AcasăDocument
LEGE nr. 177 din 9 octombrie 1998
pentru completarea art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART
Articolul unic
Paragraf
Articolul 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările ulterioare, se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
Paragraf
"Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b), c), d), h), k), o) şi p) se constata şi se sancţionează şi de către inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor."
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 februarie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
CRISTIAN DUMITRESCU
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit