AcasăLegislațieSCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 8 septembrie 2020

SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 8 septembrie 2020Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19

În vigoare
Emitent:MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE; MINISTERUL ECONOMIEI
Publicat:18.09.2020
Versiune:baza
Sursă oficială
2 versiuni ale acestui act — din 30 decembrie 2020 până azi. Vezi textul la orice dată

Notă

Paragraf
Aprobată prin ORDINUL nr. 1.060/2.857/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 835 din 11 septembrie 2020.
punctul 1.
Dispoziții generale
punctul 1.1.
Obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat îl reprezintă susținerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-9, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților.
punctul 1.2.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) este furnizorul de ajutor de stat. Schema este implementată de MFE prin Autoritatea de management a Programului operațional Competitivitate (AM POC).
punctul 1.3.
Ministerul Economiei, Energiei și a Mediului de Afaceri (MEEMA), în parteneriat cu agențiile pentru IMM, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (denumit în continuare parteneriat), este administratorul schemei pentru implementarea măsurilor 1-3, detaliate la pct. 6.
punctul 1.4.
Ajutorul se acordă în cadrul Programului operațional Competitivitate (POC) 2014-2020.
punctul 2.
Baza legală
punctul 2.1.
Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme sunt compatibile cu piața comună în conformitate cu secțiunea 3.1 „Ajutoare sub formă de granturi directe, avansuri rambursabile sau avantaje fiscale“ din Comunicarea CE - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), publicată în Jurnalul Oficial al UE din 20.03.2020, modificată prin Comunicarea CE - Modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 112 I/01), publicată în 4.04.2020, și prin Comunicarea CE - Modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 3156 final], publicată în 5.05.2020, precum și prin Comunicarea CE - A treia modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19^1, publicată în 29.06.2020.
Paragraf
^1 https://ec.europa.eu/competition/state_aid/what_is_new/sa_covid19_3rd_amendment_temporary_framework_ro.pdf
punctul 2.2.
Ajutoarele se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.
punctul 2.3.
Prevederile legale aplicabile pentru acordarea ajutoarelor de stat sunt:
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene;
-
Regulamentul (UE) 2020/460 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de COVID-19 (Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus);
-
Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 19.12.2014 de aprobare a anumitor elemente din programul operațional „Competitivitate“ pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională în temeiul obiectivului referitor la investițiile pentru creștere și locuri de muncă în România CCI 2014RO16RFOP001, cu modificările ulterioare, așa cum au fost aprobate de Comisie.
punctul 3.
Definiții
punctul 3.1.
administrator al schemei de ajutor de stat - MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE, în baza contractului de finanțare încheiat cu MFE prin AM POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu prezenta schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM POC;
punctul 3.2.
beneficiarul ajutorului de stat - IMM/PFA/CMI/ONG (organizație neguvernamentală), cu activitate economică care primește ajutorul de stat, prin intermediul administratorului de schemă;
punctul 3.3.
persoană fizică autorizată - PFA - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă;
punctul 3.4.
cabinet medical individual - CMI - unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistență medicală umană preventivă, curativă, de recuperare și de urgență. Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicină generală - medici de familie, medici stomatologi, medici specialiști și alte categorii de personal medical autorizat. În cabinetul medical individual își exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariați ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal;
punctul 3.5.
întreprinderi mici și mijlocii (IMM) - întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, publicat Jurnalul Oficial al UE seria L nr. 187/1 din 26.06.2014;
punctul 3.6.
întreprinderi în dificultate - în conformitate cu art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, modificat și completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, o întreprindere este considerată în dificultate în următoarele situații:
punctul (I)
în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât o IMM care există de cel puțin trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei prevederi, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE (1), iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
punctul (II)
în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât o IMM care există de cel puțin trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei prevederi, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
punctul (III)
atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
punctul (IV)
atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;
punctul 3.7.
contract de finanțare - actul juridic supus regulilor de drept public semnat între AM POC, pe de o parte, și administratorul schemei în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile, respectiv administrator al schemei, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor în cadrul POC 2014-2020;
punctul 3.8.
contract de finanțare al ajutorului de stat - actul juridic supus regulilor de drept public semnat între administratorul schemei, în calitate de administrator al schemei, pe de o parte, și întreprindere, în calitate de beneficiar al ajutorului de stat în cadrul prezentei scheme, pe de altă parte.
punctul 4.
Forma ajutorului
punctul 4.1.
Ajutorul de stat se acordă după cum urmează:
litera A)
microgranturi în sumă fixă pentru capital de lucru, în sensul art. 3 paragraful 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 460/2020 pentru reluarea activității curente sub formă de sumă forfetară, în sensul art. 67 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2014;
litera B)
granturi pentru capital de lucru, în sensul art. 3 paragraful 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 460/2020 pentru reluarea activității curente, sub formă de sumă forfetară în sensul art. 67 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2014;
litera C)
granturi pentru investiții în activități productive, în sensul art. 67 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2014.
punctul 5.
Durata și bugetul schemei
punctul 5.1.
Schema se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2020. Beneficiarii de ajutor de stat trebuie să depună o cerere de finanțare până la data de 30 octombrie 2020, iar încheierea contractelor de finanțare trebuie să se facă până la data de 31 decembrie 2020.
punctul 5.2.
Bugetul total alocat este echivalentul în lei a sumei de 935.750.500 euro, din care 765.870.000 euro FEDR și 169.880.500 euro fonduri de la bugetul de stat, împărțit între cele 3 măsuri după cum urmează:
Paragraf
• Măsura 1 - Microgrant în sumă fixă, sub formă de cost unitar: echivalentul în lei a sumei de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro fonduri europene nerambursabile, 15.000.000 euro fonduri de la bugetul de stat;
Paragraf
• Măsura 2 - Grant pentru capital de lucru, sub formă de cost unitar: echivalentul în lei al sumei de 307.500.000 euro, din care 265.000.000 euro fonduri europene nerambursabile, 42.500.000 euro fonduri de la bugetul de stat.
Paragraf
• Măsura 3 - Grant pentru investiții în activități productive: echivalentul în lei al sumei de 478.250.500 euro, din care 415.870.000 euro fonduri europene, 62.380.500 euro cofinanțare de la bugetul de stat. Bugetul pentru această măsură se împarte între cele 8 regiuni ale României, după cum urmează: 15% pentru regiunea București - Ilfov, iar 85% pentru restul de 7 regiuni (Nord-Vest, Vest, Centru, Sud, Sud-Vest, Sud-Est, Nord-Est) și între cele 7 regiuni alocarea se împarte pe baza unei pro-rate stabilite pe baza a doi indicatori - populația și suprafața.
punctul 5.3.
Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea plafoanelor de la pct. 6, 7 și 8 este cursul INFOREURO valabil în luna lansării apelului de proiecte.
punctul 6.
Valoarea maximă a ajutorului de stat, beneficiarii, criteriile de eligibilitate și cheltuieli eligibile

