RO
AcasăDocument

PROTOCOL ADIŢIONAL nr. 5 din 18 iunie 1990

la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei

În vigoare
Emitent:CONSILIUL EUROPEI
Publicat:18.06.1990
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,
Paragraf
considerind ca, potrivit art. 59 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, denumita în continuare, Convenţia, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului denumita în continuare Comisia, şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, denumita în continuare Curtea, se bucura, pe durata exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute în art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi în acordurile încheiate în temeiul acestui articol,
Paragraf
reamintind ca aceste privilegii şi imunităţi au fost definite şi precizate în al doilea şi în al patrulea protocol adiţional, semnate la Paris, respectiv la 15 decembrie 1956 şi la 16 decembrie 1961, la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, semnat la Paris la 2 septembrie 1949,
Paragraf
considerind ca este necesar ca, în lumina schimbărilor intervenite în funcţionarea mecanismului de control al convenţiei, sa completeze acordul general printr-un alt protocol,
Paragraf
au convenit următoarele:
ART

Articolul 1

Paragraf 1
Membrii comisiei şi membrii Curţii sunt scutiţi de orice impozit asupra remuneraţiilor, retributiilor şi indemnizaţiilor primite de la Consiliul Europei.
Paragraf 2
Expresia membrii Comisiei şi membrii Curţii cuprinde pe membrii care, înlocuiţi fiind, continua să soluţioneze cauzele cu care au fost deja sesizati, cît şi orice judecător, ad-hoc desemnat în temeiul dispoziţiilor convenţiei.
ART

Articolul 2

Paragraf 1
Prezentul protocol este deschis semnării statelor membre ale Consiliului Europei, care pot exprima consimţământul lor prin:
litera a)
semnare fără rezerva ratificării, a acceptării sau aprobării, sau
litera b)
semnare sub rezerva ratificării, a acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, de acceptare sau aprobare.
Paragraf 2
Nici un stat membru al Consiliului Europei nu va putea semna fără rezerva ratificării, sa ratifice sau sa accepte sau sa aprobe prezentul protocol, dacă nu a ratificat anterior sau nu ratifica în acelaşi timp Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei.
Paragraf 3
Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
ART

Articolul 3

Paragraf 1
Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează expirării unei perioade de trei luni după data la care trei state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul la protocol, potrivit dispoziţiilor art. 2.
Paragraf 2
Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul la protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează expirării unui termen de trei luni de la data semnării sau a depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ART

Articolul 4

Paragraf
În asteptarea intrării în vigoare a prezentului protocol în condiţiile prevăzute în paragrafele 1 şi 2 ale art. 3, semnatarii sunt de acord sa pună protocolul în aplicare, în mod provizoriu, la data semnării, în măsura în care aceasta este compatibila cu regulile lor constituţionale.
ART

Articolul 5

Paragraf
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale consiliului:
litera a)
orice semnare;
litera b)
depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
litera c)
data de intrare în vigoare a prezentului protocol potrivit art. 3;
litera d)
orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezentul protocol.
Paragraf
Drept pentru care, subsemnaţii, împuterniciţi corespunzător în acest scop, au semnat prezentul protocol.
Paragraf
Încheiat la Strasbourg la 18 iunie 1990, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care se va depune la arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031