AcasăLegislațieLEGE nr. 118 din 3 iulie 2026

LEGE nr. 118 din 3 iulie 2026privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat:03.07.2026
Versiune:unica
Sursă oficială
Articol explicativNoi reglementări pentru exercitarea profesiei de avocat
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Paragraf
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 5, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (10)
La constituirea formelor de exercitare a profesiei și ulterior, avocații au dreptul să stabilească patrimoniul afectat exercitării profesiei și altor activități conexe, prevăzute de Statutul profesiei de avocat, în condițiile legii, cu procedura reglementată pentru constituirea Registrului electronic al evidenței patrimoniului de afectațiune al avocaților, în condițiile stabilite de Consiliul U.N.B.R. prin Regulamentul de organizare și funcționare. Înscrierea efectuată în registru are efecte de opozabilitate față de terți, în condițiile prevăzute de lege.
punctul 2.
După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:

Citat

Articolul 5^1

Alineatul (1)
Bunurile aflate în patrimoniul formelor de exercitare a profesiei de avocat se utilizează cu prioritate pentru desfășurarea activităților specifice exercitării profesiei de avocat.
Alineatul (2)
Utilizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) în activități conexe exercitării profesiei de avocat, prevăzute de Statutul profesiei de avocat, este permisă, în măsura în care:
litera A)
respectă reglementările profesionale și cele privitoare la integritatea profesiei și la păstrarea secretului profesional al avocatului;
litera B)
nu lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri;
litera C)
nu afectează exercitarea corespunzătoare a profesiei de avocat în sediul principal și, după caz, în sediile secundare și birourile de lucru avizate de consiliul baroului;
litera D)
este conformă cu hotărârile organelor de conducere ale formei de exercitare a profesiei.
Alineatul (3)
Afectarea bunurilor în scopul exercitării profesiei de avocat nu exclude utilizarea în alte scopuri a acestora, în condițiile prevăzute de lege.
punctul 3.
La articolul 16, după litera d) se introduc două noi litere, literele d^1) și d^2), cu următorul cuprins:

Citat

litera D^1)
calitatea de administrator sau membru al consiliului de administrație al unei societăți prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca obiectul de activitate al societății să nu aducă atingere principiilor fundamentale ale profesiei de avocat, inclusiv demnității, independenței și confidențialității profesionale, iar exercitarea funcției să nu genereze conflicte de interese cu exercitarea profesiei de avocat, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat;
litera D^2)
calitatea de acționar, asociat sau asociat unic al unei societăți prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca societatea să nu aibă ca obiect de activitate activități incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, iar implicarea patrimonială a avocatului să nu conducă la situații de conflict de interese ori confuzie între patrimoniul profesional și cel comercial, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat;

Articolul II

Paragraf
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România va actualiza, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, prevederile Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
NATALIA-ELENA INTOTERO
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA ABRUDEAN
Paragraf
București, 3 iulie 2026.
Paragraf
Nr. 118.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031