AcasăLegislațieNORME METODOLOGICE din 18 februarie 2016

NORME METODOLOGICE din 18 februarie 2016de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:14.06.2018
Versiune:consolidata
Sursă oficială
5 versiuni ale acestui act — din 10 august 2017 până azi. Vezi textul la orice dată

Notă

Paragraf
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 93 din 18 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 19 februarie 2016.

Capitolul I PROGRAMAREA BUGETARĂ A FONDURILOR AFERENTE FONDURILOR EUROPENE ȘI A CONTRIBUȚIEI PUBLICE NAȚIONALE

Articolul 1

Alineatul (1)
Creditele de angajament și creditele bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor proprii se cuprind în bugetele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (1) și (5) din Ordonanță, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor.
Alineatul (2)
În bugetele Ministerului Transporturilor, al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și în bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice se cuprind și creditele de angajament și creditele bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor respective.
Alineatul (3)
Creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute la alin. (1) și (2) se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării anuale a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat sau cu ocazia legilor de rectificare.
Alineatul (4)
În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1) și (2), beneficiarii de proiecte prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(5) din Ordonanță au obligația să completeze Formularul nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare/finanțat din fonduri europene, prevăzut în anexa nr. 1.
Alineatul (5)
Formularul nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului este elaborată de departamentul/structura responsabil/responsabilă cu propunerea la finanțare/implementarea proiectului și va fi semnată de conducătorul acestuia/acesteia.
Alineatul (6)
Structura abilitată cu elaborarea proiectului de buget din cadrul ordonatorilor principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță, va cuprinde în buget sumele prevăzute la alin. (1) și (2) în baza Formularului nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului avizat de autoritatea de management a programului operațional în cadrul căruia se propune la finanțare/se finanțează proiectul sau pe baza contractului/deciziei/ordinului de finanțare aferent/aferentă proiectului.
Alineatul (7)
Ordonatorii principali de credite au obligația de a întocmi și solicita deschiderea creditelor bugetare aferente implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt entități prevăzute la art. 6 alin. (1)-(5) din Ordonanță, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.

Articolul 2

Alineatul (1)
Creditele de angajament și creditele bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor proprii se cuprind în bugetele beneficiarilor prevăzuți la art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor, și se aprobă pentru anul bugetar curent conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sau cu ocazia rectificărilor bugetare.
Alineatul (2)
În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1), beneficiarii de proiecte prevăzuți la art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță au obligația să completeze Formularul nr. 1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare/finanțat din fonduri europene, fără a mai solicita avizul autorităților de management.
Alineatul (3)
Beneficiarii prevăzuți la art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță au obligația ca la semnarea contractului/deciziei/ordinului de finanțare încheiat cu autoritatea de management/organismul intermediar competent, conform art. 24 alin. (1) din Ordonanță, să prezinte o copie a formularului bugetar "Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene", prevăzut de Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul în curs, anexă la bugetul ordonatorului de credite, întocmit în baza fișei de fundamentare prevăzute la alin. (2), aferentă proiectului propus/aprobat la finanțare în cadrul programului operațional respectiv, semnat și ștampilat de ordonatorul principal de credite.
Alineatul (4)
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația să asigure integral și cu prioritate atât sumele necesare implementării proiectelor proprii propuse la finanțare/finanțate în cadrul programelor operaționale, cât și pe cele necesare implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt entități publice locale finanțate integral/parțial din bugetul local.
Alineatul (5)
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a deschide și a repartiza creditele bugetare aferente implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt entități publice din subordine finanțate integral din bugetul local, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor transferate de autoritățile de management pe baza solicitării de finanțare transmise de beneficiari.

Articolul 3

Paragraf
Formularul nr. 1 - Fișă de fundamentare proiect propus la finanțare/finanțat din fonduri europene, din anexa nr. 1, este destinat fundamentării formularului bugetar privind proiectul finanțat/propus la finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, stabilit prin Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul bugetar în curs.

Articolul 4

Alineatul (1)
Sumele reprezentând contravaloarea fondurilor europene și cofinanțarea publică pentru fiecare program operațional se cuprind la nivel de credite de angajament și credite bugetare în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, în formularul bugetar stabilit prin metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, referitor la finanțarea programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene.
Alineatul (2)
Sumele prevăzute la art. 9 și 10 din Ordonanță se cuprind în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate de certificare conform prevederilor art. 11 din Ordonanță.

Articolul 5

Alineatul (1)
Limitele admise pentru depășirile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Ordonanță se aprobă de către ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale.
Alineatul (2)
Verificarea de către fiecare autoritate de management a respectării prevederilor alin. (1) se face prin transformarea în euro a valorilor respective cumulate pentru contractele/ deciziile/ordinele de finanțare încheiate, luându-se în considerare cursul InfoEuro din luna în care s-a solicitat aprobarea ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management.
Alineatul (3)
Pentru dezangajarea fondurilor prevăzute la art. 12 alin. (2) din Ordonanță, autoritățile de management stabilesc valoarea fondurilor rămase neutilizate în urma atribuirii și/sau finalizării contractelor de achiziție publică aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, în vederea contractării ulterioare, în conformitate cu regulile stabilite prin Ghidul solicitantului sau, după caz, în ordinea priorităților, ce urmează a fi stabilită prin ordin al ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, până la atingerea plafonului stabilit.
Alineatul (4)
Pentru angajarea ulterioară a sumelor rezultate din creanțele bugetare, din rezilierea contractelor de finanțare și din economii, autoritățile de management stabilesc valoarea acestora și reconsideră corespunzător sumele angajate, conform procentelor de finanțare pe surse, așa cum au fost stabilite prin contractul/decizia/ordinul de finanțare, în vederea încheierii unor noi contracte de finanțare, în conformitate cu regulile stabilite prin Ghidul solicitantului sau, după caz, în ordinea priorităților ce urmează a fi aprobată prin ordin al ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, până la atingerea limitelor aprobate potrivit alin. (1).

Capitolul II FLUXURI FINANCIARE ȘI EVIDENȚĂ CONTABILĂ

Articolul 6

Alineatul (1)
În cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță care au în implementare proiecte finanțate din fonduri europene:
litera A)
sunt considerate cheltuieli definitive din bugetele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (1) din Ordonanță, precum și din bugetele ordonatorilor principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanțăcheltuielile efectuate corespunzător contravalorii fondurilor europene, cofinanțării publice, precum și altor cheltuieli decât cele eligibile;
litera B)
sumele aferente rambursării cotei-părți din cheltuielile eligibile efectuate, corespunzătoare finanțării din fonduri europene, se virează de către autoritățile de management, conform art. 22 alin. (1) din Ordonanță, în conturile de venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale deschise pe codurile de identificare fiscală ale beneficiarilor, la unitățile Trezoreriei Statului prin care aceștia își desfășoară activitatea sau în conturile de venituri ale bugetului de stat deschise pe codurile de identificare fiscală ale Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în cazul proiectelor prevăzute la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță.
Alineatul (2)
Autoritățile de management notifică în scris beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (1) din Ordonanță, precum și ordonatorii principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță cu privire la sumele virate în conturile de venituri, utilizând Formularul nr. 2 - Notificare cu privire la sumele virate în conturile de venituri corespunzătoare rambursării cheltuielilor aferente fondurilor europene, prevăzut în anexa nr. 2.

Articolul 7

Paragraf
În cazul beneficiarilor, alții decât cei prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță, care au în implementare proiecte finanțate din fonduri europene:
litera A)
sumele aferente rambursării cheltuielilor efectuate de beneficiari, corespunzătoare cofinanțării de la bugetul de stat, se virează de către autoritatea de management din conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare în conturile de venituri bugetare ale beneficiarilor care au calitatea de instituții publice deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestora la unitățile Trezoreriei Statului prin care aceștia își desfășoară activitatea sau în conturile de disponibilități ale beneficiarilor, alții decât instituții publice;
litera B)
sumele aferente rambursării cheltuielilor efectuate de beneficiari, corespunzătoare finanțării din fonduri europene, conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, se virează de către autoritățile de management din conturile de disponibil prevăzute la art. 37în conturile de venituri bugetare ale beneficiarilor care au calitatea de instituții publice deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestora la unitățile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea sau în conturile de disponibilități ale beneficiarilor, alții decât instituții publice, după caz.

Articolul 8

Alineatul (1)
Rambursarea către beneficiari a sumelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 7se realizează în condițiile și pe baza documentelor prevăzute prin contractele/deciziile/ordinele de finanțare, precum și conform procedurilor interne ale autorităților de management.
Alineatul (2)
Cheltuielile indirecte se pot rambursa pe bază de rată forfetară, stabilită în contractul/decizia/ordinul de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 68 din Regulamentul UE nr. 1.303/2013, caz în care nu este necesar să fie însoțite de facturi ori de alte documente justificative.

Articolul 9

Alineatul (1)
Transferul sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene, inclusiv cele aferente prefinanțării, din conturile Autorității de certificare în conturile autorităților de management se realizează la termenele și pe baza documentelor prevăzute în acordurile încheiate între Autoritatea de certificare și fiecare autoritate de management.
Alineatul (2)
Modalitatea de efectuare de către Autoritatea de certificare a operațiunilor de schimb valutar a sumelor reprezentând prefinanțări și rambursări de cheltuieli eligibile primite de la Comisia Europeană, în euro, în contul de disponibil deschis la Banca Națională a României, pe numele Ministerului Finanțelor Publice - Autoritatea de certificare și plată, se stabilește prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului fondurilor europene.

Articolul 10

Paragraf
Autoritățile de management au obligația stabilirii prin contractele/deciziile/ordinele de finanțare a termenilor și condițiilor privind derularea operațiunilor financiare cu beneficiarii, inclusiv a:
litera A)
condițiilor de acordare și recuperare a prefinanțării;
litera B)
termenului maxim de efectuare de către autoritatea de management a plăților aferente prefinanțării/cererilor de plată/rambursării cheltuielilor eligibile;
litera C)
calendarului/graficului estimativ privind termenele de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare aferente perioadei de implementare a proiectului, precum și obligativitatea actualizării acestuia în funcție de cererile de plată/rambursare decontate de autoritatea de management;
litera D)
documentelor justificative necesare plății prefinanțării/cererilor de plată/rambursării cheltuielilor eligibile;
litera E)
obligației ca fiecare cerere de rambursare transmisă de beneficiar să reflecte separat, pentru fiecare an calendaristic, cheltuielile efectuate în cadrul proiectului;
litera F)
regulilor conform cărora beneficiarii care efectuează plăți în valută în cadrul proiectului solicită la rambursare contravaloarea în lei a acestora la cursul Băncii Naționale a României din data întocmirii documentelor de plată în valută;
litera G)
sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării termenelor și condițiilor stabilite prin prezentele norme metodologice și prin Ordonanță, inclusiv condițiile în care se realizează rezilierea unilaterală a contractului/deciziei/ordinului de finanțare;
litera H)
condițiilor și termenului la care sunt dezangajate fondurile prevăzute la art. 12 alin. (2) din Ordonanță.

Articolul 11

Paragraf
Transferul sumelor aferente prefinanțării/cererilor de plată/rambursării cheltuielilor eligibile din conturile autorităților de management în conturile beneficiarilor se efectuează, după autorizarea cheltuielilor, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data la care autoritatea de management dispune de resurse în conturile sale.

Articolul 12

Alineatul (1)
Beneficiarii de proiecte finanțate din fonduri europene au obligația să țină pentru fiecare proiect o evidență contabilă distinctă, folosind conturi analitice distincte.
Alineatul (2)
Instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat care implementează proiecte potrivit prezentelor norme metodologice, precum și ordonatorii principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță înregistrează în conturi în afara bilanțului rambursările de cheltuieli aferente fondurilor europene, pe baza notificărilor primite de la autoritățile de management conform art. 6 alin. (2).
Alineatul (3)
Instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat raportează trimestrial Ministerului Finanțelor Publice înregistrările prevăzute la alin. (2).
Alineatul (4)
În aplicarea prevederilor alin. (3) se emit proceduri aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Alineatul (5)
Instituțiile publice de subordonare locală finanțate integral din bugetul local care implementează proiecte potrivit prezentelor norme metodologice înregistrează în conturi în afara bilanțului rambursările de cheltuieli aferente fondurilor europene efectuate de către autoritățile de management potrivit art. 22 alin. (1) din Ordonanță.

Capitolul III PREFINANȚAREA

Articolul 13

Alineatul (1)
Transferul sumelor reprezentând prefinanțarea solicitată de beneficiari, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) și (3) din Ordonanță și cu respectarea prevederilor contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, se realizează după cum urmează:
punctul 1.
pentru beneficiarii care nu primesc finanțare sub incidența ajutorului de stat/de minimis, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor cerințe:
litera A)
depunerea de către beneficiar/lider de parteneriat a unei cereri de prefinanțare, pentru fiecare tranșă, care cuprinde: suma solicitată cu încadrarea în valoarea maximă prevăzută la art. 15 alin. (1) și (1^1) din Ordonanță, defalcată, în cazul proiectelor implementate în parteneriat, la nivelul liderului de parteneriat și/sau al partenerilor care vor utiliza sumele acordate din prefinanțare;
litera B)
existența conturilor, deschise pe numele beneficiarului/ liderului de parteneriat/partenerilor, unde vor fi virate sumele aferente prefinanțării, conform activităților asumate în contractul/decizia/ordinul de finanțare;
punctul 2.
pentru beneficiarii care primesc finanțare sub incidența ajutorului de stat/de minimis, respectiv ajutor direct, cu condiția îndeplinirii cumulativ a cerințelor prevăzute la pct. 1 și cu constituirea unei garanții pentru suma aferentă prefinanțării solicitate prin depunerea unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară, de o instituție financiară nebancară sau de o societate de asigurări. În acest caz, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013, art. 131 alin. (4) lit. (b), valoarea cumulată a tranșelor de prefinanțare nu poate depăși 40% din valoarea totală a ajutorului care trebuie acordat unui beneficiar pentru o anumită operațiune.
Alineatul (1^1)
Abrogat.
Alineatul (2)
Prefinanțarea se acordă din fonduri europene, conform prevederilor din contractul/decizia/ordinul de finanțare.
Alineatul (3)
Abrogat.
Alineatul (4)
În cazul proiectelor în parteneriat în care liderul de parteneriat este o entitate care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 6 alin. (1)-(4) și (6) din Ordonanță, tranșa de prefinanțare acordată partenerului nu poate depăși 10% din valoarea bugetului aferent activităților derulate de acesta în cadrul proiectului.

Articolul 14

Alineatul (1)
Prefinanțarea se acordă în tranșe, fără ca perioada pentru care se acordă ultima tranșă să depășească durata contractului/deciziei/ordinului de finanțare.
Alineatul (2)
Abrogat.

Articolul 15

Alineatul (1)
Beneficiarul/Liderul de parteneriat, altul decât cel prevăzut la art. 15 alin. (1^1) din Ordonanță, are obligația depunerii, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la virarea sumelor aferente cererii de prefinanțare, de către unitatea de plată din cadrul autorității de management, în contul său și/sau al partenerilor, a unei cereri de rambursare în care valoarea cheltuielilor eligibile solicitate la rambursare din fonduri europene și cofinanțarea asigurată de la bugetul de stat, după caz, sunt în cuantum de minimum 50% din valoarea tranșei de prefinanțare acordate conform art. 15 alin. (1) din Ordonanță.
Alineatul (2)
Autoritățile de management au obligația:
litera A)
verificării modului de utilizare a prefinanțării de către beneficiari/lideri de parteneriat/parteneri;
litera B)
autorizării, potrivit prevederilor legale ale Uniunii Europene și naționale, cheltuielilor pentru care s-a depus cerere de rambursare potrivit alin. (1);
litera C)
notificării beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor privind autorizarea prevăzută la lit. b), evidențiind distinct sumele aferente fondurilor europene și sumele reprezentând cofinanțare publică asigurată de la bugetul de stat, după caz.
Alineatul (2^1)
Beneficiarii/Liderii de parteneriat/Partenerii instituții publice notificați potrivit alin. (2) lit. c) au obligația de a efectua, în termen de 3 zile lucrătoare, regularizarea conturilor de venituri ale bugetelor proprii, prin reflectarea sumelor autorizate de autoritățile de management în baza cererilor de rambursare, prevăzute la alin. (1), la subdiviziunile de venituri specifice cofinanțării publice asigurată din bugetul de stat și la subdiviziunile de venituri specifice programelor respective «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent» sau «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori», după caz, concomitent cu diminuarea sumelor evidențiate la subdiviziunea de venituri «Prefinanțare». Regularizarea se efectuează de către beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii instituții publice pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin virarea sumelor corespunzătoare din contul aferent subdiviziunii de venituri bugetare «Prefinanțare» în conturile aferente subdiviziunilor de venituri specifice cofinanțării publice asigurată din bugetul de stat și subdiviziunii de venituri specifice programelor respective, după caz.
Alineatul (2^2)
În cazul în care termenul și cuantumul prevăzute la alin. (1) sunt respectate, beneficiarul poate depune o nouă cerere de prefinanțare numai după ce autoritatea de management a recuperat, din cheltuielile validate aferente fondurilor europene și cofinanțării asigurate de la bugetul de stat, după caz, cel puțin 50% din prefinanțarea acordată anterior și nejustificată prin cheltuieli eligibile validate de autoritatea de management.
Alineatul (2^3)
Suma efectiv transferată de către unitățile de plată, aferentă fiecărei solicitări de tranșă de prefinanțare, cu excepția celei aferente primei tranșe, nu poate fi mai mare decât diferența dintre valoarea maximă a tranșei de prefinanțare reglementată la art. 15 alin. (1) din Ordonanță și prefinanțarea nejustificată prin cheltuieli eligibile validate de autoritatea de management din tranșa anterioară.
Alineatul (3)
În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), autoritățile de management au obligația să se asigure că sumele acordate ca tranșă de prefinanțare și nejustificate prin cereri de rambursare sunt recuperate, notificând beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii cu privire la restituirea sumelor.
Alineatul (3^1)
Prin notificarea prevăzută la alin. (3), autoritatea de management poate acorda posibilitatea beneficiarului de a restitui sumele datorate prin deducere din plata cererilor de rambursare aflate în curs de verificare/validare la nivelul acesteia.
Alineatul (3^2)
În cazul în care sumele prevăzute la alin. (3) nu sunt restituite, se aplică prevederile art. 16 din Ordonanță.
Alineatul (3^3)
În cazul în care sumele prevăzute la alin. (3) au fost restituite integral, beneficiarul/liderul de parteneriat poate solicita o nouă tranșă de prefinanțare.
Alineatul (3^4)
În cazul în care se respectă termenul prevăzut la alin. (1), însă cererea de rambursare depusă nu este în cuantumul prevăzut la alin. (1), autoritatea de management are obligația notificării beneficiarului/liderului de parteneriat/ partenerului cu privire la restituirea sumelor rămase de recuperat, cu aplicarea prevederilor alin. (3^1)-(3^3), după validarea cererii de rambursare depuse.
Alineatul (3^5)
Autoritatea de management are obligația să asigure recuperarea sumelor acordate ca prefinanțare până la cererea de rambursare finală inclusiv, notificând beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii cu privire la restituirea sumelor cu aplicarea prevederilor alin. (3^1)-(3^3).
Alineatul (3^6)
Sumele recuperate de autoritatea de management sau restituite de beneficiar/liderul de parteneriat/partener, după caz, sting obligația de plată a acestuia și asigură îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 131 alin. (4) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 în ordinea acordării tranșelor de prefinanțare.
Alineatul (3^7)
Prefinanțarea acordată potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) și (1^1) din Ordonanță se deduce din cota-parte aferentă fondurilor europene. În cazul în care suma aferentă fondurilor europene este insuficientă pentru recuperarea prefinanțării, diferența rămasă de recuperat va fi dedusă din valoarea aferentă cofinanțării asigurate de la bugetul de stat în conformitate cu procentele de finanțare prevăzute în contractul/decizia de finanțare, cu obligația reîntregirii ulterioare a contului de disponibil din care a fost acordată prefinanțarea.
Alineatul (3^8)
Reîntregirea contului de disponibil prevăzută la alin. (3^7) se efectuează prin virarea sumei deduse din cofinanțare, din contul de cheltuieli bugetare aferent cofinanțării asigurate de la bugetul de stat în contul de disponibil din care a fost acordată prefinanțarea.
Alineatul (3^9)
În scopul întocmirii reconcilierii contabile aferente declarațiilor de cheltuieli transmise către Autoritatea de certificare, sumele deduse din valoarea aferentă cofinanțării asigurate de la bugetul de stat se vor evidenția corespunzător în contul de disponibil din care a fost acordată prefinanțarea.
Alineatul (4)
Pentru a putea beneficia de prefinanțare, beneficiarii/liderii de parteneriat pentru activitățile proprii/partenerii, alții decât instituții publice, au obligația să deschidă un cont dedicat exclusiv pentru primirea prefinanțării și efectuarea cheltuielilor pentru care a fost solicitată aceasta.
Alineatul (5)
În cazul în care contul este deschis la Trezoreria Statului, sumele primite ca prefinanțare aferente acelor tipuri de cheltuieli care nu pot fi efectuate din acesta, potrivit reglementărilor în vigoare, pot fi transferate de către beneficiari/parteneri în conturi deschise la bănci comerciale, cu condiția efectuării cheltuielilor respective în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data efectuării transferului.
Alineatul (6)
Suma reprezentând dobânda netă, respectiv diferența dintre dobânda brută acumulată în conturile prevăzute la alin. (5), corespunzătoare sumelor de prefinanțare rămase disponibile în conturi, și valoarea cumulată a impozitelor aferente dobânzii și a comisioanelor aferente conturilor respective, se raportează autorității de management și se virează în contul indicat de aceasta în notificarea privind acordarea prefinanțării, cel târziu înainte de depunerea ultimei cereri de rambursare.
Alineatul (7)
În cazul în care beneficiarul/liderul de parteneriat/partenerul nu efectuează viramentul sau sunt identificate neconcordanțe între sumele virate conform alin. (6) și sumele rezultate din verificarea documentelor financiare aferente proiectului, autoritatea de management are obligația de a face deducerile necesare din rambursarea aferentă fondurilor europene și cofinanțării publice asigurate din bugetul de stat, cel târziu la cererea de rambursare finală.
Alineatul (8)
Prefinanțarea acordată beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, precum și beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, rămasă neutilizată la finele exercițiului bugetar, se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

Articolul 15^1

Alineatul (1)
În cazul operatorilor regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sumele reprezentând prefinanțarea solicitată de beneficiari conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare se transferă de către autoritatea de management, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor cerințe:
litera A)
depunerea de către beneficiar a unei solicitări, conform contractului/deciziei/ordinului de finanțare;
litera B)
existența a cel puțin un contract de furnizare bunuri/prestare servicii/execuție lucrări, din planul de achiziție al proiectului, încheiat între beneficiar și un operator economic;
litera C)
respectarea calendarului/graficului pentru depunerea cererilor de rambursare aferente proiectului.
Alineatul (2)
Prefinanțarea se acordă în tranșe de maximum 10% din valoarea eligibilă a proiectului și se recuperează din cererile de rambursare transmise de aceștia, până la cererea de rambursare finală, conform prevederilor contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare, respectiv cu sumele aferente cheltuielilor autorizate de către autoritatea de management conform legislației Uniunii Europene și celei naționale.

Articolul 16

Paragraf
Sumele aferente fondurilor europene rezultate din operațiunile prevăzute la art. 15 alin. (6) și (7) se utilizează pentru continuarea finanțării programului operațional, iar sumele aferente cofinanțării publice rezultate din operațiunile prevăzute la art. 15 alin. (6) sunt virate lunar de autoritatea de management în contul de venit al bugetului de stat.

Capitolul IV MECANISMUL DECONTĂRII CERERILOR DE PLATĂ

Articolul 17

Alineatul (1)
Pentru a beneficia de mecanismul decontării cererilor de plată, beneficiarii/liderii de parteneriate/partenerii, alții decât cei prevăzuți la art. 6 și 7 din Ordonanță, au obligația de a plăti integral contribuția proprie aferentă salariilor, burselor, subvențiilor, premiilor, onorariilor și facturilor incluse în cererea de plată anterior depunerii acestora.
Alineatul (2)
Mecanismul decontării cererilor de plată se aplică beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri europene, alții decât cei prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(4) și (6) din Ordonanță.
Alineatul (3)
Mecanismul decontării cererilor de plată se aplică inclusiv proiectelor implementate în parteneriat.
Alineatul (4)
În aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Ordonanță, în cadrul proiectelor implementate în parteneriat, liderii de parteneriat, instituții publice prevăzute la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță, depun cereri de plată, doar în numele partenerilor lor, cu condiția ca acești parteneri să nu se încadreze în prevederile art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță.

Articolul 18

Alineatul (1)
Beneficiarii pot depune cereri de plată care să conțină facturi acceptate la plată pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, facturi de avans acceptate la plată în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele de achiziții aferente proiectelor implementate, state privind plata salariilor, state/centralizatoare pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor.
Alineatul (2)
Pentru proiectele implementate în parteneriat, liderul de parteneriat depune o cerere de plată aferentă facturilor acceptate la plată pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, a facturilor de avans acceptate la plată în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele de achiziții aferente proiectelor implementate, a statelor privind plata salariilor, a statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor, atât în nume propriu, cât și în numele partenerilor.
Alineatul (3)
După efectuarea verificărilor cererii de plată, autoritatea de management virează beneficiarului valoarea cheltuielilor rambursabile în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul la care aceasta dispune de resurse în conturile sale, într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele beneficiarilor prevăzuți la art. 17 alin. (2) la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului. În vederea asigurării unui management financiar riguros, în situația în care nu există posibilitatea recuperării sumelor provenite din debite/corecții din cereri de rambursare, autoritatea de management diminuează valoarea cheltuielilor rambursabile din cererile de plată, în aceste situații beneficiarul suportând din surse proprii valoarea acestor sume.
Alineatul (4)
În cazul proiectelor implementate în parteneriat, după efectuarea verificărilor cererii de plată, autoritatea de management virează liderului de parteneriat pentru activitățile proprii și/sau partenerilor contravaloarea cheltuielilor rambursabile în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul la care aceasta dispune de resurse în conturile sale, într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele acestora la Trezoreria Statului, nepurtător de dobândă. În vederea asigurării unui management financiar riguros, în situația în care nu există posibilitatea recuperării sumelor provenite din debite/corecții din cereri de rambursare, autoritatea de management diminuează valoarea cheltuielilor rambursabile din cererile de plată, în aceste situații, beneficiarul suportând din surse proprii valoarea acestor sume.
Alineatul (5)
În ziua următoare efectuării virării, autoritatea de management/organismele intermediare va/vor transmite beneficiarului/liderului de parteneriat/partenerilor o notificare, întocmită distinct pe numele fiecăruia dintre aceștia.
Alineatul (6)
Notificarea prevăzută la alin. (5) trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente, potrivit modelului prevăzut în Formularul nr. 3 - Notificare aferentă cererii de plată, prevăzut în anexa nr. 3:
litera A)
numărul și data facturilor și ale facturilor de avans;
litera B)
codul de identificare fiscală și denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executanților de lucrări;
litera C)
suma cheltuielilor eligibile aferentă fiecărei facturi, inclusiv facturilor de avans care trebuie să fie plătite de beneficiar/lider de parteneriat/partener din suma primită detaliată pe cheltuiala eligibilă și contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente întregii cheltuieli eligibile;
litera D)
suma aferentă fiecărei facturi, inclusiv facturilor de avans care trebuie să fie plătite de beneficiar din contribuția acestuia, detaliată pe contribuția proprie eligibilă și alte cheltuieli decât cele eligibile;
litera E)
numărul contului distinct de disponibil, codul IBAN și codul de identificare fiscală al ordonatorului de credite cu rol de autoritate de management în care unitățile Trezoreriei Statului vor restitui sumele, în situația în care nu au fost respectate prevederile legale.
Alineatul (6^1)
Notificarea prevăzută la alin. (5) transmisă de autoritățile de management, aferentă statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente, potrivit modelului prevăzut în formularul nr. 14 - Notificare aferentă cererii de plată, prevăzut în anexa nr. 14:
litera A)
numărul și data statului privind plata salariilor, statului/centralizatorului pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor;
litera B)
codul de identificare fiscală și denumirea beneficiarului sumei care se înscrie și în documentul de plată ce se depune de către plătitor la unitatea Trezoreriei Statului;
litera C)
suma aferentă fiecărui stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor pentru cheltuielile stabilite conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare care trebuie să se plătească de beneficiar, reprezentând salariul net, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la autoritatea de management și, respectiv, din suma care se achită din contribuția proprie, ambele sume cu detaliere pe fiecare instituție de credit în parte la care sunt deschise conturile de card ale persoanelor care beneficiază de aceste sume;
litera D)
suma din statul privind plata salariilor, statul/centralizatorul pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor, aferentă impozitului pe venit, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la autoritatea de management și din suma din contribuția proprie;
litera E)
suma din statul privind plata salariilor, statul/centralizatorul pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor, aferentă fiecărei contribuții de la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la autoritatea de management și din suma din contribuția proprie;
litera F)
numărul contului distinct de disponibil, codul IBAN și codul de identificare fiscală al ordonatorului de credite cu rol de autoritate de management în care unitățile Trezoreriei Statului vor restitui sumele, în situația în care nu au fost respectate prevederile legale.
Alineatul (7)
O copie a notificării transmise beneficiarului/liderului de parteneriat/partenerilor se depune de aceștia la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care își are deschise conturile.
Alineatul (8)
În notificările transmise beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor prevăzuți la art. 17 alin. (1), rubricile aferente sumelor care trebuie să se plătească de către beneficiari/liderii de parteneriat/parteneri din contribuția proprie a acestora se completează cu "zero".
Alineatul (9)
În situația în care pentru plățile care urmează a fi efectuate din sumele încasate potrivit prevederilor alin. (3) nu au fost aprobate credite în bugetele locale, ordonatorii de credite au obligația de a majora bugetele locale cu sumele respective, în condițiile art. 82 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare. În aceleași condiții vor fi majorate și bugetele instituțiilor publice locale, după caz, finanțate în condițiile art. 67 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (10)
Beneficiarii/Liderii de parteneriat/Partenerii prevăzuți la art. 17 alin. (2) și (3) prezintă la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pentru fiecare factură, stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor în parte, ordine de plată întocmite distinct pe fiecare element prevăzut la alin. (6) lit. c), respectiv alin. (6^1) lit. c)-e), pentru suma totală virată de către autoritatea de management și, respectiv, ordine de plată întocmite distinct pe fiecare element prevăzut la alin. (6) lit. d) pentru suma achitată din contribuția proprie, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 17 alin. (1). La rubrica «Reprezentând» din ordinele de plată se vor înscrie obligatoriu informații legate de numărul și data facturii, ale statelor privind plata salariilor, ale statelor/ centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor care se achită.
Alineatul (11)
Operațiunile prevăzute la alin. (9) și (10) se efectuează de către beneficiari/lideri de parteneriat/parteneri în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasarea sumelor în contul prevăzut la alin. (3) și (4).
Alineatul (12)
Plățile dispuse de beneficiari/lideri de parteneriat/parteneri se efectuează numai pentru facturile, respectiv statele privind plata salariilor, statele/centralizatoarele pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor înscrise în notificarea transmisă potrivit alin. (5), cuprinzând cel puțin elementele prevăzute la alin. (6) și (6^1).
Alineatul (13)
La primirea documentelor de plată prevăzute la alin. (10), unitățile Trezoreriei Statului verifică, în cazul sumelor din notificările prevăzute la alin. (6), după caz, următoarele:
litera A)
încadrarea în prevederile bugetare aprobate;
litera B)
existența creditelor bugetare deschise, dacă este cazul;
litera C)
concordanța dintre denumirea furnizorului/codul de identificare fiscală și suma înscrisă în notificare cu datele din ordinele de plată depuse de beneficiari pentru documentele justificative de tip factură;
litera D)
concordanța dintre numărul și data facturii, inclusiv ale facturilor de avans, înscrise în notificare, cu cele înscrise în rubrica "Reprezentând" din ordinul de plată;
litera E)
dacă suma din ordinele de plată întocmite potrivit alin. (10)este egală cu suma înscrisă în notificare, potrivit detalierilor prevăzute la alin. (6), pentru fiecare factură în parte;
litera F)
dacă suma totală a ordinelor de plată este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (5).
Alineatul (13^1)
La primirea documentelor de plată prevăzute la alin. (10), unitățile Trezoreriei Statului verifică, în cazul sumelor din notificările prevăzute la alin. (6^1), după caz, următoarele:
litera A)
încadrarea în prevederile bugetare aprobate;
litera B)
existența creditelor bugetare deschise, dacă este cazul;
litera C)
concordanța dintre numărul și data statelor privind plata salariilor, statului/centralizatorului pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor cu cele înscrise în rubrica «Reprezentând» din ordinele de plată depuse de beneficiarii sumelor;
litera D)
concordanța dintre sumele reprezentând total salariu net care se achită din sumele primite de la autoritatea de management și, respectiv, din contribuția proprie în fiecare din conturile deschise la instituțiile de credit, precum și dintre sumele aferente impozitului pe venit și contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale care se achită din sumele primite de la autoritatea de management și, respectiv, din contribuția proprie, potrivit notificării prevăzute la alin. (6^1), cu cele înscrise în ordinele de plată depuse de beneficiari la unitățile Trezoreriei Statului;
litera E)
dacă suma totală a ordinelor de plată depuse este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (6^1).
Alineatul (14)
După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (13) și (13^1), unitățile Trezoreriei Statului virează suma totală primită de la autoritățile de management din contul deschis pe numele beneficiarului/partenerului/liderului de parteneriat potrivit alin. (3) și (4) în contul corespunzător de venituri ale bugetelor instituțiilor publice beneficiare «Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată» sau în contul de disponibilități pe care beneficiarii/partenerii/liderii de parteneriat în calitate de beneficiari, alții decât cei prevăzuți la art. 6 și 7 din Ordonanță, au obligația să îl deschidă la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia sunt înregistrați fiscal.
Alineatul (15)
Operațiunile prevăzute la alin. (10) și (14) se efectuează la nivelul unităților Trezoreriei Statului în aceeași zi în care s-au primit ordinele de plată de la beneficiarul unic/liderul de parteneriat/partener.
Alineatul (16)
În cazul în care beneficiarii sumelor nu depun ordinele de plată prevăzute la alin. (10) pentru toată suma prevăzută în notificare, în termenul prevăzut la alin. (11), sau documentele de plată nu respectă condițiile prevăzute la alin. (13) și (13^1), unitățile Trezoreriei Statului restituie integral în conturile autorităților de management sumele primite de acestea din contul prevăzut la alin. (3) sau (4), după caz.
Alineatul (17)
Prin excepție de la prevederile alin. (5)-(16), în cazul plăților efectuate în valută către furnizorii externi, neînregistrați fiscal în România, în cadrul proiectelor, beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii care primesc sume conform alin. (3) și (4) transferă sumele încasate, aferente acestor plăți, într-un cont propriu deschis la o instituție bancară, în vederea efectuării plăților în valută, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea sumelor potrivit alin. (3) și (4). Costurile aferente efectuării plăților în valută vor fi suportate de beneficiari/ partener/liderii de parteneriat din bugetul propriu.
Alineatul (18)
În cazul plăților prevăzute la alin. (17), în notificarea prevăzută la alin. (5), la rubrica "Denumire furnizor" și "Cod de identificare fiscală al furnizorului" se vor completa datele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor pentru care s-a întocmit notificarea.
Alineatul (19)
În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către autoritatea de management, beneficiarii au obligația de a depune cererea de rambursare aferentă cererii de plată la organismul intermediar/autoritatea de management, în care sunt incluse sumele din facturile, statele privind plata salariilor, statele/centralizatoarele pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor decontate prin cererea de plată. În cazul proiectelor implementate în parteneriat, liderul de parteneriat depune o cerere de rambursare centralizată la nivel de proiect în care sunt incluse sumele din facturile, statele privind plata salariilor, statele/centralizatoarele pentru acordarea burselor, subvențiilor, premiilor și onorariilor decontate prin cererea de plată, atât liderului, cât și partenerului/partenerilor.
Alineatul (20)
Autoritățile de management autorizează, potrivit prevederilor legale ale Uniunii Europene și naționale, cheltuielile pentru care s-a depus cerere de rambursare potrivit alin. (19) și notifică beneficiarii, evidențiind distinct sumele aferente fondurilor europene și sumele reprezentând cofinanțare publică asigurată din bugetul de stat.
Alineatul (21)
Beneficiarii prevăzuți la art. 17 alin. (2), care au fost notificați potrivit alin. (20), vor proceda în cel mult 5 zile lucrătoare, dar nu mai târziu de data de 20 decembrie, pentru anul respectiv, la regularizarea conturilor de venituri ale bugetelor proprii, prin reflectarea sumelor primite de la autoritățile de management în baza cererilor de plată la subdiviziunile de venituri specifice programelor respective, concomitent cu diminuarea sumelor evidențiate la subdiviziunea de venituri "Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată".

Articolul 19

Alineatul (1)
Din valoarea cererii de rambursare depuse potrivit art. 18 alin. (19) se deduc sumele virate pe baza cererii de plată.
Alineatul (2)
Sumele virate beneficiarilor/liderilor de parteneriat/ partenerilor pe baza cererilor de plată nu pot fi utilizate pentru o altă destinație decât cea pentru care au fost acordate.
Alineatul (3)
Beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii au obligația restituirii integrale sau parțiale a sumelor virate în cazul proiectelor pentru care aceștia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acestora.
Alineatul (4)
Beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii sunt responsabili de utilizarea sumelor potrivit destinațiilor, precum și de restituirea fondurilor virate în cazul în care aceștia nu justifică utilizarea lor.

Articolul 20

Alineatul (1)
Pentru sumele virate și nejustificate prin cereri de rambursare, autoritățile de management notifică beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor în termen de 5 zile lucrătoare obligația restituirii acestora.
Alineatul (2)
În cazul în care, în urma autorizării cererii de rambursare aferente cererii de plată, autoritatea de management constată că valoarea cheltuielilor eligibile este mai mică decât valoarea cheltuielilor autorizate prin cererea de plată, autoritatea de management transmite beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor o notificare privind suma cheltuielilor neeligibile ce trebuie restituită de aceștia.
Alineatul (3)
Termenul de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2) și la art. 19 alin. (3) nu poate depăși 5 zile de la data primirii notificărilor prevăzute la alin. (1) și (2).

Articolul 21

Alineatul (1)
Recuperarea sumelor, inclusiv a sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2), se efectuează pe baza mecanismului detaliat la art. 16 din Ordonanță.
Alineatul (2)
Dobânda prevăzută la art. 16 alin. (13) din Ordonanță, aferentă fondurilor europene, se utilizează pentru continuarea finanțării programului operațional, iar dobânda aferentă cofinanțării publice de la bugetul de stat reprezintă venit la bugetul de stat și se virează în contul «Alte venituri din dobânzi».

Capitolul V ANGAJAREA, LICHIDAREA ȘI ORDONANȚAREA CHELTUIELILOR EFECTUATE LA NIVELUL PROGRAMELOR OPERAȚIONALE

Articolul 22

Paragraf
Organismele intermediare cărora li s-a delegat de către autoritățile de management faza de angajare și/sau de lichidare a cheltuielilor, conform art. 24 din Ordonanță, precum și autoritățile de management au obligația să respecte prevederile specifice prezentului capitol.

Articolul 23

Paragraf
În cazul în care autoritatea de management a delegat organismului intermediar o parte din operațiunile specifice fazei de angajare a cheltuielilor se efectuează următoarele operațiuni:
litera A)
organismul intermediar întocmește lista proiectelor selectate, conformFormularului nr. 4- Lista proiectelor selectate, prevăzut înanexa nr. 4, și o transmite autorității de management;
litera B)
autoritatea de management completează, pe baza listei transmise de organismul intermediar,Formularul nr. 5- Propunere de angajare, prevăzut înanexa nr. 5, cu suma propusă a fi angajată, în limita disponibilului de credite de angajament care mai pot fi angajate din creditele de angajament reflectate în anexă la bugetul propriu, conform art. 4 alin. (1).Formularul nr. 5- Propunere de angajare este supus vizei de control financiar preventiv propriu și, ulterior, aprobat de către ordonatorul principal de credite împreună cuFormularul nr. 4- Lista proiectelor selectate;
litera C)
autoritatea de management transmite organismului intermediar o copie aFormularului nr. 4- Lista proiectelor selectate, vizat ca listă de proiecte aprobate, în vederea semnării angajamentelor legale individuale, respectiv a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare cu beneficiarii;
litera D)
organismul intermediar semnează contractele/deciziile/ordinele de finanțare supuse anterior vizei de control financiar preventiv propriu și întocmește lista cu acestea, pe care o transmite autorității de management, conformFormularului nr. 6- Lista contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, prevăzut înanexa nr. 6;
litera E)
autoritatea de management înregistrează în contabilitatea proprie angajamentele legale;
litera F)
în cadrul misiunilor de verificare efectuate la nivelul organismului intermediar, autoritatea de management are obligația verificării încadrării valorii contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare semnate cu beneficiarii în valoarea listei de proiecte aprobate de autoritatea de management, respectivFormularul nr. 4- Lista proiectelor selectate.

Articolul 24

Paragraf
În cazul în care autoritatea de management a delegat organismului intermediar întreaga fază de angajare a cheltuielilor se efectuează următoarele operațiuni:
litera A)
autoritatea de management comunică organismului intermediar limita creditelor de angajament în cadrul căreia acesta poate semna angajamente legale, având în vedere limita creditelor de angajament reflectate în anexă la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, conform art. 4 alin. (1);
litera B)
organismul intermediar întocmeșteFormularul nr. 4- Lista proiectelor selectate și completeazăFormularul nr. 5- Propunere de angajare cu suma propusă a fi angajată în limita disponibilului de credite de angajament care mai pot fi angajate în limita la lit. a).Formularul nr. 5- Propunere de angajare este supus vizei de control financiar preventiv propriu și, ulterior, aprobat de către conducătorul organismului intermediar împreună cuFormularul nr. 4- Lista proiectelor selectate;
litera C)
organismul intermediar semnează contractele/deciziile/ordinele de finanțare supuse anterior vizei de control financiar preventiv propriu, pe bazaFormularului nr. 4- Lista proiectelor selectate;
litera D)
organismul intermediar transmite autorității de management o copie aFormularului 5- Propunere de angajare și aFormularului nr. 6- Lista contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, în vederea înregistrării în contabilitatea proprie a angajamentelor legale;
litera E)
în cadrul misiunilor de verificare efectuate la nivelul organismului intermediar, autoritatea de management are obligația verificării încadrării valorii contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare semnate cu beneficiarii în limita creditelor de angajament prevăzute la lit. a).

Articolul 25

Paragraf
În cazul în care faza de angajare a cheltuielilor nu se deleagă unui organism intermediar, autoritatea de management efectuează următoarele operațiuni:
litera A)
întocmește lista cu proiectele selectate, respectivFormularul nr. 4- Lista proiectelor selectate, și completeazăFormularul nr. 5- Propunere de angajare cu suma propusă a fi angajată în limita disponibilului de credite de angajament care mai pot fi angajate din creditele de angajament prevăzute în anexă la bugetul propriu, conform art. 4 alin. (1).Formularul nr. 5- Propunere de angajare este supus vizei de control financiar preventiv propriu și, ulterior, este aprobat de către ordonatorul principal de credite;
litera B)
semnează contractele/deciziile/ordinele de finanțare cu beneficiarii pe bazaFormularului nr. 4- Lista proiectelor selectate, contractele/deciziile/ordinele de finanțare supuse anterior vizei de control financiar preventiv propriu;
litera C)
înregistrează în contabilitatea proprie angajamentele legale.

Articolul 26

Paragraf
Formularul nr. 5 - Propunere de angajare poate fi completat și în cazul în care autoritatea de management/organismul intermediar realizează propuneri de angajare pentru fiecare proiect selectat.

Articolul 27

Alineatul (1)
În vederea parcurgerii fazelor de lichidare, ordonanțare și plată, autoritățile de management rezervă, în prima lună a anului bugetar, în totalitate, creditele bugetare prevăzute, conform prevederilor art. 4 alin. (1), în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management, completând Formularul nr. 7 - Angajament bugetar global, prevăzut în anexa nr. 7.
Alineatul (2)
În cazul în care valoarea creditelor bugetare se modifică pe parcursul anului bugetar, prevederile alin. (1) se aplică în luna în care a intervenit modificarea respectivă.

Articolul 28

Paragraf
În cazul în care autoritatea de management a delegat organismului intermediar o parte din operațiunile specifice fazei de lichidare a cheltuielilor, se efectuează următoarele operațiuni:
litera A)
organismul intermediar verifică existența cererilor de rambursare/prefinanțare, precum și a documentelor justificative anexate, primite de la beneficiari, conform prevederilor din contractele/deciziile/ordinele de finanțare;
litera B)
în cazul în care se confirmă corectitudinea documentelor verificate, organismul intermediar:
punctul 1.
acordă viza "Bun de plată", dacă această operațiune a fost delegată prin acordul de delegare, și transmite autorității de management documentele întocmite conform procedurilor interne, în vederea înregistrării în contabilitate și a parcurgerii fazelor de ordonanțare și plată a cheltuielilor;
punctul 2.
transmite autorității de management documentele întocmite conform procedurilor interne, în vederea continuării fazei de lichidare prin acordarea vizei "Bun de plată" conform procedurilor interne, a înregistrării în contabilitate și a parcurgerii fazelor de ordonanțare și plată a cheltuielilor.

Articolul 29

Paragraf
În cazul în care nicio parte din operațiunile specifice fazei de lichidare a cheltuielilor nu a fost delegată organismului intermediar, autoritatea de management are responsabilitatea realizării operațiunilor prevăzute la art. 28.

Articolul 30

Alineatul (1)
Ordonanțarea cheltuielilor se face la nivelul autorității de management, folosind Formularul nr. 8 - Ordonanțare de plată, prevăzut în anexa nr. 8, în limita creditelor bugetare aprobate pentru cota-parte de cheltuieli aferentă contribuției publice naționale și în limita disponibilului din contul de angajamente bugetare pentru cota-parte de cheltuieli aferentă fondurilor europene.
Alineatul (2)
În cazul în care ordonanțarea se face pentru mai multe cereri de plată/rambursare/prefinanțare, Formularul nr. 8 - Ordonanțare de plată va fi însoțit de o anexă, conform Formularului nr. 9 - Anexă la ordonanțarea de plată, prevăzut în anexa nr. 9, care trebuie să cuprindă toate informațiile necesare completării ordinelor de plată.
Alineatul (3)
Formularul nr. 8 - Ordonanțare de plată se completează separat pentru fiecare tip de plată, respectiv pentru cerere de plată/rambursare/prefinanțare plătite de beneficiari.

Articolul 31

Paragraf
Ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management are obligația preluării în situațiile financiare proprii, întocmite în conformitate cu reglementările în vigoare în domeniul contabilității, a operațiunilor înregistrate în sistemul contabil al autorității de management.

Articolul 32

Alineatul (1)
În vederea efectuării reconcilierii contabile dintre conturile contabile ale autorităților de management și cele ale beneficiarilor pentru operațiunile gestionate în cadrul programelor operaționale, beneficiarii au obligația transmiterii trimestriale, până la data de 20 a lunii următoare perioadei de raportare, a formularului nr. 10 - Notificare cu privire la reconcilierea contabilă, prevăzut în anexa nr. 10, din care să rezulte sumele primite de la autoritățile de management și cele plătite acestora, conform prevederilor din contractele/deciziile/ ordinele de finanțare.
Alineatul (2)
Autoritatea de management are obligația efectuării reconcilierii între înregistrările contabile privind debitele și registrul debitorilor, existente la nivelul acesteia.
Alineatul (3)
Autoritatea de management are obligația efectuării reconcilierii între înregistrările contabile și înregistrările din SMIS 2014+ aferente operațiunilor derulate la nivelul acesteia.

Capitolul VI PREVEDERI SPECIFICE PROIECTELOR IMPLEMENTATE ÎN PARTENERIAT

Articolul 33

Paragraf
Liderul unui parteneriat beneficiar al unui proiect în conformitate cu prevederile art. 28 din Ordonanță este responsabil cu asigurarea implementării proiectului și a respectării tuturor prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finanțare încheiat cu autoritatea de management/organismul intermediar, precum și cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.

Articolul 34

Alineatul (1)
Termenii, condițiile și responsabilitățile părților privind implementarea proiectului sunt stabilite prin acordul de parteneriat încheiat între lider și parteneri.
Alineatul (2)
Acordul de parteneriat este supus legislației din România și se încheie până cel târziu la semnarea contractului/deciziei/ordinului de finanțare.
Alineatul (3)
Acordul de parteneriat este parte integrantă a contractului/deciziei/ordinului de finanțare.
Alineatul (4)
Acordul de parteneriat cuprinde obligatoriu următoarele informații:
litera A)
datele de identificare ale liderului de parteneriat și partenerilor;
litera B)
descrierea activităților aflate în responsabilitatea fiecărui partener, respectiv a liderului de parteneriat;
litera C)
valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener, respectiv pentru liderul de parteneriat;
litera D)
conturile bancare deschise pe numele liderului de parteneriat pentru activitățile proprii și conturile deschise pe numele partenerilor, în care se efectuează transferurile sumelor reprezentând prefinanțare/plată/rambursare, de către unitățile de plată;
litera E)
contribuția financiară proprie a fiecărui partener la implementarea proiectului;
litera F)
prevederi referitoare la răspunderea fiecărei părți privind recuperarea cheltuielilor afectate de nereguli aferente activităților proprii din cadrul proiectului.
Alineatul (5)
Autoritățile de management au obligația stabilirii, prin ghidurile aferente operațiunilor finanțate din fonduri europene, informațiilor suplimentare necesare a fi cuprinse în acordurile de parteneriat, precum și tipurile de activități care nu pot fi implementate de parteneri.
Alineatul (6)
Alegerea partenerilor este în exclusivitate de competența autorității/instituției/organizației care are calitatea de lider al parteneriatului, în cazul în care aceasta inițiază stabilirea parteneriatului.
Alineatul (7)
Autoritățile/instituțiile finanțate din fonduri publice au obligația de a face publică intenția de a stabili un parteneriat cu entități private în vederea implementării unui proiect finanțat din fonduri europene, menționând totodată principalele activități ale proiectului, bugetul, precum și condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească partenerii.
Alineatul (8)
Procedura privind alegerea partenerilor din sectorul privat, prevăzută la art. 29 alin. (1) din Ordonanță, se consideră îndeplinită numai dacă liderul face dovada îndeplinirii prevederilor alin. (7) prin intermediul paginii proprii de internet și demonstrează, prin elaborarea unui raport, că în selecția partenerului/partenerilor a respectat următoarele condiții:
litera A)
a selectat una sau mai multe dintre entitățile private care au răspuns anunțului public în baza unor criterii transparente;
litera B)
organizația/organizațiile selectate are/au domenii de activitate în concordanță cu obiectivele specifice ale proiectului;
litera C)
în procesul de selecție a partenerului/partenerilor s-a respectat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice.
Alineatul (9)
Autoritățile de management pot stabili, prin ghidurile aferente operațiunilor finanțate din fonduri europene, în aplicarea art. 29 din Ordonanță, metodologii/proceduri de evaluare și selecție a partenerilor din sectorul privat de către entitățile finanțate din fonduri publice.

Articolul 35

Alineatul (1)
Liderul parteneriatului este responsabil cu transmiterea cererilor de prefinanțare/plată/rambursare către autoritatea de management conform prevederilor contractului/ deciziei/ordinului de finanțare.
Alineatul (2)
În cazul proiectelor implementate în parteneriat, liderul de parteneriat pentru activitățile proprii și partenerii au obligația deschiderii conturilor corespunzătoare în vederea primirii de la autoritatea de management atât a sumelor aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate, la nivelul proiectului, cât și a sumelor reprezentând prefinanțare sau cele aferente cererilor de plată, după caz.
Alineatul (3)
În aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Ordonanță, liderii de parteneriat, instituții publice prevăzute la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță, solicită acordarea de prefinanțare doar în numele partenerilor lor, cu condiția ca acești parteneri să nu se încadreze în prevederile art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță.
Alineatul (4)
Sumele necesare desfășurării activităților proprii în cadrul proiectului, care se derulează prin unitățile Trezoreriei Statului, sunt gestionate de lider și parteneri prin conturile corespunzătoare prevăzute la art. 39.

Articolul 36

Paragraf
Abrogat.

Capitolul VII CONTURILE AFERENTE DERULĂRII FONDURILOR EUROPENE ȘI A CONTRIBUȚIEI PUBLICE NAȚIONALE TOTALE

Articolul 37

Alineatul (1)
În vederea derulării operațiunilor financiare determinate de gestionarea programelor operaționale, reglementate prin Ordonanță, se deschid conturi distincte la Trezoreria Statului.
Alineatul (2)
Pe numele Ministerului Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite, se deschid la Trezoreria Operativă Centrală pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, gestionate de Autoritatea de certificare, următoarele conturi de disponibilități:
litera A)
57.07.01.60 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
litera B)
57.07.01.61 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Asistența tehnică» 2014-2020";
litera C)
57.07.01.62 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Competitivitate» 2014-2020";
litera D)
57.07.01.63 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capital uman» 2014-2020";
litera E)
57.07.01.64 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capacitate administrativă» 2014-2020";
litera F)
57.07.01.65 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Regional» 2014-2020";
litera G)
57.07.01.66 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Infrastructura mare» 2014-2020";
litera H)
57.07.01.67 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Ajutorarea persoanelor defavorizate» 2014-2020".
Alineatul (3)
Pe numele Ministerului Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite, se deschid la Trezoreria Operativă Centrală pentru derularea operațiunilor financiare prevăzute la art. 5 și 10 din Ordonanță următoarele conturi de disponibilități gestionate de Autoritatea de certificare:
litera A)
57.07.03.60 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
litera B)
57.07.03.61 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Asistența tehnică» 2014-2020";
litera C)
57.07.03.62 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Competitivitate» 2014-2020";
litera D)
57.07.03.63 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capital uman» 2014-2020";
litera E)
57.07.03.64 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capacitate administrativă» 2014-2020";
litera F)
57.07.03.65 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Regional» 2014-2020";
litera G)
57.07.03.66 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Infrastructura mare» 2014-2020";
litera H)
57.07.03.67 "Disponibil din sume alocate temporar din venituri din privatizare și din bugetul MFP - Acțiuni generale pentru finanțarea programelor operaționale pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Ajutorarea persoanelor defavorizate» 2014-2020".
Alineatul (4)
Pe numele fiecărui ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management se deschid la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de finanțarea programelor operaționale din fonduri externe nerambursabile, din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale și din venituri din privatizare următoarele conturi de disponibilități:
litera A)
57.07.06.61 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Asistență tehnică» 2014-2020";
litera B)
57.07.06.62 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Competitivitate» 2014-2020";
litera C)
57.07.06.63 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capital uman» 2014-2020";
litera D)
57.07.06.64 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capacitate administrativă» 2014-2020";
litera E)
57.07.06.65 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Regional» 2014-2020";
litera F)
57.07.06.66 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Infrastructură mare» 2014-2020";
litera G)
57.07.06.67 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile, din fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțare/ indisponibilități temporare de fonduri europene și din venituri din privatizare pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Ajutorarea persoanelor defavorizate» 2014-2020".
Alineatul (5)
Pe numele fiecărui ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management se deschid la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București următoarele conturi de disponibilități pentru derularea operațiunilor financiare determinate de recuperarea unor sume aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, cu detaliere pe programe operaționale:
litera A)
57.07.05.61 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Asistență tehnică» 2014-2020";
litera B)
57.07.05.62 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Competitivitate» 2014-2020";
litera C)
57.07.05.63 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capital uman» 2014-2020";
litera D)
57.07.05.64 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Capacitate administrativă» 2014-2020";
litera E)
57.07.05.65 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Regional» 2014-2020";
litera F)
57.07.05.66 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Infrastructură mare» 2014-2020";
litera G)
57.07.05.67 "Disponibil din sume recuperate aferente creanțelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare - Programul operațional «Ajutorarea persoanelor defavorizate» 2014-2020".
Alineatul (5^1)
Pe numele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management se deschid, la solicitarea acestora, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, următoarele conturi de disponibilități pentru gestionarea sumelor restituite de unitățile Trezoreriei Statului în condițiile art. 18 alin. (6) lit. e), art. 18 alin. (6^1) lit. f) și alin. (16), cu detaliere pe programe operaționale:
litera A)
57.07.07.61 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Asistență tehnică“ 2014-2020»;
litera B)
57.07.07.62 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Competitivitate“ 2014-2020»;
litera C)
57.07.07.63 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Capital uman“ 2014-2020»;
litera D)
57.07.07.64 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Capacitate administrativă“ 2014-2020»;
litera E)
57.07.07.65 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Regional“ 2014-2020»;
litera F)
57.07.07.66 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Infrastructură mare“ 2014-2020»;
litera G)
57.07.07.67 «Disponibil din sume restituite conform mecanismului decontării cererilor de plată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare - Programul operațional „Ajutorarea persoanelor defavorizate“ 2014-2020.
Alineatul (6)
Pentru gestionarea sumelor prevăzute la art. 9 din Ordonanță, pe numele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management se deschide la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București contul 01 "Credite bugetare deschise și repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanțați din bugetul de stat" și respectiv contul de cheltuieli bugetare 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat", cu detaliere potrivit clasificației bugetare. Ordonatorii principali de credite cu rol de autorități de management efectuează în limita creditelor bugetare deschise și repartizate, plăți către beneficiari/lideri de parteneriat/parteneri din contul de cheltuieli bugetare 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" deschis pe numele acestora la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.
Alineatul (7)
Pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute la art. 10 din Ordonanță, se deschid credite bugetare din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, în limita cărora se dispun plăți din contul de cheltuieli bugetare 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" în contul de disponibil prevăzut la alin. (3) lit. a).
Alineatul (8)
În cadrul contului sintetic 57 "Disponibil pentru finanțarea obiectivelor pentru perioada de programare 2014-2020" pot fi deschise și alte conturi analitice decât cele prevăzute la alin. (1)-(5), prin ordin comun al ministrului fondurilor europene și ministrului finanțelor publice, pentru gestionarea sumelor aferente fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare.

Articolul 38

Alineatul (1)
Sumele reprezentând prefinanțare și rambursarea cheltuielilor eligibile efectuate se gestionează de către beneficiari/lideri de parteneriat/parteneri, care au calitatea de instituții publice, prin conturi de venituri bugetare ale bugetelor din care aceștia sunt finanțați, deschise la solicitarea acestora, la unitățile Trezoreriei Statului, pe codurile de identificare fiscală ale instituțiilor publice respective. În cazul beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, care au calitatea de instituții publice finanțate integral din bugetele ordonatorilor de credite ai bugetului local, sumele se încasează în conturile de venituri bugetare codificate cu codurile de identificare fiscală ale ordonatorilor de credite ai bugetului local în care au fost aprobate sumele aferente finanțării valorii totale a proiectelor acestor entități publice.
Alineatul (2)
În cazul beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, alții decât cei prevăzuți la alin. (1), sumele reprezentând prefinanțare și/sau rambursare de cheltuieli eligibile efectuate în scopul implementării proiectelor se încasează în conturi de disponibilități deschise la solicitarea acestora.
Alineatul (3)
Beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii prevăzuți la alin. (2) pot opta pentru deschiderea conturilor de disponibilități la unitățile Trezoreriei Statului sau la instituții de credit.

Articolul 39

Alineatul (1)
Conturile de venituri bugetare care se deschid la unitățile Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, în calitate de instituții publice, în funcție de bugetul prin care se finanțează proiectul, inclusiv pe numele ordonatorilor principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță, sunt următoarele:
litera A)
conturile de venituri ale bugetului de stat, în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
punctul 1.1.
20.A.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.
20.A.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.
pentru Fondul social european:
punctul 2.1.
20.A.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.
20.A.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune:
punctul 3.1.
20.A.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.
20.A.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 4.
pentru Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane:
punctul 4.1.
20.A.48.06.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 4.2.
20.A.48.06.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
litera B)
conturile de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
punctul 1.1.
22.A.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.
22.A.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.
pentru Fondul social european:
punctul 2.1.
22.A.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.
22.A.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune:
punctul 3.1.
22.A.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.
22.A.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
litera C)
conturile de venituri ale bugetului asigurărilor pentru șomaj, în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
punctul 1.1.
28.A.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.
28.A.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.
pentru Fondul social european:
punctul 2.1.
28.A.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.
28.A.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune:
punctul 3.1.
28.A.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.
28.A.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
litera D)
conturile de venituri ale bugetului fondului național de asigurări sociale de sănătate, în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
punctul 1.1.
26.A.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.
26.A.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.
pentru Fondul social european:
punctul 2.1.
26.A.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.
26.A.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune:
punctul 3.1.
26.A.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.
26.A.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
litera E)
conturile de venituri ale bugetului local, în care se virează sumele reprezentând prefinanțarea și rambursarea aferentă cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
punctul 1.1.
21.A.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.
21.A.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.3.
21.A.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 2.
pentru Fondul social european:
punctul 2.1.
21.A.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.
21.A.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.3.
21.A.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune:
punctul 3.1.
21.A.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.
21.A.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.3.
21.A.48.03.03 "Prefinanțare";
litera F)
conturile de venituri ale bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală sau locală, în care se virează sumele reprezentând prefinanțarea și rambursarea aferentă cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională
punctul 1.1.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 1.1.1.
20.F.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.1.2.
20.F.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.1.3
20.F.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 1.2.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 1.2.1.
21.F.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.2.
21.F.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.2.3.
21.F.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 2.
pentru Fondul social european
punctul 2.1.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 2.1.1.
20.F.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.1.2.
20.F.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.1.3.
20.F.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 2.2.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 2.2.1.
21.F.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.2.
21.F.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.2.3.
21.F.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune
punctul 3.1.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 3.1.1.
20.F.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.1.2.
20.F.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.1.3.
20.F.48.03.03 "Prefinanțare";
punctul 3.2.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 3.2.1.
21.F.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.2.
21.F.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.2.3.
21.F.48.03.03 "Prefinanțare";
litera G)
conturile de venituri ale bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală sau locală, în care se virează sumele reprezentând prefinanțarea și rambursarea aferentă cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională
punctul 1.1.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 1.1.1.
20.G.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.1.2.
20.G.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.1.3.
20.G.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 1.2.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 1.2.1.
21.G.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.2.
21.G.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.2.3.
21.G.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 1.3.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din sectorul "bugetul asigurărilor pentru șomaj"
punctul 1.3.1.
28.G.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.3.2.
28.G.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.3.3.
28.G.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 2.
pentru Fondul social european
punctul 2.1.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 2.1.1.
20.G.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.1.2.
20.G.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.1.3.
20.G.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 2.2.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 2.2.1.
21.G.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.2.
21.G.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.2.3.
21.G.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 2.3.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din sectorul "bugetul asigurărilor pentru șomaj"
punctul 2.3.1.
28.G.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.3.2.
28.G.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.3.3.
28.G.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune
punctul 3.1.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 3.1.1.
20.G.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.1.2.
20.G.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.1.3.
20.G.48.03.03 "Prefinanțare";
punctul 3.2.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 3.2.1.
21.G.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.2.
21.G.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.2.3.
21.G.48.03.03 "Prefinanțare";
punctul 3.3.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din sectorul "bugetul asigurărilor pentru șomaj"
punctul 3.3.1.
28.G.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.3.2.
28.G.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.3.3.
28.G.48.03.03 "Prefinanțare";
litera H)
conturile de venituri ale bugetelor activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică centrală sau locală, în care se virează sumele reprezentând prefinanțarea și rambursarea aferentă cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri europene:
punctul 1.
pentru Fondul European de Dezvoltare Regională
punctul 1.1.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică centrală
punctul 1.1.1.
20.E.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.1.2.
20.E.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.1.3.
20.E.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 1.2.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică locală
punctul 1.2.1.
21.E.48.01.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 1.2.2.
21.E.48.01.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 1.2.3
21.E.48.01.03 "Prefinanțare";
punctul 2.
pentru Fondul social european
punctul 2.1.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică centrală
punctul 2.1.1.
20.E.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.1.2.
20.E.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.1.3.
20.E.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 2.2.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică locală
punctul 2.2.1.
21.E.48.02.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 2.2.2.
21.E.48.02.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 2.2.3.
21.E.48.02.03 "Prefinanțare";
punctul 3.
pentru Fondul de coeziune
punctul 3.1.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică centrală
punctul 3.1.1.
20.E.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.1.2.
20.E.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.1.3.
20.E.48.03.03 "Prefinanțare";
punctul 3.2.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică locală
punctul 3.2.1.
21.E.48.03.01 "Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
punctul 3.2.2.
21.E.48.03.02 "Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
punctul 3.2.3.
21.E.48.03.03 "Prefinanțare";
litera I)
contul de venituri al bugetului local, în care se virează sumele aferente cofinanțării de la bugetul de stat: 21.A.42.69.00 "Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
litera J)
conturile de venituri ale bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, inclusiv activitățile finanțate din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice în care se virează sumele aferente cofinanțării de la bugetul de stat
punctul 1.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 1.1.
20.F.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
punctul 2.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală
punctul 2.1.
20.G.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
punctul 3.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică centrală
punctul 3.1.
20.E.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
punctul 4.
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 4.1.
21.F.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
punctul 5.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică locală
punctul 5.1.
21.G.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
punctul 6.
pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă unele instituții publice din administrația publică locală
punctul 6.1.
21.E.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020";
punctul 7.
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din sectorul "bugetul asigurărilor pentru șomaj"
punctul 7.1.
28.G.42.70.00 "Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020".
Alineatul (2)
Conturile de disponibilități care se deschid la unitățile Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, alții decât instituții publice, sunt următoarele:
litera A)
50.99.01 "Disponibil al operatorilor economici reprezentând prefinanțare aferentă proiectelor finanțate din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
litera B)
50.99.02 "Disponibil al persoanelor juridice din sectorul privat, alții decât operatorii economici, reprezentând prefinanțare aferentă proiectelor finanțate din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
litera C)
50.99.03 "Disponibil al operatorilor economici reprezentând rambursări de cheltuieli efectuate, aferente proiectelor finanțate din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
litera D)
50.99.04 "Disponibil al persoanelor juridice din sectorul privat, alții decât operatorii economici, reprezentând rambursări de cheltuieli efectuate, aferente proiectelor finanțate din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare".
Alineatul (3)
În cadrul contului sintetic 50.99 "Disponibil al persoanelor juridice, altele decât instituții publice, aferent proiectelor finanțate din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020" pot fi deschise și alte conturi analitice decât cele prevăzute la alin. (2), prin ordin comun al ministrului fondurilor europene și ministrului finanțelor publice, pentru gestionarea sumelor aferente fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare.
Alineatul (4)
Conturile de disponibilități care se deschid la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului în vederea aplicării mecanismului decontării cererilor de plata prevăzut la capitolul IV sunt următoarele:
litera A)
conturi care se deschid pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor în vederea încasării sumelor de la autoritățile de management.1.50.41.01 "Disponibil al instituțiilor publice din administrația publică centrală aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";2.50.41.02 "Disponibil al instituțiilor publice din administrația publică locală aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";3.50.41.06 "Disponibil al persoanelor juridice, altele decât instituții publice, aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
punctul 1.
50.41.01 "Disponibil al instituțiilor publice din administrația publică centrală aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
punctul 2.
50.41.02 "Disponibil al instituțiilor publice din administrația publică locală aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
punctul 3.
50.41.06 "Disponibil al persoanelor juridice, altele decât instituții publice, aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare";
litera B)
contul care se deschide pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, alții decât instituții publice, în care se transferă sumele din contul prevăzut la lit. a) pct. 3este contul 50.99.05 "Disponibil al persoanelor juridice, altele decât instituții publice, aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare".
Alineatul (5)
În cadrul contului sintetic 50.41 "Disponibil aferent mecanismului decontării cererilor de plată pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare" pot fi deschise și alte conturi analitice decât cele prevăzute la alin. (4), prin ordin comun al ministrului fondurilor europene și ministrului finanțelor publice, pentru gestionarea sumelor aferente fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare.
Alineatul (6)
Pentru conturile de venituri bugetare prevăzute la alin. (1), Trezoreria Statului eliberează extrase de cont beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, după caz, inclusiv ordonatorilor principali de credite prevăzuți la art. 6 alin. (2)-(4) din Ordonanță, pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise conturile respective. În cazul conturilor de venituri ale bugetului local, Trezoreria Statului eliberează extrase de cont unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise conturile respective, atât pentru sumele cuvenite unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cât și pentru sumele cuvenite entităților finanțate integral din bugetele acestora.
Alineatul (7)
Pentru conturile de disponibilități prevăzute la alin. (2)-(5), Trezoreria Statului eliberează extrase de cont beneficiarilor/ liderilor de parteneriat/partenerilor, după caz.
Alineatul (8)
Sumele aferente fondurilor europene, virate eronat de către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management, în conturile de venituri ale bugetului de stat, se restituie de către unitățile Trezoreriei Statului din conturile de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate, în conturile din care au fost dispuse plățile, la cererea scrisă a ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management care au efectuat virarea eronată, întocmită potrivit modelului din Formularul nr. 11 - Cerere de restituire, din anexa nr. 11 a sumelor virate eronat în conturile de venituri ale bugetului de stat de către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management. Răspunderea privind sumele ce se restituie din conturile de venituri ale bugetului de stat în care s-a efectuat plata eronată revine exclusiv ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management care solicită restituirea.
Alineatul (9)
Sumele care pot fi restituite cu respectarea prevederilor alin. (8) sunt următoarele:
litera A)
sume virate la subdiviziunile corespunzătoare din cadrul capitolului de venituri ale bugetului de stat 48.01 "Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020", codificate eronat cu codul de identificare fiscală al altor beneficiari decât cei cărora li se cuvin sumele sau cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului 8609468;
litera B)
sumele virate eronat la alte subdiviziuni de venituri ale bugetului de stat, altele decât cele prevăzute la lit. a), codificate cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului 8609468.

Capitolul VIII FLUXURILE FINANCIARE APLICABILE IMPLEMENTĂRII PROIECTELOR ÎN CADRUL MECANISMULUI PENTRU INTERCONECTAREA EUROPEI (CEF)

Articolul 40

Alineatul (1)
În bugetul Ministerului Fondurilor Europene pentru finanțarea proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei ai căror beneficiari sunt operatori economici cu capital de stat, se cuprind:
litera A)
sumele necesare cofinanțării publice naționale, corespunzătoare valorii totale a costurilor eligibile la nivel de proiect, stabilită conform acordurilor/deciziilor de finanțare;
litera B)
sumele necesare plății taxei pe valoare adăugată neeligibilă;
litera C)
sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor considerate neeligibile de către Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), altele decât cele prevăzute la lit. b), stabilite conform acordurilor/deciziilor de finanțare;
litera D)
contravaloarea sumelor aferente contribuției UE, care în conformitate cu prevederile acordurilor/deciziilor de finanțare se rambursează după finalizarea proiectului.
Alineatul (1^1)
În bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru finanțarea proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei pentru beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (5), art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, precum și pentru beneficiarii instituții publice autonome, se cuprind, la o poziție de cheltuieli distinct:
litera A)
sumele necesare cofinanțării publice naționale, corespunzătoare valorii totale a costurilor eligibile la nivel de proiect, stabilită conform acordurilor/deciziilor de finanțare;
litera B)
sumele necesare plății taxei pe valoare adăugată neeligibile;
litera C)
sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor considerate neeligibile de către Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), altele decât cele prevăzute la lit. b), stabilite conform acordurilor/deciziilor de finanțare;
litera D)
contravaloarea sumelor aferente contribuției Uniunii Europene, care în conformitate cu prevederile acordurilor/ deciziilor de finanțare se rambursează după finalizarea proiectului.
Alineatul (2)
În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la alin. (1), beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei au obligația să transmită Ministerului Fondurilor Europene Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF, din anexa nr. 12, finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.
Alineatul (3)
În scopul asigurării informațiilor necesare completării Formularului nr. 12 - Fișă proiect CEF, beneficiarii, în calitate de autoritate contractantă, solicită la încheierea contractelor de lucrări/prestări servicii un calendar de implementare care să cuprindă inclusiv valoarea facturilor estimat a fi emise lunar/trimestrial de către contractori.
Alineatul (4)
Beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei completează datele privind cofinanțarea publică națională din Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF, având în vedere cota acesteia în totalul cheltuielilor eligibile, aplicată corespunzător valorilor estimate prevăzute la alin. (3).
Alineatul (5)
În cursul anului bugetar Ministerul Fondurilor Europene poate solicita actualizarea datelor din Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF, corespunzător stadiului de implementare a proiectului.
Alineatul (6)
Sumele aferente cheltuielilor generate de schimburile valutare efectuate în timpul implementării proiectelor, precum și cele pentru pregătirea participării la apelurile de proiecte în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei, cu excepția cazului în care pentru această activitate a fost emisă o decizie de finanțare a unei asistențe tehnice în cadrul mecanismului, se suportă din veniturile proprii ale beneficiarilor.

Articolul 41

Alineatul (1)
În scopul primirii de la INEA a sumelor aferente prefinanțării/rambursării cheltuielilor eligibile, beneficiarii deschid conturi în valută, conform acordului/deciziei de finanțare.
Alineatul (2)
Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a)-c) se transferă cu ordin de plată de către Ministerul Fondurilor Europene în conturile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a).
Alineatul (2^1)
Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^1) lit. a)-c) se transferă cu ordin de plată de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în conturile prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. i) și j).
Alineatul (3)
La cererea beneficiarului, sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (1^1) lit. a)-c) se transferă de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu titlu de prefinanțare, prima tranșă fiind egală cu valoarea prevăzută în Formularul nr. 12 - Fișă proiect CEF, corespunzător primului trimestru de implementare a proiectului.
Alineatul (4)
Următoarele tranșe de prefinanțare se transferă la solicitarea beneficiarului, cu condiția ca acesta să facă dovada utilizării a cel puțin 70% din prefinanțarea acordată anterior.
Alineatul (5)
Ultima tranșă de prefinanțare se transferă în limita cotei de cofinanțare publică națională stabilite prin decizia de finanțate.
Alineatul (6)
Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. d) se transferă de către Ministerul Fondurilor Europene în contul prevăzut la art. 45 alin. (1) lit. b) în baza solicitării beneficiarului, însoțită de facturi pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, facturi de avans acordat contractorilor în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele aferente proiectelor implementate.
Alineatul (6^1)
Sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^1) lit. d) se transferă de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în conturile prevăzute la art. 45 alin. (1^1) în baza solicitării beneficiarului, însoțită de facturi pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor recepționate, facturi de avans acordat contractorilor în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele aferente proiectelor implementate.
Alineatul (7)
În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea plății intermediare/finale rambursate de către Comisia Europeană/ INEA, beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1) sunt obligați:
litera A)
să transfere, în conturile prevăzute la art. 45 alin. (4), cuantumul sumei primite de la Comisia Europeană/INEA;
litera B)
să transfere orice disponibil primit din sursele prevăzute la art. 40 alin. (1) rămas neutilizat, astfel:
punctul 1.
sumele primite de la Ministerul Fondurilor Europene în cursul anilor precedenți în contul 23.A «Cheltuieli ale bugetului de stat», cu detaliere în structura clasificației funcționale și respective economice (alineat 85.01.03);
punctul 2.
sumele primite de la Ministerul Fondurilor Europene în cursul anului curent în conturile de cheltuieli ale Ministerului Fondurilor Europene din care beneficiarul a încasat sumele respective;
litera C)
să notifice Ministerul Fondurilor Europene cu privire la operațiunile prevăzute la lit. a)șib).
Alineatul (7^1)
În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea plății finale din partea Comisiei Europene/INEA, beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1^1) sunt obligați:
litera A)
să transfere, în conturile prevăzute la art. 45 alin. (4), cuantumul sumei primite de la Comisia Europeană/INEA;
litera B)
să transfere orice disponibil primit din sursele prevăzute la art. 40 alin. (1^1) rămas neutilizat, astfel:
punctul 1.
sumele primite de la Ministerul Fondurilor Europene în cursul anilor precedenți în contul 23.A «Cheltuieli ale bugetului de stat», cu detaliere în structura clasificației funcționale și respective economice (alineat 85.01.03);
punctul 2.
sumele primite de la Ministerul Fondurilor Europene în cursul anului curent în conturile de cheltuieli ale Ministerului Fondurilor Europene din care beneficiarul a încasat sumele respective;
litera C)
să notifice Ministerul Fondurilor Europene cu privire la operațiunile prevăzute la lit. a)șib).
Alineatul (8)
În cazul nefinalizării proiectelor, beneficiarii sunt obligați să transfere în conturile corespunzătoare prevăzute la alin. (7) lit. b) cuantumul sumelor acordate conform prevederilor art. 40 alin. (1) și (1^1).

Articolul 42

Paragraf
Sumele aferente finanțării proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei se reflectă corespunzător în bugetul de venituri și cheltuieli al beneficiarilor prevăzuți la art. 40 alin. (1).

Articolul 43

Paragraf
Sumele primite de către beneficiarii prevăzuți la art. 40 alin. (1) conform art. 41 alin. (2), reprezentând prefinanțare rămasă neutilizată la sfârșitul anului, se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație.

Articolul 44

Alineatul (1)
Corespunzător fiecărei cereri intermediare/finale de plată, transmisă la INEA conform prevederilor acordului de finanțare, pentru justificarea cheltuielilor efectuate, beneficiarii transmit Ministerului Fondurilor Europene o declarație financiară privind aceste cheltuieli, precum și cheltuielile neeligibile, altele decât TVA, conform Formularului nr. 13 - Fișă justificare cheltuieli detaliate proiect finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF), din anexa nr. 13, însoțită de documentele justificative, cel târziu în ziua următoare celei de transmitere a cererii către INEA.
Alineatul (2)
Solicitarea beneficiarului prevăzută la art. 41 alin. (6) trebuie însoțită de Formularul nr. 13 - Fișă justificare cheltuieli detaliate proiect finanțat în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) completat corespunzător.

Articolul 45

Alineatul (1)
Conturile deschise pe numele operatorilor economici în calitate de beneficiari la Trezoreria Statului în care se virează de către Ministerul Fondurilor Europene sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) sunt următoarele:
litera A)
50.99.06 "Disponibil al operatorilor economici aferent proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei - prefinanțare" - pentru sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a)-c);
litera B)
50.99.07 "Disponibil al operatorilor economici aferent proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei - rambursarea finală" - pentru sumele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. d).
Alineatul (1^1)
Conturile deschise pe numele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (5), art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, precum și pentru beneficiarii instituții publice autonome la Trezoreria Statului în care se virează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sumele prevăzute la art. 40 alin. (1^1) lit. d) sunt următoarele:
litera A)
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală și pentru instituții publice autonome: 20.F.48.19.04. «Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile»;
litera B)
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală: 20.G.48.19.04 «Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile»;
litera C)
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică locală: 21.F.48.19.04 «Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile»;
litera D)
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică locală: 21.G.48.19.04 «Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile»;
litera E)
pentru ordonatorii de credite ai bugetului local: 21.A.48.19.04 «Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile».
Alineatul (1^2)
Conturile deschise pe numele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (5), art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanță, precum și pentru beneficiarii instituții publice autonome în care se virează sumele care se primesc în avans de la Comisia Europeană/ INEA, după efectuarea schimbului valutar, sunt următoarele:
litera A)
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică centrală și pentru instituții publice autonome: 20.F.48.19.03. «Prefinanțare»;
litera B)
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică centrală: 20.G.48.19.03 «Prefinanțare»;
litera C)
pentru instituții publice finanțate integral din venituri proprii din administrația publică locală: 21.F.48.19.03 «Prefinanțare»;
litera D)
pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii din administrația publică locală: 21.G.48.19.03 «Prefinanțare»;
litera E)
pentru ordonatorii de credite ai bugetului local: 21.A.48.19.03 «Prefinanțare
Alineatul (2)
Plățile dispuse din conturile de disponibil prevăzute la alin. (1) se efectuează pe răspunderea titularilor acestor conturi.
Alineatul (3)
Pentru gestionarea sumelor prevăzute la art. 40 alin. (1), pe numele Ministerului Fondurilor Europene se deschide la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București contul 01 "Credite bugetare deschise și repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanțați din bugetul de stat" și respectiv contul de cheltuieli bugetare 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat", cu detaliere potrivit clasificației bugetare din care efectuează plăți către beneficiari, în limita creditelor bugetare deschise și repartizate".
Alineatul (4)
Conturile de venituri ale bugetului de stat deschise pe codul de identificare fiscală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în care se rambursează sumele prevăzute la art. 41 alin. (7) lit. a) și alin. (7^1) sunt următoarele:
litera A)
20.A.48.19.01 «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent»;
litera B)
20.A.48.19.02 «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori
Alineatul (5)
Conturile deschise pe numele beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (8) din Ordonanță în care se virează sumele care se primesc în avans de la Comisia Europeană/INEA, după efectuarea schimbului valutar, sunt următoarele:
litera A)
în cazul beneficiarilor finanțați integral de la bugetul de stat: 20.D.48.19.03 «Prefinanțare»;
litera B)
în cazul beneficiarilor finanțați integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat: 22.D.48.19.03 «Prefinanțare»;
litera C)
în cazul beneficiarilor finanțați integral de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate: 26.D.48.19.03 «Prefinanțare»;
litera D)
în cazul beneficiarilor finanțați integral de la bugetul asigurărilor pentru șomaj: 28.D.48.19.03 «Prefinanțare».
Alineatul (6)
În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor rambursate de către Comisia Europeană/INEA, beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (7) din Ordonanță sunt obligați să vireze, în lei, sumele reprezentând contravaloarea fondurilor externe nerambursabile cheltuite inițial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, astfel:
litera A)
în contul 20.A.48.19.01 «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent» sau contul 20.A.48.19.02 «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori», după caz, deschise pe codul de identificare fiscală al beneficiarilor finanțați integral de la bugetul de stat;
litera B)
în contul 22.A.48.19.01 «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent» sau contul 22.A.48.19.02 «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori», după caz, deschise pe codul de identificare fiscală al beneficiarilor finanțați integral din bugetul asigurărilor sociale de stat;
litera C)
în contul 28.A.48.19.01 «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent» sau contul 28.A.48.19.02 «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori», după caz, deschise pe codul de identificare fiscală al beneficiarilor finanțați integral din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
litera D)
în contul 26.A.48.19.01 «Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent» sau contul 26.A.48.19.02 «Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori», după caz, deschise pe codul de identificare fiscală al beneficiarilor finanțați integral din bugetul fondului național de asigurări sociale de sănătate.

Capitolul IX DISPOZIȚII FINALE

Articolul 46

Paragraf
Valoarea subvenției acordate beneficiarilor finanțați parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau bugetele fondurilor speciale poate cuprinde sume aferente contravalorii cofinanțării care trebuie asigurată de beneficiari, precum și contravaloarea cheltuielilor, altele decât cele eligibile.

Articolul 47

Paragraf
Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa nr. 1 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2264
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2264
PRE PRE_2266
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2266
Paragraf
- mii lei -
Paragraf
Descriere activități eligibile (inclusiv cele aflate în sarcina partenerului/
Paragraf
partenerilor pentru care se asigura cota de cofinanțare):
Paragraf
Descriere cheltuieli, altele decât cele eligibile:
PRE PRE_2276
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2276

Notă

Paragraf
*) Numai pentru proiectele implementate în parteneriat se evidențiază separat cofinanțarea care excede cotei-părți aferente activităților proprii, corespunzător contribuției la cofinanțarea națională angajată a fi asigurată conform acordului de parteneriat (anexa la contractul/decizia/ordinul de finanțare).

Anexa nr. 2 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2290
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2290
Paragraf
Nr. ....... din data de ............
Paragraf
De la: Autoritatea de management .............................
Paragraf
Către: ......(beneficiar).....
Paragraf
Referitor:
Paragraf
Proiect .........(numărul contractului de finanțare)....... - Autorizare/Certificare cheltuieli eligibile și rambursare cotă-parte cheltuieli eligibile aferente FEDR/FC/FSE ca urmare a Cererii de rambursare nr. ................. din data de ..................., vă informăm că în data de ................... a fost virată suma de ..................... în contul de venituri ................., reprezentând rambursarea cotei-părți din cheltuielile eligibile aferente FEDR/FC/FSE.
Paragraf
Suma menționată anterior corespunde următoarei cereri de rambursare:

Anexa nr. 3 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2323
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2323

Notă

Paragraf
*1) Se vor prelua denumirile capitolelor bugetare și liniilor bugetare din bugetul aprobat al proiectului.
Paragraf
*2) Valoarea cheltuielilor solicitate de către beneficiar în prezenta cerere de plată în baza facturilor/documentelor acceptate la plată de către beneficiari.
Paragraf
[semnătura]
Paragraf
[ștampila]

Anexa nr. 4 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2340
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2340
Paragraf
Nr. ....... din data de .........
Paragraf
Autoritatea de management/Organismul intermediar ....................
Paragraf
Director general/Director,

Anexa nr. 5 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2355
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2355
Paragraf
- lei -
Paragraf
Ordonatorul principal de credite/Conducătorul organismului intermediar,
Paragraf
Data ................
Paragraf
Semnătură ...........

Notă

Paragraf
*) Răspunde de datele înscrise în coloanele 1, 2 și 3.

Anexa nr. 6 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2376
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2376
Paragraf
Director general/Director,

Anexa nr. 7 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2388
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2388
Paragraf
Ordonator principal de credite,
Paragraf
Data: ...............
Paragraf
Semnătura: ............

Anexa nr. 8 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2402
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2402
Paragraf
Ordonator principal de credite,
Paragraf
Data ..........
Paragraf
Semnătura ...........

Notă

Paragraf
*) Disponibilul din prima ordonanțare emisă la începutul anului bugetar este compus din disponibilitățile reportate din anul bugetar anterior (conform art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015) și creditele bugetare ale anului curent (plățile pot fi mai mari decât deschiderile de credite bugetare).
Paragraf
**) Se va completa cu "conform anexei", în cazul ordonanțării globale la plată.
Paragraf
***) Răspunde de datele înscrise în coloana 1.
Paragraf
****) Se detaliază pe subdiviziunea clasificației bugetare (capitol, subcapitol, paragraf, titlu, articol, alineat).

Anexa nr. 9 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2434
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2434
Paragraf
Ministerul ...............................
Paragraf
Autoritatea de management ................
Paragraf
Director general/Director,

Anexa nr. 10 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2450
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2450
PRE PRE_2452
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2452

Anexa nr. 11 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2459
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2459
PRE PRE_2461
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2461

Notă

Paragraf
*1) Denumirea unității teritoriale a Trezoreriei Statului la care este deschis contul de venituri ale bugetului de stat în care a fost virată eronat suma.
Paragraf
*2) Denumirea solicitantului (ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management).
Paragraf
*3) Actul normativ în temeiul căruia se solicită restituirea sumei.
Paragraf
*4) Cuantumul sumei pentru care se solicită restituirea, în cifre și în litere.
Paragraf
*5) Contul din care a fost dispusă plata eronat de către instituția publică.

Anexa nr. 12 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2481
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2481
PRE PRE_2483
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2483
Paragraf
Descriere cheltuieli, altele decât cele eligibile:

Notă

Paragraf
*1) Estimat: la cursul valutar mediu din luna în care a fost emisă decizia de finanțare/Realizat: prețuri curente.

Anexa nr. 13 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2500
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2500
Paragraf
Beneficiar: ......
Paragraf
Denumirea proiectului: .......................
Paragraf
Decizie de finanțare INEA: ...................
Paragraf
Perioada de implementare: .....................
Paragraf
Cerere intermediară/finală de plată transmisă către INEA în data de ...........
Paragraf
- lei -
Paragraf
Coloanele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 9 se completează similar cu secțiunea a 2-a ("Detailed
Paragraf
costs incurred") din declarația financiară anexată la Cererea intermediară/finală de plată
Paragraf
transmisă către INEA conform acordului de finanțare.
Paragraf
Cheltuieli neeligibile
Paragraf
- lei -

Anexa nr. 14 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_2528
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2528
Paragraf
Autoritatea de management ....../
Paragraf
Cod de identificare fiscală ...........
Paragraf
Simbol cont ...........
Paragraf
Cod IBAN ..............
Paragraf
Beneficiar/Lider de parteneriat pentru acțiunile proprii/Partener (după caz) ..................................
Paragraf
Cod de identificare fiscală beneficiar/lider de parteneriat pentru acțiunile proprii/partener .........................
Paragraf
E-mail .......................................
Paragraf
Cod SMIS .....................................
Paragraf
Denumire proiect .............................
Paragraf
*) Informații care trebuie să corespundă cu cele din documentele de plată care se prezintă unității Trezoreriei Statului.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 5 versiuni ale acestui act, din 10 august 2017
  • 48 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031