AcasăDocument
DECIZIA nr. 475 din 27 iunie 2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. II pct. 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Octavian Calancea în Dosarul nr. 2.215/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.211D/2016.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate nefiind altceva decât o reflectare a prevederilor constituționale ale art. 132 referitor la Statutul procurorilor.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea nr. 154 din 27 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.215/86/2016, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. II pct. 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Octavian Calancea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de confirmare a ordonanței procurorului prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență, trebuie întrunite, cumulativ, mai multe condiții referitoare la existența unei situații extraordinare, la imposibilitatea amânării reglementării și la motivarea urgenței. Or, din analiza notei de fundamentare și preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 nu reies, într-o manieră cuantificabilă, elemente de fapt obiective ale situației extraordinare, întrucât situația indicată în nota de fundamentare este, pe de o parte, una obișnuită, ce a rezultat ca urmare a intervenirii în timp a unor decizii ale Curții Constituționale - decizii care nu au privit și dispozițiile art. 335 din Codul de procedură penală referitoare la redeschiderea urmăririi penale -, precum și directive ale Parlamentului European - directive, care, de asemenea, nu privesc instituția confirmării de către judecător a redeschiderii urmăririi penale, iar, pe de altă parte, reprezintă expresia unei opțiuni specifice a Guvernului de adoptare a unor măsuri în domeniul ce face obiectul ordonanței de urgență.
punctul 6.
De asemenea se remarcă faptul că nu se specifică interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanței de urgență cu raportare la instituția confirmării de către judecător a redeschiderii urmăririi penale, context care duce la concluzia că aceste măsuri nu sunt necesare și oportune și nu este iminentă afectarea gravă a interesului public.
punctul 7.
Așadar, situația avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară și nimic nu împiedica legiuitorul delegat să urmeze procedura de adoptare prevăzută de art. 75 și 76 din Constituție.
punctul 8.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului ori drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Legea fundamentală. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat că verbul „a afecta“ are un sens juridic sub diferite nuanțe cum ar fi „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, “ a leza“ sau „a avea consecințe negative“ (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008). Or, potrivit art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, sens în care nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Așa fiind, deși anterior emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, redeschiderea urmăririi penale era supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în prezent, această redeschidere nu mai este supusă confirmării dacă înainte de comunicarea soluției de netrimitere în judecată procurorul ierarhic superior infirmă soluția astfel pronunțată. Așa fiind, dispozițiile legale criticate suprimă o materializare a dreptului la liberul acces la justiție al persoanei în privința căreia s-a dispus redeschiderea (a se vedea Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015), având ca justificare un raționament discriminatoriu și nejuridic, respectiv dacă soluția de netrimitere în judecată nu a fost comunicată, în condițiile în care, potrivit art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală, ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. De aceea, stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, este în contradicție și cu principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații juridice egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit (a se vedea Decizia nr. 387 din 27 mai 2015 și Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994).
punctul 9.
Nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept/beneficiu, iar remediul constituțional specific îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012 și Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014).
punctul 10.
În cauza de față este aplicabilă teza referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție, având în vedere că textul criticat consacră o excludere a confirmării redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară, în condițiile în care, înainte de comunicarea soluției de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior infirmă soluția de netrimitere în judecată.
punctul 11.
Tribunalul Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate reprezintă expresia principiului constituțional care guvernează activitatea procurorilor, respectiv cea a controlului ierarhic statuat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Așa fiind, prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, introduse prin art. II pct. 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, conferă posibilitatea procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluția de netrimitere în judecată de a infirma soluția dispusă, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii confirmării de către judecătorul de cameră preliminară, în cazul în care soluția nu a fost comunicată.
punctul 12.
Câtă vreme soluția de netrimitere în judecată anterior momentului comunicării sale nu produce niciun efect, atunci nu poate fi primită nici susținerea autorului excepției potrivit căreia, într-o astfel de ipoteză, i-ar fi încălcate o serie de drepturi. Comparativ, se poate analiza situația întocmirii unui rechizitoriu care, până la momentul verificării legalității și temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, nu produce niciun efect.
punctul 13.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
punctul 14.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, făcând trimitere la argumentele care au justificat emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 din perspectiva Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 referitoare la instituția renunțării la urmărirea penală, Guvernul apreciază că ordonanța criticată nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6).
punctul 15.
De asemenea, Guvernul susține că modificarea art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală privind redeschiderea urmăririi penale a reprezentat o corelare cu modificările aduse art. 318 din Codul de procedură penală referitoare la instituția renunțării la urmărirea penală. Această soluție legislativă nu este de natură a afecta prevederile constituționale invocate și conferă procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluția de netrimitere în judecată posibilitatea de a infirma soluția dispusă, fără a mai fi necesară confirmarea acesteia de către judecătorul de cameră preliminară în cazul în care ordonanța care cuprinde soluția nu a fost comunicată.
punctul 16.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, în aplicarea principiului controlului ierarhic instituit de art. 132 din Constituție în privința procurorilor, soluțiile dispuse de procuror sunt supuse controlului privind legalitatea și temeinicia, de către procurorul ierarhic superior. Sub acest aspect, art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale.
punctul 17.
Art. 335 alin. (4) din același act normativ prevede, ca regulă, că redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, ceea ce dă expresie principiului accesului liber la justiție, proclamat de art. 21 din Constituție. Dacă, însă, soluția clasării și a redeschiderii urmăririi penale nu a fost comunicată încă, neproducând, deci, efecte în plan juridic, art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală dispune că soluția redeschiderii urmăririi penale nu mai este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.
punctul 18.
Se apreciază că o asemenea soluție legislativă nu este de natură să înfrângă accesul liber la justiție și nici nu creează o situație discriminatorie, rațiunea legiuitorului fiind, fără îndoială, aceea de consacra posibilitatea acoperirii unui „viciu“ procedural și de a degreva instanțele de judecată de soluționarea unor cereri care nu justifica un interes. De vreme ce soluția clasării dispusă de procuror a fost infirmată de procurorul ierarhic superior înainte ca aceasta să fie comunicată, persoana în cauză neavând cunoștință despre adoptarea unei asemenea soluții, nu s-ar putea susține că textul legal aduce atingere accesului liber la justiție.
punctul 19.
De altfel, în procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară nu verifică aspecte ce țin de fondul cauzei și nici nu stabilește vinovăția suspectului sau inculpatului, întrucât art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală nu reglementează dreptul la un examen judiciar de o asemenea întindere încât să permită judecătorului de cameră preliminară să statueze asupra tuturor aspectelor cauzei. Controlul se va întinde doar asupra legalității și temeiniciei ordonanței de redeschidere a urmăririi penale. Or, în situația consacrată de art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, ordonanța de clasare a fost infirmată de procurorul ierarhic superior înainte ca aceasta sa fie comunicată și să producă efecte juridice.
punctul 20.
Întrucât nu este antamat fondul cauzei, ci se realizează doar un control al legalității și temeiniciei ordonanței de redeschidere a urmăririi penale, Avocatul Poporului apreciază că nu sunt aplicabile garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil în materie penală instituite prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, în jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului se reține că garanțiile instituite de art. 6 din Convenție nu se aplică în procedurile anterioare redeschiderii unei cauze penale, cum este și procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale (Hotărârea din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Hotărârea din 25 mai 1999, pronunțată în Cauza Dankevich împotriva Ucrainei, și Hotărârea din 6 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Sonnleitner împotriva Austriei).
punctul 21.
În plus, s-a mai arătat că redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluțiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv, fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunțarea la urmărire. În situația în care, în urma efectuării urmăririi penale astfel reluate, suspectul sau, după caz, inculpatul este trimis în judecată, acesta va beneficia de judecarea cauzei sale conform procedurii de cameră preliminară, prevăzute la art. 342-348 din Codul de procedură penal.
punctul 22.
Astfel, art. 335 din Codul de procedură penală se completează cu dispozițiile din capitolul VI din Codul de procedură penală, referitoare la reluarea urmăririi penale, precum și cu cele din capitolul VII din același cod, referitoare la plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală.
punctul 23.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Avocatul Poporului constată că se justifică situația extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, prin numărul mare de texte declarate neconstituționale și care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală.
punctul 24.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 25.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
-
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 335 alin. (6) cu denumirea marginală Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale din Codul de procedură penală, precum și prevederile art. II pct. 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere natura criticilor de constituționalitate intrinseci și extrinseci, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său. Prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au următorul conținut: „(6) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care cuprinde această soluție, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.“
punctul 26.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 115 alin. (4) și (6) referitor la delegarea legislativă.
punctul 27.
Examinând pe fond excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instituția redeschiderii urmăririi penale constituie, în acord cu art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală un caz de reluare a urmăririi penale, sens în care, legiuitorul a prevăzut, în art. 335 din același cod, cazurile și condițiile în care urmărirea penală poate fi redeschisă. Astfel, așa cum rezultă din însăși denumirea instituției, ea vizează situația în care urmărirea penală a fost finalizată, fie printr-o ordonanță de clasare, fie printr-una de renunțare la urmărirea penală - a se vedea art. 335 alin. (3) din cod. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât și de către însuși procurorul care a dispus soluția, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite conform art. 318 alin. (6). De asemenea, potrivit art. 335 alin. (5), redeschiderea urmăririi penale are loc și atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției de clasare și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispozițiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală.
punctul 28.
Potrivit art. 327 din Codul de procedură penală, cauzele penale pot fi rezolvate fie prin emiterea rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată, fie printr-o ordonanță prin care se clasează sau se renunță la urmărire. În ce privește ordonanțele de renunțare la urmărire, legiuitorul a prevăzut separat această procedură, în art. 318 din Codul de procedură penală.
punctul 29.
Cu privire la soluțiile de clasare, Curtea constată că, potrivit art. 316 din Codul de procedură penală, ordonanța pronunțată se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanța nu cuprinde motivele de fapt și de drept, se comunică și o copie a referatului organului de cercetare penală, iar în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înștiințează, prin adresă, administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, soluția clasării se mai poate dispune și prin rechizitoriu, sens în care, potrivit art. 328 alin. (3) din Codul de procedură penală „Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.“
punctul 30.
Ca regulă generală, redeschiderea urmăririi penale este, sub sancțiunea nulității, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, iar judecătorul hotărăște, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituției cu exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 și 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, și Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acționează în calitate de magistrați ai Ministerului Public, nu răspund cerințelor de independență față de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanța europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanțe naționale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor inițiale nu sunt imputabile reclamanților și nu trebuie să îi pună pe aceștia în situații defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreționare a procurorului de a reactiva procesul penal.
punctul 31.
Redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 285 și următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din același cod prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale, dispozițiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluțiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunțarea la urmărire. Totodată, Curtea a mai arătat că, dacă ultimele două potențiale soluții nu schimbă situația juridică a persoanei în privința căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluția de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătorești. Dar, în oricare dintre cele trei situații juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluția de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzație în materie penală (a se vedea Decizia nr. 423 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 19 octombrie 2016, paragrafele 22 și 23).
punctul 32.
Prin urmare, procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementată constituie o garanție procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanților la procesul penal, conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenție (a se vedea Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, paragraful 17). Ca urmare a instituirii acestor garanții, atât persoana în privința căreia este formulată o acuzație în materie penală, cât și ceilalți participanți la procesul penal au dreptul de a-și apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în fața unei instanțe independente și imparțiale, instituite prin lege, care va hotărî asupra legalității și temeiniciei acuzației penale formulate.
punctul 33.
De altfel, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragrafele 30, 32, 33, Curtea, analizând conținutul normativ al instituției referitoare la renunțarea la urmărirea penală a statuat că, în maniera prevăzută la acea dată la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalității, specific sistemului de drept continental, existent în România, și aplicarea principiului oportunității, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalență acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuțiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătorești. În același sens, Curtea a constatat că și acordul de recunoaștere a vinovăției, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, care, la fel ca renunțarea la urmărirea penală, constituie tot o formă de justiție negociată, având la bază principiul oportunității, poate fi încheiat tot cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, potrivit art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă, spre deosebire de renunțarea la urmărirea penală, acesta, pe de o parte, este supus controlului instanței de judecată căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar, pe de altă parte, presupune întotdeauna aplicarea unei pedepse, chiar dacă executarea acesteia este individualizată, conform prevederilor art. 80-106 din Codul penal. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că renunțarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviințării instanței de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuții ce aparțin sferei competențelor instanțelor judecătorești, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
punctul 34.
Așa fiind, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit o excepție de la regula potrivit căreia ordonanțele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Astfel, „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care cuprinde această soluție, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.“
punctul 35.
O astfel de soluție își găsește justificare în dispozițiile constituționale ale art. 132 referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora, „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic“. Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparțialității, aplicabil și judecătorilor prin natura activității de jurisdicție exercitate de aceștia, decurge din apartenența procurorilor la autoritatea judecătorească și din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituție, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societății.
punctul 36.
Principiul legalității este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activității procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligația de a-și îndeplini atribuțiile numai în conformitate cu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. De altfel, acest principiu este reflectat în art. 2 din Codul de procedură penală referitor la Legalitatea procesului penal și potrivit căruia „Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.“ Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.
punctul 37.
Ca o garanție a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituția a consacrat și principiul unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.
punctul 38.
Așa fiind, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituție, controlul ierarhic în activitatea procurorilor presupune, eo ipso, atât posibilitatea efectuării actelor și lucrărilor de către însuși procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa, cât și posibilitatea verificării, sub aspectul legalității, a tuturor actelor și soluțiilor adoptate de procuror, care pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Ca urmare, dispoziția legală ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate reprezintă atât o dezvoltare a principiului consacrat de art. 132 din Constituție, cât și o garanție a respectării sale prin eficientizarea activității de urmărire penală, constituind, deopotrivă, o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție.
punctul 39.
Astfel, potrivit art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. În acest sens, în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege, și poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției. De asemenea, soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. De aceea, având în vedere art. 132 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, în temeiul dispozițiilor art. 140 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2.632/C/2014 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 și 623 bis din 26 august 2014, iar în art. 18 alin. (3) lit. e) și art. 26 alin. (3) lit. d) din regulamentul mai sus menționat procurorul-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică și procurorul-șef al Secției judiciare analizează legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate sau propuse de către procurorii din subordine. Corelativ, în acord cu art. 30 lit. e), art. 79 lit. g) și art. 80 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, procurorii șefi de secție, procurorii șefi ai serviciului teritorial și procurorii șefi ai birourilor teritoriale, pe lângă alte atribuții, verifică/examinează temeinicia și legalitatea soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din subordine.
punctul 40.
În consecință, în acord cu art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Infirmarea actelor procesuale sau procedurale, procurorul ierarhic superior, când constată că un act sau o măsură procesuală (deci inclusiv o ordonanță de clasare) al/a procurorului ierarhic inferior nu este dat/dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiat/ neîntemeiată, îl/o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. De altfel, o soluție de clasare nu este comunicată persoanelor interesate de îndată, ci numai după analiza legalității și temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, sens în care, dacă apreciază că soluția este corectă, acesta din urmă va semna și adresa de înaintare persoanelor interesate a unei copii de pe ordonanță menționând că, în conformitate cu art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării. Însă, în cazul în care apreciază că soluția de clasare este nelegală și netemeinică, o infirmă motivat, nemaifiind necesară, în acest caz, comunicarea mai sus menționată. De altfel, potrivit art. 316 din Codul de procedură penală, ordonanța de clasare este comunicată persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate.
punctul 41.
Prin urmare, teza posibilității infirmării, vizează infirmarea din oficiu a unei ordonanțe de clasare și se realizează în concret în cadrul atribuției de verificare a legalității și temeiniciei unei asemenea soluții. De aceea, dacă, procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluției, pronunță o ordonanță al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanței de clasare către persoanele interesate sau către administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, fiind infirmată și necomunicată, ordonanța de clasare nu există și, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate și, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară.
punctul 42.
Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunțarea unei noi soluții în cauză, fie de clasare ori renunțare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situații în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situația emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de art. 342 și următoarele din același cod.
punctul 43.
În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunțe tot o soluție de clasare, care ulterior să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluției, atunci o asemenea ordonanță va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluției de clasare, vor fi deplin aplicabile dispozițiile legale criticate care, așa cum s-a arătat, dau expresie principiului subordonării ierarhice fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiție, întrucât dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, îl dezvoltă prin aceea că au menirea de a garanta soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activității de urmărire penală.
punctul 44.
Cât privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii, fără privilegii sau fără discriminări, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Așadar, instanța de contencios constituțional a reținut că nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenței sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).
punctul 45.
În acest context, Curtea constată că situația juridică a părților și a subiecților procesuali principali cărora nu li s-a comunicat ordonanța de clasare, fiind infirmată, din oficiu, în cadrul procedurii de verificare a legalității și temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior nu este identică cu cea a celor cărora li s-a comunicat soluția de clasare și care, după comunicare, a fost infirmată la plângerea persoanei interesate. Faptul că o ordonanță de infirmare a unei ordonanțe de clasare necomunicate nu mai este supusă confirmării judecătorului de către judecătorul de cameră preliminară nu constituie, așa cum susține autorul excepției, o discriminare ce implică excluderea de la un drept/beneficiu, deoarece persoanele cărora li s-a comunicat ordonanța de clasare nu se află în aceeași situație juridică cu cele cărora nu li s-a comunicat un act considerat nelegal sau netemeinic de către procurorul ierarhic superior. Așa fiind, toate persoanele aflate în ipoteza normei criticate beneficiază de același tratament, neputându-se aprecia că acestea se află într-o situație juridică identică cu cele cărora li sa comunicat ordonanța de clasare, întrucât acestora din urmă li s-a deschis, odată cu comunicarea, calea procedurilor de contestare la procurorul ierarhic superior ori la judecătorul de cameră preliminară, situație care se constituie prin ea însăși un criteriu obiectiv și rațional ce justifică deosebirea de tratament. De aceea, nu poate fi primită critica potrivit căreia persoanele ce intră sub incidența normei criticate sunt discriminate în raport cu celelalte, întrucât accesul la justiție al acestora nu a fost suprimat, ci numai prorogat până la pronunțarea unei soluții în acord cu art. 327 din Codul de procedură penală.
punctul 46.
În ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la respectarea dispozițiilor constituționale ce reglementează procedura delegării legislative, Curtea constată că prevederile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au fost introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Curtea reține că, potrivit preambulului ordonanței de urgență și notei de fundamentare, Guvernul a emis ordonanța de urgență criticată având în vedere împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, Curtea Constituțională a admis un număr semnificativ de excepții de neconstituționalitate, existând peste 20 de decizii care impun de urgență intervenția legiuitorului delegat asupra unor instituții, precum participarea procurorului sau a unor părți în procesul penal la unele etape procedurale, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, necesitatea reglementării unor căi de atac, clarificarea unor competențe ale judecătorului de cameră preliminară, principiul oportunității exercitării acțiunii penale, instituția renunțării la urmărirea penală și altele. Așa fiind, observând numărul relativ mare de texte declarate neconstituționale și care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală, deși termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudență cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, făcând referire specială la iminenta împlinire a termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016 a Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 privind art. 318 din Codul de procedură penală, ceea ce va declanșa, în absența unei intervenții legislative, o lipsire de efecte a textelor declarate neconstituționale, determinând imposibilitatea pentru procuror de a mai renunța la urmărirea penală, ceea ce va determina o aglomerare a instanțelor de judecată cu acele cauze penale care ar fi putut fi soluționate fără a se începe urmărirea penală și fără ca acțiunea penală să fie exercitată, constatând, totodată, existența mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu consecința aplicării unor sancțiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat și îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern, legiuitorul delegat a arătat că acestea constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată.
punctul 47.
Împrejurarea că Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 se referă la instituția renunțării la urmărirea penală nu constituie un fine de neprimire din perspectiva necesității reglementării referitoare la instituția similară a redeschiderii urmăririi penale, ambele fiind soluții de netrimitere în judecată care trebuie să urmeze același regim juridic cu deosebirile punctuale specifice fiecărei instituții.
punctul 48.
Așa fiind, din analiza motivelor invocate de Guvern rezultă că situația extraordinară a fost determinată, pe de o parte, de existența deciziilor de admitere pronunțate de către Curtea Constituțională, iar, pe de altă parte, de necesitatea prevenirii afectării drepturilor și libertăților fundamentale ce s-ar putea datora unor interpretări deficitare ori prevenirii unor proceduri de infringement.
punctul 49.
În aceste condiții, Curtea constată că adoptarea reglementării criticate a fost determinată de o situație care nu suporta amânare, fiind astfel justificată urgența reglementării, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție.
punctul 50.
De asemenea, din perspectiva condiționării interdicției de a adopta ordonanțe de urgență de existența unor consecințe negative asupra drepturilor și libertăților prevăzute de Constituție, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 și cu precădere dispozițiile art. I pct. 87, prin care a fost introdus alin. (6) al art. 335 din Codul de procedură penală, nu afectează, așa cum s-a arătat, accesul liber la justiție ori egalitatea cetățenilor în fața legii, actul normativ criticat nefiind adoptat cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (6).
punctul 51.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Octavian Calancea în Dosarul nr. 2.215/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secția penală și constată că dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Afrodita Laura Tutunaru
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit