PROCEDURĂ din 19 iunie 2026de comunicare a notificărilor de alertă privind neîndeplinirea obligațiilor bugetare de plată
În vigoare
Notă
Paragraf
Aprobată prin ORDINUL nr. 758 din 19 iunie 2026, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 26 iunie 2026.
Articolul 1
Paragraf
Dispoziții generale
Alineatul (1)
Prezenta procedură reglementează alertarea debitorilor profesioniști asupra existenței unor circumstanțe care ar putea da naștere stării de dificultate sau de insolvență și care le pot semnala acestora necesitatea de a acționa fără întârziere.
Alineatul (2)
Pentru realizarea obiectivului prevăzut la alin. (1), debitorilor profesioniști li se comunică Notificarea de alertă privind neîndeplinirea obligațiilor bugetare de plată, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
Alineatul (3)
Debitorii profesioniști, în sensul prezentei proceduri, sunt acei debitori care exploatează o întreprindere. Constituie exploatare a unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu are un scop lucrativ.
Alineatul (4)
Se încadrează în categoria debitorilor profesioniști:
litera A)
persoanele juridice, precum și asocierile și alte entități fără personalitate juridică înregistrate fiscal cu codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
litera B)
persoanele fizice și juridice, precum și alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului, înregistrate fiscal cu codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
litera C)
persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, înregistrate fiscal cu codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal.
Alineatul (5)
Notificarea prevăzută la alin. (2) se comunică debitorilor profesioniști, astfel:
litera A)
o singură dată, la atingerea pragului de 40.000 lei inclusiv al obligațiilor bugetare restante;
litera B)
bianual, din 6 în 6 luni, până la achitarea integrală sau până la ajungerea obligațiilor bugetare restante sub pragul de 40.000 lei.
Alineatul (6)
Sunt excluși de la procedura de comunicare a notificărilor de alertă:
litera A)
debitorii profesioniști pentru care s-a deschis procedura insolvenței sau o procedură de preinsolvență, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;
litera B)
unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar, universitar și entitățile prevăzute la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare;
litera C)
instituțiile de credit, firmele de investiții, precum și alte instituții financiare și entități supuse prevederilor Legii nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările și completările ulterioare, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările și completările ulterioare, și fondurile de investiții alternative, definite la art. 3 pct. 20 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, cu modificările și completările ulterioare;
litera D)
asigurătorii și reasigurătorii, astfel cum sunt definiți la art. 1 alin. (2) pct. 3și45 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, supuși prevederilor legii menționate anterior, precum și Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, cu modificările ulterioare;
litera E)
contrapărțile centrale, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții;
litera F)
depozitarii centrali de titluri de valoare, astfel cum sunt definiți la art. 2 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012;
litera G)
unitățile administrativ-teritoriale (primării, consilii județene) și instituțiile publice finanțate integral de stat;
litera H)
persoanele fizice (necomercianți);
litera I)
societățile comerciale față de care este instituită administrarea specială prevăzută de Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare;
litera J)
asociațiile și fundațiile (inclusiv ONG-urile), astfel cum sunt acestea reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Paragraf
Procedura de emitere și comunicare a notificării
Alineatul (1)
Notificarea prevăzută la art. 1 alin. (2) se emite pentru obligațiile bugetare restante, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare emiterii acesteia. Prin obligații bugetare restante se înțelege cele care se încadrează în prevederile art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Informațiile referitoare la obligațiile bugetare restante, inclusiv cele transmise spre recuperare organelor fiscale centrale, se stabilesc pe baza evidențelor existente la nivelul acestora.
Alineatul (3)
În cazul contribuabililor persoane juridice care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, la comunicarea notificărilor se au în vedere atât obligațiile bugetare datorate pentru activitatea proprie, cât și cele datorate de sediile lor secundare.
Alineatul (4)
În cazul în care un contribuabil persoană fizică are atât datorii personale înregistrate pe codul numeric personal, cât și datorii profesionale înregistrate pe codul de înregistrare fiscală, pragul prevăzut la art. 1 alin. (5) se are în vedere pentru totalul acestora.
Alineatul (5)
În situația în care contribuabilii profesioniști înregistrează atât obligații bugetare datorate, cât și sume nedistribuite sau sume de restituit, nu se comunică notificarea prevăzută la art. 1 alin. (2).
Alineatul (6)
Notificările se comunică debitorilor profesioniști prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin intermediul Spațiului privat virtual.
Alineatul (7)
În cuprinsul notificărilor sunt prezentate și instrumentele de sprijin pentru debitorii profesioniști, respectiv:
litera A)
procedura de mediere;
litera B)
accesarea înlesnirilor la plată prevăzute de legislația fiscală în materie;
litera C)
accesarea serviciilor de îndrumare și asistență oferite contribuabililor, în condițiile legii;
litera D)
orice alte informații necesare contribuabililor persoane juridice.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
