AcasăDocument
Paragraf
Având în vedere prevederile art. 42-44 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,
Paragraf
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
Articolul I
Paragraf
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului sau examenului pentru definitivare în funcţie, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcţia de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiaşi instanţe ori aceluiaşi parchet, precum şi în funcţii de execuţie a personalului auxiliar de specialitate la instanţe şi parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
Paragraf
- După articolul 8^1 se introduce un nou articol, articolul 8^2, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 8^2. - Examenul pentru promovarea din funcţia de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiaşi instanţe sau aceluiaşi parchet, se organizează anual, în măsura în care există solicitări în acest sens ale personalului auxiliar de specialitate încadrat care a absolvit studii superioare juridice."
Articolul II
Paragraf
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,
Paragraf
judecător Alina Nicoleta Ghica
Paragraf
Bucureşti, 23 octombrie 2012.
Paragraf
Nr. 994.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit