AcasăLegislațieNORME din 28 iulie 2015

NORME din 28 iulie 2015privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare

În vigoare
Emitent:MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Publicat:10.04.2018
Versiune:consolidata
Sursă oficială
17 versiuni ale acestui act — din 14 octombrie 2016 până azi. Vezi textul la orice dată

Notă

Paragraf
*) Aprobate prin ORDINUL nr. M.69 din 28 iulie 2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 596 din 7 august 2015.

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Paragraf
Prezentele norme reglementează selecția cadrelor militare pentru evoluția în carieră, în vederea:
litera A)
promovării în funcții și/sau înaintării în grad a cadrelor militare pe baza performanțelor profesionale obținute de-a lungul carierei, a experienței profesionale acumulate, a nivelului de studii dobândite, precum și a competențelor, aptitudinilor și atitudinilor profesionale;
litera B)
creării cadrului procedural care să permită intrarea în competiție a tuturor candidaților eligibili, în condițiile prevăzute de actele normative, și ierarhizarea acestora în vederea promovării în funcții, în condiții de transparență și egalitate de șanse;
litera C)
trecerii maiștrilor militari și subofițerilor în corpul ofițerilor.

Articolul 2

Alineatul (1)
În sensul prezentelor norme, prin promovarea în funcție se înțelege:
litera A)
eliberarea cadrelor militare din funcțiile deținute și numirea în funcții de execuție sau de comandă/conducere, prevăzute în statele de organizare cu grade superioare gradelor funcțiilor din care au fost eliberate;
litera B)
eliberarea cadrelor militare din funcțiile în care sunt încadrate și numirea în funcții situate la niveluri ierarhice superioare, prevăzute în statele de organizare cu aceleași grade;
litera C)
eliberarea cadrelor militare din funcții cu atribuții de execuție și numirea în funcții cu atribuții de comandă/conducere, prevăzute cu aceleași grade.
Alineatul (2)
În sensul prezentelor norme, noțiunea de "funcție" este aceeași cu cea de "post".

Capitolul II ORGANIZAREA SISTEMULUI DE IERARHIZARE ȘI SELECȚIE

Articolul 3

Paragraf
Structurile implicate în procesul de ierarhizare și selecție a cadrelor militare în vederea promovării în funcții și/sau înaintării în grad sunt:
litera A)
comisiile de selecție;
litera B)
secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție;
litera C)
structurile de resurse umane de la toate eșaloanele;
litera D)
comisiile de interviu.

Articolul 4

Alineatul (1)
Comisiile de selecție au competențele generale stabilite prin Ghidul carierei militare și competențele specifice stabilite prin prezentele norme.
Alineatul (2)
Competențele specifice ale comisiilor de selecție reprezintă limitele în care acestea pot emite hotărâri privind promovarea în funcții și/sau înaintarea în grad a cadrelor militare, potrivit corpului profesional din care fac parte, avizarea candidaților în vederea participării la concursuri/examene organizate conform prevederilor legislației naționale pentru încadrarea unor funcții, precum și trecerea maiștrilor militari și subofițerilor în corpul ofițerilor.
Alineatul (3)
Comisiile de selecție și competențele specifice ale acestora sunt următoarele:
litera A)
Comisia de selecție nr. 1 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade de general/similar; de a analiza și aviza ofițerii propuși să li se acorde gradul de general de brigadă/similar - cu o stea și de înaintare a generalilor/similar în gradul următor;
litera B)
Comisia de selecție nr. 2 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade de colonel/comandor; de a analiza și aviza ofițerii care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul de colonel/comandor;
litera C)
Comisia de selecție nr. 3 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale Statului Major General și structurilor subordonate nemijlocit acestuia, mai puțin ale statelor majore ale categoriilor de forțe și comandamentelor; de a analiza și aviza cadrele militare din cadrul Statului Major General și al structurilor subordonate nemijlocit acestuia, mai puțin statele majore ale categoriilor de forțe și comandamentele, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera D)
Comisia de selecție nr. 4 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor centrale, ale celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale și ale structurilor subordonate acestora, altele decât Statul Major General; de a analiza și aviza cadrele militare din cadrul structurilor centrale, al celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale și al structurilor subordonate acestora, altele decât Statul Major General, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera E)
Comisia de selecție nr. 5 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Forțele Terestre, cu excepția funcțiilor prevăzute în statele de organizare cu grade de până la maior/locotenent-comandor, inclusiv, din cadrul diviziilor și al structurilor subordonate acestora; de a analiza și aviza ofițerii din Forțele Terestre, cu excepția celor cu grade de până la căpitan, inclusiv, din cadrul diviziilor și al structurilor subordonate acestora, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera F)
Comisia de selecție nr. 6 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Forțele Aeriene; de a analiza și aviza ofițerii din Forțele Aeriene, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera G)
Comisia de selecție nr. 7 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Forțele Navale, cu excepția funcțiilor prevăzute cu grade de până la maior/locotenent-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale Flotei; de a analiza și aviza ofițerii din Forțele Navale, cu excepția celor cu grade de până la căpitan, inclusiv, din cadrul Flotei, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera H)
Comisia de selecție nr. 8 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa maiștrii militari și subofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute în statele de organizare ale structurilor militare din Forțele Terestre, cu excepția diviziilor și a structurilor subordonate acestora; de a analiza și aviza maiștrii militari și subofițerii din cadrul Forțelor Terestre, cu excepția celor din cadrul diviziilor și al structurilor subordonate acestora, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor;
litera I)
Comisia de selecție nr. 9 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa maiștrii militari și subofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute în statele de organizare ale structurilor militare din Forțele Aeriene; de a analiza și aviza maiștrii militari și subofițerii din cadrul Forțelor Aeriene, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor;
litera J)
Comisia de selecție nr. 10 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa maiștrii militari și subofițerii în vederea promovării în funcții prevăzute în statele de organizare ale structurilor militare din Forțele Navale, cu excepția Flotei; de a analiza și aviza maiștrii militari și subofițerii din cadrul Forțelor Navale, cu excepția celor din cadrul Flotei, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor;
litera K)
Comisia de selecție nr. 11 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Comandamentul logistic întrunit; de a analiza și aviza cadrele militare din Comandamentul logistic întrunit, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera L)
Comisia de selecție nr. 12 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Comandamentul comunicațiilor și informaticii; de a analiza și aviza cadrele militare din Comandamentul comunicațiilor și informaticii, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor, până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, inclusiv;
litera M)
Comisia de selecție nr. 13 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la maior/locotenent-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Divizia 2 Infanterie; de a analiza și aviza cadrele militare din Divizia 2 Infanterie, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor până la maior/locotenent-comandor, inclusiv;
litera N)
Comisia de selecție nr. 14 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la maior/locotenent-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din Divizia 4 Infanterie; de a analiza și aviza cadrele militare din Divizia 4 Infanterie care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor până la maior/locotenent-comandor, inclusiv;
litera O)
Comisia de selecție nr. 15 are următoarele competențe: de a analiza, ierarhiza și selecționa cadrele militare în vederea promovării în funcții prevăzute cu grade de până la maior/locotenent-comandor, inclusiv, în statele de organizare ale structurilor militare din cadrul Flotei; de a analiza și aviza cadrele militare din cadrul Flotei care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor până la maior/locotenent-comandor, inclusiv;
litera P)
Comisia de selecție nr. 16 are competența de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii pentru promovarea în funcții de consilieri juridici prevăzute în statele de organizare, cu grade de până la colonel, inclusiv;
litera Q)
Comisia de selecție nr. 17 are competența de a analiza și selecționa maiștrii militari și subofițerii în vederea participării la concursul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a ofițerilor în activitate.
Alineatul (4)
Comisia de selecție nr. 2 are și competența de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii pentru încadrarea funcțiilor prevăzute cu grade de colonel/comandor, alocate României, din cadrul structurilor militare multinaționale dislocate pe teritoriul statului român.
Alineatul (5)
Comisia de selecție nr. 5 are și competența de a analiza, ierarhiza și selecționa ofițerii pentru încadrarea funcțiilor prevăzute cu grade de până la locotenent-colonel/căpitan-comandor, alocate României, din cadrul structurilor militare multinaționale dislocate pe teritoriul statului român.
Alineatul (6)
Comisia de selecție nr. 8 are și competența de a analiza, ierarhiza și selecționa maiștrii militari și subofițerii pentru încadrarea funcțiilor alocate României din cadrul structurilor militare multinaționale dislocate pe teritoriul statului român.
Alineatul (7)
Comisiile de selecție menționate la alin. (4)-(6) au și competența de a analiza și aviza cadrele militare încadrate în funcțiile alocate României în cadrul structurilor militare multinaționale dislocate pe teritoriul statului român, care îndeplinesc condițiile pentru înaintarea în gradul următor.

Articolul 5

Paragraf
Componența comisiilor de selecție și structurile care asigură secretariatele tehnice ale acestora sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 6

Paragraf
Secretariatele tehnice sunt entități organizaționale permanente care se constituie la nivelul structurilor pe lângă care funcționează comisiile de selecție și au rolul de a susține activitatea acestora.

Articolul 7

Paragraf
În cazul în care președinții sau membrii titulari din comisiile de selecție se află în misiuni ordonate în afara garnizoanei sau în străinătate, internați în spital, în concedii medicale sau de odihnă ori în alte activități ordonate, la comisii se prezintă înlocuitorii legali.

Capitolul III FUNCȚIONAREA SISTEMULUI DE IERARHIZARE ȘI SELECȚIE

Secţiunea 1 IERARHIZAREA ȘI SELECȚIA CADRELOR MILITARE ÎN VEDEREA PROMOVĂRII ÎN FUNCȚII

Articolul 8

Paragraf
Ierarhizarea și selecția cadrelor militare în vederea promovării în funcții se realizează prin procedură normală sau prin procedură de urgență.

Articolul 9

Paragraf
Procedura normală cuprinde următoarele activități:
litera A)
transmiterea tabelului cu funcțiile vacante, întocmit conform modelului dinanexa nr. 2, de către structurile centrale la Secretariatul general, până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, pentru a fi publicat în luna următoare în Buletinul Informativ al Armatei și postat pe pagina de INTRAMAN a Secretariatului general;
litera B)
transmiterea fișelor posturilor vacante de către comandanții/șefii structurilor în cadrul cărora se află acestea la secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție care au competența de a le analiza, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicare;
litera C)
întocmirea și depunerea rapoartelor personale de către cadrele militare până în ultima zi lucrătoare, inclusiv, a lunii în care s-au publicat funcțiile vacante;
litera D)
transmiterea de către comandanți/șefi, direct la secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție în competența cărora se află analiza funcțiilor vacante, a tabelului centralizator cu candidații care au solicitat să fie analizați de comisia de selecție, întocmit conform modelului prevăzut înanexa nr. 3, însoțit de rapoartele personale ale cadrelor militare și memoriile originale ale acestora; documentele se transmit în primele 3 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor, iar tabelul centralizator cu candidații care au solicitat să fie analizați de comisia de selecție se transmite și prin rețeaua INTRAMAN;
litera E)
întocmirea de către secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție a documentelor prevăzute la art. 29 lit. b),d),e)șif)conform modelelor prevăzute înanexele nr. 4,5și6, în termen de 10 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera F)
desfășurarea ședințelor comisiilor de selecție în termen de 15 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor, conform algoritmului specificat la art. 15-25;
litera G)
elaborarea de către secretariatele tehnice a proceselor-verbale ale comisiilor de selecție, conform modelului prevăzut înanexa nr. 7, și a hotărârii comisiei de selecție, conform modelului prevăzut înanexa nr. 8, în termen de 17 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera H)
transmiterea hotărârii comisiei de selecție comandanților/șefilor care au competențe de numire în funcții, în termen de 18 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera I)
transmiterea de către secretariatele tehnice a listei candidaților care întrunesc condițiile pentru a participa la interviu la structurile militare unde se organizează interviul și la structurile militare unde sunt încadrați candidații, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera J)
desfășurarea probelor de interviu în termen de 27 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera K)
transmiterea proceselor-verbale cu rezultatele probelor de interviu de către structurile militare care le-au organizat la secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera L)
întocmirea tabelului centralizator cu ierarhia finală a candidaților, rezultată după analiza în comisia de selecție și după desfășurarea interviului, conform modelului prevăzut înanexa nr. 9;
litera M)
emiterea hotărârii comisiei de selecție, pentru funcțiile prevăzute cu interviu, în prima ședință după desfășurarea interviului, în termen de 35 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor;
litera N)
transmiterea hotărârii comisiei de selecție comandanților/ șefilor care au competențe de numire în funcții, în termen de 36 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a rapoartelor.

Articolul 10

Alineatul (1)
Procedura de urgență se aplică în situația în care neîncadrarea unor funcții afectează starea de operaționalizare și/sau funcționarea eficientă a structurilor militare.
Alineatul (2)
Inițierea procedurii de urgență pentru promovarea cadrelor militare în funcții vacante se face la inițiativa sau cu aprobarea ministrului apărării naționale, la propunerea comandanților/șefilor structurilor centrale și ai celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale.
Alineatul (3)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), șeful Statului Major General poate iniția sau aproba procedura de urgență, la propunerea șefului Direcției personal și mobilizare, pentru promovarea cadrelor militare în funcții vacante din cadrul Statului Major General și al structurilor subordonate acestuia, mai puțin pentru cele prevăzute în statele de organizare cu grade de generali/similar.
Alineatul (4)
Propunerile specificate la alin. (2) și (3) cuprind elementele de identificare ale funcțiilor vacante prevăzute în anexa nr. 2 și candidații pentru fiecare funcție vacantă.
Alineatul (5)
Propunerile specificate la alin. (2) se avizează de către șeful Direcției management resurse umane.

Articolul 11

Paragraf
Selecționarea cadrelor militare pentru promovarea în funcții prin procedura de urgență se face fără interviu.

Articolul 12

Paragraf
Procedura de urgență cuprinde următoarele activități:
litera A)
transmiterea de către șeful structurii care a solicitat inițierea procedurii de urgență a raportului cu aprobarea ministrului apărării naționale sau a șefului Statului Major General, după caz, a memoriilor originale și a fișelor posturilor vacante la secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție care au competența selecționării candidaților pentru promovarea în funcțiile vacante; documentele se transmit în termen de două zile lucrătoare de la data obținerii aprobării;
litera B)
desfășurarea de către secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție a activităților prevăzute la art. 29 lit. b),d)șie), în termen de 3 zile lucrătoare de la data obținerii aprobării;
litera C)
desfășurarea ședințelor comisiilor de selecție, în termen de 6 zile lucrătoare de la data obținerii aprobării, conform algoritmului specificat la art. 16, art. 17 alin. (1) și art. 22și23;
litera D)
elaborarea de către secretariatele tehnice a proceselor-verbale ale comisiilor de selecție, conform modelului prevăzut înanexa nr. 7, și a hotărârii comisiei de selecție, conform modelului prevăzut înanexa nr. 8, în termen de 7 zile lucrătoare de la data obținerii aprobării;
litera E)
transmiterea hotărârii comisiei de selecție comandanților/ șefilor care au competențe de numire în funcții, în termen de 8 zile lucrătoare de la data obținerii aprobării.

Secţiunea a 2-a ANALIZAREA CADRELOR MILITARE ÎN VEDEREA ÎNAINTĂRII ÎN GRADUL URMĂTOR

Articolul 13

Paragraf
Cadrele militare care sunt analizate pentru a fi promovate în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade superioare celor deținute și au împlinit stagiul minim în grad sunt analizate și pentru înaintarea în gradul următor.

Articolul 14

Alineatul (1)
Cadrele militare numite în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade superioare celor deținute sunt analizate în comisiile de selecție, astfel încât înaintarea în gradul următor să se facă la împlinirea stagiului minim în grad.
Alineatul (2)
Activitățile desfășurate pentru analiza cadrelor militare în vederea înaintării în gradul următor sunt:
litera A)
înaintarea, ierarhic, de către structurile de resurse umane a listei cu cadrele militare propuse a fi înaintate în gradul următor la secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție, cu cel puțin 75 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru înaintarea în gradul următor;
litera B)
analizarea cadrelor militare în ședințele comisiilor de selecție cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru înaintarea în gradul următor;
litera C)
trimiterea de către secretariatele tehnice a hotărârilor comisiilor de selecție la comandanții/șefii care au competențe de a prezenta propuneri/înainta în gradul următor, în termen de 5 zile lucrătoare de la data desfășurării ședinței comisiei de selecție.

Secţiunea a 2^1-a AVIZAREA MAIȘTRILOR MILITARI ȘI A SUBOFIȚERILOR ÎN ACTIVITATE ÎN VEDEREA PARTICIPĂRII LA CONCURSUL DE ADMITERE LA CURSUL DE FORMARE A OFIȚERILOR ÎN ACTIVITATE

Articolul 14^1

Alineatul (1)
Avizarea maiștrilor militari și subofițerilor în vederea participării la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate pe filieră indirectă se desfășoară într-o singură sesiune anuală, în luna aprilie.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în condițiile modificării Planului de școlarizare, ședințele Comisiei de selecție nr. 17 pentru avizarea maiștrilor militari și a subofițerilor în vederea participării la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate pot avea loc ori de câte ori situația o impune.
Alineatul (3)
În vederea avizării maiștrilor militari și subofițerilor pentru participarea la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate, președintele și membrii Comisiei de selecție nr. 17 analizează îndeplinirea cumulativă a criteriilor specifice de recrutare prevăzute la art. 14 alin. (3) din Instrucțiunile privind recrutarea, selecția, formarea profesională și evoluția în cariera militară în Armata României, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.30/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 14^2

Paragraf
În perioada 1-31 martie a fiecărui an se desfășoară următoarele activități:
litera A)
maiștrii militari și subofițerii interesați întocmesc rapoarte personale, adresate comandanților/șefilor unităților militare din care fac parte, până la data de 20 martie a fiecărui an, prin care își exprimă opțiunea de a participa la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate;
litera B)
maiștrii militari și subofițerii prevăzuți la lit. a)furnizează, din proprie inițiativă sau la solicitarea prealabilă a structurilor de resurse umane, datele necesare pentru actualizarea memoriului original și a fișei de evidență din aplicația RESMIL și specifică în raportul de participare la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate faptul că au verificat corectitudinea datelor personale înscrise în fișa de evidență din aplicația RESMIL, iar acestea sunt consemnate corect;
litera C)
comandanții/șefii dispun structurilor de resurse umane măsurile necesare privind promovarea rapoartelor cadrelor militare pentru participarea la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate direct la secretariatul tehnic al Comisiei de selecție nr. 17, până cel mai târziu în ultima zi a lunii martie;
litera D)
structurile de resurse umane transmit secretariatului tehnic al Comisiei de selecție nr. 17 următoarele documente: tabelul nominal cu maiștrii militari și subofițerii care au solicitat să participe la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate, rapoartele personale ale cadrelor militare, fișele cu principalele date validate din aplicația RESMIL și memoriile originale ale acestora; tabelul nominal cu maiștrii militari și subofițerii care au solicitat să participe la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate și fișele cu principalele date se transmit și în format electronic, editabil, respectiv needitabil, utilizându-se rețeaua INTRAMAN.

Articolul 14^3

Paragraf
În perioada 1-30 aprilie a fiecărui an se desfășoară următoarele activități:
litera A)
secretariatul tehnic al Comisiei de selecție nr. 17 întocmește tabelul cu maiștrii militari și subofițerii propuși pentru a fi avizați în vederea participării la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate;
litera B)
președintele și membrii Comisiei de selecție nr. 17 desfășoară ședința comisiei de selecție în cadrul căreia analizează toți maiștrii militari și subofițerii pentru care au primit propuneri prin intermediul secretariatelor tehnice privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la participarea acestora la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate;
litera C)
secretariatul tehnic al Comisiei de selecție nr. 17 redactează hotărârea comisiei și procesul-verbal al ședinței acesteia, la care se anexează tabelul cu maiștrii militari și subofițerii avizați pentru participarea la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate;
litera D)
secretariatul tehnic al Comisiei de selecție nr. 17 transmite structurilor militare în care sunt încadrați maiștrii militari și subofițerii care au solicitat participarea la concursul de admitere la cursul de formare a ofițerilor în activitate avizul favorabil al comisiei de selecție pentru fiecare dintre cei care îndeplinesc în totalitate criteriile prevăzute la art. 14^1 alin. (3), precum și tabelele cu cei care nu au fost avizați favorabil, cu specificarea condițiilor legale care nu sunt îndeplinite; avizul este parte componentă a dosarului de candidat, întocmit de către biroul informare-recrutare pentru participarea acestora la concurs.

Secţiunea a 3-a DESFĂȘURAREA ȘEDINȚELOR COMISIILOR DE SELECȚIE

Articolul 15

Alineatul (1)
Ședințele comisiilor de selecție se desfășoară la ordinul președintelui comisiei de selecție în perioadele prevăzute la art. 9 lit. f) și la art. 12 lit. c), cu excepția ședinței Comisiei de selecție nr. 17, care se desfășoară la nevoie.
Alineatul (2)
Ședințele comisiilor de selecție se pot desfășura cu participarea a cel puțin două treimi din membri.

Articolul 16

Alineatul (1)
La începutul fiecărei ședințe a comisiei de selecție, președintele acesteia face precizări privind principalele obligații și responsabilități prevăzute în prezentele norme și anunță ordinea de zi.
Alineatul (2)
După anunțarea ordinii de zi, președintele și membrii comisiei au obligația să verifice documentele prezentate de către secretariatul tehnic și să completeze declarația pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 10.
Alineatul (3)
Președintele și membrii comisiei nu participă la ierarhizarea și selecția candidaților pentru ocuparea unei funcții, dacă se află cu unul dintre candidați în una dintre următoarele situații:
litera A)
este soț/soție, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al/a cel puțin unuia dintre candidați;
litera B)
se află în raporturi de subordonare nemijlocită față de cel puțin unul dintre candidați;
litera C)
se află ori s-a aflat în ultimii 5 ani în relații patrimoniale cu oricare dintre candidați;
litera D)
se găsește în alte situații de conflict de interese prevăzute de lege.
Alineatul (4)
În cazul constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (3), ulterior desfășurării selecției, dar nu mai târziu de data numirii în funcție, rezultatul selecției se recalculează prin eliminarea evaluării membrului comisiei aflat în aceste situații, pentru toți candidații participanți la selecție pentru ocuparea funcției respective.
Alineatul (5)
Dacă, în situațiile prevăzute la alin. (3) și (4), nu este asigurată validitatea evaluării de către cel puțin două treimi din numărul membrilor comisiei, ședința pentru încadrarea funcției respective se repetă în termen de două zile lucrătoare, luându-se măsuri de înlocuire a membrilor comisiei de selecție aflați în conflict de interese, prin grija comandanților/șefilor structurilor din care aceștia fac parte, la solicitarea președintelui comisiei.

Articolul 17

Alineatul (1)
În procesul de analiză, ierarhizare și selecție a candidaților, membrii comisiei studiază memoriile originale, fișele cu principalele date, fișele posturilor vacante, completează și semnează fișa de evaluare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.
Alineatul (2)
Experiența profesională dobândită de-a lungul carierei se cuantifică astfel:
litera A)
un punct pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și două puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 1, pe o perioadă de minimum 2 ani;
litera B)
două puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 2, pe o perioadă de minimum 2 ani;
litera C)
trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și patru puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 3, pe o perioadă de minimum 2 ani;
litera D)
patru puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de execuție și cinci puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de conducere în structuri de nivel 4, pe o perioadă de minimum 2 ani;
litera E)
trei puncte pentru îndeplinirea fiecărei funcții de instructor pe o perioadă de minimum 2 ani;
litera F)
un punct pentru fiecare 6 luni cumulate în care au fost îndeplinite atribuții de instructor asociat;
litera G)
un punct pentru fiecare 6 luni de participare neîntreruptă sau cumulată din perioade de câte cel puțin 3 luni neîntrerupte, în misiuni și operații în afara teritoriului statului român.
Alineatul (3)
Ierarhizarea structurilor militare pe niveluri este reglementată prin ordin al ministrului apărării naționale.
Alineatul (4)
Candidaților care au absolvit cursul de bază li se acordă un punct dacă au obținut o medie cuprinsă între 9,00 și 9,50, respectiv două puncte dacă aceasta este mai mare.
Alineatul (5)
Pentru deținerea titlului de doctor în științe obținut în domeniul fundamental al studiilor universitare de licență și de master corespunzătoare domeniului funcției pentru care candidează se acordă patru puncte.
Alineatul (6)
Fiecare criteriu specificat la lit. d), e) și f) din secțiunea B a anexei nr. 11 se evaluează prin acordarea unui punctaj de la 1 la 10.

Articolul 18

Paragraf
Punctajele acordate individual de către fiecare membru al comisiei, conform precizărilor de la art. 17 alin. (2)-(5), se transformă în note prin împărțirea la 10 a sumei punctelor acordate.

Articolul 19

Paragraf
Punctajul individual al fiecărui candidat se calculează prin împărțirea sumei notelor specificate la art. 18 la numărul componenților comisiei de selecție care au evaluat candidatul respectiv.

Articolul 20

Alineatul (1)
Pentru funcțiile pentru care nu se organizează interviu, punctajul individual calculat conform prevederilor art. 19 reprezintă punctajul final acordat candidatului de către comisia de selecție.
Alineatul (2)
Pentru funcțiile pentru care se organizează interviu, punctajul final se calculează prin împărțirea la doi a sumei punctajului individual, calculat conform prevederilor art. 19, și a punctajului obținut la interviu.

Articolul 21

Alineatul (1)
Comisiile de selecție ierarhizează candidații pe baza punctajului final, fapt ce se consemnează în procesul-verbal al ședinței și care constituie fundamentul elaborării hotărârii.
Alineatul (2)
În cazul în care doi sau mai mulți candidați obțin același punctaj final, pentru departajarea acestora se utilizează punctajul acordat pentru experiența profesională, prevăzut la art. 17 alin. (2). Dacă egalitatea se menține, departajarea se realizează după punctajul acordat pentru evaluarea adecvării experienței profesionale la cerințele funcției, prevăzut în anexa nr. 11 secțiunea B lit. d).

Articolul 22

Paragraf
Membrii comisiei de selecție analizează, individual, îndeplinirea condițiilor de către cadrele militare propuse pentru înaintarea în gradul următor și consemnează prin "da" sau "nu", după caz, rezultatul analizei în tabelele întocmite în acest sens de către secretariatele tehnice.

Articolul 23

Paragraf
Pentru funcțiile vacante care se încadrează prin concurs, organizat conform prevederilor legislației naționale, membrii comisiei de selecție analizează, individual, îndeplinirea condițiilor de către cadrele militare care au solicitat participarea la concurs și consemnează prin "da" sau "nu", după caz, rezultatul analizei în tabelele întocmite în acest sens de către secretariatele tehnice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12.

Articolul 24

Paragraf
Pentru situațiile specificate la art. 22 și 23, hotărârile comisiilor de selecție se adoptă prin majoritatea simplă a participanților la ședință.

Articolul 25

Alineatul (1)
Hotărârile comisiilor de selecție sunt definitive și se pun în aplicare de către comandanții/șefii care au competențe în acest sens, pentru emiterea ordinelor de numire în funcții a candidaților clasați pe primul loc în ordinea descrescătoare a punctajelor finale și/sau pentru emiterea ordinelor de înaintare în gradul următor.
Alineatul (2)
În situația în care un candidat a participat la selecția pentru încadrarea mai multor funcții vacante și s-a clasat pe primul loc pentru cel puțin două funcții vacante, ordinul de numire se emite numai pentru prima funcție vacantă la care s-a clasat pe primul loc, în ordinea opțiunilor exprimate în raportul personal prin care s-a înscris la selecție, iar pentru celelalte funcții vacante sunt numiți candidații clasați pe locul al doilea.
Alineatul (3)
În situația în care candidatul care s-a clasat pe primul loc se retrage/renunță până la data emiterii ordinului de numire, acesta se emite pentru candidatul clasat pe locul următor.
Alineatul (4)
În situația în care la selecția pentru încadrarea unei funcții s-a înscris un singur candidat, care a fost selecționat și apoi se retrage/renunță înainte de data emiterii ordinului de numire, funcția se republică.

Capitolul IV RESPONSABILITĂȚILE CADRELOR MILITARE ȘI ALE STRUCTURILOR IMPLICATE ÎN PROCESUL DE ANALIZĂ, IERARHIZARE ȘI SELECȚIE

Secţiunea 1 RESPONSABILITĂȚILE CADRELOR MILITARE

Articolul 26

Alineatul (1)
În vederea promovării în funcții, cadrele militare au următoarele responsabilități:
litera A)
să se informeze despre funcțiile vacante, elementele specifice ale acestora și datele privind desfășurarea selecției, publicate în mijloacele de informare prevăzute la art. 9 lit. a);
litera B)
să întocmească rapoarte personale, adresate comandanților/șefilor unităților militare din care fac parte, prin care să își exprime opțiunea de a participa la selecția organizată pentru încadrarea uneia dintre funcțiile vacante publicate sau pentru trecerea maiștrilor militari și subofițerilor în corpul ofițerilor, în termenele prevăzute de prezentele norme;
litera C)
să furnizeze datele necesare pentru actualizarea memoriului original, din proprie inițiativă sau la solicitarea prealabilă a structurilor de resurse umane;
litera D)
să verifice și să semneze de luare la cunoștință tabelul centralizator cu candidații care au solicitat să fie analizați de comisia de selecție, prevăzut la art. 9 lit. d);
litera E)
să se prezinte la locul, data și ora stabilite pentru susținerea interviului.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), cadrele militare pot solicita să candideze pentru încadrarea mai multor funcții numai dacă acestea se analizează prin același tip de procedură și cu susținerea acelorași probe de selecție, urmând să precizeze în rapoartele personale prioritatea de încadrare a acestora.
Alineatul (3)
Rapoartele personale de participare la selecție se înregistrează la compartimentul documente clasificate.

Secţiunea a 2-a RESPONSABILITĂȚILE STRUCTURILOR DE RESURSE UMANE

Articolul 27

Paragraf
Structurile de resurse umane au următoarele responsabilități:
litera A)
să întocmească tabelul cu funcțiile vacante, conform modelului prevăzut înanexa nr. 2, pe care îl prezintă pentru aprobare comandanților/șefilor ierarhici, în scopul publicării acestora;
litera B)
să verifice și să actualizeze memoriile originale și datele personale din aplicația RESMIL ale cadrelor militare care și-au exprimat opțiunea de a participa la selecție;
litera C)
să înainteze rapoartele personale și memoriile originale ale cadrelor militare menționate la lit. b), tabelul centralizator cu candidații care au solicitat să fie analizați de comisia de selecție, conformanexei nr. 3, și fișele posturilor vacante, direct către secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție în analiza cărora se află funcțiile vacante;
litera D)
să transmită la secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție, prin rețeaua INTRAMAN, tabelul centralizator cu candidații care au solicitat să fie analizați de comisia de selecție, conformanexei nr. 3;
litera E)
să asigure documentele necesare, în vederea întocmirii dosarelor de candidat, maiștrilor militari și subofițerilor care participă la susținerea probelor de selecție și la concursul/ examenul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a ofițerilor în activitate, conform reglementărilor specifice stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
litera F)
să întocmească și să înainteze secretariatelor tehnice ale comisiilor de selecție listele cu cadrele militare care îndeplinesc condițiile de înaintare în gradul următor.

Secţiunea a 3-a RESPONSABILITĂȚILE COMANDANȚILOR/ȘEFILOR

Articolul 28

Alineatul (1)
În raport cu competențele stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare, comandanții/șefii de la toate eșaloanele au următoarele responsabilități:
litera A)
să dispună înaintarea pe cale ierarhică, în scris și în format electronic, la structurile centrale și cele subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale a tabelului cu funcțiile vacante din subordine propuse a fi încadrate;
litera B)
să dispună informarea cadrelor militare din subordine despre funcțiile vacante publicate, astfel încât să se respecte termenele de întocmire a rapoartelor personale prevăzute de prezentele norme;
litera C)
să dispună măsurile necesare pentru înaintarea rapoartelor cadrelor militare direct la secretariatele tehnice care funcționează pe lângă comisiile de selecție;
litera D)
să informeze comandanții/șefii ierarhici despre participarea la selecție a cadrelor militare din subordine;
litera E)
să asigure transmiterea documentelor prevăzute la art. 27 lit. c)-f)către secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție;
litera F)
să dispună măsurile necesare pentru a permite prezența cadrelor militare din subordine în vederea susținerii interviului organizat pentru încadrarea funcțiilor pentru care acestea au optat.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), comandanții structurilor subordonate operațional/sub control operațional la Direcția generală de informații a apărării sau la structurile din compunerea/subordinea acesteia nu transmit funcțiile vacante pentru publicare în Buletinul Informativ al Armatei.

Secţiunea a 4-a RESPONSABILITĂȚILE SECRETARIATELOR TEHNICE ALE COMISIILOR DE SELECȚIE

Articolul 29

Paragraf
Secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție au următoarele responsabilități:
litera A)
să centralizeze documentele prevăzute la art. 27 lit. c)-f);
litera B)
să genereze, din aplicația informatică RESMIL, fișele cu principalele date ale cadrelor militare care s-au înscris la selecție;
litera C)
să analizeze documentele prevăzute la lit. a)șib) pentru verificarea îndeplinirii criteriilor obligatorii specificate înanexa nr. 11 secțiunea A, precum și a condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cadrelor militare la analiză în cadrul comisiilor de selecție;
litera D)
să întocmească, pe grade și în ordine alfabetică, tabelul cuprinzând cadrele militare care nu îndeplinesc criteriile obligatorii, conform modelului specificat înanexa nr. 4, și tabelul cu cadrele militare care îndeplinesc criteriile obligatorii pentru a fi analizate în cadrul comisiilor de selecție, conform modelului specificat înanexa nr. 5, pe care le prezintă membrilor comisiilor de selecție, însoțite și de opțiunile și datele suplimentare furnizate de comandanții/șefii ierarhici, precum și cele rezultate din memoriile originale;
litera E)
să întocmească pentru fiecare candidat fișa de evaluare, conform modelului prevăzut înanexa nr. 11, după caz;
litera F)
să întocmească tabelul centralizator cu propunerile pentru înaintarea în gradul următor, conform modelului prevăzut înanexa nr. 6;
litera G)
să centralizeze punctajul acordat de către membrii comisiilor de selecție și să întocmească tabelul centralizator cu ierarhia, în ordinea descrescătoare a mediilor aritmetice obținute de cadrele militare evaluate, conform modelului prevăzut înanexa nr. 13;
litera H)
să redacteze, în urma desfășurării ședințelor comisiilor de selecție, procesul-verbal, conform precizărilor dinanexa nr. 7, la care anexează tabelul centralizator prevăzut la lit. g);
litera I)
să comunice în scris comandanților/șefilor structurilor militare în care sunt încadrate cadrele militare înscrise la selecție, precum și celor care organizează interviul candidații care îndeplinesc condițiile pentru a participa la interviu;
litera J)
să comunice în scris comandanților/șefilor structurilor militare în care sunt încadrate cadrele militare înscrise la selecție candidații care nu au obținut nota minimă la interviu sau nu au fost ierarhizați de comisia de selecție, cu precizarea criteriilor obligatorii neîndeplinite;
litera K)
să trimită documentele cadrelor militare înscrise la selecție la structurile cu atribuții în domeniu, în vederea eliberării avizului de specialitate, potrivit legislației specifice, pentru încadrarea funcțiilor care necesită acest aviz, potrivit prevederilor art. 42;
litera L)
să întocmească tabelul centralizator cu ierarhia finală a candidaților, rezultată după analizarea în comisia de selecție și desfășurarea interviului, conform modelului prevăzut înanexa nr. 9;
litera M)
să redacteze hotărârea comisiei de selecție în baza procesului-verbal prevăzut la lit. h) și a procesului-verbal al comisiei de interviu, după caz, conform modelului prevăzut înanexa nr. 8;
litera N)
să întocmească tabelul cu candidații selecționați, conform modelului prevăzut înanexa nr. 14, și să îl înainteze, împreună cu copia hotărârii comisiei de selecție sau un extras al acesteia, după caz, comandanților/șefilor care au competența de a emite ordine de numire în funcție/înaintare în grad;
litera O)
să informeze în scris structurile care au înaintat rapoartele candidaților despre punctajele obținute și locurile pe care s-au clasat aceștia;
litera P)
să păstreze confidențialitatea informațiilor despre candidații evaluați, punctajele acordate și hotărârile adoptate.

Articolul 30

Paragraf
Secretarii comisiilor de selecție nu participă la analizarea, ierarhizarea și selecția cadrelor militare, cu excepția secretarilor comisiilor de selecție nr. 1, 2 și 3.

Secţiunea a 5-a RESPONSABILITĂȚILE COMISIILOR DE SELECȚIE

Articolul 31

Paragraf
Responsabilitățile comisiilor de selecție sunt:
litera A)
să analizeze toate cadrele militare pentru care au primit propuneri prin intermediul secretariatelor tehnice privind îndeplinirea cerințelor și criteriilor specifice pentru participarea la selecție și să le stabilească pe cele care continuă procesul de selecție;
litera B)
să evalueze și să ierarhizeze cadrele militare stabilite conform prevederilor lit. a);
litera C)
să analizeze și să avizeze cadrele militare propuse a fi înaintate în gradul următor;
litera D)
să analizeze și să avizeze cadrele militare care au optat pentru ocuparea funcțiilor vacante care, potrivit legislației naționale, se ocupă numai prin concurs/examen, dacă îndeplinesc criteriile obligatorii;
litera E)
să păstreze confidențialitatea informațiilor despre candidații evaluați, punctajele acordate și hotărârile adoptate.

Articolul 32

Paragraf
Componenților comisiilor de selecție le este interzis să facă parte din comisiile de interviu pentru funcțiile aflate în competența comisiei respective.

Capitolul V ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA INTERVIULUI

Articolul 33

Alineatul (1)
Interviul se desfășoară în cadrul structurii militare din care face parte funcția vacantă, o singură dată cu toți candidații, în urma comunicării de către secretariatul tehnic al comisiei de selecție a candidaților care au optat pentru ocuparea aceleiași funcții și au fost ierarhizați de comisia de selecție.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), interviul se organizează și la nivelul altor structuri, astfel:
litera A)
la eșalonul superior, pentru încadrarea funcțiilor vacante de comandanți/șefi de unități/mari unități și de locțiitori ai acestora/similare, precum și a celor din structurile militare care nu au în compunere microstructură de resurse umane, cu excepția funcțiilor vacante de comandanți/șefi ai structurilor centrale și ai celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale;
litera B)
la nivelul statelor majore ale categoriilor de forțe sau al comandamentelor, după caz, pentru încadrarea funcțiilor vacante alocate României în cadrul structurilor multinaționale dislocate pe teritoriul statului român.

Articolul 34

Alineatul (1)
Prin interviu se verifică, după caz, în ce măsură candidatul deține competența profesională, aptitudinile, pregătirea de specialitate și experiența profesională în raport cu specificul funcției respective și se obțin informații suplimentare privind aspirațiile profesionale, motivațiile și situația socială a acestuia.
Alineatul (2)
Prin interviu se pot evidenția și o serie de elemente ale personalității candidatului, precum abilitatea de comunicare, flexibilitatea în gândire, viziunea de ansamblu, spontaneitatea sau controlul emoțional.
Alineatul (3)
În cadrul interviului se formulează întrebări ce necesită răspunsuri concrete, întrebări analitice și întrebări bazate pe scenarii/studii de caz, care pot viza aspecte cum sunt:
litera A)
date biografice despre candidat și situația sa socială: locuință, familie, locul de muncă al soției/soțului și altele asemenea;
litera B)
aspecte privind evoluția în carieră;
litera C)
motivația care stă la baza opțiunii pentru ocuparea funcției respective;
litera D)
atribuțiile specifice funcției pentru ocuparea căreia se organizează interviul, cu accent pe latura creativă, care ar putea îmbunătăți activitatea în domeniul respectiv;
litera E)
imaginea de sine a candidatului: puncte tari, puncte slabe;
litera F)
cunoștințe militare generale și de specialitate.
Alineatul (4)
Pentru ocuparea funcțiilor de comandanți/șefi de unități/mari unități vacante, stabilite de către comandanții/șefii structurilor imediat ierarhic superioare, interviul poate fi însoțit de prezentarea unui plan de management, prin care se indică și se argumentează măsurile pe care le-ar adopta candidatul pentru creșterea eficienței activității structurii respective.
Alineatul (5)
Solicitarea prezentării planului de management este posibilă numai în condițiile în care acest fapt s-a menționat la publicarea funcției vacante, conform prevederilor prezentelor norme, și li s-au asigurat candidaților toate informațiile necesare pentru elaborarea planului.

Articolul 35

Alineatul (1)
Comisia pentru desfășurarea interviului se numește de către comandantul structurii la care se desfășoară acesta și are în compunere 3-5 ofițeri, care au gradul cel puțin egal cu cel al candidaților și care sunt încadrați în funcții prevăzute cu grad cel puțin egal cu cel al funcției vacante. În situația organizării interviului pentru încadrarea funcțiilor vacante prevăzute cu grade de colonel, președintele comisiei de interviu este comandantul/șeful/conducătorul sau locțiitorul comandantului/șefului/conducătorului structurii militare la nivelul căreia se organizează interviul.
Alineatul (2)
În situația în care structura militară la care se desfășoară interviul nu poate asigura numărul minim de cadre militare care să respecte condițiile prevăzute la alin. (1), comisia pentru desfășurarea interviului se completează cu ofițeri de la eșalonul superior sau de la alte structuri similare de același nivel ierarhic.
Alineatul (3)
Pentru încadrarea funcțiilor vacante prevăzute cu grade de generali/similar din cadrul tuturor structurilor subordonate Statului Major General, componența comisiei pentru desfășurarea interviului și locul desfășurării acestuia se aprobă de către șeful Statului Major General, la propunerea șefului statului major al categoriei de forțe sau a comandantului comandamentului în care se află funcția vacantă. În situația în care interviul se organizează în vederea încadrării funcțiilor vacante de șefi ai statelor majore ale categoriilor de forțe sau de comandanți ai comandamentelor, propunerile se înaintează de către șeful Direcției personal și mobilizare din Statul Major General.
Alineatul (4)
Pentru încadrarea funcțiilor vacante prevăzute cu grade de generali/similar din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale și al celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, componența comisiei pentru desfășurarea interviului și locul desfășurării acestuia se aprobă de către ministrul apărării naționale, la propunerea șefului structurii în care se află funcția vacantă. Pentru structurile aflate în coordonarea altor structuri, propunerile se înaintează de către comandantul/șeful structurii coordonatoare. Pentru organizarea interviului în vederea încadrării funcțiilor vacante de șefi/locțiitori ai structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale și ai celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, cu excepția celor de șef al Statului Major General și director general al Direcției generale de informații a apărării, propunerile de organizare a interviului se înaintează de către șeful Direcției management resurse umane.

Articolul 36

Paragraf
Membrii comisiei de interviu au aceleași obligații ca și membrii comisiei de selecție, prevăzute la art. 16 alin. (3), iar în situația în care un membru al comisiei de interviu se află în stare de incompatibilitate, comandantul structurii responsabile cu organizarea interviului ia măsuri pentru înlocuirea acestuia.

Articolul 37

Alineatul (1)
Interviul poate consta în probe orale, scrise și practice.
Alineatul (2)
Structura și conținutul interviului se stabilesc de către comisia constituită în acest sens.
Alineatul (3)
Pe timpul desfășurării interviurilor toți candidații susțin aceleași probe și răspund la aceleași întrebări, astfel încât rezultatele acestora să poată fi comparate.
Alineatul (4)
Pe timpul desfășurării fiecărei probe de interviu sau la sfârșitul acesteia, după caz, membrii comisiei acordă, individual, puncte de la 1 la 10 fiecărui candidat.
Alineatul (5)
Punctajul interviului se obține prin calcularea mediei aritmetice, cu două zecimale, a punctajelor acordate de fiecare component al comisiei de interviu pentru fiecare probă a interviului.
Alineatul (6)
Candidații care la proba de interviu nu au obținut un punctaj cel puțin egal cu 6 sunt declarați respinși de către comisia de selecție.

Capitolul VI DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

Articolul 38

Paragraf
Analiza, ierarhizarea și selecția candidaților pentru promovarea în funcțiile vacante publicate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme se realizează și se finalizează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data publicării funcțiilor respective.

Articolul 39

Alineatul (1)
Comandanții/Șefii care au competențe stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale emit ordinul de numire în funcție și/sau de înaintare în grad, în perioada cuprinsă între data primirii hotărârilor comisiilor de selecție și ultima zi lucrătoare a lunii respective, iar prin grija structurilor de resurse umane care contrasemnează aceste ordine informează secretariatele tehnice ale comisiilor de selecție în care au fost analizate cadrele militare asupra punerii în aplicare a hotărârilor comisiilor de selecție.
Alineatul (2)
Numirea cadrelor militare în noile funcții se face, de regulă, începând cu data de 1 a lunii următoare emiterii hotărârii comisiei de selecție.

Articolul 40

Paragraf
Funcțiile vacante pentru care nu s-au înscris candidați și funcțiile care nu au fost ocupate deoarece niciunul dintre cei înscriși nu a fost admis la selecție sunt republicate conform prevederilor art. 9 lit. a).

Articolul 41

Paragraf
Organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea promovării în funcții și/sau înaintării în grad a cadrelor militare din Direcția generală de informații a apărării și structurile subordonate acesteia, în funcții prevăzute cu grade de până la colonel/comandor inclusiv, se reglementează prin norme elaborate de către direcția generală respectivă și aprobate de ministrul apărării naționale.

Articolul 42

Paragraf
Analizarea, ierarhizarea și selecția cadrelor militare pentru promovarea în funcții din domeniile financiar-contabil, psihologie, audit, relații publice, securitate și sănătate în muncă și operații speciale se realizează după obținerea avizului de specialitate de la structurile care sunt responsabile de coordonarea profesională a domeniilor respective.

Articolul 42^1

Paragraf
Până la data de 31 decembrie 2017 sunt admiși la selecție pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute cu nivel de competență lingvistică nivel 2.2.2.2 conform descriptorilor STANAG 6001 și superior acestuia și candidații care dețin certificat de competență lingvistică cu nivel mai mic cu o treaptă la cel mult două deprinderi.

Articolul 43

Paragraf
În situația în care, de la data publicării și până la data desfășurării ședinței comisiilor de selecție sau, după caz, până la data desfășurării primei ședințe a comisiei de selecție, atunci când procedura prevede interviu, intervin schimbări în definirea funcțiilor sau unele elemente de definire a funcțiilor vacante au fost publicate eronat ori încadrarea nu mai este oportună, comandanții/șefii structurilor centrale și cei ai structurilor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale dispun următoarele măsuri:
litera A)
înștiințarea secretariatului tehnic al comisiei de selecție în analiza căreia se află funcțiile vacante privind anularea selecției;
litera B)
postarea pe pagina de INTRAMAN a Secretariatului general a anunțului privind anularea selecției;
litera C)
republicarea funcției, în situația în care este necesară reluarea procesului de selecție.

Articolul 44

Paragraf
Direcția management resurse umane analizează periodic modul de desfășurare a procesului de analiză, ierarhizare și selecție și prezintă ministrului apărării naționale concluzii și propuneri de îmbunătățire a activității, precum și de remediere a disfuncționalităților constatate.

Articolul 45

Paragraf
Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexa nr. 1 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Componența comisiilor de selecție și structurile care asigură secretariatele tehnice

Anexa nr. 2 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. .........
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABELUL CU FUNCȚIILE VACANTE
Paragraf
destinat publicării în Buletinul Informativ al
Paragraf
Armatei din luna .......................................

Anexa nr. 3 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. ........
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL
Paragraf
centralizator cu candidații care au solicitat
Paragraf
să fie analizați de comisia de selecție nr. ....

Anexa nr. 4 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. ........
Paragraf
S.E. ..................
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL
Paragraf
cu cadrele militare care nu îndeplinesc criteriile
Paragraf
obligatorii*) pentru a fi ierarhizate de comisia de selecție

Notă

Paragraf
*) Criteriile obligatorii sunt prevăzute în secțiunea A din anexa nr. 11 la Normele privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.69/2015.

Anexa nr. 5 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. .........
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL
Paragraf
cu cadrele militare care îndeplinesc criteriile
Paragraf
obligatorii pentru a fi ierarhizate în cadrul comisiei de selecție

Anexa nr. 6 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. ..........
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL
Paragraf
cu candidații propuși pentru înaintarea în gradul următor sau
Paragraf
participarea la concursul/examenul organizat conform prevederilor
Paragraf
legislației naționale sau participarea la
Paragraf
concursul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a
Paragraf
ofițerilor în activitate sau în vederea trecerii în corpul ofițerilor

Anexa nr. 7 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
NECLASIFICAT
Paragraf
Exemplar unic
Paragraf
- Model -
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Paragraf
Comisia de selecție nr. .......
Paragraf
Încheiat astăzi, ................, în ședința Comisiei de selecție nr. .............. .
Paragraf
Președintele comisiei de selecție anunță că la ședință participă un număr de ......... membri, comisia este statutară și declară ședința deschisă cu următoarea ordine de zi:
Paragraf
I. Analizarea propunerilor privind înaintarea în gradul următor sau participarea la concursul/examenul organizat conform prevederilor legislației naționale sau participarea maiștrilor militari și subofițerilor la concursul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a ofițerilor în activitate sau selecția maiștrilor militari și subofițerilor în vederea trecerii acestora în corpul ofițerilor.
Paragraf
II. Analizarea propunerilor privind promovarea în funcții.
Paragraf
III. Aprobarea de către președintele comisiei de selecție a tabelului centralizator întocmit conform anexei nr. 9 din Normele privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 69/2015, cu ierarhia finală a candidaților pentru numirea/promovarea în funcții prevăzute a fi încadrate cu interviu.
Paragraf 1
Se trece la analiza propunerilor privind înaintarea în gradul următor sau participarea la concursul/examenul organizat conform prevederilor legislației naționale sau participarea maiștrilor militari și subofițerilor la concursul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a ofițerilor în activitate sau selecția maiștrilor militari și subofițerilor în vederea trecerii acestora în corpul ofițerilor, conform documentelor anexate.
Paragraf
Propunerile se aprobă/se resping de către comisie cu .......... de voturi pentru și ......... împotrivă.
Paragraf 2
Se trece la analiza propunerilor privind promovarea în funcții, conform documentelor anexate.
Paragraf
Rezultatele analizei privind numirea/promovarea în funcții vacante și punctajul acordat fiecărui candidat sunt prezentate în anexă.
Paragraf
Ordinea de zi fiind epuizată, președintele comisiei de selecție declară ședința închisă.
Paragraf
Pe timpul ședinței, membrii comisiei au respectat întocmai regulile stabilite prin algoritmul de lucru al comisiei.
Paragraf
Președintele Comisiei de selecție nr. .............
Paragraf
Membrii Comisiei de selecție nr. .............
Paragraf
Secretarul Comisiei de selecție nr. .........

Anexa nr. 8 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
NECLASIFICAT
Paragraf
Exemplar unic
Paragraf
- Model -
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Paragraf
Comisia de selecție nr. .......
Paragraf
În temeiul prevederilor art. ........ din Ghidul carierei militare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2011, cu completările ulterioare, și ale art. .... din Normele privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 69/2015,
Paragraf
având în vedere prevederile art. .... din Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. ....../.......... privind acordarea gradului de general de brigadă/similar unor colonei/comandori și înaintarea în gradul următor a unor generali/similari din Ministerul Apărării Naționale (paragraf utilizat numai în cazul acordării gradului de general sau înaintării în grad a unor generali),
Paragraf
Comisia de selecție nr. ...... emite prezenta hotărâre.
Paragraf
Art. nr. ......... - ...............*) cadrele militare selecționate și nominalizate pe primele locuri în tabelul centralizator cu punctajul acordat și clasamentul general, anexa nr. ...... la Procesul-verbal nr. ......
Paragraf
sau
Paragraf
Articol unic. - Aprobă inițierea demersurilor privind trecerea în corpul ofițerilor a maiștrilor militari și subofițerilor nominalizați în tabelul centralizator, anexa nr. ...... la Procesul-verbal nr. ........
Paragraf
Președintele Comisiei de selecție nr. .......
Paragraf
Nr. ........ din ...............

Notă

Paragraf
*) Se înscrie, după caz:
Paragraf
- Se promovează în funcție;
Paragraf
- Se promovează în funcție și se avizează pentru înaintarea în gradul următor;
Paragraf
- Se avizează pentru înaintarea în gradul următor;
Paragraf
- Se avizează în vederea participării la concursul .........;
Paragraf
- Se aprobă tabelul centralizator cu ierarhia finală a candidaților pentru numirea/promovarea în funcții prevăzute a fi încadrate cu interviu.

Anexa nr. 9 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. ........
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL CENTRALIZATOR
Paragraf
cu ierarhia finală a candidaților, rezultată după analiza în comisia de
Paragraf
selecție și desfășurarea interviului,
Paragraf
pentru promovarea în funcția .................
Paragraf
Comisia de selecție nr. .....

Anexa nr. 10 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. .......
Paragraf
- Model -
Paragraf
Subsemnatul/Subsemnata, .......(grad, nume, prenume)...., având calitatea de membru al Comisiei de selecție/interviu nr. ....... pentru funcțiile de ....................., cunoscând prevederile art. 301 și ale art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, legat de conflictul de interese și falsul în declarații, precum și prevederile art. 16 alin. (3) din Normele privind organizarea și funcționarea sistemului de ierarhizare și selecție în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.69/2015, declar pe propria răspundere că:
Paragraf
[]*) nu mă aflu în stare de incompatibilitate sau conflict de interese în raport cu niciunul dintre candidații ce urmează a fi evaluați/analizați/avizați/intervievați/examinați;
Paragraf
[]*) mă aflu în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, în una dintre următoarele situații**):
Paragraf
[] sunt soț/soție, rudă sau afin al unuia/unora dintre candidați;
Paragraf
[] mă aflu în raporturi de subordonare nemijlocită față de unul/unii dintre candidați;
Paragraf
[] mă aflu/m-am aflat în ultimii 5 ani în relații patrimoniale cu unul/unii dintre candidați;
Paragraf
[] mă găsesc în alte situații de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de lege
Paragraf
și mă abțin de la exercitarea prerogativelor specifice pentru funcțiile:
Paragraf
Data:
Paragraf
Semnătura:

Notă

Paragraf
*) Se marchează cu "x" situația care corespunde realității.
Paragraf
**) Se marchează cu "x" situația de incompatibilitate/conflict de interese în care se află.

Anexa nr. 11 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
- Model -
Paragraf
FIȘA DE EVALUARE

Notă

Paragraf
*) Criteriul nu se evaluează pentru funcțiile din domeniile funcționale de sprijin.
Paragraf
**) Perioada minimă este de 6 luni în cazul criteriilor "experiență profesională ca instructor asociat" și "misiuni și operații în afara teritoriului statului român".

Anexa nr. 12 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. ..........
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL
Paragraf
cu candidații avizați să participe la
Paragraf
selecția organizată pentru promovarea în funcții vacante care se
Paragraf
încadrează prin concurs organizat conform prevederilor legislației naționale

Anexa nr. 13 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. ........
Paragraf
S.E. ..............
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL CENTRALIZATOR
Paragraf
cu ierarhia cadrelor militare evaluate în
Paragraf
cadrul ședinței Comisiei de selecție nr. ...
Paragraf
din data de ....................

Anexa nr. 14 NR

Paragraf
la norme
Paragraf
Clasa/Nivelul de clasificare
Paragraf
Exemplarul nr. .......
Paragraf
- Model -
Paragraf
TABEL
Paragraf
cu candidații selecționați de Comisia de
Paragraf
selecție nr. ... pentru*) ........................:

Notă

Paragraf
- promovarea în funcție și/sau înaintarea în grad;
Paragraf
- participarea la concursul/examenul organizat conform prevederilor legislației naționale;
Paragraf
- participarea maiștrilor militari și subofițerilor la concursul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a ofițerilor în activitate;
Paragraf
- trecerea maiștrilor militari și subofițerilor în corpul ofițerilor.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 17 versiuni ale acestui act, din 14 octombrie 2016
  • 49 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031