RO
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 21 decembrie 2004

pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările ulterioare, și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilități familiilor de pensionari

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:03.02.2011
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 2.403 din 21 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 12 ianuarie 2005.
CAPITOL

Capitolul I Prevederi generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilități familiilor de pensionari.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, denumiți în continuare pensionari, beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri personale, cu trenuri accelerate fără regim de rezervare, precum și cu trenuri rapide, clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun, între localități.
Alineatul (2)
Diferența dintre tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri personale, cu trenuri accelerate fără regim de rezervare sau cu trenuri rapide, clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a și suma încasată de la pensionari se suportă din bugetul de stat, care se recuperează de agentul economic care a efectuat transportul, conform prezentelor norme metodologice.
Alineatul (3)
Călătoriile simple pentru pensionari, cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru trenuri personale, trenuri accelerate fără regim de rezervare sau trenuri rapide, clasa a II-a, sau pentru mijloace de transport intern auto ori naval, denumite în continuare călătorii cu tarif redus, vor fi asigurate atât de unitățile cu capital de stat, cât și de societățile comerciale cu capital privat.
Alineatul (4)
De facilitățile la transportul pe calea ferată prevăzute la alin. (1) beneficiază și soțul sau soția, după caz, cu încadrarea în numărul total de călătorii la care are dreptul titularul.
Alineatul (5)
De facilitățile prevăzute la alin. (1) nu beneficiază pensionarii care au dreptul la călătorii gratuite stabilite în baza altor reglementări legale.
ART

Articolul 3

Paragraf
Unitățile cu capital de stat, precum și societățile comerciale cu capital privat, care efectuează transport public de călători între localități, denumite în continuare operatori de transport, trebuie să dețină licență pentru această activitate conform prevederilor legale.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
Călătoriile prevăzute la art. 2 alin. (1) se efectuează cu legitimațiile de călătorie specifice mijloacelor de transport pe calea ferată, auto și naval, eliberate de către operatorii de transport.
Alineatul (2)
Pentru procurarea legitimațiilor prevăzute la alin. (1) pensionarilor li se eliberează anual taloane speciale de călătorie.
ART

Articolul 5

Alineatul (1)
Evidența pensionarilor beneficiari de taloane speciale de călătorie cu reducere de 50% se asigură de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), prin casele teritoriale de pensii (CTP), pentru pensionarii din sistemul public de pensii, și de către celelalte sisteme de asigurări sociale, pentru pensionarii proprii.
Alineatul (2)
Evidența călătoriilor efectuate de către pensionari (numărul total de călătorii, distanța medie kilometrică a călătoriilor, valoarea facilităților) se asigură de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin operatorii de transport.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Taloanele speciale de călătorie se emit și se difuzează astfel:
litera a)
pentru pensionarii din sistemul public de pensii, prin grija CNPAS, respectiv prin CTP;
litera b)
pentru pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, prin grija sistemelor proprii de asigurări sociale.
Alineatul (2)
Contravaloarea confecționării taloanelor speciale de călătorie se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
ART

Articolul 7

Paragraf
Legitimațiile de călătorie cu reducere de 50% sunt tipărite de operatorul care efectuează transportul și au formatul și datele potrivit reglementărilor specifice ale acestuia.
CAPITOL

Capitolul II Taloanele speciale de călătorie

ART

Articolul 8

Alineatul (1)
Până la data de 31 decembrie 2004 se folosesc taloanele speciale de călătorie eliberate pensionarilor pentru anul 2004, al căror model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
Alineatul (2)
Talonul special de călătorie prevăzut la alin. (1), a cărui valabilitate expiră la data de 31 decembrie 2004, este format din corpul talonului și din 6 cupoane-talon detașabile, corespunzătoare celor 6 călătorii simple pentru transportul pe calea ferată, auto sau naval cu tarif redus de 50%.
ART

