AcasăDocument
NORME METODOLOGICE din 13 noiembrie 2001
privind condiţiile de monitorizare a implementarii Programului special de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Articolul 1
Paragraf
Implementarea Programului special se va realiza în etape de către Societatea Comercială "Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara" - S.A., individual sau în asociere cu alte persoane juridice române sau străine.
Articolul 2
Paragraf
În vederea monitorizarii implementarii programului special grupul interministerial are următoarele atribuţii:
litera A)
asigurarea colaborării eficiente între autorităţile publice pe care le reprezintă, în vederea implementarii în condiţii optime a Programului special;
litera B)
monitorizarea fiecărei etape de implementare a Programului special;
litera C)
stabilirea sumelor alocate de la bugetul local sau de la bugetul de stat în vederea finanţării Programului special, în condiţiile legii;
litera D)
realizarea de intalniri periodice cu rol consultativ cu principalii factori de influenţa asupra activităţii turistice: reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, reprezentanţi ai sectorului privat, sindicate, organizaţii neguvernamentale, agenţii regionale;
litera E)
aprobarea constituirii unor comisii de evaluare de către Societatea Comercială "Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara" - S.A. în vederea atribuirii contractelor de lucrări care se vor executa în cadrul Programului special, care vor fi finanţate din alocaţii bugetare în conformitate cu prevederileOrdonanţei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001privind achiziţiile publice. În componenta acestor comisii se va include un reprezentant al Ministerului Turismului şi un reprezentant al autorităţii publice locale.
Articolul 3
litera
(1) Grupul interministerial se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar la convocarea preşedintelui.
litera
(2) Secretariatul grupului interministerial este asigurat de Ministerul Turismului printr-o persoană numita de ministrul turismului.
Articolul 4
litera
(1) Societatea Comercială "Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara" - S.A. va prezenta, semestrial sau ori de câte ori i se solicita, Ministerului Turismului rapoarte tehnico-financiare cu privire la stadiul implementarii Programului special.
litera
(2) La sfârşitul fiecărui an Ministerul Turismului, cu avizul Ministerului Administraţiei Publice, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, va efectua o evaluare, selectand în acest scop un agent economic specializat în domeniu, care va întocmi un raport de evaluare şi va indica soluţii în cazul în care se constata abateri de la program.
Articolul 5
Paragraf
Documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului executate în vederea realizării obiectivelor Programului special vor fi supuse spre avizare Ministerului Turismului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 31/1996, la propunerea Societăţii Comerciale "Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara" - S.A.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit