DECIZIA nr. 553 din 4 noiembrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 359/2018 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, și ale art. 391 alin. (8) din același act normativ , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 113/2016 pentru modificarea art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 391 alin. (1) și (8) din Legea nr. 95/2006 în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 113/2016“, excepție ridicată de Cabinetul Medical Medicină Generală Dr. Mărgineanu din Timișoara în Dosarul nr. 4.173/30/2016* al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 98D/2020.
punctul 2.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Liviu Boșoancă, având împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Magistratul-asistent referă că autorul excepției a depus la dosar note scrise și copii de pe documente prin care dorește să probeze că este discriminat. De asemenea, a depus o cerere de conexare cu Dosarul Curții Constituționale nr. 353D/2019, care a fost anterior soluționat.
punctul 4.
Președintele ședinței acordă cuvântul asupra cererii de conexare. Apărătorul autorului excepției arată că nu mai susține cererea de vreme ce dosarul anterior menționat a fost soluționat.
punctul 5.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele ședinței acordă cuvântul apărătorului autorului, care solicită admiterea excepției pentru 3 motive, și anume: discriminare în cadrul aceleiași categorii de medici în funcție de localizarea în mediul urban sau rural și în funcție de vârstă, limitarea dreptului la muncă al medicilor de familie, precum și o gravă atingere adusă patrimoniului de afectațiune al medicului de familie care va dispărea prin pierderea pacienților și încetarea relațiilor cu Casa de Asigurări de Sănătate.
punctul 6.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că prin Decizia nr. 117 din 7 martie 2024 Curtea a reținut posibilitatea medicilor de a continua activitatea după pensionare, stabilind că după împlinirea vârstei de pensionare toți medicii pot opta pentru continuarea muncii în unități sanitare care se află sau nu se află în relații contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate. Legiuitorul a făcut distincția între rural și urban în contextul în care nu există o definiție legală a mediului urban „mic“, „mediu“ sau „mare“, ținând cont de faptul că există o nevoie acută de medici în mediul rural. Autorul excepției avea posibilitatea să își exercite activitatea în calitate de medic de familie în mediul rural.
punctul 7.
Având cuvântul în replică, avocatul autorului arată că discriminarea este recunoscută de legiuitor în expunerea de motive a Legii nr. 113/2016 pentru modificarea art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în care s-a arătat că este o nevoie acută de medici de familie atât în mediul rural, cât și în cel urban, posibilitatea medicului de ași continua activitatea mutându-se în mediul rural fiind tot o încălcare a dreptului la muncă și a celui de proprietate.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 8.
Prin Încheierea din 19 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.173/30/2016*, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor „art. 391 alin. (1) și (8) din Legea nr. 95/2006 în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 113/2016“. Excepția a fost ridicată de Cabinetul Medical Medicină Generală Dr. Mărgineanu din Timișoara într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat, în principal, „să se constate existența dreptului cabinetului de a încheia și/sau prelungi cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș contractul de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară“.
