AcasăDocument
ORDONANȚA nr. 33 din 16 august 2001
privind acordarea de rechizite școlare
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale art. 1 pct. III. 3 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta ordonanță.
ART
Articolul 1
Paragraf
Se acorda rechizite școlare, în temeiul prevederilor prezentei ordonanțe, elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe țara.
ART
Articolul 2
Alineatul (1)
În sensul prevederilor art. 1, prin familie se înțelege soțul, sotia și copiii aflați în întreținere a acestora, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
Alineatul (2)
Se asimilează termenului de familie și persoana singura cu copii aflați în întreținere, care locuiesc și se gospodăresc împreună.
ART
Articolul 3
Alineatul (1)
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, prevăzut la art. 1, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dati în plasament, burse pentru elevi și studenți acordate în condițiile legii, precum și ajutorul care se acordă sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.
Alineatul (2)
Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare și arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea.
ART
Articolul 4
Alineatul (1)
Sumele alocate pentru rechizite școlare sunt diferențiate în funcție de nivelul de învățământ, după cum urmează:
litera a)
200.000 lei/elev din învățământul primar;
litera b)
250.000 lei/elev din învățământul gimnazial.
Alineatul (2)
Componenta setului de rechizite ce urmează să fie acordat diferențiat în funcție de nivelul de învățământ se aproba prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Alineatul (3)
Sumele alocate vor fi actualizate de Ministerul Educației și Cercetării la începutul fiecărui an școlar.
ART
Articolul 5
Alineatul (1)
Rechizitele școlare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar la școala la care elevul este înscris.
Alineatul (2)
Cererea va fi însoțită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv.
ART
Articolul 6
Paragraf
În termen de 15 zile de la începerea fiecărui an școlar directorii de școli vor stabili elevii care urmează sa beneficieze de rechizite școlare în condițiile prezentei ordonanțe și vor face publică lista acestora.
ART
Articolul 7
Paragraf
Directorii de școli vor transmite de îndată lista prevăzută la art. 6 la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care vor stabili necesarul de rechizite școlare la nivelul județului și, respectiv, al municipiului București.
ART
Articolul 8
Paragraf
Achiziționarea rechizitelor școlare se organizează de către Ministerul Educației și Cercetării, cu respectarea prevederilor legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, astfel încât distribuirea acestora să se poată finaliza până la data de 1 octombrie a fiecărui an.
ART
Articolul 9
Paragraf
Rechizitele școlare vor fi repartizate pe școli de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Directorii de școli împreună cu primării vor organiza distribuirea la beneficiari.
ART
Articolul 10
Paragraf
Fondurile necesare achiziționării și distribuirii rechizitelor școlare în condițiile prezentei ordonanțe se asigura din bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării.
ART
Articolul 11
Alineatul (1)
Sumele reprezentând contravaloarea rechizitelor școlare nu se iau în calcul la determinarea veniturilor familiale în funcție de care se stabilesc alte drepturi și obligații reglementate prin lege.
Alineatul (2)
Acordarea rechizitelor școlare în condițiile prezentei ordonanțe nu afectează dreptul la burse școlare.
ART
Articolul 12
Paragraf
Metodologia de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe se aproba prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 10 zile de la data publicării legii de aprobare a ordonanței în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul educației
Paragraf
și cercetării,
Paragraf
Ecaterina Andronescu
Paragraf
Ministrul administrației
Paragraf
publice,
Paragraf
Octav Cozmanca
Paragraf
Ministrul muncii și
Paragraf
solidarității sociale,
Paragraf
Marian Sarbu
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Mihai Nicolae Tanasescu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit