RO
AcasăDocument

CONVENŢIA EUROPEANĂ din 6 noiembrie 1997

asupra cetateniei*)

În vigoare
Emitent:CONSILIUL EUROPEI
Publicat:06.11.1997
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
- Strasbourg, 6 noiembrie 1997 -
NTA

Notă

Paragraf
PREAMBUL
Paragraf
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale acestei convenţii,
Paragraf
considerând ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o legătură mai strânsă între membrii săi,
Paragraf
luând în considerare numeroasele instrumente internaţionale privind cetăţenia, pluralitatea de cetăţenii şi apatridia,
Paragraf
recunoscând ca, în materie de cetăţenie, atât interesele legitime ale statelor, cat şi cele ale persoanelor trebuie luate în considerare,
Paragraf
dornice sa promoveze dezvoltarea progresiva a principiilor juridice privind cetăţenia, precum şi adoptarea lor în dreptul intern şi dornice sa evite, pe cat este posibil, cazurile de apatridie,
Paragraf
dornice sa evite discriminarea în materiile referitoare la cetăţenie,
Paragraf
constiente de dreptul la respectarea vieţii de familie, astfel cum este prevăzut la art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Paragraf
constatând ca statele au poziţii diferite cu privire la problema pluralităţii de cetăţenii şi recunoscând ca fiecare stat este liber sa decidă asupra consecinţelor care decurg, în dreptul sau intern, din faptul ca unul dintre cetăţenii săi dobândeşte sau are o alta cetăţenie,
Paragraf
convenind ca este de dorit sa găsească soluţii corespunzătoare la consecinţele pluralităţii de cetăţenii, mai ales în privinta drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor care au mai multe cetăţenii,
Paragraf
considerând ca este de dorit pentru o persoană care are cetăţenia a doua sau mai multe state părţi sa nu fie nevoita să îşi îndeplinească obligaţiile militare decât faţă de una dintre aceste părţi,
Paragraf
constatând necesitatea de a promova cooperarea internationala între autorităţile naţionale responsabile de problemele de cetăţenie,
Paragraf
au convenit cele ce urmează:
CAPITOL

Capitolul 1 Probleme generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Obiectul convenţiei
Paragraf
Prezenta convenţie stabileşte principii şi reguli în materie de cetăţenie a persoanelor fizice şi reguli care determina obligaţiile militare în caz de pluralitate de cetăţenii, la care dreptul intern al statelor părţi trebuie să se conformeze.
ART

Articolul 2

Paragraf
Definiţii
Paragraf
În sensul prezentei convenţii:
litera a)
cetăţenie înseamnă legătură juridică dintre o persoană şi un stat şi nu indica originea etnică a persoanei;
litera b)
pluralitate de cetăţenii înseamnă posesia simultană a doua sau mai multe cetăţenii de către aceeaşi persoana;
litera c)
copil înseamnă orice persoană până la vârsta de 18 ani, exceptând situaţia în care vârsta majoratului este împlinită mai înainte în baza dreptului care îi este aplicabil;
litera d)
drept intern înseamnă toate tipurile de dispoziţii enunţate în cadrul sistemului juridic naţional, în special constituţia, legile, reglementările, decretele, jurisprudenta, regulile cutumiare şi practica, precum şi regulile ce decurg din instrumentele internaţionale obligatorii.
CAPITOL

Capitolul 2 Principii generale privind cetăţenia

ART

Articolul 3

Paragraf
Competenţa statului
Paragraf 1
Fiecare stat va determina prin legislaţia proprie care sunt cetăţenii săi.
Paragraf 2
Aceasta legislaţie trebuie acceptată de celelalte state, cu condiţia ca ea să fie în conformitate cu convenţiile internaţionale aplicabile, cu dreptul internaţional cutumiar şi cu principiile de drept general recunoscute în materie de cetăţenie.
ART

