RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 919 din 20 noiembrie 2013

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului în vederea dezafectării/relocării a unor bunuri imobile aflate în administrarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:20.11.2013
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul 2

Paragraf
Trecerea în domeniul privat al statului a bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se face în vederea dezafectării/relocării.
ART

Articolul 3

Paragraf
După dezafectare, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul mediului şi
Paragraf
schimbărilor climatice,
Paragraf
Rovana Plumb
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Daniel Chiţoiu
Paragraf
Ministrul delegat pentru buget,
Paragraf
Liviu Voinea
Paragraf
Bucureşti, 20 noiembrie 2013.
Paragraf
Nr. 919.
ANX

Anexa

Paragraf
Situaţia bunurilor aflate în administrarea Administraţiei
Paragraf
Naţionale de Meteorologie, care trec din domeniul
Paragraf
public al statului în domeniul privat al statului
Paragraf
│Nr.│Nr. MF│Codul │ Denumire │ Date de identificare │Anul │Valoare│ Situaţia │În administrare│Tipul │
Paragraf
│crt│ │de cla-│ ├──────────────────┬───────┬─────────────────┤dobân-│ de │ juridică │ / concesiune │imobi-│
Paragraf
│ │ │sifica-│ │Descriere tehnică │Veci- │ Adresa │dirii/│inven- │ Baza legală │ │lului │
Paragraf
│ │ │re MF │ │ (pe scurt) │nătăţi │ │dării │tar │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │(după │ │ în │- lei -│ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │caz, pe│ │folo- │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │scurt) │ │sinţă │ │ │ │ │
Paragraf
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │
Paragraf
│ 1│152150│8.28.01│Clădire staţie│Construcţie din │Teren │Ţara: România; │ 2005 │140.321│Hotărârea │în administrare│imobil│
Paragraf
│ │ │ │meteo Sebeş │cărămidă, parter, │agricol│judeţul: Alba; │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │Sc = 113,12 mp, │ │municipiul Sebeş,│ │ │nr. 1.349/2005,│ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │Sd = 113,12 mp │ │cartier Glod │ │ │Hotărârea │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │CF nr. 75657 │ │ │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │nr. 1.259/2011 │ │ │
Paragraf
│ 2│152151│8.28.13│Construcţie │Construcţie parter│Teren │Ţara: România; │ 2005 │ 18.049│Hotărârea │în administrare│imobil│
Paragraf
│ │ │ │anexă staţie │cu destinaţia │agricol│judeţul: Alba; │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │meteo │magazie │ │municipiul Sebeş,│ │ │nr. 1.349/2005,│ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │cartier Glod │ │ │Hotărârea │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │nr. 1.259/2011 │ │ │
Paragraf
│ 3 │152152│8.28.01│Teren staţie │S = 9514 mp │Teren │Ţara: România; │ 2005 │182.658│Hotărârea │în administrare│imobil│
Paragraf
│ │ │ │meteo Sebeş │ │agricol│judeţul: Alba; │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │municipiul Sebeş,│ │ │nr. 1.349/2005 │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │cartier Glod │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 4 │ 63334│8.28.01│Platformă │ │Teren │Ţara: România; │ 1967 │ 2.422│Hotărârea │în administrare│imobil│
Paragraf
│ │ │ │staţie meteo │ │agricol│judeţul: Alba; │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Sebeş │ │ │municipiul Sebeş;│ │ │nr. 980/1998, │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │str. Mihail │ │ │Hotărârea │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │Kogălniceanu │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │nr. 61 │ │ │nr. 739/2003, │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Hotărârea │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Guvernului │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │nr. 1.349/2005 │ │ │

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031