Articolul 9

Alineatul (1)
Începând cu data de 1 ianuarie 2005, se va utiliza talonul special de călătorie prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
Alineatul (2)
Talonul special prevăzut la alin. (1) este format din talonul de pensie, 6 cupoane-talon detașabile și 6 cupoane-anexă detașabile, corespunzătoare celor 6 călătorii simple pentru transportul pe calea ferată, auto sau naval cu tarif redus de 50%.
Alineatul (3)
Cupoanele-anexă se folosesc numai pentru transportul pe calea ferată, în cazul în care călătoria deja începută va continua cu un tren de rang superior.
Alineatul (4)
Pe cuponul-anexă se înscriu atât mențiunea "50% reducere supliment tren", cât și codul CTP, numărul dosarului de pensie și codul numeric personal (CNP), care vor fi completate de către pensionar.
ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Talonul de pensie din luna emiterii taloanelor speciale de călătorie cu reducere de 50% reprezintă talonul special de călătorie cu care pensionarul se legitimează în mijlocul de transport.
Alineatul (2)
Talonul special de călătorie cuprinde datele de identificare a pensionarului, respectiv codul CTP, numărul dosarului de pensie, numele și prenumele pensionarului, CNP al pensionarului, domiciliul acestuia sau mențiunea "Cont curent personal deschis la ...... nr. ........", precum și codul de bare care permite identificarea precisă a beneficiarului.
ART

Articolul 11

Alineatul (1)
Un cupon-talon oferă dreptul la o singură călătorie cu un singur operator de transport, în conformitate cu reglementările interne ale acestuia.
Alineatul (2)
Cupoanele-talon neutilizate nu se detașează de corpul talonului special.
CAPITOL

Capitolul III Distribuirea taloanelor speciale de călătorie

ART

Articolul 12

Alineatul (1)
CNPAS, precum și celelalte sisteme proprii de asigurări sociale asigură transmiterea taloanelor speciale de călătorie la fiecare pensionar, pentru un nou an calendaristic, până cel mai târziu în luna decembrie a anului în curs, o dată cu plata drepturilor de pensie pe luna respectivă, prin unitățile de poștă, unitățile C.E.C. sau ale altor bănci autorizate, la care pensionarii au deschis cont curent personal.
Alineatul (2)
Pensionarii înscriși la pensie în cursul unui an calendaristic vor primi taloane speciale de călătorie o dată cu plata lunară a primei pensii din anul respectiv.
ART

Articolul 13

Paragraf
Pentru pensionarii care au primit taloane speciale de călătorie și ale căror date de identificare se modifică în cursul anului - schimbări de nume, de adresă, mutarea în altă localitate - nu se mai emit noi taloane, legitimarea făcându-se pe baza actelor respective.
ART

Articolul 14

Alineatul (1)
Pentru pensionarii repuși în drepturi în cursul anului calendaristic, precum și pentru pensionarii veniți prin transfer de la alte case teritoriale de pensii sau din alte sisteme de pensii și asigurări sociale, care nu figurau în evidența CTP și care nu au primit taloane speciale de călătorie pentru anul respectiv, taloanele speciale de călătorie vor fi emise și distribuite o dată cu efectuarea primei plăți a drepturilor lunare de pensie.
Alineatul (2)
În acest scop CTP vor comunică la CNPAS cazurile respective, pentru evidență, în conformitate cu normele de lucru interne.
ART

Articolul 15

Alineatul (1)
Taloanele speciale de călătorie care se întorc la CTP o dată cu mandatele de plată a pensiilor neachitate se vor păstra în evidența CTP, pensionarii respectivi putându-le ridica, în baza unei solicitări scrise, în cursul anului.
Alineatul (2)
În cazul ivirii unor dificultăți în tratarea acestor situații, pensionarii în cauză se vor adresa CTP.
CAPITOL

Capitolul IV Eliberarea legitimațiilor de călătorie cu 50% reducere*)

ART

Articolul 16

Paragraf
Călătoria cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată, clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a se face în baza unei legitimații de călătorie obținute, după caz, de la punctele de vânzare a legitimațiilor de călătorie sau direct din mijlocul de transport, în condițiile stabilite de operatorii de transport.
ART

Articolul 17

Paragraf
Eliberarea legitimațiilor de călătorie de către operatorii de transport feroviar, auto sau naval se face în baza cuponului-talon prezentat și a achitării costului biletului redus cu 50%.
ART

Articolul 18

Alineatul (1)
Pensionarii vor completa cu pastă sau cu cerneală:
litera a)
pe cupoanele-talon și pe cupoanele-anexă rubricile "De la ......." și "Până la ...............";
litera b)
pe cupoanele-anexă codul CTP, numărul dosarului de pensie și CNP.
Alineatul (2)
Emitentul legitimației de călătorie va completa rubricile:
litera a)
pentru cupoanele-talon valabile pentru anul 2004 (anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice):
Paragraf
- "Tip transport",
Paragraf
- "Via.......................",
Paragraf
- "km........................" și
Paragraf
- "Lei (50% tarif).......";
litera b)
pentru cupoanele-talon care intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2005 (anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice):
Paragraf
- barează una dintre rubricile "CFR, AUTO, NAVAL" corespunzătoare modului de transport pentru care a optat pensionarul:
Paragraf
- "Via...............................",
Paragraf
- "Lei 50% reducere......" și
Paragraf
- "km................................".
ART

Articolul 19

Paragraf
Pentru fiecare călătorie simplă, efectuată cu mijloace de transport auto sau cu navele de călători clasa a II-a, casierul sau vânzătorul de bilete care emite legitimația de călătorie cu reducere de 50% detașează câte un cupon-talon după îndeplinirea formalităților prevăzute la art. 18, certifică corectitudinea înscrierilor făcute prin aplicarea ștampilei, încasează contravaloarea și eliberează legitimația de călătorie.
ART

Articolul 20

Alineatul (1)
În perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004 călătoria pe calea ferată a pensionarilor se efectuează pe baza cupoanelor-talon cuprinse în cadrul taloanelor speciale de călătorie eliberate pentru anul 2004, prevăzute la art. 8 alin. (1), prin achitarea a 50% din tariful trenului personal, 50% din tariful suplimentului de tren accelerat sau al suplimentului de tren rapid, clasa a II-a, diferența dintre suplimentul de tren intercity și suplimentul de tren rapid clasa a II-a, plus tichetul de rezervare în cazul trenului accelerat sau rapid, după caz, pentru relația solicitată. Casierul cf sau vânzătorul de bilete va reține cuponul-talon completat cu datele necesare și va elibera o legitimație de călătorie cu 50% reducere (bilet de carton, bilet foaie 50% reducere sau bilet bianco).
Alineatul (2)
În cazul schimbării în parcurs a trenului personal sau accelerat cu un tren de rang superior, casierul cf sau vânzătorul de bilete va reține legitimația de călătorie emisă în stația de plecare, eliberând o altă legitimație de călătorie pentru care se va achita 50% din tariful suplimentului de tren accelerat sau suplimentului de tren rapid, clasa a II-a, pentru distanța solicitată, 50% din diferența dintre suplimentul de tren rapid și suplimentul de tren accelerat, clasa a II-a, în cazul când legitimația prezentată este pentru tren accelerat, diferența dintre suplimentul de tren intercity și suplimentul de tren rapid, clasa a II-a, plus tichetul integral de rezervare a locului pentru călătoria la tren rapid, după caz.
Alineatul (3)
Pentru călătoria la clasa I se vor achita integral diferențele tarifare, conform reglementărilor în vigoare.
ART

Articolul 21

Alineatul (1)
Începând cu data de 1 ianuarie 2005, călătoria pe calea ferată a pensionarilor se efectuează în baza cupoanelor-talon prevăzute la art. 9 alin. (1), conform prevederilor art. 20 alin. (1).
Alineatul (2)
Pentru călătoria cu tren accelerat cu regim de rezervare, rapid sau intercity, se vor achita tarifele prevăzute la art. 20.
Alineatul (3)
În cazul schimbării în parcurs a trenului cu un tren de rang superior, casierul cf sau vânzătorul de bilete va reține un cupon-anexă completat cu datele necesare, eliberând o legitimație de călătorie pentru care se achită tarifele prevăzute la art. 20 alin. (2).
Alineatul (4)
Pentru călătoria la clasa I a beneficiarilor de facilități prevăzute la art. 2 alin. (1) se vor achita integral diferențele tarifare, conform reglementărilor în vigoare.
ART

Articolul 22

Paragraf
În cazul în care călătoria pe calea ferată începe dintr-un punct de oprire unde nu este organizată activitatea de vânzare a legitimațiilor de călătorie, personalul de tren va reține un cupon-talon, după efectuarea operațiunilor prevăzute la art. 18, și va elibera o legitimație de călătorie cu reducere 50% din costul călătoriei în condițiile prevăzute la art. 20 și 21.
ART