Articolul 4

Paragraf
Principii
Paragraf
Regulile privind cetăţenia fiecărui stat parte trebuie să se bazeze pe următoarele principii:
litera a)
fiecare persoana are dreptul la o cetăţenie;
litera b)
apatridia trebuie evitata;
litera c)
nimeni nu poate fi, în mod arbitrar, privat de cetăţenia sa;
litera d)
nici căsătoria, nici desfacerea căsătoriei între un cetăţean al unui stat parte şi un străin, nici schimbarea cetateniei unuia dintre soţi în timpul căsătoriei nu pot avea efect de plin drept asupra cetateniei celuilalt soţ.
ART

Articolul 5

Paragraf
Nediscriminarea
Paragraf 1
Reglementările unui stat parte referitoare la cetăţenie nu trebuie să conţină deosebiri sau sa includă practici care să constituie o discriminare bazată pe sex, religie, rasa, culoare sau originea naţionala ori etnică.
Paragraf 2
Fiecare stat parte trebuie să se conducă după principiul nediscriminarii între cetăţenii săi, fie ca sunt cetăţeni prin naştere, fie ca au dobândit ulterior cetăţenia acestuia.
CAPITOL

Capitolul 3 Reguli referitoare la cetăţenie

ART

Articolul 6

Paragraf
Dobândirea cetateniei
Paragraf 1
Fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul sau intern dobândirea de plin drept a cetateniei sale de către următoarele persoane:
litera a)
copiii, în cazul în care unul dintre părinţi are în momentul naşterii acestor copii cetăţenia acestui stat parte, sub rezerva excepţiilor care pot fi prevăzute în dreptul intern pentru copiii născuţi în străinătate; cu privire la copiii a căror filiatie este stabilită prin recunoaştere, prin hotărâre judecătorească sau printr-o procedură similară, fiecare stat parte poate să prevadă ca acel copil dobândeşte cetăţenia sa conform procedurii determinate de dreptul sau intern;
litera b)
nou-nascutii gasiti pe teritoriul sau, care altfel ar fi apatrizi.
Paragraf 2
Fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul sau intern dobândirea cetateniei sale de către copiii născuţi pe teritoriul sau, care nu dobândesc la naştere o alta cetăţenie. Aceasta cetăţenie va fi acordată:
litera a)
de plin drept, la naştere; sau
litera b)
ulterior, copiilor care au rămas apatrizi, prin cerere adresată, conform modalităţilor prevăzute de dreptul intern al statului parte, autorităţii competente de către copilul respectiv sau în numele sau. Aceasta cerere poate fi condiţionată de domiciliul legal şi obişnuit pe teritoriul sau într-o perioadă ce nu depăşeşte 5 ani, imediat precedenta depunerii cererii.
Paragraf 3
Fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul sau intern, pentru persoanele care domiciliază în mod legal şi obişnuit pe teritoriul sau, posibilitatea unei naturalizari. Nu trebuie să se prevadă printre condiţiile de naturalizare o perioadă de domiciliu mai mare de 10 ani înainte de depunerea cererii.
Paragraf 4
Fiecare stat parte trebuie să faciliteze în dreptul sau intern dobândirea cetateniei sale de către următoarele persoane:
litera a)
sotii cetăţenilor săi;
litera b)
copiii unuia dintre cetăţenii săi, care fac obiectul excepţiei prevăzute la art. 6 paragraful 1 lit. a);
litera c)
copii, în cazul în care unul dintre părinţi dobândeşte sau a dobândit cetăţenia sa;
litera d)
copiii adoptati de unul dintre cetăţenii săi;
litera e)
persoanele născute pe teritoriul sau şi care domiciliază acolo în mod legal şi obişnuit;
litera f)
persoanele care domiciliază pe teritoriul sau în mod legal şi obişnuit, într-o perioadă care începe înaintea vârstei de 18 ani, perioada ce trebuie determinata de dreptul intern al statului parte în cauza;
litera g)
apatrizii şi refugiatii recunoscuţi care domiciliază în mod legal şi obişnuit pe teritoriul sau.
ART

Articolul 7

Paragraf
Pierderea cetateniei de plin drept sau la iniţiativa unui stat parte
Paragraf 1
Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul sau intern pierderea cetateniei sale de plin drept sau la iniţiativa sa, cu excepţia următoarelor cazuri:
litera a)
dobândirea voluntara a unei alte cetăţenii;
litera b)
dobândirea cetateniei statului parte ca urmare a unui comportament fraudulos, prin informaţie falsa sau prin ascunderea unui fapt pertinent din partea solicitantului;
litera c)
angajarea voluntara în forte militare străine;
litera d)
comportament care aduce un prejudiciu grav intereselor esenţiale ale statului parte;
litera e)
absenta oricărei legături efective între statul parte şi un cetăţean care domiciliază în mod obişnuit în străinătate;
litera f)
atunci când s-a stabilit, pe perioada minorităţii unui copil, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dreptul intern care antreneaza dobândirea de plin drept a cetateniei statului parte;
litera g)
adoptarea unui copil atunci când acesta dobândeşte sau are cetăţenia străină a unuia sau a ambilor părinţi adoptivi ai săi.
Paragraf 2
Un stat parte poate să prevadă pierderea cetateniei sale de către copiii ai căror părinţi pierd cetăţenia sa, cu excepţia cazurilor prevăzute de lit. c) şi d) ale paragrafului 1. Totuşi copiii nu îşi pierd cetăţenia dacă cel puţin unul dintre părinţii lor păstrează această cetăţenie.
Paragraf 3
Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul sau intern pierderea cetateniei sale în temeiul paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol dacă persoana în cauza devine astfel apatrid, cu excepţia cazurilor menţionate la paragraful 1 lit. b) al acestui articol.
ART

Articolul 8

Paragraf
Pierderea cetateniei la iniţiativa persoanei
Paragraf 1
Fiecare stat parte trebuie să permită renunţarea la cetăţenia sa, cu condiţia ca persoanele respective sa nu devină apatrizi.
Paragraf 2
Totuşi un stat parte poate să prevadă în dreptul sau intern faptul ca doar cetăţenii care domiciliază în mod obişnuit în străinătate pot renunţa la cetăţenia sa.
ART

Articolul 9

Paragraf
Redobandirea cetateniei
Paragraf
Fiecare stat parte va facilita, pentru cazurile şi în condiţiile prevăzute de dreptul sau intern, redobandirea cetateniei de către persoanele care o aveau şi care domiciliază în mod obişnuit şi legal pe teritoriul sau.
CAPITOL

Capitolul 4 Proceduri referitoare la cetăţenie

ART

Articolul 10

Paragraf
Examinarea cererilor
Paragraf
Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât sa examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetateniei sale, redobandirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
ART

Articolul 11

Paragraf
Hotărâri
Paragraf
Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât hotărârile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetateniei sale, redobandirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie să fie motivate în scris.
ART

Articolul 12

Paragraf
Dreptul la o cale de atac
Paragraf
Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât hotărârile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetateniei sale, redobandirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie să poată face obiectul unei cai de atac administrative sau judiciare, în conformitate cu dreptul sau intern.
ART

Articolul 13

Paragraf
Cheltuieli administrative
Paragraf 1
Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât cheltuielile administrative ocazionate de dobândirea, păstrarea, pierderea cetateniei, redobandirea cetateniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie să fie rezonabile.
Paragraf 2
Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât cheltuielile administrative ocazionate de o cale de atac administrativă sau judiciară sa nu constituie un obstacol pentru solicitanţi.
CAPITOL

Capitolul 5 Pluralitate de cetăţenii

ART

Articolul 14

Paragraf
Cazuri de pluralitate de cetăţenii de plin drept
Paragraf 1
Un stat parte trebuie să permită:
litera a)
copiilor care au dobândit automat la naştere cetăţenii diferite sa păstreze aceste cetăţenii;
litera b)
cetăţenilor săi să aibă o alta cetăţenie dacă aceasta alta cetăţenie este dobandita automat prin căsătorie.
Paragraf 2
Păstrarea cetateniilor menţionate la paragraful 1 este subordonata dispoziţiilor pertinente ale art. 7.
ART

