RO
AcasăDocument

LEGE nr. 328 din 21 decembrie 2018

pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat:04.04.2020
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
Titlul legii se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Paragraf
LEGEA
Paragraf
serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale
punctul 2.
La articolul 1, alineatele (1)-(3), partea introductivă și literele b), c),f), h) și n)-p) ale alineatului (4), alineatul (5), partea introductivă și litera a) ale alineatului (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, autorizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor publice de transport în comune, orașe, municipii, județe, asociații de dezvoltare intercomunitară și alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale.
Alineatul (2)
Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional privind înființarea, organizarea și funcționarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităților administrației publice locale, județene și ale municipiului București și ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sau al altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale.
Alineatul (3)
Transportul local și județean de persoane poate fi serviciul public de transport așa cum acesta este definit de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (4)
Serviciul public de transport local și județean de persoane se organizează de către autoritățile administrației publice locale, pe raza unităților administrativ-teritoriale, cu respectarea următoarelor principii:
litera b)
garantarea accesului egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport și al transportatorilor autorizați la piața serviciului public de transport local și județean;
litera c)
garantarea respectării drepturilor și intereselor utilizatorilor serviciul public de transport local și județean;
litera f)
utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a serviciului public de transport local și județean;
litera h)
asigurarea executării unui serviciu public de transport public suportabil în ceea ce privește tariful de transport;
litera n)
integrarea tarifară prin utilizarea unui singur tip de legitimație de călătorie pentru toate traseele și pentru toate mijloacele de transport ale serviciului public local și județean;
litera o)
dispecerizarea serviciului public de transport local și județean de persoane realizat prin programe permanente;
litera p)
consultarea asociațiilor reprezentative ale operatorilor de transport și/sau ale transportatorilor autorizați, precum și ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale privind serviciul public de transport local și județean, precum și modalitățile de funcționare a acestui serviciu.
Alineatul (5)
Statul sprijină prin măsuri legislative și economice dezvoltarea cantitativă și calitativă a serviciilor publice de transport local și județean, precum și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local și județean.
Alineatul (6)
Principalele obiective urmărite de autoritățile administrației publice locale, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară și de alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz, în domeniul serviciului public de transport local și județean sunt:
litera a)
înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru serviciul public de transport local și județean, cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorități locale, respectiv județene de transport;
punctul 3.
La articolul 1 alineatul (6), litera b) se abrogă.
punctul 4.
La articolul 1 alineatul (6), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera d)
informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului public de transport local și județean;
punctul 5.
La articolul 1 alineatul (6), litera e) se abrogă.
punctul 6.
La articolul 1, literele g) și h) ale alineatului (6) și alineatele (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera g)
asigurarea continuității serviciilor publice de transport prin programele de transport sau de funcționare, după caz, corelate cu fluxurile de călători existente;
litera h)
atribuirea contractelor de servicii publice definite la art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, prevederilorLegii nr. 51/2006a legislației în domeniul achizițiilor publice.
Alineatul (7)
Serviciile publice de transport local și județean se desfășoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind legalitatea transportului, condițiile de lucru, de exploatare a vehiculelor și de exploatare a infrastructurii, precum și condițiile privind siguranța circulației.
Alineatul (8)
În toate raporturile generate de executarea serviciilor publice de transport local, protecția vieții umane și a mediului este prioritară.
punctul 7.
La articolul 2, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Acordarea unor compensații pentru acoperirea costurilor de exploatare plus un profit rezonabil se consideră serviciu public compensat.
Alineatul (2)
Serviciul public compensat de transport se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.
punctul 8.
La articolul 2, alineatul (3) se abrogă.
punctul 9.
Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 3

Paragraf
Serviciile publice de transport local și județean fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori al altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării serviciilor publice de transport local, precum și a serviciilor publice de transport județean de persoane.
punctul 10.
Titlul capitolului II se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

CAPITOL

Capitolul II Serviciul public de transport local și județean de persoane prin curse regulate

punctul 11.
La capitolul II, titlul secțiunii 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

SECTIUNE

Secţiunea 1 Serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate

punctul 12.
La articolul 4 alineatul (1), partea introductivă și literele a)-d) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 4

Alineatul (1)
Este considerat serviciu public de transport local și județean de persoane prin curse regulate serviciul public de transport care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
litera a)
se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și licențiat conform prevederilorOrdonanței Guvernului nr. 27/2011privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 109/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau de către un transportator autorizat, așa cum acesta este definit și autorizat conform prevederilor prezentei legi;
litera b)
se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localități sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale sau numai între localitățile unui județ, fără a depăși limitele administrativ-teritoriale ale acesteia/acestuia, cu excepția liniilor de ieșire sau altor elemente auxiliare activității respective care intră pe teritoriul localității învecinate. În cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita localității, acesta va fi considerat serviciul public de transport local;
litera c)
se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către consiliul local, consiliul județean, Consiliul General al Municipiului București sau de adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară ori a altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale;
litera d)
se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară înmatriculate sau înregistrate ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz, în județul sau localitatea respectivă. În condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizați;
litera g)
autoritățile locale competente exercită competențe exclusive cu privire la acordarea licențelor de traseu operatorilor care prestează transportul rutier de călători cu autobuze în aria teritorială de competență a acestora și de reglementare la nivel local a serviciilor publice de transport călători;
punctul 13.
La articolul 4 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

litera h)
autoritatea administrației publice locale impune sau contractează obligații de serviciu public și poate acorda, în schimbul îndeplinirii acestora, drepturi exclusive și/sau compensații de orice natură. Prin obligație de serviciu public se înțelege o cerință definită sau stabilită de autoritatea competentă pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ține seama de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și lear asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții fără a fi retribuit. Contractele de servicii publice nu presupun în mod obligatoriu acordarea de compensații.
punctul 14.
La articolul 4, alineatele (3)-(7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (3)
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. d), în situații de urgență, determinată de incendii, cutremure, inundații, alte calamități naturale și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante, a operatorilor de transport rutier sau a transportatorilor autorizați, după atribuirea gestiunii serviciului public de transport local în modalitățile prevăzute la art. 21, operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați pot utiliza, în baza unui contract de comodat, definit potrivit art. 2.146 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, mijloace de transport în comun, indiferent de județul în care sunt înmatriculate sau înregistrate, pe o perioadă mai mică de 2 ani, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de delegare a serviciului public de transport local.
Alineatul (4)
Pentru situația reglementată la alin. (3) poate avea calitatea de comodant orice operator de transport rutier sau unitate administrativ-teritorială, cu excepția autorității contractante care a încheiat contractul de delegare a serviciului public de transport local de pe raza unității administrativ-teritoriale unde este înregistrată situația de urgență respectivă.
Alineatul (5)
Încheierea contractului de comodat prevăzut la alin. (3) se realizează în baza hotărârii consiliului local al unității administrativ-teritoriale, în calitate de autoritate contractantă care a atribuit contractul de delegare a serviciului public de transport local, care se modifică și completează, prin act adițional, în scopul și pe durata prevăzute la alin. (3), cu respectarea îndeplinirii condițiilor prealabile privind parcul de vehicule corespunzătoare serviciului atribuit, în condițiile legii.
Alineatul (6)
Prin hotărâre a consiliului local se declară situația de urgență care determină încheierea contractului de comodat, potrivit alin. (3), în baza constatării imposibilității de îndeplinire de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat a obligațiilor prevăzute în contractul de delegare a serviciului public de transport local.
Alineatul (7)
Dacă sunt prevăzute în contractul de delegare a serviciului public de transport local pe raza unei unități administrativ-teritoriale comodante, mijloacele de transport în comun date în comodat conform prevederilor alin. (3) pot fi numai cele destinate acoperirii imobilizărilor și rezervelor.
punctul 15.
La capitolul II, secțiunea a 2-a se abrogă.
punctul 16.
La capitolul II, secțiunea a 3-a se abrogă.
punctul 17.
Capitolul III se abrogă.
punctul 18.
Titlul capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

CAPITOL

Capitolul IV Alte servicii publice de transport local

punctul 19.
La capitolul IV, secțiunea 1 se abrogă.
punctul 20.
La capitolul IV, secțiunea a 2-a se abrogă.
punctul 21.
La capitolul IV, titlul secțiunii a 3-a se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Serviciul public de transport local de persoane pe căile navigabile interioare

punctul 22.
Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 12

Alineatul (1)
Serviciile publice de transport local de persoane pe căile navigabile interioare, considerate servicii publice compensate de transport, sunt reglementate în conformitate cu prevederile art. 2, cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale altor reglementări în vigoare.
Alineatul (2)
Serviciul public de transport local de persoane pe căile navigabile interioare se poate realiza prin servicii publice de transport prin curse regulate, considerate servicii publice de transport subvenționate, și prin servicii publice de transport ocazionale.
Alineatul (3)
Programele serviciilor publice de transport de persoane pe trasee la nivel local sau la nivel județean se realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară sau a altei forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale în baza mandatului primit de la unitățile administrativ-teritoriale membre, după caz.
punctul 23.
La capitolul IV, secțiunea a 4-a se abrogă.
punctul 24.
Titlul capitolului V se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

CAPITOL

Capitolul V Servicii publice de transport local și județean și sisteme ale serviciului public de transport local și județean de persoane

punctul 25.
La articolul 14, alineatul (1) și partea introductivă a alineatului (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 14

Alineatul (1)
Serviciile publice de transport local și județean se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de transport, formează sistemul serviciului public de transport local și județean.
Alineatul (3)
Prin mijloace de transport destinate serviciului public de transport local și județean de persoane se înțeleg:
punctul 26.
Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 15

Paragraf
Componentele infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului public de transport local și județean se pot afla în proprietatea publică sau privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale ori în proprietatea unor persoane juridice de drept privat. Conform prevederilor legale, componentele infrastructurii tehnico-edilitare aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se evidențiază și se inventariază în sistemele informaționale specifice domeniului imobiliar-edilitar ale unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii.
punctul 27.
La articolul 16, alineatele (1)-(5) se modifică și vor aveaurmătorulcuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 16

Alineatul (1)
Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor publice de transport desfășurat pe raza administrativ-teritorială a acestora.
Alineatul (2)
Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a stabili și de a aplica strategia pe termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor publice de transport local și județean, ținând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de cerințele serviciului de transport public local și județean, de evoluția acestora, precum și de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse și emisii minime de noxe.
Alineatul (3)
Consiliile județene sunt obligate să înființeze autorități județene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să autorizeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului public de transport de persoane prin servicii regulate, desfășurat între localitățile județului.
Alineatul (4)
Consiliile județene coordonează și cooperează cu consiliile locale cu privire la asigurarea și dezvoltarea serviciului public de transport de persoane prin curse regulate de interes județean și pentru corelarea acestuia cu serviciile publice de transport local de persoane la nivelul localităților.
Alineatul (5)
Unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării și dezvoltării serviciilor publice de transport local de persoane prin curse regulate, precum și pentru exploatarea în interes comun a sistemului serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în condiții stabilite prin prezenta lege și prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 28.
La articolul 16, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (7)
Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să înființeze, în baza mandatului primit, servicii, compartimente cu rol de autorități locale de transport prin care să autorizeze, să organizeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului public de transport local de persoane prin servicii regulate desfășurat pe raza teritorială de competență a unităților administrativ-teritoriale membre.
punctul 29.
La articolul 17 alineatul (1), literele a)-j) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 17

