RO
AcasăDocument

ANEXE din 20 decembrie 2016

la Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.129/2016 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare din 20.12.2016

În vigoare
Emitent:MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
Publicat:15.02.2017
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Conținute de ORDINUL nr. 6.129 din 20 decembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 123 din 15 februarie 2017.
ANX

Anexa nr. 1 nr - COMISIA DE MATEMATICĂ

punctul 1.
PRINCIPII ALE EVALUĂRII
-
Evaluarea va reflecta nivelul realizărilor în activitatea de cercetare științifică.
-
Evaluarea va măsura impactul și recunoașterea activității de cercetare științifică la nivel internațional.
-
Criterii suplimentare pot fi utilizate atât în cazul posturilor didactice, cât și al posturilor din cercetare, dar fără a scădea standardele impuse de criteriile minimale de mai jos.
-
În cazul posturilor de profesor universitar și de conferențiar universitar, evaluarea activității didactice-profesionale va fi făcută prin criterii suplimentare introduse și calculate de universități și departamente.
-
Standardele minimale cantitative de mai jos trebuie înțelese ca o condiție preliminară înscrierii la un concurs. Ele nu sunt suficiente pentru accederea la un post didactic sau de cercetare. Standardele cantitative care urmează nu trebuie folosite în ierarhizarea candidaților pe un post în concurs, ierarhizarea fiind calitativă și fiind exclusiv sarcina unei comisii de experți, care va stabili valoarea în matematică a rezultatelor lucrărilor fiecărui candidat.
-
Evaluarea va respecta normele de etică a cercetării; dosarele ce cuprind lucrări suspectate de plagiat nu vor fi evaluate.
punctul 2.
MOTIVAREA ALEGERII CRITERIILOR MINIMALE
-
Se constată în ultimii ani falsificarea factorilor de impact ai unor reviste naționale și internaționale prin diverse mijloace de fraudă, ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact ai acestor reviste. De exemplu: cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare, sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legatură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thomson în urma acestor fraude științifice.
-
Având în vedere aceste fapte, se va lua în considerare la evaluare numai factorul AIS (scorul de influență al articolului (revistei)), prin normarea sa la factorul SRI (scorul relativ de influență). Acest factor (normat sau nu) are mai multe avantaje: nu are în vedere autocitările din aceeași revistă și citările sunt ponderate în funcție de rangul revistelor dintr-un subdomeniu. Se înlătură astfel consecințele fraudelor de tipul descris anterior.
-
Pentru a evalua corect nivelul articolelor științifice din domenii și subdomenii diferite (același autor poate să publice lucrări în mai multe subdomenii și chiar domenii) este necesară normarea factorului AIS din fiecare listă anuală pe subdomenii de la ISI Thomson. Se obține în acest mod factorul SRI, care se poate găsi pe site-ul UEFISCDI sau se poate calcula astfel: dacă o listă dintr-un subdomeniu are 2n sau 2n+1 reviste cu factorul AIS nenul, atunci "revista mediană" este revista clasată după factorul AIS descrescător în poziția n+1. Toți factorii AIS ai revistelor de pe această listă se împart la factorul AIS al revistei mediane, aceasta obținând factorul SRI egal cu 1.
-
În evaluare se consideră toate lucrările unui candidat din toate subdomeniile în care a publicat.
-
În evaluare, toți factorii SRI (respectiv AIS) se iau din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor, adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5.
punctul 3.
DEFINIȚII
-
A este mulțimea articolelor științifice care prezintă contribuții originale, publicate (tipărite sau online) de candidat ca autor sau coautor, în reviste cu maximul factorilor SRI (scorul relativ de influență) din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor (adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5), mai mare sau egal cu 0,5.
-
A_recent este mulțimea articolelor științifice care prezintă contribuții originale, publicate (tipărite sau online) de candidat ca autor sau coautor, în ultimii 7 ani calendaristici anteriori depunerii dosarului pentru evaluare, în reviste care au maximul factorilor SRI din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor, (adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5) mai mare sau egal cu 0,5. Ultimii 7 ani calendaristici anteriori depunerii dosarului pentru evaluare în anul t se consideră a fi anii: t-1, t-2, . . ., t-6, t-7.
-
s_i reprezintă maximul factorilor SRI din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor (adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5), ai revistei științifice dintr-un subdomeniu în care a fost publicat articolul i din lista candidatului. Dacă o revistă apare în mai multe liste din subdomenii diferite se aleg factorii SRI cel mai mari.
-
n_i reprezintă numărul de autori ai articolului i din lista candidatului.
-
S = suma (s_i/n_i), unde suma se face după toate articolele i din A.
-
S_recent = suma (s_i/n_i), unde suma se face după toate articolele i din A_recent.
-
C este numărul de citări, provenind din articole publicate în reviste științifice care au maximul factorilor SRI mai mare sau egal cu 0,5 (maximul se calculează din ultimele 5 liste ISI Thomson, indiferent de anul publicării, adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5, unde t este momentul depunerii dosarului), care citează articole științifice publicate de candidat ca autor sau coautor. Nu se iau în considerare citările provenind din articole care au ca autor sau coautor candidatul.
punctul 4.
STANDARDE MINIMALE
Paragraf
Profesor universitar, cercetător științific gradul I, candidat la abilitare:
Paragraf
S mai mare sau egal cu 5 și S_recent mai mare sau egal cu 2,5 și C mai mare sau egal cu 12.
Paragraf
Conferențiar universitar, cercetător științific gradul II:
Paragraf
S mai mare sau egal cu 2,5 și S_recent mai mare sau egal cu 1,5 și C mai mare sau egal cu 6.
punctul 5.
MODELUL FIȘELOR DE VERIFICARE A ÎNDEPLINIRII STANDARDELOR MINIMALE
PRE PRE_129
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_129
-
În acest tabel coloana s_i se completează cu maximul factorilor SRI (din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor, adică din anii t-1, t- 2, t-3, t-4, t-5) ai revistei în care a fost publicat articolul care citează.
ANX

Anexa nr. 2 nr - COMISIA DE INFORMATICĂ

punctul 1.
Principii și perspective ale evaluării
Paragraf
Evaluarea trebuie să reflecte nivelul implicării candidatului în activitatea de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, în activitatea didactică-profesională, precum și impactul și recunoașterea implicării lui în aceste activități, la nivel național și internațional. În conformitate cu aceste principii, evaluarea va cuprinde următoarele perspective:
litera a)
respectarea normelor de etică a cercetării,
litera b)
producția științifică,
litera c)
impactul rezultatelor,
litera d)
performanța academică.
Paragraf
Se recomandă comisiilor de concurs ca evaluarea dosarelor candidaților să țină seamă cu predilecție de calitatea cercetării raportată în lucrări. Îndeplinirea standardelor minimale este o condiție eliminatorie pentru înscrierea la concurs, dar nu și suficientă pentru obținerea titlului.
punctul 2.
Metodologie
Paragraf
Fiecare dintre perspectivele a)-d) se evaluează cu unul din calificativele: îndeplinit, neîndeplinit. Standardele minimale se consideră îndeplinite dacă toate perspectivele sunt îndeplinite.
Paragraf
Perspectiva a): Etica cercetării. Gradul didactic nu se acordă în cazurile în care există evidențe care probează că autorul își atribuie (implicit sau explicit) rezultate (teoretice sau empirice), texte sau imagini care nu-i aparțin, ori care probează că în publicațiile sale candidatul a inclus părți copiate din literatură sau din alte surse (inclusiv manuscrise nepublicate ale altor autori).
Paragraf
Perspectiva b): Producția științifică. Această perspectivă se evaluează prin publicații apărute în forumuri (conferințe și reviste). Comisia CNATDCU de Informatică va folosi două liste de clasificare a forumurilor, una pentru conferințe și una pentru reviste. Fiecare din aceste liste conține 5 (cinci) categorii de forumuri: A*, A, B, C, și D. Punctajele asociate forumurilor din aceste categorii sunt următoarele:
Paragraf
● Categoria A*: 12 puncte;
Paragraf
● Categoria A: 8 puncte;
Paragraf
● Categoria B: 4 puncte;
Paragraf
● Categoria C: 2 puncte;
Paragraf
● Categoria D: 1 punct.
Paragraf
Lista pentru conferințe precum și împărțirea acestora în categorii, numită mai departe lista CORE, se bazează pe clasificarea internațională CORE (http://www.core.edu.au), cu următoarele amendamente:
Paragraf
● categoria C va include și LNCS-urile care nu sunt în categoriile A*, A și B;
Paragraf
● categoria D include conferințele care nu se regăsesc în categoriile A*, A, B și C, dar care sunt indexate SCOPUS, IEEE, ACM, SPRINGER, DBLP, CiteSeerX, Zentralblatt, MathSciNet, COPERNICUS, EBSCO, ProQuest etc. (nu și forumuri de genul WSEAS, IAENG, DAAAM, sau care au fost indexate numai CoRR abs/arXiv);
Paragraf
● Workshop-urile neclasificate de CORE dar asociate conferințelor de categorie A* (respectiv, A, B, C, D) sunt considerate de categorie A (respectiv, B, C, D, D) și primesc 6 (respectiv, 4, 2, 1, 1) puncte;
Paragraf
● Lucrările de tip poster și demonstrații de sisteme nu se iau în considerare.
Paragraf
Lista pentru reviste, numită mai departe lista UEFISCDI, se bazează pe lista utilizată de UEFISCDI pentru premierea articolelor publicate în reviste din fluxul științific internațional (http://uefiscdi.gov.ro/articole/4386/Premierea-rezultatelor-cercetării--articole.html). Categoriile în acest caz se obțin astfel:
Paragraf
● Categoria A*: primele 20% reviste din zona roșie a listei. Fie x numărul acestora;
Paragraf
● Categoria A: revistele din zona roșie a listei, ce nu intră în categoria A*, și primele x reviste din zona galbenă a listei;
Paragraf
● Categoria B: revistele din zona galbenă a listei, ce nu intră în categoria A, și primele x reviste din zona albă a listei;
Paragraf
● Categoria C: revistele din zona albă a listei, ce nu intră în categoria B, și revistele din SCOPUS ce nu se găsesc în categoriile A*, A și B;
Paragraf
● Categoria D: revistele ce nu se găsesc în categoriile A*, A, B și C;
Paragraf
● Revistele din lista https://scholarlyoa.com/2016/01/05/bealls-list-of-predatory-publishers-2016/nu se iau în considerare.
Paragraf
Pentru evaluarea perspectivei b) pentru gradele de conferențiar/CS II și profesor/CS I/abilitare se vor considera doar publicații ce conțin rezultate originale ale candidatului apărute în forumuri de categoriile A*, A, B sau C.
Paragraf
Punctajul publicațiilor se calculează după formula:
PRE PRE_194
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_194
Paragraf
unde:
Paragraf
● S(i) reprezintă punctajul asociat forumului unde a apărut publicația. Pentru obținerea acestui punctaj, candidatul va utiliza lista corespunzătoare forumului pentru anul apariției publicației sau, în caz că acest lucru nu este posibil, a listelor cele mai apropiate de anul apariției publicației. În cazul existenței a două liste cele mai apropiate, se va utiliza lista cea mai favorabilă candidatului;
Paragraf
● n este numărul de autori ai publicației.
Paragraf
Valorile minime și pragurile pentru perspectiva b) se găsesc în următorul tabel.
PRE PRE_199
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_199
Paragraf
Perspectiva c): Impactul rezultatelor. Această perspectivă se evaluează pe baza citărilor, luându-se în considerare:
Paragraf
● citările pentru oricare publicație științifică a candidatului (inclusiv teze de doctorat, rapoarte de cercetare, monografii, publicații în forumuri din afara listelor precizate);
Paragraf
● citările provenind din publicații (care citează) în forumurile A*, A, B, C, sau D, precum și în teze de doctorat, rapoarte de cercetare, publicații în forumuri din afara listelor precizate, monografii sau cărți editate. În plus, publicațiile care citează nu trebuie sa aibă candidatul drept autor sau co-autor.
Paragraf
Punctajul citărilor se calculează după formula:
NTA

Notă

Paragraf
[1] Secțiunea Journal and book publisher rankings în pagina http://www.sense.nl/organisation/documentation. Comisia de Informatică își rezervă dreptul de a promova în clase superioare și edituri românești care nu sunt menționate acum, atunci când CNCS va finaliza o astfel de listă. Aceste promovări vor fi anunțate explicit.
Paragraf
Valorile minime și pragurile pentru perspectiva c) se găsesc în următorul tabel.
PRE PRE_213
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_213
NTA

Notă

Paragraf
[2] Categoriile A*, A și B sunt categoriile forumurilor în care apar publicațiile care citează.
Paragraf
Perspectiva d): Performanța academică. Această perspectivă se evaluează după indicatorii din tabelul de mai jos (n reprezintă numărul de autori):
PRE PRE_221
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_221
NTA

Notă

Paragraf
[1] Cele mai bune poziții conform clasamentelor: http://www.topuniversities.com/university-rankings, http://www.urapcenter.org/, http://www.shanghairanking.com/
Paragraf
Valorile minime și pragurile pentru perspectiva d) se găsesc în următorul tabel:
PRE PRE_229
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_229
Paragraf
Notă:
Paragraf
Maximum 20% din valorile pragurilor de la perspectiva b) (3,2 puncte pentru Conferențiar/CS II, respectiv 4,8 │ 8 puncte pentru Profesor/CS I/Abilitare) se pot modifica doar prin transfer de la perspectiva c) la perspectiva b), cu păstrarea categoriei forumurilor.
ANX

Anexa nr. 3 nr - COMISIA DE FIZICĂ

Paragraf
Precizări:
punctul 1.
AIS(i) este scorul de influență absolut al revistei științifice în care a fost publicat articolul i, corespunzător anului de publicare al acestuia conform cu www.eigenfactor.org pentru articolele publicate până în 2006 și Journal Citation Report (ISI Web of Science) începând cu anul 2007; în cazul în care anul de publicare nu se găsește în baza de date, se va alege anul cel mai apropiat.
punctul 2.
n(i)^ef reprezintă numărul efectiv de autori ai itemului i și ia următoarele valori: n(i), dacă n(i) ≤ 5; (n(i) + 5)/2, dacă 5 < n(i) ≤ 15; (n(i) + 15)/3, dacă 15 < n(i) ≤ 75; și (n(i) + 45)/4, dacă n(i) > 75, unde n(i) este numărul de autori ai itemului i. În cazul publicațiilor HEPP (High Energy Particle Physics) cu număr mare de autori, dacă articolul are la bază o notă internă a experimentului la care candidatul este coautor, atunci n(i)^ef poate fi dat de numărul de autori din nota internă.
punctul 3.
Indicele Hirsch h se definește astfel: un autor are un indice Hirsch h dacă a publicat h articole care au fost citate fiecare de cel puțin h ori. Pentru calcularea indicelui Hirsch se va folosi baza de date ISI Web of Science.
punctul 4.
Lucrările de tip "Article. Proceedings paper" pot fi considerate la punctele 1.6 sau 2, o singură dată, la alegerea candidatului.
punctul 5.
Editurile recunoscute Web of Science se găsesc pe site-ul Web of Science - Master Book List - Publishers (http://wokinfo.com/mbl/publishers/)
punctul 6.
Se recomandă ca fiecare candidat să își creeze un cont pe ResearcherID pentru facilitarea verificării datelor privind activitatea de cercetare și recunoașterea impactului activității.
punctul 1.
Activitatea didactică și profesională
PRE PRE_273
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_273
Paragraf
Criterii minimale pentru activitatea didactică și profesională:
Paragraf
CSII, conferențiar universitar:
PRE PRE_276
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_276
Paragraf
Abilitare, CS I, profesor universitar:
PRE PRE_278
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_278
punctul 2.
Activitatea de cercetare
PRE PRE_283
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_283
Paragraf
Criterii minimale pentru activitatea de cercetare:
Paragraf
CSII, conferențiar universitar: I ≥ 2, P ≥ 2
Paragraf
Abilitare, CS I, profesor universitar: I ≥ 4, P ≥ 4
punctul 3.
Recunoașterea impactului activității
PRE PRE_291
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_291
Paragraf
Criterii minimale pentru recunoașterea impactului activității:
Paragraf
CS II, conferențiar universitar: C ≥ 20, h ≥ 5
Paragraf
Abilitare, CS I, profesor universitar: C ≥ 40, h ≥ 10
Paragraf
Punctajul total CNATDCU: T = A + P/2 + I/2 + C/20 + h/5
Paragraf
CS II, conferențiar universitar: T ≥ 5
Paragraf
Abilitare, CS I, profesor universitar: T ≥ 12
Paragraf
Notă:
Paragraf
Satisfacerea prezentelor standarde minimale permite participarea la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din învățământul superior și cercetare. Pentru selecția/ierarhizarea candidaților, universitățile și institutele de cercetare pot impune cerințe suplimentare proprii, conform legii.
Paragraf
Notă privind concursurile:
Paragraf
În cazul universităților asupra acestora se va pronunța un organism abilitat de către Senatul Universității și rezultatele vor fi aprobate de către Senat (Legea nr. 1/2011 art. 297, 219). În cazul institutelor asupra acestora va decide Comisia de Concurs și rezultatele vor fi aprobate de către Consiliul Științific (Legea nr. 319/2003, art. 16(2)c). În ambele cazuri, CNATDCU va valida îndeplinirea setului minimal, conform Legii nr. 1/2011, art. 166(2), 219(1), 295(1)(3) și 300(4); respectiv Legii nr. 319/2003, art. 16(2)c.
ANX

Anexa nr. 4 nr - COMISIA DE CHIMIE

Paragraf
Criterii generale:
PRE PRE_324
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_324
NTA

Notă

Paragraf
(*) N(max) - primele maxim N lucrări, organizate în ordinea descrescătoare a factorilor de impact a revistelor în care au fost publicate;
Paragraf
(**) FIC - factorul de impact cumulat minimal al revistelor în care s-au publicat lucrările în cauză;
Paragraf
(***) FIC(D) - factorul de impact cumulat minimal din publicații în domeniile de cercetare declarate;
Paragraf
(****) FIC(AP) - factorul de impact cumulat minimal din publicații în calitate de autor principal (prim-autor și autor de corespondență);
Paragraf
(*****) FIC(AC) - factorul de impact cumulat minimal din publicații în calitate de autor de corespondență.
Paragraf
Recomandări suplimentare:
Paragraf
● Activitatea didactică, cărți, manuale, cursuri, suporturi de curs se pot introduce drept criterii proprii de către universități/institute.
Paragraf
● Capitolele de cărți se echivalează cu articole cu FI = 2 (doi), în cărțile prezente în mai mult de 150 de biblioteci (vizibile în motorul de căutare UEFISCDI);
Paragraf
● Brevetele internaționale (de tipul EU, WO) se echivalează (fiecare) cu un articol cu FI = 4 (patru).
Paragraf
Note:
Paragraf
● Este obligatoriu ca pentru poziția de profesor și pentru abilitare candidații să ilustreze prin publicații domeniile proprii de cercetare (autor de corespondență).
Paragraf
● Aceste standarde sunt setul minim de standarde de concurs. Suplimentar, instituțiile (universități, institute) pot impune și alte cerințe, conform legii. În cazul universităților, asupra acestora se va pronunța un organism abilitat de către Senatul Universității și rezultatele vor fi aprobate de către Senat (Legea nr. 1/2001 art. 297, 219). În cazul institutelor asupra acestora va decide Consiliul Științific (Legea nr. 319/2003, art. 16(2)c). În ambele cazuri, CNATDCU va valida îndeplinirea setului minimal, conform Legii nr. 1/2011, art. 166(2), 219(1), 295(1)(3) și 300(4); respectiv Legii nr. 319/2003, art. 16(2)c.
ANX

Anexa nr. 5 nr - COMISIA DE ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI

Paragraf
Criteriul 1: Articole științifice
Paragraf
Profesor/CS I/Abilitare: 5 articole ca autor principal în reviste cu factor de impact în baza de date Web of Science, cu AIS cumulat ≥ 3,5; 3 articole în reviste BDI
Paragraf
Conferențiar/CS II: 4 articole ca autor principal în reviste cu factor de impact în baza de date Web of Science, cu AIS cumulat ≥ 3; 2 articole în reviste BDI
Paragraf
Criteriul 2: Vizibilitatea articolelor științifice
Paragraf
Profesor/CS I/Abilitare Indicele Hirsch >= 4
Paragraf
Conferențiar/CS II: Hi >= 3
Paragraf
Criteriul 3: Capacitatea de susținere a activităților de cercetare
Paragraf
● Profesor/Abilitare/CS I: A.: Director/Lider de proiect/grant în 2 proiecte/granturi naționale sau responsabil de proiect/grant în 3 proiecte/granturi de cercetare naționale sau B.: Director/Lider la 1 proiect/grant internațional sau responsabil de proiect/grant în 2 proiecte/granturi de cercetare internaționale.
Paragraf
● Conferențiar/CS II: Director/Lider de proiect/grant național în 1 proiect/grant, sau responsabil de proiect/grant în 2 proiecte/granturi de cercetare naționale, sau participare ca membru în echipa de lucru în 2 proiecte/granturi internaționale.
Paragraf
Precizări:
Paragraf
● Criteriile minime trebuie îndeplinite cumulativ.
Paragraf
● Autorii principali sunt primul autor, autorul corespondent sau un alt autor cu o contribuție egală cu a primului autor, dacă acest lucru se specifică în articol.
Paragraf
● AIS = Article Influence Score din ISI Web of Science la data publicării articolului. Pentru articolele publicate în reviste incluse în baza de date Arts Humanities Citation Index se consideră un AIS echivalent cu 0,8 per articol publicat.
Paragraf
● Baze de date internaționale (BDI) acceptate: Web of Science, Master Journal List, ERIH PLUS, Scopus, EBSCO, ProQuest, CEEOL, Ulrichsweb, Index Copernicus, GEOREF, Genamics Journal Seek, Library of Congress Online Catalog.
Paragraf
● Indicele Hirsch din ISI Web of Science, din care se exclud autocitările.
Paragraf
● Proiecte și granturi câștigate prin competiție, valoare minimă 100000 RON sau echivalent în euro.
ANX

Anexa nr. 6 nr - COMISIA DE INGINERIE CIVILĂ ȘI MANAGEMENT

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_397
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_397
ANX

Anexa nr. 7 nr - COMISIA DE INGINERIA MATERIALELOR

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_414
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_414
NTA

Notă

Paragraf
[1] Carte: minimum 35 pagini per autor; Capitol carte: minimum 25 pagini per autor (se referă numai la naționale) se exclud volumele unor conferințe.
Paragraf
[2] Lucrări publicate vizibile în ISI Thomson Reuters, Web of Science Core Collection, în contul candidatului, FI- Journal Citation Reports, la momentul înscrierii la concursul pentru ocuparea unei poziții didactice, de cercetare și abilitare sau la data publicării articolului
Paragraf
[3] Autor principal: Prim Autor/Autor Corespondent/Reprint Autor
Paragraf
[4] Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și publicate în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional precum: Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Referativnai Jurnal, EBSCO, Metals Abstracts CSA/METADEX, Chemical Abstracts, AFS Library. (Se exclud Google Scholar/Google Academics)
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1+A2+A3)
punctul 3.
Condiții minimale [A(i)]
PRE PRE_437
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_437
ANX

Anexa nr. 8 nr - COMISIA DE INGINERIE CHIMICĂ, INGINERIE MEDICALĂ,

Paragraf
Se definesc:
Paragraf
NTOP = număr total de articole în reviste ISI situate în top 25% (zona roșie) în calitate de autor principal. Situația revistelor în top 25% se judecă pe cazul cel mai favorabil pentru candidat, fie la momentul publicării, fie la data înscrierii la concurs.
Paragraf
FIC = factor de impact cumulat (suma factorilor de impact ai revistelor la momentul înscrierii la concursul pentru ocuparea unei poziții didactice)
Paragraf
NP = număr articole în reviste ISI la care candidatul este autor principal (prim autor sau autor de corespondență)
Paragraf
NC = număr total de citări (din baza SCOPUS) (se exclud autocitările candidatului)
Paragraf
NCO = număr contracte de cercetare-dezvoltare-inovare obținute prin competiție la nivel național sau internațional ori contracte de cercetare-dezvoltare-inovare cu terții în valoare minimă echivalentă cu 10.000 Euro
Paragraf
Articolele pentru calculul NTOP, FIC, NP, NC se vor lua în considerare numai dacă la data publicării revista era indexată ISI, iar la data înscrierii la concurs a candidatului articolele sunt vizibile în WoS sau dacă se prezintă ca reprinturi (inclusiv cu paginația revistei)
punctul 1.
Concurs de Conferențiar/CS II
Paragraf
Standarde minimale (cumulative):
litera a)
NTOP ≥ 2
litera b)
NP ≥ 10
litera c)
FIC ≥ 15
Paragraf
În acest caz în calculul FIC se ține seamă de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol în care nu este autor principal
litera d)
NC ≥ 50
Paragraf
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
litera e)
NCO ≥ 1 (în calitate de Director proiect/Responsabil proiect)
punctul 2.
Concurs de Profesor I CS I
Paragraf
Standarde minimale (cumulative):
litera a)
NTOP ≥ 4
litera b)
NP ≥ 20
litera c)
FIC ≥ 30
Paragraf
În acest caz în calculul FIC se ține seamă de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol în care nu este autor principal
litera d)
NC ≥ 120
Paragraf
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
litera e)
NCO ≥ 1 (în calitate de Director proiect)
ANX

Anexa nr. 9 nr - COMISIA DE INGINERIE ELECTRICĂ

punctul 1.
Tabel cu structura activității candidatului
PRE PRE_529
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_529
Paragraf
Note:
Alineatul (1)
Conform situației curente de pe site-ul WOS (Web of Science) THOMSON REUTERS; o revistă cotată WOS este echivalentă cu o revistă cotată ISI conform Ordinului de Ministru (MECTS) Nr. 4478 din 23 iunie 2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 448/27.VI.2011;
Alineatul (2)
Factorul de impact al revistei menționat pe site-ul WOS în anul curent; pentru articolele în proceedings WOS și pentru brevetele indexate WOS-Derwent factorul de impact considerat va fi egal cu 0;
Alineatul (3)
Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste/proceedings cotate WOS, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional: Scopus, IEEE Xplore, Elsevier Science Direct, Engineering Village, Compendex, INSPEC, Springerlink, Cabi, EBSCO, CSA ILLUMINA/PROQUEST, Index Copernicus și Urlich's;
Alineatul (4)
Nu se consideră în această categorie proiectele/granturile de tip POSDRU (POCU), POSCCE (POC), ERASMUS (ERASMUS PLUS), COMENIUS, bursele postdoctorale și alte tipuri de proiecte similare care nu prezintă un caracter predominant de cercetare; se consideră numai proiectele/granturile relevante pentru profilul postului scos la concurs/domeniul de abilitare;
Alineatul (5)
Autocitările sunt excluse (se consideră autocitare existența unui autor/coautor comun între lucrarea citată și lucrarea care citează).
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A)
Paragraf
unde: k(ip) - indice specific domeniului (i = 1, 2 și 3) și tipului (p) de activitate (conform tabelului 1).
Paragraf
Notă:
Paragraf
Indicatorul se referă la întreaga activitate a candidatului.
PRE PRE_554
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_554
punctul 3.
Condiții minimale [A(i), i=1, 2 și 3]
PRE PRE_559
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_559
ANX

Anexa nr. 10 nr - COMISIA DE INGINERIE ENERGETICĂ

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_576
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_576
Paragraf
Note:
Alineatul (1)
Conform situației curente de pe site-ul WOS (Web of Science) THOMSON REUTERS.
Alineatul (2)
Factorul de impact al revistei menționat pe site-ul WOS în anul curent; pentru articolele în proceedings WOS și pentru brevetele indexate WOS-Derwent factorul de impact considerat va fi egal cu 0.
Alineatul (3)
bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste/proceedings cotate WOS, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional: Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, EBSCO, ProQuest, IndexCopernicus, Urlichsweb.
Alineatul (4)
Autocitările sunt excluse.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1 + A2 + A3)
PRE PRE_594
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_594
Paragraf
unde: k(pi) - indice specific domeniului (i = 1, 2 și 3) și tipului (p) de activitate (conform tabelului 1).
Paragraf
Notă:
Paragraf
Indicatorul se referă la întreaga activitate a candidatului.
punctul 3.
Condiții minimale (A(i), i = 1, 2 și 3)
PRE PRE_602
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_602
ANX

Anexa nr. 11 nr - COMISIA ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAȚII ȘI NANOTEHNOLOGIE

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_619
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_619
NTA

Notă

Paragraf
[1] Capitolul de carte editată trebuie sa NU fie într-un volum de conferință (cu ISBN), și se punctează cu 1/4 din punctajul pentru cartea de categoria respectivă.
Paragraf
[2] Dacă cartea respectivă se regăsește în cel puțin 50 de biblioteci din străinătate conform catalogului WorldCat.
Paragraf
[3] Se consideră factorul de impact ISI al revistei valabil în anul publicării sau la data depunerii dosarului. Pentru volumele manifestărilor ISI se considera factorul de impact echivalent 0,25; Se consideră factorul de impact echivalent 0,75 pentru volumele conferințelor internaționale de top (cele de nivel 2 sau mai mare din lista agreată de comisia CNATDCU și indicată în nota de subsol 10).
Paragraf
[4] Pentru domeniul Inginerie Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale sunt recunoscute următoarele baze de date internaționale (BDI): ISI, Scopus, IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) Xplore, Science Direct, Elsevier, Springerlink, ACM (Association for Computing Machinery), DBLP, EURASIP.
Paragraf
[5] Se dublează punctajul dacă rezultatul este înregistrat la WIPO, EPO, USPTO, JPO.
Paragraf
[6] Nu se consideră în această categorie proiecte/granturi care nu prezintă un caracter predominant de cercetare; Se consideră numai proiecte/granturi, relevante pentru profilul postului scos la concurs/domeniul de abilitare; Candidatul va atașa documente care să demonstreze caracterul de cercetare al proiectului
Paragraf
[7] Se exclud autocitările (auto-citarea se referă la situația în care numele candidatului apare simultan atât printre numele autorilor referinței bibliografice în cauză cât și printre numele autorilor articolului care citează, conform WOS https://images.webofknowledge.com/WOKRS523R4/help/WOS/hs_crsearch_self_citations.html )
Paragraf
[8] Se dublează punctajul dacă citarea provine dintr-o revistă cotată ISI aflată printre primele 50% în cadrul subdomeniului (sau al unuia dintre subdomeniile) de acreditare ISI din punct de vedere al factorului de impact (zonele Q1-Q2 în notația ISI).
Paragraf
[9] Nu se consideră calitatea de recenzor al unor articole individuale.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1+A2+A3)
PRE PRE_646
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_646
punctul 3.
Condiții minimale [A(i)]
PRE PRE_651
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_651
NTA

Notă

Paragraf
[10] Revistă cotată ISI aflată printre primele 50% în cadrul subdomeniului (sau al unuia dintre subdomeniile) de acreditare ISI din punct de vedere al factorului de impact (zonele Q1-Q2 în notația ISI). Situația revistelor în top 25-50% (Q1,Q2) se consideră fie la momentul publicării, fie la data înscrierii la concurs; una și numai una dintre lucrările necesare poate fi echivalată cu: (un brevet de invenție indexat WOS-Derwent) sau (1 articol în conferințe internaționale de top în domeniul de abilitare de nivel 2 sau mai mare sau minimum 3 articole în conferințe de nivel 1 în clasificarea Julkaisu Publication Forum https://www.tsv.fi/julkaisufoorumi/haku.php?lang=en ).
Paragraf
[11] Lucrarea citată nu este obligatoriu să fie indexată WOS.
Paragraf
[12] Pentru brevete se consideră factorul de impact echivalent 0.5, pentru celelalte publicații conform notei de subsol 3.
Paragraf
Notă:
Paragraf
Comisia de concurs va aprecia îndeplinirea condițiilor minimale obligatorii pe subcategorii privind calitatea și relevanța acestora pentru postul în concurs.
Paragraf
Abrevieri: BDI = bază de date internațională; ISI = baza de date internațională Institute for Scientific Information Web of Science; WOS = ISI Web of Science; OSIM = Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci; WIPO = World Intellectual Property Organization (Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale); EPO = European Patent Office (Oficiul European de Patente); USPTO = United States Patent and Trademark Office (Oficiul de Brevete și Mărci a Statelor Unite ale Americii; JPO = Japan Patent Office (Oficiul de Brevete al Japoniei)
ANX

Anexa nr. 12 nr - COMISIA DE INGINERIE GEOLOGICĂ, INGINERIE GEODEZICĂ, MINE, PETROL ȘI GAZE

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_681
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_681
Paragraf
Notă: *) bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în volumele unor manifestări științifice cu excepția articolelor publicate în reviste cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional precum (nelimitativ): Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A=A1+A2+A3)
PRE PRE_687
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_687
Paragraf
unde k(pi) = Indicele specific tipului de categorie de activitate
punctul 3.
Condiții minimale [A(i)]
PRE PRE_693
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_693
ANX

Anexa nr. 13 nr - COMISIA DE INGINERIE AEROSPAȚIALĂ, AUTOVEHICULE ȘI TRANSPORTURI

punctul 1.
Criterii de evaluare
PRE PRE_710
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_710
punctul 2.
Structura activității candidatului
PRE PRE_715
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_715
NTA

Notă

Paragraf
*1) Scopus, SpringerLink, FISITA, SAE Papers, IEEE Xplore, Science Direct, Engineering Village, Compendex, Index Copernicus, ProQuest, EBSCO, CrossRef, DOAJ, Wiley, Elsevier, ACM, TRID, TRIS, ITRD, Ulrich's Periodicals, SCIRUS, REPEC, Geobase.
punctul 3.
Formula de calcul a indicatorului de evaluare (A = A1 + A2 + A3)
punctul 4.
Condiții minimale
PRE PRE_730
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_730
ANX

Anexa nr. 14 nr - COMISIA DE INGINERIA RESURSELOR VEGETALE ȘI ANIMALE

POR

Preambul

Paragraf
● Modificările propuse de Comisia 14 vizează creșterea standardelor minimale privind vizibilitatea și impactul rezultatelor cercetării, precum și creșterea gradului de clarificare și transparență în definirea și verificarea îndeplinirii standardelor.
Paragraf
● Modificările propuse respectă structura criteriilor aflate în vigoare.
Paragraf
● În propunere s-a ținut cont de specificul domeniului Ingineria Resurselor Vegetale și Animale
Paragraf
● Noile standarde trebuie să fie motivante pentru candidați și să conducă la creșterea vizibilității internaționale a specialiștilor și a rezultatelor acestora.
Paragraf
● Precizările din aceasta propunere vizează și promovarea colaborării și a lucrului în echipă precum și activitatea de inovare și brevetare.
Paragraf
● Standardele minimale pentru activitatea didactică și profesională pot fi crescute în funcție de specificul fiecărei universități și al politicilor de dezvoltare didactică ale acesteia.
Paragraf
● S-a menținut acordarea de punctaj pentru activitățile de recenzie cu precizarea modalității de acordare.
Paragraf
● Pentru a evidenția recunoașterea pe plan internațional/național a candidatului precum și responsabilitatea calității de referent la teze de doctorat s-a introdus drept criteriu "Referent în comisii de doctorat"
Paragraf
● S-a menținut criteriul 2.4 (director/responsabil de proiect de cercetare)
Paragraf
● A fost crescut punctajul la criteriul A3: Recunoașterea și impactul activității.
Paragraf
● Criteriile propuse sunt standarde minimale, sunt condiții necesare și suficiente ca un cercetător/cadru didactic să poată participa la concurs. Instituțiile de învățământ superior/de cercetare pot impune criterii suplimentare, în funcție de structura postului scos la concurs sau de specificul activității, criterii care pot permite o evaluare/departajare cât mai obiectivă a candidaților.
punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_763
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_763
Paragraf
Note:
Paragraf
*1) Factorul de impact al revistei menționat pe site-ul WOS (Web of Science) în anul în care a fost publicat articolul; pentru articolele în Proceedings WOS (Web of Science - THOMSON REUTERS) și pentru brevetele indexate WOS-Derwent factorul de impact considerat va fi egal cu 0.
Paragraf
*2) La articolele ISI și BDI in extenso pentru autor principal/prim autor/autor corespondent/coordonator (ultim autor), punctajul rezultat din calcul se multiplică cu coeficientul 2. Se admit maxim 2 articole în același volum/ediție. Calitatea de coordonator (ultim autor) se referă doar la conducătorul de doctorat. Pentru Profesor/CSI I lucrări ISI pot fi echivalate cu 2 brevete indexate WOS - Derwent/soiuri, iar pentru conferențiar/CS II, o lucrare ISI poate fi echivalată cu un brevet indexat WOS - Derwent/soi, doar pentru dacă cel care candidează este prim autor.
Paragraf
*3) pentru contractele de consultanță trebuie sa existe dovada încasării sumei menționate în contabilitatea instituției beneficiare.
Paragraf
*4) bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste/proceedings cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional, precum (nelimitativ): Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Thomson Reuters Master Journal List, DOAJ, AGRICOLA.
Paragraf
*5) Autocitările sunt excluse.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1 + A2 + A3)
punctul 3.
Condiții minimale [A(i), i = 1, 2 și 3]
PRE PRE_780
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_780
ANX

Anexa nr. 15 nr - COMISIA CALCULATOARE, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI INGINERIA SISTEMELOR

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_797
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_797
NTA

Notă

Paragraf
[1] Capitolul de carte editată trebuie să NU fie într-un volum de conferință (cu ISBN) și se punctează cu 1/4 din punctajul pentru cartea din categoria respectivă.
Paragraf
[3] Se consideră factorul de impact ISI al revistei valabil în anul publicării sau la data depunerii dosarului. Pentru volumele manifestărilor ISI se consideră factorul de impact echivalent 0.25. Pentru volumele conferințelor internaționale de top în domeniul de abilitare se consideră factorul de impact echivalent 0.75 (lista acestora agreată și ținută la zi de comisia CNATDCU nr. 15 fiind disponibilă la adresa www.cnatdcu-c15.org);
Paragraf
[4] Pentru domeniul Calculatoare, Tehnologia Informației și Ingineria Sistemelor sunt recunoscute următoarele baze de date internaționale (BDI): ISI, Scopus, IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) Xplore, Science Direct, Elsevier, Springerlink, ACM (Association for Computing Machinery), DBLP, EURASIP, Wiley, Inspec
Paragraf
[6] Nu se consideră în această categorie proiecte/granturi care nu prezintă un caracter predominant de cercetare. Se consideră numai proiecte/granturi relevante pentru profilul postului scos la concurs/domeniul de abilitare. Candidatul va atașa documente care să demonstreze caracterul de cercetare al proiectului
Paragraf
[7] Se exclud autocitările (auto-citarea se referă la situația în care numele candidatului apare simultan atât printre numele autorilor referinței bibliografice în cauză cât și printre numele autorilor articolului care citează, conform WOS https://images.webofknowledge.com/WOKRS523R4/help/WOS/hs_crsearch_self_citations.html)
Paragraf
[9] Nu se ia în considerație calitatea de recenzor al unor articole individuale.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1+A2+A3)
PRE PRE_821
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_821
Paragraf
unde k(pi) - Indice specific tipului și categoriei de activitate
punctul 3.
Condiții minimale [A(i)]
PRE PRE_827
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_827
NTA

Notă

Paragraf
[10] Revistă cotată ISI aflată printre primele 50% în cadrul subdomeniului (sau al unuia dintre subdomeniile) de acreditare ISI din punct de vedere al factorului de impact (zonele Q1-Q2 în notația ISI). Situația revistelor în top 25-50% (Q1,Q2) se consideră fie la momentul publicării, fie la data înscrierii la concurs. Una și numai una dintre lucrările necesare poate fi echivalată cu: (un brevet de invenție indexat WOS - Derwent) sau (1 articol în conferințe internaționale de top în domeniul de abilitare, lista acestora agreată și ținută la zi de comisia CNATDCU nr. 15 fiind disponibilă la adresa www.cnatdcu-c15.org).
Paragraf
[11] Revistă cotată ISI aflată printre primele 50% în cadrul subdomeniului (sau al unuia dintre subdomeniile) de acreditare ISI din punct de vedere al factorului de impact (zonele Q1-Q2 în notația ISI). Situația revistelor în top 25-50% (Q1, Q2) se consideră fie la momentul publicării, fie la data înscrierii la concurs. Una și numai una dintre lucrările necesare poate fi echivalată cu: (un brevet de invenție indexat WOS - Derwent) sau (1 articol în conferințe internaționale de top în domeniul de abilitare, lista acestora agreată și ținută la zi de comisia CNATDCU nr. 15 fiind disponibilă la adresa www.cnatdcu-c15.org).
Paragraf
[12] Lucrarea citată nu este obligatoriu sa fie indexată WOS.
Paragraf
[13] Pentru brevete se consideră factorul de impact echivalent 0.5, pentru celelalte publicații factorul de impact se calculează conform notei de subsol 3.
Paragraf
Notă:
Paragraf
Comisia de concurs va aprecia îndeplinirea condițiilor minimale obligatorii pe subcategorii privind calitatea și relevanța acestora pentru postul în concurs.
Paragraf
Abrevieri:
Paragraf
BDI = bază de date internațională; ISI = baza de date internațională Institute for Scientific Information Web of Science; WOS = ISI Web of Science; OSIM = Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci; WIPO = World Intellectual Property Organization (Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale); EPO = European Patent Office (Oficiul European de Patente); USPTO = United States Patent and Trademark Office (Oficiul de Brevete și Mărci a Statelor Unite ale Americii; JPO = Japan Patent Office (Oficiul de Brevete al Japoniei)
ANX

Anexa nr. 16 nr - COMISIA INGINERIE INDUSTRIALĂ ȘI MANAGEMENT

punctul 1.
Criterii și condiții
PRE PRE_860
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_860
punctul 2.
Calculul punctajului
Paragraf
Calculul punctajului se realizează prin însumarea în cadrul fiecărei categorii de activități p (p=1, 2, 3) a punctajelor specifice tipului activităților listate (i).
Paragraf
Pentru activități multiple în cadrul aceluiași tip de activitate punctajul se calculează prin multiplicarea indicatorului unitar k(pi) specific tipului de activitate cu numărul n(pi) al activităților de acel tip: A(pi) = n(pi) * k(pi)
Paragraf
Formula de calcul a indicelui de merit total A=A1+A2+A3 va fi:
PRE PRE_868
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_868
punctul 3.
Condiții minimale privind punctajul
PRE PRE_873
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_873
ANX

Anexa nr. 17 nr - COMISIA INGINERIE MECANICĂ, MECATRONICĂ ȘI ROBOTICĂ

PRE PRE_887
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_887
Paragraf
Note:
Paragraf
[1] Publicația este înregistrată în fondul de carte al bibliotecii naționale sau al bibliotecilor universităților respective.
Paragraf
[2] Se exclud publicațiile conferințelor DAAAM și WSEAS.
Paragraf
[3] FI este factorul de impact al revistei la data înscrierii la concurs sau la data publicării articolului (cel mai avantajos pentru candidat). Se iau în considerare la această categorie numai revistele cu factor de impact la data publicării articolului. O revistă WOS este echivalentă cu o revistă cotată ISI cf. Ordinului de Ministru (MECTS) Nr. 4478 din 23 iunie 2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 448/27.VI.2011.
Paragraf
[4] Bazele de date BDI acceptate sunt: Web of Science Thomson Reuters (WOS) și SCOPUS.
Paragraf
[5] Un brevet se poate încadra la o singură categorie.
Paragraf
[6] Suma din grant/proiect încasată de instituție repartizată echipei din care directorul de grant/responsabil partener face parte (S1 include cheltuieli de: personal, logistică, deplasări, indirecte).
Paragraf
[7] Suma din grant/proiecte câștigate prin concurs național/internațional și proiecte/contracte terți încasată de instituție și repartizată de director/responsabil persoanei respective (S2 include cheltuieli de: personal, logistică, deplasări, indirecte).
Paragraf
[8] Pentru contractele derulate înainte de 01.01.1999 se va considera echivalarea: 1 EURO = 1 $ USA
Paragraf
Condiții minimale și obligatorii
PRE PRE_899
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_899
Paragraf
unde:
Paragraf
P1 = P1.1 + P1.2 + P1.3 + P1.4;
Paragraf
P2 = P2.1 + P2.2;
Paragraf
N1 = N1.1 + N1.2;
Paragraf
N2 = N2.1 + N2.2 + N2.3;
Paragraf
N3 = N3.1 + N3.2;
Paragraf
N4 = N4.1 + N4.2 + N4.3 + N4.4.
ANX

Anexa nr. 18 nr - COMISIA DE INGINERIA MEDIULUI

Paragraf
Se definesc:
-
NT = număr total de articole în reviste ISI
-
FIC = factor de impact cumulat (suma factorilor de impact ai revistelor la momentul susținerii publice a tezei de doctorat sau la momentul înscrierii la concursul pentru ocuparea unei poziții didactice)
-
NP = număr articole în reviste ISI la care candidatul este autor principal (prim autor sau autor de corespondență)
-
NC = număr total de citări din baza SCOPUS sau ISI Web of Science, excluzându-se autocitările
punctul 1.
Concurs de Conferențiar/CS II
Paragraf
Standarde minimale (cumulative):
litera a)
NT ≥ 15
litera b)
NP ≥ 6, cu minim patru lucrări publicate în reviste cu factor de impact > 1
litera c)
FIC ≥ 12
Paragraf
În acest caz în calculul FIC se ține cont de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol la care nu este autor principal.
litera d)
NC ≥ 60
Paragraf
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
punctul 2.
Concurs de Profesor/CSI
Paragraf
Standarde minimale (cumulative):
litera a)
NT ≥ 25
litera b)
NP ≥ 10, cu minim șase lucrări în reviste cu FI > 1
litera c)
FIC ≥ 20
Paragraf
În acest caz în calculul FIC se ține cont de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol la care nu este autor principal.
litera d)
NC ≥ 100
Paragraf
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
Paragraf
Pentru concursurile de Conferențiar și Profesor se recomandă universităților să includă în grila proprie și criterii suplimentare care să țină cont de experiența didactică a candidaților (activitate didactica, redactarea de manuale și îndrumare etc.), precum și de cea științifică (dezvoltarea unor direcții de cercetare, redactarea de monografii sau capitole la edituri recunoscute din țară și străinătate, granturi naționale și internaționale câștigate în calitate de director sau membru etc.).
Paragraf
Pentru concursurile de CS II și CS I, se recomandă instituțiilor organizatoare să includă în grila de concurs și alte criterii care să țină cont de activitatea științifică a candidaților (dezvoltarea unor direcții de cercetare, granturi naționale și internaționale câștigate în calitate de director sau membru etc.)
ANX

Anexa nr. 19 nr - COMISIA DE BIOLOGIE ȘI BIOCHIMIE

POR

PREAMBUL

Paragraf
Criteriile, indicatorii și standardele minimale de mai jos își propun evaluarea corectă și echilibrată a utilității sociale a demersului educațional și științific - legată în primul rând de cerințele pieței muncii, dar și de necesitatea modernizării sistemului educativ, convergența sa cu tendințele internaționale și creșterea ponderii cercetării românești în fluxul științific principal. Criteriile încearcă să mențină un echilibru între cerințele științifice care trebuie ridicate pentru a putea selecta conducători de doctorat ce au capacitatea și abilitățile necesare pentru a coordona și motiva cu succes doctoranzi, ceea ce necesită și capacitatea de obținere de fonduri.
Paragraf
Astfel, evaluarea ia în calcul principalii trei factori care definesc importanța socială, utilitatea publică și calitatea unei cariere: (1) impactul și vizibilitatea operei - prin citări; (2) calitatea diseminării - prin scorul de influență (AIS) al articolelor sau prestigiul editurilor în cazul cărților și capitolelor de carte; (3) interesul comunității asupra cercetărilor în domeniu ale candidaților - printr-un prag minimum de granturi câștigate prin competiție.
Paragraf
Spre deosebire de Factorul de Impact (FI), folosit anterior, AIS măsoară mai corect calitatea și utilitatea publică a diseminării, deoarece ia în calcul rețeaua de citări externe a unei reviste, difuzarea informației spre comunitatea științifică în ansamblu, nu interesul particular al unui grup restrâns de cercetători.
Paragraf
În formulele de calcul prezentate mai jos, scăderea constantelor și creșterea pantei de scalare a scorului AIS față de criteriile anterioare au dublul rol de a crește ponderea citărilor și de a recompensa publicarea în reviste cu grad ridicat de influență și autoritate. Ținând cont de specificul modului de publicare în anumite subdomenii, pe lângă articole științifice propriu-zise, tratatele, atlasele, capitolele de carte sunt considerate aici mijloace legitime de diseminare, iar punctajele acordate au fost calibrate în raport cu cele ce pot fi obținute din articole.
litera A.
Condiții preliminare obligatorii
punctul 1.
calificarea profesională: titlul de Doctor în specialitatea disciplinei postului sau înrudită cu aceasta și Abilitarea pentru Profesor;
punctul 2.
articole științifice ca autor principal:
-
pentru Conferențiar (CS II): minimum 2 articole în reviste cotate ISI cu AIS cumulat mai mare sau egal cu 2, din care 1 articol cu AIS de cel puțin 0,2 în ultimii 5 ani;
-
pentru Profesor (CS I; Abilitare): minimum 4 articole în reviste cotate ISI cu AIS cumulat mai mare sau egal cu 4, din care 2 articole cu AIS de cel puțin 0,3 în ultimii 5 ani;
punctul 3.
coordonare proiecte de cercetare obținute prin competiție națională sau internațională:
-
pentru Conferențiar (CS II): minimum un grant național de cercetare în calitate de director (sau responsabil de proiect în cazul parteneriatelor) sau unul internațional (în calitate de responsabil național); nu se iau în considerare granturi finanțate de propria instituție și granturi pentru participare la congrese, granturi de cercetare din finanțarea de bază de ex. programul Nucleu;
-
pentru Profesor (CS I; Abilitare): minimum două granturi naționale de cercetare în calitate de director (sau responsabil de proiect în cazul parteneriatelor) sau unul național (în calitate de director) și unul internațional (în calitate de responsabil național); nu se iau în considerare granturi finanțate de propria instituție, granturi pentru participare la congrese, granturi de cercetare din finanțarea de baza de ex. programul Nucleu.
litera B.
Criterii și standarde minimale
litera B.1.
Evaluarea activității de cercetare
Paragraf
Cuantificarea activității științifice se va face în funcție de prestigiul publicației (factorul AIS-Article Influence Score, respectiv de editura la care a fost publicată cartea sau volumul), de contribuția persoanei (autor principal sau contributor) și de impactul (vizibilitatea) lucrării în comunitatea specialiștilor în domeniu.
Paragraf
Tabel 1 Parametrii luați în calcul și modul lor de cuantificare
PRE PRE_1045
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1045
NTA

Notă

Paragraf
*) prin autor principal se înțelege prim-autor, autor corespondent, ultim autor; sunt considerate "articole în reviste cotate ISI", numai lucrările care sunt listate în Web of Science Core Collection sub numele candidatului, la data depunerii dosarului de concurs;
Paragraf
**) prin contributor se înțelege orice poziție, cu excepția celor menționate la autor principal.
Paragraf
***) BDI (baze de date internaționale) sunt considerate cele recunoscute pe plan științific internațional, cum ar fi: Scopus (Elsevier), Web of Science, CAB, ProQuest, EBSCO, CSA/Biological Sciences, Index Copernicus, SpringerLink.
Paragraf
****) editurile internaționale de prestigiu sunt: editurile Universităților din "Top 500", Springer Verlag, Blackwell, London Academic Press, NY: Chapman Hall, Kluwer Academic Press, Elsevier, Washington: Național Academy Press, Smithsonian Institution Press, Kew Royal Botanic Gardens, Masson Paris, Sinauer.
Paragraf
Tabel 2 Standarde minimale*)
NTA

Notă

Paragraf
*) punctaj total rezultat pe baza calculului indicatorilor din tabel 1.
PRE PRE_1065
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1065
litera B.2.
Evaluarea activității didactice
Paragraf
Această apreciere se face pe baza prelegerii susținută de candidați în fața comisiei de concurs. Calificativul minim necesar este foarte bine.
litera C.
Condiții privind egalitatea de șanse
Paragraf
Față de criteriile minimale de mai sus, în selecția candidaților, Unitățile de Învățământ Superior și Cercetare au libertatea de a-și defini Formule de calcul și Standarde proprii, mai înalte, care să favorizeze și mai mult calitatea producției științifice.
Paragraf
Aceste Formule și Standarde proprii nu trebuie să recurgă însă la alte tipuri de parametri și condiții care ar putea fi considerate discriminatorii - precum tipuri particulare de publicații sau caracteristici ale acestora - și care ar putea bloca ori afecta șansele candidaților care îndeplinesc condițiile minimale de mai sus.
ANX

Anexa nr. 20 nr - COMISIA DE MEDICINĂ

Paragraf
Tabelul nr. 1
PRE PRE_1092
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1092
Paragraf
Note asupra metodei de calcul:
punctul 1.
Va fi luat în considerare Indexul Hirsch calculat utilizând ISI Web of Science, Core Collection, Thomson Reuters, pentru întreaga carieră a candidatului ("all years").
punctul 2.
O revistă cotată ISI este o revistă pentru care Thomson Reuters calculează și publică factorul de impact în "Journal Citation Reports".
punctul 3.
Autorul sau autorii principali ai unei publicații se consideră a fi oricare dintre următorii:
litera a.
Primul autor
litera b.
Autorul corespondent
litera c.
Alți autori, a căror contribuție este indicată explicit în cadrul publicației a fi egală cu contribuția primului autor sau a autorului corespondent
litera d.
Ultimul autor
punctul 4.
Factorul cumulat de impact va fi calculat pentru articolele la care candidatul este autor principal (FCIAP). FCIAP = suma factorilor de impact ai articolelor publicate de autor în calitate de autor principal în reviste cotate ISI.
punctul 5.
În analiză vor fi incluse articole originale și reviews. În cazul publicațiilor în reviste cu factor de impact mai mare decât 3, pot fi luate în considerare și alte tipuri de publicații in extenso (nu rezumate).
ANX

Anexa nr. 21 nr - COMISIA MEDICINĂ VETERINARĂ

punctul 1.
Structura activității candidatului
PRE PRE_1145
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1145
Paragraf
Notă:
Paragraf
*) Se vor lua în considerare doar articolele care se încadrează în tematica disciplinelor postului.
Paragraf
**) Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și publicate în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional precum (nelimitativ): Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Referativnai Jurnal, Google Scholar.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1+A2+A3):
punctul 3.
Condiții minimale [A(i)]*)
NTA

Notă

Paragraf
unde: A(i) - suma activităților din categoria menționată
PRE PRE_1165
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1165
Paragraf
Notă:
Paragraf
*) Pentru cariera de cercetător științific sunt luate în considerare din criteriile minimale componentele de performanță științifică (A2) și recunoașterea impactului activității (A3)
ANX

Anexa nr. 22 nr - COMISIA DE MEDICINĂ DENTARĂ

Paragraf
Comisia de Medicină Dentară propune pentru standardele minimale de promovare criterii care să evalueze exclusiv activitatea științifică, urmând ca stabilirea altor criterii de promovare (didactice, de activitate clinic/operatorie, etc.) să rămână la latitudinea Universităților de Medicină și Farmacie.
Paragraf
Evaluarea activității științifice se va face exclusiv prin analizarea publicațiilor candidatului (fără a se lua în considerare granturile, participarea la manifestări științifice, rezumatelor publicate în volume ale unor manifestări științifice etc.).
Paragraf
Comisia de Medicină Dentară recomandă ca, în evaluarea activității științifice, să fie analizate doar publicațiile în reviste științifice în concordanță cu specificul postului pentru care candidează, respectiv reviste medico-dentare sau medicale. Nu vor fi luate în considerare cărțile publicate.
Paragraf
În acest sens, propunem următoarele modificări:
litera a)
Profesor universitar:
Paragraf
● minimum 8 articole ISI in extenso în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale cu factor de impact minim de 0,3, în calitate de autor principal, publicate de la ultima promovare sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
Paragraf
● minimum 20 articole BDI in extenso în calitate de autor principal sau autor corespondent, în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale, publicate de la ultima promovare, sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
Paragraf
● se pot echivala articolele ISI, altele decât cele 8 menționate anterior, astfel: 1 articol ISI = 3 articole în reviste medico-dentare sau medicale indexate BSI, dar nu și invers!
litera b)
Conferențiar universitar:
Paragraf
● minimum 5 articole ISI in extenso în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico- dentare sau medicale cu factor de impact minim de 0,3, în calitate de autor principal, publicate de la ultima promovare sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
Paragraf
● minim articole BDI in extenso în calitate de autor principal sau autor corespondent, în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale, publicate de la ultima promovare, sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani
Paragraf
● se pot echivala articolele ISI, altele decât cele 5 menționate anterior, astfel: 1 articol ISI = 3 articole în reviste medico-dentare sau medicale indexate BDI dar nu și invers!
Paragraf
Abilitare:
Paragraf
● minimum 8 articole ISI in extenso în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale cu factor de impact minim de 0,3, în calitate de autor principal, publicate de la ultima promovare sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani
Paragraf
● minimum 20 articole BDI in extenso în calitate de autor principal sau autor corespondent, în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale, publicate de la ultima promovare, sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
Paragraf
● se pot echivala articolele ISI, altele decât cele 8 menționate anterior, astfel: 1 articol ISI = 3 articole în reviste medico-dentare sau medicale indexate BSI, dar nu și invers!
Paragraf
În ceea ce privește capitolul de recunoaștere și impact al activității științifice, nefiind stabilite standarde minimale și modalități de cuantificare în criteriile actuale, fiecare Universitate își poate stabili criteriile specifice.
ANX

