AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 224 din 21 mai 1993
privind atribuirea codului fiscal pentru plătitorii de impozite şi taxe
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:
ART
Articolul 1
Paragraf
Persoanele fizice şi juridice, care, prin actul legal de constituire sau prin autorizaţii eliberate în acest scop, au dreptul sa producă, sa execute lucrări sau sa presteze servicii, sa importe şi sa comercializeze produse sau sa desfăşoare alte activităţi cu caracter social-filantropic, de natura politica, sindicala, civică, religioasă, plătitoare de impozite şi taxe la buget, sînt obligate sa completeze şi sa depună declaraţia de înregistrare model IMP 1, anexa la prezenta hotărîre, în vederea atribuirii codului fiscal şi a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.
Paragraf
Declaraţiile de înregistrare se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 5 zile de la eliberarea certificatului de înmatriculare sau a autorizaţiei de funcţionare.
Paragraf
Persoanele fizice şi juridice care nu au depus declaraţia prevăzută în Hotărîrea Guvernului nr. 349/1992 sînt obligate ca, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, sa depună declaraţia de înregistrare model IMP 1, în vederea atribuirii codului fiscal la organele financiare prevăzute mai sus.
ART
Articolul 2
Paragraf
Instituţiile publice ai căror conducători îndeplinesc atributele ordonatorilor de credite, precum şi unităţile din subordinea acestora care funcţionează pe principiul mijloacelor extrabugetare sau cu subvenţii de la buget şi care întocmesc bilanţ contabil distinct au obligaţia sa completeze şi sa depună declaraţia de înregistrare model IMP 2, anexa la prezenta hotărîre, la organele fiscale prevăzute la art. 1, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri sau în termen de 5 zile de la data înfiinţării, în vederea atribuirii codului fiscal.
ART
Articolul 3
Paragraf
Persoanele juridice care au subunitati trebuie sa depună pentru acestea declaraţia de înregistrare model IMP 1 ori IMP 2, după caz, la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în funcţie de sediul subunitatilor.
Paragraf
La declaraţia de înregistrare se va alătură în copie certificatul de înregistrare fiscală a declarantului cu sediul central.
ART
Articolul 4
Paragraf
Reprezentantele societăţilor comerciale sau organizaţiilor economice străine, precum şi ale organizaţiilor şi organismelor internaţionale care funcţionează pe teritoriul României se supun prevederilor de la art. 1.
ART
Articolul 5
Paragraf
Modificările intervenite în datele declarate iniţial, inclusiv încetarea activităţii, se comunica organelor fiscale prevăzute la art. 1, în mod obligatoriu în termen de 15 zile de la data survenirii acestora.
ART
Articolul 6
Paragraf
Pe baza declaraţiei depuse de plătitorii de impozite şi taxe, organele fiscale prevăzute la art. 1 vor atribui codul fiscal unic şi vor elibera certificatul de înregistrare fiscală în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei.
Paragraf
Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sînt obligate sa transmită organului fiscal, pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea plătitorul de impozite şi taxe, informaţiile referitoare la înregistrarea acestuia.
ART
Articolul 7
Paragraf
Toate documentele întocmite de plătitorii de impozite şi taxe referitoare la importuri, vînzarea produselor, prestarea serviciilor, precum şi la plata obligaţiilor către bugetul de stat şi către terţi vor avea obligatoriu înscris codul fiscal.
Paragraf
Societăţile bancare, precum şi organele fiscale nu vor onora documentele prezentate de plătitorii de impozite şi taxe dacă acestea nu au înscris codul fiscal.
ART
Articolul 8
Paragraf
Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sînt considerate infracţiuni:
litera a)
nedepunerea în termen a declaraţiei de înregistrare, de modificare sau de încetare a activităţii;
litera b)
depunerea de declaraţii de înregistrare fictive, neconforme cu realitatea;
litera c)
prezentarea şi primirea documentelor prevăzute la art. 7 care nu au înscris codul fiscal;
litera d)
înscrierea pe documente a unor coduri fiscale false.
Paragraf
Abaterile prevăzute mai sus se sancţionează cu amenda de la 10.000 lei la 100.000 lei.
