RO
AcasăDocument

ACORD EUROPEAN*) nr. 107 din 16 octombrie 1980

asupra transferului responsabilităţii cu privire la refugiati Strasbourg, 16 octombrie 1980

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:16.10.1980
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.

Notă

Paragraf
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului acord,
Paragraf
considerând ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi,
Paragraf
dorind sa amelioreze situaţia refugiatilor în statele membre ale Consiliului Europei,
Paragraf
dorind sa faciliteze aplicarea art. 28 din Convenţia privind statutul refugiatilor din 28 iulie 1951 şi a paragrafelor 6 şi 11 din anexa, îndeosebi în ceea ce priveşte situaţia unui refugiat care îşi schimba locul de reşedinţa şi se stabileşte legal pe teritoriul unei alte părţi contractante,
Paragraf
preocupate în special, în acest scop, de a preciza, într-un spirit liberal şi umanitar, condiţiile în care responsabilitatea eliberării unui titlu de călătorie este transferata de la o parte contractantă la alta,
Paragraf
considerând ca este de dorit reglementarea acestei materii în mod uniform între statele membre ale Consiliului Europei,
Paragraf
au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Paragraf
În sensul prezentului acord:
litera A)
expresia refugiat desemnează o persoană căreia i se aplică Convenţia privind statutul refugiatilor din 28 iulie 1951 sau, după caz, Protocolul privind statutul refugiatilor din 31 ianuarie 1967;
litera B)
expresia titlu de călătorie desemnează titlul eliberat în virtutea convenţiei sus-menţionate;
litera C)
expresia primul stat desemnează statul parte la prezentul acord, care a eliberat acest titlu de călătorie;
litera D)
expresia al doilea stat desemnează un alt stat parte la prezentul acord, în care se afla refugiatul, titular al unui titlu de călătorie eliberat de primul stat.

Articolul 2

Paragraf 1
Transferul responsabilităţii este considerat ca a avut loc la expirarea unei perioade de 2 ani de şedere efectivă şi neîntreruptă în al doilea stat, cu acordul autorităţilor acestuia, sau mai înainte, dacă al doilea stat a admis ca refugiatul sa rămână pe teritoriul sau fie de o maniera permanenta, fie pentru o durată care excede valabilităţii titlului de călătorie.
Paragraf
Aceasta perioada de 2 ani curge începând de la data admiterii refugiatului pe teritoriul celui de-al doilea stat sau, dacă o asemenea data nu poate fi stabilită, începând de la data la care refugiatul s-a prezentat în faţa autorităţilor celui de-al doilea stat.
Paragraf 2
Pentru calcularea perioadei prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol:
litera A)
sederile autorizate numai pentru studii, pentru pregătire profesională sau pentru îngrijiri medicale nu sunt luate în calcul;
litera B)
durata detentiei unui refugiat în legătură cu o condamnare penală nu este luată în calcul;
litera C)
perioada de-a lungul căreia refugiatul este autorizat sa rămână pe teritoriul celui de-al doilea stat în asteptarea unei decizii ce va fi adoptată ca urmare a unui recurs împotriva unei decizii de refuz de şedere sau împotriva unei măsuri de îndepărtare nu este luată în calcul decât dacă decizia adoptată este favorabilă refugiatului;
litera D)
perioadele în care refugiatul absentează temporar de pe teritoriul celui de-al doilea stat pentru o perioadă ce nu depăşeşte 3 luni consecutive sau, în mai multe reprize, pentru o durată totală ce nu depăşeşte 6 luni vor fi luate în calcul, şederea nefiind considerată ca întreruptă sau suspendată datorită unor astfel de absente.
Paragraf 3
Transferul responsabilităţii este, de asemenea, considerat ca a avut loc atunci când, în virtutea art. 4, readmisia în primul stat nu mai poate fi cerută.

Articolul 3

Paragraf 1
Până la data transferului responsabilităţii titlul de călătorie este prelungit sau reînnoit de primul stat.
Paragraf 2
Refugiatul nu este obligat sa părăsească al doilea stat pentru a obţine prelungirea sau reînnoirea titlului sau de călătorie şi poate în acest scop să se adreseze misiunilor diplomatice sau serviciilor consulare ale primului stat.

Articolul 4

Paragraf 1
Atâta timp cat nu a avut loc transferul responsabilităţii conform art. 2 paragrafele 1 şi 2, refugiatul va fi readmis în orice moment pe teritoriul primului stat, chiar şi după expirarea titlului de călătorie. În acest din urmă caz readmisia va interveni la simpla cerere a celui de-al doilea stat, cu condiţia ca aceasta cerere să fie prezentată în următoarele 6 luni de la expirarea titlului de călătorie.
Paragraf 2
Dacă autorităţile celui de-al doilea stat nu cunosc unde se afla refugiatul şi nu pot din aceasta cauza să facă cererea menţionată la paragraful 1 în cursul celor 6 luni următoare expirării titlului de călătorie, aceasta cerere trebuie facuta în cele 6 luni după ce al doilea stat a luat cunoştinţa de locul unde se afla refugiatul, dar nu mai târziu de 2 ani de la expirarea titlului de călătorie.

Articolul 5

Paragraf 1
Începând de la data transferului responsabilităţii:
litera A)
responsabilitatea primului stat de a prelungi sau de a reînnoi titlul de călătorie al refugiatului va inceta;
litera B)
îi revine celui de-al doilea stat responsabilitatea de a-i elibera refugiatului un nou titlu de călătorie.
Paragraf 2
Al doilea stat va informa primul stat ca transferul responsabilităţii a avut loc.

Articolul 6

Paragraf
După data transferului responsabilităţii cel de-al doilea stat va facilita, în interesul reintregirii familiei şi pentru ratiuni umanitare, admiterea pe teritoriul sau a soţului şi a copiilor minori sau care se afla în sarcina refugiatului.

Articolul 7

Paragraf
Administraţiile competente ale părţilor pot comunică direct între ele în ceea ce priveşte aplicarea prezentului acord. Aceste administraţii vor fi desemnate de fiecare stat în momentul în care îşi exprima consimţământul de a fi legate prin acord, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.

Articolul 8

Paragraf 1
Nici o dispoziţie a prezentului acord nu aduce atingere drepturilor şi avantajelor care au fost acordate sau care ar putea fi acordate refugiatilor, independent de prezentul acord.
Paragraf 2
Nici o dispoziţie a prezentului acord nu poate fi interpretată ca impiedicand una dintre părţi sa extindă beneficiul prezentului acord la persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute.
Paragraf 3
Prevederile cuprinse în acordurile bilaterale încheiate între părţi privind transferul responsabilităţii de a elibera titlurile de călătorie în virtutea Convenţiei privind statutul refugiatilor din 28 iulie 1951 sau readmisia refugiatilor în absenta transferului încetează de a fi aplicabile începând de la data intrării în vigoare a prezentului acord între aceste părţi. Drepturile şi avantajele dobândite sau în curs de dobândire de către refugiati în virtutea acestor acorduri nu vor fi afectate.

Articolul 9

Paragraf 1
Prezentul acord este deschis pentru semnare statelor membre ale Consiliului Europei, care îşi pot exprima consimţământul de a fi legate prin:
litera A)
semnatura, fără rezerva ratificării, acceptării ori aprobării; sau
litera B)
semnatura, sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare ori aprobare.
Paragraf 2
Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 10

Paragraf 1
Prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o luna de la data la care doua state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin acord potrivit dispoziţiilor art. 9.
Paragraf 2
Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin prezentul acord acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o luna de la data semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 11

Paragraf 1
După intrarea în vigoare a prezentului acord Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei, care este parte la Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 sau, după caz, la Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967, sa adere la acord. Decizia de invitare va fi luată cu majoritatea prevăzută la art. 20 d) din statut şi cu unanimitatea reprezentanţilor statelor contractante care au dreptul de a ocupa un loc în Comitetul Ministrilor.
Paragraf 2
Pentru orice stat care adera acordul va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o luna de la data depunerii instrumentului de aderare pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 12

Paragraf 1
Orice stat poate, în momentul semnării ori în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa desemneze teritoriul sau teritoriile cărora li se va aplica prezentul acord.
Paragraf 2
Orice stat poate, în orice alt moment următor, printr-o declaraţie adresată secretarului general, sa extindă aplicarea prezentului acord la orice teritoriu desemnat în declaraţia sa. Acordul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o luna după data primirii declaraţiei de către secretarul general.
Paragraf 3
Orice declaraţie facuta în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte întregul teritoriu desemnat în aceasta declaraţie, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni după data primirii notificării de către secretarul general.

Articolul 13

Paragraf
Fără a prejudicia dispoziţiile art. 12, prezentul acord se va aplica fiecărei părţi, ţinându-se seama de limitele şi de rezervele la obligaţiile asumate de ele în virtutea Convenţiei privind statutul refugiatilor din 28 iulie 1951 sau, după caz, a Protocolului privind statutul refugiatilor din 31 ianuarie 1967.

