RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 4.747 din 16 octombrie 2001

cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar

Abrogat
Emitent:MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
Publicat:16.10.2001
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Paragraf
în temeiul prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare,
Paragraf
emite următorul ordin:
ART

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART

Articolul 2

Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 3

Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.232 din 19 august 1999.
ART

Articolul 4

Paragraf
Direcţia generală pentru învăţământ preuniversitar, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi inspectoratele şcolare judeţene, precum şi conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Paragraf
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Paragraf
Ecaterina Andronescu
ANX

Anexa 1

Paragraf
REGULAMENT
Paragraf
de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumit în continuare regulament, cuprinde norme privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, în conformitate cu Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 2

Paragraf
Respectarea regulamentului este obligatorie pentru inspectorii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, din inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, pentru directori, personalul didactic de predare şi instruire practica, personalul didactic auxiliar şi nedidactic, elevi şi părinţi care vin în contact cu unitatea de învăţământ.
ART

Articolul 3

Paragraf
În România cetăţenii au drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, de rasa, de naţionalitate, de apartenenţa politică sau religioasă, fără restrictii care ar putea constitui o discriminare sau segregare.
ART

Articolul 4

Paragraf
Statul coordonează şi sprijină organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ de pe teritoriul tarii. Sprijinul acordat de stat nu afectează, în limitele legii, independenta instituţională în organizarea şi desfăşurarea activităţilor unităţilor de învăţământ.
ART

Articolul 5

Paragraf
Activitatea de instruire şi educaţie din cadrul unităţilor de învăţământ se desfăşoară potrivit principiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului şi potrivit actelor normative generale şi speciale.
ART

Articolul 6

litera
(1) Unităţile de învăţământ sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei generale şi speciale, a actelor normative elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a prezentului regulament, a deciziilor inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi a regulamentului de ordine interioară al fiecărei unităţi.
litera
(2) Regulamentul de ordine interioară, elaborat împreună cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din unitatea de învăţământ, cuprinde numai prevederi specifice condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii în concordanta cu dispoziţiile legale în vigoare. Acesta este aprobat prin hotărâre a consiliului profesoral la care participa şi personalul auxiliar şi nedidactic. După aprobare regulamentul trebuie respectat de tot personalul unităţii de învăţământ, de elevi şi de părinţi/tutori.
ART

Articolul 7

Paragraf
Învăţământul preuniversitar se organizează, potrivit legii, după caz, în următoarele forme de învăţământ: zi, seral, cu frecventa redusă şi la distanta.
ART

Articolul 8

Paragraf
Înfiinţarea şi desfiinţarea unităţilor de învăţământ, tipurile şi nivelurile de organizare a activităţii de instruire şi educare sunt reglementate de Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 9

Paragraf
În incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt interzise, potrivit legii, crearea şi funcţionarea oricăror formaţiuni politice, desfăşurarea activităţilor de propaganda politica şi prozelitism religios, orice formă de activitate care încalcă normele generale de moralitate şi care pun în pericol sănătatea fizica sau psihică a elevilor, precum şi a personalului didactic şi nedidactic.
ART

Articolul 10

litera
(1) Anul şcolar începe la data de 1 septembrie şi se încheie la data de 31 august din anul calendaristic următor.
litera
(2) Structura anului de învăţământ, respectiv perioadele de desfăşurare a cursurilor, vacantelor şi sesiunilor de examene se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, cu consultarea federaţiilor reprezentative la nivel de ramura - învăţământ.
litera
(3) În situaţii obiective, ca de exemplu: epidemii, calamitati naturale etc., cursurile şcolare pot fi suspendate pe o perioadă determinata.
litera
(4) Suspendarea cursurilor şcolare se poate face, după caz:
litera a)
la nivelul unităţii de învăţământ, la cererea directorului, cu consultarea sindicatelor şi cu aprobarea inspectorului şcolar general;
litera b)
la nivelul grupurilor de unităţi din acelaşi judeţ şi din municipiul Bucureşti, la cererea inspectorului şcolar general, cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
litera c)
la nivel regional sau naţional, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
litera
(5) Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar. Aceste măsuri vor fi stabilite prin decizia directorului unităţii/unităţilor de învăţământ.
ART

Articolul 11

Paragraf
Pentru învăţământul seral, cu frecventa redusă şi pentru învăţământul la distanta structura anului de învăţământ, efectivele colectivelor de elevi şi modalităţile de evaluare sunt aceleaşi cu cele din învăţământul de zi, cu adaptarile specifice.
CAPITOL

Capitolul 2 Organizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar

ART

Articolul 12

Paragraf
Reţeaua unităţilor de învăţământ care organizează cursuri de zi, serale, cu frecventa redusă şi la distanta, precum şi planurile de şcolarizare se aproba potrivit Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Unităţile de învăţământ primar şi gimnazial sunt obligate sa scolarizeze elevii care au domiciliul pe strazile arondate unităţii de învăţământ respective, în urma unei solicitări scrise, în limita planului de şcolarizare şi a efectivelor maxime pe clasa, stabilite de lege.
ART

Articolul 13

litera
(1) În învăţământul preuniversitar formaţiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu conform art. 158 din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Activitatea de învăţământ pe grupe de studiu se reglementează prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
litera
(2) Studiul disciplinelor de specialitate din învăţământul de arta şi sportiv se realizează pe clase, pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
litera
(3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate stabili prin reglementări specifice şi alte discipline de învăţământ la care predarea se face pe grupe sau individual.
ART

Articolul 14

litera
(1) La înscrierea în învăţământul gimnazial, liceal şi profesional, continuitatea studiului limbilor moderne se asigura în funcţie de oferta educaţională a unităţii de învăţământ.
litera
(2) La înscrierea în învăţământul liceal şi profesional, pentru a evita împărţirea excesiva a elevilor în grupe de studiu al unor limbi moderne, directorul unităţii de învăţământ poate interveni, cu acordul părinţilor şi al elevilor, pentru inversarea ordinii de studiere a celor două limbi sau chiar pentru schimbarea lor.
ART

Articolul 15

litera
(1) În învăţământul liceal, în cadrul aceluiaşi profil/specializare, clasele se constituie în funcţie de oferta educaţională a unităţii de învăţământ, de limbile moderne care se studiază în unitatea de învăţământ, de opţiunile elevilor şi de alte criterii proprii, cuprinse în regulamentul de ordine interioară.
litera
(2) Pentru studiul disciplinelor din curriculum la decizia unităţii de învăţământ, al limbilor moderne sau pentru situaţii speciale, clasele pot fi împărţite pe grupe. Constituirea de grupe poate fi efectuată numai în situaţia în care studiul cu întreaga clasa nu este posibil.
litera
(3) O grupa de studiu conţine minimum 10 elevi; prin excepţie, inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti poate aproba grupe cuprinzând cel puţin 7 elevi.
litera
(4) În învăţământul preuniversitar, în situaţii speciale, grupele, clasele, anii de studiu sub efectiv funcţionează cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
ART

Articolul 16

litera
(1) În unităţile de învăţământ preuniversitar cursurile se desfăşoară, de regula, în unul sau doua schimburi.
litera
(2) Învăţământul primar, precum şi clasele terminale din învăţământul gimnazial, liceal şi profesional funcţionează, de regula, în aceasta ordine, în programul de dimineata.
litera
(3) În învăţământul primar ora de curs este de 45 de minute cu o pauza de 15 minute după fiecare ora şi o pauza de 20 de minute după cea de-a doua ora de curs.
litera
(4) În situaţiile în care clasele I-IV funcţionează împreună cu clasele din alte cicluri de învăţământ, ora de curs este de 50 de minute, iar în ultimele 5 minute invatatorii organizează activităţi recreative.
litera
(5) Pentru clasele din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal ora de curs este de 50 de minute cu o pauza de 10 minute după fiecare ora; după a treia ora de curs se poate stabili o pauza de 15 minute.
litera
(6) În situaţii speciale şi pe o perioadă determinata durata orelor de curs şi durata pauzelor pot fi modificate, cu aprobarea inspectorului şcolar general, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
CAPITOL

Capitolul 3 Conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar

SECTIUNE

Secţiunea 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 17

litera
(1) Conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar este asigurata în conformitate cu prevederile art. 126 şi 145 din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 20, 22, 23, 109 şi 110 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) Potrivit art. 145 alin. (6) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică sau pe grupuri de unităţi se constituie câte un consiliu şcolar, care decide şi răspunde de realizarea politicii educaţionale la nivel local. Initiativele locale respecta politica educaţională elaborata la nivel naţional.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Directorul

ART

Articolul 18

Paragraf
Drepturile şi obligaţiile directorului unităţii de învăţământ sunt cele prevăzute la art. 51 şi 109 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 145 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în actele normative elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în dispoziţiile inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, precum şi în prezentul regulament şi în regulamentul de ordine interioară.
ART

Articolul 19

litera
(1) Directorul este subordonat inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, reprezentat prin inspectorul şcolar general. Fişa postului şi fişa de evaluare ale directorului sunt elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
litera
(2) Directorul beneficiază de indemnizaţie de conducere, conform art. 51 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
litera
(3) Norma didactica de predare a directorului şi/sau degrevarea de ore a acestuia se stabilesc prin fişa postului, în baza normelor metodologice aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
litera
(4) Perioada concediului anual de odihnă al directorului se aproba de inspectorul şcolar general.
litera
(5) Directorul trebuie să manifeste loialitate faţă de unitatea de învăţământ, credibilitate şi responsabilitate în deciziile sale, încredere în capacitatile angajaţilor, sa încurajeze şi sa susţină colegii în vederea motivarii pentru formare continua şi pentru crearea în unitate a unui climat optim desfăşurării procesului de învăţământ.
litera
(6) Directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică care are compartiment financiar-contabil propriu sau prin care se realizează şi evidenţa contabilă sintetică şi analitica şi execuţia bugetară a altor unităţi de învăţământ este, de drept, directorul acestui compartiment. Personalul compartimentului financiar-contabil este subordonat directorului şi îşi desfăşoară activitatea conform atribuţiilor stabilite de acesta prin fişa postului.
litera
(7) Directorul are drept de îndrumare şi control asupra activităţii întregului personal salariat al unităţii de învăţământ; el colaborează cu personalul cabinetului medical şi stomatologic.
litera
(8) Vizitarea unităţii de învăţământ şi asistenţa la ore sau la activităţi extraşcolare, efectuate de către persoane din afară unităţii şcolare, se fac numai cu aprobarea directorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Fac excepţie de la aceasta prevedere reprezentanţii instituţiilor cu drept de control asupra unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 20

litera
(1) Directorul este preşedintele consiliului profesoral şi al consiliului de administraţie, în faţa cărora prezintă rapoarte semestriale şi anuale.
litera
(2) În cazul în care hotărârile acestor organisme încalcă prevederile legale, directorul are dreptul sa interzică aplicarea lor, informand în acest sens, în termen de 3 zile, inspectorul şcolar general.
litera
(3) Directorul numeşte, prin decizie, componenta comisiilor examenelor de corigente, amânări sau diferenţe. Preşedinte al acestor comisii este directorul sau directorul adjunct.
ART

Articolul 21

Paragraf
În realizarea funcţiei de conducere directorul are următoarele atribuţii:
litera a)
coordonează elaborarea proiectului de dezvoltare pe termen mediu al unităţii de învăţământ, prin care se stabileşte politica educaţională a acesteia;
litera b)
poate lansa proiecte de parteneriat cu unităţi de învăţământ similare din Uniunea Europeană sau din alte zone;
litera c)
emite decizii şi note de serviciu care vizează realizarea obiectivelor politicii educaţionale şi de dezvoltare instituţională;
litera d)
propune inspectorului şcolar general proiectul planului de şcolarizare aprobat de consiliul de administraţie şi de consiliul profesoral;
litera e)
numeşte invatatorii şi dirigintii la clase, la propunerea comisiilor şi catedrelor metodice, potrivit principiului continuităţii şi performantelor educaţionale;
litera f)
stabileşte componenta formatiunilor de studiu;
litera g)
numeşte echipa de întocmire a orarului unităţii de învăţământ, pe care îl verifica şi îl aproba;
litera h)
în baza propunerilor primite, numeşte şefii catedrelor şi ai comisiilor metodice, ai compartimentelor functionale, ai comisiilor şi colectivelor pe domenii şi solicita avizul consiliului profesoral cu privire la programele de activitate ale acestora;
litera i)
propune consiliului profesoral, spre aprobare, cadrele didactice care să facă parte din consiliul de administraţie şi solicita consiliului elevilor şi consiliului reprezentativ al părinţilor desemnarea unui reprezentant în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ;
litera j)
stabileşte atribuţiile sefilor catedrelor şi ai comisiilor metodice, ai colectivelor pe domenii, precum şi responsabilităţile membrilor consiliului de administraţie;
litera k)
vizează fişele posturilor pentru personalul din subordine, conform legii şi contractului colectiv de muncă;
litera l)
elaborează, cu consultarea sefilor de catedre/comisii metodice, proiectele de încadrare pe discipline de învăţământ, urmărind respectarea principiului continuităţii;
litera m)
asigura, prin şefii catedrelor şi ai comisiilor metodice, aplicarea planului de învăţământ, a programelor şcolare şi a metodologiei privind evaluarea rezultatelor şcolare;
litera n)
elaborează instrumente interne de lucru utilizate în îndrumarea şi controlul activităţii;
litera o)
elaborează instrumente de evaluare a întregii activităţi desfăşurate în unitatea de învăţământ, cu avizul consultativ al sindicatelor;
litera p)
controlează, cu sprijinul sefilor de catedra, calitatea procesului instructiv-educativ. În cursul unui an şcolar directorul efectuează cel puţin 120 de asistente la ore, astfel încât fiecare cadru didactic să fie asistat cel puţin o dată pe an. La asistentele efectuate sau la unele activităţi ale catedrelor directorul este însoţit, de regula, de şeful de catedra;
litera q)
monitorizează activitatea de formare continua a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic;
litera r)
aproba graficul serviciului pe şcoala al personalului didactic şi al elevilor; atribuţiile acestora sunt precizate în regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ;
litera s)
aproba graficul desfăşurării tezelor semestriale;
litera t)
coordonează activităţile de pregătire organizate de cadrele didactice cu rezultate deosebite, pentru elevii care participa la olimpiade, concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale;
litera u)
aproba regulamentele de funcţionare a cercurilor, asociaţiilor ştiinţifice, tehnice, sportive şi cultural-artistice ale elevilor din unitatea de învăţământ.
ART

