AcasăDocument
DECIZIE nr. 94 din 21 martie 2002
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Nicolae Popa - preşedinte
Paragraf
Costica Bulai - judecător
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Constantin Doldur - judecător
Paragraf
Kozsokar Gabor - judecător
Paragraf
Petre Ninosu - judecător
Paragraf
Şerban Viorel Stanoiu - judecător
Paragraf
Lucian Stangu - judecător
Paragraf
Ioan Vida - judecător
Paragraf
Gabriela Ghita - procuror
Paragraf
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ioan Nistor în Dosarul nr. 5.021/2001 al Tribunalului Sibiu, într-o cauza având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de pensionare.
Paragraf
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public arata ca dispoziţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 nu reglementează situaţia persoanelor pensionate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, asa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci prevede că la calculul pensiei se au în vedere şi perioadele de cotizare anterioare aplicării legii în discuţie. Asa fiind, solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 10 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.021/2001, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ioan Nistor.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt "neconstituţionale, întrucât, în forma actuala, încalcă principiul universalitatii enuntat în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României". În opinia autorului excepţiei "prin noua lege a pensiilor nu se putea reglementa modul de stabilire a pensiilor până la intrarea acesteia în vigoare, întrucât în acea perioada fiinta Legea nr. 3/1977".
Paragraf
Tribunalul Sibiu, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia nu este intemeiata, deoarece "Dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 reglementează situaţia persoanelor pensionate după intrarea în vigoare a acestei legi, ea nu reglementează situaţia juridică născută anterior intrării în vigoare a Legii, marginindu-se la stabilirea punctajului în funcţie de salariul obţinut anterior intrării în vigoare a acesteia la persoane ce se vor pensiona sub imperiul Legii nr. 19/2000".
Paragraf
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Paragraf
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt constituţionale, iar excepţia ridicată este nefondata şi se propune respingerea ei, întrucât dispoziţiile legale criticate "reglementează situaţia juridică a persoanelor pensionate după intrarea în vigoare a legii, stabilind punctajul în funcţie de salariul obţinut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, la persoanele ce vor cădea sub incidenţa ei".
Paragraf
Guvernul considera ca excepţia ridicată nu este intemeiata, întrucât dispoziţiile legale criticate "nu au caracter retroactiv, ci reglementează [...] situaţia persoanelor care se pensionează de la data intrării în vigoare a acestei legi, pentru activitatea pe care au depus-o anterior acestei date".
Paragraf
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Paragraf
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, conform cărora "La determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
litera a)
salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
litera b)
salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
litera c)
salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991."
Paragraf
În susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor legale criticate autorul excepţiei invoca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."
Paragraf
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, Curtea constata următoarele:
Paragraf
Dispoziţiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 nu conţin nici o reglementare care să afecteze în vreun fel pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a acestei legi. Prin acestea se reglementează doar modul de determinare a bazei de calcul a pensiilor ce vor fi stabilite după intrarea în vigoare a legii.
Paragraf
Este inevitabil ca la stabilirea cuantumului pensiei să se aibă în vedere salariile şi cotizaţiile la bugetul asigurărilor sociale în întreaga perioadă anterioară datei înscrierii la pensie. Orice modificare legislativă privind dreptul la pensie şi modul de stabilire a acesteia este aplicabilă doar după intrarea în vigoare a actului normativ modificator şi numai în cazul inscrierilor ulterioare la pensie.
Paragraf
În conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 calcularea pensiilor pe baza salariilor avute de asigurat anterior intrării în vigoare a acestei legi tine de stabilirea bazei de calcul a acestora şi nu de aplicarea legii în timp.
Paragraf
În raport cu aceste considerente Curtea constata ca prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, statuat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Paragraf
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
Paragraf
CURTEA
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ioan Nistor în Dosarul nr. 5.021/2001 al Tribunalului Sibiu.
Paragraf
Definitivă şi obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2002.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Laurentiu Cristescu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit