DECIZIA nr. 170 din 26 februarie 2026referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Dumitru Nicoară în Dosarul nr. 9.316/225/2018 al Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 782D/2020.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că autorul pune în discuție interpretarea și aplicarea în concret a legii.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea din 16 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.316/225/2018, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Dumitru Nicoară într-o cauză având ca obiect apelul împotriva sentinței civile prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de textul de lege criticat.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, prin modul în care este formulat, textul de lege criticat permite săvârșirea de abuzuri din partea organului de poliție rutieră deoarece acesta poate stabili în mod arbitrar dacă motivele neprezentării persoanei invitate sunt sau nu justificate. De asemenea, organul de poliție poate stabili, în mod arbitrar, termenul în care persoana invitată este obligată să se prezinte, fără a ține cont, de exemplu, de distanța la care se află unitatea de poliție față de domiciliul persoanei invitate (atunci când invitația s-a înmânat cu câteva ore înainte de momentul prezentării), de vârsta sau starea de sănătate a persoanei invitate, de situația familială sau de posibilitățile sale financiare. Totodată, acesta poate stabili caracterul „urgent“ al necesității prezentării la sediul unității de poliție. Textul criticat ar fi trebuit să prevadă, similar art. 159 din Codul de procedură civilă, un termen de înmânare de minimum 5 zile înainte de termenul stabilit pentru prezentare.
punctul 6.
Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul criticat fiind clar și previzibil.
punctul 7.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 8.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă deoarece nu este motivată, așa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar argumentele autorului vizează de fapt aplicarea textului criticat, ceea ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.
punctul 9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (1) pct. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: (...) 25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliție rutieră la care au fost invitate pentru soluționarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul“.
punctul 12.
Autorul excepției nu indică textele constituționale pretins încălcate, însă din motivarea acesteia rezultă că are în vedere art. 1 alin. (5) din Constituție privind criteriile de calitate ale legii sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității.
punctul 13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul critică neclaritatea textului, care ar permite poliției rutiere să poată stabili, în mod arbitrar, dacă motivele neprezentării persoanei invitate sunt sau nu justificate, precum și termenul în care persoana este obligată să se prezinte la sediul unității.
punctul 14.
Curtea a reținut, în jurisprudența sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se claritatea și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
punctul 15.
De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă; or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36).
punctul 16.
Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea reține că textul de lege criticat reglementează sancționarea faptei persoanei fizice de a nu se prezenta, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliție rutieră la care a fost invitată, pentru soluționarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul. Este o reglementare care servește la identificarea persoanelor care au săvârșit contravenții sau infracțiuni la regimul circulației rutiere. Faptul că aprecierea asupra motivelor neprezentării la sediu - și anume dacă sunt justificate sau nu - este lăsată la latitudinea polițistului nu semnifică lipsa de claritate a normei, ci conferă o atribuție polițistului - funcționar public cu statut special - ce acționează în sprijinul interesului general. De asemenea, nereglementarea unui termen fix minim în care persoana fizică trebuie să se prezinte la sediul unității de poliție este justificată de necesitatea descoperirii cu celeritate a identității persoanelor care au săvârșit fapte antisociale. De altfel, autorul excepției a beneficiat de un termen de 5 zile în care putea să se prezinte la unitatea de poliție.
punctul 17.
Curtea reține că textul de lege criticat este clar și previzibil, reglementând cu privire la sancționarea persoanei fizice care în mod nejustificat nu se prezintă la sediul unității de poliție, în condițiile în care polițistul, în calitate de angajat al statului cu atribuții în domeniul circulației rutiere, apreciază dacă motivele neprezentării la sediu sunt justificate sau nu. Mai mult, modul de aplicare a legii de către polițist este supus controlului instanței de judecată prin formularea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, în condițiile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Instanța poate verifica, atunci când apreciază asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal, dacă motivele de neprezentare au fost sau nu întemeiate și dacă termenul a fost suficient pentru ca petentul să se poată prezenta.
punctul 18.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Nicoară în Dosarul nr. 9.316/225/2018 al Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 102 alin. (1) pct. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Cristina Cătălina Turcu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
