REGULAMENT din 6 octombrie 2010 (actualizat)de organizare şi funcţionare a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (actualizat până la data de 30 decembrie 2016)
Abrogat
Notă
Paragraf
*) Aprobat de Hotărârea nr. 1.013/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 720 din 28 octombrie 2010.
Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1
Paragraf
Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, denumit în continuare CIAS, înfiinţat potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, este organizat şi funcţionează în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă şi prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
CIAS asigură la nivel naţional şi internaţional investigarea accidentelor şi/sau incidentelor din aviaţia civilă română care au avut loc pe teritoriul României sau în care au fost implicate aeronave înmatriculate în România ori aparţin operatorilor înregistraţi în România.
Articolul 3
litera
(1) În realizarea scopului său, CIAS colaborează cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi cu alte ministere, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, organisme private şi, după caz, poate contracta, în condiţiile legii, serviciile unor experţi sau ale unor organisme române ori străine specializate.
litera
(2) CIAS cooperează cu instituţii similare din alte ţări pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte, a protocoalelor încheiate pe bază de reciprocitate, precum şi cu instituţiile din cadrul Uniunii Europene.
Capitolul II STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Articolul 4
Paragraf
În cadrul CIAS funcţionează compartimente specializate, care sunt organizate şi structurate în funcţie de următoarele criterii:
litera A)
rolul şi responsabilităţile CIAS prevăzute de lege;
litera B)
volumul, complexitatea şi specificul activităţilor de investigaţie tehnică aflate într-un proces evolutiv continuu;
litera C)
frecvenţa şi amploarea situaţiilor care necesită intervenţia CIAS;
litera D)
caracterul operativ, tehnic şi administrativ al activităţilor desfăşurate;
litera E)
nivelul de pregătire necesar şi nevoile de specializare/perfecţionare ale personalului.
Articolul 5
Paragraf
Atribuţiile structurilor şi compartimentelor specializate ale CIAS se stabilesc prin regulamentul intern, aprobat prin hotărâre a consiliului de conducere.
Capitolul III ATRIBUŢIILE CIAS
Articolul 6
Paragraf
În scopul îndeplinirii responsabilităţilor ce îi revin, prevăzute la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, şi în afară de atribuţiile prevăzute la art. 7 din acelaşi act normativ, CIAS îndeplineşte următoarele atribuţii:
litera A)
asigură exercitarea activităţilor de investigaţie tehnică la nivel naţional şi internaţional în domeniul aviaţiei civile, în scopul creşterii şi menţinerii siguranţei aeriene la un nivel ridicat;
litera B)
asigură creşterea şi menţinerea unui coeficient ridicat de siguranţă prin emiterea de recomandări pentru siguranţa zborului;
litera C)
urmăreşte modul de implementare a recomandărilor de siguranţă a zborului;
litera D)
transpune la nivel naţional reglementările europene şi internaţionale privind investigaţia tehnică a evenimentelor de aviaţie civilă;
litera E)
asigură organizarea şi administrarea bazei de date statistice referitoare la evenimentele de aviaţie de pe teritoriul României şi participă la schimbul de date specifice cu organizaţii internaţionale de aviaţie civilă;
litera F)
elaborează strategia de comunicare internă şi externă privind activităţile specifice CIAS;
litera G)
organizează şi realizează comunicarea permanentă cu publicul;
litera H)
utilizează instrumente şi metodologii specifice comunicării prin internet în vederea facilitării schimbului de informaţii;
litera I)
asigură pentru domeniul său de competenţă difuzarea şi publicarea materialelor informative şi a rapoartelor finale de investigaţie tehnică;
litera J)
desfăşoară orice alte activităţi care contribuie la promovarea imaginii instituţiei;
litera K)
stabileşte strategia de formare continuă în vederea perfecţionării sau specializării personalului propriu şi elaborează planul de măsuri pentru dezvoltarea carierei profesionale a acestuia;
litera L)
stabileşte cadrul tehnic şi logistic pentru formarea continuă a personalului;
litera M)
coordonează şi controlează activitatea de instruire şi perfecţionare a personalului propriu;
litera N)
cooperează cu instituţii de formare profesională din ţară şi din străinătate în vederea creşterii calităţii actului de investigaţie tehnică;
litera O)
reprezintă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în relaţia cu organismele interne şi internaţionale similare şi conexe pentru domeniul său de activitate;
litera P)
asigură apărarea şi reprezentarea intereselor proprii la instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii;
litera Q)
reprezintă şi, după caz, îşi apară interesele patrimoniale în relaţiile cu terţii;
litera R)
administrează fondurile pe care le are la dispoziţie, precum şi bunurile din domeniul public sau privat al statului aflate în administrare şi/sau în folosinţă;
litera S)
elaborează proiectul anual de buget, pe care îl supune aprobării ministrului transportului şi infrastructurii, şi asigură exerciţiul financiar-contabil al instituţiei, în condiţiile legii;
litera T)
achiziţionează sau închiriază, în condiţiile legii, bunuri mobile ori imobile necesare desfăşurării activităţii proprii;
litera
ţ) constată faptele contravenţionale săvârşite prin nerespectarea legislaţiei privind investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor din aviaţia civilă şi aplică sancţiunile contravenţionale aferente, potrivit competenţelor acordate CIAS, în conformitate cu actele normative în vigoare.
Paragraf
Lit. ţ) a art. 6 a fost introdusă de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.003 din 21 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.070 din 30 decembrie 2016.
Capitolul IV PERSONALUL CIAS
Articolul 7
litera
(1) Personalul CIAS este constituit din:
litera A)
inspectori CIAS, personal de specialitate angajat cu contract individual de muncă, în condiţiile legii, care are calitatea de investigator accidente de aviaţie;
litera B)
personal angajat cu contract individual de muncă, în condiţiile legii, pentru celelalte compartimente necesare desfăşurării activităţii instituţiei.
litera
(2) Condiţiile specifice de ocupare a posturilor de inspector CIAS sunt următoarele:
litera A)
pentru inspectorul CIAS operaţional:
Paragraf
- să deţină diploma de absolvire specialitatea personal navigant pilot;
Paragraf
- să deţină diploma de absolvire studii superioare;
Paragraf
- să deţină o experienţă de zbor de minimum 10 ani;
Paragraf
- să deţină sau să fi deţinut calitatea de comandant de echipaj şi/sau pilot instructor;
litera B)
pentru inspectorul CIAS inginer:
Paragraf
- să deţină diplomă de absolvire a Facultăţii de Inginerie Aerospaţială sau echivalent;
Paragraf
- să deţină o experienţă în exploatare în domeniul aviaţiei de minimum 10 ani;
litera C)
pentru inspectorul CIAS decodificare şi analiză date înregistratoare de zbor:
Paragraf
- să deţină diploma de absolvire a Facultăţii de Inginerie Aerospaţială sau echivalent specialitatea Instalaţii şi echipamente de bord sau să deţină diploma de absolvire a Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei cu minimum 8 ani experienţă în domeniul aviaţiei.
Articolul 8
Paragraf
Salarizarea personalului CIAS se stabileşte potrivit reglementărilor în vigoare.
Articolul 9
litera
(1) Personalul CIAS este supus prevederilor regulamentului intern şi celorlalte prevederi legale în domeniu.
litera
(2) Angajarea personalului pe funcţii de execuţie se face prin concurs.
litera
(3) Personalul CIAS este angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
litera
(4) Atribuţiile şi responsabilităţile individuale ale personalului CIAS se stabilesc prin fişa postului, care se aprobă de către directorul general. Fişa postului este anexă la contractul individual de muncă şi se semnează de salariat şi de şeful ierarhic al acestuia.
litera
(5) Personalul CIAS nu se încadrează în categoria funcţionarilor publici.
Articolul 10
litera
(1) Inspectorii CIAS sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice în exercitarea atribuţiilor ce le revin, beneficiind de protecţie potrivit legii.
litera
(2) Inspectorii CIAS sunt independenţi în derularea activităţii de investigaţie tehnică a evenimentelor de aviaţie civilă faţă de orice structură juridică, autoritate de reglementare sau de siguranţă aeriană, administrator de infrastructură de transport aerian, faţă de operatori aerieni şi faţă de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu domeniul de activitate al CIAS.
litera
(3) Inspectorii CIAS vor utiliza legitimaţia şi insigna cu sigla specifică CIAS numai pe timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în limitele şi potrivit competenţelor stabilite prin lege şi prezentul regulament.
litera
(4) Sigla, modelul legitimaţiei şi insigna de inspector CIAS se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
litera
(5) Inspectorii CIAS se pot constitui sau pot face parte din organizaţii profesionale şi sindicale, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Capitolul V ORGANELE DE CONDUCERE
Articolul 11
litera
(1) Conducerea CIAS este asigurată de către un consiliu de conducere, compus din 5 persoane, al cărui preşedinte este directorul general.
litera
(2) Directorul general al CIAS este numit şi revocat prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
litera
(3) Directorul general al CIAS trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
litera A)
experienţă în funcţie de conducere în domeniul aviaţiei civile de minimum 3 ani;
litera B)
studii superioare de aviaţie sau studii superioare cumulate cu deţinerea unei licenţe de personal aeronautic pentru o perioadă de minimum 5 ani.
litera
(4) Directorul CIAS este independent în luarea deciziilor cu privire la investigaţia tehnică a evenimentelor de aviaţie civilă faţă de orice structură juridică, autoritate de reglementare sau de siguranţă aeriană, administrator de infrastructură de transport aerian, operator aerian, precum şi faţă de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu sarcinile încredinţate şi nu solicită şi nu primeşte instrucţiuni de la nicio autoritate, instituţie sau entitate naţională.
litera
(5) Membrii consiliului de conducere se numesc şi sunt revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
litera
(6) Mandatul membrilor consiliului de conducere este de 4 ani şi poate fi prelungit prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii din 4 în 4 ani.
litera
(7) Directorul şi membrii consiliului de conducere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
litera A)
să nu deţină acţiuni sau părţi sociale, direct ori indirect, la administratorii de infrastructură de transport aerian, la autorităţi de reglementare sau de siguranţă aeriană, la operatori aerieni şi la orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu domeniul de activitate al CIAS;
litera B)
să nu facă parte din consiliul de administraţie şi/sau adunarea generală a acţionarilor ale entităţilor prevăzute la lit. a);
litera C)
să nu desfăşoare activităţi remunerate pentru oricare dintre entităţile prevăzute la lit. a).
litera
(8) Directorul şi membrii consiliului de conducere care, în momentul numirii sau pe parcursul mandatului, se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (7) au la dispoziţie un termen de cel mult 3 luni pentru ieşirea din starea de incompatibilitate.
litera
(9) Mandatul preşedintelui şi al membrilor consiliului de conducere încetează în următoarele situaţii:
litera A)
dacă nu este îndeplinită oricare dintre condiţiile prevăzute la alin. (7);
litera B)
în situaţia imposibilităţii de a-şi îndeplini mandatul mai mult de 120 de zile calendaristice consecutive dintr-un interval de 140 de zile;
litera C)
în caz de condamnare penală prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
litera D)
prin demisie;
litera E)
prin deces;
litera F)
la expirarea sa;
litera G)
în caz de nerespectare a termenului de 3 luni pentru ieşirea din starea de incompatibilitate prevăzut la alin. (8); h) prin revocare de către ministrul transporturilor şi infrastructurii pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1999 privind investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor din aviaţia civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 794/2001.
litera
(10) Ordinul de revocare din funcţie a membrilor consiliului de conducere poate fi atacat la instanţele de contencios administrativ sau la instanţele competente de drept comun, potrivit legii.
litera
(11) Salarizarea directorului general, precum şi indemnizaţiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
Articolul 12
Paragraf
Consiliul de conducere îşi desfăşoară activitatea în şedinţe ordinare, extraordinare şi în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare.
Articolul 13
litera
(1) Consiliul de conducere îndeplineşte, în conformitate cu legislaţia în vigoare, următoarele atribuţii principale:
litera A)
aprobă regulamentul propriu de organizare şi funcţionare;
litera B)
aprobă regulamentul intern al CIAS;
litera C)
propune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii structura organizatorică a CIAS, precum şi modificările la aceasta;
litera D)
aprobă statul de funcţii;
litera E)
aprobă strategia de dezvoltare şi de modernizare a CIAS;
litera F)
numeşte şi revocă personalul cu funcţii de conducere, la propunerea directorului general al CIAS;
litera G)
aprobă colaborarea cu specialişti din ţară şi din străinătate şi stabileşte condiţiile de încheiere a contractului cu aceştia;
litera H)
avizează bugetul de venituri şi cheltuieli, în vederea supunerii spre aprobare potrivit legii;
litera I)
avizează programele de investiţii, stabileşte sursele proprii de finanţare, aprobă contractarea de credite bancare, precum şi constituirea de alte sume pentru finanţarea investiţiilor şi prezintă spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii investiţiile ce urmează a se realiza de către CIAS;
litera J)
aprobă modalităţile de finanţare a dotării cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate ori garantate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, pe care le poate derula în condiţiile legii;
litera K)
aprobă contractele încheiate de CIAS;
litera L)
aprobă situaţiile financiare periodice ale CIAS privind activitatea desfăşurată şi stabileşte măsuri pentru continuarea activităţii în condiţii de echilibrare a bugetului;
litera M)
analizează periodic derularea exerciţiului bugetar şi eficienţa cheltuielilor;
litera N)
aprobă rapoartele periodice ale compartimentelor de control din cadrul CIAS;
litera O)
aprobă închirierea de clădiri, spaţii, terenuri şi de alte bunuri aflate în proprietatea CIAS;
litera P)
stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii închirierea bunurilor proprietate privată a statului, aflate în administrarea CIAS, în conformitate cu reglementările în vigoare;
litera Q)
aprobă scoaterea din funcţiune şi valorificarea, în condiţiile legii, a bunurilor din patrimoniul CIAS;
litera R)
aprobă participarea CIAS ca partener în cadrul unor proiecte internaţionale, în cooperare cu instituţii similare din alte ţări, în special din Uniunea Europeană, ca parte a programului de integrare europeană;
litera S)
aprobă propunerile de premiere anuale şi trimestriale pentru persoanele din conducerea CIAS;
litera T)
avizează raportul anual de activitate, întocmit de conducerea executivă a CIAS, care se supune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
litera
(2) Consiliul de conducere exercită orice atribuţii care îi revin din prevederile legale, din regulamentul de organizare şi funcţionare şi din dispoziţiile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Articolul 14
litera
(1) Consiliul de conducere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi.
litera
(2) Hotărârile consiliului de conducere se iau cu majoritatea voturilor membrilor acestuia. Votul este deschis, egal şi direct.
litera
(3) Consiliul de conducere este asistat de un secretar, numit dintre angajaţii CIAS de către preşedintele consiliului de conducere.
Articolul 15
Paragraf
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de conducere poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare, urmând ca activitatea acestora să fie remunerată în condiţiile legii.
Articolul 16
litera
(1) Directorul general al CIAS îndeplineşte, în conformitate cu legislaţia în vigoare, următoarele atribuţii principale:
litera A)
conduce activitatea CIAS, având calitatea de ordonator terţiar de credite în condiţiile prevăzute de lege;
litera B)
organizează, coordonează şi îndrumă activitatea CIAS, exercitând toate prerogativele stabilite de lege;
litera C)
avizează strategia activităţii de investigaţie tehnică, precum şi toate procedurile operaţionale, instrucţiunile şi ghidurile specifice activităţii CIAS;
litera D)
emite decizii de investigaţie pentru realizarea activităţilor de investigaţie tehnică;
litera E)
aprobă componenţa şi repartizarea echipelor de inspectori CIAS care realizează investigaţii tehnice;
litera F)
coordonează elaborarea proiectelor şi programelor internaţionale în domeniul CIAS;
litera G)
aprobă planul anual de audit intern;
litera H)
angajează şi concediază personalul CIAS, potrivit prevederilor legale în materie;
litera I)
aprobă promovarea şi sancţionarea personalului CIAS, cu respectarea prevederilor legale;
litera J)
propune spre aprobare consiliului de conducere numirea şi revocarea personalului de conducere din cadrul CIAS;
litera K)
coordonează activitatea de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului CIAS la sfârşitul fiecărui an de activitate;
litera L)
aprobă şi coordonează implementarea planului anual de formare profesională şi perfecţionare a personalului propriu;
litera M)
aprobă deplasarea în ţară şi în străinătate a personalului CIAS pentru participare la sesiuni, seminare, conferinţe, şcolarizare, expoziţii din domeniul specific de activitate, precum şi pentru organizarea şi susţinerea de cursuri;
litera N)
elaborează propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ din domeniul CIAS şi le înaintează Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru promovare, precum şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale spre informare;
litera O)
reprezintă CIAS în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, cu alte persoane juridice şi fizice publice sau private, cu organismele internaţionale în domeniu, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de conducere şi ale celor conferite de legislaţia în vigoare;
litera P)
reprezintă CIAS în relaţiile cu mass-media şi cu societatea civilă;
litera Q)
reprezintă CIAS în relaţiile cu terţii şi semnează actele ce îl angajează faţă de aceştia;
litera R)
exercită orice atribuţii care îi revin din regulamentul de organizare şi funcţionare, din hotărârile consiliului de conducere, precum şi din prevederile legale.
litera
(2) Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul general emite decizii obligatorii pentru personalul CIAS.
litera
(3) Pentru îndeplinirea funcţiilor specifice ale CIAS, directorul general emite decizii de investigaţie tehnică, metodologii si instrucţiuni.
litera
(4) Atribuţiile directorului general pot fi delegate, prin decizia acestuia, persoanelor cu funcţie de conducere din compartimentele de specialitate ale CIAS.
Capitolul VI PROCEDURILE PRIVIND ACTIVITATEA DE INVESTIGAŢIE TEHNICĂ
Articolul 17
litera
(1) Activitatea de investigaţie tehnică se desfăşoară potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 794/2001.
litera
(2) În activitatea CIAS, precum şi la redactarea unei notificări privind producerea unui eveniment de aviaţie şi a rapoartelor de investigaţie tehnică preliminare şi finale, se utilizează limba română şi, în funcţie de situaţie, limba engleză.
Articolul 18
litera
(1) Activitatea de investigaţie tehnică se desfăşoară numai în baza unei dispoziţii de investigaţie tehnică scrisă, aprobată de directorul general, al cărei model se aprobă prin dispoziţie a acestuia.
litera
(2) În situaţia în care CIAS efectuează investigaţia tehnică a unui eveniment de aviaţie civilă, preşedintele comisiei de investigaţie tehnică va fi numit doar din rândul inspectorilor CIAS.
litera
(3) Pentru realizarea investigaţiei tehnice stabilite prin ordin de investigaţie, inspectorii CIAS acţionează în comisii de minimum două persoane. În cadrul acestor comisii de investigaţie tehnică pot fi cooptaţi specialişti din cadrul altor instituţii.
litera
(4) Pentru îndeplinirea obiectivelor, CIAS poate încheia contracte cu parteneri, colaboratori externi din ţară şi din străinătate specialişti în domeniu, în calitate de experţi, remuneraţi în condiţiile legii.
litera
(5) Pe tot parcursul desfăşurării activităţii de investigaţie tehnică, inspectorii CIAS trebuie să aibă asupra lor legitimaţia de serviciu, precum şi copia deciziei de investigaţie tehnică, prevăzută la art. 16. alin. (3).
litera
(6) Inspectorii CIAS desfăşoară activitatea de investigaţie tehnică, după caz, pe tot teritoriul ţării şi/sau în străinătate, în condiţiile legii.
Articolul 19
Paragraf
Metodologia şi procedurile interne de investigaţie tehnică detaliate în funcţie de specificul evenimentelor de aviaţie civilă, precum şi instrucţiunile şi ghidurile metodologice se aprobă prin decizie a directorului general CIAS.
Capitolul VII BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI
Articolul 20
litera
(1) CIAS întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli.
litera
(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se avizează de consiliul de conducere al CIAS şi se aprobă în condiţiile legii.
litera
(3) CIAS propune consiliului de conducere modalităţile de finanţare a dotării cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate sau garantate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, în lei şi în valută, rambursabile din veniturile proprii prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat potrivit legii.
Articolul 21
Paragraf
Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al CIAS rămân la dispoziţia acestuia şi se folosesc în anul următor cu aceeaşi destinaţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 22
Paragraf
CIAS poate realiza şi poate dispune de venituri şi de cheltuieli în lei şi în valută, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare.
Articolul 23
litera
(1) Finanţarea cheltuielilor necesare funcţionării CIAS, precum şi a celor generate de investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă se asigură din venituri proprii.
litera
(2) Sursele proprii CIAS se constituie potrivit legii.
litera
(3) În cazul catastrofelor aeriene Guvernul alocă CIAS sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin bugetul Ministerului Transportului şi Infrastructurii, pentru investigaţii tehnice ale evenimentului.
Articolul 24
litera
(1) Patrimoniul CIAS se constituie prin preluarea în administrare de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a bunurilor aflate în utilizarea Serviciului investigaţii transport aerian din cadrul Direcţiei generale de control, la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
litera
(2) Bunurile preluate potrivit alin. (1) sunt bunuri proprietate privată a statului, date în administrare CIAS în condiţiile legii.
litera
(3) Patrimoniul ce urmează a fi preluat de CIAS este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
litera
(4) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
litera
(5) Valoarea patrimoniului aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii se diminuează cu valoarea bunurilor preluate de CIAS.
Capitolul VIII DISPOZIŢII FINALE
Articolul 25
Paragraf
CIAS poate să încheie contracte sau convenţii cu alte organisme similare şi cu operatori economici din ţară şi din străinătate, în vederea colaborării şi cooperării pe plan naţional sau internaţional în domeniul său de activitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 26
Paragraf
Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice de serviciu, CIAS foloseşte mijloace de transport, aparatură tehnică adecvată şi alte mijloace de lucru necesare, în condiţiile legii.
Anexă
Paragraf
la regulament
Paragraf
Patrimoniul Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile
Paragraf
*Font 8*
Paragraf
GESTIUNE Q4 CAM 78
Paragraf
cod_mat denumire um cantitate preţ valoare
Paragraf 6022519
ÎNCĂRCĂTOR AUTO MINI USB PENTRU TELEFON HTC DIAMOND BUC 2 93,74 187,48
Paragraf 6022521
SUPORT AUTO CU VENTUZĂ JUST MOBILE BUC 2 109 218
Paragraf 6020436
TELEFON ALCATEL 2110 BUC 1 52,09 52,09
Paragraf 6020440
STINGĂTOR TIP P3 BUC 2 65,45 130,9
Paragraf 6020457
BIROU 402-03 BUC 1 71,15 71,15
Paragraf 6020458
BIROU 403-03 BUC 2 82,22 164,44
Paragraf 6020459
COLŢAR 401-03 BUC 1 79,85 79,85
Paragraf 6020461
CUIER C24 NEGRU BUC 1 41,11 41,11
Paragraf 6020463
MAŞINĂ CALCUL LOGOS 82 BUC 2 10,68 21,36
Paragraf 6020465
POLIŢĂ CU LISANTĂ 520-01 BUC 1 23,72 23,72
Paragraf 6020548
COMODĂ CALCULATOR 301-01 BUC 1 78,27 78,27
Paragraf 6020561
ŞTAMPILĂ SECRET SERVICIU BUC 1 7,9 7,9
Paragraf 6020565
SCAUN VIZITATOR 5012 C11 BUC 3 79,85 239,55
Paragraf 6020591
LEGISLAŢIA ROMÂNIEI 1/2000 BUC 1 15 15
Paragraf 6020601
COMODĂ 3 SERTARE 407-07 BUC 3 96,45 289,35
Paragraf 6020928
COLECŢIE H.G. BUC 7 3 21
Paragraf 6020980
REPERT.LEGISLATIV AL ROMANIEI-EVID.OFIC.-31 DEC.20 BUC 1 40 40
Paragraf 6021390
DISTRUGĂTOR HÂRTIE - TURISM BUC 1 789 789
Paragraf 6021552
SCAUN VICTORIA GRI - TURISM BUC 1 118,41 118,41
Paragraf 6022549
TRUSĂ INDIVIDUALĂ DE PRIM AJUTOR BUC 3 71,4 214,2
Paragraf 6022550
LANTERNĂ 20 LEDURI ALBE, 4 LEDURI ROŞII, 4 LEDURI BUC 3 368,9 1106,7
Paragraf 6030132
COSTUM IZOTERM CULOARE BLEUMARIN BUC 3 468,86 1406,58
Paragraf 6030133
SAC DE DORMIT - CULOARE BLEUMARIN BUC 3 316,54 949,62
Paragraf 6030134
CASCĂ DE PROTECŢIE ANTIŞOC CULOARE GALBENĂ BUC 3 19,04 57,12
Paragraf 6030135
COSTUM PROTECŢIE TIVEX BUC 3 35,7 107,1
Paragraf 6030136
MĂNUŞI PROTECŢIE ANTICHIMICE-PETROLIERE CULOARE RO PERECHI 3 8,33 24,99
Paragraf 6030137
MASCĂ PROTECŢIE BUC 3 107,1 321,3
Paragraf 6030138
MASCĂ DE GAZE CU FILTRU BUC 3 416,5 1249,5
Paragraf 6030139
OCHELARI DE PROTECŢIE ANTIPARTICULE - FIXLUX BUC 3 17,85 53,55
Paragraf 6030140
CĂCIULĂ TIP CAGULĂ BUC 3 29,75 89,25
Paragraf 6030141
SALTEA DE DORMIT IZOPREM BUC 3 33,32 99,96
Paragraf 6030142
ŞAPCĂ CU CATARAMĂ MODEL 1265 BUC 3 23,8 71,4
Paragraf 6030143
VESTĂ INSCRIPŢIONATĂ D.I.T.A. BUC 3 32,13 96,39
Paragraf 6030144
COSTUM ÎMPOTRIVA INTEMPERIILOR BUC 3 536,69 1610,07
Paragraf 6030145
BOCANCI PIELE - CULOARE NEAGRĂ BUC 3 216,58 649,74
Paragraf 6030146
CENTURĂ CORDURA CULOARE NEAGRĂ BUC 3 40,46 121,38
Paragraf 6030147
PATENT MULTIFUNCŢIONAL SURGE CU TEACĂ DE PIELE BUC 3 297,5 892,5
Paragraf 6030148
RUCSAC ONE DAY CULOARE NEAGRĂ BUC 3 178,5 535,5
Paragraf 6030149
LANTERNĂ FRONTALĂ PETZEL - MODEL MYO XP BUC 3 267,75 803,25
Paragraf 6030150
MĂNUŞI PILOŢI NOMEX - CULOARE OLIVE CU GRI PERECHI 3 64,26 192,78
Paragraf 6030151
COMBINEZON VARĂ PILOŢI - NOMEX - CULOARE BLEUMARIN BUC 3 690,2 2070,6
Paragraf
GESTIUNE H4 CAM 125
Paragraf
cod_mat denumire um cantitate preţ valoare
Paragraf 6020436
TELEFON ALCATEL 2110 BUC 2 52,09 104,18
Paragraf 6020458
BIROU 403-03 BUC 3 82,22 246,66
Paragraf 6020464
MICROINFORMATICĂ 302-01 BUC 1 91,71 91,71
Paragraf 6020466
SCAUN STOFĂ 560 C11 BUC 2 32,41 64,82
Paragraf 6020601
COMODĂ 3 SERTARE 407-07 BUC 2 96,45 192,9
Paragraf 6020603
FOTOLIU 5012 C31 BUC 1 79,85 79,85
Paragraf 6020804
CUIER POM NEGRU BUC 1 98,18 98,18
Paragraf 6021280
DULAP METALIC BUC 3 744,82 2234,46
Paragraf 6022268
DVD RW/CDRW EXTERN - MODEL FUJITSU SIEMENS FREECOM BUC 1 1399,84 1399,84
Paragraf 6022460
CAMERĂ FOTO DIGITALĂ - OLYMPUS SP-5102 BUC 1 1456 1456
Paragraf 6022461
BINOCLU OLYMPUS 8-16X40 DPS1 BUC 2 359,36 718,72
Paragraf 6022462
PDA-GPS MYO C510 BUC 1 1475,24 1475,24
Paragraf 6022481
M-XD 1 GB HIGH SPEED PICTURE CARD BUC 1 223,15 223,15
Paragraf 6022482
SD 2 GB CARD MEMORIE PT. PDA BUC 1 209,91 209,91
Paragraf 6022517
TELEFON MOBIL HTC DIAMOND BUC 2 1791,98 3583,96
Paragraf 6022519
ÎNCĂRCĂTOR AUTO MINI USB PENTRU TELEFON HTC DIAMOND BUC 2 93,74 187,48
Paragraf 6022521
SUPORT AUTO CU VENTUZĂ JUST MOBILE BUC 2 109 218
Paragraf 6022549
TRUSĂ INDIVIDUALĂ DE PRIM AJUTOR BUC 4 71,4 285,6
Paragraf 6022550
LANTERNĂ 20 LEDURI ALBE, 4 LEDURI ROŞII, 4 LEDURI BUC 4 368,9 1475,6
Paragraf 6030093
USB FLASH DRIVE BUC 2 97,83 195,66
Paragraf 6030095
ÎNCĂRCĂTOR GP NI MH ULTRA RAPID BUC 1 116,03 116,03
Paragraf 6030099
REPORTOFON OLIMPUS BUC 1 910,8 910,8
Paragraf 6030132
COSTUM IZOTERM CULOARE BLEUMARIN BUC 4 468,86 1875,44
Paragraf 6030133
SAC DE DORMIT - CULOARE BLEUMARIN BUC 4 316,54 1266,16
Paragraf 6030134
CASCĂ DE PROTECŢIE ANTIŞOC CULOARE GALBENĂ BUC 4 19,04 76,16
Paragraf 6030135
COSTUM PROTECŢIE TIVEX BUC 4 35,7 142,8
Paragraf 6030136
MĂNUŞI PROTECŢIE ANTICHIMICE - PETROLIERE CULOARE RO PERECHI 4 8,33 33,32
Paragraf 6030137
MASCĂ PROTECŢIE BUC 4 107,1 428,4
Paragraf 6030138
MASCĂ DE GAZE CU FILTRU BUC 4 416,5 1666
Paragraf 6030139
OCHELARI DE PROTECŢIE ANTIPARTICULE - FIXLUX BUC 4 17,85 71,4
Paragraf 6030140
CĂCIULĂ TIP CAGULĂ BUC 4 29,75 119
Paragraf 6030141
SALTEA DE DORMIT IZOPREM BUC 4 33,32 133,28
Paragraf 6030142
ŞAPCĂ CU CATARAMĂ MODEL 1265 BUC 4 23,8 95,2
Paragraf 6030143
VESTĂ INSCRIPŢIONATĂ D.I.T.A. BUC 4 32,13 128,52
Paragraf 6030144
COSTUM ÎMPOTRIVA INTEMPERIILOR BUC 4 536,69 2146,76
Paragraf 6030145
BOCANCI PIELE - CULOARE NEAGRĂ BUC 4 216,58 866,32
Paragraf 6030146
CENTURĂ CORDURA CULOARE NEAGRĂ BUC 4 40,46 161,84
Paragraf 6030147
PATENT MULTIFUNCŢIONAL SURGE CU TEACĂ DE PIELE BUC 4 297,5 1190
Paragraf 6030148
RUCSAC ONE DAY CULOARE NEAGRĂ BUC 4 178,5 714
Paragraf 6030149
LANTERNĂ FRONTALĂ PETZEL - MODEL MYO XP BUC 4 267,75 1071
Paragraf 6030150
MĂNUŞI PILOŢI NOMEX - CULOARE OLIVE CU GRI PERECHI 4 64,26 257,04
Paragraf 6030151
COMBINEZON VARĂ PILOŢI - NOMEX - CULOARE BLEUMARIN BUC 4 690,2 2760,8
Paragraf
GESTIUNE Q5 CAM 78A
Paragraf
cod_mat denumire um cantitate preţ valoare
Paragraf 6020461
CUIER C24 NEGRU BUC 1 41,11 41,11
Paragraf 6020549
DULAP MIC 412-03 BUC 1 89,33 89,33
Paragraf 6020603
FOTOLIU 5012 C31 BUC 6 79,85 479,1
Paragraf 6022301
TRODAT 4924 (00019) BUC 1 76 76
Paragraf 6022378
STEMA RO 25 X 20 BUC 1 351,05 351,05
Paragraf 6022383
STINGĂTOR TIP P6 BUC 1 82,11 82,11
Paragraf 6022409
MEMORY FLASH USB BUC 1 358,48 358,48
Paragraf 6022517
TELEFON MOBIL HTC DIAMOND BUC 1 1791,98 1791,98
Paragraf 6022519
ÎNCĂRCĂTOR AUTO MINI USB PENTRU TELEFON HTC DIAMOND BUC 1 93,74 93,74
Paragraf 6022521
SUPORT AUTO CU VENTUZĂ JUST MOBILE BUC 1 109 109
Paragraf
GESTIUNE Q5 CAM 78B
Paragraf
cod_mat denumire um cantitate preţ valoare
Paragraf 6020436
TELEFON ALCATEL 2110 BUC 2 52,09 104,18
Paragraf 6020458
BIROU 403-03 BUC 4 82,22 328,88
Paragraf 6020460
COMODĂ 3 SERTARE 407-03 BUC 1 96,45 96,45
Paragraf 6020461
CUIER C24 NEGRU BUC 1 41,11 41,11
Paragraf 6020601
COMODĂ 3 SERTARE 407-07 BUC 3 96,45 289,35
Paragraf 6021280
DULAP METALIC BUC 2 744,82 1489,64
Paragraf 6021431
FOTOLIU PIELE SPĂTAR MIJLOCIU - TURISM BUC 1 659,56 659,56
Paragraf 6022383
STINGĂTOR TIP P6 BUC 1 82,11 82,11
Paragraf 6022517
TELEFON MOBIL HTC DIAMOND BUC 2 1791,98 3583,96
Paragraf 6022519
ÎNCĂRCĂTOR AUTO MINI USB PENTRU TELEFON HTC DIAMOND BUC 2 93,74 187,48
Paragraf 6022521
SUPORT AUTO CU VENTUZĂ JUST MOBILE BUC 2 109 218
Paragraf 6030093
USB FLASH DRIVE BUC 1 97,83 97,83
Paragraf
CAMERA 125
Paragraf
denumire nr_inventa U/M cantitate preţ valoare
Paragraf
WORKSTATION PIV-FUJITSU SIEMENS SCENI 30698 BUC 1 5525 5525
Paragraf
IMPRIMANTĂ LASER KYOCERA FS 6020N A3 30790 BUC 1 4954 4954
Paragraf
SCANNER COLOR HP 8200 30799 BUC 1 2144 2144
Paragraf
COPIATOR TOSHIBA E STUDIO 160 (314620) 62281 BUC 1 7461 7461
Paragraf
FAX CANON B 160 62298 BUC 1 927 927
Paragraf
HAS-120HG-ECHP AER CONDIŢIONAT 301-427 20091 BUC 1 3777 3777
Paragraf
WORKSTATION PIV CU CD-CDRW, FUJITSU 212107 BUC 1 5672,95 5672,95
Paragraf
WORKSTATION PIV CU CD-CDRW, FUJITSU 212109 BUC 1 5672,95 5672,95
Paragraf
CALC. FUJITSU SIEMENS CELSIUS W340 212284 BUC 1 5831 5831
Paragraf
IMPRIM. A4 ALB-NEGRU KYOCERA FS 1030D 212438 BUC 1 2344,3 2344,3
Paragraf
Dulap înalt 414-03 60563 BUC 1 718 636
Paragraf
Dulap înalt 414-03 60564 BUC 1 718 636
Paragraf
Dulap înalt 414-03 60565 BUC 1 718 636
Paragraf
Scaun 696 B C11 60572 BUC 1 533 480
Paragraf
Scaun 696 B C11 60573 BUC 1 533 480
Paragraf
Scaun 696 B C11 60575 BUC 1 533 480
Paragraf
Dulap metalic A10 60578 BUC 1 1511 1171
Paragraf
Dulap metalic A10 60579 BUC 1 1511 1171
Paragraf
Masă discuţii 120-03 60582 BUC 1 678 605
Paragraf
Jaluzele 61842 BUC 1 476 476
Paragraf
Jaluzele 61843 BUC 1 476 476
Paragraf
CAMERA 78
Paragraf
FAX CANON B 160 62311 BUC 1 927 927
Paragraf
HAS-120HG-ECHP AER CONDIŢIONAT 400-308 20092 BUC 1 3777 3777
Paragraf
CALC. FUJITSU SIEMENS CELSIUS W340 212285 BUC 1 5831 5831
Paragraf
NOTEBOOK ACER ELSACO 212466 BUC 1 495603 4406
Paragraf
PC CPQ DESKPRO UNIT CENTRALĂ 30212 BUC 1 5320 5320
Paragraf
MONITOR 17 CPQ V 720 99-2 30287 BUC 1 1493 1493
Paragraf
Dulap mediu 413-03 60561 BUC 1 478 426
Paragraf
Scaun 696 B C11 60566 BUC 1 533 480
Paragraf
Dulap înalt 414-03 60583 BUC 1 738 656
Paragraf
Dulap înalt 414-03 60584 BUC 1 738 656
Paragraf
Jaluzele 61836 BUC 1 476 476
Paragraf
Jaluzele 61837 BUC 1 476 476
Paragraf
Aparat secret. ALCATEL 5101 62046 BUC 1 1157 1157
Paragraf
Frigider ARCTIC 240 140 l 92001 BUC 1 1 1
Paragraf
CAMERA 78A
Paragraf
CALCULATOR NEC-PC PENTIUM IV 18230007 30537 BUC 1 5403 5403
Paragraf
HAS-120HG-ECHP AER CONDIŢIONAT 365-360 20093 BUC 1 3777 3777
Paragraf
WORKSTATION PIV CU CD-CDRW, FUJITSU 212108 BUC 1 5672,95 5672,95
Paragraf
CALC. FUJITSU SIEMENS CELSIUS W340 212283 BUC 1 5831 5831
Paragraf
Birou profil 3116-10 60548 BUC 1 851 754
Paragraf
Colţar profil 3090-10 60549 BUC 1 598 531
Paragraf
Birou profil 3098-10 60550 BUC 1 549 487
Paragraf
Comodă 3 sert. 3205-10 60551 BUC 1 817 728
Paragraf
Retur înalt 3102-10 60552 BUC 1 503 451
Paragraf
Dulap mediu 3206-10 60553 BUC 1 987 875
Paragraf
Vitrină 3112-10 60554 BUC 1 829 733
Paragraf
Dulap înalt 3213-10 60555 BUC 1 1579 1407
Paragraf
Dulap mic 3214-10 60556 BUC 1 789 707
Paragraf
Scaun 696 B C11 60576 BUC 1 533 480
Paragraf
Scaun 1111 RENO negru 60577 BUC 1 1193 1066
Paragraf
Masă discuţii 120-03 60581 BUC 1 678 605
Paragraf
Jaluzele 61834 BUC 1 476 476
Paragraf
Jaluzele 61835 BUC 1 476 476
Paragraf
Aparat secret. ALCATEL 5101 62045 BUC 1 1157 1157
Paragraf
CAMERA 78B
Paragraf
P.C. FUJITSU SCENIC 30351 BUC 1 5647 5647
Paragraf
HAS-120HG-ECHP AER CONDIŢIONAT 347-324 20095 BUC 1 3777 3777
Paragraf
WORKSTATION PIV CU CD-CDRW, FUJITSU 212176 BUC 1 5672,95 5672,95
Paragraf
Dulap înalt 414-03 60560 BUC 1 718 636
Paragraf
Scaun 696 B C11 60567 BUC 1 533 480
Paragraf
Scaun 696 B C11 60571 BUC 1 533 480
Paragraf
Fotoliu stofă 3001 C11 61360 BUC 1 599 532
Paragraf
Jaluzele 61840 BUC 1 476 476
Paragraf
Jaluzele 61841 BUC 1 476 476
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 26 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