Anexa nr. 23 nr - COMISIA DE FARMACIE

Paragraf
Tabelul nr. 1
PRE PRE_1217
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1217
Paragraf
Note asupra metodei de calcul:
punctul 1.
Va fi luat în considerare indexul Hirsch calculat utilizând ISI Web of Science, Core Collection, Thomson Reuters
punctul 2.
O revistă cotată ISI este o revistă pentru care Thomson Reuters calculează și publică factorul de impact în "Journal Citation Reports".
punctul 3.
Autorul sau autorii principali ai unei publicații se consideră a fi oricare dintre următorii:
litera a.
Primul autor
litera b.
Autorul corespondent
litera c.
Alți autori, a căror contribuție este indicată explicit în cadrul publicației a fi egală cu contribuția primului autor sau a autorului corespondent
litera d.
Ultimul autor
punctul 4.
Factorul cumulat de impact va fi calculat pentru articolele la care candidatul este autor principal (FCIAP ). FCiAP = suma factorilor de impact ai articolelor publicate de autor în calitate de autor principal în reviste cotate ISI.
punctul 5.
În analiză vor fi incluse articole originale și reviews. În cazuri speciale, privind alte tipuri de publicații, posibile, dar probabil cu o contribuție mică în evaluare, decizia va aparține comisiei de evaluare.
ANX

Anexa nr. 24 nr - COMISIA DE ȘTIINȚE JURIDICE

punctul 1.
Definiții, condiții și proceduri
Paragraf
Cărțile (tratate, monografii, cursuri universitare, traduceri, teze de doctorat etc.) publicate la edituri din țară se iau în considerare numai dacă au apărut la edituri cu prestigiu recunoscut din România (categoria A2) sau la edituri din România acreditate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (categoria B).
Paragraf
Cărțile (tratate, monografii, cursuri universitare, traduceri, teze de doctorat etc.) publicate la edituri din străinătate se iau în considerare numai dacă au apărut la edituri internaționale de prestigiu (v. mai jos Lista limitativă 1), la edituri de prestigiu din străinătate (v. mai jos Lista exemplificativă 2) sau la edituri din străinătate cu peer review.
Paragraf
Nu se iau în considerare cărțile apărute la edituri (din țară sau din străinătate) din categoriile de mai sus, decât dacă sunt specializate în publicare de carte juridică. Cărțile apărute în colecțiile de profil juridic ale editurilor generaliste din categoriile de mai sus se iau în considerare numai dacă respectiva colecție numără cel puțin opt titluri apărute în cei cinci ani premergători apariției cărții candidatului. Nu sunt considerate edituri din străinătate cele din Republica Moldova.
Paragraf
Lista 1 - Edituri internaționale de prestigiu
Paragraf
Brill - http://www.brill.com
Paragraf
C.H. Beck Verlag - http://www.beck.de
Paragraf
Cambridge University Press - http://www.cambridge.org/us/academic
Paragraf
Columbia University Press - https://cup.columbia.edu
Paragraf
Dalloz - http://www.dalloz.fr
Paragraf
Duke University Press - https://www.dukeupress.edu
Paragraf
Duncker Humblot Berlin - http://www.duncker-humblot.de
Paragraf
Editions Bruylant - http://fr.bruylant.larciergroup.com și http://en.bruylant.larciergroup.com
Paragraf
Economica Paris http://www.economica.fr
Paragraf
Editions du Conseil de l'Europe/Council of Europe Publishing - https://book.coe.int/eur/en/
Paragraf
Edward Elgar - http://www.e-elgar.com
Paragraf
Eleven Internațional Publishing - https://www.elevenpub.com/home
Paragraf
Hart Publishing-Bloomsbury http://www.bloomsburyprofessional.com/uk/hart
Paragraf
Intersentia - http://intersentia.com
Paragraf
Vittorio Klostermann - http://www.klostermann.de
Paragraf
Lextenso editions (include LGDJ și Montchrestien) - http://www.lextenso-editions.fr
Paragraf
LexisNexis (grupul RELX, fost Reed Elsevier) - http://www.lexisnexis.com/en-us/gateway.page
Paragraf
Harvard University Press - http://www.hup.harvard.edu
Paragraf
Manz - http://www.manz.at/home.html
Paragraf
Nomos - http://www.nomos.de
Paragraf
Palgrave-Macmillan - http://www.palgrave.com/gb/
Paragraf
Routledge - https://www.routledge.com
Paragraf
Oxford University Press - http://global.oup.com/?cc=ro
Paragraf
Presses Universitaires de France - https://www.puf.com
Paragraf
Schulthess Zurich - https://www.schulthess.com/verlag
Paragraf
Springer - http://www.springer.com/de
Paragraf
Sweet Maxwell - http://www.sweetandmaxwell.co.uk
Paragraf
Taylor Francis http://taylorandfrancis.com
Paragraf
TMC Asser Press - http://www.asser.nl
Paragraf
Wolters Kluwer - http://wolterskluwer.com (include și Carl Heymanns - http://www.carl-heymanns.de/index.php?id=2)
Paragraf
Yale University Press - http://yalebooks.com
Paragraf
Lista 2 - Edituri de prestigiu din străinătate
Paragraf
În această categorie intră editurile care întrunesc următoarele condiții: aplică o procedură clară de peer review în vederea publicării (i.e. publicarea materialelor numai după aprobarea lor de către experți în domeniu, stabiliți de editură din propriul comitet științific sau dintre experții independenți); au vizibilitate și recunoaștere internațională, asigurată prin publicarea unor autori de referință, distribuție globală și prezența în biblioteci universitare și ale institutelor de cercetare de prestigiu; au unui sit internet care să prezinte aceste informații. Cu titlu exemplificativ, pot fi incluse în această categorie:
Paragraf
Armand Colin - http://www.armând-colin.com/les-livres/thematique/economie-et-science-politique/thematique/droit
Paragraf
Aracne Editrice (italia) - http://www.aracneeditrice.it/aracneweb/
Paragraf
C.F.Mueller Verlag - http://www.cfmueller.de Editios Cujas - http://www.cujas.fr
Paragraf
Editions Eres - http://www.editions-eres.com/nos-auteurs/49081/association-internaționale-de-droit-penal
Paragraf
Editions Gallimard - http://www.gallimard.fr
Paragraf
Editions Pedone - http://www.pedone.info
Paragraf
Editions du Seuil - seuil.com
Paragraf
Europa Law Publishing - http://www.europalawpublishing.com/EN/home
Paragraf
Giapichelli Editore - http://www.giappichelli.it/
Paragraf
Giuffre Editore - http://www.giuffre.it
Paragraf
Jovene Editore - http://jovene.it
Paragraf
Marcial Pons (Spania) - http://www.marcialpons.es
Paragraf
Mohr-Siebeck Verlag - https://www.mohr.de/en
Paragraf
Presses Universitaires de Strasbourg - http://pus.unistra.fr
Paragraf
Presses Universitaires de Grenoble - http://www.pug.fr/theme/5/Droit
Paragraf
Simone Editore - http://www.simone.it
Paragraf
Wiley - http://eu.wiley.com/WileyCDA/Section/index.html (include Blackwell)
Paragraf
Wilson Lafleur - http://www.wilsonlafleur.com/wilsonlafleur/Default.aspx
-
Bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:
PRE PRE_1328
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1328
-
Prin reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor juridice se înțeleg periodicele de specialitate din țară (acreditate) și din străinătate care au colegiu redacțional, procedură de selecție peer review a materialelor primite la redacție, rezumate și cuvinte cheie într-o limbă de largă circulație internațională pentru toate studiile și articolele pe care le publică, site internet detaliind aspectele de mai sus, respectă frecvența de apariție declarată și sunt indexate în minimum două dintre bazele de date internaționale recunoscute. Nu sunt considerate reviste din străinătate cele din Republica Moldova.
-
O publicație sau o citare se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.
-
Pentru edițiile a doua și următoarele ale unei publicații se acordă jumătate din punctajul menționat în tabelul de mai jos (la indicatorul I.1 sau, după caz, I.2), însă numai dacă este vorba de o ediție revizuită, completată sau adăugită.
-
Citarea unui titlu raportat de candidat se punctează o singură dată, indiferent de câte ori este citată într-o carte, într-un studiu, articol, capitol de volum colectiv, o recenzie etc. aparținând cu necesitate altui autor.
-
Pentru publicații (cursuri universitare, tratate, monografii, articole, studii etc.), punctajul menționat în tabelul de mai jos (la indicatorii I 1 - I 4) se acordă integral numai dacă lucrarea este elaborată în calitate de autor unic. Pentru lucrările realizate în colectiv, dacă se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul se acordă proporțional cu contribuția respectivă (spre exemplu, candidatul care are o contribuție de 60/% la elaborarea unui curs universitar va primi 6 puncte din maximul de 10), iar dacă nu se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul menționat în tabelul de mai jos se va împărți la numărul de coautori (de exemplu, în cazul unui curs universitar elaborat sub forma unei opere indivizibile de către 2 coautori, fiecare coautor va primi 5 puncte din maximul de 10).
-
prin Tratat se înțelege o lucrare de amploare (minim 500 de pagini, corespunzând la 1.500.000 de caractere fără a număra spațiile), ce acoperă integral un domeniu sau subdomeniu al științelor juridice, analizând, de o manieră completă, informația obiectiv relevantă și accesibilă în dreptul intern și în dreptul comparat, conținând sinteze teoretice și practice utile și propunând soluții de lege ferenda temeinic argumentate.
-
prin Monografie se înțelege o lucrare de cercetare aprofundată inter- și intradisciplinară a unui subiect de actualitate teoretică și practică dintr-un domeniu al științelor juridice, rezultat al unei analize de drept intern, de drept comparat și a teoriilor emise, ale cărei concluzii să poată duce în mod real la progresul cunoașterii în materie.
-
prin Curs universitar se înțelege o lucrare care acoperă întreaga tematică a obiectului de studiu predat/vizat de candidat, astfel cum apare în curricula facultății, indiferent dacă materia respectivă este structurată într-un semestru sau în mai multe, menită a furniza viitorului jurist strict informația esențială asupra stadiului actual al legislației, practicii și literaturii de specialitate în materie, cu practicarea, acolo unde este cazul, metodei comparatiste.
-
Prin Practică sau/și Legislație comentată se înțelege cărți în care practica sau/și legislația este abordată complex: analize teoretice și practice întemeiate pe observarea dreptului comparat, utilizând referiri și trimiteri bibliografice la legislația, practica și literatura de specialitate din țară și străinătate și propunând fundamentat soluții de lege lata și de lege ferenda.
-
Prin Traduceri de cărți se înțelege publicarea în țară, în condițiile menționate la Cărți, a transpunerilor în limba română a unor cărți cu tematică juridică apărute la edituri internaționale de prestigiu, la edituri de prestigiu din străinătate sau la edituri din străinătate cu peer review, însoțite de un studiu introductiv în care se demonstrează importanța lucrării traduse pentru mediul juridic românesc, expune stadiul internațional și intern al problematicii tratate de aceasta, precizează detaliile concrete ale efectuării traducerii (bibliografie, metodă utilizată etc.). Traducerile unor cărți mai vechi de anul 1950 sunt punctate numai dacă vizează lucrări reeditate după acest an în editurile internaționale menționate mai sus. Se punctează și traducerile de cărți din limba română într-o limbă de circulație internațională, dacă respectă cumulativ toate condițiile și apare într-una din editurile internaționale menționate mai sus.
-
Prin Îndrumare practice se înțelege adunări/grupări de practică sau/și legislație incidentă(-e) într-o tematică propusă, cu referiri și trimiteri bibliografice minimale, destinate uzului informativ al practicienilor sau/și al studenților în drept.
-
prin Conferință națională se înțelege o reuniune științifică organizată în țară, având o tematică prestabilită și un comitet de selecție științifică a comunicărilor. Prin Conferință internațională se înțelege o reuniune științifică organizată în țară/străinătate, desfășurată integral în limbă/limbi de largă circulație internațională, având o tematică științifică de interes internațional punctual prestabilită și un comitet internațional de selecție științifică a comunicărilor.
-
prin grant de cercetare/contract direct de cercetare se întelege orice proiect de cercetare științifică (derulat în echipă sau individual), în domeniul de specializare al candidatului, câștigat prin concurs organizat de autoritățile competente naționale sau internaționale (europene) (precum programele naționale gestionate de UEFISCDI, programele europene de tip POSDRU, Horizon 2020 ș.a.). Sunt recunoscute ca granturi/contracte de cercetare și cele obținute de la o instituție de învățământ superior juridic sau de cercetare juridică din străinătate (ex. stagii de cercetare ca research fellow/responsabil sau membru într-o echipă de cercetare organizată și selectată, pe o temă din domeniul de specializare al candidatului, de o astfel de instituție).
Paragraf
Se acordă următoarele punctaje:
PRE PRE_1383
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1383
punctul 2.
Standarde minimale
Paragraf
Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:
PRE PRE_1389
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1389
NTA

Notă

Paragraf
Prin SENTINȚA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a dispus anularea Ordinului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 6.129/2016, doar în ceea ce privește anexa nr. 24, pct. 2 („Standarde minimale“), criteriul C1 („Performanță de fond“), liniuțele a doua și a treia. Totodată a suspendt executarea în parte a Ordinului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 6.129/2016, în ceea ce privește anexa nr. 24, pct. 2 („Standarde minimale“), criteriul C1 („Performanță de fond“), liniuțele a doua și a treia.
Paragraf
Sentința a rămas definitivă prin DECIZIA nr. 3.982 din 20 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024.
ANX

Anexa nr. 25 nr - COMISIA DE SOCIOLOGIE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

Paragraf
Standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare în subdomeniile SOCIOLOGIE și ȘTIINȚELE COMUNICĂRII, ȘTIINȚE POLITICE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE și ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
Paragraf
Definiții și condiții:
punctul 1.
Se iau în considerare numai lucrările publicate în domeniul științelor sociale, științelor umaniste și în domenii de graniță cu acestea.
punctul 2.
Cărțile, volumele sau dicționarele luate în considerare sunt cele publicate la edituri cu prestigiu internațional (categoria A1), sau la edituri cu prestigiu recunoscut (categoria A2), sau care sunt prezente în minimum 6 biblioteci din Worldcat.
punctul 3.
Se consideră ca limbi de circulație internațională: engleza, franceza, germana, italiana și spaniola.
punctul 4.
Pentru anumite categorii de publicații (vezi grila de mai jos), se aplică coeficientul de multiplicare m, care are următoarele valori: 2, dacă publicația a apărut la o editură din străinătate cu peer review internațional și este scrisă într-o limbă de circulație internațională; 1,5, dacă publicația este scrisă într-o limbă de circulație internațională, dar nu a apărut la o editură din străinătate cu peer review internațional; 1, în restul cazurilor.
punctul 5.
Bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele: ISI Web of Knowledge, SCOPUS, EBSCO, ProQuest, CEEOL, Ulrich, ERIH, Index Copernicus, CSA, GESIS, IBSS; SAGE, OVID, ECOLIT, Psychlit, PubMEd, Elsevier, Springerlink, Persee, DOAJ, Jstor, SSRN, REPEC, Informa, Project MUSE, HEIN Online.
punctul 6.
n indică numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor.
punctul 7.
Pentru categoria articolelor publicate în reviste "cotate ISI" se iau în considerare doar cele indexate în ISI Web of Knowledge, fiind obligatorie raportarea codului de înregistrare al articolului (WOS). Factorul de impact, acolo unde acesta există, este cel aferent anului în care a fost publicat articolul [1]
punctul 8.
O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă pentru candidat.
PRE PRE_1452
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1452
Paragraf
Note:
Paragraf
[1] Informația este accesibilă pe portalul Web of Science, secțiunea Journal Citation Reports.
Paragraf
[2] Sunt punctate articolele publicate în 2 din bazele date internaționale din lista indicată până în 2016, respectiv în 3 baze de date internaționale începând cu 2016.
Paragraf
Standarde minimale ce trebuie îndeplinite cumulativ (fiecare standard în parte fiind obligatoriu)
PRE PRE_1457
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1457
ANX

Anexa nr. 26 nr - COMISIA DE ȘTIINȚE MILITARE, INFORMAȚII ȘI ORDINE PUBLICĂ

Paragraf
Pentru menținerea unor standarde ridicate privind activitatea didactică și de cercetare științifică în domeniul fundamental "Științe militare, informații și ordine publică" vă supunem spre analiză și aprobare de către CNATDCU, unele modificări ale Anexei nr. 8 la Ordinul MEN Nr. 4204 din 15 iulie 2013, care a modificat Ordinul MECTS nr. 6.560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.
punctul 1.
Propunere de definiții privind structura activității candidatului
PRE PRE_1469
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1469
Paragraf
Notă:
Paragraf
● Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional, precum (nelimitativ): Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Referativnai Jurnal, CEEOL, Copernicus, PROQEST, EBSCO.
Paragraf
● O publicație sau citare se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.
Paragraf
● Pentru edițiile a II-a și următoarele ale unei publicații se acordă jumătate din punctajul menționat numai dacă este vorba de o ediție revizuită, adăugită și completată.
Paragraf
● Punctajul menționat la indicatorii 1.1. Cărți și capitole în cărți și 1.2. Material didactic/Lucrări didactice se acordă integral numai dacă lucrarea este elaborată în calitate de autor unic.
Paragraf
● Pentru lucrările realizate în colectiv, dacă se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul se acordă proporțional cu contribuția respectivă; dacă nu se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul menționat se va împărți la numărul de coautori.
Paragraf
● Pentru întocmirea fișei de punctaj a candidaților la obținerea atestatului de abilitare conducere doctorate se vor lua în considerare doar lucrările al căror conținut este relevant pentru domeniul de doctorat vizat.
Paragraf
Candidații care doresc să obțină titlul didactic de conferențiar universitar sau profesor universitar trebuie să fi publicat, obligatoriu, după obținerea gradului didactic de lector /conferențiar universitar, următoarele: o carte de unic autor, un curs universitar /manuale didactice/ tratate/ monografie în calitate de prim autor, al căror conținut este relevant în domeniul Științe militare/ Informații și Ordine publică, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul Științe militare, informații și ordine publică.
punctul 2.
Formula de calcul a indicatorului de merit (A=A1+A2+A3)
PRE PRE_1482
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1482
Paragraf
Unde:
Paragraf
n(pi) - numărul de activități din categorie
Paragraf
k(pi) - coeficient specific tipului și categoriei de activitate
Paragraf
A(i) - suma activităților din categoria menționată
punctul 3.
Condiții minimale
PRE PRE_1491
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1491
Paragraf
Notă:
Paragraf
● În funcție de nivelul candidatului (cadru didactic, cercetător), coeficienții A(i) pot avea diverse valori, inclusiv 0.
Paragraf
● Pentru cariera de cercetător științific sunt luate în considerare componente minimale de performanță științifică (A2) și recunoașterea impactului activității (A3).
Paragraf
Un articol, in extenso, în reviste cotate ISI Thomson Reuters, poate fi echivalat cu două articole publicate, în rezumat, în reviste cotate ISI sau cu trei articole in extenso, în reviste cu prestigiu științific recunoscut în domeniul Științe militare, informații și ordine publică.
ANX

Anexa nr. 27 nr - COMISIA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Paragraf
Conform Ordinului MENCS nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (capitolul 1, art. 3, lit. g și lit. h), prezentele standarde au un caracter minimal și vizează activitatea științifică fiind "necesare și obligatorii pentru participarea la concursurile pentru ocuparea funcțiilor didactice universitare [...] și pentru acordarea gradelor profesionale de CS II și CS I" (lit. g), respectiv "pentru conferirea calității de conducător de doctorat și atestatul de abilitare" (lit. h). Universitățile și institutele de cercetare au dreptul de a completa standardele minimale CNATDCU cu standarde specifice, proprii cu privire la activitatea didactică, de cercetare, dezvoltare instituțională sau a altor contribuții aduse comunității.
punctul 1.
Obținerea unui scor final (S), calculat pe baza articolelor și citărilor în reviste cotate ISI cu scor de influență absolut (Article Influence Score - AIS) nenul (vezi observațiile 1 și 2 din Anexa 2), astfel:
PRE PRE_1519
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1519
Paragraf
Scorul final (S) trebuie realizat pe baza a maximum 10 articole ale candidatului în reviste cotate ISI cu scor de influență absolut (AIS) nenul și din maximum 10 citări în reviste cotate ISI cu scor de influență absolut (AIS) nenul (se exclud autocitările și semi-autocitările). În cazul abilitării, toate articolele luate în calcul pentru stabilirea scorului final (S) trebuie să se regăsească în teza de abilitare. Punctajul aferent articolelor și citărilor se determină astfel:
litera A.
Punctajul P(i) acordat unui articol "i" publicat într-o revistă indexată ISI cu scor absolut de influență (AIS) nenul se determină conform formulei următoare:
PRE

PRE PRE_1524

Paragraf
unde M reprezintă coeficientul de multiplicare specificat în tabelul 1, N reprezintă numărul de autori ai articolului conform punctului 6, iar AIS este scorul absolut de influență al revistei ISI în care este publicat articolul. Dacă N > 10 sau AIS = 0, punctajul devine nul sau negativ și, prin urmare, publicația nu poate fi luată în considerare în determinarea scorului final. Punctajul final obținut din maxim 10 articole este dat de relația:
PRE PRE_1526
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1526
Paragraf
unde n ≤ 10 reprezintă numărul articolelor ISI cu scor absolut de influență (AIS) nenul ale candidatului.
Paragraf
Pentru profesor universitar, cercetător științific I și abilitare, maximum 0,5 puncte (adică 25% din valoarea minimă a lui P, precizată mai jos la punctul 7), pot fi acordate publicațiilor (cărți sau capitole în cărți) la edituri de prestigiu internațional în domeniul științelor sociale (lista acestor edituri este prezentată în Anexa 1) și alte edituri naționale și internaționale. Fiecare carte sau capitol în carte va substitui unul dintre cele 10 articole maxim admise în calculul punctajului P. Punctajele P(i) acordate cărților și capitolelor în cărți sunt următoarele:
PRE PRE_1529
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1529
Paragraf
Pentru conferențiar universitar, cercetător științific II, punctajul aferent acestui tip de publicație este de maximum 25 % din valoarea minimă a lui P (precizată mai jos la punctul 7), adică maximum 0,1875 puncte.
Paragraf
Notă:
Paragraf
Calitatea de editor al unei cărți nu se asimilează cu calitatea de autor al unei cărți.
litera B.
Punctajul C(j) acordat unei citări "j" într-o revistă indexată ISI cu scor absolut de influență (AIS) nenul se determină conform algoritmului următor (vezi observația 3 din Anexa 2):
Paragraf
C(j) = 1 dacă revista este încadrată în prima cuartilă (Q1) pe domeniu după AIS conform JCR
Paragraf
C(j) = 0,75 dacă revista este încadrată în a doua cuartilă (Q2) pe domeniu după AIS conform JCR
Paragraf
C(j) = 0,5 dacă revista este încadrată în a treia cuartilă (Q3) pe domeniu după AIS conform JCR
Paragraf
C(j) = 0,25 dacă revista este încadrată în a patra cuartilă (Q4) pe domeniu după AIS conform JCR.
Paragraf
Citările în cărți publicate la edituri de prestigiu (conform listei din Anexa 1) sunt asimilate citărilor în reviste încadrate în a patra cuartilă. Punctajul acordat unei astfel de citări este de 0,25 puncte.
Paragraf
Punctajul final obținut din maxim 10 citări este dat de relația:
PRE PRE_1543
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1543
Paragraf
unde k ≤ 10 reprezintă numărul de citări în publicații.
punctul 2.
Toate articolele/cărțile/capitolele în cărți publicate și toate publicațiile citate ce sunt luate în considerare trebuie să trateze exclusiv subiecte și teme specifice domeniului științelor economice și administrarea afacerilor.
punctul 3.
Revistele ISI în care sunt publicate articolele candidatului și articolele în care apar citările publicațiilor candidatului luate în considerare în stabilirea scorului final pot fi reviste ISI cu un scor absolut de influență (AIS) nenul încadrate pe categorii conform tabelului de mai jos:
Paragraf
Tabelul 1. Categoriile de încadrare a revistelor ISI luate în considerare pentru obținerea standardului minim
PRE PRE_1555
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1555
punctul 4.
Pentru profesor universitar, cercetător științific I și abilitare, trebuie îndeplinită una din următoarele condiții:
litera a)
din cele maximum 10 articole, candidatul trebuie să fie autor sau coautor a cel puțin două articole publicate în reviste cotate ISI cu scor absolut de influență (AIS) mai mare decât 0,15;
litera b)
să fi câștigat în competiții naționale sau internaționale cel puțin 2 proiecte/granturi de cercetare, cu excepția proiectelor finanțate prin programe operaționale de tip POS-DRU, POS-CEE sau similare, dintre care unul în calitate de director de proiect sau responsabil partener;
litera c)
un articol de la punctul a) și un grant de la punctul b) în calitate de director.
Paragraf
Pentru conferențiar universitar, cercetător științific II trebuie îndeplinită una din următoarele condiții:
litera a)
din cele maximum 10 articole, candidatul trebuie să fie autor sau coautor a cel puțin un articol publicat în reviste cotate ISI cu scor absolut de influență (AIS) mai mare decât 0,15;
litera b)
să fi fost director/responsabil partener/membru într-un proiect/grant de cercetare câștigat în competiții naționale sau internaționale, cu excepția proiectelor finanțate prin programe operaționale de tip POS-DRU, POS-CEE sau similare.
punctul 5.
Candidatul pentru titlul de profesor, CSI și abilitare trebuie să aibă un număr minim de 4 articole ISI cu AIS nenul din care minim 2 din categoriile Core Economics și/sau Infoeconomics, respectiv pentru Conferențiar, CSII minim 2 articole ISI cu AIS nenul din care 1 din categoriile Core Economics și/sau Infoeconomics.
punctul 6.
Numărul de autori luat în calcul (N) se referă doar la cei cu afiliere la instituțiile de învățământ și cercetare din România.
punctul 7.
Valorile minime ale punctajelor pentru participarea la concursurile pentru ocuparea funcțiilor și obținerea titlurilor didactice și științifice și acordarea atestatului de abilitare sunt următoarele:
PRE PRE_1593
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1593
ANX

Anexa nr. 27 nr - Listă edituri de prestigiu internațional

PRE PRE_1600
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1600
ANX

Anexa nr. 27 nr - Observații privind realizarea standardelor minimale

punctul 1.
Articole publicate în reviste indexate ISI cu scor absolut de influență (AIS) nenul. Un articol este considerat publicat dacă este identificat prin următoarele informații ce vor fi preluate din ISI Web of Science Core Collection:
Paragraf
● Lista de autori ai articolului
Paragraf
● Titlul articolului
Paragraf
● Denumirea revistei în care apare articolul
Paragraf
● Volumul (numărul) revistei în care apare articolul
Paragraf
● Numărul de pagini între care este încadrat articolul în revistă
Paragraf
● Data publicării articolului
Paragraf
● ISSN-ul revistei
Paragraf
● Accession number (WOS)
Paragraf
Lipsa oricărei informații dintre cele precizate anterior conduce la neluarea în considerare a articolului în stabilirea punctajelor necesare îndeplinirii standardelor minime de abilitare. În ISI Web of Science Core Collection, articolul trebuie să aibă încadrarea "article" sau "review" la rubrica "document type".
punctul 2.
Scorul absolut de influență (AIS) luat în calcul pentru revista ISI în care este publicat un articol sau în care este citată o publicație este, la alegerea candidatului, cel din momentul depunerii de către candidat a dosarului de concurs sau de abilitare sau cel din anul publicării articolului cu condiția ca Scorul absolut de influență (AIS) al revistei în anul depunerii dosarului să fie nenul (conform ultimului raport disponibil/cel mai recent al AIS publicat în Journal Citation Reports - Thomson Reuters (JCR).
punctul 3.
Împărțirea revistelor ISI pe cuartile după scorul absolut de influență (AIS) pe domeniile de încadrare, din Journal Citation Reports - Thomson Reuters (JCR). S-a notat cu Q1 prima cuartilă (zonă roșie), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul lor în prima pătrime, pe un domeniu. S-a notat cu Q2 a doua cuartilă (zonă galbenă), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul în a doua pătrime, pe un domeniu. S-a notat cu Q3 a treia cuartilă (zonă gri), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul în a treia pătrime, pe un domeniu. S-a notat cu Q4 a patra cuartilă (zonă gri), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul în ultima pătrime, pe un domeniu. În cazul în care aceeași revistă este încadrată pe cuartile diferite pe două sau mai multe domenii, se va lua în considerare în determinarea punctajului acordat citărilor varianta cea mai favorabilă candidatului.
ANX

Anexa nr. 28 nr - COMISIA DE PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

POR

Definiții, condiții, proceduri

Paragraf
● Se iau în considerare numai realizările științifice, respectiv elementele de vizibilitate și impact relevante pentru domeniul psihologiei, al științelor educației, respectiv al științei sportului și al educației fizice sau în domenii de graniță cu acestea.
Paragraf
● O publicație se încadrează la un singur indicator, luând în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.
Paragraf
● Bazele de date internaționale (BDI) recunoscute sunt cele reunite în Web of Science (WoS) (cunoscute anterior ca ISI), precum și Scopus, PsycInfo, ERIC, PubMed/Medline, ERIH Plus/ERIH Int 1 - ERIH Int 2, DOAJ, Ebsco (Academic Search Premiere, SPORTDiscuss, etc.), ProQuest, ScienceDirect, SpringerLink, Wiley Online Library, Sage, Ovid/Informa, Educațional Research Abstracts Online, HEDBIB, CrossRef sau JSTOR.
Paragraf
● Conferințele internaționale sunt manifestări științifice care îndeplinesc cumulativ cel puțin patru dintre următoarele criterii: (a) conferința este organizată sau co-organizată de către o asociație sau o instituție științifică/profesională internațională; (b) peste 50% dintre membrii incluși în comitetul științific au afiliere instituțională în străinătate; (c) programul științific, precum și proceedings-urile sau rezumatele sunt publicate în format tipărit sau electronic într-o limbă străină de circulație internațională (engleză, franceză, germană sau spaniolă); (d) lucrările conferinței sunt desfășurate exclusiv într-o limbă străină de circulație internațională; (e) cel puțin 25% dintre participanții cu lucrări înscrise în programul științific al conferinței au afiliere instituțională în străinătate. Conferințele care nu îndeplinesc criteriile minimale pentru a fi încadrate astfel vor avea statutul de conferințe naționale.
Paragraf
● Conferințele sau publicațiile BDI se referă la acele manifestări științifice, respectiv publicații, indexate într-una sau mai multe baze de date internaționale recunoscute prin prezentele standarde.
Paragraf
● Cărțile, capitolele de carte sau volumele colective ale conferințelor sunt clasificate în categoria A1 (publicații apărute la edituri de prestigiu internațional), categoria A2 (publicații apărute la edituri cu prestigiu recunoscut) sau categoria B (publicații apărute la alte edituri recunoscute). Publicațiile indexate WorldCat în Karlsruhe Virtual Catalog KVK (http://www.ubka.uni-karlsruhe.de/kvk_en.html) sunt clasificate A1 dacă se regăsesc în cel puțin 25 de biblioteci ale unor instituții de învățământ superior din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Publicațiile indexate A2 sau B sunt cele care fie au apărut la una dintre editurile menționate în tabelul următor, fie beneficiază de îndeplinirea condițiilor din ruta complementară. Conform acestei rute, o carte/capitol de carte/volum este inclusă în categoria A2 dacă îndeplinește minimum două criterii, respectiv în categoria B dacă îndeplinește cel puțin un criteriu dintre următoarele: (a) editura la care a apărut publicația are cel puțin o colecție relevantă pentru domeniul fundamental analizat, cu cel puțin 10 cărți științifice publicate în domeniu în ultimii cinci ani de zile; (b) publicația analizată este disponibilă în cel puțin 5 biblioteci ale unor instituții de învățământ superior din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, indexate în Karlsruhe Virtual Catalog KVK (http://www.ubka.uni-karlsruhe.de/kvk_en.html); (c) publicația analizată a apărut în cel puțin 800 de exemplare tipărite sau în cel puțin 500 de exemplare tipărite, în cazul în care poate fi achiziționată și în format digital; (d) lucrarea a acumulat cel puțin 5 citări în publicații indexate Web of Science; (e) lucrarea a fost premiată de către Academia Română. Publicațiile apărute la edituri clasificate pot primi un punctaj corespunzător unei categorii superioare dacă îndeplinesc criteriile specificate prin ruta complementară pentru acel nivel de clasificare. Publicațiile care nu îndeplinesc criteriile minime pentru a fi clasificate nu se punctează. Publicațiile apărute în ediții multiple pot fi punctate individual în situația în care sunt identificate modificări/revizuiri pe un număr semnificativ de pagini. De asemenea, publicațiile cu titluri diferite, dar cu un conținut similar, pot fi luate în considerare o singură dată. În aceste cazuri decizia privitoare la punctajul acordat aparține membrilor comisiilor de concurs/abilitare.
PRE PRE_1650
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1650
NTA

Notă

Paragraf
*) Categorizarea editurilor se va actualiza anual.
Paragraf
● Rapoartele de analiză de politici/strategii educaționale sunt clasificate în rapoarte internaționale și rapoarte cu relevanță națională. Rapoartele internaționale îndeplinesc cumulativ următoarele trei criterii: (a) raportul este redactat la solicitarea unei organizații internaționale de prestigiu, fiind prezentat sub sigla acelei organizații (de exemplu UNICEF, UNESCO, Banca Mondială, OECD, Comisia Europeană sau agenții ale acesteia, OMS etc.); (b) raportul este redactat integral într-o limbă străină de circulație internațională; (c) analiza efectuată asupra problemei investigate este relevantă internațional (de exemplu, sunt prezentate comparații interțări). Rapoartele naționale îndeplinesc cumulativ două criterii: (a) raportul este redactat la solicitarea unei organizații cu prestigiu național, fiind prezentat sub sigla acelei organizații (de exemplu Ministerul Educației, Organizația Salvați Copiii etc.), (b) analiza efectuată asupra problemei investigate este relevantă național (de exemplu, sunt prezentate comparații la nivelul regiunilor de dezvoltare sau există evidențe ale utilizării la nivelul politicilor publice).
Paragraf
● Granturile luate în considerare în aceste standarde se referă la acele contracte de acordare a unei asistențe financiare, obținute în urma unei competiții de proiecte, a căror valoare nominală este de cel puțin 25.000 de euro sau echivalentul acestei sume în lei sau o altă valută. Granturile sunt clasificate, la rândul lor: (i) după tipul competiției (internaționale vs. naționale); (ii) după obiectul principal al finanțării - (a) cercetare cu relevanță publică largă, granturi finanțate, de regulă, de către agenții publice ce au drept scop finanțarea cercetării fundamentale sau a sectorului CDI (cercetare - dezvoltare - inovare) (de exemplu, UEFISCDI etc.); (b) cercetare cu relevanță specifică cum ar fi în granturi acordate de către companii orientate spre profit, asociații non-guvernamentale, fundații etc.; (c) proiecte de dezvoltare instituțională (de exemplu, oferirea de servicii unor beneficiari cuprinși într-un grup țintă). Prin excepție, nu se aplică plafonul financiar pentru granturile de cercetare cu relevanță publică largă, finanțate prin competiții naționale anterioare PN II (Planului Național de Cercetare Dezvoltare Inovare). Membrii comisiei de concurs/abilitare pot decide încadrarea unor granturi de dezvoltare instituțională în cele de cercetare, dacă se face dovada desfășurării unor activități consistente de cercetare prin intermediul grantului respectiv.
Paragraf
● Autor principal se referă la oricare dintre următoarele patru tipuri de autorat: (a) autor unic; (b) primul autor menționat în publicație; (c) autorul corespondent menționat în publicație; (d) situația în care se precizează explicit în cadrul publicației că toți autorii au o contribuție egală la realizarea publicației. În cazul domeniului educație fizică și sport și ultimul autor menționat poate avea statutul de autor principal.
Paragraf
● Co-autor se referă la orice alt caz decât cele menționate anterior (de exemplu, al doilea autor într-un articol, fără ca acesta să fie autor corespondent sau să se precizeze că toți autorii au o contribuție egală).
Paragraf
● n indică numărul de autori ai unei publicații.
Paragraf
● Pentru o serie de indicatori (cărți, rapoarte de analiză, conferințe, granturi etc.) se va aplica un coeficient de multiplicare m acolo unde formula de calcul include acest coeficient. Valorile lui m sunt:
Paragraf
m = 3, în cazul în care indicatorul punctat are o relevanță internațională certă (reviste indexate Web of Science; volume apărute în edituri clasificate A1; conferințe internaționale; granturi de cercetare cu relevanță publică largă obținute prin competiție internațională; rapoarte internaționale de analiză etc.);
Paragraf
m = 1, în cazul în care indicatorul punctat are o relevanță națională - impact și prestigiu la nivel național (volume apărute în edituri clasificate A2; conferințe naționale; reviste indexate în două BDI recunoscute, altele decât WoS; granturi de cercetare cu relevanță publică largă obținute prin competiție națională; rapoarte naționale de analiză etc.);
Paragraf
m = 0,5, în cazul în care indicatorul punctat are o relevanță națională secundară (volume apărute în edituri clasificate B; reviste indexate într-o singură BDI recunoscută, alta decât WoS etc.)
Paragraf
● Se stabilește un prag p de relevanță pentru factorul de impact (IF) al revistelor luate în considerare pentru indicatorii I1, I2, I5 și I6, care are următoarele valori:
Paragraf
p = 1.00 pentru domeniul Psihologie;
Paragraf
p = 0.10 pentru domeniile Științe ale Educației, respectiv Educație Fizică și Sport.
Paragraf
Prin excepție, în domeniul Psihologie pot fi punctate la indicatorii I1, respectiv I5, contribuții în reviste cu IF mai mic decât pragul p, cu condiția ca jurnalul în care este publicată lucrarea să se situeze în WoS deasupra medianei în categoria de încadrare (zona roșie sau galbenă din categoria respectivă).
Paragraf
● Contribuțiile autorului în reviste indexate Web of Science se iau în considerare doar din momentul publicării lor în Web of Science. Se va lua în considerare IF cel mai avantajos pentru candidat dintre următoarele trei variante: IF corespondent pentru anul publicării (de exemplu SSCI 2012 pentru articole publicate în anul 2012), IF valabil pentru revistă la data publicării articolului în WoS (de exemplu SSCI 2010 pentru un articol indexat în WoS în Martie 2012) sau IF valabil pentru revistă la momentul primirii manuscrisului (cu condiția ca această dată să fie menționată explicit în articol).
Paragraf
● Standardele minimale sunt grupate în două arii: realizări științifice, respectiv vizibilitate și impact. În cadrul realizărilor științifice, indicatorii principali sunt menționați diferențiat pentru a distinge între contribuțiile semnificative ca autor principal și contribuțiile semnificative realizate în calitate de co-autor.
Paragraf
● Fiecare arie are indicatori și punctaje specifice, reflectate în mai multe criterii de atins, cu mențiunea că toate aceste criterii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a considera că persoana evaluată îndeplinește standardele minimale pentru poziția raportată.
litera A1.
Realizări științifice┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┐│Indi-│ │ │ ││cator│ Denumirea indicatorului │Punctaj │ Unitatea de măsură │├─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┤│ Realizări științifice semnificative în calitate de autor principal │├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤│I 1 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ ││ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mare sau egal cu p, realizate în calitate │ │ ││ │de autor principal │3 + (3 x IF) │Articol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 2 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ ││ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mic decât p sau în reviste neindexate Web │ │ ││ │of Science (IF = 0), dar indexate în cel puțin două baze de date internaționale │ │ ││ │recunoscute, din care în cel puțin una se regăsește în format in extenso (full-text),│ │ ││ │realizate în calitate de autor principal │3 + IF │Articol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 3 │Cărți publicate în calitate de autor principal în edituri clasificate A1 sau A2 │ │ ││ │(m A1 = 3; m A2 = 1) │12 x m │Carte │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 4 │Capitole în cărți publicate în calitate de autor principal în edituri clasificate │ │ ││ │A1 sau A2 (m A1 = 3; m A2 = 1) │3 x m │Capitol │├─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┤│Realizări științifice semnificative în calitate de co-autor │├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤│I 5 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ ││ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mare sau egal cu p, realizate în calitate │ │ ││ │de co-autor │3 + [(3 x IF) /n]│Articol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 6 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ ││ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mic decât p sau în reviste neindexate Web │ │ ││ │of Science (IF = 0), dar indexate în cel puțin două baze de date internaționale │ │ ││ │recunoscute, din care în cel puțin una se regăsește în format in extenso (full-text),│ │ ││ │realizate în calitate de co-autor │(3 + IF)/n │Articol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 7 │Cărți publicate în calitate de co-autor în edituri clasificate A1 sau A2 (m A1 = 3; │ │ ││ │m A2 = 1) │12 x m/n │Carte │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 8 │Capitole în cărți publicate în calitate de co-autor în edituri clasificate A1 sau A2 │ │ ││ │(m A1 = 3; m A2 = 1) │3 x m/n │Capitol │├─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┤│Alte realizări științifice │├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤│I 9 │Lucrări in extenso (tip proceedings) indexate WoS sau altă BDI recunoscută, realizate│ │ ││ │în calitate de autor principal, publicate în volumele unor conferințe internaționale,│ │ ││ │cu relevanță pentru domeniul de abilitare, disponibile în format full-text în cel │ │ ││ │puțin o BDI │ │ ││ │(în cazul I9 și I10 se pot puncta cumulat cel mult două contribuții / │ │ ││ │ediție conferință) │1 │Lucrare │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 10 │Lucrări in extenso (tip proceedings) indexate WoS sau altă BDI recunoscută, realizate│ │ ││ │în calitate de co-autor, publicate în volumele unor conferințe internaționale, cu │ │ ││ │relevanță pentru domeniul de abilitare, disponibile în format full-text în cel puțin │ │ ││ │o BDI │1/n │Lucrare │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 11 │Alte articole in extenso publicate în calitate de autor/co-autor în reviste │ │ ││ │științifice, cu condiția ca revistele să fie indexate la nivel de rezumat în cel │ │ ││ │puțin o bază de date internațională recunoscută │1/n │Articol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 12 │Cărți publicate în calitate de autor/co-autor în edituri clasificate de tip B │ │ ││ │(m B = 0,5) │12 x m/n │Carte │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 13 │Capitole în cărți publicate în calitate de autor/ co-autor în edituri clasificate de │ │ ││ │tip B (m B = 0,5) │3 x m/n │Capitol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 14 │Autor/co-autor rapoarte de analiză de politici/strategii educaționale │ │ ││ │14.1 rapoarte internaționale (m = 3); │ │ ││ │14.2 rapoarte naționale (m = 1) │8 x m/n │Raport │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 15 │Brevete de invenție/drepturi de autor/mărci înregistrate OSIM/ORDA, ca urmare a unui │ │ ││ │demers de inovare științifică în vederea elaborării de materiale curriculare, teste │ │ ││ │psihologice sau educaționale, teste motrice/funcționale, softuri specializate etc. │3/n │Brevet/drept de autor│└─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┘
PRE PRE_1676
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1676
litera A2.
Vizibilitate și impact științific┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┐│Indi-│ │ │ ││cator│ Denumirea indicatorului │Punctaj │ Unitatea de măsură │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 16 │Citări ale publicațiilor candidatului în lucrări indexate Web of Science │0.5 │Citare ││ │(autocitările sunt excluse) │ │ │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 17 │Alte citări ale publicațiilor candidatului (autocitările sunt excluse) │ │ ││ │I17.1. Disponibile în lucrări clasificate A1 (m = 3) │ │ ││ │I17.2. Disponibile în lucrări clasificate A2 sau în baza de date Scopus (altele decât│ │ ││ │cele deja incluse la I16) (m = 1) │ │ ││ │I17.3. Disponibile în lucrări clasificate B sau în alte surse academice │ │ ││ │identificabile prin Google Scholar (altele decât cele deja incluse) (m = 0.5) │m/10 │Citare │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 18 │Keynote speaker (comunicare științifică în plen) la conferințe internaționale │ │ ││ │(m = 3)/naționale (m = 1) │2 x m │Conferință │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 19 │Membru în comitetul științific (A)/Referent științific pentru evaluarea și selecția │ │ ││ │lucrărilor unei conferințe (B)/Membru în comitetul de organizare (C) / │ │ ││ │Coordonator simpozion (Chair) (D) (se punctează o singură calitate/conferință) │ │ ││ │19.1 Conferințe internaționale (m = 3) │ │ ││ │19.2 Conferințe naționale (m = 1) │1 x m │Conferință │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 20 │Președinte sau membru în comitetul executiv al unei asociații profesionale │ │ ││ │internaționale (m = 3) sau naționale (m = 1) │2 x m │Asociație │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 21 │Premii și distincții │ │ ││ │I21.1. Premii pentru activitatea științifică oferite de către instituții sau │ │ ││ │asociații științifice/profesionale internaționale (m = 3) sau naționale de prestigiu │ │ ││ │(CNCS, etc.) (m = 1) (nu sunt incluse granturile de deplasare sau premierea │ │ ││ │articolelor din zona roșie, galbenă etc.) │ │ ││ │I21.2. Premii pentru activitatea didactică oferite de către instituții/asociații de │ │ ││ │profil internaționale sau naționale de prestigiu (ex. profesor Bologna etc.) (m = 1) │ │ ││ │I21.3. Obținerea în activitate a unor rezultate de prestigiu privind promovarea țării│ │ ││ │și a învățământului românesc (de exemplu distincțiile, medaliile primite de către │ │ ││ │sportivi, antrenori, alți specialiști pentru rezultate la JO, CM, CE etc., oferite de│ │ ││ │Președinția României, MENCS, MTS etc.) (m = 1) │4 x m │Premiu │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 22 │Coordonator al unei colecții de carte │6 │Colecție │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 23 │Carte coordonată relevantă pentru domeniu (m A1 = 3; m A2 = 1; m B = 0.5) │8 x m/n │Carte │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 24 │Redactor șef/editor sau membru în comitetul editorial al unei reviste cu comitet │ │ ││ │științific și peer-review │ │ ││ │I24.1. Revistă indexată Web of Science (m = 3) │ │ ││ │I24.2. Revistă indexată în cel puțin două BDI (m = 1) │ │ ││ │I24.3. Revistă indexată într-un BDI (m = 0.5) │4 x m │Revistă │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 25 │Referent științific ad hoc pentru reviste cu comitet științific și peer-review │ │ ││ │I25.1. Revistă indexată Web of Science │ │ ││ │I25.2. Revistă indexată BDI (alta decât WoS) │0.3/0.2 │Articol │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 26 │Profesor asociat/visiting scholar pentru o durată de cel puțin o lună de │ │ ││ │zile/susținerea unei conferințe sau prelegeri în fața cadrelor didactice sau a │ │ ││ │doctoranzilor (se punctează un singur aspect per universitate; nu sunt incluse aici │ │ ││ │schimburile Erasmus) │ │ ││ │26.1 la o universitate din TOP 500 conform clasamentului URAP (m = 3) │ │ ││ │26.2 la o universitate din afara topului 500 URAP, ca urmare a unei invitații │ │ ││ │nominale din partea instituției gazdă (m = 1) │ │ ││ │26.3 profesor invitat/lector al federațiilor internaționale pe ramură de sport/ │ │ ││ │Academiei Olimpice a CIO/Asociații profesionale internaționale (m = 1)/federațiilor │ │ ││ │naționale pe ramură de sport sau Academiei Olimpice a COSR (m = 0,5) │0.5 x m │Instituție/invitație │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 27 │Director al unui grant finanțat/instituția coordonată │ │ ││ │I27.1 Director grant de cercetare cu relevanță publică largă obținut prin competiție │ │ ││ │internațională, acordat de către o agenție/instituție internațională (m = 3) │ │ ││ │I27.2. A. Director grant de cercetare cu relevanță publică largă obținut prin │ │ ││ │competiție națională/B. Coordonator echipă România pentru un grant de cercetare cu │ │ ││ │relevanță publică largă, obținut prin competiție internațională (m = 1) │ │ ││ │I27.3. A. Director sau coordonator partener al unui grant de dezvoltare │ │ ││ │instituțională (de exemplu tip POSDRU, Erasmus + etc.)/B. Director sau coordonator │ │ ││ │partener al unui grant de cercetare cu relevanță specifică (de exemplu finanțat de │ │ ││ │către o companie), obținut prin competiție națională sau internațională/C. │ │ ││ │Coordonator partener pentru un grant de cercetare cu relevanță publică largă, obținut│ │ ││ │prin competiție națională (m = 0.5) │9 x m │Grant │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 28 │Membru în echipa unui grant finanțat/instituția coordonată │ │ ││ │I28.1 Membru în echipa unui grant de cercetare cu relevanță publică largă obținut │ │ ││ │prin competiție internațională sau națională (m = 1) │ │ ││ │I28.2. Membru în echipa unui grant de cercetare cu relevanță specifică sau a unui │ │ ││ │grant de dezvoltare instituțională obținut prin competiție internațională sau │ │ ││ │națională (m = 0,5) │3 x m │Grant │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 29 │Activitate de mentorat/îndrumare │ │ ││ │29.1. Conducător științific/membru în comisia de îndrumare sau de evaluare a tezelor │1/0.5 │Doctorand/ comisie ││ │de doctorat │ │ ││ │(punctajul total la 29.1 este plafonat la maximum 10 puncte) │ │ ││ │29.2. Mentor cu rol oficial de îndrumare a unor cercetători postdoctorali │1 │Îndrumat │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 30 │30.1. Inițierea sau coordonarea unor programe de studii universitare sau │2 │Program ││ │post-universitare │ │ ││ │30.2. Publicarea unor cursuri universitare (nu pot fi punctate aici contribuții │1 │Curs ││ │ce au fost incluse la indicatorii I3, I7 sau I12) │ │ ││ │30.3. Introducerea unor discipline noi în planul de învățământ │0.5 │Disciplină │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 31 │Coordonarea unui centru sau laborator de cercetare, recunoscut de către Senatul │ │ ││ │Universității sau Consiliul Științific al Institutului de cercetare │2 │Centru │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 32 │Evaluator proiecte/membru în Panel în competiții internaționale (m = 3)/naționale │ │ ││ │(m = 1) de granturi de cercetare │1 x m │Ediție competiție │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 33 │Membru în grupul de experți │ │ ││ │33.1. Comisii/consilii științifice sau organisme internaționale (de exemplu UNESCO, │ │ ││ │UNICEF, CIO, Federații internaționale pe ramuri de sport etc.) (m = 3) │ │ ││ │33.2. Comisii/consilii științifice sau organisme naționale (CNATDCU, CNCS, ANCS, │ │ ││ │ARACIS sau alt grup de lucru consultativ/de lucru la nivelul MENCS sau la nivel │ │ ││ │interministerial, alcătuit ca urmare a unui ordin emis de MENCS sau de către un alt │ │ ││ │for ministerial (m = 1) │1 x m │Comisie │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 34 │Furnizarea de servicii pentru beneficiarii externi ai instituției (cursuri sau │ │ ││ │programe de formare/perfecționare profesională în domeniu) │0,5 │Pe curs avizat │├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤│I 35 │35.1. Antrenor emerit/profesor emerit/maestru emerit al sportului/arbitru │ │ ││ │internațional/comisar/observator (se iau în calcul doar calitățile existente la data │ │ ││ │înscrierii în concurs) │ │ ││ │35.2. Premii pentru activitatea sportivă acordate de către instituții naționale │ │ ││ │(MTS, MENCS, COSR) sau internaționale │ │ ││ │35.3. Performanțe ale sportivilor antrenați (JO, CM, JMU - locurile 1-5; CE, │ │ ││ │CN - locurile 1), creații pe linia sportului de performanță, recuperării motrice și │ │ ││ │funcționale, kinetoterapiei și kinetoprofilaxie (linii metodice/metodologii/strategii│ │ ││ │de pregătire pe ramuri de sport/probă sportivă recunoscute în comunitatea de │ │ ││ │specialiști/federații pe ramuri de sport); programe de profilaxie și recuperare prin │ │ ││ │mijloace kinetice pentru diferite categorii de populație/grupe de vârstă/grupe │ │ ││ │profesionale/patologii) recunoscute de organisme profesionale și/sau științifice │3/2/2 │Pe titlu/ premiu/ ││ │naționale și internaționale. │ │activitate │└─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┘
PRE PRE_1681
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1681
POR

STANDARDE MINIMALE PENTRU DOMENIUL PSIHOLOGIE

PRE PRE_1688
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1688
NTA

Notă

Paragraf
*) Pentru domeniul Psihologie, în cazul în care criteriul C2 nu este atins, acesta poate fi compensat prin punctele suplimentare acumulate la C1 astfel încât diferența obținută (Delta) să respecte următoarea condiție: C1 candidat - C1 standard minimal > C2 standard minimal.
POR

STANDARDE MINIMALE PENTRU DOMENIUL ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

PRE PRE_1700
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1700
POR

STANDARDE MINIMALE PENTRU DOMENIUL EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

PRE PRE_1706
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1706
NTA

Notă

Paragraf
*) În domeniul Științei Sportului și al Educației Fizice sunt eligibili pentru a fi abilitați candidații care au obținut titlul de doctor în domeniu. Candidații care provin din specializarea kinetoterapie, absolvenți ai unei facultăți de medicină generală și deținând titlu de doctor în domeniul medicină generală, pot fi abilitați cu condiția ca tema de doctorat să se încadreze în curricula domeniului Educație Fizică și Sport. Această restricție va fi aplicată în măsura în care ea nu contravine altor reglementări legale în vigoare.
POR

Dispoziții tranzitorii

punctul 1.
Revistele românești care nu sunt indexate în BDI recunoscute prin prezentul ordin, dar care au fost indexate în BDI recunoscute conform ordinului 6560/2012, publicat în MO Partea I la data de 27.12.2012, primesc statutul de Reviste recunoscute într-o BDI (indicatorul I 11). Acest statut este unul tranzitoriu, încetând la data de 01.03.2018. Pentru continuarea recunoașterii după această dată, revistele trebuie să facă dovada includerii în cel puțin o bază de date dintre cele recunoscute prin prezentul ordin. Toate lucrările publicate până la data de 1.03.2018 în astfel de reviste vor continua să fie punctate la indicatorul I11 și după expirarea perioadei de tranziție. Lucrările publicate ulterior datei de expirare a perioadei de tranziție, în contextul eșuării procesului de indexare în cel puțin o BDI recunoscută prin prezentul ordin, nu vor mai fi punctate.
punctul 2.
În domeniul psihologie, până la 01.03.2018 există posibilitatea compensării între ele a criteriilor C1, C2, C4 și C5, cu condiția ca suma lor să respecte totalul minimal solicitat prin cumularea acestor patru criterii.
punctul 3.
În domeniul științele educației, până la 01.03.2018 există posibilitatea de a compensa criteriul C5, respectiv indicatorul I27 cu puncte obținute la indicatorul I28.
punctul 4.
În domeniul științele educației punctajele pentru indicatorul I1 sunt valabile doi ani de la intrarea în vigoare a acestor norme. După această perioadă ele vor fi ajustate în sens crescător.
punctul 5.
În domeniul științei sportului și al educației fizice, pentru o perioadă de doi ani de zile de la intrarea în vigoare a acestor norme, criteriile C1 și C2 se cumulează sub rezerva respectării următoarei condiții: punctajul neîndeplinit la C1 să fie compensat exclusiv prin intermediul punctelor acumulate la indicatorii I2 sau I9. Criteriile C1 și C2 nu se cumulează în cazul candidaților pentru abilitare.
ANX

Anexa nr. 29 nr - COMISIA DE FILOLOGIE

PRE PRE_1751
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1751
Paragraf
Note:
Paragraf
[1] Responsabilitatea de a stabili concordanța dintre conținutul cerințelor și cel al realității - așa cum decurge aceasta din activitatea candidatului - revine comisiei de concurs.
Paragraf
[2] Indicatorul 1.1. se referă la capitole din lucrări de concepție unitară, în care autorii capitolelor au statutul de coautori ai cărții; se deosebește deci de indicatorul 2.1.3., infra, care vizează studii și articole cuprinse în volume colective ocazionale și în volume de comunicări prezentate la manifestări științifice.
Paragraf
[3] La subpunctele 1.1., 1.2. și 1.3, pentru lucrările reeditate se ia în considerare doar o singură ediție - cea indicată de autor.
Paragraf
Notă:
Paragraf
Este obligatorie realizarea punctajului minim pentru fiecare set de criterii (domeniu de activitate A.1., A.2., A.3.).
PRE PRE_1758
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1758
ANX

Anexa nr. 30 nr - COMISIA DE FILOSOFIE

punctul 1.
Definiții și condiții
Paragraf
● n reprezintă numărul de autori ai unei publicații la care candidata/candidatul este autor sau coautor, respectiv numărul de traducători/editori ai unei publicații la care candidata/candidatul este traducător/editor.
Paragraf
● În categoria "carte internațională" (de la indicatorii I.1-I.3 și I.4, I.6) se încadrează orice carte publicată într-o limbă de largă circulație internațională (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă) la o editură cu prestigiu internațional, inclusă în lista "Arte și științe umaniste" a CNCS sau lista A a CNATDCU; Ruta complementară: orice carte disponibilă în cel puțin 12 biblioteci ale unor instituții de învățământ superior și/sau de cercetare din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale OCDE, indexate în Karlsruhe Virtual Catalog KVK (http://www.ubka.uni- karlsruhe.de/kvk_en.html) sau WorldCat (http://www.worldcat.org/).
Paragraf
● O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatei/candidatului. Menționarea fiecărei publicații trebuie însoțită de date de identificare informatică relevante.
Paragraf
● Recunoașterea/clasificarea unei edituri sau indexarea unei reviste este cea valabilă în anul publicării cărții sau articolului menționate.
Paragraf
● Pentru Filosofie, bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:
PRE PRE_1779
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1779
Paragraf
Se acordă următoarele punctaje:
PRE PRE_1781
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1781
punctul 2.
Standarde minimale
Paragraf
Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:
PRE PRE_1787
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1787
ANX

Anexa nr. 31 nr - COMISIA DE ISTORIE ȘI STUDII CULTURALE

punctul 1.
Definiții și condiții
-
Se iau în considerare numai lucrările publicate în domeniul istoriei și studiilor culturale, al altor științe umaniste sau sociale sau în domenii de graniță cu acestea;
-
n reprezintă numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor;
-
O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului;
-
Publicarea cărții bazate pe teza de doctorat (carte cu autor unic) reprezintă o condiție obligatorie pentru candidații la poziția de conferențiar universitar/cercetător științific II sau profesor universitar/cercetător științific I, precum și pentru obținerea abilitării; în funcție de editura la care este publicată, cartea se va încadra la unul dintre indicatorii I1, I4 sau I6;
-
În categoria "carte publicată la o editură din străinătate" (de la indicatorii I1 - I3) se încadrează orice carte/volum colectiv publicată/publicat într-o limbă de largă circulație internațională (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă) la o editură cu prestigiu internațional în domeniul Artelor și Științelor Umaniste recunoscută de către CNCS (http://uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/CENAPOSS/Edituri%20prestigiu%20internațional_Arte%20 %20Științe%20Umanist e.pdf); Ruta complementară: orice volum publicat într-o limbă de largă circulație internațională disponibil în cel puțin 15 biblioteci ale unor instituții de învățământ superior și/sau de cercetare din state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale OCDE, indexate în Karlsruhe Virtual Catalog (kvk.bibliothek.kit.edu) sau WorldCat (www.worldcat.org);
-
Recunoașterea/clasificarea unei edituri sau indexarea unei reviste este cea valabilă în anul publicării cărții sau articolului menționate.
-
Pentru Istorie și studii culturale, bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:
PRE PRE_1831
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1831
punctul 2.
Punctaje
Paragraf
Se acordă următoarele punctaje, pe activitate:
PRE PRE_1839
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1839
punctul 3.
Standarde minimale
Paragraf
Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:
PRE PRE_1844
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1844
ANX

Anexa nr. 32 nr - COMISIA DE TEOLOGIE

punctul 1.
Observații
punctul 1)
Se iau în considerare numai lucrările publicate în domeniul Teologiei, al studiilor religioase, al altor științe umaniste sau sociale sau în domenii de graniță cu acestea.
punctul 2)
n indică numărul de autori ai unei publicații, la care candidatul este autor sau coautor.
punctul 3)
O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.
punctul 4)
Bazele de date internaționale (BDI) recunoscute sunt: ISI, ATLA, Religion and Theological Abstracts, ERIH, Scopus, EBSCO, JSTOR, ProQuest, Project Muse, CEEOL, Refdoc (Cat.inist), Index theologicus, MTMT, Matarka.
punctul 5)
Editurile internaționale prestigioase sunt:
Paragraf
Abingdon Press (Nashville)
Paragraf
Anton Hain (Frankfurt)
Paragraf
Antonianum (Roma)
Paragraf
Aschendorff (Munster)
Paragraf
Benzinger (Zurich)
Paragraf
Biblical Institute Press (Rome)
Paragraf
Blackwell (Wiley/Blackwell) (Malden, MA-Oxford)
Paragraf
Bloomberg (London etc.)
Paragraf
Bohlau Verlag (Koln/Weimar/Wien)
Paragraf
Brill (Leiden - Boston)
Paragraf
Cambridge University Press (Cambridge)
Paragraf
Cerf (Paris)
Paragraf
Doubleday (New York, London)
Paragraf
Echter (Wurzburg)
Paragraf
Eerdmans (Grand Rapids)
Paragraf
Editions l'Age d'Homme (Levier, France)
Paragraf
Eisenbrauns (Winona Lakes, IN)
Paragraf
Elle di ci (Torino)
Paragraf
Evangelische Verlagsanstalt (Leipzig)
Paragraf
Fortress (Philadelphia)
Paragraf
Gregorian Biblical Press (Roma)
Paragraf
Harvard University Press (Cambridge, MA)
Paragraf
Herder (Freiburg et al.)
Paragraf
Holy Cross Orthodox Press (Brookline, MA)
Paragraf
Inter-Varsity Press (Grand Rapids, MI)
Paragraf
Katholisches Bibelwerk (Stuttgart)
Paragraf
Kohlhammer (Stuttgart)
Paragraf
Labor et fides
Paragraf
Lateran University Press (Roma)
Paragraf
Les Editions de Bellefontaine ()
Paragraf
Libreria Editrice Vaticana
Paragraf
LIT (Munster)
Paragraf
Liturgical Press (Collegeville, MN)
Paragraf
Lumen Vitae (Bruxelles)
Paragraf
Mohr Siebeck (Tubingen)
Paragraf
Neukirchener (Neukirchen-Vluyn)
Paragraf
Oxford University Press (Oxford)
Paragraf
Palgrave Macmillan (Basingstoke, Hampshire, UK)
Paragraf
Peeters (Leuven)
Paragraf
Peter Lang (Frankfurt am Main, New York et al.)
Paragraf
Prentice Hall (Englewood Cliffs, NJ)
Paragraf
Princeton University Press (Princeton)
Paragraf
Routledge (London)
Paragraf
SBL (Atlanta, GA)
Paragraf
Scholar Press (Atlanta, GA)
Paragraf
Seuil (Paris)
Paragraf
Sheffield Phoenix Press (Sheffield)
Paragraf
St Vladimir's Seminary Press (New York)
Paragraf
T T Clark (Continuum) Edinburgh
Paragraf
The Catholic University of America Press (Washington, D.C.)
Paragraf
Theologischer Verlag (Zurich)
Paragraf
Ugarit-Verlag (Munster)
Paragraf
Urbaniana University Press (Roma)
Paragraf
Vandenhoek Ruprecht (Gottingen)
Paragraf
Verlag C.H.Beck (Munchen)
Paragraf
Walter de Gruyter (Berlin)
Paragraf
Westminster John Knox (Louisville, KY)
Paragraf
Wilfrid Laurier University Press (Waterloo, ON)
Paragraf
Yale University Press
Paragraf
Zondervan (Grand Rapids, MI)
punctul 6)
Edituri românești recunoscute de CNCS:
Paragraf
Sunt recunoscute editurile din domeniul Teologie și studii religioase, precum și toate editurile din domeniile Științelor umaniste și științelor sociale, indexate CNCS, dacă lucrările sunt în domeniul de graniță cu Teologia și studiile religioase.
punctul 7)
Editurile românești importante în domeniul Teologie și studii religioase (pentru toate confesiunile), neindexate de CNCS:
Paragraf
Editurile centrelor bisericești, unde există școli doctorale;
Paragraf
Editura Accent (Cluj Napoca)
Paragraf
Editura Agnos (Sibiu)
Paragraf
Editura Anastasia (București)
Paragraf
Editura Bizantină (București)
Paragraf
Editura Cartea creștină (Oradea)
Paragraf
Editura Dacia (Cluj Napoca)
Paragraf
Editura Deisis (Sibiu)
Paragraf
Editura Eikon (Cluj Napoca)
Paragraf
Editura Exit (Cluj Napoca)
Paragraf
Editura Galaxia Gutenberg (Tg. Lăpuș)
Paragraf
Editura Institutului Teologic Adventist (Cernica)
Paragraf
Editura Koinonia (Cluj Napoca)
Paragraf
Editura Limes (Cluj Napoca)
Paragraf
Editura Napoca Star (Cluj-Napoca)
Paragraf
Editura Oastea Domnului (Sibiu)
Paragraf
Editura Pleroma (București)
Paragraf
Editura Sophia (București)
Paragraf
Editura Viață și Sănătate (București)
punctul 8)
Reviste prestigioase de teologie din lumea ortodoxă (neindexate în BDI):
Paragraf
Byzantinorossica (St. Petersburg Society for Byzantine and Slavic Studies, Federația Rusă)
Paragraf
Canadian Journal of Orthodox Christianity (St. Arseny Orthodox Christian Theological Institute, Canada)
Paragraf
Contacts (Centre ecumenique "Enotikon", Institut de theologie Saint-Serge, Franța)
Paragraf
Epistimoniki Epetiris tis Theologikis Scholis tou Panepistimiou Athinon (Aristoteleio Panepistemio Thessalonikes, Grecia)
Paragraf
Epistimoniki Epetiris tis Theologikis Scholis tou Panepistimiou Thessalonikis (Panepistemio Athenon.; Theologike schole, Grecia)
Paragraf
Godishnik na Sofiiskiia Universitet "Sv. Kliment okhridski", Bogoslovski Fakultet (Universitatea "Sv. Kliment Okhridski", Sofia, Bulgaria);
Paragraf
Godisnjak. Journal of the Orthodox Theological Faculty (Universitatea Sarajevo de Est, Bosnia și Herțegovina)
Paragraf
Greek Orthodox Theological Review (Greek Orthodox Theological School, Brooklyne, MA, SUA)
Paragraf
Internațional Journal of Orthodox Theology (Universitat Bamberg, online)
Paragraf
Kleronomia (Patriarchal Institute for Patristic Studies, Ecumenical Patriarchate)
Paragraf
Orthodoxes Forum (Universităt Munchen; St. Ottilien: EOS Verlag, Germania)
Paragraf
Pages: Theology, Culture, Education (St. Andrew's Biblical Theological College, Moscow, Federația Rusă)
Paragraf
Patristic and Byzantine Review (American Institute for Patristic and Byzantine Studies, SUA)
Paragraf
Pensee Orthodoxe (St. Serge Institute of Orthodox Theology, Paris, Franța)
Paragraf
Phronema (St. Andrew's Greek Orthodox Theological College, Sydney, Australia)
Paragraf
Scrinium (St. Petersburg Society for Byzantine and Slavic Studies, Federația Rusă)
Paragraf
St. Vladimir's Theological Quarterly (St. Vladimir's Orthodox Theological Seminary, Yonkers, NY, SUA)
Paragraf
Teoloski Pogledi (Srpska Patrijarsija; Pravoslavlje, Belgrad, Serbia)
Paragraf
Theologia (Holy Synod of the Church of Greece).
punctul 9)
Reviste prestigioase de teologie din lumea catolică (neindexate în BDI):
Paragraf
Antonianum (Pontificia Universita Antonianum, Roma)
Paragraf
Catechese (Paris)
Paragraf
Colloquia Mediterranea, (Firenze)
Paragraf
Communio. Internațional Catholic Review
Paragraf
Euntes docete (Pontificia Universita Urbaniana, Roma)
Paragraf
Folia Theologica (Szent Istvan Tarsulat, Budapesta)
Paragraf
Gregorianum (Pontificia Universita Gregoriana, Roma)
Paragraf
Iura Orientalia (Roma La Sapienza)
Paragraf
Ius Ecclesiae (Pisa - Roma)
Paragraf
Kanon (Wien)
Paragraf
Kanonika (Roma - Pontificio Istituto Orientale)
Paragraf
Kanonjog (Pazmany Peter Katolikus Egyetem, Budapesta)
Paragraf
Le Monde de la Bible (Paris)
Paragraf
Lumen Vitae (Bruxelles)
Paragraf
Lumiere et Vie (Lyon)
Paragraf
Miscellanea Ecclesiae Strigoniensis (Szent Istvan Tarsulat, Budapesta)
Paragraf
Monitor ecclesiasticus (Roma PUL)
Paragraf
Nouvelle Revue Theologique (Bruxelles)
Paragraf
Nuntium (Pontificia Universita Lateranense, Roma)
Paragraf
Orientalia (Pontificio Istituto Orientale, Roma)
Paragraf
Orientalia et Ocidentalia (Analecta Istituti Studiis Spiritualitatis - Kosice Slovakia)
Paragraf
Praeconia (Societatea Liturgică Maghiară, Budapesta)
Paragraf
Raduga. Katoliceski Katekiticeski Jurnal (Sankt-Petersburg)
Paragraf
Recherches de science religieuse (Paris)
Paragraf
Revue de droit canonique (Paris)
Paragraf
Rivista di Studi Ecumenici (Venezia)
Paragraf
Salesianum (Roma)
Paragraf
Sapientia fiizetek (Institutul Teologic Sapientia, Budapesta)
Paragraf
Sapientiana (Institutul Teologic Sapientia, Budapesta)
Paragraf
Studia Biblica Athanasiana (Institutul Teologic Sapientia, Budapesta)
Paragraf
Studia Urbaniana (Roma - Urbaniana University Press)
Paragraf
Studium Generale Marcianum Venetiis (Venezia- Marcianum Press)
Paragraf
Tavlatok (Societas Jesu, Budapesta)
Paragraf
Teologia (Szent Istvan Tarsulat, Budapesta)
Paragraf
Vigilia (Vigilia, Budapesta)
punctul 10)
Reviste prestigioase de teologie din lumea protestantă (neindexate în BDI)
Paragraf
Caesura - Journal of Philological and Humanistic Studies;
Paragraf
European Journal of Theology;
Paragraf
Jahrbuch fur Evangelikale Theologie;
Paragraf
Jurnal teologic;
Paragraf
Kairos: Evangelical Journal of Theology;
Paragraf
Liturgie und Kultur. Zeitschrift der Liturgischen Konferenz fur Gottesdienst, Musik und Kultur;
Paragraf
Midwestern Journal of Theology;
Paragraf
Perichoresis: The Theological Journal of Emanuel University;
Paragraf
Pleroma: Studii și cercetări teologice;
Paragraf
Quatember. Vierteljahreshefte fur Erneuerung und Einheit der Kirche.
Paragraf
Southwestern Journal of Theology;
Paragraf
Studi di teologia;
Paragraf
The Southern Baptist Journal of Theology;
Paragraf
Theologica Wratislaviensia;
Paragraf
Theologie Evangelique;
Paragraf
TheoRhema;
Paragraf
Timotheus: Studii și Cercetări Teologice;
Paragraf
Verbum et Ecclesia.
punctul 11)
Reviste recunoscute CNCS:
Paragraf
Sunt recunoscute revistele din domeniul Teologie și studii religioase, precum și toate revistele din domeniile Științelor umaniste și științelor sociale, indexate CNCS, dacă lucrările sunt în domeniul de graniță cu Teologia și studiile religioase.
punctul 2.
Indicatorii
PRE PRE_2062
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2062
punctul 3.
Criteriile minimale
PRE PRE_2067
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2067
ANX

Anexa nr. 33 nr - COMISIA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

POR

DEFINIȚII ȘI CONDIȚII

Paragraf
n reprezintă:
Paragraf
● Numărul de publicații - carte/articol/studiu/proiect la care candidatul este autor, coautor sau membru în colectiv
Paragraf
● Numărul de activități/evenimente
Paragraf
● Lista concursurilor naționale sau regionale de Arhitectură și Urbanism recunoscute de comisia de specialitate a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare-CNATDCU, se stabilește prin decizie a biroului comisiei de specialitate și se publică pe site-ul web al CNATDCU
Paragraf
● Lista conferințelor la nivel mondial sau european de Arhitectură și Urbanism recunoscute de comisia de specialitate a CNATDCU se stabilește prin decizie a biroului acestei comisii de specialitate și se publică pe site-ul Web al CNATDCU
Paragraf
● Lista publicațiilor de prestigiu internațional și național în domeniile de specialitate și în cele conexe, recunoscute de comisia de specialitate a CNATDCU, se stabilește prin decizie a acestei comisii de specialitate și se publică pe site-ul web al CNATDCU
POR

NOTĂ EXPLICATIVĂ:

Paragraf
* Cărți, articole de specialitate și/sau în domenii conexe domeniilor de specialitate, studii și proiecte cu componența de specialitate, didactică și/sau pedagogică. Se ia în considerare platforma de publicații de specialitate de prestigiu internațional și/național (BDI și BDN)
Paragraf
** Autor, șef proiect/studiu coordonator proiect/studiu complex sau director de proiect/studiu se va lua în considerație punctajul indicat în întregime/ca șef proiect secțiune, componentă sau studiu din cadrul cercetării, punctajul indicat se va împărți la jumătate/ca membru în echipa de elaborare a studiului sau a componentei acestuia, punctajul se va împărți la numărul de autori.
Paragraf
*** Deoarece nu există încă recunoașterea de către CNADTCU a Publicațiilor în domeniu și a Organizațiilor Profesionale specifice, se propune luarea în considerație a BDI, BDN și a Organizațiilor Profesionale de prestigiu recunoscut pentru Arhitectura și Urbanism, precum și pentru domenii conexe, la nivel internațional și/sau național
Paragraf
**** Valoarea punctajului variază intre 30-50 pct/n în funcție de gradul de complexitate, importanta la nivel local/național/internațional a proiectului precum și de valoarea sa contractuala. Punctajul obținut este independent de punctajele obținute la rubricile I12 - I14
Paragraf
***** O lucrare: proiect, studiu, publicație, etc. - va fi luată în considerație o singură dată, la criteriul corespunzător, cu punctaj maxim ( ex. în cazul premiilor la un concurs)
POR

ASUMARE ȘI RESPONSABILITATE:

Paragraf
● Veridicitatea informațiilor privind valorile standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice în învățământul superior și gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare este asumată prin propria răspundere a autorului.
Paragraf
● Verificarea autenticității celor declarate intra în competența comisiei de examinare.
PRE PRE_2109
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2109
Paragraf
CONDIȚII PRIVIND ÎNDEPLINIREA CUMULATIVĂ A STANDARDELOR:
PRE PRE_2111
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2111
ANX

Anexa nr. 34 nr - COMISIA DE ARTE VIZUALE

Paragraf
DEFINIȚII ȘI CONDIȚII
punctul I.
Au fost formulate standarde diferențiate pentru următoarele specializări:
punctul 1.
- Toate specializările din domeniul arte vizuale, în afară de istoria și teoria artei: arte plastice (pictură, grafică, pedagogia artelor vizuale, sculptură, fotografie și imagine dinamică), arte decorative (pictură murală, arte textile, ceramică-sticlă-metal, scenografie, modă/fashion design), design (graphic design, industrial design, design ambiental)
punctul 2.
- Istoria și teoria artei
punctul II.
Lista bazelor de date recunoscute pentru domeniul Arte Vizuale:
Paragraf
ISI Web of Knowledge/www.webofknowledge.com
Paragraf
ERIH PLUS/www.erihplus.nsd.no
Paragraf
Scopus/www.scopus.com.
Paragraf
EBSCO/www.ebscohost.com
Paragraf
JSTOR/www.jstor.org
Paragraf
ProQuest/www.proquest.com
Paragraf
ProjectMuse/https://muse.jhu.edu/
Paragraf
CEEOL/www.ceeol.com
Paragraf
Google Scholar/https://scholar.google.com
Paragraf
Standarde minimale pentru toate specializările în afară de ISTORIA ȘI TEORIA ARTEI
litera A.1.
Activitatea didactică
punctul 1.1.
Material didactic/lucrări didactice
punctul 1.1.1.
anuale didactice - 25 puncte
punctul 1.1.2.
Syllabi pentru cursurile și lucrările practice de atelier/laborator - 25 puncte
Paragraf
Minim 2 manuale sau syllabi pentru profesor/CS I/abilitare/ și 1 manual/syllabus pentru conferențiar/CS II
punctul 1.1.3.
Coordonare de programe de studii, organizare și coordonare de programe de formare continuă și proiecte educaționale: director, responsabil, membru - 25 puncte
litera A.2.
Activitatea profesională
punctul 2.1.
Expoziții naționale și internaționale în muzee și galerii de prestigiu sau activități similare specifice subdomeniilor: design (graphic design, industrial design, design ambiental), modă/fashion design, artă murală, artă în spațiul public, conservare-restaurare.
punctul 2.1.1.
Expoziții (sau activități similare) personale:
punctul 2.1.1.1.
Internaționale - 50 puncte
punctul 2.1.1.2.
Naționale - 40 puncte
Paragraf
Minim 2 expoziții/activități similare/ personale pentru profesor/CS I/abilitare/ și 1 pentru conferențiar/CS II
punctul 2.1.2.
Expoziții colective
punctul 2.1.2.1.
Expoziții/competiții cu jurizare internațională (bienale, trienale, etc.) - 40 puncte
punctul 2.1.2.2.
Expoziții internaționale - 30 puncte
punctul 2.1.2.3.
Expoziții naționale - 20 puncte
punctul 2.2.
Activitatea curatorială
punctul 2.2.1.
Proiecte curatoriale internaționale - 40 puncte
punctul 2.2.2.
Proiecte curatoriale naționale - 30 puncte
litera A.3.
Activitatea de cercetare
punctul 3.1.
Cercetare artistică*)
NTA

Notă

Paragraf
*) Cercetarea artistică este diferită de creația artistică. Pentru a se defini drept cercetare artistică, un produs artistic are un scop orientat spre cercetare exploratorie sau aplicativă, produce o formă de cunoaștere și presupune din partea artistului sau teoreticianului autor al cercetării un anumit tip de demers critic și teoretic, cu aspecte educaționale. Specifice cercetării artistice sunt, adesea, dimensiunea ei interdisciplinară și caracterul experimental trans-metodologic.
punctul 3.1.1.
Proiecte artistice**)
NTA

Notă

Paragraf
**) Proiectul artistic ca demers specific al cercetării în artele vizuale cuprinde următoarele componente:
Paragraf
lucrări de artă vizuală specifice subdomeniilor artistice:
-
noile medii - fotografie, film experimental și documentar, proiecte online, noi tehnologii ale imaginii etc.
-
medii tradiționale: pictură, sculptură, grafică etc.
-
proiecte de design (industrial design, graphic design, design ambiental), protect de scenografie, de fashion design; proiecte de conservare-restaurare, proiecte de pedagogia artei, proiecte de artă în spațiul public etc.
-
modalități coerente de analiză teoretică, problematizare științifică, organizare și arhivare a datelor, integrare a lor într-un sistem de cunoaștere și cercetare.
Paragraf
Componentele care formează proiectul de cercetare artistică se concretizează în următoarele tipuri de rezultate specifice: studii, baze de date și arhive, publicații (volume de studii teoretice, cărți de autor, cataloage), conferințe și sesiuni de comunicări științifice, expoziții-produs al cercetării experimentale specifice.
punctul 3.1.1.1.
Internaționale - 50 puncte
punctul 3.1.1.2.
Naționale - 40 puncte
Paragraf
Minim 2 proiecte artistice pentru profesor/CS I/abilitare/ și 1 pentru conferențiar/CS II
punctul 3.2.
Cărți de autor, cataloage***), ediții critice de izvoare cu dificultate deosebită de editare, traduceri din texte fundamentale de istoria artei/studii vizuale
NTA

Notă

Paragraf
***) Catalogul este o publicație care însoțește sau apare în urma unei expoziții sau a unui proiect de cercetare vizuală și care conține texte critice, studii teoretice și un corpus de imagini relevante în cadrul proiectului de cercetare respectiv. Catalogul devine astfel un volum de referință pentru istoria, teoria și practica artei.
punctul 3.2.1.
Internaționale - 50 puncte
punctul 3.2.2.
Naționale - 40 puncte
punctul 3.3.
Volume editate de studii, editare de cataloage de referință de istoria artei sau cercetare vizuală
punctul 3.3.1.
Internaționale - 40 puncte
punctul 3.3.2.
Naționale - 30 puncte
punctul 3.4.
Capitole în volume colective și cataloage, articole în dicționare, enciclopedii, lexicoane
punctul 3.4.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 3.4.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 3.5.
Articole în reviste și volumele unor manifestări de artă sau științifice indexate în baze de date internaționale - 40 puncte
punctul 3.6.
Granturi/proiecte câștigate prin competiție
punctul 3.6.1.
Director/responsabil
punctul 3.6.1.1.
Internaționale - 50 puncte
punctul 3.6.1.2.
Naționale - 30 puncte
punctul 3.6.2.
Membru în echipă
punctul 3.6.2.1.
Internaționale - 40 puncte
punctul 3.6.2.2.
Naționale - 20 puncte
litera A.4.
Recunoașterea și impactul activității
punctul 4.4.1.
Citări
punctul 4.4.1.1.
Citări în reviste indexate în baze de date internaționale - 25 puncte
punctul 4.4.1.2.
Citări în publicații de referință în cercetarea vizuală (volume, cataloage, periodice) - 25 puncte
Paragraf
Minim 2 citări pentru profesor/CS I/abilitare/ și 1 pentru conferențiar/CS II
punctul 4.4.2.
Prezentări în plenul unor manifestări de artă sau științifice naționale și internaționale și Profesor invitat (exclusiv Erasmus)
punctul 4.4.2.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 4.4.2.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 4.4.3.
Membru în colective de redacție sau comitete științifice ale revistelor și manifestărilor de artă sau științifice, organizator de manifestări de artă sau științifice/Recenzor pentru reviste și manifestări științifice naționale și internaționale indexate internațional/Membru în jurii naționale și internaționale
punctul 4.4.3.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 4.4.3.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 4.4.4.
Experiență de management, analiză și evaluare în cercetare și/sau învățământ
punctul 4.4.4.1.
Conducere - 30 puncte
punctul 4.4.4.2.
Membru - 20 puncte
Paragraf
Criterii opționale
punctul 4.4.5.
Premii
punctul 4.4.5.1.
Academia Română - 30 puncte
punctul 4.4.5.2.
ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 20 puncte
punctul 4.4.5.3.
Premii internaționale - 40 puncte
punctul 4.4.5.4.
Premii naționale în domeniu - 20 puncte
punctul 4.4.6.
Membru în academii, organizații, asociații profesionale de prestigiu, naționale și internaționale, apartenență la organizații din domeniul educației și cercetării
punctul 4.4.6.1.
Academia Română - 30 puncte
punctul 4.4.6.2.
ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 25 puncte
punctul 4.4.6.3.
Conducere asociații profesionale
punctul 4.4.6.3.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 4.4.6.3.2.
Naționale - 25 puncte
punctul 4.4.6.4.
Asociații profesionale
punctul 4.4.6.4.1.
Internaționale - 25 puncte
punctul 4.4.6.4.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 4.4.6.5.
Organizații din domeniul educației și cercetării
punctul 4.4.6.5.1.
Conducere - 30 puncte
punctul 4.4.6.5.2.
membru - 25 puncte
Paragraf
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea gradului de conferențiar universitar/CSII: A1 + A2 + A3 + A4 = 400 puncte
PRE PRE_2470
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2470
Paragraf
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea postului de profesor universitar/CSI/abilitare: A1+A2+A3+A4 = 650 puncte
PRE PRE_2472
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2472
Paragraf
Standarde minimale pentru Specializarea ISTORIA ȘI TEORIA ARTEI
litera A.1.
Activitatea didactică
punctul 1.1.
Materiale didactice/lucrări didactice
punctul 1.1.1.
anuale didactice - 25 puncte
punctul 1.1.2.
Syllabi pentru cursuri și seminare -25 puncte
Paragraf
Minim 4 manuale/syllabi pentru profesor/CSI/abilitare și 2 pentru conferențiar
punctul 1.1.3.
Coordonare de programe de studii, organizare și coordonare de programe de formare continuă și proiecte educaționale: director, responsabil, membru - 25 puncte
litera A.2.
Activitatea profesională
punctul 2.1.
Participări la conferințe, simpozioane, mese rotunde cu comitet științific de selecție
punctul 2.1.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 2.1.2.
Naționale - 20 puncte
Paragraf
Minim 2 participări pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII
punctul 2.2.
Activitatea curatorială
punctul 2.2.1.
Proiecte curatoriale internaționale - 40 puncte
punctul 2.2.2.
Proiecte curatoriale naționale - 30 puncte
litera A.3.
Activitatea de cercetare
punctul 3.1.
Cărți de autor, cataloage, ediții critice de izvoare cu dificultate deosebită de editare, traduceri din texte fundamentale de istoria artei/studii vizuale
punctul 3.1.1.
Internaționale - 50 puncte
punctul 3.1.2.
Naționale - 40 puncte
Paragraf
Minim 2 pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII
punctul 3.2.
Volume editate de studii, editare de cataloage de referință de istoria artei sau cercetare vizuală
punctul 3.2.1.
Internaționale - 40 puncte
punctul 3.2.2.
Naționale - 30 puncte
punctul 3.3.
Capitole în volume colective și cataloage, articole în dicționare, enciclopedii, lexicoane
punctul 2.3.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 2.3.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 2.4.
Articole în reviste și volumele unor manifestări de artă sau științifice indexate în baze de date internaționale - 40 puncte
Paragraf
Minim 2 articole pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII
punctul 3.4.
Proprietate intelectuală, brevete de invenție și inovație, etc.
punctul 3.4.1.
Internaționale - 25 puncte
punctul 3.4.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 3.5.
Granturi/proiecte câștigate prin competiție
punctul 3.5.1.
Director/responsabil
punctul 3.5.1.1.
Internaționale - 50 puncte
punctul 3.5.1.2.
Naționale - 30 puncte
punctul 3.5.2.
Membru în echipă
punctul 3.5.2.1.
Internaționale - 40 puncte
punctul 3.5.2.2.
Naționale - 20 puncte
litera A.4.
Recunoașterea și impactul activității
punctul 4.1.
Citări
punctul 4.1.1.
Citări în reviste indexate în baze de date internaționale - 25 puncte
punctul 4.1.2.
Citări în publicații de referință în cercetare vizuală (volume, cataloage, periodice) - 25 puncte
Paragraf
Minim 2 citări pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII
punctul 4.2.
Prezentări în plenul unor manifestări de artă sau științifice naționale și internaționale și Profesor invitat (exclusiv Erasmus)
punctul 4.2.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 4.2.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 4.3.
Membru în colective de redacție sau comitete științifice ale revistelor și manifestărilor de artă sau științifice, organizator de manifestări de artă sau științifice/Recenzor pentru reviste și manifestări științifice naționale și internaționale indexate internațional/Membru în jurii naționale și internaționale
punctul 4.3.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 4.3.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 4.4.
Experiență de management, analiză și evaluare în cercetare și/sau învățământ
punctul 4.4.1.
Conducere - 30 puncte
punctul 4.4.2.
membru - 20 puncte
Paragraf
Criterii opționale
punctul 4.5.
Premii
punctul 4.5.1.
Academia Română - 30 puncte
punctul 4.5.2.
ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 20 puncte
punctul 4.5.3.
Premii internaționale - 40 puncte
punctul 4.5.4.
Premii naționale în domeniu - 20 puncte
punctul 4.6.
Membru în academii, organizații, asociații profesionale de prestigiu naționale și internaționale, apartenența la organizații din domeniul educației și cercetării
punctul 4.6.1.
Academia Română - 30 puncte
punctul 4.6.2.
ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 25 puncte
punctul 4.6.3.
Conducere asociații profesionale
punctul 4.6.3.1.
Internaționale - 30 puncte
punctul 4.6.3.2.
Naționale - 25 puncte
punctul 4.6.4.
Asociații profesionale
punctul 4.6.4.1.
Internaționale - 25 puncte
punctul 4.6.4.2.
Naționale - 20 puncte
punctul 4.6.5.
Organizații din domeniul educației și cercetării
punctul 4.6.5.1.
Conducere - 30 puncte
punctul 4.6.5.2.
membru - 25 puncte
Paragraf
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea gradului de conferențiar universitar/CSII: A1 + A2 + A3 + A4 = 400 puncte
PRE PRE_2733
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2733
Paragraf
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea postului de profesor universitar/CSI/abilitare: A1+A2+A3+A4 = 650 puncte
PRE PRE_2735
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2735
ANX

Anexa nr. 35 nr - COMISIA DE ARTELE SPECTACOLULUI

Paragraf
Domeniile: TEATRU ȘI ARTELE SPECTACOLULUI
Paragraf
CINEMATOGRAFIE ȘI MEDIA
punctul 1.
Definiții și condiții:
-
Grila este valabilă pentru cadre didactice care predau atât discipline teoretice cât și discipline artistice de specialitate;
-
Punctajele se referă la întreaga activitate;
-
Punctajele se calculează cumulativ;
-
În cazul creațiilor artistice (teatru, film) calitatea de autor este individuală (regizor, actor, scenograf și altele asemenea), indiferent de caracterul colectiv al creației. Nu pot fi luate în considerare participări minore sau ocazionale la creații artistice (figurație, dublaje etc.);
-
În cazul publicațiilor (cărți, studii, articole) sau creațiilor cu n autori, punctajul se împarte la n.
punctul 2.
Se acordă următoarele punctaje:
PRE PRE_2778
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2778
punctul 3.
Punctaje minimale:
punctul 3.1.
Conferențiar și CS II: 300 puncte, cu minimum un manual/volum de autor unic în domeniul de specialitate/interdisciplinar, a edituri acreditate CNCS sau recunoscute internațional (Punctaj cumulativ DID + CSCA + RIA).
punctul 3.2.
Profesor, CS I și Abilitare: 400 puncte, cu minimum 2 manuale/volume de autor unic în domeniul de specialitate/interdisciplinar, a edituri acreditate CNCS sau recunoscute internațional (Punctaj cumulativ DID + CSCA + RIA).
punctul 4.
Lista bazelor de date internaționale recunoscute pentru domeniile Teatru și Artele spectacolului/Cinematografie și media:
PRE PRE_2795
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2795
Paragraf
Domeniul: MUZICĂ
Paragraf
Tabelul 1: Activitatea didactică și profesională (DID)
PRE PRE_2799
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2799
NTA

Notă

Paragraf
*) Termenul "publicat" se referă în cuprinsul prezentului document la publicarea în edituri clasificate de CNCS în categoria A sau B sau edituri echivalente din străinătate.
Paragraf
**) Termenul "tipărit" presupune forma tipărită, indiferent de egida sub care este tipărit.
Paragraf
Tabelul 2: Activitatea de cercetare științifică/creație artistică în domeniul specific (acronim CS)
PRE PRE_2809
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2809
NTA

Notă

Paragraf
*) În condiții de vizibilitate internațională sau națională de vârf: în străinătate, la festivaluri internaționale cu tradiție, în cadrul stagiunilor/turneelor instituțiilor profesioniste de spectacol și concert; în țară, la festivaluri de mare prestigiu cu participare internațională consistentă sau în cadrul stagiunilor/turneelor instituțiilor de spectacol și concert cu prestigiu și vizibilitate internațională.
Paragraf
**) În condiții de vizibilitate regională sau locală: în străinătate, în cadrul stagiunilor organizate de societăți filarmonice, primării, asociații, muzee ș.a.; în țară, în cadrul stagiunilor/turneelor/festivalurilor în organizarea instituțiilor de spectacol și concert cu vizibilitate națională și locală, a primăriilor, fundațiilor, asociațiilor, firmelor, muzeelor ș.a.
Paragraf
***) Lista bazelor de date internaționale recunoscute pentru domeniul muzică este anexată.
Paragraf
Tabelul 3: Recunoaștere și impactul activității (acronim RIA)
PRE PRE_2821
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2821
Paragraf
Lista bazelor de date internaționale recunoscute pentru domeniul Muzică:
PRE PRE_2823
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_2823

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031