Articolul 15

Paragraf
Alte posibile cazuri de pluralitate de cetăţenii
Paragraf
Dispoziţiile prezentei convenţii nu limitează dreptul fiecărui stat parte de a stabili în dreptul sau intern dacă:
litera a)
cetăţenii săi care dobândesc sau deţin cetăţenia unui alt stat păstrează ori pierd cetăţenia acestui stat parte;
litera b)
dobândirea sau păstrarea cetateniei sale este condiţionată de renunţarea ori pierderea unei alte cetăţenii.
ART

Articolul 16

Paragraf
Păstrarea cetateniei precedente
Paragraf
Un stat parte nu trebuie să facă din renunţarea sau pierderea unei alte cetăţenii o condiţie pentru dobândirea ori menţinerea cetateniei sale atunci când aceasta renunţare sau aceasta pierdere nu este posibila ori nu poate fi cerută în mod rezonabil.
ART

Articolul 17

Paragraf
Drepturi şi obligaţii referitoare la pluralitatea de cetăţenii
Paragraf 1
Cetăţenii unui stat parte care au o alta cetăţenie trebuie să aibă, pe teritoriul acestui stat parte unde domiciliază, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni ai acestui stat parte.
Paragraf 2
Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere:
litera a)
regulilor de drept internaţional referitoare la protecţia diplomatică sau consulară pe care un stat parte o acorda unuia dintre cetăţenii săi care poseda în acelaşi timp o alta cetăţenie;
litera b)
aplicării regulilor de drept internaţional privat ale fiecărui stat parte în caz de pluralitate de cetăţenii.
CAPITOL

Capitolul 6 Succesiunea statelor şi cetăţenia

ART

Articolul 18

Paragraf
Principii
Paragraf 1
Fiind vorba de probleme de cetăţenie în caz de succesiune a statelor, fiecare stat parte implicat trebuie să respecte principiile preeminentei dreptului, regulile în materie de drepturi ale omului şi principiile menţionate la art. 4 şi 5 şi la paragraful 2 al acestui articol, îndeosebi pentru a evita apatridia.
Paragraf 2
Pronunţându-se asupra acordării sau păstrării cetateniei în caz de succesiune a statelor, fiecare stat parte implicat trebuie să ţină seama îndeosebi:
litera a)
de legătură reală şi efectivă dintre persoana respectiva şi stat;
litera b)
de domiciliul obişnuit al persoanei respective în momentul succesiunii statelor;
litera c)
de voinţa persoanei respective;
litera d)
de originea teritorială a persoanei respective.
Paragraf 3
Dacă dobândirea cetateniei este subordonata pierderii unei cetăţenii străine, sunt aplicabile dispoziţiile art. 16.
ART

Articolul 19

Paragraf
Reglementarea prin acord internaţional
Paragraf
În caz de succesiune a statelor, statele părţi implicate trebuie să se straduiasca sa reglementeze problemele referitoare la cetăţenie prin acord încheiat între ele şi, dacă este cazul, în relaţiile lor cu alte state implicate. Asemenea acorduri trebuie să respecte principiile şi regulile conţinute sau evocate în prezentul capitol.
ART

Articolul 20

Paragraf
Principiile privind persoanele care nu sunt cetăţeni
Paragraf 1
Fiecare stat parte trebuie să respecte următoarele principii:
litera a)
cetăţenii unui stat predecesor care domiciliază în mod obişnuit pe teritoriul a cărui suveranitate este transmisă unui stat succesor, a cărui cetăţenie nu au dobândit-o, trebuie să aibă dreptul sa rămână în acest stat;
litera b)
persoanele menţionate la lit. a) trebuie să beneficieze de egalitate de tratament cu cetăţenii statului succesor în ceea ce priveşte drepturile sociale şi economice.
Paragraf 2
Fiecare stat parte poate să excludă persoanele vizate la paragraful 1 din funcţiile din administraţia publică investite cu exercitarea puterii publice.
CAPITOL

Capitolul 7 Obligaţii militare în caz de pluralitate de cetăţenii

ART

Articolul 21

Paragraf
Modalităţi de executare a obligaţiilor militare
Paragraf 1
Orice persoană care are cetăţenia a doua sau mai multe state părţi nu este ţinuta să îşi îndeplinească obligaţiile militare decât faţă de unul dintre aceste state părţi.
Paragraf 2
Acorduri speciale între statele părţi interesate vor putea determina modalităţile de aplicare a dispoziţiei prevăzute la paragraful 1.
Paragraf 3
În lipsa unor acorduri speciale încheiate sau pe cale de a fi încheiate, următoarele dispoziţii sunt aplicabile în cazul persoanelor care au cetăţenia a doua sau mai multe state părţi:
litera a)
persoanele vor fi supuse obligaţiilor militare ale statului parte pe teritoriul căruia domiciliază în mod obişnuit. Totuşi aceste persoane vor avea facultatea ca, până la vârsta de 19 ani, să se supună obligaţiilor militare într-un stat parte, a cărui cetăţenie de asemenea o au, sub forma unui angajament voluntar, pentru o durată totală şi efectivă cel puţin egala cu cea a serviciului militar activ din celălalt stat parte;
litera b)
persoanele care domiciliază în mod obişnuit pe teritoriul unui stat parte ai cărui cetăţeni nu sunt sau al unui stat necontractant vor putea sa aleagă dintre statele părţi a căror cetăţenie o au pe acela în care doresc să îşi îndeplinească obligaţiile militare;
litera c)
persoanele care, potrivit regulilor prevăzute la lit. a) şi b), îşi vor fi satisfăcut obligaţiile militare faţă de un stat parte, în condiţiile prevăzute de legislaţia acestui stat parte, vor fi considerate ca şi-au satisfăcut obligaţiile militare faţă de statul parte sau statele părţi ai căror cetăţeni sunt deopotrivă;
litera d)
persoanele care, înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii între statele părţi a căror cetăţenie o au, şi-au satisfăcut în oricare dintre aceste state părţi obligaţiile militare prevăzute de legislaţia acestuia, vor fi considerate ca şi-au satisfăcut aceste obligaţii în statul parte sau în statele părţi ai căror cetăţeni sunt deopotrivă;
litera e)
dacă persoanele şi-au îndeplinit serviciul militar activ în unul dintre statele părţi a căror cetăţenie o au, în conformitate cu lit. a), şi îşi transfera ulterior domiciliul lor obişnuit pe teritoriul unui alt stat parte a cărui cetăţenie o au, ele nu vor putea fi supuse, dacă este cazul, obligaţiilor militare de rezerva decât în acest din urma stat parte;
litera f)
aplicarea dispoziţiilor prezentului articol nu afectează cu nimic cetăţenia persoanelor;
litera g)
în caz de mobilizare în unul dintre statele părţi, obligaţiile care decurg din dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile acestui stat parte.
ART

Articolul 22

Paragraf
Dispensa sau scutirea de obligaţii militare ori de serviciul civil de înlocuire
Paragraf
În lipsa unor acorduri speciale încheiate sau care urmează să fie încheiate, dispoziţiile următoare sunt aplicabile, în egala măsura, persoanelor care au cetăţenia a doua sau mai multe state părţi:
litera a)
prevederile art. 21 paragraful 3 lit. c) se aplică persoanelor care au fost exonerate de obligaţiile lor militare sau au îndeplinit, în schimb, un serviciu civil;
litera b)
vor fi considerate ca şi-au satisfăcut obligaţiile militare persoanele cetăţeni ai unui stat parte care nu prevede serviciul militar obligatoriu, dacă îşi au domiciliul obişnuit pe teritoriul acestui stat parte. Cu toate acestea, ele vor putea sa nu fie considerate ca şi-au satisfăcut obligaţiile militare faţă de statul parte sau faţă de statele părţi ai căror cetăţeni sunt deopotrivă şi unde este prevăzut un serviciu militar, decât dacă acest domiciliu obişnuit a durat până la o anumită vârsta pe care fiecare stat parte o va indica în momentul semnării ori depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aderare;
litera c)
vor fi, de asemenea, considerate ca şi-au satisfăcut obligaţiile militare persoanele cetăţeni ai unui stat parte care nu prevede un serviciu militar obligatoriu, dacă ele s-au angajat voluntar în forţele militare ale acestui stat parte pentru o durată totală şi efectivă cel puţin egala cu serviciul militar activ al statului parte sau statelor părţi a căror cetăţenie o au deopotrivă, indiferent care ar fi domiciliul lor obişnuit.
CAPITOL

Capitolul 8 Cooperarea între statele părţi

ART

Articolul 23

Paragraf
Cooperarea între statele părţi
Paragraf 1
În vederea facilitării cooperării între statele părţi, autorităţile lor competente trebuie:
litera a)
sa comunice secretarului general al Consiliului Europei informaţii privind dreptul lor intern referitor la cetăţenie, incluzând situaţiile de apatridie şi de pluralitate de cetăţenii, precum şi evolutiile intervenite în aplicarea prezentei convenţii;
litera b)
să îşi comunice reciproc, la cerere, informaţii privind dreptul intern referitor la cetăţenie şi evolutiile intervenite în aplicarea prezentei convenţii.
Paragraf 2
Statele părţi trebuie să coopereze între ele şi cu celelalte state membre ale Consiliului Europei în cadrul organului interguvernamental corespunzător al Consiliului Europei pentru a reglementa toate problemele pertinente şi a promova dezvoltarea progresiva a principiilor şi a practicii juridice privind cetăţenia şi problemele aferente acesteia.
ART

Articolul 24

Paragraf
Schimbul de informaţii
Paragraf
Fiecare stat parte poate, în orice moment, sa declare ca se angajează sa informeze un alt stat parte care a făcut aceeaşi declaraţie, despre dobândirea voluntara a cetateniei sale de către cetăţenii celuilalt stat parte, sub rezerva legilor aplicabile privind protecţia datelor. O astfel de declaraţie poate menţiona condiţiile în care statul parte va furniza asemenea informaţii. Declaraţia poate fi retrasă în orice moment.
CAPITOL

Capitolul 9 Aplicarea convenţiei

ART

Articolul 25

Paragraf
Declaraţii privind aplicarea convenţiei
Paragraf 1
Orice stat parte poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aderare, sa declare ca va exclude prevederile cap. VII de la aplicarea prezentei convenţii.
Paragraf 2
Dispoziţiile cap. VII sunt aplicabile doar în cadrul relaţiilor dintre statele părţi faţă de care el a intrat în vigoare.
Paragraf 3
Orice stat parte poate, în orice moment următor, sa notifice secretarului general al Consiliului Europei ca va aplica dispoziţiile cap. VII, exclus în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. Aceasta notificare va avea efect la data primirii sale.
ART

Articolul 26

Paragraf
Efectele convenţiei
Paragraf 1
Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere dispoziţiilor de drept intern şi instrumentelor internaţionale obligatorii, care sunt sau vor intra în vigoare, în baza cărora drepturi suplimentare sunt sau vor fi acordate persoanelor, în domeniul cetateniei.
Paragraf 2
Prezenta convenţie nu împiedica aplicarea:
litera a)
Convenţiei asupra reducerii cazurilor de pluralitate de cetăţenii şi asupra obligaţiilor militare în caz de pluralitate de cetăţenii, din anul 1963, şi a protocoalelor sale;
litera b)
altor instrumente internaţionale obligatorii, în măsura în care aceste instrumente sunt compatibile cu prezenta convenţie, în relaţiile dintre statele părţi legate prin aceste instrumente.
CAPITOL

Capitolul 10 Clauze finale

ART

Articolul 27

Paragraf
Semnarea şi intrarea în vigoare
Paragraf 1
Prezenta convenţie este deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei şi de către statele nemembre care au participat la elaborarea sa. Aceste state pot să îşi exprime consimţământul de a fi legate prin:
litera a)
semnarea fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau
litera b)
semnarea sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
Paragraf 2
Prezenta convenţie va intra în vigoare, pentru toate statele care şi-au exprimat consimţământul de a fi legate prin aceasta convenţie, în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data la care 3 state membre ale Consiliului Europei îşi vor exprima consimţământul de a fi legate prin aceasta convenţie, conform dispoziţiilor paragrafului precedent.
Paragraf 3
Pentru orice stat care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin aceasta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ART

Articolul 28

Paragraf
Aderarea
Paragraf 1
După intrarea în vigoare a prezentei convenţii Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea sa invite orice stat nemembru al Consiliului Europei, care nu a participat la elaborarea sa, sa adere la aceasta convenţie.
Paragraf 2
Pentru orice stat care adera la prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.
ART

Articolul 29

Paragraf
Rezerve
Paragraf 1
Nici o rezervă nu poate fi formulată faţă de orice dispoziţie continuta în cap. I, II şi VI. Orice stat poate, în momentul semnării ori în momentul depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa formuleze una sau mai multe rezerve faţă de alte dispoziţii ale convenţiei, cu condiţia ca ele să fie compatibile cu obiectul şi scopul prezentei convenţii.
Paragraf 2
Orice stat care formulează una sau mai multe rezerve trebuie să notifice secretarului general al Consiliului Europei conţinutul pertinent al dreptului sau intern sau orice informaţie pertinenta.
Paragraf 3
Un stat care a formulat una sau mai multe rezerve în baza paragrafului 1 va examina retragerea lor, în întregime sau în parte, de îndată ce împrejurările permit acest lucru. Aceasta retragere se efectuează adresand o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va avea efect la data primirii notificării de către secretarul general.
Paragraf 4
Un stat care extinde aplicarea prezentei convenţii la un teritoriu desemnat printr-o declaraţie prevăzută în aplicarea paragrafului 2 al art. 30 poate, pentru teritoriul respectiv, sa formuleze una sau mai multe rezerve, potrivit dispoziţiilor paragrafelor precedente.
Paragraf 5
Un stat parte care a formulat rezerve faţă de oricare dintre dispoziţiile cap. VII nu poate pretinde aplicarea acestei dispoziţii de către un alt stat parte decât în măsura în care statul însuşi a acceptat-o.
ART

Articolul 30

Paragraf
Aplicare teritorială
Paragraf 1
Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se aplică prezenta convenţie.
Paragraf 2
Orice stat poate, în orice alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa extindă aplicarea acestei convenţii cu privire la oricare alt teritoriu indicat în declaraţie şi cu privire la care asigura relaţiile internaţionale sau pentru care este abilitat sa dispună. Prezenta convenţie va intra în vigoare în privinta acestui teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data primirii declaraţiei de către secretarul general.
Paragraf 3
Orice declaraţie facuta în virtutea paragrafelor precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu indicat în aceasta declaraţie, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data primirii notificării de către secretarul general.
ART

Articolul 31

Paragraf
Denunţarea
Paragraf 1
Orice stat parte poate, în orice moment, sa denunţe prezenta convenţie în totalitate sau numai cap. VII, adresand o comunicare secretarului general al Consiliului Europei.
Paragraf 2
Denunţarea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data primirii comunicării de către secretarul general.
ART

Articolul 32

Paragraf
Notificări făcute de secretarul general
Paragraf
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, oricărui semnatar, oricărei părţi şi oricărui alt stat care a aderat la prezenta convenţie:
litera a)
orice semnare;
litera b)
depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
litera c)
orice data de intrare în vigoare a prezentei convenţii, conform art. 27 şi 28;
litera d)
orice rezerva şi orice retragere de rezerva formulate conform dispoziţiilor art. 29;
litera e)
orice notificare sau declaraţie formulată conform dispoziţiilor art. 23, 24, 25, 27, 28, 29, 30 şi 31;
litera f)
orice alt act, notificare sau comunicare având legătură cu prezenta convenţie.
Paragraf
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie.
Paragraf
Întocmită la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, în limbile franceza şi engleza, ambele texte având aceeaşi valabilitate, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunică o copie de pe aceasta, certificată pentru conformitate, fiecărui stat membru al Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii şi oricărui stat invitat sa adere la aceasta convenţie.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031