DECIZIA nr. 38 din 20 ianuarie 2026referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) , ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Sorin-Bogdan Stroia și alții în Dosarul nr. 3.236/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.968D/2021.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.975D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Steluța Florea și alții în Dosarul nr. 2.186/2/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
punctul 4.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 5.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.975D/2021 la Dosarul nr. 1.968D/2021, care a fost primul înregistrat.
punctul 6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia analizată, respectiv cea a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
punctul 7.
Prin Încheierea din 25 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.236/93/2020, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sorin-Bogdan Stroia și alții într-un litigiu privind drepturile salariale ale personalului din sistemul de justiție.
punctul 8.
Prin Încheierea din 23 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.186/2/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Steluța Florea și alții într-un litigiu privind drepturile salariale ale personalului din sistemul de justiție.
punctul 9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituționale în măsura în care nu păstrează drepturi câștigate în mod definitiv prin hotărâri judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel, autorii invocă hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut o anumită modalitate de calcul al drepturilor salariale prin raportare la o anumită valoare de referință sectorială. Dar, după 1 ianuarie 2018, autoritatea plătitoare a plafonat salariile calculate potrivit metodei stabilite prin hotărâri judecătorești prin limitarea la 30% a sporurilor, în condițiile în care valoarea acestora era de 45% din indemnizația de bază. În sprijinul criticilor formulate este invocată jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 124 și 126 din Constituție și la efectele hotărârilor judecătorești, de exemplu, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013 și Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, paragrafele 26 și 27.
punctul 10.
Se susține că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscută majorarea valorii de referință sectoriale, prin definiție, vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare a unui întreg sector de activitate și nu privesc situații de fapt particulare, ci aplicarea unor dispoziții legale cu caracter general. În acest context este menționată Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la acordarea aceleiași valori de referință sectoriale pentru toți angajații din cadrul familiei bugetare „Justiție“ de la data punerii acesteia în plată pentru salariați făcând parte din aceeași familie ocupațională, reținând că practica judiciară înregistrată la nivelul instanțelor naționale denotă o interpretare unitară a dispozițiilor legale în discuție (în sensul admiterii unor asemenea acțiuni), fiind valorificate totodată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și cea a Curții Constituționale anterior amintite.
punctul 11.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, autorii consideră că plafonarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, la un procent de 30% pe fiecare ordonator de credite, indiferent că este principal, secundar sau terțiar, este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine de fiecare ordonator de credite și drepturile cuvenite acestuia. Se indică dispozițiile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 și anexa nr. V la acest act normativ în care se prevăd pentru domeniul de activitate „Justiție“ sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale. Se precizează că, în cadrul altor instituții bugetare, sporurile, adaosurile, premiile, primele și indemnizațiile, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite pot depăși 30% din suma salariilor de bază.
punctul 12.
Prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt discriminatorii deoarece limitarea la 30% pe fiecare ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite acestuia. Astfel, dacă în cadrul a două tribunale există un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același grad, iar plafonarea sporurilor va fi, de asemenea, diferită. Se ajunge astfel ca un grefier cu același grad, aceeași funcție și aceeași treaptă să beneficieze de drepturi diferite față de un alt coleg aflat în aceeași situație. Se încalcă astfel principiile de echitate, coerență și creare de oportunități egale și remunerare egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, statuate de legea unică de salarizare și de Constituție.
punctul 13.
Se susține că drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii, în condițiile în care un salariat beneficiază potrivit legii de anumite sporuri, pe care în realitate nu le poate încasa. Prin plafonarea sporurilor, cei care lucrează în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt privați de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30%, întrucât ei încasează aceleași drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiții normale de muncă.
punctul 14.
Aceeași situație se regăsește și în cazul persoanelor cu handicap, care desfășoară o activitate în condiții normale de lucru și care, potrivit legii, ar trebui să beneficieze de un spor de 15%, pe care legiuitorul, deși îl acordă, nu îl mai garantează. În aceste condiții, deși prin lege se statuează că anumite categorii de persoane au anumite drepturi, în fapt, în condițiile aplicării art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, acestea nu le mai sunt acordate, motivat de atingerea pragului de 30% pe fiecare ordonator de credite, sau le sunt acordate diferit, în funcție de procentul cu care se depășește acest prag.
punctul 15.
Autorii invocă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, în care s-a reținut că un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului legalității. De asemenea, se invocă și incidența Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
punctul 16.
Autorii excepției susțin și că legiuitorul nu a dovedit existența unei crize economice pentru a justifica plafonarea indemnizațiilor și reducerea sporurilor judecătorilor, în condițiile în care pentru celelalte categorii profesionale legea unică de salarizare prevede majorări substanțiale.
punctul 17.
Tribunalul Ilfov - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu contravin niciuneia dintre normele constituționale indicate de autori ca fiind încălcate.
punctul 18.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.
punctul 19.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 20.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 21.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 22.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozitivelor încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Referitor la excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 2.975D/2021, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorilor excepției Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (3), ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care au următorul conținut:
-
Art. 1 alin. (3): „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“;
-
Art. 9: „Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, sporurile și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, precum și pentru funcțiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX.“;
-
Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“
punctul 23.
Autorii excepției apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) privind trăsăturile statului român, ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 privind tratatele internaționale, ale art. 41 privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 125 privind instanțele judecătorești.
punctul 24.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că asupra dispozițiilor de lege criticate, din perspectiva unor critici similare, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 21 octombrie 2024, Decizia nr. 85 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 2 august 2023, și Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
punctul 25.
Referitor la critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, prin Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 16, Curtea a reținut că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.
punctul 26.
De asemenea, cu privire la critica vizând unele probleme rezultate din aplicarea dispozițiilor legale supuse controlului, prin evidențierea unor situații particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul și categoriile de angajați în cadrul unei instituții/autorități publice, Curtea a făcut referire la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, și ale art. 3 alin. (4) din aceeași lege-cadru, potrivit cărora ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Ca atare, stabilirea în concret a sporurilor și a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, precitată, paragrafele 17 și 18).
punctul 27.
Prin paragraful 17 al Deciziei nr. 85 din 2 martie 2023, precitată, Curtea a reamintit că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.
punctul 28.
Prin Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 19, Curtea a stabilit că, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în aceeași lege-cadru și în anexele nr. I-VIII la aceasta. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Curtea a conchis că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată aplicării în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.
punctul 29.
Cu referire la pretinsa încălcare a art. 41 din Constituție, invocată și în cauza de față, Curtea a reamintit, în Decizia nr. 85 din 2 martie 2023, precitată, paragraful 17, că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituție prevede „instituirea unui salariu minim brut pe țară“ fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile.
punctul 30.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.
punctul 31.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sorin-Bogdan Stroia și alții în Dosarul nr. 3.236/93/2020 al Tribunalului Ilfov -Secția civilă și de Steluța Florea și alții în Dosarul nr. 2.816/2/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (3), ale art. 9 și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 20 ianuarie 2026.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Oana Duță
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