punctul 9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că a profesat ca medic de familie o perioadă îndelungată, dorind „să continue a practica această profesie până la trecerea în neființă“. Veniturile sale s-au bazat în exclusivitate pe contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Timiș. În luna octombrie a anului 2015, aceasta i-a comunicat notificarea prin care îi învedera încetarea contractului începând cu data de 1 ianuarie 2016, în temeiul textelor de lege criticate. În acest context a formulat cererea de chemare în judecată și a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 391 alin. (8) coroborat cu art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituție deoarece conțin un element discriminatoriu, respectiv stabilirea unui regim diferit pentru medicii care au aceeași vârstă și aceeași pregătire profesională, respectiv medici de familie. Art.391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 este neconstituțional deoarece face o discriminare între medicii titulari ai cabinetelor de medicină de familie din mediul urban și medicii titulari ai cabinetelor de medicină de familie din mediul rural, în condițiile în care toți medicii de familie asigură asistență medicală pacienților înscriși pe listele proprii, existând un deficit de medici de familie atât în zonele rurale, cât și urbane. Totodată, se susține că textele criticate încalcă și art. 41 alin. (1) din Constituție întrucât exercitarea unei profesii liberale nu poate fi îngrădită. De asemenea, textele criticate aduc atingere art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție deoarece au ca efect obligarea cabinetului medical, respectiv a medicului, la renunțarea la patrimoniul de afectațiune profesională și la clientela reprezentată de pacienți. În realitate este vorba despre o expropriere indirectă a bunurilor cabinetului deoarece medicul de familie este obligat, împotriva voinței sale, să renunțe la clientelă, respectiv la pacienți. Un medic de familie nu poate profesa fără un contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate deoarece pacienții săi, asigurați la această casă, au nevoie de servicii medicale decontate. Pentru aceste motive art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 contravine prevederilor art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție, ale art. 21 alin. (1) referitor la nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale art. 26 referitor la egalitatea în fața legii din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Autorul mai arată că art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 contravine și prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i), ale art. 6 și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Textele criticate interzic pacienților accesul la serviciile de sănătate publică și îngrădesc dreptul la alegerea medicului de familie, aceștia fiind obligați să se mute la alt medic de familie contrar voinței lor.
punctul 10.
Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, acestea aducând atingere art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, deoarece textele criticate sunt discriminatorii în raport cu locul desfășurării activității medicului de familie. De asemenea, acestea aduc atingere dreptului la muncă și dreptului asupra patrimoniului de afectațiune specială. De altfel, înlăturarea discriminării a stat la baza modificării art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, după modificare textul nemaifăcând distincție între medicii care își desfășoară activitatea în mediul urban și cei care își desfășoară activitatea în mediul rural.
punctul 11.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 12.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție întrucât creează o situație discriminatorie, recunoscând beneficiul continuării activității numai în favoarea medicilor de familie titulari ai cabinetelor din mediul rural. Or, situațiile în care se află o categorie de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, deosebire care trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Criteriul locului de exercitare a profesiei de medic, respectiv mediul urban sau rural, nu reprezintă un criteriu obiectiv și rațional pentru crearea unui regim juridic diferit pentru aceeași categorie profesională. Mai mult, în expunerea de motive la PL-x nr. 620/2015, respectiv proiectul de lege pentru modificarea art. 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, devenit ulterior Legea nr. 113/2016, se precizează că textul criticat discriminează medicii de familie care lucrează în mediul urban față de medicii de familie care lucrează în mediul rural. Ținând cont că deficitul de medici există nu numai în mediul rural, ci și în mediul urban, și mai ales în mediul „urban mic“, iar acest deficit se va accentua, inițiatorii legii de modificare au propus modificarea legii, în sensul de a se permite și medicilor din mediul urban să beneficieze de aceleași condiții ca aceia din mediul rural. De asemenea, textul de lege criticat aduce atingere și prevederilor art. 41 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție deoarece prevede obligarea medicilor de familie din mediul urban la încheierea activității după vârsta de 65 de ani, ceea ce afectează dreptul acestora la muncă în substanța sa. Astfel, art. 41 din Constituție prevede expres dreptul persoanei de a-și alege în mod liber locul de muncă, ceea ce implică corelativ obligația statului de a nu stabili condiții și criterii pur subiective, neechitabile, de natură să afecteze încheierea exercitării acestui drept sau să creeze un dezechilibru sub aspectul protecției sale. În același timp, dispozițiile legale criticate afectează dreptul asupra patrimoniului constituit ca urmare a activității desfășurate de medicul de familie, însă dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție nu au incidență în cauză.
punctul 13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile avocatului excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 359/2018 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, și ale art. 391 alin. (8) din același act normativ, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 113/2016 pentru modificarea art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care au următorul cuprins:
-
Art. 391
Citat
Alineatul (1)
Medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex. (...)
Alineatul (8)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), medicii titulari ai cabinetelor de medicină de familie din mediul rural, care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, își pot continua activitatea în aceleași condiții, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană și de CMR, prin colegiile județene ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate.
punctul 16.
Ulterior datei de 1 ianuarie 2016, dată la care autorului i s-a comunicat de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș că aceasta va înceta contractul de furnizare de servicii medicale, în temeiul textelor de lege criticate, acestea au suferit mai multe modificări care nu au păstrat soluția legislativă criticată ce a constituit temeiul încetării contractului. Acest aspect a fost reținut și de instanța de judecată care, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a „art. 391 alin. (1) și (8) din Legea nr. 95/2006 în forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 113/2016“.
punctul 17.
Curtea reține că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (în speță textele fiind modificate, fără preluarea conținutului normativ). Prin urmare, Curtea urmează să se pronunțe asupra art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 359/2018 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, și ale art. 391 alin. (8) din același act normativ, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 113/2016 pentru modificarea art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
punctul 18.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă și art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată, precum și celor ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 21 alin. (1) referitor la nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale art. 26 referitor la egalitatea în fața legii din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
punctul 19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea face referire, mai întâi, la legislația din România referitoare la asigurările sociale de sănătate și la modul în care casele de asigurări de sănătate, care decontează sumele pentru analizele și tratamentele pacienților, intră în relație contractuală cu cabinetele de medicină de familie.
punctul 20.
Curtea reține că asigurările de sănătate sunt obligatorii, funcționează ca un sistem unitar și reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, urmărind protejarea acestora față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident. Mai mult, anumite categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de un pachet de servicii minimale care cuprinde, printre altele, și servicii medicale în asistența medicală primară [art. 219 din Legea nr. 95/2006 și art. 221 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006]. Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special a cărui constituire se face, în principal, din contribuția de asigurări sociale de sănătate suportată de asigurați [art. 220 alin. (2) din Legea nr. 95/2006]. În titlul V capitolul III - Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, sunt cuprinse reglementările cu privire la contribuabilii la fond, categoriile de venituri supuse contribuției, cota de contribuție etc. Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împreună cu casele de asigurări, respectiv casele de asigurări de sănătate județene (denumite în continuare CJAS), Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești. Printre atribuțiile caselor de asigurări este și aceea de a deconta serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale [art. 280 alin. (1) lit. a) și art. 281 lit. h) din Legea nr. 95/2006]. Unul dintre furnizorii de servicii medicale este cabinetul medical individual, care se înființează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 1 august 2002.
punctul 21.
Curtea observă că, în cauza în care s-a ridicat excepția, autorul este un cabinet medical individual care a prestat servicii de asistență medicală primară. În art. 64 lit. e) din Legea nr. 95/2006 este definit medicul de familie ca fiind medicul specialist de medicină de familie și, prin asimilare, medicul de medicină generală. Cabinetul de medicină generală autor al excepției a funcționat similar unui cabinet de medicină de familie, decontând serviciile medicale contractate cu casa județeană de asigurări de sănătate.
punctul 22.
Prima critică de neconstituționalitate este formulată cu privire la art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, care ar aduce atingere art. 41 din Constituție, conform căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Curtea reține că această critică nu poate fi primită. Astfel, dreptul la pensie are o natură socială și reprezintă, în esență, o convenție între stat și cetățeanul subiect al unui raport de muncă, potrivit căreia, în anumite condiții prestabilite, statul îi conferă acestuia o sumă de bani cu caracter viager în considerarea muncii depuse și a perioadei lucrate (a se vedea Decizia nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023, paragraful 61). Referitor la stabilirea condițiilor de pensionare, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție acordă în exclusivitate legiuitorului atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a dreptului la pensie. Această libertate de care se bucură legiuitorul în reglementarea dreptului la pensie este limitată însă de obligația ca dispozițiile de lege adoptate să fie în deplin acord cu toate celelalte prevederi ale Constituției (a se vedea Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, Decizia nr. 518 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2014, și Decizia nr. 208 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragraful 20).
punctul 23.
