RO
AcasăDocument

LEGE nr. 102 din 16 aprilie 2024

privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2024 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat:08.05.2026
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Paragraf
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 8 din 25 ianuarie 2024 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, adoptată în temeiul art. 1 pct. IX.3 din Legea nr. 413/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 25 ianuarie 2024, cu următoarea completare:
-
La articolul I, după punctul 2 se introduce un nou punct, pct. 2^1, cu următorul cuprins:

Citat

punctul 2^1.
La articolul 2, litera s) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera S)
contract de finanțare - act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ și sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării reformelor și/sau investițiilor prevăzute în cadrul PNRR, încheiat între coordonatorii de reforme și/sau investiții, respectiv responsabilii de implementare a investițiilor specifice locale/agențiile/ structurile de implementare și beneficiari, pentru finanțarea implementării proiectului, pe durata implementării jalonului/țintei, dar nu mai târziu de data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse, și în conformitate cu obligațiile asumate, cuprinzând informațiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare și control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României, cu evidențierea distinctă a finanțării publice naționale care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanțare, în cazul în care aceasta este necesară pentru finanțarea proiectului, inclusiv componenta din PNRR în cadrul căreia se încheie contractul;

Articolul II

Alineatul (1)
Perioada de implementare a proiectelor finanțate prin contracte/decizii/ordine de finanțare semnate în cadrul apelurilor lansate în Planul național de redresare și reziliență al României, precum și a celor încheiate fără lansare de apeluri, în vederea atingerii jaloanelor și țintelor prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023 și prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025, poate fi prelungită până la data de 31 august 2026 inclusiv, în baza unei solicitări de prelungire transmise de către beneficiar.
Alineatul (2)
Coordonatorii de reformă și/sau investiții pot emite instrucțiuni pentru a detalia termenele și procedura de depunere a solicitării prevăzute la alin. (1). Instrucțiunile vor stabili modalitatea de transmitere a solicitării, precum și termenul de depunere a acesteia, care trebuie să fie în perioada de valabilitate a contractului/deciziei/ordinului de finanțare.
Alineatul (3)
Solicitarea de prelungire prevăzută la alin. (1) se aprobă de către coordonatorul de reforme și/sau investiții în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acesteia. În lipsa unui răspuns din partea coordonatorului în termenul stabilit, solicitarea de prelungire se consideră aprobată tacit.
Alineatul (4)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul investițiilor aferente componentei 5. Valul renovării, componentei 10. Fondul local și componentei 15. Educație, pentru care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are calitatea de coordonator de reforme și/sau investiții, prelungirea perioadei de implementare a proiectelor finanțate prin contracte/decizii/ordine de finanțare se face prin notificare transmisă de acesta către beneficiari, prin intermediul sistemului informatic, având dreptul să stabilească prin act administrativ un termen mai scurt.

Notă

Paragraf
Conform articolului 1 din ORDINUL nr. 422 din 7 aprilie 2026, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 7 aprilie 2026, în aplicarea prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 102/2024 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2024 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările ulterioare, perioada de implementare a proiectelor finanțate prin contracte/decizii/ordine de finanțare semnate/emise în cadrul componentelor din Programul național de redresare și reziliență gestionate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, respectiv componentele 5 - Valul Renovării, 10 - Fondul Local și 15 - Educație, se prelungește până la data de 31 iulie 2026.
Alineatul (5)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru jaloanele și țintele aferente cererii de plată nr. 5, prelungirea duratei contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare nu poate depăși data de 30 iunie 2026 inclusiv.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
ALFRED-ROBERT SIMONIS
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Paragraf
București, 16 aprilie 2024.
Paragraf
Nr. 102.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031