Articolul 23

Paragraf
Când pensionarul se urcă în parcurs, fără a-și procura legitimația de călătorie de la punctul de vânzare, în mijlocul de transport auto sau pe navele de călători clasa a II-a, personalul stabilit pentru verificarea legitimațiilor de călătorie pe mijloacele auto sau pe navele de călători clasa a II-a eliberează contra cost biletul cu reducere de 50% pentru pensionari, reținând cuponul-talon, cu respectarea prevederilor privind legitimarea.
ART

Articolul 24

Alineatul (1)
Cupoanele-talon și cupoanele-anexă care prezintă ștersături sau corecturi nu vor fi primite.
Alineatul (2)
Pierderea sau deteriorarea talonului special de călătorie de către pensionar atrage imposibilitatea efectuării de către acesta a călătoriilor cu reducere.
ART

Articolul 25

Alineatul (1)
Când beneficiarul unui bilet cu reducere de 50% pentru pensionari renunță la călătorie, acesta poate solicita restituirea contravalorii biletului la unitatea emitentă, conform reglementărilor în vigoare ale operatorului de transport respectiv.
Alineatul (2)
Dacă restituirea se solicită până la sfârșitul lunii pentru care s-a procurat legitimația de călătorie, o dată cu contravaloarea biletului se restituie și cuponul-talon. În cazul în care solicitarea se face după data de 1 a lunii următoare, cuponul-talon se eliberează în baza unei cereri a pensionarului adresate operatorului de transport care a asigurat efectuarea transportului. Cuponul-talon restituit dă dreptul la eliberarea unei noi legitimații de călătorie cu reducere de 50% pe relația înscrisă inițial.
Alineatul (3)
Trimestrial se va face regularizarea deconturilor corespunzător cererilor de restituire depuse de pensionar la operatorul de transport.
CAPITOL

Capitolul V Verificarea legitimațiilor de călătorie cu reducere de 50% din tariful stabilit

ART

Articolul 26

Alineatul (1)
La verificarea legitimațiilor de călătorie în mijlocul de transport, personalul de tren, respectiv personalul stabilit pentru verificarea legitimațiilor de călătorie, precum și organele de control specifice tipului de transport vor solicita persoanelor care prezintă bilete cu reducere de 50% pentru pensionari actul de identitate și talonul special de călătorie din care a fost detașat cuponul-talon.
Alineatul (2)
Soțul sau soția care beneficiază de facilitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) poate călători singur/singură sau împreună cu titularul. În situația în care călătorește singur/singură, la verificarea legitimațiilor de călătorie se va solicita talonul special de călătorie al titularului.
ART

Articolul 27

Paragraf
Identificarea ori de câte ori este necesar a persoanelor beneficiare de legitimații de călătorie eliberate conform prezentelor norme metodologice se face cu respectarea prevederilor legale privind identificarea.
CAPITOL

Capitolul VI Decontarea legitimațiilor de călătorie

ART

Articolul 28

Paragraf
Cupoanele-talon, respectiv cupoanele-anexă, vor rămâne la unitatea emitentă a legitimației de călătorie și pe baza lor se va recupera diferența de 50% din tarif, de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2004. Cupoanele-talon, respectiv cupoanele-anexă, se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria.
ART

Articolul 29

Paragraf
Operatorul de transport va întocmi deconturi lunare centralizatoare, pe care le va transmite Direcției generale economice și buget din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, o singură dată pe lună, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna expirată. Modelul de decont pentru operatorii de transport feroviar este prezentat în anexa nr. 3, modelul de decont pentru operatorii de transport auto este prezentat în anexa nr. 4, iar modelul de decont pentru operatorii de transport naval este prezentat în anexa nr. 5.
ART

Articolul 30

Paragraf
Operatorul de transport răspunde de realitatea, oportunitatea și de exactitatea datelor prezentate la decontare.
ART

Articolul 31

Paragraf
După verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția generală economică și buget va întocmi documentația pentru solicitarea și obținerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente.
ART

Articolul 32

Paragraf
După aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, Direcția generală economică și buget din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va efectua viramente către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin bugetul de stat al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
ART

Articolul 33

Alineatul (1)
În cazul agenților de transport feroviar public de călători, alții decât cei proveniți din reorganizarea Societății Naționale de Căi Ferate Române, aceștia vor completa lunar decontul prestațiilor efectuate în baza cupoanelor-talon, respectiv cupoanelor-anexă, pentru călătoriile efectuate cu mijloacele de transport proprii de către pensionari, cu reducere de 50%, în aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2004, pe care le depun la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția generală economică și buget până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna expirată, în vederea recuperării diferenței de 50% din tarif.
Alineatul (2)
Verificarea deconturilor, centralizarea, avizarea, obținerea aprobării finanțării și repartizarea fondurilor obținute de la bugetul de stat de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția generală economică și buget se fac în aceleași condiții cu cele prevăzute la art. 31 și 32.
CAPITOL

Capitolul VII Dispoziții finale

ART

Articolul 34

Paragraf
În baza deconturilor prezentate de operatorii de transport feroviar de călători, rutier sau naval, Direcția generală economică și buget din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va întocmi și va prezenta spre aprobare ministrului, în calitate de ordonator principal de credite, o notă privind înregistrarea pe cheltuielile Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a sumelor plătite de la bugetul de stat cu această destinație.
ART

Articolul 35

Paragraf
În cazul în care în viitor vor apărea unele modificări organizatorice privind relațiile dintre unitățile care participă la aplicarea prezentelor norme metodologice, acestea vor fi tratate de comun acord între Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
ART

Articolul 36

Paragraf
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANX

Anexa nr. 1 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Fața mandat de plată pensiei cu talon special de calatorie
Paragraf
cu reducere 50%.
Paragraf
Verso mandat de plată a pensie cu talon special de calatorie cu
Paragraf
reducere 50%.
ANX

Anexa nr. 2 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Fața mandat plata pensie și talon special de calatorie
Paragraf
cu reducere 50%
Paragraf
Legenda
Paragraf
*1),*2),*3),*4),*5),*6)
Paragraf
│ Cupon ANEXA │
Paragraf
│ 50% REDUCERE │
Paragraf
│ supliment tren │
Paragraf
│ Ctp-Nr.dosar ........................ │
Paragraf
│ CNP ................................. │
Paragraf
│ Clasa A ii-a │
Paragraf
│ Beneficiar Lege 147/2000 │
Paragraf
Verso mandat plata pensie și talon special de calatorie cu reducere 50%
Paragraf
Legenda
Paragraf
*1),*2),*3),*4),*5),*6)
ANX

Anexa nr. 3 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Operator de Transport Feroviar
Paragraf
Nr. ....../20......
Paragraf
DECONTUL PRESTATIILOR
Paragraf
efectuate de .............................................
Paragraf
în baza cupoanelor talon respectiv cupoanele-anexa,
Paragraf
pentru calatoriile efectuate cu mijloacele de transport proprii
Paragraf
de către pensionari, cu reducere de 50%,
Paragraf
prin aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000
Paragraf
cu modificările ulterioare și OUG nr. 71/2004
Paragraf
în luna ...... 20.....
Paragraf
*) în valoarea exprimata în lei este inclus TVA
Paragraf
........, data
Paragraf
Director General
Paragraf
Director Economic,
ANX

Anexa nr. 4 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Operator de Transport Auto
Paragraf
Nr. ....../20......
Paragraf
DECONTUL PRESTATIILOR
Paragraf
efectuate de .............................................
Paragraf
în baza cupoanelor talon respectiv cupoanele-anexa,
Paragraf
pentru calatoriile efectuate cu mijloacele de transport proprii
Paragraf
de către pensionari, cu reducere de 50%,
Paragraf
prin aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000
Paragraf
cu modificările ulterioare și OUG nr. 71/2004
Paragraf
în luna ...... 20.....
Paragraf
*) în valoarea exprimata în lei este inclus TVA
Paragraf
........, data
Paragraf
Director General
Paragraf
Director Economic,
ANX

Anexa nr. 5 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Operator de Transport Naval
Paragraf
Nr. ....../20......
Paragraf
DECONTUL PRESTATIILOR
Paragraf
efectuate de .............................................
Paragraf
în baza cupoanelor talon respectiv cupoanele-anexa,
Paragraf
pentru calatoriile efectuate cu mijloacele de transport proprii
Paragraf
de către pensionari, cu reducere de 50%,
Paragraf
prin aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000
Paragraf
cu modificările ulterioare și OUG nr. 71/2004
Paragraf
în luna ...... 20.....
Paragraf
*) în valoarea exprimata în lei este inclus TVA
Paragraf
........, data
Paragraf
Director General
Paragraf
Director Economic,

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031