Paragraf
Constatarea abaterilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele de specialitate din subordinea Ministerului Finanţelor.
Paragraf
ART
Articolul 9
Paragraf
Prevederile prezentei hotărîri se aplica începînd cu data de 1 iunie 1993.
Paragraf
Pe aceeaşi data se abroga Hotărîrea Guvernului nr. 349/1992 privind înregistrarea fiscală a agenţilor economici plătitori de impozite şi taxe.
Paragraf
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
NICOLAE VACAROIU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministru de stat,
Paragraf
ministrul finanţelor,
Paragraf
Florin Georgescu
POR
DECLARAŢII
PRE PRE_107
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE A DECLARAŢIEI DE ÎNREGISTRARE
Paragraf
Formularul se completează la masina de scris sau la echipamente similare.
Paragraf
Capitolul 1 - Felul declaraţiei
Paragraf
Se marchează cu X unul din punctele 1.1., 1.2., 1.3., 1.4., 1.5., 1.6., după caz.
Paragraf
O declaraţie tip 1.2. se completează cînd se modifica una dintre datele din capitolele 2 - 8 inclusiv.
Paragraf
Orice declarant cu sediul central în afară graniţelor tarii este obligat sa completeze o declaraţie de tip 1.6., numai capitolul 2 prin care declara date de identificare a sediului central şi o declaraţie de tip 1.5., prin care îşi declara datele proprii de identificare. In cazul declaraţiei de tip 1.6., la rubrica 2.3. se completează ţara de domiciliu a declarantului de la sediul central. In cazul fuzionării, plătitorul care încetează sa existe completează o declaraţie de tip 1.4.
Paragraf
Pentru cazul încetării activităţii, după completarea datelor de identificare cuprinse în capitolul 2 se trece direct la capitolul 9.
Paragraf
Capitolul 2 - Date de identificare a plătitorului
Paragraf 2
1. Se completează obligatoriu Cod fiscal pentru declaraţiile de tip 1.2., 1.3., 1.4.
Paragraf
Se completează obligatoriu de către toţi declarantii, persoane juridice sau fizice, punctele 2.2., 2.3., 2.4., 2.5., 2.6. şi 2.8.
Paragraf 2
7. Se completează dacă exista telefon, telex sau fax
Paragraf 2
8. Se completează obligatoriu de toţi plătitorii înscrişi la Registrul comerţului.
Paragraf 2
11. Se completează numai de agenţii economici care au sucursale şi filiale.
Paragraf
La 2.10. se marchează cu X felul sediului declarantului.
Paragraf 2
12. Se completează numai dacă declarantul este o sucursala sau o filiala a unui agent economic.
Paragraf
Capitolul 3 - Forma de proprietate
Paragraf
Se alege forma de proprietate corespunzătoare situaţiei şi se completează codul în declaraţie:
litera a)
proprietate integral de stat:
Paragraf
regii autonome 11, societăţi comerciale 12, alte unităţi economice 13
litera b)
proprietate mixtă (de stat şi privată):
Paragraf
- de stat autohton şi străin 21
Paragraf
- de stat şi privat autohton şi străin 22
Paragraf
- de stat şi privat autohton 23
Paragraf
- de stat şi privat străin 24
litera c)
proprietate privată:
Paragraf
- cu capital privat autohton 31
Paragraf
- cu capital privat autohton şi străin 32
Paragraf
- cu capital privat străin 33
Paragraf
- asociaţii agricole 34
Paragraf
- persoane fizice înmatriculate la Registrul comerţului 35
Paragraf
- alte persoane fizice care exercita activităţi impozabile 36
litera d)
proprietate cooperatistă:
Paragraf
- cooperative agricole 41
Paragraf
- cooperative meşteşugăreşti 42
Paragraf
- cooperative de consum 43
Paragraf
- cooperative de credit 44
Paragraf
- alte unităţi cooperatiste 45
litera e)
proprietate obsteasca:
Paragraf
- societăţi comerciale aparţinînd organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti 56
Paragraf
- agenţi economici neorganizati în societăţi comerciale, aparţinînd organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti 57.
Paragraf
Capitolul 4 - Forma juridică:
Paragraf
- societăţi comerciale cu răspundere limitată S.R.L.
Paragraf
- societăţi comerciale pe acţiuni S.A.
Paragraf
- societăţi comerciale în nume colectiv S.N.C.
Paragraf
- societăţi comerciale în comandită simpla S.C.S.
Paragraf
- Societăţi comerciale în comandită pe acţiuni S.C.A.
Paragraf
- regii autonome R.A.
Paragraf
- organizaţii cooperatiste - meşteşugăreşti O.C.1
Paragraf
- consum O.C.2
Paragraf
- credit O.C.3
Paragraf
- locaţie de gestiune LOC
Paragraf
- concesiune CON
Paragraf
- închiriere INC
Paragraf
- asociaţii familiale ASF
Paragraf
- persoane fizice autorizate sa desfăşoare o activitate independenta PFA.
Paragraf
Capitolul 5 - Ministerul coordonator
Paragraf
Se completează numai de agenţii economici cu capital de stat.
Paragraf
Capitolul 6 - Conturi bancare
Paragraf
Se completează numai de agenţii care au conturi deschise la bănci.
Paragraf
Capitolul 7 - Cifra de afaceri
Paragraf 7
1. Se completează obligatoriu cifra de afaceri estimată pe 12 luni. Plătitorii de impozite şi taxe care au filiale şi sucursale vor completa cifra de afaceri totală ţinînd cont şi de activitatea subunitatilor, iar subunităţile, numai propria cifra de afaceri. Cifra de afaceri se completează în mii lei.
Paragraf
Capitolul 8
Paragraf
Se completează cu D sau N numai de agenţii economici cu cifra de afaceri de pînă la 10 milioane lei anual. In cazul în care răspunsul este afirmativ, se va completa formularul tip cerere de înregistrare ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată prin opţiune.
Paragraf
Capitolul 9
Paragraf
Se completează în cazul încetării activităţii.
Paragraf
TALON 2
Paragraf
Cod organ fiscal: este codul local al unităţii fiscale unde este arondat agentul economic.
Paragraf
Numărul de înregistrare: este numărul de înregistrare a declaraţiei, unic la nivel de an în cadrul unei unităţi fiscale.
PRE PRE_186
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Paragraf
INSTRUCŢIUNI DE COMPLETARE A DECLARAŢIEI DE ÎNREGISTRARE
Paragraf
Formularul se completează la masina de scris sau la echipamente similare.
Paragraf
Capitolul 1 Felul declaraţiei
Paragraf
Se marchează cu X unul din punctele 1.1., 1.2., 1.3., 1.4., după caz. O declaraţie de tip 1.2. se completează cînd se modifica una dintre datele din capitolele 2 - 5 inclusiv. Pentru cazul încetării activităţii, se completează declaraţia 1.4., capitolele 2 şi 6.
Paragraf
In cazul fuzionării, instituţia care încetează de a exista completează o declaraţie de tip 1.4.
Paragraf
Capitolul 2 Date de identificare a plătitorului
Paragraf 2
1. Se completează obligatoriu Cod fiscal pentru declaraţiile de tip 1.2.,
Paragraf 1
3., 1.4.
Paragraf
Se completează obligatoriu de către toţi declarantii punctele 2.2., 2.3.,
Paragraf 2
4., 2.5., 2.6., şi 2.8.
Paragraf 2
7. Se completează dacă exista telefon, telex sau fax.
Paragraf
Capitolul 3 Sectorul de activitate
Paragraf
Se marchează cu X unul dintre sectoarele de activitate.
Paragraf
Capitolul 4 Sistemul de finanţare
Paragraf
Se marchează cu X unul dintre sisteme.
Paragraf
Capitolul 5 Organul tutelar
Paragraf 5
2. Se completează cod judeţ.
Paragraf 5
3. Se completează codul consiliilor locale atribuit pe plan local de Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, de la 001 la 999.
Paragraf
Capitolul 7 se completează numai în cazul unei declaraţii de tip 1.4.
Paragraf
TALON 2
Paragraf
Cod organ fiscal: este codul local al unităţii fiscale unde este arondata instituţia publica.
Paragraf
Numărul de înregistrare: este numărul de înregistrare a declaraţiei, unic la nivel de an în cadrul unei unităţi fiscale.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit