RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 1.118 din 20 august 2012

privind modificarea şi completarea Reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009

În vigoare
Emitent:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat:20.08.2012
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la regimul certificatelor verzi,
Paragraf
luând în considerare necesitatea corelării unor prevederi contabile referitoare la creanţele cesionate cu prevederi cuprinse în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acestea,
Paragraf
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite prezentul ordin.
ART

Articolul i

Paragraf
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, prevăzute în anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 şi 766 bis din 10 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La punctul 117, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(4) În categoria altor investiţii deţinute ca imobilizări se evidenţiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră cumpărate cu scopul obţinerii de profit pe termen lung."
Paragraf 2
La punctul 168, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3) În categoria altor investiţii pe termen scurt se evidenţiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră cumpărate cu scopul obţinerii de profit în urma vânzării într-o perioadă scurtă de timp."
Paragraf 3
După punctul 170 se introduce o nouă subsecţiune, subsecţiunea 8.3.3^1 "Contabilitatea certificatelor verzi", cuprinzând punctele 170^1 -170^4, cu următorul cuprins:
Paragraf
"8.3.3^1. Contabilitatea certificatelor verzi
Paragraf 170
^1. - (1) Producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de operatorul de transport şi sistem, potrivit legii, înregistrează certificatele primite în contul 508 «Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate» analitic distinct, pe seama veniturilor înregistrate în avans (contul 472 «Venituri înregistrate în avans» analitic distinct). Veniturile înregistrate în avans se evidenţiază în contul de profit şi pierdere pe măsura vânzării certificatelor verzi. La înregistrarea în contabilitate, certificatele verzi primite se evaluează la preţul de tranzacţionare de la data primirii, publicat de operatorul pieţei de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.).
litera
(2) La sfârşitul exerciţiului financiar, certificatele verzi evidenţiate în contul 508 «Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate» analitic distinct se evaluează la valoarea de tranzacţionare publicată de operatorul pieţei de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacţie, cu reflectarea în rezultatul perioadei a diferenţelor rezultate (contul 768 «Alte venituri financiare» sau contul 668 «Alte cheltuieli financiare», după caz).
Paragraf 170
^2. - (1) Furnizorii de energie electrică şi producătorii obligaţi, potrivit legii, să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi înregistrează contravaloarea certificatelor verzi achiziţionate în contul 652 «Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător».
litera
(2) În situaţia în care achiziţionarea certificatelor verzi se efectuează înainte de termenele prevăzute de lege, contravaloarea certificatelor verzi se înregistrează în contul 471 «Cheltuieli înregistrate în avans», urmând ca la termenele legale să se înregistreze cheltuiala în contul 652 «Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător».
Paragraf 170
^3. - (1) În situaţia în care alte entităţi achiziţionează certificate verzi în scopul realizării de profit pe termen scurt, în condiţiile prevăzute de legislaţie, certificatele verzi sunt asimilate investiţiilor pe termen scurt, fiind înregistrate în contul 508 «Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate»/analitic distinct.
litera
(2) La sfârşitul exerciţiului financiar, certificatele verzi se evaluează la valoarea de tranzacţionare publicată de operatorul pieţei de energie electrică (S.C. OPCOM - S.A.) pentru ultima tranzacţie, cu reflectarea în rezultatul perioadei a diferenţelor rezultate (contul 768 «Alte venituri financiare» sau contul 668 «Alte cheltuieli financiare», după caz).
Paragraf 170
^4. - Certificatele verzi anulate, potrivit legii, pentru că nu au fost utilizate în perioada de valabilitate se evidenţiază pe seama cheltuielilor perioadei (contul 668 «Alte cheltuieli financiare»). Acelaşi tratament contabil se aplică şi în cazul anulării certificatelor verzi obţinute necuvenit de un operator economic acreditat, dacă acestea nu au fost încă tranzacţionate."
Paragraf 4
Punctul 190 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"190. - În cazul cesionării unei creanţe, diferenţa dintre valoarea creanţei preluate prin cesionare şi suma de achitat cedentului reprezintă venit la data constatării drepturilor şi obligaţiilor, potrivit clauzelor contractuale. Pentru suma creanţei preluate care se estimează că nu poate fi recuperată, concomitent cu preluarea creanţei se înregistrează şi deprecierea corespunzătoare, articol contabil 6814 «Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante» = 496 «Ajustări pentru deprecierea creanţelor - debitori diverşi»".
ART

Articolul ii

Paragraf
Prezentul ordin se aplică începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2012, cu excepţia prevederilor art. I pct. 4, care se aplică pentru creanţele cesionate şi înregistrate în contabilitatea cesionarului după data de 1 iulie 2012.
ART

Articolul iii

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Liviu Voinea,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 20 august 2012.
Paragraf
Nr. 1.118.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031