AcasăDocument
NORME METODOLOGICE-CADRU din 25 martie 1999
de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
TITLU
Titlul I Dispoziţii generale
ART
Articolul 1
Paragraf
Prezentele norme stabilesc conţinutul-cadru al caietului de sarcini al concesiunii, instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare, precum şi cadrul general privind regimul juridic al contractelor de concesiune, în aplicarea prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, denumita în continuare lege.
ART
Articolul 2
Paragraf
Contractul de concesiune are ca obiect bunurile, proprietate publică ori privată a statului, a judeţului, a oraşului sau a comunei, activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local.
ART
Articolul 3
litera
(1) În scopul ţinerii evidentei documentelor şi informaţiilor cu privire la desfăşurarea procedurilor de concesionare şi la derularea contractelor de concesiune, concedentul va întocmi şi va păstra doua registre:
litera a)
registrul "Candidaturi şi oferte", care va cuprinde date şi informaţii referitoare la derularea procedurilor prealabile încheierii contractului de concesiune; se vor preciza cel puţin datele şi informaţiile referitoare la studiul de oportunitate, la depunerea candidaturilor şi la oferte;
litera b)
registrul "Contracte", care va cuprinde date şi informaţii referitoare la derularea contractului de concesiune; se vor preciza cel puţin datele şi informaţiile referitoare la obiectul contractului, durata concesiunii, termenele de realizare a investiţiilor, termenele de plată a redeventei, obligaţiile de mediu.
litera
(2) Registrele se întocmesc şi se păstrează la sediul concedentului.
ART
Articolul 4
litera
(1) Toate documentele licitaţiei publice şi negocierii directe, întocmite pe parcursul desfăşurării procedurilor de licitaţie publică, respectiv de negociere directa, se vor păstra de către concedent într-un dosar al concesiunii, care se va întocmi pentru fiecare concesiune în parte.
litera
(2) Concedentul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea documentelor din dosarul concesiunii.
TITLU
Titlul II Proceduri prealabile concesionarii
CAPITOL
Capitolul 1 Iniţierea concesiunii
ART
Articolul 5
litera
(1) Concedentul poate iniţia procedura de concesionare prin întocmirea studiului de oportunitate, a caietului de sarcini şi prin publicarea anunţului privind organizarea licitaţiei.
litera
(2) Orice investitor interesat poate iniţia procedura de concesionare prin înaintarea unei propuneri de concesionare adresate concedentului, înregistrată de către concedent în registrul "Candidaturi şi oferte". Propunerea de concesionare se va face în scris şi va cuprinde datele de identificare a investitorului, manifestarea ferma şi serioasă a intentiei de concesionare, obiectul concesiunii, planul de afaceri.
CAPITOL
Capitolul 2 Studiul de oportunitate
ART
Articolul 6
litera
(1) Studiul de oportunitate se va întocmi potrivit prevederilor art. 7 şi 9 din lege.
litera
(2) Studiul de oportunitate va fi aprobat prin ordin, hotărâre sau decizie a concedentului, după caz.
litera
(3) În cazul atribuirii directe, în conformitate cu art. 40 alin. (1) din lege, concedentul nu va întocmi studiul de oportunitate.
CAPITOL
Capitolul 3 Caietul de sarcini
ART
Articolul 7
litera
(1) Caietul de sarcini va cuprinde condiţiile minime pentru licitaţie.
litera
(2) În cazul atribuirii directe, în conformitate cu art. 40 alin. (1) din lege, concedentul nu va întocmi caietul de sarcini.
ART
Articolul 8
litera
(1) Caietul de sarcini va fi pus în vânzare de către concedent la sediul sau şi/sau în alte locuri stabilite de către acesta şi prevăzute în anunţul publicitar.
litera
(2) Preţul caietului de sarcini se stabileşte de către concedent.
ART
Articolul 9
litera
(1) În funcţie de bunurile, activităţile sau serviciile ce fac obiectul concesiunii, caietul de sarcini va cuprinde, în mod obligatoriu:
litera a)
condiţiile de exploatare a concesiunii şi obiectivele de ordin economic, financiar şi de mediu urmărite de către concedent privind exploatarea eficace a bunurilor, activităţilor sau serviciilor ce fac obiectul concesiunii;
litera b)
investiţiile pe care concesionarul este obligat să le realizeze şi termenele de realizare a acestora;
litera c)
clauzele financiare şi de asigurări;
litera d)
regimul bunurilor utilizate de concesionar în derularea concesiunii;
litera e)
obligaţiile privind protecţia mediului, stabilite conform legislaţiei în vigoare.
litera
(2) Caietul de sarcini poate cuprinde:
litera a)
obiectul concesiunii: datele necesare pentru identificarea exactă a obiectului concesiunii, care se vor obţine din fundamentarea tehnico-economică prevăzută în studiul de oportunitate, identificarea bunurilor rezultate în urma inventarierii şi evaluării;
litera b)
destinaţia bunurilor, activităţilor sau serviciilor ce fac obiectul concesiunii;
litera c)
obligativitatea asigurării activităţilor şi serviciilor publice în regim de continuitate şi permanenta;
litera d)
interdicţia subconcesionarii bunului, activităţii ori serviciului public concesionat;
litera e)
condiţiile în care concesionarul poate închiria bunul concesionat pe durata concesiunii;
litera f)
durata concesiunii, care nu poate depăşi 49 de ani;
litera g)
redeventa minima şi modul de calcul al acesteia;
litera h)
valoarea investiţiilor făcute până la data concesionarii;
litera i)
condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii, cum sunt: protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului sau cele privind protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional, după caz, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii impuse de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
litera j)
modul de organizare a concesionarului: opţiunea autorităţii concedente pentru forma de organizare a concesionarului;
litera k)
cuantumul garanţiilor ce urmează a fi depuse de către concesionar în conformitate cu art. 34 din lege;
litera l)
clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune;
litera m)
în cazul activităţilor sau serviciilor publice în derulare, clauze referitoare la personalul angajat şi la protecţia socială;
litera n)
orice alte condiţii specifice care vor fi stabilite de către concedent.
CAPITOL
Capitolul 4 Anunţul publicitar
ART
Articolul 10
litera
(1) După aprobarea caietului de sarcini concedentul va proceda la publicarea anunţului privind organizarea licitaţiei, în condiţiile art. 13 sau ale art. 22 alin. (1) din lege, după caz.
litera
(2) Anunţul privind organizarea licitaţiei se va afişa şi la sediul concedentului, precum şi/sau la locul unde se afla bunul ori unde se desfăşoară activitatea sau serviciul public propus spre concesionare.
TITLU
Titlul III Instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare
ART
Articolul 11
Paragraf
Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare vor fi elaborate de către concedent şi vor fi puse la dispoziţie o dată cu vânzarea caietului de sarcini la sediul concedentului şi/sau la locul prevăzut în anunţul publicitar.
ART
Articolul 12
Paragraf
Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare vor cuprinde procedura licitaţiei publice şi procedura negocierii directe.
CAPITOL
Capitolul 1 Comisia de evaluare
ART
Articolul 13
litera
(1) Comisia de evaluare va fi alcătuită potrivit art. 16 din lege, iar membrii acesteia vor fi numiţi prin ordin, hotărâre sau decizie a concedentului, după caz.
litera
(2) Comisia de evaluare va fi alcătuită dintr-un număr impar de membri, care nu poate fi mai mic de 5.
litera
(3) Din comisia de evaluare vor face parte:
litera a)
reprezentanţi ai concedentului, dintre care cel puţin unul cu pregătire juridică de specialitate;
litera b)
reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor sau ai direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz;
litera c)
un reprezentant al autorităţii de mediu competente, în cazul în care bunul, activitatea sau serviciul public ce face obiectul concesiunii declanseaza proceduri de mediu.
ART
Articolul 14
litera
(1) Preşedintele comisiei de evaluare este numit de concedent dintre reprezentanţii acestuia în comisia de evaluare.
litera
(2) Secretarul comisiei de evaluare este numit de către preşedinte dintre membrii comisiei de evaluare.
litera
(3) La şedinţele comisiei de evaluare preşedintele poate invita pentru consultare personalităţi recunoscute pentru experienta şi competenţa lor în domeniul din care face parte obiectul concesiunii, în condiţiile art. 16 alin. (4) din lege.
ART
Articolul 15
litera
(1) Reprezentanţii autorităţilor publice centrale sau locale ori invitaţii care sunt soţ/sotie, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu persoanele fizice participante la licitaţia publică, cu asociaţii, cu actionarii care deţin poziţie de control în societăţile comerciale participante la licitaţia publică, precum şi cu administratorii sau cenzorii acestora nu pot fi membri ai comisiei de evaluare.
litera
(2) Membrii comisiei de evaluare şi invitaţii sunt obligaţi sa dea o declaraţie de compatibilitate, imparţialitate şi confidenţialitate pe propria răspundere, după termenul limita de depunere a ofertelor/candidaturilor, care se va păstra la dosarul concesiunii.
litera
(3) În caz de incompatibilitate, preşedintele comisiei de evaluare îl va sesiza de îndată pe concedent despre existenta stării de incompatibilitate şi va propune înlocuirea persoanei incompatibile.
ART
Articolul 16
Paragraf
Atribuţiile comisiei de evaluare sunt:
litera a)
analizarea şi evaluarea candidaturilor;
litera b)
selectarea ofertelor pe baza datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în plicul exterior;
litera c)
întocmirea listei cuprinzând candidaţii admişi la prezentarea unei oferte şi comunicarea acesteia;
litera d)
analizarea şi evaluarea ofertelor;
litera e)
întocmirea raportului de evaluare potrivit art. 19 alin. (1) din lege;
litera f)
întocmirea proceselor-verbale prevăzute de lege;
litera g)
desemnarea castigatorului licitaţiei publice.
ART
Articolul 17
litera
(1) Comisia de evaluare este legal întrunită numai în prezenta tuturor membrilor.
litera
(2) Comisia de evaluare adopta decizii în mod autonom şi numai pe baza criteriilor de selecţie prevăzute în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare.
litera
(3) Deciziile comisiei de evaluare se adoptă cu votul majorităţii membrilor.
ART
Articolul 18
Paragraf
Membrii comisiei de evaluare au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în candidaturile sau ofertele analizate.
CAPITOL
Capitolul 2 Preselecţia candidaţilor în cazul licitaţiei publice deschise cu preselecţie
ART
Articolul 19
litera
(1) În cazul procedurii licitaţiei publice deschise cu preselecţie, concedentul va publică anunţul de primire de candidaturi în condiţiile art. 22 din lege.
litera
(2) Candidaturile se depun la sediul concedentului sau la locul prevăzut în anunţul publicitar, în plicuri închise şi sigilate, şi se înaintează comisiei de evaluare după expirarea termenului de depunere a candidaturilor.
litera
(3) După analizarea candidaturilor comisia de evaluare întocmeşte un proces-verbal de desfăşurare a evaluării şi lista cuprinzând candidaţii admişi pentru prezentarea ofertei.
litera
(4) Concedentul va comunică rezultatul preselecţiei prin afişarea listei la sediul sau şi/sau la locul unde s-a desfăşurat preselecţia, precum şi, în scris, fiecărui candidat în parte.
litera
(5) Procesul-verbal va cuprinde analiza îndeplinirii de către fiecare candidat a criteriilor de selecţie publicate în anunţ.
litera
(6) După preselecţie licitaţia publică se va desfăşura conform procedurii stabilite de lege.
CAPITOL
Capitolul 3 Depunerea ofertelor
ART
Articolul 20
litera
(1) Ofertele vor fi redactate în limba română.
litera
(2) Ofertele se depun la sediul concedentului sau la locul precizat în anunţul publicitar, în doua plicuri închise şi sigilate, unul exterior şi unul interior, care vor conţine documentele prevăzute la art. 15 din lege, în termenul menţionat la art. 14 din lege.
litera
(3) Plicul exterior trebuie să conţină acte prin care se dovedeşte cumpărarea caietului de sarcini.
litera
(4) Fiecare participant poate depune doar o singura oferta.
litera
(5) Ofertele vor fi înregistrate, în ordinea primirii, în registrul "Candidaturi şi oferte", precizându-se data şi ora.
litera
(6) Ofertele primite şi înregistrate după termenul limita de primire prevăzut în anunţul publicitar vor fi excluse de la licitaţie şi vor fi înapoiate ofertanţilor fără a fi deschise.
ART
Articolul 21
Paragraf
Oferta va fi depusa într-un număr de exemplare stabilit de către concedent şi prevăzut în anunţul publicitar. Fiecare exemplar trebuie să fie semnat de către ofertant.
ART
Articolul 22
Paragraf
Oferta trebuie să cuprindă detaliat toate condiţiile prevăzute în caietul de sarcini şi alte obligaţii pe care ofertantul şi le asuma în cazul în care va câştiga licitaţia, precum şi date tehnice şi financiare referitoare la:
litera a)
investiţiile pe care se obliga să le realizeze;
litera b)
perioada preconizata de amortizare a investiţiilor;
litera c)
standardele de calitate a bunurilor aduse ca investiţii;
litera d)
standardele de calitate a activităţilor sau serviciilor publice ce urmează a fi prestate;
litera e)
preţurile şi/sau tarifele pe care îşi propune să le practice;
litera f)
redeventa.
ART
Articolul 23
litera
(1) Garanţia de participare va fi stabilită de către concedent prin instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare.
litera
(2) Ofertantul va pierde garanţia de participare, dacă îşi retrage oferta înainte de desemnarea castigatorului.
litera
(3) Garanţia de participare a ofertantului declarat câştigător va fi reţinută de către concedent până în momentul încheierii contractului de concesiune.
litera
(4) Concedentul este obligat sa restituie celorlalţi ofertanţi garanţia de participare în termen de 7 zile de la desemnarea ofertantului câştigător.
CAPITOL
Capitolul 4 Desfăşurarea licitaţiei publice
SECTIUNE
Secţiunea I Procedura licitaţiei publice deschise
ART
Articolul 24
litera
(1) Pentru desfăşurarea procedurii licitaţiei publice deschise este obligatorie participarea a cel puţin 2 ofertanţi.
litera
(2) Plicurile, închise şi sigilate, vor fi predate comisiei de evaluare la data fixată pentru deschiderea lor, prevăzută în anunţul publicitar.
litera
(3) După deschiderea plicurilor exterioare în şedinţa publică comisia de evaluare elimina ofertele care nu conţin totalitatea documentelor şi a datelor prevăzute la art. 15 din lege, precum şi a celor prevăzute în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare.
litera
(4) Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitaţie este necesar ca după deschiderea plicurilor exterioare cel puţin două oferte sa întrunească condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (2) din lege.
litera
(5) În cazul în care până la expirarea termenului limita de depunere a ofertelor nu se depun cel puţin două oferte, concedentul va proceda la republicarea anunţului publicitar în condiţiile art. 13 din lege, iar procedura licitaţiei publice va fi reluată de la etapa depunerii ofertelor.
ART
Articolul 25
Paragraf
După analizarea conţinutului plicului exterior secretarul comisiei de evaluare va întocmi procesul-verbal în care se va menţiona rezultatul analizei.
ART
Articolul 26
Paragraf
Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi.
ART
Articolul 27
Paragraf
După analizarea ofertelor comisia de evaluare poate cere ofertanţilor, în scris, precizări cu privire la conţinutul ofertei.
SECTIUNE
Secţiunea a II-a Criteriile de selecţie a ofertelor
ART
Articolul 28
litera
(1) Ponderea importantei criteriilor de selecţie a ofertelor va fi stabilită de către concedent, în funcţie de bunul, activitatea sau serviciul public ce face obiectul contractului de concesiune.
litera
(2) Criteriile de selecţie a ofertelor se stabilesc de către concedent şi sunt prevăzute ca model orientativ în anexa nr. 1.
ART
Articolul 29
litera
(1) Pentru determinarea celei mai avantajoase oferte comisia de evaluare va avea în vedere criteriile de selecţie prevăzute la art. 18 alin. (2) din lege.
litera
(2) Concedentul poate stabili prin instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare, în completarea criteriilor prevăzute la alin. (1), şi alte criterii de selecţie a ofertelor pe care le considera necesare, în funcţie de bunul, activitatea sau serviciul public ce urmează a fi concesionat.
ART
Articolul 30
litera
(1) Comisia de evaluare alege oferta pe care o considera cea mai buna din punct de vedere al satisfacerii criteriilor de selecţie enunţate în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare.
litera
(2) În cazul în care exista punctaje egale între ofertanţii clasaţi pe primul loc, departajarea acestora se va face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul cu ponderea cea mai mare.
ART
Articolul 31
litera
(1) Pe baza evaluării ofertelor comisia de evaluare întocmeşte raportul în condiţiile art. 19 alin. (1) din lege şi procesul-verbal de evaluare a ofertelor.
litera
(2) Procesul-verbal de evaluare a ofertelor este întocmit de către secretarul comisiei de evaluare şi se semnează de către toţi membrii acesteia.
ART
Articolul 32
litera
(1) Comisia de evaluare transmite concedentului raportul, precum şi ofertele prezentate.
litera
(2) Raportul va fi depus la dosarul concesiunii.
litera
(3) În termen de 5 zile calendaristice de la primirea raportului comisiei de evaluare concedentul procedează la informarea ofertantului câştigător despre alegerea sa, precum şi la anunţarea celorlalţi ofertanţi despre respingerea ofertelor lor.
SECTIUNE
Secţiunea a III-a Procedura de contestare a licitaţiei publice deschise
ART
Articolul 33
Paragraf
În termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicării de respingere a ofertelor, la solicitarea, în scris, a ofertanţilor respinsi, concedentul va transmite o copie de pe procesul-verbal de evaluare a ofertelor.
ART
Articolul 34
litera
(1) În termen de 5 zile calendaristice de la primirea copiei de pe procesul-verbal de evaluare a ofertelor ofertanţii pot face contestaţii cu privire la modul în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează procedura concesionarii prin licitaţie publică deschisă, la sediul concedentului sau la locul depunerii ofertei, potrivit anunţului publicitar.
litera
(2) În termen de 10 zile calendaristice de la primirea contestaţiei concedentul este obligat să soluţioneze contestaţia şi sa comunice răspunsul sau contestatarului.
ART
Articolul 35
litera
(1) Pentru soluţionarea contestaţiilor concedentul va numi o comisie formată din 3 membri.
litera
(2) Membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor sunt numiţi de către concedent prin ordin, hotărâre sau decizie, după caz.
litera
(3) Din comisia de soluţionare a contestaţiilor nu pot face parte reprezentanţii numiţi de concedent în comisia de evaluare.
ART
Articolul 36
litera
(1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza toate documentele întocmite de către comisia de evaluare şi va verifica respectarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura concesionarii prin licitaţie publică deschisă.
litera
(2) La verificarea documentelor comisia de soluţionare a contestaţiilor va avea în vedere aspectele contestate de către contestatar cu privire la respectarea dispoziţiilor legale referitoare la:
litera a)
modul de alcătuire a comisiei de evaluare;
litera b)
incompatibilitatea membrilor comisiei de evaluare;
litera c)
condiţiile de întrunire legală a comisiei de evaluare;
litera d)
evaluarea ofertelor în funcţie de criteriile de selecţie prevăzute în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare;
litera e)
modul de luare a deciziilor în cadrul comisiei de evaluare;
litera f)
modul de întocmire a raportului comisiei de evaluare.
ART
Articolul 37
litera
(1) În cazul în care contestaţia este fondată, concedentul va revoca decizia de desemnare a ofertantului câştigător şi o va notifica tuturor ofertanţilor.
litera
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) concedentul va decide anularea licitaţiei şi organizarea unei noi licitaţii.
ART
Articolul 38
Paragraf
În cazul unui răspuns negativ la contestaţia depusa de către ofertantul respins, acesta va putea recurge la instanţa judecătorească competenţa de drept comun din raza teritorială în care se afla sediul concedentului.
CAPITOL
Capitolul 5 Negocierea directa
ART
Articolul 39
Paragraf
În cazul în care nu a fost desemnat nici un câştigător în urma celei de-a doua licitaţii publice, concedentul va decide iniţierea procedurii de negociere directa.
ART
Articolul 40
litera
(1) Concedentul va proceda la publicarea anunţului privind intenţia de a recurge la negociere directa, în condiţiile art. 27 alin. (2) din lege.
litera
(2) În cadrul procedurii de negociere directa participanţii trebuie să prezinte:
litera a)
date, informaţii şi documente de identitate/identificare;
litera b)
date, informaţii şi documente referitoare la calităţile şi capacitatile lor;
litera c)
acte doveditoare care să ateste depunerea garanţiei de participare; cuantumul garanţiei se stabileşte de către concedent şi va fi publicat în anunţul privind negocierea directa;
litera d)
alte date, informaţii şi documente solicitate de către concedent.
ART
Articolul 41
Paragraf
Condiţiile concesionarii prin negociere directa nu pot fi inferioare celei mai bune oferte respinse la licitaţia publică.
ART
Articolul 42
Paragraf
Alegerea concesionarului va fi facuta de către concedent potrivit art. 26 alin. (2) din lege.
ART
Articolul 43
Paragraf
La data prevăzută în anunţul publicitar pentru începerea procedurii de negociere directa concedentul reprogramează ofertanţii şi îi informează, în scris, despre data negocierii directe.
ART
Articolul 44
Paragraf
Pentru negocierea directa va fi păstrat caietul de sarcini aprobat pentru licitaţia publică.
ART
Articolul 45
Paragraf
Concedentul va negocia cu fiecare ofertant în parte la data stabilită conform programării, în condiţiile prevăzute în caietul de sarcini.
ART
Articolul 46
Paragraf
După încheierea negocierii directe concedentul întocmeşte un proces-verbal care va cuprinde concluziile negocierilor purtate şi în care se recomanda cea mai avantajoasă oferta.
TITLU
Titlul IV Contractul de concesiune
CAPITOL
Capitolul 1 Încheierea contractului de concesiune
ART
Articolul 47
litera
(1) Contractul de concesiune va fi încheiat în forma scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.
litera
(2) Conţinutul contractului de concesiune este prezentat, cu titlu orientativ, în anexa nr. 2.
ART
Articolul 48
litera
(1) Contractul de concesiune va fi încheiat în termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, dacă prin caietul de sarcini nu s-a prevăzut altfel.
litera
(2) Ofertantul se considera informat la data receptionarii scrisorii recomandate cu confirmare de primire, care conţine acceptarea ofertei sale.
ART
Articolul 49
Paragraf
Contractul de concesiune va conţine:
litera a)
partea reglementara a contractului, care cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini;
litera b)
alte clauze contractuale stabilite de către părţi prin acordul lor.
ART
Articolul 50
Paragraf
Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune atrage aplicarea prevederilor art. 28 alin. (3) din lege.
ART
Articolul 51
Paragraf
Cuantumul daunelor-interese prevăzute la art. 28 alin. (2) şi (3) din lege, dacă părţile nu s-au înţeles altfel, va fi stabilit de către instanţa judecătorească de drept comun, la cererea părţii interesate, şi va cuprinde atât prejudiciul efectiv suferit, cat şi beneficiul nerealizat.
ART
Articolul 52
Paragraf
În cazul în care ofertantul declarat câştigător refuza încheierea contractului, licitaţia publică va fi anulată, iar concedentul va relua procedura de licitaţie publică de la etapa publicării anunţului, în condiţiile legii, studiul de oportunitate şi caietul de sarcini pastrandu-şi valabilitatea.
CAPITOL
Capitolul 2 Efectele contractului de concesiune
SECTIUNE
Secţiunea I Drepturile concesionarului
ART
Articolul 53
litera
(1) În temeiul contractului de concesiune, concesionarul dobândeşte dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile, activităţile şi serviciile publice care fac obiectul contractului, potrivit obiectivelor stabilite de către concedent.
litera
(2) Concesionarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor ce fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului şi scopului stabilit de părţi prin contractul de concesiune.
litera
(3) Concesionarul are dreptul de a încheia contracte cu terţii pentru asigurarea şi valorificarea exploatării bunurilor, activităţilor şi serviciilor publice care fac obiectul concesiunii în condiţiile legii, fără a putea transfera acestora drepturile dobândite prin contractul de concesiune.
SECTIUNE
Secţiunea a II-a Obligaţiile concesionarului
ART
Articolul 54
Paragraf
În temeiul contractului de concesiune, concesionarul are obligaţia să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi permanenta a bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii.
ART
Articolul 55
Paragraf
Concesionarul are obligaţia de a exploata în mod direct bunurile, activităţile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii, fără a putea subconcesiona unei alte persoane, în tot sau în parte, obiectul concesiunii.
ART
Articolul 56
Paragraf
Concesionarul este obligat sa plătească redeventa la valoarea prevăzută în oferta şi în modul stabilit în contractul de concesiune.
ART
Articolul 57
Paragraf
La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen concesionarul este obligat sa restituie concedentului bunurile de retur în mod gratuit şi libere de orice sarcini.
ART
Articolul 58
Paragraf
La încetarea contractului de concesiune concesionarul este obligat sa încheie cu concedentul un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunurile de preluare prevăzute ca atare în caietul de sarcini şi stabilite prin contractul de concesiune, în privinta cărora concedentul şi-a manifestat intenţia de a le dobândi.
ART
Articolul 59
litera
(1) În termen de 90 de zile de la data semnării contractului de concesiune concesionarul este obligat să depună garanţia prevăzută la art. 34 din lege, care va fi stabilită de către concedent.
litera
(2) Concesionarul poate depune ca garanţie şi titluri de credit asupra cărora constituie un drept de gaj în favoarea concedentului.
ART
Articolul 60
Paragraf
În condiţiile încetării contractului de concesiune din alte cauze decât prin ajungere la termen, forta majoră sau cazul fortuit, concesionarul este obligat să asigure continuitatea prestării activităţii sau serviciului public, în condiţiile stipulate în contract, până la preluarea acestora de către concedent.
ART
Articolul 61
Paragraf
În cazul în care concesionarul sesizează existenta unor cauze sau iminenta producerii unor evenimente de natura sa conducă la imposibilitatea realizării activităţii sau a serviciului public, va notifica de îndată acest fapt concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii sau serviciului public.
SECTIUNE
Secţiunea a III-a Drepturile concedentului
ART
Articolul 62
litera
(1) Pe durata contractului de concesiune concedentul are dreptul sa verifice respectarea obligaţiilor asumate de concesionar. Astfel, concedentul are dreptul sa inspecteze bunurile, sa verifice stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activităţii sau serviciului public.
litera
(2) Verificarea se va exercita cu notificarea prealabilă a concesionarului şi în condiţiile stabilite în contract.
ART
Articolul 63
litera
(1) La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen concedentul are dreptul să îşi manifeste intenţia de a dobândi bunurile de preluare şi să solicite concesionarului încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri.
litera
(2) Părţile vor putea stabili un termen în care concedentul să fie obligat să îşi exercite dreptul de opţiune prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea decăderii.
ART
Articolul 64
litera
(1) Concedentul poate modifica în mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, în condiţiile art. 31 alin. (1) din lege.
litera
(2) Concesionarul este obligat sa continue exploatarea bunului, desfăşurarea activităţii ori prestarea serviciului în noile condiţii stabilite de concedent, fără a putea solicita încetarea contractului de concesiune.
SECTIUNE
Secţiunea a IV-a Obligaţiile concedentului
ART
Articolul 65
Paragraf
Concedentul este obligat sa nu îl tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune.
ART
Articolul 66
Paragraf
Concedentul nu are dreptul sa modifice în mod unilateral contractul de concesiune, în afară de cazurile prevăzute de lege.
ART
Articolul 67
Paragraf
Concedentul este obligat sa notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natura sa aducă atingere drepturilor acestuia.
CAPITOL
Capitolul 3 Încetarea contractului de concesiune
ART
Articolul 68
litera
(1) Contractul de concesiune încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, în măsura în care părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia în condiţiile legii.
litera
(2) Părţile pot prelungi contractul de concesiune cu o perioadă egala cu cel mult jumătate din durata sa iniţială, în condiţiile art. 30 alin. (3) din lege.
litera
(3) În măsura în care părţile nu convin asupra unor noi condiţii cu privire la prelungirea contractului de concesiune, acesta se va derula în condiţiile stabilite iniţial.
ART
Articolul 69
litera
(1) Concedentul poate denunta unilateral contractul de concesiune în condiţiile art. 35 lit. b) din lege.
litera
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) concedentul va notifica intenţia de a denunta unilateral contractul de concesiune şi va face menţiune cu privire la motivele ce au determinat această măsură.
litera
(3) Părţile vor stabili cuantumul despăgubirilor datorate concesionarului şi modul de plată a acestora. În caz de dezacord, acestea vor fi stabilite de instanţa judecătorească sau, după caz, de instanţa arbitrală precizată prin contract.
ART
Articolul 70
Paragraf
În cazul nerespectării din culpa a obligaţiilor asumate de către una dintre părţi prin contractul de concesiune sau al incapacităţii îndeplinirii acestora, cealaltă parte este indreptatita sa ceara instanţei judecătoreşti sau, după caz, celei arbitrale să se pronunţe cu privire la rezilierea contractului, cu daune-interese.
ART
Articolul 71
litera
(1) În cazul dispariţiei, dintr-o cauza de forta majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, acesta va notifica de îndată concedentului despre dispariţia bunului ori despre imposibilitatea obiectivă de realizare a activităţii sau serviciului public, declarand renunţarea la concesiune.
litera
(2) Concedentul nu va putea fi obligat la plata vreunei despăgubiri pentru prejudiciile suferite de concesionar ca urmare a situaţiilor prevăzute la alin. (1).
ART
Articolul 72
Paragraf
Prin contractul de concesiune părţile pot stabili şi alte cauze de încetare a contractului de concesiune, fără a aduce atingere cauzelor şi condiţiilor reglementate de lege.
TITLU
Titlul V Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART
Articolul 73
Paragraf
Procedurile de licitaţie sau de negociere directa, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi păstrează valabilitatea şi vor fi derulate până la finalizare în condiţiile dispoziţiilor legale în vigoare în momentul începerii desfăşurării lor, în măsura în care clauzele contractului ce urmează a fi încheiat nu contravin prevederilor legale în vigoare.
ART
Articolul 74
Paragraf
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice-cadru.
ANX
Anexa 1
Paragraf
la normele metodologice-cadru
ANX
Anexa 2
PRE PRE_987
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit