AcasăDocument
DECIZIA nr. 4 din 28 februarie 2017
referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din data de 15 iunie 2016 , privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidența legii penale mai favorabile dispozițiile art. 5 din Codul penal “
În vigoare
Emitent:ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Publicat:28.02.2017
Versiune:unica
Sursă oficialăPrevizualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Dosar nr. 4.020/1/2016
Paragraf
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Încheierea din data de 29 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 685/36/2015, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016), privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidența legii penale mai favorabile dispozițiile art. 5 din Codul penal“.
Paragraf
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
Paragraf
La ședința de judecată a participat doamna Oana-Valentina Temerel, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Ionuț Mihai Matei, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Paragraf
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
Paragraf
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava și Timișoara, instanțele arondate acestora, precum și Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“ din București.
Paragraf
De asemenea, a învederat că la data de 13 ianuarie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus concluzii scrise.
Paragraf
În continuare, a arătat că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților la data de 31 ianuarie 2017, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
Paragraf
Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 4.020/1/2016.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța este inadmisibilă.
Paragraf
Astfel, a precizat că, deși curtea de apel are legitimare procesuală activă în ceea ce privește sesizarea, fiind învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar chestiunea de drept invocată nu a mai făcut obiectul unei hotărâri prealabile și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, din maniera în care este formulată întrebarea, fiind ignorate regulile de sintaxă, nu se poate deduce, cu exactitate, care este problema de drept a cărei dezlegare se solicită. În acest sens a menționat, cu titlu de exemplu, că problema de drept ar putea fi aceea dacă Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 poate fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, în raport cu consecințele juridice pe care le produce și cu momentul aplicării sale în timp, sau ar putea viza aplicarea în timp a unei dispoziții legale al cărei conținut a fost interpretat printr-o hotărâre prealabilă, pentru ca, ulterior, această interpretare să fie declarată neconstituțională, restrângându-i-se incidența în raport cu momentul procesual până la care poate interveni.
Paragraf
Or, față de cele anterior expuse, a considerat că nu sunt circumscrise cu exactitate limitele sesizării, aspect care pune în dificultate instanța competentă să pronunțe o hotărâre prealabilă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu poate modifica sau completa obiectul sesizării.
Paragraf
Pe de altă parte, în opinia reprezentantului Ministerului Public, dificultatea de a intui care este, în realitate, întrebarea adresată rezultă și din împrejurarea că, în încheiere, sunt cuprinse aspecte străine de obiectul cauzei, făcându-se referire la încadrarea infracțiunii de luare de mită și limitele de pedeapsă care ar fi aplicabile, în condițiile în care în sarcina inculpatului sau reținut doar infracțiuni de furt calificat și o infracțiune prevăzută de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată. Prin urmare, a apreciat că inclusiv maniera de expunere a situației de fapt este de natură să creeze ambiguitate cu privire la adevărata problemă de drept supusă dezlegării.
Paragraf
Mai mult, procurorul a subliniat că opinia completului de judecată nu este unitară, ceea ce conduce la concluzia că se solicită, în mod indirect, rezolvarea unei divergențe apărute între membrii completului și nu dezlegarea unei veritabile chestiuni de drept.
Paragraf
Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.
Paragraf
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
punctul I.
Titularul și obiectul sesizării
Paragraf
Prin Încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 685/36/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidența legii penale mai favorabile dispozițiile art. 5 din Codul penal“.
punctul II.
Expunerea succintă a cauzei
Paragraf
Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost sesizată cu apelul formulat de inculpatul O.B. împotriva Sentinței penale nr. 482 din 8 aprilie 2015 a Judecătoriei Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 7.549/212/2013/a6*.
Paragraf
Prin Sentința penală nr. 482 din 8 aprilie 2015 a Judecătoriei Constanța, pronunțată în Dosarul penal nr. 7.549/212/2013/a6*, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală și art. 5 din Codul penal, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului O.B., din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) și e) din Codul penal de la 1968 în infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal în vigoare (fapta din 24.04.2012, persoană vătămată SC T. F. I. SRL).
Paragraf
În baza art. 228 alin. (1) din Codul penal a fost condamnat inculpatul O.B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt (fapta din 24.04.2012, persoană vătămată SC T. F. I. SRL).
Paragraf
În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului O.B. (9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt - fapta din 31.01.2013, persoană vătămată SC K. SRL; 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt - fapta din 10.02.2013, persoană vătămată SC F. R. SA; 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt - fapta din 24.04.2012, persoană vătămată SC T. F. I. SRL) în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 9 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute în final 2 ani și 3 luni închisoare.
Paragraf
Prin Decizia penală nr. 909/P din 15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 7.549/212/2013/a6* au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de inculpatul O.B., a fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 482 din 8 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Constanța și, rejudecând, s-au dispus, printre altele, următoarele:
Paragraf
În baza art. 386 din Codul de procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului O.B. din infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 48 din Codul penal raportat la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.
Paragraf
În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală și art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul O.B. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal ca urmare a împăcării intervenite cu persoana vătămată SC F. R. SA (fapta din 10.02.2013).
Paragraf
În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală și art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul O.B. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 48 raportat la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal (fapta din 24.11.2012, persoană vătămată S. G.).
Paragraf
În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele de 9 luni închisoare aplicată inculpatului O.B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 din Codul penal raportat la art. 228 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (persoană vătămată SC K. SRL) și de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului O.B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată SC T. F. I. SRL) și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, în final dispunându-se ca inculpatul O.B. să execute pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.
Paragraf
Prin Decizia nr. 459/P din 19 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 685/36/2015, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 432 alin. (1) din Codul de procedură penală, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat O.B. împotriva Deciziei penale nr. 909/P din 15 octombrie 2015 pronunțate în Dosarul nr. 7.549/212/2013/a6*, a desființat, în parte, hotărârea atacată și a dispus rejudecarea apelului pentru fapta din 24.04.2012 (persoană vătămată SC T. F. I. SRL).
Paragraf
În esență, instanța a reținut că, la data soluționării apelului (15 octombrie 2015), exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv un acord de mediere încheiat la data de 20 august 2015 între inculpatul O.B. și persoana vătămată SC T.F.I. SRL, pentru fapta de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal, comisă la data de 24.04.2012.
punctul III.
Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
Paragraf
Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât:
-
este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în calea de atac a apelului;
-
de lămurirea modului de rezolvare a problemei de drept în discuție depinde soluționarea în fond a cauzei privind corecta încadrare juridică a infracțiunii de luare de mită în formă continuată și, implicit, limitele legale ale pedepsei pentru fapta dedusă judecății;
-
problema de drept pusă în discuție nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. (l) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.
Paragraf
Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei nu a avut un punct de vedere comun asupra problemei de drept invocate.
Paragraf
Astfel, unul dintre membrii completului a considerat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, față de momentul comiterii infracțiunii (24.04.2012) și raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9 din 17 aprilie 2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2015 (acesta fiind, de altfel, unul dintre motivele de apel).
Paragraf
Celălalt membru al completului de judecată a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 5 din Codul penal față de dispozițiile cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
punctul IV.
Punctele de vedere ale procurorului și părților cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
Paragraf
Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu există o chestiune de drept care să necesite pronunțarea unui hotărâri prealabile, din datele speței putându-se stabili eventuala incidență a art. 5 din Codul penal privind aplicabilitatea legii penale mai favorabile.
Paragraf
Inculpatul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, apreciind că sunt îndeplinite, în mod formal, condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Pe fondul cauzei a susținut că prevederile art. 5 din Codul penal sunt aplicabile în cauză și, pentru egalitate de tratament, se impune încetarea procesului penal.
punctul V.
Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate
Paragraf
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la nivelul curților de apel și al instanțelor de judecată arondate s-au conturat următoarele opinii:
Paragraf
Cu privire la admisibilitatea sesizării, Tribunalul București a apreciat că problema de drept nu are legătură cu cauza, deoarece la momentul la care a intervenit acordul de mediere (în timpul judecării apelului) trebuia să se dea eficiență dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, astfel cum au fost acestea interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2015). Totodată, s-a menționat că dispozițiile art. 5 alin. (2) teza I din Codul penal nu sunt incidente ca efect al pronunțării acestei decizii, pe de o parte pentru că sunt evident defavorabile inculpaților, iar pe de altă parte, pentru că, în acest caz, Curtea nu a declarat neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Paragraf
Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării s-au conturat mai multe opinii, respectiv:
punctul 5.1.
Instanța nu mai poate lua act de încheierea acordului de mediere după publicarea Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, având în vedere caracterul obligatoriu al celor stabilite de instanța constituțională.
Paragraf
S-a argumentat că aceasta este și opinia Institutului Național al Magistraturii, exprimată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiției și ale curților de apel cu procurorii șefi secție judiciară de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor de pe lângă curțile de apel, din perioada 21-22.11.2016. S-a considerat că este vorba despre o normă de procedură penală, astfel încât nu se mai poate discuta despre aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare, decizia Curții Constituționale va produce efecte începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără nicio distincție în ceea ce privește data comiterii faptei ori a încheierii acordului de mediere.
punctul 5.2.
Împăcarea reprezintă o noțiune de drept penal, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Codul penal, în sensul în care instanța poate lua act de încheierea acordului de mediere pentru faptele comise până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, indiferent de data judecării acestora.
Paragraf
În susținerea acestei opinii s-a arătat că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Codul penal statuează că principiul aplicării legii penale mai favorabile este aplicabil și în cazul prevederilor din actele normative declarate neconstituționale, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
punctul 5.3.
Instanța poate lua act de încheierea acordului de mediere până la primul termen de judecată acordat în cauză după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale. În susținerea acestei opinii s-a arătat că încheierea unui acord de mediere până la data publicării deciziei Curții Constituționale are ca efect nașterea unui drept al inculpatului, instanța fiind obligată să ia act de manifestarea de voință intervenită până la momentul menționat.
punctul 5.4.
Acordul de mediere încheiat înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 urmează să fie avut în vedere și după această dată, având în vedere natura procedurală a termenului în care poate fi încheiat acordul de mediere, precum și aplicarea principiului tempus regit actum în materie procesual penală, potrivit art. 13 alin. (1) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Codul penal referitoare la incidența legii penale mai favorabile.
punctul VI.
Jurisprudența națională în materie
Paragraf
Au fost identificate hotărâri judecătorești în această materie la curțile de apel Bacău, Brașov (Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov), București, Constanța, Craiova, Galați (Judecătoria Galați), Iași (Judecătoria Iași), Oradea și Ploiești.
Paragraf
Astfel, prin deciziile penale nr. 1.137 din 26 octombrie 2016 (pronunțată în Dosarul nr. 6.315/291/2015) și nr. 975 din 26 septembrie 2016 (pronunțată în Dosarul nr. 3.132/270/2015) Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus încetarea procesului penal ca urmare a încheierii unui acord de mediere în condițiile legii.
Paragraf
Instanța a reținut că, în situația în care s-ar considera că Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 se aplică și acordurilor de mediere încheiate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii, s-ar aduce atingere principiului caracterului echitabil al procesului penal consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Constituția României, precum și securității raporturilor juridice și previzibilității normei penale. Echitabilitatea procedurii penale nu trebuie să permită lezarea dreptului procesual al părții la încheierea unui acord de mediere, ce are ca efect împiedicarea exercitării acțiunii penale împotriva sa, ca urmare a unor interpretări contrare date în mod succesiv unei instituții de drept penal de către instanța supremă, respectiv instanța de contencios constituțional.
Paragraf
Dată fiind importanța deosebită pentru părți a necesității instituirii unor norme clare, precise și previzibile în materie penală, ținând seama de consecințele juridice pe care acestea le produc cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, o interpretare a unei norme juridice în defavoarea inculpatului ulterioară exercitării de către acesta a unui drept prevăzut de lege în vigoare la data exercitării dreptului nu poate fi folosită împotriva sa.
Paragraf
Un argument în sensul celor susținute anterior îl reprezintă și prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal, care consfințește incidența principiului legii penale mai favorabile și în cazul actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale (...), dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile. Deși Decizia Curții Constituționale nr. 397/2016 nu a constatat neconstituționalitatea art. 67 din Legea nr. 192/2006, ci doar a stabilit interpretarea acestuia conformă Constituției, argumentele juridice care au stat la baza reglementării conținute de art. 5 alin. (2) din Codul penal rămân valabile.
Paragraf
În consecință, încheind cu bună-credință un acord de mediere și bazându-se pe cadrul normativ și jurisprudențial în vigoare la data încheierii acestuia, în vederea garantării dreptului inculpaților la un proces echitabil, aceștia trebuie să beneficieze de cauza de înlăturare a răspunderii penale constând în încheierea acordului de mediere cu partea civilă.
Paragraf
Prin Decizia penală nr. 1.324/A din 23 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 16.058/303/2015 s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a încheierii unor acorduri de mediere.
Paragraf
Instanța a constatat că acordurile de mediere au fost încheiate până la primul termen de judecată acordat după publicarea Deciziei nr. 397 din 15 iunie 2016 pronunțate de Curtea Constituțională. Ca atare, având în vedere paragraful 33 din decizie, în cuprinsul căruia Curtea Constituțională, statuând asupra situațiilor tranzitorii, a făcut trimitere la Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014) prin care s-a stabilit, referitor la situațiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, că împăcarea poate interveni până la primul termen stabilit ulterior publicării deciziei, instanța de apel a apreciat că, în cauza dedusă judecății, acordurile de mediere au aptitudinea de a produce efecte juridice.
Paragraf
Prin Sentința nr. 3.038 din 16 octombrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 12.791/245/2015, Judecătoria Iași - Secția penală a dispus încetarea procesului penal ca urmare a încheierii unui acord de mediere, reținând, în esență, că, deși acordul de mediere a fost încheiat după citirea actului de sesizare a instanței, se poate lua act de acesta întrucât neconstituționalitatea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost stabilită după data săvârșirii faptei de către inculpat și după ce a fost încheiat acordul de mediere dintre inculpat și partea civilă. Așadar, instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile.
Paragraf
Prin deciziile penale nr. 1.241/P din 7 decembrie 2016 (pronunțată în Dosarul nr. 14.691/212/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), nr. 1.636 din 10 noiembrie 2016 (pronunțată în Dosarul nr. 16.625/318/2014* al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori) și nr. 1.351 din 29 septembrie 2016 (pronunțată în Dosarul nr. 17.268/63/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori) s-au respins solicitările de încetare a procesului penal. S-a reținut că acordurile de mediere au fost încheiate pe parcursul soluționării cauzei în apel, după publicarea deciziei Curții Constituționale, astfel încât nu mai pot fi avute în vedere ca o cauză de încetare a procesului penal, efectele deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate fiind obligatorii și opozabile erga omnes.
Paragraf
Totodată, s-a precizat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 nu reprezintă norme de drept penal, ci de procedură penală, astfel încât nu se poate discuta despre aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare, s-a apreciat că decizia Curții Constituționale își produce efectele începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără nicio distincție în ceea ce privește data comiterii faptei ori a încheierii acordului de mediere.
Paragraf
Prin Decizia nr. 867/A din 8 decembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 3.802/296/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a constatat că, pentru a se putea reține existența unui impediment la exercitarea acțiunii penale în apel, era necesar ca modalitatea de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă să se fi obiectivat într-un acord de mediere anterior datei de 15 iulie 2016, când Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. S-a constatat că, în cauză, este incident principiul activității legii procesuale stipulat de art. 13 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu aplicarea legii penale substanțial mai favorabilă, conform art. 5 din Codul penal.
punctul VII.
Jurisprudență relevantă a Curții Constituționale
Paragraf
Prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
Paragraf
Prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care, la acea dată, momentul citirii actului de sesizare a instanței fusese depășit.
Paragraf
În esență, Curtea a statuat că, pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție, așa cum acesta a fost detaliat în jurisprudența sa, până la încetarea situațiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, a reținut că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanței, ca ultim moment până la care poate interveni împăcarea, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilității de exercitare abuzivă a acestui drept.
punctul VIII.
Jurisprudență relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
Paragraf
Prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2015, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.
punctul IX.
Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Paragraf
Prin Adresa nr. 2.477/C/2904/III-5/2016 din 13 ianuarie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară a înaintat concluziile formulate de procuror asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând, totodată, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.
Paragraf
În concluziile formulate, procurorul a apreciat că sesizarea ce face obiectul cauzei de față este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
Paragraf
Astfel, a arătat că, în cauză, este îndeplinită condiția legitimării procesuale active (sesizarea aparține unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță - rejudecarea apelului ca urmare a admiterii contestației în anulare împotriva hotărârii definitive pronunțate în apel).
Paragraf
Cu privire la condiția potrivit căreia sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept și de această chestiune să depindă soluționarea pe fond a cauzei respective, a precizat că, în jurisprudența completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât în materie penală, cât și civilă, s-au stabilit anumite cerințe de ordin formal, referitoare la încheierea de sesizare.
Paragraf
În acest sens s-a statuat că tehnica de redactare a întrebărilor trebuie să fie adecvată și să permită înțelegerea/identificarea problemei de drept, existența legăturii de dependență între lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei trebuie motivată; neprocedând astfel se neagă posibilitatea formulării unui răspuns circumscris interesului vizat (Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2016). De asemenea, s-a arătat că, din conținutul încheierii de sesizare trebuie să rezulte caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept care formează obiectul sesizării, respectiv că încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, inclusiv pe cele care demonstrează că de problema de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluționarea cauzei pe fond (Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016). Respectarea acestor exigențe este obligatorie, întrucât limitele în care trebuie să răspundă Înalta Curte sunt stabilite de întrebarea instanței de trimitere, neexistând posibilitatea legală ca obiectul sesizării să fie modificat de instanța sesizată, care judecă/dă dezlegări exclusiv în limitele sesizării (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015).
Paragraf
Sub raportul exigențelor de ordin formal ale încheierii de sesizare (regularitatea sesizării), procurorul a apreciat că este relevantă și jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, dată fiind identitatea de conținut a art. 476 alin. (1) teza I din Codul de procedură penală și art. 520 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă. Astfel, absența din încheierea de sesizare a elementelor esențiale pentru soluționarea chestiunii prealabile, de pildă, punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, a fost sancționată cu inadmisibilitatea sesizării (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015). Totodată, s-a statuat că, pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, nu superficială, precum și că incumbă instanței care sesizează obligația de a explicita, în concret, legătura dintre maniera de dezlegare a chestiunii de drept noi, în raport cu interpretările posibile prefigurate și soluționarea cauzei pe fond, iar în cazul în care nu se demonstrează în concret pertinența chestiunii de drept în cauza care a ocazionat sesizarea, problemele de fapt și de drept care se ridică în speță părând a fi altele decât chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte, sesizarea este inadmisibilă (Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016). De asemenea, în Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016) s-a reținut că încheierea care nu cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării și punctul de vedere al completului asupra chestiunii de drept nu îndeplinește condițiile unui act de sesizare legal întocmit și, deci, nu ar putea declanșa o examinare pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii în cadrul mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.
Paragraf
Așadar, în raport cu jurisprudența anterior menționată, procurorul a apreciat că redactarea întrebării ce face obiectul cauzei de față (într-o manieră care ignoră regulile sintaxei) nu permite identificarea certă a problemei de drept. În acest sens a menționat, cu titlu de exemplu, că problema de drept poate fi aceea dacă Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 poate fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă sub aspectul consecințelor juridice și al momentului aplicării sale, după cum ar putea fi și aceea privind aplicarea în timp a unei dispoziții legale al cărei conținut a fost interpretat printr-o hotărâre prealabilă, pentru ca, ulterior, această interpretare să fie declarată neconstituțională, restrângându-i-se incidența în raport cu momentul procesual până la care poate interveni. Din această perspectivă, a apreciat că nu sunt circumscrise cu exactitate limitele sesizării, aspect care pune în dificultate instanța competentă să pronunțe o dezlegare. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța competentă se pronunță în limitele învestirii, neavând posibilitatea legală de a stabili/modifica obiectul sesizării.
Paragraf
Totodată, a susținut că încheierea de sesizare, din punctul de vedere al motivării caracterului determinant al rezolvării chestiunii de drept, menționează aspecte străine chestiunii de drept, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.
Paragraf
Într-un asemenea context i-ar reveni, în opinia procurorului, instanței supreme sarcina de a identifica obiectul sesizării, precum și aceea de a justifica caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept pentru soluționarea fondului cauzei, iar o asemenea ipoteză ar conduce la subrogarea Înaltei Curți în atribuțiile instanței de trimitere și, implicit, la nerespectarea dispozițiilor art. 475 și art. 476 din Codul de procedură penală privind obiectul sesizării și procedura de judecată.
punctul X.
Opinia specialiștilor consultați
Paragraf
În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.
Paragraf
Singurul punct de vedere transmis a fost cel al Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“ din București, care a precizat că încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
Paragraf
S-a apreciat că problema a cărei dezlegare se solicită este aceea de a ști dacă, față de succesiunea în timp a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 9 din 17 aprilie 2015 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, este incident principiul legii penale mai favorabile în cauzele în care se încheie un acord de mediere. În opinia exprimată s-a apreciat că aceasta nu este o situație de aplicare a principiului mitior lex, principiu care are ca premisă de aplicare ipoteza unei succesiuni de legi penale și intervine inclusiv în cazul în care vreuna dintre acestea ar fi declarată neconstituțională. Or, Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 prin care Înalta Curte de Casație Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a dat o interpretare obligatorie dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 nu echivalează cu o lege penală, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 nu s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006.
Paragraf
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia hotărârilor prealabile și a recursurilor în interesul legii nu sunt legi organice și nici ordonanțe de urgență. Acestea nu reprezintă nici „alte acte normative care la data adoptării aveau putere de lege“, întrucât nu sunt adoptate după principiile generale ale procesului de legiferare în România. De altfel, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a sesizărilor din partea instanțelor de judecată în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost instituită de legiuitor pentru realizarea obiectivului de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii în condițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, obiectiv urmărit, de altfel, și prin intermediul recursului în interesul legii. În acest sens este și practica constantă a Curții Constituționale (Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016; Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013; Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007).
Paragraf
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, aceasta este una interpretativă, fiind guvernată din acest punct de vedere de cele statuate printr-o altă Decizie a Curții Constituționale, nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), unde se arată că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare“.
Paragraf
Așadar, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 au fost constatate constituționale într-o anumită interpretare, ceea ce exclude aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal.
Paragraf
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Aceasta înseamnă că deciziile pronunțate de instanța de contencios constituțional se aplică tuturor situațiilor juridice în desfășurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării.
Paragraf
În opinia exprimată, această interpretare a problemei de drept supuse dezlegării nu contravine Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 7 din Convenție. În acest sens, a invocat Decizia de inadmisibilitate din 22 septembrie 2015 pronunțată în Cauza Cristian Borcea c. României, în care Curtea Europeană a reamintit că regulile cu privire la retroactivitate prevăzute de art. 7 din Convenție nu se aplică decât dispozițiilor care definesc infracțiunile și pedepsele prevăzute pentru sancționarea acestora. Per a contrario, Curtea Europeană nu consideră că problema cauzelor care înlătură răspunderea penală este una susceptibilă a intra sub incidența acestui articol (așadar, nici sub incidența mitior lex).
punctul XI.
Dispoziții legale incidente
Paragraf
Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator
CIT
Citat
Alineatul (1)
Dispozițiile din prezenta lege se aplică și în cauzele penale, atât în latura penală, cât și în latura civilă, după distincțiile arătate în prezenta secțiune.
Alineatul (2)
În latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Alineatul (3)
Părțile și subiecții procesuali nu pot fi constrânși să accepte procedura medierii.
Paragraf
CIT
Citat
Alineatul (1)
În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Alineatul (2)
Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
CIT
Citat
Alineatul (1)
Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:
litera g)
a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;(...).
CIT
Citat
Alineatul (1)
Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
Alineatul (6)
Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
punctul XII.
Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
Paragraf
Opinia judecătorului-raportor este în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța este inadmisibilă.
punctul XIII.
Înalta Curte de Casație și Justiție
Paragraf
Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:
litera a.
În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală , „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Paragraf
Astfel, în raport cu textul legal mai sus enunțat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerințe:
-
instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;
-
chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare;
-
soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
litera b.
Raportând aceste condiții de admisibilitate la situația din speță, se apreciază că nu este îndeplinită cea din urmă cerință impusă de legiuitor pentru sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării hotărârii prin care să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, întrucât:
litera b.1.
Modul de formulare a întrebării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție este unul deficitar, neputându-se stabili cu certitudine care este obiectul sesizării.
Paragraf
Astfel, în încheierea prin care Curtea de Apel Constanța a învestit instanța supremă, problema de drept este formulată ambiguu, imprecis, putându-se aprecia că aceasta ar putea fi aceea a asimilării Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 cu o lege penală mai favorabilă ori aceea a aplicării în timp a unei dispoziții legale interpretate prin decizii succesive de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015), respectiv de către Curtea Constituțională (prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016).
Paragraf
Or, caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept pentru soluționarea fondului cauzei nu poate fi apreciat decât dacă obiectul sesizării este clar stabilit, iar această din urmă obligație revine exclusiv instanței de trimitere, iar nu instanței supreme.
litera b.2.
Încheierea prin care s-a dispus sesizarea nu cuprinde decât formal motivele care susțin admisibilitatea sesizării, iar punctul de vedere al completului de judecată nu este unitar.
Paragraf
Așa cum se poate constata din analiza încheierii instanței de trimitere, motivarea celei mai importante condiții de admisibilitate (aceea a caracterului determinant al rezolvării chestiunii de drept) nu este doar expusă lapidar, ci se raportează la chestiuni străine pricinii deduse judecății, făcând referire la „corecta încadrare a infracțiunii de luare de mită în formă continuată, implicit limitele legale ale pedepsei pentru fapta dedusă judecății“ (fila 8 din încheiere), deși inculpatul este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, precum și a infracțiunii prevăzute de art. 2 pct.1) din Legea nr. 61/1991, republicată.
Paragraf
În privința punctului de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept, acesta nu este unitar, ceea ce conduce la concluzia că, în realitate, nu suntem în prezența unei veritabile sesizări privind dezlegarea unei chestiuni de drept, ci a unei divergențe apărute între membrii completului instanței de apel, pentru a cărei rezolvare trebuia să se facă aplicarea art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală privind reluarea judecării cauzei în complet de divergență, iar nu să se apeleze la dispozițiile legale privind asigurarea unei practici judiciare unitare, cum sunt cele prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.
Paragraf
Astfel, din actele dosarului ce pot fi accesate prin sistemul ECRIS rezultă că instanța de apel a rămas în pronunțare asupra căii de atac formulate de inculpat în data de 8.09.2016, iar în data de 19.09.2016 cauza a fost repusă pe rol în baza art. 395 alin. (1) din Codul de procedură penală, pentru ca la termenul de judecată fixat, în data de 10.11.2016, să pună în discuție din oficiu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept ce face obiectul judecății în prezenta cauză.
Paragraf
În acest context este de reținut că, potrivit jurisprudenței sale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit, cu referire la înțelesul ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, că este necesar ca sesizarea instanței de trimitere să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1.057 din 28 decembrie 2016).
Paragraf
Or, în prezenta cauză, prin sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție se tinde, pe de o parte, la soluționarea unui incident procedural, respectiv rezolvarea unei divergențe apărute între membrii completului cu ocazia deliberării, iar pe de altă parte, are în vedere o situație particulară, generată de modul în care s-a desfășurat judecata în cauză (existența unui acord de mediere încheiat după publicarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 9 din 17 aprilie 2015, căruia nu i s-au recunoscut efectele până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016).
litera b.3.
Sesizarea pune în discuție interpretarea și aplicarea unei decizii a Curții Constituționale.
Paragraf
Dincolo de caracterul imprecis al chestiunii de drept supuse analizei, se poate constata că sesizarea instanței supreme prin mecanismul de unificare a jurisprudenței prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală pune în discuție, în esență, interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016.
Paragraf
Prin decizia sus-menționată, Curtea Constituțională nu a declarat neconstituționale dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, ci doar a stabilit care este interpretarea conformă cu Constituția a acestui text de lege.
Paragraf
În egală măsură, potrivit jurisprudenței sale, Curtea Constituțională a stabilit, cu referire la sintagma „dezlegarea dată problemelor de drept“ cuprinsă în art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, care își păstrează valabilitatea și în prezent și se aplică mutatis mutandis și în cazul mecanismului de unificare a jurisprudenței prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală în vigoare, că aceasta „(…) pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a conținutului dispozițiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu și a deciziilor Curții Constituționale și a efectelor pe care acestea le produc, și, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, iar nu și de către Curtea Constituțională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc“ (Decizia Curții Constituționale nr. 206 din 29 aprilie 2013).
Paragraf
Prin urmare, cum în speță se solicită instanței supreme să se pronunțe asupra interpretării și aplicării unei decizii a Curții Constituționale, iar nu a unei dispoziții legale, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța este și din această perspectivă inadmisibilă.
Paragraf
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 685/36/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din data de 15 iunie 2016, privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidența legii penale mai favorabile dispozițiile art. 5 din Codul penal“.
Paragraf
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2017.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI
Paragraf
DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Paragraf
judecător Mirela Sorina Popescu
Paragraf
Magistrat asistent,
Paragraf
Oana-Valentina Temerel
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit