AcasăLegislațieORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2000

ORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2000pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:30.01.2000
Versiune:unica
Sursă oficială
1 hotărâre interpretează acest act
  • Decizia ICCJ nr. 712 · Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal · 11.02.2010RESPINGE
Paragraf
Având în vedere prevederile art. 76 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, şi ale Protocolului adiţional la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. H pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:

Articolul 1

Paragraf
Ordonanţa Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstratiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, se completează cu articolul 4 cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 4. - Decizia nr. 3/99 a Consiliului de asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, Decizia nr. 1999/64/Euratom a Consiliului Uniunii Europene şi Decizia nr. 182/1998/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene sunt prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă."

Articolul 2

Paragraf
Anexele nr. 1-3 la Ordonanţa Guvernului nr. 117/1999 vor avea, în mod corespunzător, conţinutul anexelor nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale
Paragraf
pentru Ştiinţa, Tehnologie şi Inovare,
Paragraf
Mircea Pusca
Paragraf
p. Ministru de stat,
Paragraf
ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Eugen Dijmarescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanţelor,
Paragraf
Decebal Traian Remes

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 1 hotărâre care îl interpretează, cu textul integral
  • 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031