DECIZIA nr. 691 din 4 decembrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepție ridicată de Eugraf Grăjdeanu în Dosarul nr. 49/1.372/2019 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.390D/2021.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a trimis o cerere de judecată în lipsă.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens, soluția și considerentele Deciziei nr. 35 din 19 ianuarie 2021 și ale Deciziei nr. 302 din 9 iunie 2020.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea din 17 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 49/1.372/2019, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepție ridicată de Eugraf Grăjdeanu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul comiterii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că noțiunea „persoane“ din cuprinsul textului criticat, care cuprinde în sfera sa de aplicare atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, permite incriminarea pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat atât a persoanelor fizice care au calitatea de acționar sau asociat în cadrul unei persoane juridice, cât și a persoanelor juridice în cadrul căror acestea dețin respectivele calități, aspect care constituie, în realitate, o dublă incriminare, ce încalcă libertatea individuală a celor dintâi.
punctul 6.
Pentru aceleași motive, se susține că dispozițiile legale criticate sunt echivoce, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, dar și dispozițiilor art. 22 din Constituție, precum și art. 5 și 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
punctul 7.
Curtea de Apel Brașov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că persoana juridică este o entitate distinctă de persoanele fizice care o constituie și, totodată, că acestea pot fi diferite de administratorii persoanei juridice, astfel că nu există, în toate cazurile, o identitate de voință a membrilor grupului infracțional organizat de a comite infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal.
punctul 8.
În ceea ce privește noțiunea „persoane“ din cuprinsul textului criticat, se arată că, într-adevăr, aceasta vizează atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice care răspund penal și, de asemenea, că noțiunea analizată este clară, precisă și previzibilă, fiind în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii.
punctul 9.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.“
punctul 13.
Se susține că textul legal criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 22 referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și ale art. 23 alin. (1) și (12) cu privire la libertatea individuală, precum și prevederilor art. 5 și 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la interzicerea sclaviei și a muncii forțate și la dreptul la libertate și la siguranță și dispozițiilor art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice privind libertatea individuală și dreptul la un proces echitabil.
punctul 14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta, deși vizează, în mod formal, dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, aduce în discuție chestiuni de principiu referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice, astfel cum aceasta este reglementată, în prezent, în legislația românească, respectiv chestiuni referitoare la distincția dintre răspunderea penală a persoanei juridice și răspunderea penală a persoanei fizice care acționează în numele său.
punctul 15.
Aceste aspecte au mai constituit obiectul controlului de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reținând, în esență, în jurisprudența sa constantă - spre exemplu, prin Decizia nr. 156 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 8 iunie 2018, și Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1166 din 2 decembrie 2020 - că instituția răspunderii penale a persoanei juridice a fost introdusă în dreptul penal român prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. Dispozițiile care reglementează această formă de răspundere sunt grupate în titlul VI al părții generale a Codului penal. Acestea sunt dispoziții speciale, care derogă de la principiile dreptului penal și care se aplică exclusiv unei anumite categorii de subiecți de drept - „persoane juridice“ (sau „persoane morale“). În acest sens, art. 135 din Codul penal stabilește, în mod exclusiv, domeniul sau sfera de incidență a răspunderii penale a persoanei juridice, indicând categoriile de persoane juridice care răspund penal, precum și infracțiunile pentru care intervine această răspundere. Astfel, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia persoanele juridice răspund pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, precitată, paragraful 11).
punctul 16.
Potrivit dispozițiilor titlului VI al părții generale a Codului penal, de principiu, sunt responsabile penal persoanele juridice de drept privat. În ceea ce privește persoanele juridice de drept public, acestea nu pot fi trase la răspundere penală, atât pentru că, logic, este inacceptabil ca statul, care este titularul dreptului de a pedepsi, să se supună propriei represiuni, cât și pentru că, în aceste condiții, autoritățile și instituțiile statului nu și-ar mai putea îndeplini atribuțiile (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragrafele 16 și 17).
punctul 17.
Răspunderea penală a persoanei juridice este generală, putând fi atrasă de orice activitate a ei în care se poate identifica un element subiectiv propriu acesteia, diferit de cel al persoanei fizice care execută în concret actul material. Aceasta poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acționează în numele ei, nu doar de către organele de conducere ale acesteia (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragraful 21).
punctul 18.
Pentru antrenarea răspunderii penale a persoanelor juridice este necesar ca infracțiunile să fie săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Astfel, prin săvârșirea de către persoana juridică a unei infracțiuni în realizarea obiectului de activitate se înțelege că un organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, a comis o infracțiune cu prilejul transpunerii în practică a activităților pe care, potrivit legii, actelor constitutive sau actelor de organizare și funcționare, persoana juridică le poate derula. Această cerință presupune că, la momentul săvârșirii infracțiunii, agentul se afla în exercițiul unei atribuții de serviciu și că, prin urmare, el deținea fie calitatea de organ, fie calitatea de reprezentant direct sau indirect al persoanei juridice. Totodată, o infracțiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile în care folosul - material sau moral - obținut prin infracțiune revine, în tot sau în parte, persoanei juridice, deși infracțiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragraful 22).
punctul 19.
Această cerință poate primi atât o interpretare subiectivă - ca făcând trimitere la scopul urmărit de agent -, cât și una obiectivă - ca făcând trimitere la un profit (avantaj) pe care persoana juridică l-a obținut deja de pe urma săvârșirii infracțiunii. În oricare dintre aceste interpretări devine posibil ca răspunderea penală a persoanei juridice să fie antrenată și de alte persoane fizice, și nu doar de acelea care acționează în calitate de organe sau de reprezentanți ai persoanei morale (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragraful 23).
punctul 20.
În sfârșit, în sensul legii penale, o infracțiune este săvârșită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică ce efectuează elementul material al faptei acționează în calitate de organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, învestit în mod oficial (legal sau convențional), fără ca fapta să fie săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în folosul persoanei juridice în cauză (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragraful 24).
punctul 21.
Astfel, răspunderea penală a persoanei juridice reprezintă o ficțiune juridică, expresie a politicii penale a legiuitorului și în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. Pentru a face aplicabilă instituția analizată, legiuitorul a prevăzut în privința răspunderii penale a persoanei juridice formele de vinovăție reglementate la art. 16 din Codul penal, adaptate manierei în care aceasta desfășoară activitățile și poate săvârși fapte de natură penală, respectiv prin intermediul unui organ sau reprezentant al său. În consecință, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei juridice, au fost reglementate, la art. 136 din Codul penal, pedeapsa principală a amenzii și următoarele pedepse complementare: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragrafele 27 și 28).
punctul 22.
De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că răspunderea penală a persoanei juridice este distinctă de răspunderea penală a persoanelor fizice care acționează în calitate de organe sau de reprezentanți ai acesteia, putând să coexiste cu răspunderea penală a celor din urmă, așa cum prevăd, în mod expres, dispozițiile art. 135 alin. (3) din Codul penal. Pentru aceste motive, având în vedere natura persoanei juridice, raportarea sa subiectivă la faptele prevăzute de legea penală săvârșite se realizează prin raportarea organului sau reprezentantului legal al persoanei juridice la respectivele fapte, atunci când el acționează, prin săvârșirea lor, în numele persoanei juridice. Prin urmare, fiind o ficțiune juridică, latura subiectivă a răspunderii penale a persoanei juridice se realizează, implicit, prin subiectivitatea persoanei care desfășoară activități în numele ei, fiind desemnată în acest sens. Astfel, faptele comise de organele sau reprezentanții legali ai persoanei juridice, în numele acesteia, prezintă o latură subiectivă determinată de modul în care aceste persoane înțeleg să își îndeplinească mandatul ce le-a fost dat în scopul realizării activității persoanei juridice. Altfel spus, capacitatea de exercițiu a persoanei juridice devine efectivă doar prin desfășurarea de către organele sau reprezentanții legali ai acesteia de activități specifice obiectului de activitate al persoanei juridice, așa încât latura subiectivă a faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunilor comise de persoana juridică este dată de subiectivitatea manifestată de aceste persoane cu ocazia săvârșirii respectivelor fapte (a se vedea Decizia nr. 302 din 9 iunie 2020, paragrafele 29 și 30).
punctul 23.
Având în vedere această manieră de reglementare a răspunderii penale a persoanei juridice, devine evident că atunci când o persoană juridică de drept privat comite o infracțiune, prin acțiunile sau inacțiunile persoanei fizice care acționează în numele său, iar aceasta din urmă, în mod distinct și în nume propriu, comite aceeași infracțiune, va fi angajată simultan atât răspunderea sa penală, cât și răspunderea penală a persoanei juridice pe care o reprezintă, această soluție constituind o aplicare a dispozițiilor art. 135 alin. (3) din Codul penal mai sus invocate.
punctul 24.
În aceste condiții, angajarea răspunderii penale atât a persoanei juridice - care comite o infracțiune prin acțiunile sau inacțiunile reprezentantului său legal -, cât și a persoanei fizice - care are calitatea de reprezentant al celei dintâi, dar pentru comiterea aceleiași infracțiuni, în nume propriu, nu constituie o încălcare a principiului ne bis in idem, pentru că, astfel cum am arătat anterior, în realitate, persoanele trase la răspundere penală sunt diferite - persoana juridică, în primul caz, persoana fizică în cazul secund, rezoluțiile infracționale care au stat la baza comiterii de către aceste persoane a faptelor prevăzute de legea penală sunt diferite - întrucât au temeiuri diferite/sunt generate de interese diferite și pot fi rezultatul unor circumstanțe diferite, iar pedepsele penale aplicabile în privința persoanei juridice și, respectiv, în privința persoanei fizice au un conținut diferit - astfel, pedepsele penale aplicabile persoanei fizice sunt cele prevăzute la art. 53-55 din Codul penal, pe când pedepsele penale aplicabile persoanei juridice sunt cele prevăzute la art. 136 din Codul penal, mai sus enumerate.
punctul 25.
Așa fiind, dispunerea, în ipoteza analizată, în privința persoanei fizice a unei pedepse cu închisoarea, în condițiile sancționării și a persoanei juridice pe care o reprezintă cu una dintre pedepsele prevăzute la art. 136 din Codul penal, nu încalcă dispozițiile constituționale, europene și internaționale invocate de autorul excepției referitoare la dreptul la viață, la libertatea individuală și la siguranța persoanei și la interzicerea sclaviei și a muncii forțate.
punctul 26.
Aceste considerente, de principiu, sunt aplicabile și în ipoteza particulară a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, reglementată la art. 367 din Codul penal.
punctul 27.
Referitor la dispozițiile art. 367 din Codul penal, Curtea reține că acestea reglementează o pluralitate de infractori, care astfel a devenit o pluralitate constituită (legală), ce presupune, potrivit alin. (6) al articolului anterior menționat, participarea a cel puțin 3 persoane, o structură proprie și existența scopului acțiunii coordonate în vederea comiterii uneia sau mai multor infracțiuni. Totodată, existența grupului infracțional organizat presupune o stabilitate a acestuia, caracterizată prin persistența sa pentru o perioadă de timp semnificativă din punct de vedere infracțional sau pentru o perioadă nedeterminată. O altă trăsătură a infracțiunii analizate este aceea că, din punct de vedere penal, grupul astfel constituit prezintă o importanță mai mare decât membrii acestuia, luați individual. Nu în ultimul rând, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este, prin natura sa, o infracțiune continuă, care se consumă prin realizarea oricăreia dintre variantele infracționale enumerate în cuprinsul dispoziției normei de incriminare, deși comiterea infracțiunii sau a infracțiunilor avute în vedere ca scop de membrii grupului nu a avut loc.
punctul 28.
Forma de bază a infracțiunii analizate, reglementată la art. 367 alin. (1) din Codul penal, constă în inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea la sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, pedeapsa prevăzută în cazul comiterii acesteia fiind închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În continuarea formei de bază a infracțiunii, art. 367 din Codul penal reglementează, la alin. (2), o formă agravată a acesteia, la alin. (3), reguli privind concursul de infracțiuni, la alin. (4), cauze de nepedepsire, iar la alin. (5), cauze de reducere a limitelor speciale ale pedepselor.
punctul 29.
Distinct de alin. (1)-(5) ale art. 367, alin. (6) al aceluiași articol prevede definiția grupului infracțional organizat, potrivit căreia acesta constituie grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.
punctul 30.
Această definiție face referire, în mod generic, la persoane, fără a distinge între persoanele fizice și persoanele juridice. De asemenea, definiția analizată nu prevede raporturile care trebuie să preexiste, anterior constituirii grupului, între persoanele care îl compun.
punctul 31.
Așa fiind, dintr-un grup infracțional organizat pot face parte atât persoane fizice, cât și persoane juridice și, implicit, persoane juridice în raport cu care persoane fizice membre ale grupului au calitatea de reprezentant - ipoteza invocată de autorul excepției. În acest caz însă fiecare persoană inițiază, constituie, aderă sau sprijină, sub orice formă, grupul infracțional organizat printr-un act de voință proprie, ce implică o rezoluție infracțională distinctă, determinată de interese individuale distincte. Altfel spus, în ipoteza analizată, scopul vizat de persoana fizică cu prilejul participării la grupul infracțional organizat, în una dintre variantele infracționale enumerate la art. 367 alin. (1) din Codul penal, este diferit de cel al participării persoanei juridice, deși comiterea faptelor de către persoana juridică este posibilă doar prin mijlocirea celei dintâi.
punctul 32.
Așadar, ipoteza analizată este caracterizată prin existența a doi subiecți activi distincți ai infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, care comit fapte dintre cele incriminate la art. 367 din Codul penal în temeiul unor rezoluții infracționale diferite.
punctul 33.
Or, în această ipoteză, este firească aplicarea unor pedepse penale distincte în privința persoanei fizice și, respectiv, în privința persoanei juridice, întrucât raportul juridic de drept penal care ia naștere cu prilejul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 367 din Codul penal de către persoana fizică este diferit de raportul juridic penal de conflict care se naște ca urmare a comiterii aceleiași infracțiuni de către persoana juridică, chiar dacă aceasta a acționat prin intermediul celei dintâi, în calitatea de reprezentant legal.
punctul 34.
Prin urmare, dacă la constituirea unui grup infracțional organizat participă atât persoana juridică de drept privat, prin acțiunile reprezentantului său legal, cât și acesta din urmă, în nume propriu, este firesc ca cele două persoane să răspundă individual pentru faptele comise. Acesta este, de altfel, sensul dispozițiilor art. 135 alin. (3) din Codul penal, mai sus invocat, care prevede că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.
punctul 35.
Pentru aceste motive, nu se poate reține că persoana fizică este sancționată de două ori pentru comiterea aceleiași fapte, dispozițiile legale criticate nefiind așadar contrare principiului legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (1) și (12) din Constituție.
punctul 36.
Totodată, având în vedere aceleași considerente, Curtea constată că prevederile art. 367 alin. (6) din Codul penal sunt conforme cu exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât acestea reglementează cu claritate, precizie și previzibilitate calitatea de subiect activ al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat a oricărei persoane care răspunde penal, așadar atât a persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice.
punctul 37.
Referitor la principiul ne bis in idem, acesta este reglementat la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind, totodată, prevăzut la art. 6 din Codul de procedură penală drept unul dintre principiile procesului penal, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de aceasta s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică. Așa fiind, principiul ne bis in idem este de natură procedurală, acesta putând fi garantat prin norme juridice de drept procesual penal. Însă textul criticat de autorul excepției de neconstituționalitate conține o normă de drept penal substanțial, motiv pentru care dispozițiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt incidente în prezenta cauză.
punctul 38.
De asemenea, având în vedere elementul material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nu sunt incidente în prezenta cauză nici dispozițiile art. 22 din Constituție și ale art. 5 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ce reglementează dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și interzicerea sclaviei și a muncii forțate.
punctul 39.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugraf Grăjdeanu în Dosarul nr. 49/1.372/2019 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Curții de Apel Brașov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 4 decembrie 2025.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent-șef,
Paragraf
Cristina Teodora Pop
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
