AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 749 din 2 octombrie 2013
privind aprobarea conţinutului şi formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă conţinutul şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, prevăzute în anexele nr. 1-16, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART
Articolul 2
Paragraf
Actele de studii care se eliberează în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar sunt următoarele:
litera a)
Certificat de echivalare a examenului de capacitate, pentru absolvenţii învăţământului de 8 ani, promoţiile de până în anul 1998 inclusiv, care doresc continuarea studiilor liceale - învăţământ seral/frecvenţă redusă;
litera b)
Certificat de absolvire;
litera c)
Certificat de calificare profesională nivel 1;
litera d)
Certificat de calificare profesională nivel 2;
litera e)
Certificat de calificare profesională nivel 3;
litera f)
Certificat de absolvire a ciclului inferior al liceului;
litera g)
Certificat de absolvire a liceului;
litera h)
Diplomă de bacalaureat;
litera i)
Diplomă de merit, pentru absolvenţii care au promovat toate clasele din intervalul IX-XII/XIII cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10;
litera j)
Certificatul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română;
litera k)
Certificatul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba maternă;
litera l)
Certificatul de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională;
litera m)
Certificatul de competenţe digitale;
litera n)
Atestat de competenţe profesionale;
litera o)
Certificat de competenţe profesionale;
litera p)
Atestat de pregătire psihopedagogică.
ART
Articolul 3
Paragraf
În sistemul naţional de învăţământ, actele de studii se întocmesc în limba română.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Paragraf
Gigel Paraschiv,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul delegat pentru
Paragraf
învăţământ superior,
Paragraf
cercetare ştiinţifică şi
Paragraf
dezvoltare tehnologică,
Paragraf
Mihnea Cosmin Costoiu
Paragraf
Ministrul afacerilor interne,
Paragraf
Radu Stroe
Paragraf
Ministrul apărării naţionale,
Paragraf
Mircea Duşa
Paragraf
Ministrul muncii, familiei,
Paragraf
protecţiei sociale şi
Paragraf
persoanelor vârstnice,
Paragraf
Mariana Câmpeanu
Paragraf
Bucureşti, 2 octombrie 2013.
Paragraf
Nr. 749.
ANX
Anexa 1
ANX
Anexa 2
ANX
Anexa 3
ANX
Anexa 4
ANX
Anexa 5
ANX
Anexa 6
ANX
Anexa 7
ANX
Anexa 8
ANX
Anexa 9
ANX
Anexa 10
ANX
Anexa 11
ANX
Anexa 12
ANX
Anexa 13
ANX
Anexa 14
ANX
Anexa 15
ANX
Anexa 16
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit