RO
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 10 aprilie 2000

de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:04.01.2023
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 244 din 10 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 150 din 11 aprilie 2000.
ART

Articolul 1

Paragraf
Titularul dreptului la concediu paternal, prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, cu durata de 10 zile lucrătoare, este tatăl copilului nounăscut, respectiv al copiilor nou-născuți, în cazul sarcinilor multiple, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, indiferent dacă copilul/copiii, în cazul sarcinilor multiple, este/sunt născut/născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau este adoptat/sunt adoptați de titularul dreptului.
ART

Articolul 2

Paragraf
Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adresează în scris angajatorului, în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului/copiilor, în cazul sarcinilor multiple. Acesta are obligația de a dispune luarea măsurilor necesare în vederea acordării concediului paternal.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Concediul paternal se acordă numai dacă titularul acestui drept are calitatea de lucrător potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) și (3) din lege, indiferent de modul de organizare și de finanțare a angajatorului.
Alineatul (2)
În cazul personalului prevăzut la art. 2 alin. (1^1) din lege, angajatorul reprezintă instituția din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională în care își desfășoară activitatea acesta.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
Indemnizația pentru concediul paternal plătit, egala cu salariul aferent zilelor lucrătoare respective, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din lege, se calculează pe baza salariului brut realizat, incluzând sporurile și adaosurile la salariul de baza.
Alineatul (2)
Indemnizația prevăzută la alin. (1) se plătește din fondul de salarii al angajatorului și se include în veniturile impozabile ale lucrătorului.
Alineatul (3)
În cazul personalului prevăzut la art. 2 alin. (1^1) din lege, drepturile aferente concediului paternal se calculează și se plătesc conform dispozițiilor legale privind salarizarea acestor categorii de personal și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
ART

Articolul 5

Alineatul (1)
În cazul în care tatăl copilului nou-născut satisface serviciul militar în calitate de militar în termen, potrivit legii, el are dreptul la o permisie de 10 zile lucrătoare, ce se acordă de unitatea militară în condițiile prevăzute la art. 1 și 2, care se aplică în mod corespunzător.
Alineatul (2)
Permisia prevăzută la alin. (1) se acordă și în cazul în care tatăl care îndeplinește obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen solicită acordarea acestei permisii în vederea recunoașterii paternității, întocmită în condițiile legii.
Alineatul (3)
Permisia solicitată și acordată va fi justificată, la întoarcere, cu certificatul de naștere al copilului, din care să rezulte calitatea de tată a militarului în situația în care declarația de recunoaștere a paternității s-a făcut simultan cu înregistrarea nașterii sau, după caz, numai pe baza declarației de recunoaștere a paternității, dacă aceasta s-a făcut ulterior înregistrării nașterii copilului la serviciul de stare civilă.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Tatăl copilului nou-născut, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, are dreptul la un concediu paternal plătit de 15 zile lucrătoare, prin majorarea duratei concediului paternal de 10 zile lucrătoare cu încă 5 zile lucrătoare, dacă a obținut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.
Alineatul (2)
Dreptul la majorarea duratei concediului paternal în condițiile alin. (1) se acordă pentru fiecare copil nou-născut, respectiv pentru fiecare naștere în cazul sarcinilor multiple pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când este acesta obținut.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
Cursul de puericultură constă în prezentarea unor noțiuni elementare teoretice și practice necesare în vederea îngrijirii copilului mic, în vederea participării efective a tatălui la îngrijirea propriului copil nou-născut.
Alineatul (2)
Cursurile de puericultură se pot desfășura în perioada de sarcină a mamei sau după nașterea copilului în cabinetul medicului de familie al tatălui sau în cadrul unităților sanitare sau altor unități de profil care organizează astfel de cursuri.
Alineatul (3)
În urma verificării noțiunilor dobândite, medicul de familie sau, după caz, personalul specializat din cadrul unităților sanitare sau altor unități de profil va elibera atestatul de absolvire a cursului de puericultură.
Alineatul (4)
În cazul în care tatăl are studii de specialitate, respectiv este medic sau asistent medical, nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obținerea atestatului în condițiile prevăzute la alin. (3).
Alineatul (5)
Atestatul reprezintă actul doveditor prin care se constată însușirea noțiunilor prevăzute la alin. (1) și cuprinde, suplimentar, datele personale din cartea de identitate a tatălui, data eliberării, semnătura și parafa medicului de familie sau, după caz, a personalului specializat prevăzut la alin. (3).
ART

Articolul 8

Alineatul (1)
Tatăl copilului nou-născut beneficiază de concediul de lauzie neefectuat de mamă, în situația în care aceasta a decedat în timpul nașterii sau în perioada concediului de lăuzie.
Alineatul (1^1)
Dispozițiile alin. (1) se aplică și personalului prevăzut la art. 2 alin. (1^1) din lege. Drepturile aferente concediului de lăuzie neefectuat de mamă se calculează și se plătesc conform dispozițiilor legale privind salarizarea acestor categorii de personal și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
Alineatul (2)
Acordarea concediului de lăuzie neefectuat se face de angajatorul la care tatăl își desfășoară activitatea, la cererea acestuia, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de tată al copilului nou-născut, precum și a certificatului de deces al mamei și, după caz, a certificatului de concediu de lăuzie al mamei în situația în care acesteia i s-a eliberat un certificat de acest fel.
ART

Articolul 9

Alineatul (1)
În cazul decesului mamei copilului, în timpul nașterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl copilului beneficiază, după caz, de următoarele drepturi:
litera a)
indemnizație egală cu indemnizația de maternitate, cuvenită mamei decedate, calculată potrivit prevederilorart. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, acordată în cazul în care tatăl nu îndeplinește stagiul de asigurare pentru a beneficia de dreptul la concediu medical;
litera b)
indemnizație stabilită în condițiileart. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, acordată în cazul în care acesta îndeplinește stagiul de asigurare pentru a beneficia de dreptul la concediu medical.
Alineatul (2)
Indemnizația se suportă din fondul de salarii al angajatorului la care tatăl își desfășoară activitatea.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031