De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție acordă legiuitorului competența exclusivă să stabilească și să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent și dreptul la protecție socială, dar și posibilitățile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. Una dintre condițiile esențiale pentru obținerea dreptului la pensie pe care legiuitorul este liber să o reglementeze și să o modifice în funcție de factorii mai sus arătați este vârsta legală de pensionare (a se vedea Decizia nr. 435 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013).
punctul 24.
Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea reține că legiuitorul a reglementat prin textul de lege criticat vârsta legală de pensionare a medicilor, fără a impune însă o interdicție absolută de exercitare a profesiei după vârsta de 65 de ani, deoarece în art. 391 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare la data la care autorului i s-a adus la cunoștință încetarea contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu CJAS) se prevede că medicii care au depășit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unități sanitare private, în baza certificatului de membru și a avizului anual al Colegiului Medicilor din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate și a asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. De altfel, în contractul de vânzare-cumpărare al activității praxisului cabinetului autor al excepției către o societate, act depus de autor la dosarul instanței care judecă fondul, s-a consemnat că medicul titular al acestuia va continua să păstreze o relație contractuală de muncă cu societatea cumpărătoare. În plus, Curtea reține că, în temeiul art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, medicul care a lucrat în mediul urban își poate continua activitatea și după împlinirea vârstei de 65 de ani, prin deschiderea unui cabinet de medicină de familie în mediul rural.
punctul 25.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prin prevederile art. 391 alin. (8) raportate la art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție, prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, prin prisma art. 20 din Constituție, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută.
punctul 26.
Așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
punctul 27.
Aplicând acest principiu la cauza de față, Curtea observă că medicii de familie care desfășoară activitatea în mediul rural nu sunt în aceeași situație cu aceia care desfășoară activitatea în mediul urban ținând seama de condițiile mai dificile de desfășurare a activității, baza materială disponibilă, resursele umane limitate existente și de gradul de izolare în care aceasta se realizează.
punctul 28.
În ceea ce privește critica privind discriminarea medicilor din mediul urban care, după împlinirea vârstei de pensionare, nu mai pot să lucreze deoarece nu mai beneficiază de contractul de furnizare de servicii medicale încheiat cu CJAS, spre deosebire de medicii de familie care lucrează în mediul rural, care își pot continua activitatea beneficiind de respectivul contract, Curtea reține că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, tratamentul diferit este justificat în mod obiectiv prin încercarea statului de a nu agrava deficitul de medici de familie din mediul rural. În mod excepțional, prin art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, se prevede că medicii titulari ai cabinetelor de medicină de familie din mediul rural, care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, își pot continua activitatea în aceleași condiții, după împlinirea vârstei de pensionare, numai la cerere, și sub condiția obținerii unui aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană și de Colegiul Medicilor din România, prin colegiile județene ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate. Această excepție este justificată de necesitatea asigurării asistenței medicale primare în mediul rural, având în vedere numărul insuficient de medici de familie care lucrează în acest mediu. Totodată, în mod rezonabil, se permite medicilor de familie din mediul urban să își desfășoare în continuare profesia (fiind plătiți direct de pacienții asigurați sau neasigurați), însă fără a beneficia de o relație contractuală directă a cabinetului în care activează cu CJAS. Legiuitorul are responsabilitatea politicii legislative prin care să garanteze dreptul la ocrotirea sănătății sub aspectul dezvoltării și planificării resurselor umane, cea mai importantă fiind medicii, ca urmare a evaluării nevoilor populației privind serviciile de sănătate publică.
punctul 29.
Curtea mai observă că autorul face trimitere, în susținerea neconstituționalității, la motivarea inițiatorilor cuprinsă în expunerea de motive a Legii nr. 113/2016 prin care s-a modificat art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, potrivit căreia „pentru medicii de familie există un alin. (8) care discriminează medicii de familie ce lucrează în mediul urban față de medicii de familie care lucrează în rural“. Cu privire la acest argument, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, expunerea de motive și modul său de redactare nu au consacrare constituțională. Curtea a reținut că expunerea de motive este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înțelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziții legale ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziție. Astfel, expunerea de motive este doar unul dintre multele instrumente ale unei metode interpretative (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 56 din 31 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 2 aprilie 2024, paragraful 32). Chiar dacă argumentele expuse de inițiatorii legii sunt în sensul caracterului discriminatoriu al art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, aceasta nu are semnificația neconstituționalității sale. Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și numai aceasta se poate pronunța asupra constituționalității unui text de lege. Modificarea ulterioară a soluției legislative criticate, prin Legea nr. 113/2016, nu echivalează cu neconstituționalitatea acesteia, ci reprezintă doar o altă opțiune a legiuitorului, în raport cu necesitățile din domeniul sănătății publice de la un alt moment de referință în timp.
punctul 30.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție deoarece efectul textelor de lege criticate este obligarea cabinetului medical, respectiv a medicului, la renunțarea la patrimoniul de afectațiune profesională și a clientelei reprezentate de pacienți, fiind vorba despre o expropriere indirectă a bunurilor cabinetului, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată.
punctul 31.
Curtea observă că art. 64 din Legea nr. 95/2006 definește cabinetul de medicină de familie ca fiind unitatea sanitară privată specializată în furnizarea de servicii medicale în asistența medicală primară, organizată în condițiile legii; patrimoniul de afectațiune profesională reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor medicului afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracțiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia și praxisul de medicină de familie care cuprinde patrimoniul de afectațiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosința medicului, și clientela.
punctul 32.
Curtea observă că funcționarea cabinetelor de medicină de familie presupune existența unui praxis de medicină de familie care cuprinde patrimoniul de afectațiune și clientela. Patrimoniul de afectațiune include dotarea cu instrumentar specific obligatoriu, așa cum reiese din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 153/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 mai 2003, care se achiziționează de către medicul titular din fonduri proprii. De asemenea, praxisul de medicină de familie include și „clientela“ - pacienții - pe care fiecare medic de familie o are ca urmare a competenței sale profesionale. Întrucât, în situația pensionării, medicul ar suferi o pierdere financiară constând în valoarea bunurilor din patrimoniul de afectațiune, legiuitorul a reglementat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.322/2006 privind aprobarea normelor de stabilire a criteriilor și metodologiei de preluare a activității unui praxis existent, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, ca acestea să poată face obiectul unei/unui vânzări/schimb/donație, legat (făcute în condițiile Codului civil - art. 800 și următoarele), locațiune (art. 1.410-1.490 din Codul civil), comodat (art. 1.560-1.575 din Codul civil), uzufruct (art. 517-564 din Codul civil) sau aport la capitalul social. Preluarea activității poate fi realizată de către un medic specialist de medicină de familie, persoană fizică, ori de o unitate sanitară cu profil de medicină de familie, în formele de organizare prevăzute de lege, prin reprezentantul legal, în care cel puțin un medic este confirmat în specialitatea medicină de familie. În considerarea acestui cadru legal, autorul excepției a încheiat cu o societate un contract de vânzare a activității unui praxis existent (a se vedea și paragraful 24 din prezenta decizie), respectiv patrimoniul de afectațiune profesională și clientela. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că legiuitorul a garantat ocrotirea dreptului de proprietate al medicului titular asupra bunurilor cabinetului și a clientelei creând un cadru legislativ care permite valorificarea acestora astfel încât patrimoniul medicului de familie să nu sufere prejudicii.
punctul 33.
În final, Curtea reține că susținerile autorului privind încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i), ale art. 6 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, nu intră în competența sa de soluționare, deoarece controlul de constituționalitate presupune analiza textelor de lege prin raportare la prevederile Legii fundamentale.
punctul 34.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cabinetul Medical Medicină Generală Dr. Mărgineanu din Timișoara în Dosarul nr. 4.173/30/2016* al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 391 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 359/2018 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, și ale art. 391 alin. (8) din același act normativ, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 113/2016 pentru modificarea art. 391 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTE
Paragraf
CRISTIAN DELIORGA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Cristina-Cătălina Turcu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