Măsura 1 - Microgrant în sumă fixă

punctul 6.1.
Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro/beneficiar de ajutor de stat, acordabil o singură dată, într-o singură tranșă, sub formă de cost unitar.
punctul 6.2.
Beneficiarii de ajutor de stat ai măsurii 1 sunt:
litera A)
IMM-uri care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019;
litera B)
PFA, ONG cu activitate economică în domeniile de activitate cuprinse înanexa nr. 1;
litera C)
persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular-anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz.
punctul 6.3.
Beneficiarii ajutorului de stat îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate de la pct. 6.19 și următoarele criterii de eligibilitate specifice:
litera A)
au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 1.02.2020;
litera B)
au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat menționați la pct. 6.2 lit. b)șic);
litera C)
își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
punctul 6.4.
Beneficiarii măsurii 1 pot utiliza alocările pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
litera A)
cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
litera B)
datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
litera C)
cheltuieli privind chiria pe bază de contract legal încheiat;
litera D)
cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
litera E)
cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului COVID-19;
litera F)
cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
litera G)
cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității curente pentru reluarea activităților economice;
litera H)
cheltuieli cu plata unor datorii la bugetul de stat.
punctul 6.5.
Numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat este de maximum 50.000.

Măsura 2 - Grant pentru capital de lucru

punctul 6.6.
Valoarea ajutorului se stabilește astfel:
litera A)
pentru IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
litera B)
pentru IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro;
litera C)
pentru IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care care desfășoară activități în domeniul educației cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
punctul 6.7.
Beneficiarii măsurii 2 sunt IMM-urile cu domeniile de activitate eligibile din anexa nr. 2/ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației, care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate de la pct. 6.19 și criteriile de eligibilitate specifice:
litera A)
au obținut certificat de situații de urgență în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
litera B)
au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse conform legii;
litera C)
dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru, potrivit prevederilor legale în vigoare;
litera D)
mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării grantului.
punctul 6.8.
Beneficiarii pot utiliza măsura 2 pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
litera A)
cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiarii prevăzuți de prezenta schemă de ajutor de stat;
litera B)
datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
litera C)
cheltuieli privind chiria pe bază de contract legal încheiat;
litera D)
cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte;
litera E)
cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului COVID-19;
litera F)
cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente;
litera G)
cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare activității curente în mod direct în vederea reluării activității curente a beneficiarului finanțării;
litera H)
cheltuieli cu plata unor datorii la bugetul de stat.
punctul 6.9.
Numărul estimat de beneficiari este de maximum 100.500.

Măsura 3 - Grant pentru investiții în activități productive

punctul 6.10.
Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei cuprinse între 50.000 și 200.000 euro.
punctul 6.11.
Beneficiarii măsurii 3 sunt IMM-urile care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate de la pct. 6.19 și criteriile de eligibilitate specifice:
litera A)
au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minimum un an înaintea depunerii cererii de finanțare;
litera B)
au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exercițiile financiare din ultimii 2 ani înainte de depunerea cererii de finanțare;
litera C)
se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
litera D)
realizează minimum 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanțare în primii 2 ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate (anul al treilea);
litera E)
dispun de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare, iar pentru regiunea București-Ilfov de minimum 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;
litera F)
se angajează să prezinte dovezi prin încărcarea ofertelor de preț, respectiv a studiilor de piață, notelor justificative etc., care să ateste rezonabilitatea costurilor investiției pentru care solicită ajutor de stat.
punctul 6.12.
Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții care se stabilesc prin grija AM POC 2014-2020 din cadrul MFE sunt incluse în anexa nr. 4.
punctul 6.13.
Cheltuielile eligibile finanțate temporar în cadrul măsurii 3 sunt pentru:
litera A)
extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea prestării de servicii;
litera B)
realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii;
litera C)
reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente, precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.
punctul 6.14.
Principalele tipuri de cheltuieli sunt:
litera A)
cheltuieli cu realizarea/achiziția construcțiilor, achiziția de echipamente, inclusiv echipamente TIC, utilaje, software, tehnologii, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific, achiziția de terenuri în limita a 10% din valoarea proiectului, cheltuieli cu consultanța și proiectarea, managementul de proiect, asistența tehnică, dirigenția de șantier, cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenurilor, cheltuieli de mediu, cheltuieli cu racordul la utilități, cheltuieli privind accesibilitatea, cheltuieli de promovare, participare la târguri, evenimente, conferințe, cheltuieli privind studiile, cheltuieli privind drepturile de proprietate intelectuală, precum și orice alte categorii de cheltuieli care sunt în legătură cu proiectul de investiții care face obiectul contractului de finanțare;
litera B)
cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente, materiale sanitare destinate intervenției pentru situații de urgență;
litera C)
cheltuieli pentru echipamente, inclusiv echipamente TIC, software, tehnologie, utilaje, dotări independente, mobilier de birou și specific, articole de inventar pentru active fixe pentru unități de producție/servicii existente și brevete de imobilizări necorporale, mărci de produse, software necesare pentru desfășurarea activității.
punctul 6.15.
Pentru înființarea, extinderea, modernizarea/ reabilitarea unităților de producție/servicii noi și/sau existente sunt eligibile categoriile de cheltuieli prevăzute la pct. 6.14 lit. a) și c).
punctul 6.16.
Dacă un proiect de investiții depus de beneficiari include atât reabilitarea/modernizarea unităților de producție/servicii existente, cât și extinderea unităților de producție/servicii, categoriile de cheltuieli eligibile sunt prevăzute la pct. 6.13 lit. a) și c).
punctul 6.17.
Beneficiarii care desfășoară activități în domeniul serviciilor de transport pot finanța următoarele categorii de cheltuieli:
litera A)
cheltuieli cu reabilitarea/modernizarea/extinderea și/sau realizarea unor depouri pentru mijloacele de transport din dotare sau pentru cele care urmează a se achiziționa;
litera B)
cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport pentru transport persoane și mărfuri necesare pentru desfășurarea activităților de transport, cu excepția mijloacelor de transport în regim de taxi sau a celor care sunt destinate activităților administrative ale operatorului economic ori activităților de transport în interes propriu al acestuia;
litera C)
cheltuieli privind dotarea mijloacelor de transport existente cu echipamente și tehnologii care conduc la îmbunătățirea confortului/calității serviciilor de transport persoane și mărfuri prestate.
punctul 6.18.
Numărul estimat de beneficiari este de maximum 15.000.
punctul 6.19.
Criteriile de eligibilitate generale pentru beneficiarii care solicită finanțare în cadrul măsurilor prezentei scheme de ajutor de stat sunt următoarele:
litera A)
nu se află în dificultate la data de 31 decembrie 2019, în sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107și108 din tratat, modificat și completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, ale Regulamentului de exceptare în bloc în sectorul agricultură (ABER) și Regulamentului de exceptare în bloc în sectorul pescuitului și acvaculturii (FIBER), cu excepția PFA și CMI;
litera B)
nu există împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu au fost executate și recuperate integral, conform prevederilor legale în vigoare;
litera C)
nu sunt supuși concordatului preventiv, procedurilor de lichidare, insolvență sau faliment.
punctul 7.
Cumulul ajutoarelor de stat
punctul 7.1.
Beneficiarii măsurilor 1 și 2 capital de lucru pot accesa și măsura 3.
punctul 7.2.
Beneficiarul ajutorului de stat poate accesa și alte scheme de ajutor de stat elaborate în baza Comunicării Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), inclusiv INVESTIMM, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 800.000 euro.
punctul 7.3.
În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea în mai multe sectoare cărora li se aplică cuantumuri maxime diferite în conformitate cu pct. 22 lit. (a) din Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, furnizorul/administratorul schemei trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul că se respectă plafonul aferent pentru fiecare dintre aceste activități.
punctul 8.
Domeniu de aplicare
punctul 8.1.
Ajutorul de stat în cadrul acestei scheme este acordat în toate cele 8 regiuni ale României în sectoare de activitate, după cum urmează:
-
măsura 1 - sprijină întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu excepția sectoarelor menționate la pct. 9.2, PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și PFA-urile și ONG-urile cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1;
-
măsura 2 - lista sectoarelor eligibile este prezentată în anexa nr. 2;
-
măsura 3 - lista sectoarelor eligibile este prezentată în anexa nr. 3.
punctul 8.2.
Nu vor fi sprijinite în cadrul măsurilor descrise în prezenta schemă de ajutor de stat următoarelor sectoare/tipuri de ajutoare:
litera A)
activități legate de fabricarea produselor din alcool, tutun, armament;
litera B)
activități de jocuri de noroc și pariuri.
punctul 8.3.
Ajutorul acordat întreprinderilor active în prelucrarea și comercializarea produselor agricole este condiționat de a nu fi transmis parțial sau integral producătorilor primari și nu este fixat pe baza prețului sau a cantității produselor achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de către întreprinderile în cauză.
punctul 8.4.
Derogările de la pct. 23 lit. (a) din Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 se vor aplica, iar valoarea brută a ajutorului înainte de deducerea impozitului sau a altor taxe nu va depăși 120.000 euro pentru întreprinderea activă în sectorul pescuitului și acvaculturii sau 100.000 euro pentru întreprinderea activă în producția primară de produse agricole.
punctul 8.5.
În cazul în care o întreprindere este activă în mai multe sectoare cărora li se aplică sume maxime diferite, beneficiarii se vor asigura prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, pentru fiecare dintre aceste activități, că plafonul relevant este respectat și că suma maximă posibilă nu este depășită în total.
punctul 8.6.
Plafoanele de ajutor și maximele de cumul stabilite în cadrul acestor măsuri se aplică indiferent dacă sprijinul pentru proiect este finanțat integral din resurse de stat sau finanțat parțial de Uniunea Europeană.
punctul 8.7.
Ajutorul din cadrul sistemului de ajutor de stat nu va fi cumulat cu ajutorul prevăzut în Regulamentul nr. 702/2014 sau în Regulamentul nr. 1.388/2014.
punctul 8.8.
Beneficiarii finali ai măsurii sunt toate IMM-urile din România active în sectoarele eligibile menționate la pct. 8.1. Cu toate acestea, băncile și alte instituții financiare nu sunt beneficiari finali eligibili.
punctul 9.
Implementarea schemei
punctul 9.1.
Informațiile referitoare la modalitatea de implementare a prezentei scheme se detaliază în ghidurile solicitantului asociate apelurilor de proiecte pe care AM POC urmează să le lanseze.
punctul 9.2.
Pentru a beneficia de ajutor de stat în baza prezentei scheme, solicitantul depune o cerere de finanțare în platforma electronică, însoțită de documentația necesară analizei solicitării, care cuprinde:
litera A)
documentația juridică a beneficiarului de fonduri nerambursabile (după caz, act constitutiv, certificat de înregistrare la oficiul registrul comerțului, certificat constatator), verificată automat de sistemul informatic;
litera B)
documentația financiară (situația financiară aferentă anului 2019 depusă la administrația financiară, ultima balanță de verificare încheiată la data depunerii cererii sau declarația unică în cazul PFA), verificată automat de sistemul informatic;
litera C)
documentația tehnică în cazul investițiilor în activități productive, respectiv plan de afaceri în format simplificat;
litera D)
declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind faptul că nu se află în dificultate la 31.12.2019; că nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile menționate la pct. 6.4,6.8și6.14; nu există împotriva sa decizii de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis ce nu au fost executate sau recuperate; privind încadrarea în categoria de IMM (verificarea se va face ex-post, pe bază de eșantion, de către parteneriat); privind cofinanțarea și/sau menținerea locurilor de muncă, după caz;
litera E)
declarația pe propria răspundere a beneficiarului^2 privind faptul că:
punctul (I)
nu este rezident în scopuri fiscale sau este încorporat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante;
punctul (II)
nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care aparțin de lista UE a jurisdicțiilor necooperante, în funcție de proprietarul beneficiar, astfel cum este definită în art. 3 pct. 6 din Directiva 2015/849;
punctul (III)
nu controlează, direct sau indirect, filialele sau unitățile permanente proprii din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante; și
punctul (IV)
nu împarte dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante;
Paragraf
^2 Recomandarea Comisiei din 14.07.2020 privind acordarea de sprijin financiar de către stat întreprinderilor din Uniune condiționează absența legăturilor către jurisdicții necooperante.
litera F)
dovada cofinanțării pentru măsurile 2 și 3.
punctul 9.3.
Măsurile 1 și 2 sunt selectate automatizat pe baza unei liste de verificare, pe baza criteriilor specifice menționate la pct. 6.2 și 6.3 pentru măsura 1 și la pct. 7.2. pentru măsura 2.
punctul 9.4.
În baza documentației prezentate, se verifică încadrarea solicitărilor în condițiile prezentei scheme și se încheie contractele de finanțare a ajutorului de stat prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților, în limita bugetului alocat.
punctul 10.
Dispoziții privind transparența, monitorizarea și raportarea
punctul 10.1.
AM POC are obligația să publice pe site-ul instituției textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului anual/total al schemei, precum și forma și conținutul documentelor necesare pentru accesarea acesteia. Numărul și valoarea contractelor semnate, precum și sumele rămase disponibile în cadrul programului vor fi afișate în timp real.
punctul 10.2.
AM POC, respectiv MFE trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la toate ajutoarele acordate în cadrul schemei. Aceste înregistrări conțin toate informațiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din reglementările europene în domeniu și trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.
punctul 10.3.
Beneficiarii ajutorului de stat acordat în baza prezentei scheme trebuie să păstreze toate documentele aferente acesteia timp de 10 ani și sunt obligați să le pună la dispoziția autorității de implementare a schemei de ajutor de stat sau a Consiliului Concurenței ori de câte ori le sunt solicitate.
punctul 10.4.
MFE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, prin AM POC, are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007, precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
punctul 10.5.
AM POC are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, iar parteneriatul, în calitate de administrator al schemei, are obligația încărcării contractelor de finanțare a ajutorului de stat, a plăților efectuate și a eventualelor recuperări, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind registrul ajutoarelor de stat.
punctul 10.6.
MFE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, publică informațiile relevante cu privire la fiecare ajutor individual acordat în temeiul prezentei scheme pe site-ul web al instituției și asigură furnizarea informațiilor către Consiliul Concurenței în vederea publicării pe site-ul dedicat ajutoarelor de stat, în termen de 12 luni de la data acordării.
punctul 10.7.
MFE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, furnizează Consiliului Concurenței informațiile necesare pentru întocmirea rapoartelor anuale, pe care acesta le prezintă Comisiei Europene.
punctul 10.8.
Până la 31 decembrie 2020, MFE, în calitate de furnizor de ajutor de stat, transmite prin intermediul Consiliului Concurenței către Comisia Europeană o listă a măsurilor instituite în baza prezentei scheme.
punctul 11.
Controlul beneficiarilor schemei și recuperarea ajutorului de stat
punctul 11.1.
Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul celor 3 măsuri din prezenta schemă de ajutor de stat se vor face pentru AM POC de către administratorul schemei.
punctul 11.2.
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile pentru măsurile 1 și 2 se face pe un eșantion de 1% în scopul validării metodologiei de stabilire a sumei forfetare.
punctul 11.3.
În situația în care furnizorul de ajutor de stat constată că beneficiarii finali și/sau beneficiarii de finanțare nerambursabilă nu au respectat prevederile schemei de ajutor de stat și/sau pe cele ale contractului de finanțare, AM POC solicită acestora rambursarea ajutorului de stat primit, la care se adaugă dobânda aferentă, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările si completările ulterioare.
punctul 11.4.
În cazul în care beneficiarul nu rambursează ajutorul de stat, inclusiv dobânda aferentă, recuperarea ajutorului de stat se realizează de către AM POC potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 12.
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta schemă de ajutor de stat.

Anexa nr. 1 NR

Paragraf
la schema de ajutor de stat

Anexa nr. 2 NR

Paragraf
la schema de ajutor de stat

Anexa nr. 3 NR

Paragraf
la schema de ajutor de stat

Anexa nr. 4 NR

Paragraf
la schema de ajutor de stat
litera A)
Criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții (RIR) - 25 puncte
Paragraf
Indicatori economico-financiari:
Paragraf
• RIR: < 5% - 10 puncte
Paragraf
• RIR: ≥ 5,01% și < 7,5% - 15 puncte
Paragraf
• RIR: ≥ 7,51% - 25 puncte
litera B1)
Criterii privind cofinanțarea proiectelor de investiții - maximum 35 puncte
Paragraf
• peste 35% - 35 puncte
Paragraf
• ≥ 25% și < 35% - 30 puncte
Paragraf
• ≥ 20% și < 25% - 20 puncte
Paragraf
• > 15% și < 20% - 10 puncte
litera B2)
Pentru regiunea București-Ilfov, criteriile privind cofinanțarea proiectelor de investiții - maximum 35 puncte - se calculează după cum urmează:
Paragraf
• peste 45% - 35 puncte
Paragraf
• ≥ 40% și < 45% - 30 puncte
Paragraf
• ≥ 35% și < 40% - 20 puncte
Paragraf
• > 30% și <35% - 10 puncte
litera C)
Raportul dintre cuantumul grantului solicitat și profitul operațional înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare - 30 puncte
Paragraf
• ≤ 3 - 30 puncte
Paragraf
• > 3 și ≤ 4 - 15 puncte
Paragraf
• > 4 - 5 puncte
litera D)
Apartenența domeniului de activitate pe codul CAEN la soldul negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) - 10 puncte
Paragraf
• Sold negativ - 10 puncte
Paragraf
• Sold pozitiv - 0 puncte
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică cu privire la valoarea exporturilor și importurilor se va calcula pentru fiecare cod CAEN eligibil balanța comercială, soldul fiind pozitiv sau negativ.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 2 versiuni ale acestui act, din 30 decembrie 2020
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031