Articolul 22

Paragraf
Directorul, în calitate de angajator, are următoarele atribuţii:
litera a)
încheie contracte individuale de muncă cu personalul angajat şi aproba concediile de odihnă ale personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic;
litera b)
aproba concediu fără plata şi zilele libere plătite, conformLegii nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi contractului colectiv de muncă pentru întregul personal şi asigura suplinirea acestuia;
litera c)
consemnează în condica de prezenta absentele şi întârzierile de la ore ale personalului didactic de predare şi de instruire practica, precum şi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic de la programul de lucru;
litera d)
atribuie prin decizie interna orele rămase neocupate personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate, în regim de cumul sau plata cu ora;
litera e)
numeşte şi eliberează din funcţie personalul didactic auxiliar şi nedidactic, conform legislaţiei;
litera f)
coordonează comisia de salarizare şi aproba trecerea personalului salariat al unităţii de învăţământ de la o gradatie salariala la alta, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
ART

Articolul 23

Paragraf
Directorul unităţii de învăţământ, în calitate de evaluator, are următoarele atribuţii:
litera a)
informează inspectoratul şcolar cu privire la rezultatele de excepţie ale personalului didactic, pe care îl propune pentru conferirea distincţiilor şi premiilor, conformart. 112-114 din Legea nr. 128/1997;
litera b)
apreciază personalul didactic de predare şi de instruire practica la inspecţiile pentru obţinerea gradelor didactice, precum şi pentru acordarea salariului de merit şi a gradatiilor de merit.
ART

Articolul 24

Paragraf
Directorul unităţii de învăţământ, în calitate de ordonator tertiar de credite, răspunde de:
litera a)
elaborarea proiectului de buget propriu;
litera b)
urmărirea modului de încasare a veniturilor;
litera c)
necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creditelor bugetare, în limita şi cu destinaţia aprobate prin bugetul propriu;
litera d)
integritatea bunurilor aflate în administrare;
litera e)
organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor contabile şi a conturilor de execuţie bugetară.
ART

Articolul 25

Paragraf
Directorul unităţii de învăţământ îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
litera a)
numeşte şi controlează personalul care răspunde de sigiliul unităţii de învăţământ şi de completarea carnetelor de muncă;
litera b)
răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea şi gestionarea actelor de studii;
litera c)
răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea, modificarea, rectificarea şi gestionarea documentelor de evidenta şcolară;
litera d)
răspunde de utilizarea, păstrarea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ, coordonează activitatea din internat şi de la cantina;
litera e)
se preocupa de atragerea de resurse extrabugetare, precum: sponsorizări, donaţii, prestări de servicii, cursuri de reconversie profesională, consultanţa, microproducţie, colectarea de materiale, închirieri, taxe etc., şi de lansarea de proiecte cu finanţare interna sau externa;
litera f)
răspunde de corectitudinea încadrării personalului şi de întocmirea, la termen, a statelor lunare de plată a drepturilor salariale;
litera g)
solicita consiliului reprezentativ al părinţilor aprobarea acelor cheltuieli care vizează conservarea patrimoniului, modernizarea bazei materiale, reparaţii, imbogatirea fondului de carte al bibliotecii, stimularea elevilor capabili de performanţe şcolare, precum şi a celor cu situaţie materială precara, din fondurile gestionate de consiliul reprezentativ al părinţilor;
litera h)
răspunde de asigurarea manualelor şcolare pentru elevii din învăţământul obligatoriu, conform prevederilorLegii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; asigura condiţiile necesare profesorilor pentru studierea şi alegerea manualelor pentru elevi;
litera i)
asigura, prin diriginti/învăţători, distribuirea carnetelor pentru plata alocaţiei de stat pentru copii şi răspunde de stabilirea necesarului de burse şcolare la nivelul unităţii de învăţământ, conform legislaţiei în vigoare;
litera j)
răspunde de respectarea normelor de igiena şcolară, de protecţie a muncii, de protecţie civilă şi de paza contra incendiilor;
litera k)
aplica sancţiuni pentru abaterile disciplinare săvârşite de personalul unităţii de învăţământ, în limita prevederilor legale în vigoare;
litera l)
aplica sancţiunile prevăzute de prezentul regulament şi de regulamentul de ordine interioară pentru abaterile disciplinare săvârşite de elevi.
ART

Articolul 26

Paragraf
Anual, la solicitarea inspectorului şcolar general al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti sau a ministrului educaţiei şi cercetării, directorul înaintează un raport general privind starea învăţământului din unitatea de învăţământ pe care o conduce.
ART

Articolul 27

Paragraf
În comunele şi oraşele mici, cu mai multe unităţi de învăţământ, directorul uneia dintre acestea poate primi din partea inspectorului şcolar general atribuţii de coordonare a activităţii din cadrul celorlalte unităţi de învăţământ, în condiţii stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
ART

Articolul 28

litera
(1) Directorul adjunct îndeplineşte atribuţiile delegate de către director pe perioade determinate, precum şi pe cele stabilite prin regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ, cu excepţia dreptului de a semna documentele contabile şi actele de studii. Numărul directorilor adjuncţi se stabileşte conform normativelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
litera
(2) În unităţile de învăţământ gimnazial, liceal şi profesional funcţionează un consilier pentru proiecte şi programe educative, care răspunde de domeniul educativ, şcolar şi extrascolar. Metodologia numirii, atribuţiile şi competentele acestuia sunt stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
litera
(3) Directorul adjunct îşi desfăşoară activitatea în subordinea directorului, care îi elaborează fişa postului, îi evalueaza activitatea şi îi acorda calificativul anual; acesta răspunde în faţa directorului, a consiliului profesoral, a consiliului de administraţie şi a organelor de control pentru activitatea proprie, conform fisei postului.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Consiliul profesoral

ART

Articolul 29

litera
(1) Consiliul profesoral este alcătuit din totalitatea personalului didactic de predare şi de instruire practica, titular şi suplinitor, şi are rol de decizie în domeniul instructiv-educativ. Personalul didactic auxiliar al unităţii de învăţământ poate participa la şedinţele consiliului profesoral, atunci când se discuta probleme referitoare la activitatea acestuia.
litera
(2) La şedinţele consiliului profesoral directorul poate invita, în funcţie de tematica dezbatuta, reprezentanţi ai părinţilor, ai consiliului elevilor, ai autorităţilor locale sau ai partenerilor sociali.
litera
(3) Consiliul profesoral se întruneşte la începutul şi la sfârşitul fiecărui semestru sau ori de câte ori directorul unităţii de învăţământ considera necesar.
litera
(4) Consiliul profesoral poate fi convocat în şedinţa extraordinară şi la cererea a minimum unei treimi din numărul membrilor săi.
litera
(5) Participarea la şedinţele consiliului profesoral este obligatorie pentru cadrele didactice; absenta nemotivată de la aceste şedinţe se considera abatere disciplinară.
litera
(6) Dezbaterile din consiliul profesoral sunt consemnate într-un registru special de procese-verbale de către secretarul acestui consiliu, numit de directorul unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 30

Paragraf
Consiliul profesoral are următoarele atribuţii:
litera a)
dezbate şi aproba proiectul planului de dezvoltare pe termen mediu al unităţii de învăţământ, prezentat de director;
litera b)
dezbate şi aproba rapoartele de activitate şi programele semestriale, precum şi planul anual de activitate;
litera c)
alege cadrele didactice care fac parte din consiliul de administraţie;
litera d)
propune directorului componenta comisiilor/catedrelor metodice din unitatea de învăţământ;
litera e)
validează raportul privind situaţia şcolară semestriala şi anuală prezentată de diriginte, precum şi situaţia şcolară după încheierea sesiunii de amânări, diferenţe şi corigente;
litera f)
numeşte comisiile de cercetare a faptelor ce pot constitui abateri disciplinare, săvârşite de personalul didactic de predare şi didactic auxiliar, conform dispoziţiilorart. 119 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
litera g)
stabileşte sancţiuni disciplinare, pe baza raportului comisiei de cercetare, pentru personalul didactic de predare şi de instruire practica, personalul didactic auxiliar, conform prevederilorLegii nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, prezentului regulament şi regulamentului de ordine interioară;
litera h)
decide asupra aplicării sancţiunilor disciplinare pentru elevi;
litera i)
decide asupra acordării recompenselor pentru elevi, personal didactic de predare şi de instruire practica şi personal didactic auxiliar, conformLegii nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, prezentului regulament şi regulamentului de ordine interioară;
litera j)
validează notele la purtare mai mici de 7;
litera k)
stabileşte, prin vot, disciplinele opţionale care se predau în unitatea de învăţământ;
litera l)
aproba proiectul planului de şcolarizare;
litera m)
aproba proiectele curriculare care se dezvolta în unitatea de învăţământ;
litera n)
formulează aprecieri sintetice privind activitatea personalului didactic de predare şi de instruire practica care solicită acordarea salariului sau a gradatiei de merit, pe baza raportului de autoevaluare a activităţii desfăşurate;
litera o)
aproba regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ, elaborat împreună cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din respectiva unitate, în şedinţa extraordinară la care participa şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
ART

Articolul 31

litera
(1) Şedinţele consiliului profesoral al unităţii de învăţământ se constituie legal în prezenta a două treimi din numărul total al membrilor.
litera
(2) Hotărârile se iau prin vot, cu cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor, şi sunt obligatorii pentru întregul personal al unităţii de învăţământ.
SECTIUNE

Secţiunea a 4-a Consiliul de administraţie

ART

Articolul 32

litera
(1) Consiliul de administraţie funcţionează conform prevederilor art. 145 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament.
litera
(2) Consiliul de administraţie are rol de decizie în domeniul administrativ.
ART

Articolul 33

Paragraf
Atribuţiile consiliului de administraţie sunt:
litera a)
asigura respectarea prevederilorLegii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aleLegii nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale actelor normative emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi ale deciziilor inspectorului şcolar general al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti;
litera b)
elaborează strategia educaţională pe termen scurt;
litera c)
elaborează regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ, împreună cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din unitatea de învăţământ;
litera d)
elaborează, împreună cu sindicatele, fişele şi criteriile de evaluare specifice unităţii de învăţământ pentru personalul nedidactic, în vederea acordării calificativelor anuale, primelor lunare şi salariilor de merit;
litera e)
stabileşte calificative anuale pentru întregul personal pe baza propunerilor sefilor catedrelor/comisiilor metodice;
litera f)
aproba, la propunerea directorului, acordarea salariului de merit pentru personalul didactic şi pentru ceilalţi membri ai colectivului. Pentru personalul didactic de predare şi de instruire practica, aprobarea se acordă pe baza aprecierilor sintetice ale consiliului profesoral şi cu respectarea metodologiei specifice;
litera g)
stabileşte acordarea premiilor lunare pentru personalul unităţii de învăţământ;
litera h)
stabileşte perioadele concediului de odihnă pe baza cererilor individuale scrise ale personalului unităţii de învăţământ, a propunerilor directorului şi în urma consultării sindicatelor;
litera i)
stabileşte componenta şi atribuţiile comisiilor de lucru din unitatea de învăţământ;
litera j)
controlează periodic parcurgerea materiei şi evaluarea ritmica a elevilor, solicitând rapoarte sintetice din partea sefilor de catedre/comisii metodice;
litera k)
aproba acordarea burselor şcolare conform legislaţiei în vigoare;
litera l)
analizează şi propune spre aprobare inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti proiectul planului anual de venituri şi cheltuieli întocmit de director şi contabilul-şef, pe baza solicitărilor sefilor catedrelor/comisiilor metodice şi ale compartimentelor functionale;
litera m)
hotărăşte strategia de realizare şi gestionare a resurselor financiare extrabugetare, conform legislaţiei în vigoare.
ART

Articolul 34

Paragraf
Membrii consiliului de administraţie coordonează şi răspund de domenii de activitate, pe baza delegării de sarcini realizate de director.
ART

Articolul 35

litera
(1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ este format, potrivit legii, din 5-11 membri, dintre care:
litera a)
directorul unităţii de învăţământ;
litera b)
directorul adjunct/directorii adjuncţi;
litera c)
contabilul-şef;
litera d)
cadre didactice alese de consiliul profesoral;
litera e)
reprezentanţi ai părinţilor, ai administraţiei publice locale, ai consiliului elevilor din licee şi din şcoli postliceale;
litera f)
reprezentanţi ai agenţilor economici care asigura baza materială pentru practica, după caz.
litera
(2) Personalul didactic de predare şi de instruire practica din componenta consiliului de administraţie este ales de consiliul profesoral, la propunerea directorului sau a celorlalţi membri ai acestuia, dintre cadrele didactice care au calităţi manageriale şi performanţe profesionale deosebite.
litera
(3) Preşedintele consiliului de administraţie este directorul unităţii de învăţământ.
litera
(4) La şedinţele consiliului de administraţie în care se dezbat probleme ale elevilor sunt invitaţi şi reprezentanţi ai acestora.
litera
(5) La şedinţele consiliului de administraţie participa, cu statut de observator, liderul sindical din unitatea de învăţământ. Punctul de vedere al liderului sindical se menţionează în procesul-verbal al şedinţei.
litera
(6) În funcţie de problematica discutata directorul poate invita la şedinţa consiliului de administraţie şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai agenţilor economici, cu rol de observatori.
litera
(7) Secretarul consiliului de administraţie este numit de director dintre membrii acestuia, având atributia de a consemna într-un registru special procesele-verbale ale şedinţelor.
ART

Articolul 36

litera
(1) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de câte ori considera necesar directorul sau o treime din membrii acestuia şi este legal constituit în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.
litera
(2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau prin vot deschis, cu jumătate plus unul din numărul membrilor componenţi ai acestuia.
SECTIUNE

Secţiunea a 5-a Catedrele/comisiile metodice

ART

Articolul 37

litera
(1) Catedrele/comisiile metodice se constituie din minimum 4 membri, pe discipline de studiu, pe discipline înrudite sau pe arii curriculare.
litera
(2) În învăţământul primar catedrele/comisiile metodice se constituie pe ani de studiu, pe grupe de clase sau pe ciclu de învăţământ.
ART

Articolul 38

Paragraf
Atribuţiile catedrelor/comisiilor metodice sunt următoarele:
litera a)
elaborează propunerile pentru oferta educaţională a unităţii de învăţământ şi strategia acesteia, cuprinzând obiective, finalitati, resurse materiale şi umane, curriculum la decizia unităţii de învăţământ;
litera b)
elaborează programe de activităţi semestriale şi anuale;
litera c)
consiliaza cadrele didactice în procesul de elaborare a proiectării didactice şi a planificarilor semestriale;
litera d)
elaborează instrumentele de evaluare şi notare;
litera e)
analizează periodic performanţele şcolare ale elevilor;
litera f)
monitorizează parcurgerea programei la fiecare clasa şi modul în care se realizează evaluarea elevilor;
litera g)
organizează şi răspund de desfăşurarea recapitularilor finale;
litera h)
organizează activităţi de pregătire specială a elevilor pentru examene şi concursuri şcolare;
litera j)
evalueaza, împreună cu şeful de catedra, activitatea fiecărui membru al catedrei/comisiei metodice şi propun consiliului de administraţie calificativele anuale ale acestora, în baza unui raport motivat;
litera k)
organizează activităţi de formare continua şi de cercetare pedagogica specifice unităţii de învăţământ, lecţii demonstrative, schimburi de experienta etc.;
litera l)
şeful de catedra sau un membru desemnat de acesta efectuează asistente la lectiile personalului didactic de predare şi de instruire practica din cadrul catedrei, cu precădere la stagiari şi la cadrele didactice nou-venite în unitatea de învăţământ;
litera m)
elaborează informări semestriale asupra propriei activităţi.
ART

Articolul 39

litera
(1) Şeful catedrei/comisiei metodice răspunde în faţa directorului şi a inspectorului de specialitate de activitatea profesională a membrilor acesteia.
litera
(2) Şeful catedrei/comisiei metodice are obligaţia de a participa la toate acţiunile iniţiate de director şi de a efectua asistente la ore, în special la profesorii stagiari, la cei nou-veniti sau la cei în cazul cărora se constata disfunctii în procesul de predare-învăţare sau în relaţia profesor-elev.
litera
(3) Şedinţele catedrei/comisiei metodice se ţin lunar, după o tematica aprobată de directorul unităţii de învăţământ sau ori de câte ori directorul ori membrii catedrei/comisiei considera ca este necesar.
SECTIUNE

Secţiunea a 6-a Consiliul clasei

ART

Articolul 40

litera
(1) Consiliul clasei este constituit din totalitatea personalului didactic de predare şi de instruire practica care preda la clasa respectiva, din cel puţin un părinte delegat al comitetului de părinţi al clasei şi din liderul elevilor clasei respective.
litera
(2) Preşedintele consiliului clasei este invatatorul/dirigintele.
ART

Articolul 41

Paragraf
Consiliul clasei îşi desfăşoară activitatea la nivelul fiecărei clase, având ca principale obiective:
litera a)
armonizarea cerinţelor educative ale personalului didactic de predare şi de instruire practica cu solicitarile elevilor şi părinţilor;
litera b)
evaluarea progresului şcolar al elevului;
litera c)
stimularea elevilor cu un ritm lent de invatare;
litera d)
organizarea de activităţi suplimentare cu elevii capabili de performanţe şcolare.
ART

Articolul 42

Paragraf
Consiliul clasei are următoarele atribuţii:
litera a)
analizează, semestrial, progresul şcolar şi comportamentul fiecărui elev;
litera b)
analizează volumul temelor pentru acasă;
litera c)
stabileşte măsuri educaţionale comune pentru elevii cu probleme de invatare sau de comportament şi pentru elevii cu rezultate deosebite;
litera d)
stabileşte notele la purtare pentru toţi elevii clasei, în funcţie de comportarea generală a acestora în unitatea de învăţământ şi în afară acesteia, şi propune consiliului profesoral validarea notelor mai mici de 7;
litera e)
propune recompense pentru elevii cu rezultate deosebite;
litera f)
participa la intalniri cu părinţii sau cu părinţii şi elevii cel puţin o dată pe an, de preferinta în cursul semestrului I şi, în situaţii deosebite, la solicitarea invatatorului/dirigintelui;
litera g)
propune, după caz, dirigintelui, directorului, consiliului profesoral, sancţiunile disciplinare prevăzute pentru elevi de prezentul regulament şi de regulamentul de ordine interioară;
litera h)
elaborează raportul scris asupra situaţiei şcolare a elevilor clasei, la sfârşitul semestrului şi al anului şcolar; acesta va fi prezentat de preşedintele consiliului clasei în faţa consiliului profesoral, spre validare.
ART

Articolul 43

Paragraf
Consiliul clasei se întruneşte la sfârşitul fiecărui semestru şi ori de câte ori directorul, dirigintele sau membrii acestuia considera necesar.
ART

Articolul 44

litera
(1) Coordonarea activităţii claselor de elevi se realizează prin învăţători/diriginti numiţi de directorul unităţii de învăţământ dintre cadrele didactice de predare şi de instruire practica de prestigiu şi cu experinţă, care predau la clasa respectiva.
litera
(2) Funcţia de diriginte devine obligatorie pentru personalul didactic investit de director cu aceasta responsabilitate.
litera
(3) Invatatorul/dirigintele îşi proiectează şi îşi desfăşoară activitatea potrivit sarcinilor prevăzute de planul anual al unităţii de învăţământ şi în acord cu particularităţile educaţionale ale clasei respective.
litera
(4) Invatatorul/dirigintele întocmeşte, după consultarea profesorilor clasei, a părinţilor şi elevilor, planificarea semestriala şi anuală care va cuprinde componentele activităţii educative în acord cu problemele specifice ale colectivului de elevi, precum şi cu programa elaborata de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
litera
(5) Invatatorul/dirigintele are obligaţia sa cunoască şi să respecte, împreună cu elevii şi părinţii acestora, legislaţia în vigoare, prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de ordine interioară.
ART

Articolul 45

Paragraf
Invatatorul/dirigintele are următoarele atribuţii:
litera a)
coordonează activitatea consiliului clasei;
litera b)
numeşte, prin consultarea elevilor, liderul elevilor clasei; repartizează sarcini şi organizează împreună cu acesta colectivul de elevi al clasei;
litera c)
colaborează cu toţi profesorii clasei şi, după caz, cu consilierul pentru proiecte şi programe educative în vederea armonizării influentelor educative şi pentru a asigura sintalitatea clasei de elevi;
litera d)
preia pe bază de proces-verbal sala de clasa în care îşi desfăşoară activitatea elevii cărora le este diriginte şi răspunde de păstrarea şi modernizarea acesteia;
litera e)
aduce la cunoştinţa elevilor şi părinţilor prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de ordine interioară;
litera f)
organizează, împreună cu consilierul pentru proiecte şi programe educative, acţiuni de orientare şcolară şi profesională;
litera g)
prezintă elevilor din clasele terminale prevederile referitoare la examenele de capacitate, de bacalaureat, la admiterea în licee şi şcoli profesionale;
litera h)
urmăreşte frecventa elevilor, cercetează cauzele absentelor unor elevi şi ia măsurile corespunzătoare;
litera i)
motiveaza absentele elevilor pe baza certificatelor avizate de cabinetul medical al şcolii, precum şi în baza cererilor personale, motivate, ale părinţilor acestora, aprobate de director;
litera j)
analizează periodic situaţia la învăţătura a elevilor, monitorizează îndeplinirea îndatoririlor şcolare de către toţi elevii, iniţiază cu consiliul clasei programe de consultaţii cu părinţii;
litera k)
sprijină organizarea şi desfăşurarea activităţilor elevilor în afară clasei şi unităţii de învăţământ;
litera l)
informează în scris familiile elevilor cu situaţie şcolară neincheiata, ale celor corigenti, repetenti sau sancţionaţi disciplinar;
litera m)
stabileşte, împreună cu consiliul clasei, nota la purtare a fiecărui elev şi prezintă în scris consiliului profesoral propunerile de notare mai mici de 7 pentru elevii care au săvârşit abateri grave;
litera n)
felicita în scris părinţii sau tutorii elevilor pentru rezultatele excepţionale obţinute de copiii lor la învăţătura sau în cadrul activităţilor extraşcolare; înmânează elevilor diplome şi premii la festivitatea fiecărui sfârşit de an şcolar;
litera o)
organizează intalniri şi discuţii cu părinţii, care se pot desfăşura pe grupe individuale sau în plen;
litera p)
propune consiliului de administraţie acordarea de alocaţii şi burse elevilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
litera q)
aplica, pe baza consultării cu directorul, sancţiunile prevăzute în prezentul regulament şi propune spre aprobare consiliului profesoral celelalte sancţiuni;
litera r)
recomanda spre aprobare directorului participarea organizată a elevilor la activităţi în cluburi şi asociaţii sportive, cultural-artistice şi ştiinţifice în afară unităţii de învăţământ;
litera s)
completează catalogul clasei şi răspunde de exactitatea datelor înscrise şi de starea fizica a acestuia;
litera t)
calculează media generală semestriala şi anuală a fiecărui elev, stabileşte clasificarea elevilor la sfârşitul anului şcolar, propune acordarea premiilor, recompenselor şi distincţiilor potrivit prevederilor prezentului regulament şi ale regulamentului de ordine interioară; consemnează în carnetele de elev mediile semestriale şi anuale;
litera u)
proiectează, organizează şi desfăşoară activităţi educative, de consiliere şi de orientare şcolară şi profesională, în funcţie de particularităţile colectivului de elevi;
litera v)
prezintă, spre validare, consiliului profesoral raportul scris asupra situaţiei şcolare şi comportamentale a elevilor la sfârşitul semestrului/anului şcolar.
CAPITOL

Capitolul 4 Consiliul şcolar

ART

Articolul 46

litera
(1) Consiliul şcolar se poate constitui, potrivit legii, în fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică.
litera
(2) Consiliul şcolar se poate constitui şi pe grupuri de unităţi de învăţământ dintr-o localitate, pe localităţi sau pe grupe de localităţi.
litera
(3) În localităţile centre de judeţe pot funcţiona consilii şcolare pentru şcolile generale, pentru licee, pentru şcoli profesionale sau de ucenici, pentru grupuri şcolare etc.
ART

Articolul 47

litera
(1) Consiliul şcolar are următoarea componenta: directorii unităţilor de învăţământ, cadre didactice, părinţi, elevi de liceu, primari şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice, ai cultelor, ai agenţilor economici, ai organizaţiilor neguvernamentale etc.
litera
(2) Consiliul şcolar este format din 11-15 membri. Preşedintele consiliului şcolar este ales pe o perioadă de un an şcolar dintre membrii consiliului. Directorii de unităţi de învăţământ solicita instituţiilor/întreprinderilor propunerea membrilor consiliului şcolar.
ART

Articolul 48

litera
(1) Consiliul şcolar urmăreşte realizarea politicii educaţionale la nivel local.
litera
(2) Consiliul şcolar are următoarele atribuţii:
litera a)
analizează dezvoltarea socială, economică şi culturală la nivelul localităţii şi judeţului, iar informaţia obţinută o utilizează pentru fundamentarea planului de şcolarizare, pe care îl avizează;
litera b)
analizează piaţa muncii din localitate şi din judeţ şi propune pregătirea elevilor în domeniile cerute de zona respectiva;
litera c)
verifica gradul de cuprindere a claselor în fiecare unitate de învăţământ şi iniţiază măsuri de sprijinire a acesteia în rezolvarea acestor probleme;
litera d)
iniţiază măsuri în afară unităţilor de învăţământ, pentru şcolarizarea tuturor elevilor din învăţământul obligatoriu de 9 ani;
litera e)
sprijină unităţile de învăţământ în dotarea cu materiale didactice, în asigurarea condiţiilor corespunzătoare de învăţătura pentru elevi;
litera f)
poate propune unităţilor de învăţământ discipline şi domenii care să se studieze prin curriculumul la decizia unităţii de învăţământ;
litera g)
urmăreşte şi sprijină cuprinderea în liceu, şcoala profesională şi de ucenici a tuturor absolvenţilor învăţământului obligatoriu, precum şi încadrarea într-o activitate a absolvenţilor de liceu.
CAPITOL

Capitolul 5 Evaluarea

SECTIUNE

Secţiunea 1 Evaluarea rezultatelor elevilor

ART

Articolul 49

Paragraf
Evaluarea rezultatelor elevilor la învăţătura se realizează în mod ritmic pe parcursul semestrelor sau în vacantele şcolare, conform prevederilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
ART

Articolul 50

Paragraf
Fiecare semestru cuprinde şi perioade de consolidare şi de evaluare a competentelor dobândite de elevi. În aceste perioade se urmăreşte:
litera a)
ameliorarea rezultatelor procesului de predare-invatare;
litera b)
fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor;
litera c)
stimularea elevilor cu ritm lent de invatare sau cu alte dificultăţi în dobândirea cunoştinţelor;
litera d)
stimularea pregătirii elevilor capabili de performanţă.
ART

Articolul 51

Paragraf
Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârsta şi de particularităţile psiho-intelectuale ale elevilor şi de specificul fiecărei discipline. Acestea pot fi:
litera a)
lucrări scrise;
litera b)
activităţi practice;
litera c)
referate şi proiecte;
litera d)
interviuri;
litera e)
portofolii;
litera f)
alte instrumente stabilite de catedrele/comisiile metodice şi aprobate de director sau elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
ART

Articolul 52

litera
(1) În învăţământul preuniversitar evaluarile se concretizează, de regula, prin note de la 10 la 1.
litera
(2) În clasele din învăţământul primar aprecierea rezultatelor elevilor se face prin calificative sau alte forme de apreciere, conform reglementărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
litera
(3) Notele/calificativele acordate se comunică elevilor, se trec în catalog şi în carnetul de elev de către profesorul/invatatorul care le acorda.
litera
(4) Numărul de note acordate fiecărui elev, la fiecare disciplina de studiu, exclusiv nota de la teza, trebuie să fie cel puţin egal cu numărul de ore săptămânal prevăzut în planul de învăţământ, cu excepţia disciplinelor cu o ora pe săptămâna, la care numărul minim de note/calificative este de doua.
litera
(5) Elevii în situaţie de corigenta vor avea cu cel puţin o nota/un calificativ în plus faţă de numărul de note/calificative prevăzut la alin. (4), ultima nota/ultimul calificativ fiind acordat, de regula, în ultimele doua săptămâni ale semestrului.
litera
(6) Disciplinele la care se susţin teze se stabilesc de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În învăţământul postliceal, la unele specializări tezele pot fi înlocuite cu elaborarea unor microproiecte.
litera
(7) Tezele se susţin începând cu a doua jumătate a semestrului.
litera
(8) Notele la teze, cu o pondere de 25% din media semestriala, se analizează cu elevii într-o ora special destinată şi se trec în catalog cu cel puţin două săptămâni înaintea închiderii semestrului.
litera
(9) Tezele se păstrează în şcoala până la sfârşitul anului şcolar şi pot fi consultate de părinţii elevilor în prezenta profesorului care preda disciplina de studiu respectiva.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Încheierea situaţiei şcolare

ART

Articolul 53

litera
(1) La sfârşitul fiecărui semestru şi la încheierea anului şcolar invatatorii şi profesorii au obligaţia sa încheie situaţia şcolară a elevilor care nu intra sub incidenţa art. 59.
litera
(2) La sfârşitul fiecărui semestru invatatorul/dirigintele consulta consiliul clasei pentru elaborarea raportului asupra situaţiei şcolare prevăzut la art. 45 lit. v).
ART

Articolul 54

litera
(1) La fiecare disciplina de studiu media semestriala se considera legal constituită dacă se calculează din numărul de note prevăzut de prezentul regulament.
litera
(2) Media la evaluarea periodică este media aritmetica a notelor înscrise în catalog, fără teza calculată cu doua zecimale exacte, fără rotunjire.
litera
(3) La disciplinele fără teza media semestriala se calculează prin rotunjirea mediei de la evaluarea periodică la numărul întreg cel mai apropiat. La 50 de sutimi rotunjirea se face în favoarea elevului.
litera
(4) La disciplinele de studiu la care se susţine teza media semestriala se calculează astfel: media semestriala = (3M + T)/4, în care M reprezintă media la evaluarea periodică, iar T reprezintă nota obţinută la teza; nota astfel obţinută se rotunjeste la cel mai apropiat întreg; la o diferenţa de 50 de sutimi rotunjirea se face în favoarea elevului.
litera
(5) Media anuală la fiecare disciplina este data de media aritmetica a celor două medii semestriale calculată cu doua zecimale exacte. Aceasta nu se rotunjeste.
litera
(6) Media anuală generală se calculează ca medie aritmetica fără rotunjire a mediilor anuale de la toate disciplinele.
litera
(7) În învăţământul profesional şi postliceal, la care curriculumul este organizat pe module, fiecare modul se dezvolta ca o unitate autonomă de instruire. Încheierea mediei unui modul care se finalizează pe parcursul anului este obligatorie în momentul finalizarii acestuia, nefiind condiţionată de sfârşitul semestrului. Media unui modul este similară cu media unei discipline. În prevederile prezentului regulament sintagma "disciplina" se va citi "modul" pentru învăţământul postliceal şi profesional.
litera
(8) La clasele I-IV se stabilesc calificative semestriale şi anuale la fiecare disciplina de studiu.
litera
(9) Calificativul semestrial la fiecare disciplina se stabileşte astfel: se aleg doua calificative cu frecventa cea mai mare, acordate în timpul semestrului, după care, în perioadele de recapitulare şi consolidare a materiei, în urma aplicării unor probe de evaluare sumativa, cadrul didactic optează pentru unul dintre cele doua calificative.
litera
(10) Calificativul anual la fiecare disciplina este dat de unul dintre calificativele semestriale stabilite de către cadrul didactic în baza următoarelor criterii:
litera a)
progresul sau regresul în performanta elevului;
litera b)
raportul efort-performanta realizată;
litera c)
creşterea sau descresterea motivatiei elevului;
litera d)
realizarea unor sarcini din programul suplimentar de pregătire sau de recuperare, stabilite de cadrul didactic.
ART

Articolul 55

Paragraf
Mediile/calificativele semestriale şi anuale la fiecare disciplina de studiu se consemnează în catalog de cadrul didactic care a predat disciplina respectiva, iar mediile/calificativele la purtare se consemnează de diriginti/învăţători.
ART

Articolul 56

litera
(1) Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizica. Acestor elevi nu li se dau note şi nu li se încheie medie la aceasta disciplina. În rubrica "Educaţie fizica" din catalog se înscrie de invatator/dirigintele clasei "Scutit de efort fizic, în baza...", specificându-se documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia.
litera
(2) Documentele medicale care atesta scutirea de efort fizic sunt avizate de director.
ART

Articolul 57

litera
(1) Sunt declaraţi promovati elevii care, la sfârşitul anului şcolar, obţin la fiecare disciplina de studiu cel puţin media anuală 5,00, iar la purtare media anuală 6,00/calificativul suficient.
litera
(2) Pentru elevii liceelor pedagogice şi teologice media anuală minima de promovare la purtare este 7,00.
ART

Articolul 58

Paragraf
Şcolarizarea în perioada cantonamentelor a elevilor componenţi ai loturilor sportive naţionale şi olimpice se poate realiza în unităţi de învăţământ de profil, nominalizate de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Situaţia şcolară înregistrată în aceste perioade se transmite unităţilor de învăţământ de care aparţin elevii. În cazul în care şcolarizarea se realizează la unităţi de învăţământ care nu pot asigura pregătirea elevilor la unele discipline de învăţământ, situaţia şcolară a acestor elevi se poate încheia la disciplinele respective, după întoarcerea la unităţile de învăţământ de care aparţin, conform dispoziţiilor prevăzute în secţiunea a 3-a a prezentului capitol.
ART

Articolul 59

Paragraf
Sunt declaraţi amanati, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitivă situaţia şcolară la una sau mai multe discipline de studiu din următoarele motive:
litera a)
au absentat motivat sau nemotivat la cel puţin 50% din numărul de ore prevăzut într-un semestru la disciplinele respective, motiv pentru care nu au putut fi evaluaţi şi nu li s-a încheiat situaţia şcolară;
litera b)
au fost scutiţi de frecventa de către directorul unităţii de învăţământ pe perioada participării la festivaluri şi concursuri profesionale, cultural-artistice şi sportive, interne şi internaţionale;
litera c)
au beneficiat de bursa de studiu recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
litera d)
au urmat studiile, pentru o perioadă determinata de timp, în alte tari.
ART

Articolul 60

litera
(1) Elevii declaraţi amanati pe semestrul I îşi vor încheia situaţia şcolară în primele patru săptămâni de la începerea semestrului al doilea, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în secţiunea a 3-a din prezentul capitol.
litera
(2) Încheierea situaţiei şcolare a elevilor amanati pe semestrul al doilea sau amanati anual se face într-o perioadă stabilită de conducerea unităţii de învăţământ, înaintea sesiunii de corigente; elevii amanati care nu promovează se pot prezenta la sesiunea de corigente.
ART

Articolul 61

litera
(1) Sunt declaraţi corigenti elevii care obţin medii anuale sub 5,00/calificativul insuficient la cel mult două discipline de studiu, precum şi elevii amanati care nu promovează examenul de încheiere a situaţiei şcolare.
litera
(2) În şcolile şi liceele de arta, precum şi la clasele cu program sportiv la disciplina principala de specialitate nu exista situaţie de corigenta, astfel încât elevul care nu îndeplineşte condiţiile de promovare stabilite prin reglementările Ministerului Educaţiei şi Cercetării este declarat necorespunzător pentru aceste profiluri şi indrumat spre un alt profil; fac excepţie de la aceasta prevedere elevii claselor terminale.
litera
(3) Pentru elevii corigenti se organizează o sesiune de examene într-o perioadă stabilită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
ART

Articolul 62

Paragraf
Sunt declaraţi repetenti:
litera a)
elevii care au obţinut medii anuale sub 5,00/calificativul insuficient la mai mult de doua discipline de învăţământ;
litera b)
elevii care au obţinut la purtare media anuală mai mica de 6,00/calificativul insuficient sau mai mica de 7,00 la liceele pedagogice şi teologice, indiferent de mediile obţinute la disciplinele de studiu;
litera c)
elevii corigenti care nu se prezintă la examen sau nu promovează examenul la cel puţin o disciplina;
litera d)
elevii amanati care nu se prezintă la sesiunea de încheiere a situaţiei şcolare, la cel puţin o disciplina;
litera e)
elevii exmatriculati, cu drept de reinscriere; acestora li se înscrie în documentele şcolare "Repetent prin exmatriculare cu drept de reinscriere în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alta".
ART

Articolul 63

litera
(1) Elevii declaraţi repetenti se pot înscrie în anul şcolar următor în clasa pe care o repeta, la aceeaşi unitate de învăţământ sau la alta, în limita efectivului de 30 de elevi pe clasa.
litera
(2) Pentru elevii din învăţământul liceal, profesional şi postliceal, declaraţi repetenti la sfârşitul primului an de studii, înscrierea se face peste cifra de şcolarizare aprobată, în limita efectivului de 30 de elevi la clasa.
litera
(3) În învăţământul liceal şi profesional de stat, cursuri de zi, serale şi cu frecventa redusă, elevii se pot afla în situaţia de repetentie de cel mult două ori. O clasa se poate repeta o singură dată.
litera
(4) Elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învăţământul obligatoriu, depasind cu mai mult de 2 ani vârsta clasei respective, se afla în situaţia de abandon şcolar. Elevul aflat în situaţia de abandon şcolar poate fi înscris, la cerere, în forme de învăţământ seral, cu frecventa redusă sau la distanta, pentru care se constituie formaţiuni aparte.
ART

Articolul 64

litera
(1) Elevii care au urmat cursurile într-o unitate de învăţământ din alta ţara pot dobândi calitatea de elev în România numai după echivalarea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a studiilor urmate în străinătate şi după susţinerea examenelor de diferenţe, în perioada stabilită de directorul unităţii de învăţământ de stat sau particular.
litera
(2) Elevii prevăzuţi la alin. (1) care nu au acte de studii vor fi evaluaţi la o unitate de învăţământ nominalizată de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, după care se stabileşte clasa în care pot fi înscrişi, potrivit rezultatelor evaluării şi vârstei.
litera
(3) La toate disciplinele de studiu, neechivalate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se susţin examene de diferenţa. Înscrierea la aceste examene se face cu acordul directorului unităţii de învăţământ.
litera
(4) Examenele de diferenţe şi clarificarea situaţiei şcolare au loc în cel mult 60 de zile de la data înapoierii în ţara. Până la promovarea examenelor de diferenţe elevii menţionaţi la alin. (1) pot audia cursurile fără să fie înscrişi în catalog.
litera
(5) După promovarea tuturor examenelor de diferenţe, elevul este înscris în clasa pentru care a susţinut examenele.
litera
(6) Dacă elevul nu promovează cel puţin două examene de diferenţe, acesta este evaluat pentru o clasa inferioară. Dacă elevul nu promovează un singur examen de diferenţe, se acordă o singura reexaminare. În cazul în care nu promovează nici la reexaminare, acesta este evaluat pentru o clasa inferioară.
litera
(7) Pentru copiii care nu cunosc limba română înscrierea în învăţământul românesc se face conform reglementărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
litera
(8) Copiilor lucrătorilor migranti li se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 508/2001 privind accesul la învăţământul obligatoriu din România al copiilor lucrătorilor migranti proveniţi din statele membre ale Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 iunie 2001, Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.638/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind şcolarizarea copiilor lucrătorilor migranti şi asigurarea personalului didactic calificat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 30 octombrie 2001, precum şi cele ale alin. (2) al prezentului articol.
ART

Articolul 65

litera
(1) Elevilor înscrişi într-o unitate de învăţământ de stat sau particular din România, care urmează sa continue pentru o perioadă determinata studiile în alte tari, li se rezerva locul.
litera
(2) Încheierea situaţiei şcolare a acestei categorii de elevi, declaraţi amanati, se face după revenirea în ţara, la disciplinele de învăţământ neechivalate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la art. 60.
ART

Articolul 66

litera
(1) Consiliile profesorale din unităţile de învăţământ de stat sau particular, în şedinţa de încheiere a cursurilor semestriale şi anuale, validează, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal situaţia şcolară a elevilor pe clase, menţionându-se numele elevilor promovati, corigenti, repetenti, amanati, exmatriculati, precum şi numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7,00.
litera
(2) Situaţia şcolară a elevilor corigenti, amanati sau repetenti se comunică în scris de către diriginte/invatator părinţilor/tutorilor legali, în cel mult 10 zile de la încheierea fiecărui semestru/an şcolar.
litera
(3) Pentru elevii amanati sau corigenti se comunică părinţilor/tutorilor legali programul de desfăşurare a examenelor de corigenta sau perioada de încheiere a situaţiei şcolare.
litera
(4) Situaţia şcolară anuală a tuturor elevilor, cu specificarea mediei generale, se afişează la avizierul unităţii de învăţământ în termen de 3 zile de la încheierea cursurilor.
litera
(5) În alte situaţii decât cele prevăzute în prezentul regulament nici un document şcolar nu poate fi făcut public decât cu acordul elevului/absolventului, dacă este major, sau al părintelui/tutorelui legal.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Examenele organizate de unităţile de învăţământ

ART

Articolul 67

Paragraf
Examenele organizate de unităţile de învăţământ sunt:
litera a)
examen de corigenta, pentru elevii declaraţi corigenti la încheierea cursurilor anuale şi pentru elevii declaraţi corigenti după susţinerea examenelor din sesiunea pentru elevii amanati;
litera b)
examen de încheiere a situaţiei şcolare, pentru elevii declaraţi amanati pe semestrul al doilea sau anual;
litera c)
examen de diferenţe, pentru elevii a căror înscriere în unitatea de învăţământ este condiţionată de promovarea unor astfel de examene.
ART

Articolul 68

litera
(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării stabileşte perioadele de desfăşurare a examenelor de corigenta.
litera
(2) Directorul unităţii de învăţământ stabileşte perioada de desfăşurare a examenelor pentru elevii declaraţi amanati pe semestrul al doilea sau anual. Aceste examene se desfăşoară înaintea examenelor de corigenta.
litera
(3) Desfăşurarea examenelor de diferenţe, în urma transferării de la o unitate de învăţământ la alta, are loc, de regula, în vacantele şcolare.
litera
(4) Perioadele pentru celelalte examene de diferenţe sunt precizate la art. 64.
ART

Articolul 69

litera
(1) La examenele de diferenţe pentru elevii care solicită transferul de la o unitate de învăţământ la alta nu se acordă reexaminare.
litera
(2) După încheierea sesiunii de corigenta elevii care nu au promovat la o singura disciplina de învăţământ au dreptul să solicite reexaminare. Aceasta se acordă de directorul unităţii de învăţământ, în cazuri justificate, după consultarea invatatorului sau a profesorului şi la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui legal. Cererea de reexaminare se depune în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor examenului de corigenta. Reexaminarea se desfăşoară în termen de doua zile de la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de data deschiderii cursurilor anului şcolar. Comisia de reexaminare se numeşte de către directorul unităţii de învăţământ.
litera
(3) Beneficiază de reexaminare şi elevii migranti care se afla într-o situaţie identică cu cea prevăzută la art. 64 alin. (6).
ART

Articolul 70

litera
(1) Toate examenele se desfăşoară după aceeaşi metodologie.
litera
(2) Pentru elevii declaraţi corigenti sau amanati anual examinarea se face din toată materia studiata de elevi în anul şcolar, conform programei şcolare a clasei sau grupei respective.
litera
(3) Pentru elevii amanati pe un semestru examinarea se face numai din materia acelui semestru.
litera
(4) Pentru elevii care susţin examene de diferenţe examinarea se face din toată materia studiata în anul şcolar sau dintr-o parte a acesteia, în funcţie de situaţie.
litera
(5) Disciplinele la care se dau examene de diferenţe sunt cele prevăzute în trunchiul comun al specializării clasei şi care nu au fost studiate de candidat. În acest caz se da examen separat pentru fiecare an de studiu.
litera
(6) La disciplinele din curriculum la decizia unităţii de învăţământ nu se susţin examene de diferenţe.
litera
(7) În cazul elevilor transferati, aceştia preiau disciplinele opţionale ale clasei în care se transfera. La disciplinele opţionale în curs de desfăşurare părintele/tutorele legal al elevului sub 18 ani îşi asuma responsabilitatea însuşirii de către elev a conţinutului programei şcolare parcurse până în momentul transferului. În foaia matricola se trec mediile obţinute la disciplinele opţionale studiate la unitatea de învăţământ de la care se transfera.
ART

Articolul 71

litera
(1) Pentru desfăşurarea examenelor exista trei tipuri de probe: scrise, orale şi practice. La toate examenele se susţin, de regula, doua dintre cele trei probe, proba scrisă şi proba orala.
litera
(2) Pentru disciplinele de studiu la care, datorită profilului sau/şi specializării este necesară şi proba practica, modalităţile de sustinere a acesteia şi cea de-a doua proba de examen sunt stabilite de directorul unităţii de învăţământ împreună cu catedra de specialitate.
litera
(3) Proba practica se susţine la disciplinele care au preponderent astfel de activităţi.
litera
(4) Directorul unităţii de învăţământ stabileşte, prin decizie interna, componenta comisiilor şi datele de desfăşurare a examenelor. Fiecare comisie are un preşedinte şi doi profesori examinatori.
ART

Articolul 72

litera
(1) La toate examenele evaluarea elevilor se face de către doi profesori/învăţători de aceeaşi specialitate sau de specialitate inrudita.
litera
(2) Pentru examinarea elevilor corigenti unul dintre profesori/învăţători este cel care a predat elevului disciplina de învăţământ în timpul anului şcolar. În absenta temeinic motivată a acestuia examinarea se face de către un alt profesor de specialitate/invatator din unitatea de învăţământ, numit de directorul unităţii de învăţământ, sau de către un profesor/invatator de la o alta unitate de învăţământ, numit de inspectorul şcolar general, la solicitarea directorului unităţii de învăţământ. Dacă directorul unităţii de învăţământ apreciază ca între elev şi profesor exista un conflict care ar putea vicia rezultatul evaluării, examinarea poate fi facuta de o comisie stabilită de inspectoratul şcolar.
ART

Articolul 73

litera
(1) Proba scrisă a examenelor are o durată de 45 de minute pentru învăţământul primar şi de 90 de minute pentru învăţământul secundar şi postliceal, din momentul transcrierii subiectelor pe tabla sau al primirii de către elev a foii cu subiecte. Proba scrisă conţine doua variante de subiecte dintre care elevul tratează o singura varianta, la alegere.
litera
(2) Proba orala a examenelor se desfăşoară prin dialog profesor-elev, pe bază de bilete de examen. Numărul biletelor de examen este de doua ori mai mare decât numărul elevilor care susţin examenul la disciplina respectiva. Fiecare bilet conţine doua subiecte. Elevul poate schimba de cel mult două ori biletul de examen. Fiecare schimbare atrage scăderea notei acordate de către fiecare examinator cu câte un punct.
litera
(3) Fiecare profesor examinator acorda elevului câte o nota la fiecare proba susţinută de acesta. Notele de la probele orale sau practice sunt întregi. Notele de la probele scrise pot fi fractionare. Media aritmetica a notelor acordate la cele doua probe, rotunjita la nota întreaga cea mai apropiată, reprezintă nota finala la examenul de corigenta, acordată de profesorul/invatatorul examinator; fracţiunile de 50 de sutimi se rotunjesc în favoarea elevului.
litera
(4) Media elevului la examenul de corigenta este media aritmetica, nerotunjita, a celor două note finale acordate de cei doi examinatori. Între notele finale acordate de cei doi examinatori nu se accepta o diferenţa mai mare de un punct. În caz contrar medierea o face preşedintele comisiei.
litera
(5) La clasele unde evaluarea cunoştinţelor se face cu calificative se procedează astfel: după corectarea lucrărilor scrise şi după susţinerea examenului oral fiecare examinator acorda calificativul sau, global; calificativul final al elevului la examenul de corigenta se stabileşte de comun acord între cei doi examinatori. În cazul unei neconcordante preşedintele are drept de decizie pentru stabilirea calificativului final al elevului la examen.
ART

Articolul 74

litera
(1) Elevul corigent este declarat promovat la disciplina de examen dacă obţine cel puţin media 5,00/calificativul suficient.
litera
(2) Sunt declaraţi promovati anual elevii care obţin la fiecare disciplina la care susţin examenul de corigenta cel puţin media 5,00/calificativul suficient.
litera
(3) La examenul de corigenta, la cel de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii amanati anual şi la examenul de diferenţe care echivaleaza o disciplina studiata un an şcolar complet media obţinută constituie media anuală a disciplinei respective şi intră în calculul mediei generale anuale.
litera
(4) La examenul de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii amanati pe semestrul al doilea sau la examenul de diferenţe care echivaleaza o disciplina numai pe intervalul unui semestru media obţinută constituie media semestriala a elevului la disciplina respectiva.
ART

Articolul 75

Paragraf
Elevii corigenti sau amanati care nu se pot prezenta la examene din motive temeinice, dovedite cu acte, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data examenului, sunt examinati la o dată ulterioară, stabilită de directorul unităţii de învăţământ, dar nu mai târziu de începutul noului an şcolar. În situaţii excepţionale, respectiv internari în spital, imobilizari la pat etc., dovedite cu acte, inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti poate aproba susţinerea examenului şi după începerea anului şcolar.
ART

Articolul 76

litera
(1) Rezultatele obţinute la examenele de încheiere a situaţiei şcolare, la examenele pentru elevii amanati şi la examenele de corigenta, inclusiv la cele de reexaminare, se consemnează în catalogul de examen de către profesorii/invatatorii examinatori şi se trec în catalogul clasei în termen de maximum 5 zile de la afişarea rezultatelor, dar nu mai târziu de data începerii cursurilor noului an şcolar.
litera
(2) Rezultatele obţinute de elevi la examenele de diferenţe se consemnează în catalogul de examen, în registrul matricol şi în catalogul clasei, în aceeaşi zi.
litera
(3) În catalogul de examen se consemnează notele/calificativele acordate la fiecare proba, nota finala a fiecărui profesor examinator sau calificativul global, precum şi media obţinută de elev la examen, respectiv calificativul final. Catalogul de examen se semnează de examinatori şi de preşedintele comisiei imediat după terminarea examenului.
litera
(4) Preşedintele comisiei preda secretarului unităţii de învăţământ toate documentele specifice acestor examene, cum ar fi: cataloage de examen, lucrările scrise şi însemnările elevilor la proba orala/practica etc. Aceste documente se predau imediat după finalizarea examenelor, dar nu mai târziu de data începerii cursurilor anului şcolar.
litera
(5) Rezultatul la examenele de corigenta şi la examenele de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii amanati, precum şi situaţia şcolară anuală a elevilor se afişează a doua zi după încheierea sesiunii de examen şi se consemnează în procesulverbal al consiliului profesoral de la începutul anului şcolar.
ART

Articolul 77

litera
(1) După terminarea sesiunii de examen, de încheiere a situaţiei şcolare, de corigenta sau de reexaminare invatatorul/dirigintele consemnează în catalog situaţia şcolară a elevilor care au participat la aceste examene.
litera
(2) Lucrările scrise şi foile cu însemnările elevului la proba orala a examenului se păstrează în arhiva unităţii de învăţământ timp de un an.
CAPITOL

Capitolul 6 Personalul didactic

ART

Articolul 78

litera
(1) Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează funcţiile, competentele, responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile personalului didactic de predare şi de instruire practica şi ale personalului didactic auxiliar.
litera
(2) Prezentul regulament, precum şi regulamentul de ordine interioară fac precizări pe baza legilor mai sus amintite.
ART

Articolul 79

litera
(1) În sistemul naţional de învăţământ funcţionează personal didactic de predare şi de instruire practica cu pregătire de specialitate, metodica şi pedagogica, cu calităţi morale, apt din punct de vedere medical, capabil sa relationeze corespunzător cu elevii, părinţii şi colegii. În unităţile de învăţământ îşi desfăşoară activitatea şi personal didactic auxiliar.
litera
(2) Personalul didactic de predare şi de instruire practica, didactic auxiliar şi nedidactic manifesta respect faţă de colegi, elevi şi părinţi. Personalului didactic de predare şi de instruire practica, didactic auxiliar şi nedidactic nu îi este permis să facă din naţionalitatea, religia, starea socială sau familială a elevilor, colegilor şi a părinţilor obiect de jignire sau insulta.
litera
(3) În unităţile de învăţământ personalul didactic de predare şi de instruire practica, didactic auxiliar şi nedidactic trebuie să fie interesat de formarea sa continua.
litera
(4) Personalul didactic trebuie să aibă o ţinuta morala demna, în concordanta cu valorile educaţionale pe care trebuie să le transmită elevilor, şi sa nu sufere de afecţiuni de natura sa afecteze relaţiile cu elevii şi colegii.
litera
(5) Personalul didactic este obligat să prezinte la începutul anului şcolar analizele medicale solicitate, efectuate gratuit în unităţile sanitare stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
ART

Articolul 80

Paragraf
Personalul didactic de predare şi de instruire practica din învăţământul preuniversitar are drepturile şi obligaţiile prevăzute în Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare. La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin regulamentul de ordine interioară se pot stabili drepturi şi obligaţii specifice.
CAPITOL

Capitolul 7 Elevii

SECTIUNE

Secţiunea 1 Dobândirea calităţii de elev

ART

Articolul 81

Paragraf
Orice persoană, indiferent de sex, rasa, naţionalitate, apartenenţa politică sau religioasă, care este înscrisă în unitatea de învăţământ şi participa la activităţile organizate de aceasta are calitatea de elev.
ART

Articolul 82

litera
(1) În învăţământul obligatoriu calitatea de elev se dobândeşte în urma solicitării scrise a părinţilor sau tutorilor legali, facuta către unitatea de învăţământ de stat sau particular. Părintele sau tutorele legal are dreptul de a alege forma de învăţământ şi felul educaţiei copilului minor.
litera
(2) În învăţământul liceal, profesional şi postliceal înscrierea elevilor în primul an se face, pe baza regulamentului de admitere sau a criteriilor generale elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în limita numărului de locuri din planul de şcolarizare. Înscrierea la admiterea în învăţământul liceal, cursuri de zi, se poate face în primii 2 ani de la absolvirea gimnaziului, dacă la data începerii anului şcolar elevul nu a depăşit vârsta de 18 ani.
litera
(3) Elevii promovati vor fi înscrişi de drept în anul următor de studiu.
litera
(4) Elevii repetenti, retrasi sau exmatriculati cu drept de reinscriere din învăţământul de zi se pot reinmatricula, la cerere, la orice formă de învăţământ, în următorii 2 ani consecutivi, redobandind calitatea de elev. Elevii de la celelalte forme de învăţământ, aflaţi în situaţia de mai sus, se pot reinmatricula, la cerere, la orice formă de învăţământ, cu excepţia învăţământului de zi. Înscrierea pentru aceştia din urma se poate face şi după mai mult de 2 ani şcolari.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Exercitarea calităţii de elev

ART

Articolul 83

litera
(1) Calitatea de elev se exercită prin frecventarea cursurilor şi prin participarea la toate activităţile existente în programul fiecărei unităţi de învăţământ.
litera
(2) Evidenta prezentei elevilor se face la fiecare ora de curs de către invatator/profesor care consemnează în mod obligatoriu fiecare absenta.
litera
(3) Elevii înscrişi la cursuri cu frecventa redusă sau la distanta din învăţământul obligatoriu sunt obligaţi să se prezinte la fiecare sesiune de examene organizată de unitatea de învăţământ.
ART

Articolul 84

litera
(1) Absentele datorate imbolnavirii elevilor, bolilor molipsitoare în familie sau altor cazuri de forta majoră, dovedite cu acte legale, sunt considerate motivate.
litera
(2) Motivarea absentelor se efectuează pe baza următoarelor acte:
litera a)
adeverinta eliberata de medicul cabinetului şcolar sau de medicul de familie;
litera b)
adeverinta sau certificat medical eliberat de unitatea sanitară, în cazul în care elevul a fost internat în spital;
litera c)
cererea scrisă a părintelui/tutorelui legal al elevului, adresată directorului unităţii de învăţământ şi aprobată de acesta, în urma consultării cu dirigintele/invatatorul clasei.
litera
(3) Motivarea absentelor se face de invatator sau diriginte în ziua prezentării actelor justificative.
litera
(4) În cazul elevilor minori părintele/tutorele legal are obligaţia de a prezenta personal dirigintelui actele justificative pentru absentele copilului lor.
litera
(5) Actele pe baza cărora se face motivarea absentelor vor fi prezentate în termen de maximum 7 zile de la reluarea activităţii elevului şi vor fi păstrate de către invatator/diriginte pe tot parcursul anului şcolar.
litera
(6) Toate adeverintele medicale trebuie să aibă viza cabinetului care are în evidenta fişele medicale/carnetele de sănătate ale elevilor.
litera
(7) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (5) atrage, de regula, declararea absentelor ca nemotivate.
litera
(8) La cererea scrisă a unităţilor sportive de performanţă şi a federaţiilor de specialitate, directorul poate aproba motivarea absentelor elevilor care participa la cantonamente şi competitii de nivel local, naţional şi internaţional, cu condiţia recuperării materiei în vederea încheierii situaţiei şcolare.
ART

Articolul 85

Paragraf
Elevii cu handicap fizic, din învăţământul obligatoriu, nedeplasabili, cu boli cronice grave, pot fi scutiţi parţial sau total de frecventa, beneficiind de îndrumarea unităţii de învăţământ. Scutirea se acordă la cerere de directorul unităţii de învăţământ, pe baza actelor medicale doveditoare şi a recomandarii exprese a compartimentului de igiena şcolară din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
ART

Articolul 86

Paragraf
Elevii aflaţi în situaţii speciale (căsătorie, naşterea unui copil etc.) vor fi sprijiniti sa finalizeze ciclul de învăţământ.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Drepturile elevilor

ART

Articolul 87

Paragraf
Elevii din învăţământul de stat şi particular se bucura de toate drepturile legale. Nici o activitate organizată de/sau în unitatea de învăţământ nu poate leza demnitatea sau personalitatea acestora.
ART

Articolul 88

litera
(1) Elevii din învăţământul de stat beneficiază de învăţământ gratuit; pentru unele activităţi se pot percepe taxe şi contribuţii potrivit Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) Elevii pot beneficia de burse sau de credite pentru studii, acordate de bănci în condiţiile legii. Statul îi sprijină material cu precădere pe elevii care obţin rezultate foarte bune la învăţătura sau la activităţi artistice şi sportive, precum şi pe cei cu o situaţie materială precara.
litera
(3) Elevii pot beneficia de suport financiar şi din sursele extrabugetare ale unităţilor de învăţământ de stat.
ART

Articolul 89

litera
(1) Elevii pot utiliza gratuit, sub îndrumarea profesorilor, baza materială de care dispun unităţile de învăţământ la care sunt înscrişi.
litera
(2) Elevii pot fi cazati în cămine şi internate şi pot servi masa la cantine şcolare, în condiţiile stabilite prin regulamentele de organizare şi funcţionare a acestora.
litera
(3) Copiii personalului didactic de predare şi de instruire practica beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate.
ART

Articolul 90

Paragraf
În timpul şcolarizării elevii beneficiază de asistenţa psihopedagogică şi medicală gratuita. De asemenea, ei au dreptul la bilete cu preţuri reduse la spectacole, muzee, manifestări cultural-sportive şi la transportul în comun.
ART

Articolul 91

Paragraf
Elevii din învăţământul de stat şi particular au dreptul să fie evidentiati şi sa primească premii şi recompense pentru rezultatele deosebite la activităţile şcolare şi extraşcolare, precum şi pentru atitudine civică exemplara.
ART

Articolul 92

Paragraf
Elevii din învăţământul primar şi gimnazial primesc gratuit manuale şcolare. Beneficiază de aceeaşi gratuitate şi elevii din învăţământul profesional şi liceal ai căror părinţi au un venit lunar, pe membru de familie, egal sau mai mic decât salariul minim brut pe economie.
ART

Articolul 93

Paragraf
Elevii aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul sa studieze şi să se instruiască în limba maternă la toate nivelurile şi formele de învăţământ, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 94

Paragraf
Elevii au dreptul sa opteze, conform legii, pentru tipul şi forma de învăţământ pe care o vor urma şi sa aleagă parcursul şcolar corespunzător intereselor, pregătirii şi competentelor lor. Pentru elevii minori acest drept se exercită de către părinţi/tutori legali.
ART

Articolul 95

litera
(1) În fiecare unitate de învăţământ de stat şi particular se constituie consiliul elevilor, format din liderii elevilor de la fiecare clasa.
litera
(2) Consiliul elevilor funcţionează în baza unui regulament propriu, parte a regulamentului de ordine interioară.
litera
(3) Consiliul elevilor îşi desemnează reprezentanţii în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 96

Paragraf
Elevii au dreptul sa participe la activităţile extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, precum şi la cele care se desfăşoară în palatele şi cluburile elevilor, bazele sportive, de agrement, taberele şi unităţile conexe inspectoratelor şcolare, în cluburile şi asociaţiile sportive, cu respectarea prevederilor regulamentelor de funcţionare a acestora.
ART

Articolul 97

litera
(1) Elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi particular le este garantată, conform legii, libertatea de asociere în cercuri şi asociaţii ştiinţifice, culturale, artistice, sportive sau civice, care se organizează şi funcţionează pe baza unui statut propriu, aprobat de directorul unităţii de învăţământ.
litera
(2) Exercitarea dreptului la reuniune, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, republicată, nu poate fi supusă decât acelor limitări care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare într-o societate democratica, în interesul siguranţei naţionale, al ordinii publice, pentru a proteja sănătatea şi moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora.
litera
(3) Dreptul la reuniune se exercită în afară orarului zilnic, iar activităţile pot fi susţinute în unitatea de învăţământ numai cu aprobarea directorului, la cererea grupului de iniţiativa. Aprobarea pentru desfăşurarea acţiunilor va fi condiţionată de acordarea de garanţii privind asigurarea securităţii persoanelor şi a bunurilor de către organizatori.
litera
(4) În cazul în care conţinutul activităţilor care se desfăşoară în unitatea de învăţământ de stat şi particular contravine principiilor sus-menţionate, directorul unităţii de învăţământ poate suspenda sau poate interzice desfăşurarea acestor activităţi.
ART

Articolul 98

litera
(1) În unităţile de învăţământ de stat şi particular este garantată, conform legii, libertatea elevilor de a redacta şi difuza reviste/publicaţii şcolare proprii.
litera
(2) În cazul în care aceste reviste/publicaţii conţin elemente care afectează siguranţa naţionala, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea sau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de ordine interioară al unităţii de învăţământ, directorul va suspenda editarea şi difuzarea acestora.
ART

Articolul 99

Paragraf
Elevii din învăţământul de stat şi particular cu aptitudini şi performanţe şcolare excepţionale pot promova 2 ani într-un an şcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
SECTIUNE

Secţiunea a 4-a Îndatoririle elevilor

ART

Articolul 100

Paragraf
Elevii din învăţământul de stat şi particular au datoria de a frecventa cursurile, de a se pregati la fiecare disciplina de studiu şi de a-şi însuşi cunoştinţele prevăzute de programele şcolare.
ART

Articolul 101

litera
(1) Elevii trebuie să aibă o comportare civilizata şi o ţinuta decenta atât în unitatea de învăţământ, cat şi în afară ei.
litera
(2) Elevii trebuie să cunoască şi să respecte:
litera a)
legile statului;
litera b)
prezentul regulament şi cel de ordine interioară;
litera c)
regulile de circulaţie şi cele cu privire la apărarea sănătăţii;
litera d)
normele de tehnica securităţii muncii, de prevenire şi de stingere a incendiilor;
litera e)
normele de protecţie civilă;
litera f)
normele de protecţie a mediului.
ART

Articolul 102

Paragraf
Este interzis elevilor;
litera a)
sa distruga documente şcolare, ca de exemplu: cataloage, carnete de elev, foi matricole etc.;
litera b)
sa deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ;
litera c)
sa aducă şi sa difuzeze în unitatea de învăţământ materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenta, suveranitatea şi integritatea naţionala a tarii, care cultiva violenta şi intoleranta;
litera d)
sa organizeze şi sa participe la acţiuni de protest care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează frecventa la cursuri a elevilor;
litera e)
sa blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ;
litera f)
să deţină şi sa consume în perimetrul unităţii de învăţământ şi în afară ei droguri, băuturi alcoolice şi tigari şi sa participe la jocuri de noroc;
litera g)
sa introducă în perimetrul unităţii de învăţământ orice tipuri de arme sau alte instrumente, ca de exemplu: munitie, petarde, pocnitori etc., care prin acţiunea lor pot afecta integritatea fizica şi psihică a colectivului de elevi şi a personalului unităţii de învăţământ;
litera h)
sa posede şi sa difuzeze materiale cu caracter obscen sau pornografic;
litera i)
sa utilizeze telefoanele celulare în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor;
litera j)
sa lanseze anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale explozibile în perimetrul unităţii de învăţământ;
litera k)
sa aducă jigniri şi sa manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 103

Paragraf
Elevii au obligaţia sa poarte asupra lor carnetul de elev, sa-l prezinte profesorilor/învăţătorilor pentru consemnarea notelor, precum şi părinţilor pentru informare în legătură cu situaţia şcolară.
ART

Articolul 104

Paragraf
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat trebuie să utileze cu grija manualele şcolare primite gratuit şi să le restituie în stare buna la sfârşitul anului şcolar.
SECTIUNE

Secţiunea a 5-a Recompensarea elevilor

ART

Articolul 105

Paragraf
Elevii care obţin rezultate remarcabile în activitatea şcolară şi extraşcolară şi se disting prin comportare exemplara pot primi următoarele recompense:
litera a)
evidenţiere în faţa colegilor de clasa;
litera b)
evidenţiere de către directorul unităţii de învăţământ în faţa colegilor de şcoala sau în faţa consiliului profesoral;
litera c)
comunicare verbală sau scrisă adresată părinţilor, cu menţiunea faptelor deosebite pentru care este evidenţiat;
litera d)
burse de merit, de studiu sau alte recompense materiale acordate de stat, de agenţi economici sau de sponsori;
litera e)
premii, diplome, medalii;
litera f)
recomandare pentru trimiterea, cu prioritate, în excursii sau în tabere de profil în ţara şi în străinătate;
litera g)
premiul de onoare al unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 106

litera
(1) Acordarea premiilor elevilor la sfârşitul anului şcolar se face la nivelul unităţii de învăţământ, la propunerea dirigintelui, a consiliului clasei, a directorului unităţii de învăţământ.
litera
(2) Se pot acorda premii elevilor care:
litera a)
au obţinut primele 3 medii generale pe clasa;
litera b)
s-au distins la una sau la mai multe discipline de studiu;
litera c)
au obţinut performanţe la concursuri, festivaluri, expoziţii şi la alte activităţi extraşcolare desfăşurate la nivel local, judeţean, naţional sau internaţional;
litera d)
s-au remarcat prin fapte de înaltă ţinuta morala şi civică;
litera e)
au avut, la nivelul clasei, cea mai buna frecventa pe parcursul anului şcolar.
litera
(3) Se pot acorda premii şi pentru alte situaţii prevăzute de regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 107

Paragraf
Unitatea de învăţământ şi alţi factori pot stimula activităţile de performanţă ale elevilor la nivel local, naţional şi internaţional prin alocarea unor premii sau burse, din partea consiliului reprezentativ al părinţilor, a agenţilor economici, a fundaţiilor ştiinţifice şi culturale, a comunităţii locale etc.
SECTIUNE

Secţiunea a 6-a Sancţiunile aplicate elevilor

ART

Articolul 108

litera
(1) Elevii care savarsesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.
litera
(2) Sancţiunile care se pot aplica elevilor sunt următoarele:
litera a)
observatie individuală;
litera b)
mustrare în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului profesoral;
litera c)
mustrare scrisă;
litera d)
retragerea temporară sau definitivă a bursei;
litera e)
eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile;
litera f)
mutarea disciplinară la o clasa paralela;
litera g)
preavizul de exmatriculare;
litera h)
exmatricularea.
ART

Articolul 109

litera
(1) Observatia individuală consta în dojenirea elevului.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică de diriginte/invatator sau de directorul unităţii de învăţământ.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) nu atrage şi alte măsuri disciplinare.
ART

Articolul 110

litera
(1) Mustrarea în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului profesoral consta în dojenirea elevului şi în sfătuirea acestuia să se poarte în asa fel încât sa dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia ca, dacă nu îşi schimba comportamentul, i se va aplica o sancţiune mai severă.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică de către diriginte/invatator sau de directorul unităţii de învăţământ.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare.
ART

Articolul 111

litera
(1) Mustrarea scrisă consta în dojenirea elevului, în scris, la propunerea consiliului clasei sau a directorului unităţii de învăţământ, de către diriginte/invatator şi de directorul unităţii de învăţământ şi înmânarea documentului părinţilor/tutorilor legali, personal, sub semnatura.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1), se înregistrează în catalogul clasei, precizându-se numărul documentului.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în raportul consiliului clasei prezentat consiliului profesoral la sfârşitul semestrului sau al anului şcolar.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare.
ART

Articolul 112

litera
(1) Retragerea temporară sau definitivă a bursei se aplică de directorul unităţii de învăţământ, la propunerea consiliului clasei sau a directorului.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare.
ART

Articolul 113

litera
(1) Eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile consta în substituirea activităţii obişnuite a elevului, pe perioada aplicării sancţiunii, cu un alt tip de activitate în cadrul unităţii de învăţământ, în conformitate cu prevederile regulamentului de ordine interioară, de către directorul unităţii de învăţământ, la propunerea consiliului clasei.
litera
(2) Dacă elevul refuza sa participe la activităţile prevăzute la alin. (1), absentele sunt considerate nemotivate şi se consemnează în catalogul clasei.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în catalogul clasei, precizându-se numărul şi data documentului, în raportul consiliului clasei la sfârşitul semestrului sau al anului şcolar.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) nu se aplică elevilor din clasele I-IV.
litera
(5) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare.
ART

Articolul 114

litera
(1) Mutarea disciplinară la o clasa paralela se aplică prin înmânarea, în scris, a sancţiunii de către diriginte/invatator şi directorul unităţii de învăţământ părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă a împlinit 18 ani, sub semnatura.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în registrul de evidenta a elevilor, în catalogul clasei şi în registrul matricol.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în raportul consiliului clasei la sfârşitul semestrului sau al anului şcolar.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare.
ART

Articolul 115

litera
(1) Preavizul de exmatriculare se întocmeşte în scris de diriginte şi de directorul unităţii de învăţământ pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor la o singura disciplina, cumulate pe un an şcolar, şi se înmânează părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă a împlinit 18 ani, sub semnatura.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică elevilor din sistemul de învăţământ liceal, postliceal şi profesional.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în registrul de evidenta a elevilor şi în catalogul clasei şi se menţionează în raportul consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an şcolar.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare.
ART

Articolul 116

litera
(1) Exmatricularea consta în eliminarea din unitatea de învăţământ în care elevul a fost înscris.
litera
(2) Exmatricularea poate fi:
litera a)
exmatriculare cu drept de reinscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;
litera b)
exmatriculare fără drept de reinscriere în aceeaşi unitate de învăţământ;
litera c)
exmatriculare din toate unităţile de învăţământ fără drept de reinscriere pentru o perioadă de timp.
ART

Articolul 117

litera
(1) Exmatricularea cu drept de reinscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu se aplică elevilor din învăţământul liceal, profesional şi postliceal pentru abaterile grave prevăzute la art. 102 sau apreciate ca atare de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absente nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singura disciplina de studiu, cumulate pe un an şcolar.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aproba în consiliul profesoral la propunerea dirigintelui, cu consultarea directorului unităţii de învăţământ. Dacă motivul sanctionarii îl reprezintă absentele nejustificate, aprobarea este condiţionată de emiterea în prealabil a preavizului de exmatriculare.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenta a elevilor şi în registrul matricol.
litera
(5) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se comunică părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă a împlinit 18 ani, în scris, sub semnatura, de către dirigintele clasei.
litera
(6) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6.
ART

Articolul 118

litera
(1) Exmatricularea fără drept de reinscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din învăţământul liceal, postliceal şi profesional, pentru abateri deosebit de grave apreciate ca atare de consiliul profesoral.
litera
(2) Aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se aproba de consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei sau a directorului unităţii de învăţământ.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenta a elevilor şi în registrul matricol.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se comunică părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă a împlinit 18 ani, în scris, sub semnatura, de către dirigintele clasei.
litera
(5) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6.
ART

Articolul 119

litera
(1) Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ fără drept de reinscriere pentru o perioadă de timp se aplică elevilor din învăţământul liceal, postliceal şi profesional pentru abateri deosebit de grave.
litera
(2) Aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) şi stabilirea duratei se fac de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea motivată a consiliului profesoral.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenta a elevilor şi în registrul matricol.
litera
(4) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se comunică de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scris, sub semnatura, părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă a împlinit 18 ani.
litera
(5) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6.
ART

Articolul 120

litera
(1) Dacă elevul căruia i s-a aplicat una dintre sancţiunile menţionate la art. 110-113 da dovada de un comportament ireprosabil pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoala până la încheierea semestrului/anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociata sancţiunii, se poate anula.
litera
(2) Anularea sancţiunii este decisa de cel care a aplicat sancţiunea.
ART

Articolul 121

Paragraf
Pentru toţi elevii învăţământului preuniversitar, la fiecare 10 absente nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absente nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplina va fi scăzută nota la purtare cu un punct.
ART

Articolul 122

litera
(1) Elevii vinovaţi de deteriorarea bunurilor unităţii de învăţământ plătesc toate lucrările necesare reparaţiilor sau suporta toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate.
litera
(2) În cazul în care elevul vinovat nu se cunoaşte, răspunderea materială devine colectivă, a clasei.
litera
(3) Pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare primite gratuit elevii înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu şi tipului de manual deteriorat, iar în caz de imposibilitate achită contravaloa rea acestuia.
litera
(4) Pentru faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) elevii pot fi sancţionaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 109-119.
ART

Articolul 123

litera
(1) Contestaţiile împotriva sancţiunilor prevăzute la art. 109-118 se adresează în scris consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ în termen de 5 zile de la aplicarea sancţiunii.
litera
(2) Contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de învăţământ.
litera
(3) Hotărârea consiliului de administraţie este definitivă.
ART

Articolul 124

Paragraf
Sancţiunea prevăzută la art. 119 este definitivă şi poate fi contestată în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
SECTIUNE

Secţiunea a 7-a Transferul elevilor

ART

Articolul 125

Paragraf
Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate de învăţământ la alta, de la o filiera la alta, de la un profil la altul, de la o specializare la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de ordine interioară al unităţii de învăţământ de la şi la care se face transferul. Aprobările pentru transfer se dau de consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ, după caz.
ART

Articolul 126

litera
(1) Elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de înscriere la liceu este cel puţin egala cu media ultimului intrat la specializarea la care solicită transferul. Transferurile pentru cazuri medicale se aproba pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti.
litera
(2) Elevii din clasele a X-a-a XII-a/a XIII-a se pot transfera, de regula, la clasele la care media lor din ultimul an este cel puţin egala cu media ultimului promovat din clasa la care se solicita transferul. Excepţiile de la aceasta prevedere se aproba de consiliul profesoral.
ART

Articolul 127

Paragraf
În învăţământul obligatoriu şi în învăţământul profesional elevii se pot transfera după cum urmează:
litera a)
în aceeaşi unitate de învăţământ, de la o clasa la alta, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa;
litera b)
de la o unitate de învăţământ la alta, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa. În cazul schimbării specializării/meseriei se susţin examene de diferenţe.
ART

Articolul 128

Paragraf
Gemenii se pot transfera în clasa celui cu media mai mar, sau invers, la cererea acestora.
ART

Articolul 129

Paragraf
În învăţământul postliceal elevii se pot transfera de la o specializare la alta, în cadrul aceluiaşi profil, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa. În cazul schimbării specializării se susţin examene de diferenţe .
ART

Articolul 130

Paragraf
Elevii din învăţământul liceal se pot transfera, păstrând forma de învăţământ, astfel:
litera a)
în aceeaşi unitate de învăţământ, de la o clasa la alta cu aceeaşi specializare, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa;
litera b)
în aceeaşi unitate de învăţământ, de la o filiera la alta, de la un profil la altul, de la o specializare la alta, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa, după promovarea examenelor de diferenţe;
litera c)
de la un liceu la altul, respectând filiera, profilul şi specializarea, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa, în baza criteriilor prevăzute în prezentul regulament şi în regulamentul de ordine interioară al liceului la care solicită transferul;
litera d)
de la un liceu la altul, schimband specializarea şi/sau profilul şi/sau filiera, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa, după promovarea examenelor de diferenţe, în baza criteriilor prevăzute în regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ la care se solicita transferul;
litera e)
de la liceu la şcoala profesională, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa, după promovarea examenelor de diferenţe şi recuperarea practicii, în baza criteriilor prevăzute de regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ la care se solicita transferul;
litera f)
de la şcoala profesională la liceu, după încheierea primului an de şcoala profesională, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa, după promovarea examenelor de diferenţe şi/cu respectarea condiţiilor de medie prevăzute de prezentul regulament.
ART

Articolul 131

Paragraf
Elevii din învăţământul liceal se pot transfera de la o formă de învăţământ la alta astfel:
litera a)
elevii de la învăţământul seral, cu frecventa redusă sau la distanta se pot transfera la forma de învăţământ de zi, cu susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţe, dacă au media anuală cel puţin 7,00 la fiecare obiect de studiu, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa, şi potrivit criteriilor prevăzute în regulamentul de ordine interioară;
litera b)
elevii de la învăţământul cu frecventa redusă sau la distanta se pot transfera la învăţământul seral în condiţiile prevăzute la lit. a);
litera c)
elevii de la cursurile de zi se pot transfera la forma de învăţământ seral, cu frecventa redusă sau la distanta, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa.
ART

Articolul 132

litera
(1) Elevii din învăţământul preuniversitar particular autorizat se pot transfera la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, la forma de învăţământ de zi, seral, cu frecventa redusă sau la distanta, de regula la sfârşitul anului şcolar, cu acordul celor două unităţi de învăţământ, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa şi cu respectarea următoarelor condiţii:
litera a)
să aibă media semestriala/anuală cel puţin egala cu cea mai mica medie a elevului/elevilor din unitatea de învăţământ primitoare;
litera b)
să aibă nota la purtare cel puţin 9 pe toate semestrele;
litera c)
sa promoveze examenul de diferenţe stabilit de unitatea de învăţământ la care solicită transferul. Examenele de diferenţe se susţin la disciplinele de studiu din trunchiul comun care nu au fost parcurse de solicitant sau pentru care programele parcurse diferă de cele ale clasei la care solicită transferul în procent de cel puţin 50%. De asemenea, se susţin examene de diferenţe în cazul schimbării filierei, profilului şi specializării.
litera
(2) Elevii din învăţământul preuniversitar de stat se pot transfera în învăţământul particular, cu acordul celor două unităţi de învăţământ, în limita efectivelor de 30 de elevi la clasa.
ART

Articolul 133

Paragraf
Nepromovarea unuia dintre examenele de diferenţe anulează dreptul la transfer. Unitatea de învăţământ de la care elevul a solicitat transferul este obligată sa-l reprimeasca.
ART

Articolul 134

Paragraf
Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ se pot efectua numai în perioada intersemestriala sau a vacantei de vara; regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ poate prevedea şi condiţii speciale de transfer.
ART

Articolul 135

Paragraf
Transferurile în care se schimba forma de învăţământ se efectuează în următoarele perioade:
litera a)
de la învăţământul de zi la alta forma de învăţământ sau de la învăţământul seral la cel cu frecventa redusă sau la distanta, în perioada intersemestriala sau a vacantei de vara;
litera b)
de la învăţământul cu frecventa redusă sau la distanta la cel seral sau de la alte forme de învăţământ la cel de zi, numai în perioada vacantei de vara;
litera c)
elevii din clasa a XII-a, învăţământ de zi, se pot transfera în clasa a XIII-a, învăţământ seral, după absolvirea semestrului I al clasei a XII-a şi după susţinerea, dacă este cazul, a examenelor de diferenţe. În aceasta situaţie pe diploma de absolvire şi în registrul matricol se menţionează anul şcolar, semestrul I/zi, clasa a XII-a, şi semestrul II/seral, clasa a XIII-a. Mediile anuale pe discipline se calculează din mediile celor două semestre.
ART

Articolul 136

Paragraf
Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor art. 126-133, în următoarele situaţii:
litera a)
la schimbarea domiciliului părinţilor într-o alta localitate;
litera b)
la recomandarea de transfer eliberata pe baza unei expertize medicale efectuate de inspectoratul de sănătate publică;
litera c)
la/de la învăţământul de arta sau cu program sportiv;
litera d)
de la liceu la şcoala profesională;
litera e)
de la învăţământul intensiv sau bilingv la celelalte profiluri.
ART

Articolul 137

Paragraf
După aprobarea transferului unitatea de învăţământ primitoare este obligată să solicite situaţia şcolară a elevului în termen de 5 zile. Unitatea de învăţământ de la care se transfera elevul este obligată sa trimită situaţia şcolară în termen de 10 zile. Elevul nu se înscrie în catalog până la primirea situaţiei şcolare de către unitatea de învăţământ la care s-a transferat.
SECTIUNE

Secţiunea a 8-a Încetarea calităţii de elev

ART

Articolul 138

litera
(1) Calitatea de elev încetează în următoarele situaţii:
litera a)
la absolvirea studiilor învăţământului obligatoriu, liceal, postliceal sau profesional;
litera b)
în cazul exmatricularii;
litera c)
în cazul abandonului şcolar;
litera d)
la cererea scrisă a elevului/părintelui/tutorelui legal, caz în care elevii se considera retrasi;
litera e)
în cazul în care elevul înscris/admis în învăţământul liceal, profesional sau postliceal nu se prezintă la cursuri în termen de 20 de zile de la începerea lor fără să justifice absentele.
litera
(2) Lit. d) nu se aplică în învăţământul obligatoriu.
CAPITOL

Capitolul 8 Învăţământul special

ART

Articolul 139

Paragraf
Organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ special sunt reglementate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului special, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.217 din 17 august 1999.
ART

Articolul 140

litera
(1) Copiii cu deficiente mentale uşoare şi medii pot fi înscrişi în clasa I în şcoala de masa cea mai apropiată de domiciliul acestora.
litera
(2) Elevii cu deficiente mentale uşoare şi medii înscrişi în unităţile de învăţământ special sunt integrati în şcolile de masa prin următoarele forme:
litera a)
integrare individuală sau de grup pentru elevii cu deficiente uşoare;
litera b)
integrare prin clase speciale compacte pentru elevii cu deficiente medii.
litera
(3) Elevii cu alte tipuri sau grade de deficiente pot fi înscrişi în clasa I sau integrati în şcoala de masa, la cererea părinţilor.
litera
(4) Toţi elevii cu deficiente care frecventează învăţământul de masa beneficiază de:
litera a)
asistenţa psihopedagogică şi de specialitate acordată de profesorul itinerant şi de sprijin;
litera b)
toate drepturile privind ocrotirea şi asistenţa socială stipulate de prevederile legislaţiei în vigoare.
ART

Articolul 141

Paragraf
Personalul didactic care se ocupa de instructia, educaţia, invatarea, reabilitarea, recuperarea şi integrarea şcolară şi socială se socoteşte personal care activează în sfera educaţiei speciale şi beneficiază de prevederile legislaţiei referitoare la învăţământul special.
ART

Articolul 142

Paragraf
Întrucât dispun de dotări corespunzătoare şi de personal specializat unităţile de învăţământ special pot oferi şcolilor de masa următoarele tipuri de servicii:
litera a)
activităţi de invatare individualizata;
litera b)
activităţi de adaptare curriculara şi de evaluare;
litera c)
activităţi de intervenţie individualizate;
litera d)
terapii specifice pentru: dificultăţi de invatare, tulburări de limbaj, dificultăţi de dezvoltare, dificultăţi de adaptare;
litera e)
psihodiagnoza, proiectare, prognoza psihologică;
litera f)
consiliere pentru elevi şi părinţi;
litera g)
orientare şcolară şi profesională;
litera h)
asistenţa la domiciliu pentru persoanele nedeplasabile;
litera i)
consiliere psihopedagogică pentru profesorii şcolii de masa.
ART

Articolul 143

Paragraf
Elevii cu deficiente integrati în învăţământul de masa beneficiază de planuri de învăţământ modificate, programe şcolare adaptate, precum şi de programe de învăţământ personalizate.
ART

Articolul 144

litera
(1) În unele dintre unităţile de învăţământ special pot sa funcţioneze grupe de preşcolari şi clase din şcolile de masa, urmând ca ambele categorii de elevi sa beneficieze de servicii de specialitate competente şi eficiente.
litera
(2) Unităţile de învăţământ speciale care primesc asemenea clase îşi vor schimba structura, organizarea, componenta, conţinutul şi obiectivele de realizat. Ele se vor numi: "Şcoala nr. .......".
ART

Articolul 145

Paragraf
Tipul şi forma de şcolarizare a copiilor cu deficiente sunt dependente numai de tipul şi gradul deficientei acestora.
ART

Articolul 146

Paragraf
Elevii cu deficiente integrati în învăţământul de masa au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi elevi.
ART

Articolul 147

Paragraf
Transferul elevilor cu deficiente integrati în învăţământul de masa de la o unitate de ivatamant la alta se realizează la sfârşitul fiecărui an şcolar, cu condiţia obţinerii mediei de trecere la toate disciplinele de învăţământ.
CAPITOL

Capitolul 9 Transportul elevilor

ART

Articolul 148

Paragraf
Transportul elevilor cu microbuzele oferite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de administraţia locală este gratuit. Cu aceste mijloace de transport pot călători, fără plata, şi cadrele didactice către şcoala şi către localitatea de domiciliu.
ART

Articolul 149

litera
(1) Directorul şcolii de centru financiar desemnează un cadru didactic pentru insotirea elevilor în fiecare mijloc de transport. Acesta are obligaţia sa supravegheze elevii în timpul transportului.
litera
(2) Directorul şcolii de centru financiar creează condiţii pentru instruirea periodică a elevilor în legătură cu securitatea transportului.
ART

Articolul 150

litera
(1) Elevii sunt obligaţi sa ocupe locurile stabilite în timpul deplasarii şi sa nu distruga bunurile din mijlocul de transport. În caz contrar răspund disciplinar şi material pentru prejudiciile create.
litera
(2) Elevilor care distrug sistematic componente ale mijlocului de transport li se poate interzice deplasarea cu acest mijloc pe o perioadă determinata.
CAPITOL

Capitolul 10 Părinţii

SECTIUNE

Secţiunea 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 151

litera
(1) Colaborarea părinţilor cu unitatea de învăţământ, armonizarea optiunilor acestora cu oferta educaţională, realizarea scopurilor finale pe care şi le propun atât părinţii, cat şi unitatea de învăţământ sunt obiective majore.
litera
(2) Părinţii/tutorii legali au obligaţia ca cel puţin o dată pe luna sa ia legătură cu invatatorul/dirigintele pentru a cunoaşte evoluţia copilului lor.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Comitetul de părinţi al clasei

ART

Articolul 152

litera
(1) Comitetul de părinţi al clasei se alege în fiecare an în adunarea generală a părinţilor elevilor clasei, convocată de invatator/diriginte care prezidează şedinţa.
litera
(2) Convocarea adunării generale pentru alegerea comitetului de părinţi al clasei are loc în primele 30 de zile de la începerea cursurilor anului şcolar.
litera
(3) Comitetul de părinţi al clasei se compune din trei membri. Aceştia au următoarele funcţii: preşedinte, membru, casier.
litera
(4) Dirigintele/invatatorul sau preşedintele comitetului de părinţi al clasei poate convoca adunarea generală a părinţilor ori de câte ori este necesar.
litera
(5) Comitetul de părinţi al clasei reprezintă interesele părinţilor elevilor clasei în adunarea generală a părinţilor pe unitatea de învăţământ, în consiliul reprezentativ al părinţilor, în consiliul profesoral şi în consiliul clasei.
ART

Articolul 153

Paragraf
Comitetul de părinţi al clasei are următoarele atribuţii:
litera a)
sprijină conducerea unităţii de învăţământ şi dirigintele/invatatorul în întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei şi a unităţii de învăţământ;
litera b)
ajuta invatatorii/dirigintii în activitatea de cuprindere în învăţământul obligatoriu a tuturor copiilor de vârsta şcolară şi de imbunatatire a frecvenţei acestora;
litera c)
sprijină unitatea de învăţământ şi dirigintele în activitatea de consiliere şi orientare socioprofesionala sau de integrare socială a absolvenţilor;
litera d)
sprijină dirigintele/invatatorul în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi extraşcolare;
litera e)
are iniţiative şi se implica în îmbunătăţirea condiţiilor de studiu ale elevilor clasei;
litera f)
atrage persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare sau materiale, susţin programe de modernizare a activităţii educative şi a bazei materiale din clasa şi din unitatea de învăţământ.
ART

Articolul 154

litera
(1) Comitetul de părinţi al clasei tine legătură cu unitatea de învăţământ prin dirigintele/invatatorul clasei.
litera
(2) Comitetul de părinţi al clasei poate propune în adunarea generală o sumă minima cu care părinţii elevilor clasei să contribuie la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei sau a unităţii de învăţământ.
litera
(3) Contribuţia prevăzută la alin. (2) nu este obligatorie, iar neachitarea acesteia nu poate limita exercitarea de către elevi a drepturilor prevăzute de prezentul regulament şi de prevederile legale în vigoare.
litera
(4) Contribuţia prevăzută la alin. (2) se colectează şi se administrează numai de comitetul de părinţi al clasei.
litera
(5) Dirigintelui/invatatorului îi este interzis sa opereze cu aceste fonduri.
litera
(6) Fondurile băneşti se cheltuiesc la iniţiativa comitetului de părinţi al clasei sau la propunerea dirigintelui/invatatorului ori a directorului, însuşită de comitet.
litera
(7) Sponsorizarea clasei sau unităţii de învăţământ nu atrage drepturi în plus pentru anumiti elevi.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Consiliul reprezentativ al părinţilor

ART

Articolul 155

litera
(1) Adunarea generală a părinţilor din unitatea de învăţământ este compusa din preşedinţii comitetelor de părinţi ale fiecărei clase.
litera
(2) Adunarea generală prevăzută la alin. (1) este convocată de directorul unităţii de învăţământ, în vederea alegerii consiliului reprezentativ al părinţilor şi a comisiei de cenzori a acestuia.
litera
(3) Comisia de cenzori verifica activitatea financiară a consiliului reprezentativ al părinţilor.
ART

Articolul 156

litera
(1) Consiliul reprezentativ al părinţilor se organizează şi funcţionează în conformitate cu prezentul regulament şi cu regulamentul de ordine interioară.
litera
(2) Consiliul reprezentativ al părinţilor este organul executiv al adunării generale.
litera
(3) Consiliul reprezentativ al părinţilor din unitatea de învăţământ desemnează reprezentanţii săi în consiliul de administraţie şi numeşte părinţii care pot participa, în calitate de invitaţi, la şedinţele consiliului profesoral.
ART

Articolul 157

litera
(1) Consiliul reprezentativ al părinţilor se alege o dată la 2-3 ani şi se completează ori de câte ori este necesar.
litera
(2) Consiliul reprezentativ al părinţilor este format din 5-7 membri, dintre care un preşedinte, un vicepreşedinte şi membri cu atribuţii specifice.
litera
(3) Comisia de cenzori este formată din 1-3 membri.
litera
(4) Consiliul reprezentativ al părinţilor păstrează legătură cu unitatea de învăţământ prin directorul acesteia.
litera
(5) Consiliul reprezentativ al părinţilor şi comisia de cenzori prezintă anual, spre aprobare, adunării generale a părinţilor din unitatea de învăţământ execuţia bugetară, activitatea desfăşurată pe parcursul anului şcolar anterior, precum şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul şcolar următor.
litera
(6) Consiliul reprezentativ al părinţilor poate dobândi personalitate juridică în condiţiile legii.
ART

Articolul 158

Paragraf
Consiliul reprezentativ al părinţilor are următoarele atribuţii:
litera a)
sprijină conducerea unităţii de învăţământ în întreţinerea şi modernizarea bazei materiale necesare unei activităţi eficiente;
litera b)
susţine unitatea de învăţământ în activitatea de consiliere şi orientare socioprofesionala sau de integrare socială a absolvenţilor;
litera c)
susţine conducerea unităţii de învăţământ în organizarea şi desfăşurarea consultatiilor cu părinţii pe teme educaţionale;
litera d)
conlucreaza cu comisiile de ocrotire a minorilor, cu organele de autoritate tutelara sau cu organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în acest sens, în vederea soluţionării situaţiei elevilor din unitatea de învăţământ respectiva care au nevoie de ocrotire;
litera e)
susţine unitatea de învăţământ în organizarea şi desfăşurarea festivitatilor anuale;
litera f)
are iniţiative şi se implica în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi activităţilor elevilor în internate şi cantine;
litera g)
atrage persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare sau materiale, susţin programe de modernizare a activităţii educative şi a bazei materiale din unitatea de învăţământ.
ART

Articolul 159

Paragraf
Consiliul reprezentativ al părinţilor şi comitetele de părinţi ale claselor pot atrage resurse financiare extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări etc., venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţara şi din străinătate, care vor fi utilizate pentru:
litera a)
modernizarea şi întreţinerea patrimoniului unităţii de învăţământ;
litera b)
acordarea de premii şi burse elevilor;
litera c)
sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare;
litera d)
acordarea de sprijin financiar sau material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precara;
litera e)
alte activităţi care privesc bunul mers al unităţii de învăţământ sau care sunt aprobate de adunarea generală a părinţilor.
ART

Articolul 160

litera
(1) Colectarea şi administrarea sumelor reprezentând o cota-parte din contribuţia prevăzută la art. 154 alin. (2) se fac numai de consiliul reprezentativ al părinţilor.
litera
(2) Personalul didactic nu operează cu aceste fonduri.
litera
(3) Fondurile colectate de consiliul reprezentativ al părinţilor se cheltuiesc numai prin decizia acestuia, din propria iniţiativa sau la propunerea directorului unităţii de învăţământ.
litera
(4) Adunarea generală a părinţilor din unitatea de învăţământ stabileşte suma de bani care poate să se afle permanent la dispoziţia consiliului reprezentativ al părinţilor şi care să fie folosită pentru situaţii urgente, la solicitarea directorului unităţii de învăţământ.
CAPITOL

Capitolul 11 Personalul didactic auxiliar şi nedidactic

ART

Articolul 161

litera
(1) Compartimentul de secretariat este subordonat directorului unităţii de învăţământ.
litera
(2) Secretariatul funcţionează pentru elevi, părinţi, personalul unităţii de învăţământ şi pentru alte persoane interesate, potrivit unui program de lucru. Programul secretariatului se aproba de directorul unităţii de învăţământ.
litera
(3) Secretariatul asigura permanenta pe întreaga perioadă de desfăşurare a orelor.
litera
(4) Secretarul aduce condica în cancelarie şi o ia la sfârşitul orelor. Secretarul descuie şi incuie fisetul de cataloage la începutul/terminarea orelor, după ce a verificat împreună cu profesorul/invatatorul de serviciu existenta tuturor cataloagelor.
litera
(5) Secretarul completează fişele matricole, cataloagele de corigenta şi se ocupa de arhivarea tuturor documentelor şcolare.
litera
(6) În perioada vacantelor şcolare cataloagele se păstrează la secretariat.
litera
(7) Procurarea, deţinerea şi folosirea sigiliilor se fac în conformitate cu reglementările stabilite prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
litera
(8) Procurarea, completarea, eliberarea şi evidenta actelor de studii se fac în conformitate cu prevederile Regulamentului privind regimul juridic al actelor de studii şi al documentelor de evidenta şcolară în învăţământul preuniversitar.
litera
(9) Evidenta, selecţionarea, păstrarea şi depunerea documentelor şcolare la Arhivele Naţionale, după expirarea termenelor de păstrare stabilite prin Indicatorul termenelor de păstrare, se fac în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996.
ART

Articolul 162

litera
(1) Serviciul de contabilitate este subordonat directorului unităţii de învăţământ.
litera
(2) Serviciul de contabilitate al unităţii de învăţământ şi al centrului de execuţie bugetară, unde este cazul, subordonat directorului - ordonator tertiar de credite, asigura şi răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţii financiar-contabile a unităţii de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
litera
(3) Contabilitatea îndeplineşte orice sarcini financiar-contabile încredinţate de director sau stipulate expres în acte normative.
ART

Articolul 163

litera
(1) Serviciul de administraţie este subordonat directorului unităţii de învăţământ.
litera
(2) Administratorul îşi desfăşoară activitatea sub conducerea directorului, răspunde de gestionarea şi întreţinerea bazei materiale a unităţii de învăţământ, coordonează activitatea personalului administrativ de întreţinere şi curăţenie, mecanici, paznici, portari, magazineri, muncitori, gestionari, personalul de cantina, internat şi de aprovizionare.
litera
(3) Întregul inventar mobil şi imobil al unităţii de învăţământ se trece în registrul-inventar al acesteia şi în evidentele contabile. Schimbarea destinaţiei bunurilor ce aparţin unităţii de învăţământ se poate face numai cu îndeplinirea formelor legale.
litera
(4) Programul personalului de îngrijire se stabileşte de administrator, potrivit nevoilor unităţii de învăţământ şi se aproba de directorul acesteia.
litera
(5) Administratorul stabileşte sectoarele de lucru ale personalului de îngrijire. În funcţie de nevoile unităţii de învăţământ directorul poate schimba aceste sectoare.
litera
(6) Administratorul nu poate folosi personalul subordonat în alte activităţi decât cele necesare unităţii de învăţământ.
ART

Articolul 164

litera
(1) Bibliotecarul este subordonat directorului unităţii de învăţământ.
litera
(2) Bibliotecarul organizează activitatea bibliotecii, asigura funcţionarea acesteia şi este interesat de completarea raţională a fondului de publicaţii.
litera
(3) Activităţile de baza ale bibliotecarului sunt:
litera a)
îndrumă lectura şi studiul elevilor şi ajuta la elaborarea lucrărilor, punând la dispoziţie acestora instrumente de informare, respectiv fisiere, cataloage, liste bibliografice etc., care să le înlesnească o orientare rapida în colectiile bibliotecii;
litera b)
sprijină informarea şi documentarea rapida a personalului didactic;
litera c)
participa la toate cursurile specifice de formare continua.
litera
(4) Bibliotecarul organizează sau participa la organizarea de acţiuni specifice: lansare de carte, intalniri literare, simpozioane, vitrine şi expoziţii de cărţi, standuri de noutati sau de colecţii de cărţi, prezentări de manuale opţionale etc.
ART

Articolul 165

litera
(1) Laborantul, informaticianul, programatorul, tehnicianul şi pedagogul sunt subordonaţi directorului unităţii de învăţământ.
litera
(2) Atribuţiile fiecărei funcţii prevăzute la alin. (1) sunt menţionate în fişele de post aprobate de directorul unităţii de învăţământ.
CAPITOL

Capitolul 12 Dispoziţii finale

ART

Articolul 166

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 167

litera
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentului regulament se abroga Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat (primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal), aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.232 din 19 august 1999.
litera
(2) Dispoziţiile cuprinse în cap. VI şi X, respectiv "Personalul didactic" şi "Părinţii", completează dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.464/2000 referitor la învăţământul preşcolar.
litera
(3) Prezentul regulament se completează cu dispoziţiile legale prevăzute de regulamentele specifice unităţilor de învăţământ de arta şi sportiv.
ART

Articolul 168

Paragraf
În termen de 30 de zile de la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, unităţile de învăţământ sunt obligate ca, pe baza acestuia şi a dispoziţiilor legale în vigoare, sa elaboreze regulamentul de ordine interioară.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031