AcasăLegislațiePROCEDURĂ din 6 aprilie 2022

PROCEDURĂ din 6 aprilie 2022privind accesul temporar al instituțiilor publice la funcționalitățile sistemului național de raportare - Forexebug, în cazul în care acestea au fost limitate, ca urmare a netransmiterii în termen a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare

În vigoare
Emitent:MINISTERUL FINANȚELOR
Publicat:27.02.2026
Versiune:consolidata
Sursă oficială
12 versiuni ale acestui act — din 29 mai 2023 până azi. Vezi textul la orice dată

Notă

Paragraf
Conținută de ORDINUL nr. 937 din 2 aprilie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 aprilie 2022.

Articolul 1

Alineatul (1)
Instituțiilor publice aflate în una dintre situațiile de forță majoră sau de caz fortuit, așa cum acestea sunt definite în legislația în vigoare (de exemplu: cutremur, inundații, grevă generală, război, revoluție, pandemie, virusarea echipamentelor de tehnică de calcul sau a bazei de date, sechestru asupra bunurilor cu care se desfășoară activitatea de transmitere în sistem a formularelor etc.), li se poate permite accesul temporar la funcționalitățile sistemului care au fost limitate, ca urmare a netransmiterii în termen a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare.
Alineatul (2)
Instituțiile publice prevăzute la alin. (1) procedează la înștiințarea direcției de specialitate cu atribuții în domeniul administrării sistemului național de raportare - Forexebug din Ministerul Finanțelor, prin mijloacele de comunicare avute la dispoziție (de exemplu, prin e-mail, telefon, adresă, fax etc.).
Alineatul (3)
Cu avizul conducerii direcției de specialitate se creează posibilitatea instituției publice să reia funcționalitățile care i-au fost limitate, respectiv înregistrarea angajamentelor legale și efectuarea plăților prin Trezoreria Statului.
Alineatul (4)
În situația în care instituția publică se află în imposibilitatea de a semna și transmite formularele din sfera raportării situațiilor financiare, responsabilitatea semnării și transmiterii acestora revine instituției ierarhic superioare.

Articolul 2

Paragraf
În situația în care din motive independente de instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la art. 1, acestea nu pot transmite formularele din sfera de raportare a situațiilor financiare, cu avizul conducerii Ministerului Finanțelor, se poate prelungi termenul de transmitere a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare și/sau deblocarea instituțiilor publice.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 12 versiuni ale acestui act, din 29 mai 2023
  • 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031