RO
AcasăDocument

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 33 din 26 martie 2020

privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:12.05.2020
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În contextul actual creat de răspândirea coronavirusului COVID-19, precum și al prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, prin care se instituie măsuri procedural-fiscale de susținere a contribuabililor plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor,
Paragraf
în vederea stimulării plății obligațiilor fiscale scadente, având în vedere necesitățile de finanțare a cheltuielilor bugetare, se impune acordarea unor reduceri de la plata impozitului pe profit datorat, sub formă de bonificații, pentru contribuabilii cu capacitate financiară de plată,
Paragraf
având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului COVID-19 la nivelul statelor europene, declararea „Pandemiei“ de către Organizația Mondială a Sănătății la data de 11 martie 2020,
Paragraf
ținând cont de faptul că, precum întreaga Europă, România se confruntă cu o urgență majoră cauzată de pandemia COVID-19,
Paragraf
luând în considerare răspândirea coronavirusului COVID-19, care reprezintă o urgență severă de sănătate publică și faptul că există o lipsă acută de mijloace pentru prevenirea răspândirii pandemiei și tratarea persoanelor afectate de virus,
Paragraf
având în vedere necesitatea asigurării medicamentelor, echipamentelor de protecție, altor dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19,
Paragraf
în considerarea faptului că România trebuie să dispună în regim de urgență de materialele necesare destinate tratării persoanelor afectate și a celor care prezintă risc de infectare, precum și persoanelor implicate în activitățile de prevenție și combatere a pandemiei COVID-19,
Paragraf
în vederea asigurării, în cel mai scurt timp posibil, a necesarului de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19 și pentru sprijinirea operatorilor economici care importă astfel de bunuri, se propune amânarea de la plata în vamă a TVA pentru importurile efectuate în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență conform Decretului nr. 195/2020 și în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență,
Paragraf
întrucât statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a cetățenilor și întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut de art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiași trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificație calculată asupra impozitului pe profit datorat, astfel:
litera a)
5% pentru contribuabilii mari stabiliți potrivitOrdinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili;
litera b)
10% pentru contribuabilii mijlocii stabiliți potrivitOrdinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.610/2016privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare;
litera c)
10% pentru ceilalți contribuabili care nu se încadrează lalit. a)șib).
Alineatul (2)
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Acești contribuabili beneficiază de bonificația prevăzută de alin. (1) dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie-25 iunie 2020.
Alineatul (3)
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și de către contribuabilii care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activitățile desfășurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege.
Alineatul (4)
Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.
Alineatul (5)
Contribuabilii care aplică prevederile alin. (1)-(4) determină impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de plată prin scăderea din impozitul datorat a bonificației calculate potrivit prezentului articol.
Alineatul (6)
Pentru plătitorii de impozit pe profit, bonificația calculată potrivit prezentului articol se înscrie în mod distinct în declarația anuală de impozit pe profit.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Prin derogare de la prevederile art. 326 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din aceeași lege, care importă medicamente, echipamente de protecție și mașini de producție măști de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare, care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență.
Alineatul (2)
Prin derogare de la prevederile art. 326 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din aceeași lege, care importă alcool etilic complet denaturat, utilizat pentru producerea de dezinfectanți, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență.
Alineatul (3)
Lista bunurilor pentru care nu se face plata efectivă a TVA la organele vamale conform alin. (1) și (2) este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Alineatul (4)
În cazul importului de alcool etilic complet denaturant, beneficiază de prevederile alin. (2) numai importatorii care dețin autorizație de utilizator final conform prevederilor titlului VIII «Accize și alte taxe speciale» din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, valabilă la data importului.
Alineatul (5)
Organele vamale nu solicită plata taxei pe valoarea adăugată pentru importurile prevăzute la alin. (1) și (2).
Alineatul (6)
Taxa aferentă importurilor prevăzute la alin. (1) și (2) realizate în cursul perioadei fiscale se evidențiază de către importatori în decontul prevăzut la art. 323 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301 din aceeași lege.
ART

Articolul 3

Paragraf
Prin certificatul pentru situații de urgență, emis potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, se constată, în baza declarațiilor pe propria răspundere, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
LUDOVIC ORBAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Vasile-Florin Cîțu
Paragraf
București, 26 martie 2020.
Paragraf
Nr. 33.
ANX

ANEXĂ

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031