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Paragraf
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 octombrie 1999 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 octombrie 1999.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 26 februarie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 8.254/1997, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 lit. c), precum şi ale art. 23 din Decretul nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Iliescu, prin mandatar, într-o cauza civilă ce are ca obiect obligarea la plata unor sume de bani solicitate de Asociaţia de locatari a blocului nr. 116 din Bd. Libertăţii nr. 6, sectorul 4, Bucureşti.
Paragraf
În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, care consacra accesul liber la justiţie, precum şi pe cele ale art. 37, care consfinţesc dreptul la libera asociere.
Paragraf
Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca art. 3 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 lit. c) din Decretul nr. 387/1977 este constituţional. În ceea ce priveşte art. 23 din acelaşi decret, instanţa considera ca este caduc raportat la "schimbările intervenite în plan social, economic, după evenimentele petrecute în decembrie 1989", astfel ca "nu se aplică şi, prin urmare, nu produce nici un fel de efecte", iar parata nu este vătămată şi nu îi sunt lezate drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite de Constituţie.
Paragraf
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Paragraf
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca "art. 3 alin. 1 teza întâi şi art. 3 alin. 2 lit. c) din statutul aprobat prin Decretul nr. 387/1977 sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale, nefiind abrogate prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituţie".
Paragraf
În privinta art. 23-28 din statut se apreciază ca "sunt în vigoare, în măsura în care nu afectează raporturile juridice de drept privat în care este parte asociaţia de locatari, precum şi raporturile juridice existente între membrii asociaţiei".
Paragraf
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca în cauza instanţa putea constata ca, potrivit art. 70 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, Decretul nr. 387/1977 nu mai este în vigoare.
Paragraf
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
Paragraf
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Paragraf
Verificand sub aspectul aplicării în timp Decretul nr. 387/1977, prin care a fost aprobat Statutul privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei de locatari, se constată că, prin efectul art. 70 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, acesta a fost declarat abrogat la împlinirea termenului de 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii menţionate. Dar, prin art. I pct. 18 din Legea nr. 145 din 27 iulie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999, art. 70 a fost, la rândul sau, abrogat. În plus pct. 17 al art. I din aceasta ultima lege prevede că, "Până la data dobândirii personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari, asociaţiile de locatari constituite potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor îşi desfăşoară activitatea pe baza statutului propriu şi a dispoziţiilor prezentei legi".
Paragraf
În aceste condiţii Statutul privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, aprobat prin Decretul nr. 387/1977, se integreaza, alături de alte reglementări, între care Legea locuinţei nr. 114/1996, cadrului juridic aplicabil domeniului gospodăririi locative, până la finalizarea procesului de transformare a asociaţiilor de locatari în asociaţii de proprietari.
Paragraf
În consecinţa, urmează să facă obiectul controlului de constituţionalitate prevederile legale invocate de autorul excepţiei, şi anume art. 3 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 lit. c), precum şi art. 23 din Decretul nr. 387/1977, texte care au următorul cuprins:
Paragraf
- Art. 3: "Sunt de drept membri ai asociaţiei locatarilor: titularii contractelor de închiriere; persoanele fizice care locuiesc în apartamentele ce le aparţin în proprietate personală, iar în caz de proprietate comuna a membrilor unei familii, unul dintre proprietari, desemnat de aceştia; persoanele juridice care îşi au sediul ori desfăşoară activităţi în suprafeţele locative deţinute cu orice titlu în clădirea în care sunt şi locuinţe.
Paragraf
Membrii asociaţiei locatarilor au următoarele drepturi şi îndatoriri: [...]
litera c)
sa primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile comune şi sa conteste la comitetul asociaţiei, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată, cuantumul stabilit al acestei cote, iar în cazul când contestaţia a fost respinsă, să se adreseze adunării generale; contestaţia nu suspenda plata contribuţiei;"
Paragraf
- Art. 23: "Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare municipale, orăşeneşti, comunale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a îndrumă, sprijini şi controla activitatea asociaţiilor locatarilor, pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor ce le revin."
Paragraf
Se susţine de către autorul excepţiei ca art. 3 alin. 1 teza întâi şi art. 23 din decret contravin prevederilor constituţionale ale art. 37 alin. (1) referitoare la dreptul la libera asociere, potrivit cărora cetăţenii se pot asocia liber în partide, în sindicate şi în alte forme de asociere, iar alin. 2 lit. c) al art. 3 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Paragraf
Analizând art. 1 alin. 1 teza întâi din Decretul nr. 387/1977, Curtea constata ca motivul de neconstituţionalitate invocat, în sensul că ar fi incalcata libertatea de asociere, nu poate fi reţinut. Sub acest aspect Curtea retine ca prevederile art. 37 din Constituţie consacra un drept fundamental cu caracter social-politic, care oferă posibilitatea cetăţenilor de a se asocia în mod liber în partide sau formaţiuni politice, în sindicate sau în alte forme de organizare, în scopul de a lua parte la diverse activităţi politice, sociale, culturale şi altele asemenea.
Paragraf
În acest sens Curtea retine ca, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile acesteia privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu tratatele internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale, la care România este parte, între acestea aflându-se Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În conformitate cu art. 11 din aceasta convenţie, orice persoană are dreptul la libertatea de asociere, iar exerciţiul acestui drept nu poate face obiectul altor restrangeri decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratica pentru apărarea anumitor valori fundamentale, între care se afla protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi libertăţilor altora.
Paragraf
Referitor la domeniul reglementat prin art. 11 din convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cauza "Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei", 1993, a reţinut ca o organizaţie a medicilor belgieni, înfiinţată prin lege, nu constituie o formă de asociere care să între sub incidenţa art. 11 din convenţie. În motivarea hotărârii s-a arătat ca aceasta organizaţie are caracterul unei instituţii de drept public, care, prin natura sa juridică şi funcţiile sale proprii, îndeplineşte o activitate de interes public, relevandu-se faptul ca în acest fel ea se integreaza în realizarea unor scopuri cu caracter general, profitabile deopotrivă şi celor chemaţi să facă parte din aceasta organizaţie.
Paragraf
Asa fiind, Curtea Constituţională retine ca în anumite situaţii legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general şi care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalităţi înscrise în conceptul de libera asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile art. 11 din convenţie şi, respectiv, prin cele ale art. 37 din Constituţie.
Paragraf
Curtea constata ca, mutatis mutandis, asociaţia de locatari prevăzută de Decretul nr. 387/1977 se afla într-o asemenea situaţie juridică. Într-adevăr, această categorie de asociaţii a fost creata prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, şi anume administrarea în bune condiţii a clădirilor cu mai multe apartamente, luându-se în seama totodată şi interesele locatarilor legate de realizarea unei bune convietuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor şi a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparaţiilor şi amenajărilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implica locuirea şi administrarea unui imobil cu mai mulţi locatari impune, în consecinţa, o asociere fără de care drepturile şi interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariţia unor neintelegeri sau litigii.
Paragraf
Trecând la examinarea dispoziţiilor art. 3 alin. 2 lit. c) din Decretul nr. 387/1977, Curtea nu poate retine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacra accesul liber la justiţie. Existenta procedurii prealabile instituite prin Statutul privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, şi anume contestaţia la comitetul asociaţiei, urmată de apelul la adunarea generală a locatarilor, nu conduce la concluzia ca hotărârea acesteia, în cazul în care contravine unor prevederi statutare sau altor dispoziţii legale, nu poate fi contestată în faţa instanţelor judecătoreşti. În realitate părţile interesate pot să solicite instanţelor judecătoreşti efectuarea controlului de legalitate asupra oricărei hotărâri a adunării generale a locatarilor, deci şi asupra aceleia la care se referă autorul excepţiei, astfel cum rezultă din art. 7 din Statutul privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, potrivit căruia: "Hotărârile adunării generale sunt executorii. Hotărârile prin care se încalcă prevederi statutare sau alte dispoziţii legale pot fi contestate la instanţele judecătoreşti de către membrii asociaţiei şi alte persoane interesate, în termen de 15 zile de la data adoptării lor.
Paragraf
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare pot dispune prin decizie anularea hotărârilor nelegale ale adunării generale a asociaţiei locatarilor, rămase definitive prin neexercitarea dreptului de contestaţie de către membrii asociaţiei."
Paragraf
În ceea ce priveşte invocarea neconstitutionalitatii art. 23 din Decretul nr. 387/1977, Curtea constata ca acest text legal nu are relevanta pentru soluţionarea cauzei, întrucât nu are nici o legătură cu dreptul de asociere consacrat de art. 37 din Constituţie. Sub acest aspect, potrivit art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, revenea instanţei de judecată obligaţia sa respingă, printr-o încheiere motivată, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 din Decretul nr. 387/1977, deoarece soluţionarea pe fond a cauzei aflate în faţa instanţei judecătoreşti, cauza privind pretenţii băneşti ale asociaţiei de locatari a imobilului în care locuieşte autorul excepţiei, nu depinde de aceste dispoziţii. De altfel, aceste prevederi legale şi-au pierdut actualitatea, avându-se în vedere atribuţiile ce revin în prezent autorităţilor locale, conform Legii nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
Paragraf
CURTEA
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf 1
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 teza întâi şi alin. 2 lit. c) din Decretul nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, excepţie ridicată de Nicoleta Iliescu în Dosarul nr. 8.254/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Paragraf 2
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Decretul nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Paragraf
Definitivă şi obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 1999.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
LUCIAN MIHAI
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Doina Suliman

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031