RO
AcasăDocument

REGULAMENT din 16 iulie 1976

privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru obţinerea de către medicii primari a gradelor I şi II

În vigoare
Emitent:MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Publicat:16.07.1976
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Medicii primari pot obţine gradele I şi II prin concurs, în condiţiile stabilite de prezentul regulament.
Paragraf
Concursul are ca scop sa promoveze în ierarhia medicală cele mai valoroase cadre care s-au distins în activitatea profesională, ştiinţifică şi social-obsteasca şi au un comportament etic la locul de muncă, în familie şi societate.
ART

Articolul 2

Paragraf
Concursul se organizează anual de Ministerul Sănătăţii, pe specialităţi sau pe grupe de specialităţi, medicina generală adulti, pediatrie şi stomatologie generale, şi se desfăşoară la Ministerul Sănătăţii.
Paragraf
Data cînd are loc concursul, numărul locurilor, precum şi condiţiile în care se fac înscrierile la concurs, se publică de Ministerul Sănătăţii în presa centrala, cu minimum 45 de zile înaintea datei fixate pentru concurs.
CAPITOL

Capitolul 2 Condiţii de participare la concurs

ART

Articolul 3

Paragraf
La concurs se pot prezenta medicii primari, încadraţi cu contract de muncă pe durata nedeterminată, indiferent de funcţia îndeplinită, de subordonarea unităţii şi de locul de muncă.
ART

Articolul 4

Paragraf
Pentru obţinerea gradului I se pot prezenta medicii primari gradul II care au vechime de minimum 3 ani în acest grad şi cel puţin 16 ani vechime în munca sanitară; pentru obţinerea gradului II, medicii primari gradul III cu o vechime de minimum 3 ani în grad şi cel puţin 13 ani vechime în munca sanitară. Vechimea se ia în calcul pînă la sfîrşitul lunii în care se organizează concursul.
ART

Articolul 5

Paragraf
Medicii primari care în anul premergător concursului au primit în cadrul aprecierii anuale calificativul "slab" nu pot participa la concurs.
CAPITOL

Capitolul 3 Actele necesare înscrieri la concurs

ART

Articolul 6

Paragraf
În vederea participării la concurs, candidaţii vor depune, odată cu cererea de înscriere, următoarele acte:
litera a)
memoriu de activitate profesională, titluri şi lucrări ştiinţifice;
litera b)
aprecierea conducerii unităţii asupra activităţii profesionale, care va cuprinde şi calificativele obţinute în ultimii 3 ani;
litera c)
recomandarea colectivului de muncă din care face parte candidatul;
litera d)
acte din care să rezulte vechimea în gradul de medic primar şi vechimea în munca sanitară;
litera e)
acte privind titluri ştiinţifice, brevete de invenţii, certificate de inovator s.a.;
litera f)
copii de pe brevetele şi legitimatiile care atesta conferirea de ordine şi medalii şi alte distincţii;
litera g)
fişa cu date personale conform anexei nr. 1 la la prezentul regulament.
Paragraf
Consultarea colectivului de muncă în vederea obţinerii recomandarii se organizează de organul sindical împreună cu organul de conducere colectivă al unităţii.
CAPITOL

Capitolul 4 Criterii de concurs pentru obţinerea gradelor

ART

Articolul 7

Paragraf
Criteriile de concurs pentru obţinerea de către medicii primari a gradelor I şi II sînt următoarele:
litera a)
rezultatele obţinute în activitatea de asistenţa medicală şi contribuţia adusă la apărarea şi promovarea stării de sănătate a populaţiei, ţinându-se seama de:
Paragraf
- realizarea cantitativă şi calitativă a sarcinilor profesionale reflectată în îmbunătăţirea indicatorilor stării de sănătate;
Paragraf
- iniţiativa în găsirea şi aplicarea unor noi metode de investigatie şi tratament, de introducere a noului în munca;
Paragraf
- îndeplinirea atribuţiilor de îndrumare şi control în teritoriu şi eficienta acestor acţiuni;
Paragraf
- modul de îndeplinire a sarcinilor de conducere, organizarea muncii personale şi a subalternilor, preocuparea pentru realizarea programului de perfecţionare a pregătirii profesionale a cadrelor din subordine;
Paragraf
- atitudinea faţă de muncă şi disciplina, constiinciozitatea şi perseverenta în îndeplinirea sarcinilor;
litera b)
rezultatele obţinute în activitatea ştiinţifică din domeniul ocrotirii sănătăţii:
Paragraf
- lucrări ştiinţifice publicate sau comunicate;
Paragraf
- titluri ştiinţifice;
Paragraf
- invenţii, inovaţii, rationalizari;
litera c)
calificativele primite în cadrul aprecierilor anuale, pe ultimii 3 ani premergatori concursului;
litera d)
vechimea de medic primar;
litera e)
vechimea în munca sanitară ca medic, apreciindu-se diferenţiat munca prestată în mediul rural.
Paragraf
La aprecierea activităţii profesionale pentru cadrele didactice din învăţămîntul superior medical şi cadrele din unităţile de cercetare ştiinţifică medicală se va avea în vedere aportul adus de aceste cadre în procesul de asistenţa medicală.
ART

Articolul 8

Paragraf
Rezultatele obţinute în munca profesională şi ştiinţifică vor fi menţionate de fiecare candidat în memoriul de activitate profesională, titluri şi lucrări ştiinţifice.
Paragraf
Memoriul va fi confirmat de organul de conducere colectivă al unităţii în care candidatul funcţionează. Pentru cadrele didactice memoriul va fi confirmat de biroul senatului instituţiei de învăţămînt superior, în colaborare cu organul de conducere colectivă al unităţii sanitare în care se desfăşoară activitatea didactica, integrată în procesul de asistenţa medicală.
Paragraf
În toate cazurile memoriul de activitate profesională, titluri şi lucrări ştiinţifice va fi confirmat şi de Uniunea societăţilor de ştiinţe medicale şi de Colegiul medicilor şi farmacistilor.
CAPITOL

Capitolul 5 Comisiile de concurs. Notarea, clasificarea candidaţilor şi confirmarea concursului

ART

Articolul 9

Paragraf
Aprecierea activităţii candidaţilor în vederea întocmirii clasificarii se face de comisii numite de Ministerul Sănătăţii, care se compun din preşedinte, 3-7 membri şi un secretar. Aprecierea activităţii se face pe bază de punctaj, întocmit potrivit anexei nr. 2 la prezentul regulament.
Paragraf
Comisiile se constituie pentru fiecare concurs, pe specialităţi sau pe grupe de specialităţi, medicina generală adulti, pediatrie şi stomatologie generală.
Paragraf
Preşedinţii comisiilor de concurs vor fi numiţi dintre profesorii universitari, avînd gradul I de medic primar.
Paragraf
Membrii comisiilor vor fi medici primari - cadre didactice din învăţămîntul superior medical şi medici din reţeaua de asistenţa medicală -, cu gradul cel puţin egal cu acela pe care urmează sa-l obţină candidatul.
ART

Articolul 10

Paragraf
Notarea candidaţilor în vederea întocmirii clasificarii se face după cum urmează:
litera a)
aprecierea asupra activităţii de asistenţa medicală, printr-un punctaj între 1-40;
litera b)
aprecierea asupra activităţii de asistenţa medicală, printr-un punctaj între 1 şi 10;
litera c)
calificativele obţinute în cadrul aprecierilor anuale:
Paragraf
"satisfăcător" - 3 puncte;
Paragraf
"bun" - 6 puncte;
Paragraf
"foarte bun" - 10 puncte.
Paragraf
Notarea se face pentru fiecare an în parte;
litera d)
pentru fiecare an de vechime în gradul de medic primar - un punct.
litera e)
pentru fiecare an de vechime în munca sanitară - un punct. Anii lucrati în mediul rural sînt notati în plus fiecare cu câte un punct.
ART

Articolul 11

Paragraf
Fiecare membru al comisiei, cu excepţia secretarului, analizează documentele privind activitatea profesională şi activitatea ştiinţifică a candidaţilor şi acorda pentru fiecare criteriu de apreciere un punctaj potrivit prevederilor art. 10.
Paragraf
Punctajul acordat de comisia pentru fiecare criteriu consta din suma punctelor acordate de comisie, împărţită la numărul membrilor acesteia.
Paragraf
În cazul în care, pentru acelaşi criteriu, între notările făcute de membrii comisiei exista o diferenţa mai mare de 5 puncte nota finala se stabileşte cu majoritate simpla de voturi.
ART

Articolul 12

Paragraf
Pentru a fi cuprinşi în clasificare, candidaţii trebuie să întrunească în mod obligatoriu un minimum total de puncte, după cum urmează:
Paragraf
- pentru gradul I - minimum 85 puncte;
Paragraf
- pentru gradul II - minimum 75 puncte.
ART

Articolul 13

Paragraf
Clasificarea întocmită de comisii este supusă spre confirmare Consiliului de conducere al Ministerului Sănătăţii, cu participarea directorilor direcţiilor sanitare şi a conducătorilor compartimentelor de specialitate din ministerele cu reţea sanitară proprie.
Paragraf
Sînt declaraţi reusiti la concurs şi li se acordă gradul I, respectiv gradul II, prin ordinul ministrului sănătăţii numai candidaţilor care, în ordinea clasificarii, se încadrează în limita numărului de locuri publicat pentru fiecare specialitate în parte.
Paragraf
Locurile rămase neocupate se publică la o noua sesiune de concurs.
CAPITOL

Capitolul 6 Dispoziţii finale şi tranzitorii

ART

Articolul 14

Paragraf
Candidaţii care din cauza punctajului obţinut nu s-au încadrat în numărul de locuri publicate, şi ca atare nu li s-a acordat gradul I sau II, pot obţine aceste grade numai printr-un alt concurs.
ART

Articolul 15

Paragraf
Locurile pentru concurs prin reţelele sanitare ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne se publică de Ministerul Sănătăţii, la propunerea acestor ministere, în limita procentelor aprobate.
ART

Articolul 16

Paragraf
Obţinerea de către medicii primari a gradelor I şi II se face fără schimbarea locului de muncă.
Paragraf
În scopul unei repartizari mai judicioase a medicilor cu înaltă calificare profesională pe întreg teritoriul tarii, Ministerul Sănătăţii poate scoate la concurs şi posturi vacante în unităţi sanitare pentru specialităţi deficitare. În aceste cazuri, obţinerea gradelor I şi II este condiţionată de schimbarea locului de muncă, prin ocuparea postului scos la concurs.
Paragraf
Pentru aceste posturi se vor prezenta optiuni la înscriere, iar clasificatia se va face separat. Medicii primari care au obţinut în acest mod gradul I sau II au obligaţia sa funcţioneze pe posturile respective minimum 5 ani.
ART

Articolul 17

Paragraf
În vederea constituirii comisiilor pentru prima sesiune de concurs, Consiliul de conducere al Ministerului Sănătăţii, la propunerea biroului executiv al acestuia, va hotărî înainte de începerea concursului acordarea gradelor de medic primar I sau II medicilor propuşi a face parte din aceste comisii.
Paragraf
Acordarea gradelor se va face cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul regulament şi numai în limita numărului strict necesar constituirii comisiilor la prima sesiune.
ART

Articolul 18

Paragraf
În aplicarea nomenclatorului aprobat prin Legea nr. 57/1974, la primele doua sesiuni se pot prezenta la concursul pentru obţinerea gradului II medicii primari gradul III care au o vechime de 3 ani în grad, iar pentru gradul I, medicii primari gradul III cu o vechime de minimum 6 ani în grad.
Paragraf
Pentru a se da posibilitatea candidaţilor care n-au putut obţine gradul I să poată participa la concursul pentru gradul II, sesiunile se organizează separat.
ART

Articolul 19

Paragraf
Unităţile unde sînt încadraţi medicii care candidează pentru obţinerea gradului I sau II sînt obligate sa elibereze, la cererea acestora, toate actele necesare pentru participarea la concurs.
ANX

Anexa 1

PRE PRE_246
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_246
PRE PRE_248
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_248
ANX

Anexa 2

PRE PRE_254
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_254
PRE PRE_256
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_256

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031