Alineatul (1)
Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București au următoarele atribuții:
litera a)
evaluarea fluxurilor de transport de persoane și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora;
litera b)
stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind serviciul public de transport de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Programele de transport pot fi stabilite și în baza unui studiu de mobilitate;
litera c)
actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului public de transport local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz;
litera d)
întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor publice de transport local și județean, în condițiile legii;
litera e)
aprobarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem public de transport local și județean, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori a altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale;
litera f)
proiectarea și executarea lucrărilor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă sistemelor publice de transport local și județean într-o concepție unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților/ județelor, cu planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, de protecție a mediului, cu modalitățile de realizare a serviciilor respective și în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
litera g)
asocierea intercomunitară în condițiile legii, în vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului public de transport local, precum și administrarea acestuia;
litera h)
încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport local și județean de persoane;
litera i)
acordarea de facilități și compensații ca diferență de tarif pentru unele categorii de populație, pentru asigurarea suportabilității costurilor de către utilizatori, cu respectarea legislației fiscale în vigoare;
litera j)
autorizarea transportatorilor, denumiți transportatori autorizați, astfel cum au fost definiți prin prezenta lege, pentru realizarea de către aceștia a serviciului public de transport local, respectiv serviciul public de transport de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou;
punctul 30.
La articolul 17 alineatul (1), după litera j) se introduc două noi litere, literele j^1) și j^2), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

litera j^1)
emiterea de licențe de traseu pentru serviciile publice de transport rutier de călători efectuate cu autobuze;
litera j^2)
aprobarea programului de transport public județean, precum și emiterea licențelor de traseu în serviciul public de transport județean de persoane prin curse regulate se fac cu respectarea stațiilor de îmbarcare/debarcare prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de călători;
punctul 31.
La articolul 17 alineatul (1), literele k)-p) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera k)
realizarea seturilor de date spațiale aferente serviciului public de transport, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.089/2010 al Comisiei din 23 noiembrie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea seturilor și serviciilor de date spațiale (INSPIRE), cu modificările și completările ulterioare;
litera l)
elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentelor serviciilor publice de transport local și județean, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor sindicale teritoriale din domeniu;
litera m)
stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul public de transport local și județean de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;
litera n)
stabilirea compensației acordate de la bugetul local sau județean, după caz, pentru acoperirea diferenței dintre costurile suportate în legătură cu obligația/obligațiile de serviciu public și sumele efectiv încasate ca urmare a îndeplinirii sau în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză, la care se poate adăuga un profit rezonabil, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007;
litera o)
asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor serviciului public de transport de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, ori prin lege;
litera p)
aprobă atribuirea licențelor de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport de persoane prin curse regulate.
punctul 32.
La articolul 17, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (1^1)
Unitățile administrativ-teritoriale pot mandata, în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale având ca scop serviciile publice de transport persoane, prin hotărâri ale autorităților lor deliberative, să exercite, pe seama și în numele lor, atribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), h), j), j^1), l), m) și p).
punctul 33.
La articolul 17, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
În exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile deliberative ale administrației publice locale și adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz.
Alineatul (3)
Împotriva hotărârilor sau dispozițiilor autorităților deliberative ale administrației publice locale și ale adunărilor generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
punctul 34.
La articolul 18, partea introductivă și literele c) și d) ale alineatului (1) și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 18

Alineatul (1)
Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, în raporturile cu operatorii de transport rutier ori transportatorii autorizați care efectuează serviciile publice de transport local și județean, au următoarele drepturi:
litera c)
să verifice și să controleze periodic modul de realizare a serviciului public de transport local și județean;
litera d)
să actualizeze programele publice de transport de persoane prin curse regulate, în conformitate cu cerințele de transport;
Alineatul (2)
În cazul unor abateri grave ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizați, autoritățile administrației publice locale ori asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale pot, după caz, rezilia contractul de atribuire a gestiunii serviciului și/sau pot solicita motivat emitentului retragerea licenței de transport ori a autorizației, după caz.
punctul 35.
La articolul 19, partea introductivă și literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 19

Paragraf
Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale au următoarele obligații față de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați:
litera b)
să asigure accesul operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați pentru realizarea serviciilor publice de transport local și județean într-un mediu concurențial și transparent;
litera c)
să reglementeze, prin norme locale, modul de organizare și funcționare a fiecărui serviciu public de transport local și județean;
punctul 36.
După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19^1, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 19^1

Paragraf
În relația cu călătorii, autoritățile administrației publice locale pot acorda, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale, facilități de transport elevilor, studenților, ucenicilor și anumitor categorii de persoane defavorizate stabilite potrivit legii.
punctul 37.
La articolul 20, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 20

Alineatul (1)
Autoritățile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor publice de transport local sunt Ministerul Transporturilor și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.
punctul 38.
La articolul 20, alineatele (2) și (3) se abrogă.
punctul 39.
La articolul 20, alineatul (4) se abrogă.
punctul 40.
La articolul 20 alineatul (5), partea introductivă și literele a)-c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (5)
A.N.R.S.C., în calitate de autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local și județean, are, în principal, următoarele atribuții:
litera a)
reglementează organizarea și funcționarea autorităților de autorizare din cadrul administrației publice locale, județene, al Consiliului General al Municipiului București sau, după caz, din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori al altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale;
litera b)
elaborează norme-cadru privind modalitatea de atribuire a autorizațiilor de transport, contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local și județean de persoane și modelele licențelor de traseu anexă la acesta, precum și normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor serviciilor publice de transport local și județean;
litera c)
elaborează regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administrației publice locale și din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, ca autorități de transport, aprobat prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.;
punctul 41.
La articolul 20 alineatul (5), litera d) se abrogă.
punctul 42.
La articolul 20 alineatul (5), partea introductivă a literei e) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera e)
monitorizează și sancționează abaterile din activitatea autorităților administrației publice locale, a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, a altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați, cu privire la:
punctul 43.
La articolul 20, alineatele (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (6)
Autoritățile administrației publice locale, județene, asociațiile de dezvoltare intercomunitară și alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, în baza mandatului primit, sunt autorități de reglementare locale în domeniul serviciului public de transport local și județean și prin autoritățile de autorizare își exercită față de toți operatorii de transport și transportatorii autorizați, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuțiile și competențele acordate prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin prezenta lege.
Alineatul (7)
Autoritățile locale de reglementare au, în principal, următoarele atribuții:
litera a)
elaborează proiectele de regulamente de organizare și funcționare a fiecărui serviciu public de transport local și județean, în conformitate cu regulamentele-cadru existente, cu prevederile prezentei legi și cu alte reglementări în vigoare;
litera b)
emit licențe de traseu în serviciul public de transport local și județean de persoane prin curse regulate, după caz.
punctul 44.
Titlul capitolului VII se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

CAPITOL

Capitolul VII Administrarea serviciilor publice de transport local și județean

punctul 45.
La articolul 21, alineatele (1)-(5) se modifică și vor aveaurmătorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 21

Alineatul (1)
Serviciile publice de transport local și județean se pot administra prin atribuirea acestora în următoarele modalități:
litera a)
gestiune directă;
litera b)
gestiune delegată.
Alineatul (2)
Alegerea modalității de atribuire a serviciilor publice de transport local și județean se face, în condițiile prezentei legi, precum și ale Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre adoptată de consiliile locale, de consiliile județene ori de Consiliul General al Municipiului București sau de adunarea generală din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori al altei forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz.
Alineatul (3)
Indiferent de modalitatea de atribuire adoptată, activitățile specifice serviciului public de transport local și județean se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor publice de transport local și județean elaborate de autoritățile locale de transport și aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București, pe baza regulamentului-cadru al serviciului public de transport local și județean, elaborat de autoritatea națională de reglementare competentă.
Alineatul (4)
Atribuirea gestiunii serviciilor de transport se va realiza în conformitate cu prevederile procedurii-cadru privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport public local.
Alineatul (5)
Bunurile și elementele componente ale sistemelor publice de transport local și județean aflate în domeniul public sau privat al administrației publice respective vor putea fi date în exploatare pentru prestarea serviciului public de transport operatorilor de transport sau transportatorilor autorizați cărora li s-a atribuit gestiunea serviciului.
punctul 46.
La articolul 21, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) și (8), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (7)
Autoritățile administrației publice locale competente, în calitatea lor de autorități contractante, au obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unui anunț cu privire la intenția de atribuire a contractelor de servicii publice de transport de călători, cu cel puțin un an înainte de atribuirea directă sau de lansarea invitației de participare la procedura competitivă de atribuire, în condițiile menționate la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.
Alineatul (8)
Prevederile alin. (7) nu sunt obligatorii pentru contractele a căror prestație anuală de servicii publice de transport de călători este mai mică de 50.000 de kilometri și pentru contractele de servicii publice atribuite prin măsuri de urgență în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.
punctul 47.
Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 22

Alineatul (1)
În cazul gestiunii directe, autoritățile administrației publice locale își asumă nemijlocit prestarea serviciului public de transport local și județean și toate sarcinile și responsabilitățile, potrivit legii, privind organizarea, coordonarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de transport local și județean, precum și administrarea sistemului de utilități publice aferente.
Alineatul (2)
Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public sau privat, fără aplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, care pot fi:
litera a)
servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale ori consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective;
litera b)
societăți reglementate deLegea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la al căror capital social nu există participare privată directă, cu excepția formelor de participare a capitalului privat al altor persoane juridice controlate de respectiva unitate administrativ-teritorială care nu oferă controlul sau dreptul de veto;
litera c)
operatori regionali, astfel cum sunt definiți laart. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (3)
Contractele de servicii publice care se încheie în modalitatea gestiunii directe, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, pot fi:
litera a)
hotărâri de dare în administrare a serviciilor publice de transport local în cazul operatorilor prevăzuți la alin. (2) lit. a);
litera b)
contracte de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local în cazul operatorilor prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c).
Alineatul (4)
Contractele de servicii publice de transport călători pot fi atribuite direct numai în situațiile și condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) și (4)-(6) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, după caz.
Alineatul (5)
Subcontractarea serviciilor publice de transport călători de către operatorii interni este interzisă.
punctul 48.
Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 23

Alineatul (1)
Gestiunea delegată se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, de tip contracte de achiziție publică de servicii reglementate la art. 29 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuate cu autobuze, troleibuze și/sau tramvaie, se stabilește de către autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară/alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale competente având ca scop serviciile publice de transport local, conform prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
Alineatul (3)
La încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, de tip contracte de achiziție publică de servicii reglementate la art. 29 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuate cu trenul și metroul, sunt incidente prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.
Alineatul (4)
La încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, de tip contracte de concesiune de servicii reglementate la art. 29 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de mijlocul de transport public de călători utilizat: autobuz, troleibuz, tramvai, tren sau metrou, sunt incidente prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.
punctul 49.
După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23^1, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 23^1

Alineatul (1)
Documentația de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători se întocmește de autoritatea de transport și se aprobă prin hotărâre a autorității locale competente.
Alineatul (2)
Fără a fi afectate prevederile art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 22 din Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, documentația de atribuire include, în mod obligatoriu, următoarele:
litera a)
formularele tipizate, care să faciliteze elaborarea și prezentarea ofertei și a documentelor care o însoțesc;
litera b)
programul de transport;
litera c)
criteriile de calificare și selecție a ofertelor;
litera d)
criteriul de atribuire a contractului;
litera e)
modelul de contract de delegare a gestiunii serviciului;
litera f)
valoarea estimată a contractului.
Alineatul (3)
Criteriile de calificare și selecție menționate la alin. (2) lit. c) sunt cele prevăzute de Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, de Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (4)
Pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, ce reprezintă criteriu de calificare și selecție cu privire la capacitatea tehnică și profesională, ofertanții pot face dovada fie prin prezentarea unei liste cu principalele contracte similare de servicii publice de transport călători prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor contractelor, fie prin prezentarea unei liste cu licența/licențele de traseu din care să reiasă vechimea pe traseu în ultimii 3 ani, cu indicarea veniturilor realizate din prestarea respectivelor servicii.
Alineatul (5)
În cazul serviciilor publice de transport rutier de călători efectuate cu autobuze, factorii de evaluare a ofertelor utilizați în aplicarea criteriului de atribuire, în condițiile legii, sunt:
litera a)
vechimea medie a parcului de autobuze;
litera b)
clasificarea autobuzelor;
litera c)
nivelul tarifului;
litera d)
dotarea cu instalație de aer condiționat;
litera e)
capacitatea de transport;
litera f)
norma de poluare a autobuzului;
litera g)
utilizarea combustibililor alternativi, astfel cum sunt definiți înLegea nr. 34/2017privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.
Alineatul (6)
Autoritățile publice locale sau județene, asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz, vor stabili prin hotărâre a consiliului local sau județean ori a unităților administrativ-teritoriale grila de punctaj, pe baza criteriilor de atribuire prevăzute la alin. (5).
Alineatul (7)
La stabilirea traseelor și constituirea grupelor de trasee care fac obiectul procedurii de atribuire a contractului de servicii publice de transport călători se au în vedere gruparea echilibrată a traseelor, evitarea suprapunerii traseelor sau a mai multor operatori pe același traseu, posibilitatea aplicării unei politici tarifare unitare și a unui sistem de taxare integrat, facilitarea folosirii unitare a titlurilor de călătorie, distribuirea echitabilă a traseelor între operatori, precum și utilizarea eficientă a fondurilor publice, cu respectarea criteriilor economice și geografice și a normelor aplicabile compensației de serviciu public, prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.
punctul 50.
Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 24

Alineatul (1)
Serviciul public de transport local și județean de persoane prin curse regulate efectuat cu autovehicule se realizează prin hotărâre de dare în administrare sau prin contract de delegare a gestiunii, după caz, pe baza licenței de traseu.
Alineatul (2)
Serviciul de transport local și județean de persoane prin curse regulate efectuat cu nave se realizează prin hotărâre de dare în administrare sau prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport, la care autoritatea de autorizare din cadrul autorității administrației publice locale/asociația de dezvoltare intercomunitară/altă formă de asociere între autoritățile administrativ-teritoriale eliberează, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, câte o copie conformă.
Alineatul (3)
Serviciile publice de transport local efectuate cu troleibuze, tramvaie și metrou se realizează pe baza autorizației de transport, la care autoritatea de autorizare eliberează copii conforme ale acesteia, conform solicitării deținătorilor, în funcție de numărul de mijloace de transport utilizate conform declarației pe propria răspundere.
punctul 51.
Articolul 25 se abrogă.
punctul 52.
La articolul 27 alineatul (2), partea introductivă și litera b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
În cazul în care după încheierea hotărârii de dare în administrare sau contractului de delegare a gestiunii, după caz, serviciul public de transport local sau județean de persoane prin curse regulate se extinde pe noi trasee ori prin prelungirea unor trasee existente, aceste trasee vor fi atribuite după cum urmează:
litera b)
traseele noi vor fi atribuite prin încheierea de hotărâri de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii, după caz, conform prevederilor prezentei legi.
punctul 53.
La articolul 28 alineatul (1), partea introductivă și literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 28

Alineatul (1)
Durata încredințării gestiunii serviciului public de transport local și județean se stabilește prin hotărâri de dare în administrare sau prin contracte de delegare a gestiunii de către autoritățile administrației publice locale ori asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale și trebuie să fie corelată cu durata necesară recuperării investițiilor prevăzute în sarcina operatorului, dar nu mai mult de:
litera a)
10 ani, în cazul serviciului public de transport rutier realizat cu autobuze, troleibuze sau autocare; 15 ani, în cazul în care contractul de delegare are ca obiect și transportul pe șine efectuat cu tramvaie, iar valoarea estimată a acestui mod de transport reprezintă peste 50% din valoarea contractului;
litera b)
15 ani, în cazul transportului pe șine realizat cu tramvaie sau trenuri de metrou.
punctul 54.
La articolul 28 alineatul (1), literele c) și d) se abrogă.
punctul 55.
La articolul 28 alineatul (2), partea introductivă și literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Pe durata hotărârii de dare în administrare sau a contractului de delegare a gestiunii, după caz, în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii, autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor și strategiilor proprii de dezvoltare a serviciului public și a sistemului public de transport local și județean, precum și dreptul de a supraveghea și controla modul de desfășurare a serviciului cu privire la:
litera c)
dezvoltarea și modernizarea sistemului public de transport local, precum și modul de administrare, exploatare și menținere în funcțiune a acestuia;
litera d)
respectarea procedurilor de formare, stabilire și ajustare periodică a tarifelor pentru serviciul public de transport local și județean.
punctul 56.
La capitolul VIII, titlul secțiunii 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

SECTIUNE

Secţiunea 1 Operatorii serviciului public de transport local

punctul 57.
Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 29

Alineatul (1)
Serviciul public de transport local și județean poate fi atribuit pentru executare, în gestiune directă sau delegată, operatorilor de transport rutier deținători de licențe de transport, eliberate sau recunoscute în condițiile legii, ori transportatorilor autorizați deținători ai unei autorizații de transport de persoane sau de mărfuri, eliberată, în condițiile legii, de către autoritatea administrației publice locale, numită în acest caz autoritate de autorizare.
Alineatul (2)
Se interzice titularilor hotărârilor de dare în administrare sau contractelor de delegare a gestiunii, după caz, să încheie cu terți contracte de subdelegare a activităților de atribuire a gestiunii serviciilor publice de transport.
Alineatul (3)
Contractele de delegare a gestiunii pot fi cesionate sau novate numai în cazul în care operatorul se divizează, fuzionează ori înființează o filială, în limitele/condițiile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 și de cele ale cadrului legislativ din domeniul achizițiilor publice și cu aprobarea autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale.
punctul 58.
La articolul 30, alineatul (1), partea introductivă și literele a), b) și d) ale alineatului (2) și partea introductivă și litera a) ale alineatului (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 30

Alineatul (1)
Pot executa serviciul public de transport local și județean de persoane operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați.
Alineatul (2)
Operatorii de transport rutier sunt deținători ai licențelor eliberate în condițiile legii. Aceștia pot fi:
litera a)
societăți înființate de unitățile administrativ-teritoriale sau de unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale;
litera b)
societăți rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de transport de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar ori coproprietar, de către unitățile administrativ-teritoriale;
litera d)
servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale ori consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective.
Alineatul (3)
Transportatorii autorizați sunt transportatorii care dețin autorizații de transport eliberate de către autoritatea de autorizare din subordinea primăriei, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București ori a asociației de dezvoltare intercomunitară ori a altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, după caz. Aceștia pot fi:
litera a)
societăți comerciale înființate de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori de alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, deținătoare de autorizații de transport valabile;
punctul 59.
La articolul 30, alineatele (4)-(6) se abrogă.
punctul 60.
Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 31

Paragraf
În cazul în care un operator de transport efectuează atât transport rutier public de persoane prin curse regulate locale și județene, interjudețene sau internaționale, pentru serviciul public de transport local ori județean, după caz, operatorul de transport rutier va ține o evidență separată a activităților desfășurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare serviciu prestat, astfel încât activitățile sale, conform licențelor de transport obținute, să poată fi evaluate, monitorizate și controlate.
punctul 61.
Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 32

Alineatul (1)
Drepturile și obligațiile operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați care desfășoară activități de serviciu public de transport local și județean se prevăd, potrivit Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciilor publice de transport local aprobate de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori de alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.
Alineatul (2)
Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul să întrerupă prestarea serviciului public de transport local în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritățile administrației publice locale, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul și condițiile prevăzute prin contractul de delegare a gestiunii.
punctul 62.
Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 33

Paragraf
Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care execută serviciul public de transport local și județean și care sunt organizați ca societăți comerciale cu capital social aparținând unităților administrativ-teritoriale pot fi privatizați, în condițiile legii, numai pe baza hotărârii consiliului local, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori al altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, după caz.
punctul 63.
La articolul 34 alineatul (2), partea introductivă și litera b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport local și județean au următoarele obligații:
litera b)
să furnizeze autorității administrației publice locale informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului public de transport local și județean.
punctul 64.
La capitolul VIII, titlul secțiunii a 2-a se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Utilizatorii serviciului public de transport local și județean

punctul 65.
La articolul 35, alineatul (1) și literele a)-d), f), h) și i) ale alineatului (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 35

Alineatul (1)
Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor publice de transport local și județean persoane fizice sau juridice.
litera a)
utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber și nediscriminatoriu, de serviciul public de transport local și județean, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului public de transport local și județean care a fost aprobat de consiliul local, consiliul județean, Consiliul General al Municipiului București și de adunarea generală din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori al altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, după caz;
litera b)
utilizatorii au dreptul de acces la informațiile publice cu privire la serviciul public de transport local și județean. Autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale au obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifară și în clauzele contractuale care sunt de interes public;
litera c)
hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale cu privire la serviciul public de transport local și județean vor fi aduse la cunoștința utilizatorilor;
litera d)
utilizatorii au dreptul să conteste hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București, sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, în condițiile legii;
litera f)
să sesizeze autorităților administrației publice locale și județene sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor publice de transport local și județean și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;
litera h)
să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul public de transport local și județean;
litera i)
pentru plata serviciului public de transport local și județean, anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități.
punctul 66.
La articolul 36, alineatele (1) și (2) și literele b) și f) ale alineatului (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 36

Alineatul (1)
Acordarea autorizațiilor de transport pentru executarea serviciului public de transport local și județean se face de către autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor.
Alineatul (2)
Autoritatea de autorizare acordă autorizația de transport pe baza examinării și evaluării capacității profesionale a transportatorului, a onorabilității, a capabilității economico-financiare, a capacității și dotării tehnice necesare pentru asigurarea calității și continuității serviciului.
litera b)
declarație pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat servicii publice de transport local și județean, menționându-se cazul în care a avut suspendarea sau interdicția de a efectua serviciul respectiv;
litera f)
declarație pe propria răspundere prin care se menționează mijloacele de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care dorește să le utilizeze în executarea serviciului public de transport local și județean;
punctul 67.
La articolul 37, alineatele (1)-(5) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 37

Alineatul (1)
Atribuirea în gestiune directă sau delegată, conform legii, a serviciului public de transport local și județean de persoane prin curse regulate se finalizează prin încheierea unei hotărâri de dare în administrare sau a unui contract de delegare a gestiunii serviciului, după caz. Licența de traseu reprezintă actul tehnic și juridic emis de o autoritate locală competentă ca anexă la hotărârea de dare în administrare sau, după caz, la contractul de delegare a gestiunii, opozabilă față de organele cu atribuții de control în trafic, care atestă dreptul unui operator de serviciu public de a presta pe un anumit traseu servicii publice regulate de transport rutier cu autobuze sau autocare.
Alineatul (2)
Odată cu aprobarea programului public de transport local sau județean de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenuri de metrou, după caz, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor stabili modalitățile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului public de transport local, pe întreaga rețea de trasee, pe grupe de trasee și pe trasee.
Alineatul (3)
În cazul în care traseele serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate nu pot fi deservite de un singur operator de transport rutier și/sau transportator autorizat, autoritatea administrației publice locale are dreptul să decidă atribuirea gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru câte un singur traseu și va încheia, după caz, hotărâri de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii cu doi sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători.
Alineatul (4)
În cazul serviciului public de transport local de persoane realizat cu troleibuze, tramvaie, trenuri de metrou nu se vor emite licențe de traseu, traseele respective fiind menționate în hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz.
Alineatul (5)
În situația prevăzută la alin. (3), în hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz, se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimațiilor de călătorie individuale emise pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, după caz, pe toate mijloacele de transport în comun.
Alineatul (9)
Licențele de traseu pentru serviciul public de transport local și județean de persoane realizat prin curse regulate se eliberează de către autoritatea de autorizare pe baza hotărârii consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București, după caz, de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire în gestiune delegată a serviciului public de transport local și județean, fără licitație, precum și a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate în urma licitațiilor. Durata de valabilitate a licenței de traseu este egală cu durata de valabilitate a contractului de servicii publice.
punctul 68.
La articolul 37, alineatul (10) se abrogă.
punctul 69.
La articolul 38, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 38

Alineatul (1)
Atribuirea în gestiune directă sau delegată a serviciului public de transport local pe raza unei unități administrativ-teritoriale se face numai pe baza autorizației de transport deținute de transportatorii autorizați sau a licenței de transport deținute de operatorii de transport rutier.
Alineatul (2)
Dovada atribuirii serviciului public de transport local o reprezintă licența de traseu, emisă de autoritatea de autorizare, pentru fiecare vehicul dovedit ca deținut în proprietate sau în baza unui contract de leasing, utilizat în realizarea transportului conform prevederilor contractului de servicii publice. Fac excepție, în ceea ce privește obligația deținerii licenței de traseu, tramvaiele, troleibuzele și trenurile de metrou.
punctul 70.
La articolul 38, alineatele (3)-(5) și (7) se abrogă.
punctul 71.
Titlul capitolului X se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

CAPITOL

Capitolul X Finanțarea serviciului public de transport local și județean de persoane

punctul 72.
La articolul 41, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 41

Alineatul (1)
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital necesare pentru efectuarea serviciului public de transport local și județean de persoane prin curse regulate se asigură din veniturile operatorilor de transport sau ale transportatorilor autorizați.
punctul 73.
La articolul 41, alineatul (3) se abrogă.
punctul 74.
La articolul 41, alineatele (4)-(6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (4)
Sursele de finanțare a cheltuielilor de capital pentru realizarea obiectivelor de investiții publice ale unităților administrativ-teritoriale, aferente sistemelor serviciilor publice de transport local și județean de persoane, se asigură potrivit Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (5)
Finanțarea investițiilor pentru înființarea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea sistemelor serviciilor publice de transport public local și județean de persoane se face din bugetele locale, din bugetul de stat sau din fonduri private, pe baza hotărârilor consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale Guvernului, după caz, cu respectarea legislației în vigoare privind finanțele publice, respectiv finanțele publice locale și a legislației în vigoare privind achizițiile publice.
Alineatul (6)
În cazul gestiunii delegate, bunurile realizate ca urmare a investițiilor pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor serviciilor publice de transport public local de persoane, finanțate din fonduri proprii ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizați, rămân în proprietatea acestora pe toată durata contractului de delegare a gestiunii. În contractul de delegare a gestiunii serviciului se vor defini categoriile de bunuri și se va preciza modul de repartiție a bunurilor de retur sau a bunurilor de preluare realizate până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum și eventualele despăgubiri.
punctul 75.
La articolul 42, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Acoperirea influențelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimațiile de călătorie individuale pentru serviciul public de transport local și județean de persoane, aprobate pentru anumite categorii de persoane de consiliile locale, de consiliile județene sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz, sau acoperirea diferențelor dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat pentru efectuarea serviciului și sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării legitimațiilor de călătorie individuale se asigură din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau ale județelor, după caz, până la nivelul tarifelor de vânzare către populație a legitimațiilor de călătorie individuale.
Alineatul (3)
Condițiile concrete în care va fi acoperit costul călătoriilor potrivit prevederilor alin. (1) și (2) sau costurile înregistrate pentru efectuarea serviciului public de transport local și județean pe traseele sociale nerentabile se vor stabili prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local și județean, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și în condițiile reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 și de Regulamentul (UE) nr. 360/2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general.
punctul 76.
La articolul 42, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (4)
Subvenția pentru facilitățile prevăzute la art. 19^1 se acordă operatorului de transport public din bugetul local pentru transportul local și din bugetul județean pentru transportul județean, în condițiile legii.
punctul 77.
La articolul 43, partea introductivă și literele a), b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 43

Paragraf
Procedura de stabilire a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului public de transport local și județean de persoane se precizează în hotărârile de dare în administrare a serviciului, respectiv în contractele de delegare a gestiunii și trebuie să țină seama de următoarele reguli:
litera a)
tarifele și compensațiile încasate de operatorul de transport rutier sau de transportatorul autorizat în urma prestării serviciului public de transport local și județean de persoane trebuie să acopere cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere și exploatare a sistemului serviciului public de transport local respectiv;
litera b)
tarifele se actualizează periodic prin indexare cu indicele de creștere a prețurilor de consum, prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene, a Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz;
litera d)
modificarea tarifelor sau a compensațiilor se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene, a Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori al altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, după caz.
punctul 78.
Articolul 44 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 44

Paragraf
Nivelul tarifelor aplicate de către operatorii de transport sau transportatorii autorizați în serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate va constitui criteriu de acordare a contractului de delegare a gestiunii serviciului respectiv.
punctul 79.
La articolul 45, alineatul (2), litera c) a alineatului (3) și alineatul (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei utilizarea mijloacelor de transport public de către persoanele fizice care nu dețin un titlu de călătorie sau acesta nu mai este în perioada de valabilitate sau, după caz, refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie.
litera c)
nerespectarea prevederilor art. 20 privind atribuțiile autorităților de reglementare pentru domeniul serviciului public de transport local și județean;
Alineatul (5)
Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei conducătorul auto pentru nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzătoare.
punctul 80.
La articolul 45, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (6^1) și (6^2), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (6^1)
Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei operatorii de transport rutier pentru efectuarea serviciului public de transport rutier fără a deține licență de traseu emisă în condițiile prezentei legi.
Alineatul (6^2)
Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei operatorul de transport pentru nedeținerea la bordul autovehiculului a licenței de traseu pentru serviciul public de transport efectuat.
punctul 81.
La articolul 45 alineatul (7), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută serviciul public de transport local și județean de persoane prin curse regulate;
punctul 82.
La articolul 45 alineatul (7), literele b)-f) se abrogă.
punctul 83.
La articolul 45 alineatul (7), literele h), j) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera h)
nerespectarea prevederilor art. 30 privind persoanele juridice care pot executa serviciul public de transport local de persoane;
litera j)
nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) privind respectarea regulamentelor și caietelor de sarcini ale serviciilor publice de transport public local;
litera k)
nerespectarea prevederilor art. 34 privind obligațiile operatorilor de transport și transportatorilor autorizați în realizarea serviciilor publice de transport local;
punctul 84.
La articolul 45 alineatul (7^1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
nerespectarea obligației de a emite abonamente pentru serviciul public de transport rutier al elevilor, potrivitart. 84 alin. (3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
punctul 85.
La articolul 45, alineatele (8), (8^1) și (8^3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (8)
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac conform competențelor stabilite în prezenta lege de către împuterniciții primarului general al municipiului București, ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, ai președinților consiliilor județene, ai președinților asociațiilor intercomunitare de servicii publice de transport, precum și de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri, în cazul contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (4), (5) și alin. (7) lit. a), h) și m).
Alineatul (8^1)
Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce privește serviciul public de transport local și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către împuterniciții președinților consiliilor județene și ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor.
Alineatul (8^3)
Poliția Română, prin polițiștii rutieri, poate asigura sprijinul, în vederea aplicării prevederilor alin. (8^1), în cazul controalelor efectuate în trafic.
punctul 86.
La articolul 45, după alineatul (8^3) se introduc trei noi alineate, alineatele (8^4)-(8^6), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (8^4)
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de la art. 45 alin. (6^1) și (6^2) se fac de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), prin inspectorii de trafic.
Alineatul (8^5)
În vederea aplicării prevederilor alin. (8^1) de către împuterniciții președinților consiliilor județene și ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, în cazul controalelor efectuate în trafic, inspectorii ISCTR pot asigura sprijinul.
Alineatul (8^6)
ISCTR, prin inspectori, aplică și sancțiuni, conform atribuțiilor date în competență prin actele normative specifice activității acestora.
punctul 87.
La articolul 45, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (9)
Consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și, după caz, adunarea generală din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sau altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale vor stabili, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, faptele care constituie contravenții în domeniul serviciului public de transport local și județean, altele decât cele prevăzute la alin. (2)-(7) sau în alte reglementări legale.
punctul 88.
La articolul 45, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (10)
Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute în prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 89.
Articolul 46 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 46

Paragraf
Contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (2)-(7^1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor ale art. 28.
punctul 90.
La articolul 46^1, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină plăcuțele cu numărul de înmatriculare, precum și documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu serviciul public de transport efectuat.
Alineatul (3)
În cazul utilizării pentru transport a unui autovehicul fără a deține licență de traseu pentru serviciu public, se suspendă dreptul de utilizare al autovehiculului, prin reținerea de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, după caz, a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare prevăzută la art. 45 alin (6^1).
ART

Articolul ii

Paragraf
Măsurile susceptibile a constitui ajutor de stat se acordă în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei Europene privind Cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public și cu respectarea procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul iii

Alineatul (1)
Serviciile regulate speciale de transport călători se efectuează pe raza unității administrativ-teritoriale sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sau ale altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, în baza unui contract de transport încheiat între operator și beneficiarul transportului sau persoana care a angajat transportul.
NTA

Notă

Paragraf
La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a modificat alin. (1) al art. III din prezenta lege.
Paragraf
Prin urmare, alin. (1) al art. III a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.
Alineatul (2)
Conducătorul autobuzului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:
litera a)
contractul de transport prevăzut laalin. (1);
litera b)
lista persoanelor transportate, ca anexă la contractul de transport.
ART

Articolul iv

Paragraf
În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) va elabora și va aproba prin ordin al președintelui contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local și județean de persoane.
ART

Articolul v

Paragraf
La nivelul unităților administrativ-teritoriale, după caz, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară unde nu sunt încheiate contracte de servicii publice de transport în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, valabilitatea programelor de transport și, după caz, a contractelor existente și a licențelor de traseu se prelungește până la data de 2 decembrie 2019.
ART

Articolul vi

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
litera a)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2015privind prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, precum și pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 107/2016, cu modificările ulterioare;
litera b)
Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1.614/2012privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, cu modificările ulterioare;
litera c)
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 140/2017privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local;
litera d)
Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007pentru aprobareaNormelorde aplicare aLegii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul vii

Paragraf
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile de transport competente vor întocmi programul de transport pentru serviciul public de transport persoane, reglementat de prezenta lege.
ART

Articolul viii

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei legi, litera c) a alineatului (1) al articolului VII din Legea nr. 265/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3 august 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera c)
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) va elabora norme metodologice de aplicare a prezentei legi, în limita competențelor stabilite de legislația în vigoare;
ART

Articolul ix

Paragraf
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
SMN

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
FLORIN IORDACHE
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
București, 21 decembrie 2018.
Paragraf
Nr. 328.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031