RO
AcasăDocument

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 99 din 29 august 2002

pentru instituirea unor măsuri privind importul autovehiculelor

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:29.08.2002
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

litera
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi încetează aplicabilitatea prevederile cuprinse în actele normative prevăzute în anexa, referitoare la scutirea de la plata taxelor vamale acordată la importul de autovehicule efectuat de persoane juridice române şi de persoane fizice române.
litera
(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin autovehicule se înţelege bunurile prevăzute la următoarele poziţii tarifare din Tariful vamal de import al României:
litera a)
poziţia tarifara 87.02 - autovehicule pentru transportul de minimum 10 persoane, inclusiv soferul;
litera b)
poziţia tarifara 87.03 - autoturisme şi alte autovehicule, în principal concepute pentru transportul persoanelor (altele decât cele de la poziţia nr. 87.02), inclusiv maşinile de tipul "break" şi maşinile de curse;
litera c)
poziţia tarifara 87.04 - autovehicule pentru transportul mărfurilor;
litera d)
poziţia tarifara 87.11 - motocicletele (inclusiv mopede), cu sau fără atas (cu excepţia bicicletelor cu motor, bicicletelor cu motor auxiliar şi a ataselor.
ART

Articolul 2

Paragraf
Nu intra sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă bunurile de natura celor prevăzute la art. 1, care fac obiectul acordurilor comerciale de liber schimb încheiate de România.
ART

Articolul 3

Paragraf
Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 4

Paragraf
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Gherghina,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 29 august 2002.
Paragraf
Nr. 99.
ANX

Anexa 1

Paragraf
PREVEDERI
Paragraf
cuprinse în acte normative, referitoare la scutirea de la plata
Paragraf
taxelor vamale acordată la importul de autovehicule
Paragraf
efectuat de persoane juridice şi persoane fizice române,
Paragraf
care îşi încetează aplicabilitatea
Paragraf 1
Art. 71 alin. (7) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2002, în ceea ce priveşte regimul fiscal în vigoare până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv, respectiv scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru mijloacele de transport, prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) prima liniuţa din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, aprobată şi modificată prin Legea nr. 20/1998.
Paragraf 2
Art. 19 alin. 1 lit. d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/2002.
Paragraf 3
Art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf 4
Pct. 9 din anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031