Articolul 14

Paragraf 1
Orice stat poate, în momentul semnării ori în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa declare ca uzeaza de una sau doua rezerve cuprinse în anexa la prezentul acord. Nici o alta rezerva nu este admisă.
Paragraf 2
Orice stat contractant care a formulat o rezervă în virtutea paragrafului precedent poate să o retragă în totalitate sau în parte, adresand o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va avea efect de la data primirii notificării de către secretarul general.
Paragraf 3
Partea care a formulat o rezervă la adresa unei dispoziţii a prezentului acord nu poate pretinde aplicarea acestei dispoziţii de către altă parte; totuşi, dacă rezerva este parţială sau condiţională, ea poate pretinde să se aplice aceasta dispoziţie în măsura în care ea a acceptat-o.

Articolul 15

Paragraf 1
Dificultăţile referitoare la interpretarea şi la aplicarea prezentului acord vor fi reglate prin înţelegere directa între autorităţile administrative competente şi, în funcţie de nevoi, pe cale diplomatică.
Paragraf 2
Orice diferend între părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord, care nu a putut fi reglat pe calea negocierilor sau prin alte mijloace, va fi supus arbitrajului, la cererea uneia dintre părţile aflate în diferend. Fiecare parte va desemna un arbitru, iar cei 2 arbitri vor desemna un al treilea arbitru.
Paragraf
Dacă într-un interval de 3 luni de la cererea de arbitraj una dintre părţi nu a procedat la desemnarea arbitrului sau, acesta va fi desemnat, la cererea celeilalte părţi, de preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dacă preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului este resortisant al uneia dintre părţile aflate în diferend, desemnarea arbitrului va reveni vicepreşedintelui Curţii sau, dacă vicepreşedintele este resortisant al uneia dintre părţile aflate în diferend, membrului cel mai vechi al Curţii, care nu este resortisant al nici uneia dintre părţi. Aceeaşi procedura se va aplica în cazul în care cei 2 arbitri nu se vor putea pune de acord în ceea ce priveşte alegerea celui de-al treilea arbitru.
Paragraf
Tribunalul arbitral îşi va hotărî procedura. Deciziile sale vor fi luate cu majoritate de voturi. Sentinta va fi definitivă.

Articolul 16

Paragraf 1
Orice parte poate, în orice moment, sa denunţe prezentul acord, adresand o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
Paragraf 2
Denunţarea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni după data primirii notificării de către secretarul general.
Paragraf 3
Drepturile şi avantajele dobândite sau în curs de dobândire de către refugiati în virtutea prezentului acord nu vor fi afectate în caz de denunţare a acestuia.

Articolul 17

Paragraf
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi oricărui stat care a aderat la prezentul acord:
litera A)
orice semnare;
litera B)
depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
litera C)
orice data de intrare în vigoare a prezentului acord conform art. 10, 11 şi 12;
litera D)
orice alt act, notificare sau comunicare care are legătură cu prezentul acord.
Paragraf
Drept care subsemnaţii, deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezentul acord.
Paragraf
Încheiat la Strasbourg la 16 octombrie 1980, în limbile franceza şi engleza, cele doua texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.
Paragraf
Secretarul general al Consiliului Europei va comunică o copie certificată fiecărui stat membru al Consiliului Europei şi oricărui alt stat invitat sa adere la prezentul acord.
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Austria,
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Belgiei,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
Charles F. Nothomb
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Cipru,
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Danemarcei,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
P. A. von der Hude
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Franceze,
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Germane,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
dr. H. Hamm-Brucher
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Elene,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
T. Rendis
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Islanda,
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Irlanda,
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Italiene,
Paragraf
Pentru Guvernul Principatului Liechtenstein,
Paragraf
Pentru Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului,
Paragraf
Pentru Guvernul Maltei,
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Olandei,
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Norvegiei,
Paragraf
Knut Frydenlund
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Portugheze,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
Diago Freitas do Amaral
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Spaniei,
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Suediei,
Paragraf
Lennart Westerberg
Paragraf
Pentru Guvernul Confederatiei Elvetiene,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
Pierre Aubert
Paragraf
Pentru Guvernul Republicii Turcia,
Paragraf
Pentru Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii
Paragraf
şi Irlandei de Nord,
Paragraf
sub rezerva ratificării sau acceptării,
Paragraf
Douglas Richard Hurd

Anexa 1

Paragraf
REZERVE
Paragraf
În virtutea art. 14 paragraful 1 din prezentul acord, orice stat poate declara:
Paragraf 1
ca, în ceea ce priveşte transferul responsabilităţii potrivit art. 2, paragraful 1, acesta nu va avea loc pentru singurul motiv ca el a autorizat refugiatul sa rămână pe teritoriul sau pentru o durată care depăşeşte valabilitatea titlului de călătorie, exclusiv în scop de studii sau de pregătire;
Paragraf 2
ca el nu va accepta o cerere de readmisie prezentată în baza dispoziţiilor art. 4 paragraful 2.
Paragraf
Rezerve/Declaraţii
Paragraf
S.T.E. Nr. 107
Paragraf
Belgia
Paragraf
Rezerva facuta cu ocazia semnării la 16 octombrie 1980. Originalul este în limba franceza.
Paragraf
În conformitate cu prevederile paragrafului 1 al art. 14 din acord, statul belgian declara ca, în ceea ce îl priveşte, transferul responsabilităţii în baza art. 2 paragraful 1 nu se va aplica pentru unicul motiv ca acesta a autorizat şederea refugiatilor pe teritoriul sau pe o durată care depăşeşte valabilitatea titlului de călătorie, exclusiv în scop de studii sau de pregătire.
Paragraf
Finlanda
Paragraf
Declaraţie consemnată într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Finlandei la data de 4 iulie 1980, remisă secretarului general cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare la data de 4 iulie 1990. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Am onoarea sa va informez ca în conformitate cu art. 7 din Acordul european asupra transferului responsabilităţii cu privire la refugiati, autoritatea competentă în Finlanda este:
Paragraf
Ministerul de Interne, PL 257, SF - 00171 Helsinki
Paragraf
Tel.: 358-0-1601
Paragraf
Fax: 358-0-1604609
Paragraf
Germania
Paragraf
Rezerve consemnate într-o scrisoare a Reprezentantei Permanente a Germaniei din data de 25 ianuarie 1995, remisă secretarului general cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare la data de 25 ianuarie 1995. Originalul este în limba engleza/franceza/germană.
Paragraf
În conformitate cu prevederile paragrafului 1 al art. 14 din prezentul acord, orice stat poate să declare:
Paragraf 1
ca, în ceea ce îl priveşte, transferul responsabilităţii, conform art. 2 paragraful 1, nu se va aplica pentru unicul motiv ca acesta a autorizat şederea refugiatului pe teritoriul sau pentru o durată ce depăşeşte valabilitatea titlului de călătorie, exclusiv în scop de studii sau de pregătire;
Paragraf 2
că nu va accepta o cerere de readmisie prezentată în baza dispoziţiilor art. 4 paragraful 2.
Paragraf
Republica Federala Germania asociaza ratificării sale rezervele conform alin. 1 şi 2.
Paragraf
Italia
Paragraf
Rezerve şi declaraţie făcute cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare la data de 8 noiembrie 1985. Originalul este în limba franceza.
Paragraf
Rezerve
Paragraf
În conformitate cu prevederile paragrafului 1 al art. 14 din acord, Guvernul italian declara:
Paragraf 1
ca, în ceea ce îl priveşte, transferul responsabilităţii în baza art. 2 paragraful 1 nu se va aplica pentru unicul motiv ca a autorizat refugiatul sa locuiască pe teritoriul sau pe o durată care depăşeşte valabilitatea titlului de călătorie, exclusiv în scop de studii sau de pregătire;
Paragraf 2
că nu va accepta o cerere prezentată în baza dispoziţiilor art. 4 paragraful 2.
Paragraf
Declaraţie
Paragraf
Autorităţile competente menţionate la art. 7 din acord sunt: Ministerul de Interne, Departamentul de Poliţie, Direcţia Generală a Afacerilor Generale, Serviciul pentru Străini (Ministero dell'Interno, Dipartimento di Publică Sicurezza, Direzione Generale degli Affari Generali, Servizio Stranieri), Palazzo del Viminale, Via Agostino Depretis, Roma.
Paragraf
Olanda
Paragraf
Declaraţie consemnată în instrumentul de acceptare depus la 7 martie 1985. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Regatul Ţărilor de Jos accepta sus-numitul acord pentru Regat în Europa.
Paragraf
Declaraţia consemnată într-o scrisoare a reprezentatului permanent al Ţărilor de Jos din data de 7 martie 1985, remisă secretarului general cu ocazia depunerii instrumentului de acceptare la aceeaşi dată. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Autoritatea competenţa avută în vedere la art. 7 din acord este Departamentul pentru Străini (Direcţie Vreemdelingenzaken) al Ministerului Justiţiei, B.P. 20301, 2500 EH Haga.
Paragraf
Norvegia
Paragraf
Declaraţie consemnată într-o scrisoare a Ministerului Regal al Afacerilor Externe al Norvegiei din data de 16 octombrie 1980, remisă secretarului general cu ocazia semnării în aceeaşi zi. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Autorităţile competente menţionate la art. 7 din acord sunt:
Paragraf
Ministerul Regal pentru Justiţie şi Poliţie, Post Office Box 8005, Dep., Oslo 1
Paragraf
Telex: 11140 JDEP N
Paragraf
Oficiul de Stat pentru Străini, Post Office Box 8108, Dep., Oslo 1
Paragraf
Telex: 11283 SUK N.
Paragraf
Spania
Paragraf
Rezerve şi declaraţie consemnate în instrumentul de ratificare, depuse la 21 mai 1987. Originalul este în limba franceza.
Paragraf
Rezerve
Paragraf
În virtutea paragrafului 1 al art. 14 din acord, în ceea ce priveşte Spania, transferul responsabilităţii, potrivit art. 2 paragraful 1, nu se va aplica pentru unicul motiv ca aceasta a autorizat şederea refugiatului pe teritoriul sau pe o durată care depăşeşte valabilitatea titlului de călătorie, exclusiv în scop de studii sau de pregătire.
Paragraf
Spania nu va accepta o cerere de readmisie prezentată în baza dispoziţiilor art. 4 paragraful 2.
Paragraf
Declaraţie
Paragraf
Administraţia competenţa potrivit art. 7 este Direccion General de Policia, Comisaria General de Documentacion, Rafael Calvo 25, 28010 Madrid.
Paragraf
Suedia
Paragraf
Declaraţie consemnată într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Suediei din data de 5 noiembrie 1980, înregistrată la Secretariatul General la 6 noiembrie 1980. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Autoritatea competenţa potrivit art. 7 este Ministerul Muncii (Arbetsmarknadsdepartementet).
Paragraf
Declaraţie consemnată într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Suediei din data de 4 octombrie 1988, înregistrată la Secretariatul General la 6 octombrie 1988. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Autoritatea competenţa menţionată la art. 7 din acord este: Statens invandrarverk, Box 6113, S-600 06 Norrkoping.
Paragraf
Elvetia
Paragraf
Declaraţie consemnată într-o scrisoare a Reprezentantei Permanente a Elvetiei din data de 14 ianuarie 1986, înregistrată la Secretariatul General la 16 ianuarie 1986. Originalul este în limba franceza.
Paragraf
Autoritatea competenţa menţionată la art. 7 din acord este Oficiul Federal al Poliţiei, Diviziunea pentru refugiati (Oficiul Federal al Poliţiei face parte din Departamentul Federal de Justiţie şi Poliţie).
Paragraf
Regatul Unit
Paragraf
Declaraţie şi rezerva consemnate în instrumentul de ratificare depus la 1 octombrie 1986. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Declaraţie
Paragraf
Articolul 12
Paragraf
Acordul este ratificat pentru Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Bailliage al Jersey, Bailliage al Guernesey şi Insula Man.
Paragraf
Rezerva
Paragraf
Articolul 2 paragraful 1
Paragraf
Acordul este ratificat cu rezerva - facuta, de asemenea, pentru Bailliages al Jersey şi al Guernesey şi Insula Man - ca, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1 al art. 14 din acord, regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sa declare ca, în ceea ce îl priveşte, transferul responsabilităţii conform paragrafului 1 al art. 2 din acord nu va fi aplicat pentru unicul motiv ca acesta a autorizat şederea refugiatului pe teritoriul sau pe o durată care depăşeşte valabilitatea titlului de călătorie, exclusiv în scop de studii sau de pregătire.
Paragraf
Declaraţie consemnată într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Regatului Unit din data de 29 septembrie 1986, remisă secretarului general cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare la data de 1 octombrie 1986. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Declaraţie
Paragraf
Consemnată într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Regatului Unit din data de 29 septembrie 1986, remisă secretarului general cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare la data de 1 octombrie 1986. Originalul este în limba engleza.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Administraţia competenţa pentru necesităţile de aplicare a acordului este:
Paragraf
The Under Secretary of State, Immigration and Naţionality Department, Home Office, Lunar House, Wellesley Road, GB-CROYDON CR9 2BY.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031