RO
AcasăDocument

CONVENŢIE DE ARMISTITIU din 12 septembrie 1944

între guvernul român, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:12.09.1944
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Preluată din : ARHIVELE DIPLOMATICE ROMÂNEŞTI
Paragraf
Guvernul şi Inaltul Comandament al României, recunoscind faptul infrangerii României, în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii şi celorlalte Natiuni Unite, accepta condiţiunile armistitiului prezentate de către Guvernele susmentionatelor trei Puteri Aliate, lucrand în interesele tuturor Naţiunilor Unite.
Paragraf
Pe baza celor de mai sus, reprezentanţii Guvernului şi Inaltului Comandament Roman, Ministru de Stat şi Ministru de Justiţie L. Patrascanu, Ministru Subsecretar de Stat al Afacerilor Interne, Adjutant al Majestatii Sale, Regelui României, General D. Damaceanu, Princepele Stirbey şi d-l G. Popp, avînd depline puteri, pe de o parte, - şi reprezentantul Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), Mareşal al Uniunii Sovietice R. I. Malinovski, deplin împuternicit pentru aceasta de către Guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit şi Statelor Unite ale Americii, lucrand în interesul tuturor Naţiunilor Unite, pe de altă parte, au semnat următoarele condiţiuni:
Paragraf
Cu începere de la 24 August 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pe toate teatrele de război, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a rupt relaţiunile cu Germania şi satelitii săi, a intrat în război şi va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenta şi suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie nu mai puţin de 12 divizii de infanterie, împreună cu serviciile tehnice auxiliare.
Paragraf
Operaţiunile militare din partea forţelor armate române, cuprinzînd forţele navale şi aeriene, împotriva Germaniei şi Ungariei, vor fi purtate sub conducerea generală a Inaltului Comandament Aliat (Sovietic).
Paragraf 2
Guvernul şi Inaltul Comandament al României se obliga sa ia măsurile pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei, aflate pe teritoriul României, ca şi pentru internarea cetăţenilor celor două State menţionate, care îşi au reşedinţa acolo (vezi anexa la art. 2).
Paragraf 3
Guvernul şi Inaltul Comandament al României vor asigura forţelor sovietice, şi ale celorlalţi Aliaţi, înlesniri pentru libera lor mişcare pe teritoriul României, în orice direcţie, dacă este cerut dc către situaţia militară, Guvernul şi Inaltul Comandament al României acordînd orice concurs posibil pentru o astfel de mişcare, prin mijloacele lor proprii de comunicaţie şi pe cheltuiala lor, pe pămînt, pe apa şi în aer (vezi anexa la art. 3).
Paragraf 4
Se restabileste frontiera de stat între Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi România, stabilită prin acordul sovieto - român, din 28 iunie 1940.
Paragraf 5
Guvernul Roman şi Inaltul Comandament al României vor preda imediat Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru înapoierea în ţara lor, pe toţi prizonierii de război sovietici şi aliaţi, aflaţi în miinile lor, precum şi pe toţi cetăţenii internati şi pe cei adusi cu sila în România.
Paragraf
Din momentul semnării condiţiunilor de armistitiu (pace) şi pînă la repatriere, Guvernul şi Inaltul Comandament Roman se obliga să asigure, pe socoteala sa, tuturor prizonierilor de război, sovietici şi aliaţi, precum şi cetăţenilor internati sau adusi cu sila, persoanelor strămutate şi refugiatilor, hrana potrivita, îmbrăcăminte şi asistenţa medicală, conform cu cerinţele sanitare, cum şi mijloacele de transport pentru reintoarcerea acestor persoane în ţara lor proprie.
Paragraf 6
Guvernul Roman va elibera imediat, fără distincţie de cetăţenie sau naţionalitate, pe toate persoanele arestate din cauza activităţii lor în favoarea Naţiunilor Unite, sau pentru simpatiile lor pentru cauza Naţiunilor Unite, sau din cauza originei lor rasiale, şi va desfiinta orice legislaţie discriminatorie şi restrictiunile impuse din aceasta cauza.
Paragraf 7
Guvernul şi Inaltul Comandament Roman se obliga sa remită ca trofee în miinile Inaltului Comandament Aliat (Sovietic) orice material de război al Germaniei şi al satelitilor ei, aflat pe teritoriul român, inclusiv vasele flotei germane şi ale satelitilor ei, aflate în apele româneşti.
Paragraf 8
Guvernul şi Inaltul Comandament Roman se obliga sa nu permită exportul sau exproprierea a oricărei forme de proprietate (inclusiv obiecte de valoare şi bani) aparţinînd Germaniei, Ungariei sau naţionalitatilor lor, sau persoanelor cu reşedinţa în teritoriile lor, sau în teritoriile ocupate de ele, - fără autorizaţia Inaltului Comandament Aliat (Sovietic). Guvernul şi Inaltul Comandament Roman vor păstra aceste bunuri în condiţiile ce urmează a se stabili de Inaltul Comandament Aliat (Sovietic)
Paragraf 9
Guvernul şi Inaltul Comandament Roman se obliga sa remită Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru folosinţă acestuia, pe întreaga perioadă de război, împotriva Germaniei şi Ungariei, şi în interesul general al Aliaţilor, toate vasele care aparţin sau au aparţinut Naţiunilor Unite aflate în porturile româneşti, indiferent la dispoziţia cui s-ar afla; ulterior aceste vase urmează să fie restituite proprietarilor lor.
Paragraf
Guvernul Roman poarta întreaga răspundere materială pentru orice stricăciune sau distrugere a bunurilor susmenţionate, pînă în momentul predării lor Inaltului Comandament Aliat (Sovietic).
Paragraf 10
Guvernul Roman trebuie să facă, în mod regulat, în moneda românească, plăţile cerute de către Inaltul Comandament Aliat (Sovietic), pentru îndeplinirea funcţiilor sale, şi în caz de necesitate va asigura folosinţă, pe teritoriul românesc, a întreprinderilor industriale şi de transport a mijloacelor de comunicaţie, staţiunilor generatoare de energie, întreprinderilor şi instalaţiilor de utilitate publică, depozitelor de combustibili, petrol, alimente şi alte materiale sau servicii, în acord cu instrucţiunile date de către Inaltul Comandament Aliat (Sovietic).
Paragraf
Vasele de comerţ româneşti, care se găsesc atît în apele româneşti, cît şi în cele străine, vor fi supuse controlului operativ al Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru folosirea lor, în interesul general al aliaţilor (vezi anexa la art. 10).
Paragraf 11
Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi despagubite de către România faţă de Uniunea Sovietica, însă, luînd în considerare ca România nu numai ca s-a retras din război, dar a şi declarat război şi în fapt duce război contra Germaniei şi Ungariei, Părţile sînt de acord ca compensaţiile pentru pierderile menţionate sa nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, platibili în curs de 6 ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.)
Paragraf
România va plati despăgubiri pentru pierderile pricinuite în România proprietăţilor celorlalte State Aliate şi naţionalitatilor lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror suma va fi fixată la o dată ulterioară (vezi anexa la art. 11).
Paragraf 12
Guvernul român se obliga ca în termenele indicate de către Inaltul Comandament Aliat (Sovietic) sa restituie Uniunii Sovietice, în desavarsita buna stare, toate valorile materiale luate de pe teritoriile ei, în timpul războiului, aparţinînd Statului, organizaţiilor publice şi cooperative, întreprinderilor, instituţiilor sau cetăţenilor particulari, precum şi utilajul fabricilor şi uzinelor, locomotive, vagoane de cai ferate, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori de muzeu şi orice alte bunuri.
Paragraf 13
Guvernul Roman se obliga sa restabileasca toate drepturile legale şi interesele Naţiunilor Unite şi ale naţionalilor lor, pe teritoriul român, asa cum existau înainte de război, şi să le restituie proprietatea în desavarsita buna stare.
Paragraf 14
Guvernul şi Inaltul Comandament Roman se obliga sa colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război.
Paragraf 15
Guvernul Roman se obliga sa dizolve imediat toate organizaţiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atît cele politice, militare sau paramilitare, cît şi orice alte organizaţii care duc propaganda ostila Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice; nepermitand în viitor existenta unor organizaţii de acest fel.
Paragraf 16
Tipărirea, importul şi răspândirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de T.F.F., posta, telegraf şi telefon vor fi efectuate în acord cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic). (Vezi anexa art. 16)
Paragraf 17
Administraţia civilă românească este restabilita pe întregul teritoriu al României, pînă la o distanta de linia frontului, de minimum 50 - 100 km (depinzand de condiţiile terenului), organele administrative româneşti obligandu-se sa aducă la îndeplinire, în interesul restabilirii păcii şi securităţii, instrucţiunile şi ordinele Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), lucrand în numele Puterilor Aliate (vezi anexa la art. 18).
Paragraf 19
Guvernele Aliate socotesc hotărîrea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi neavenită şi sînt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace, şi Guvernul Sovietic este de acord ca forţele sovietice sa ia parte în acest scop, în operaţiuni militare, conjugate cu România, contra Germaniei şi Ungariei.
Paragraf 20
Prezentele condiţiuni intră în vigoare în momentul semnării lor.
Paragraf
Făcut la Moscova, în patru exemplare, fiecare în limbile română, rusa şi engleza, textele rus şi englez fiind autentice.
Paragraf
Din însărcinarea Guvernului şi Inaltului Comandament al României.
Paragraf
(ss) LUCRETIU PATRASCANU
Paragraf
(ss) G-RAL ADJ. DAMACEANU
Paragraf
(ss) B. STIRBEY
Paragraf
(ss) G. POPP
Paragraf
Din însărcinarea Guvernelor Statelor Unite ale Americii, Uniunii Republicii Socialiste Sovietice şi Regatului Unit.
Paragraf
(ss) MALINOWSKl

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031