AcasăDocument
ORDIN nr. 6.152 din 7 noiembrie 2012
privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În baza prevederilor art. 22 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 94 alin. (2) lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,
Paragraf
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite următorul ordin:
ART
Articolul i
Paragraf
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 29 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Articolul 135 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 135. - Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesională la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului intern al unităţii de învăţământ la care se face transferul. Transferul se face cu avizul consultativ al consiliului de administraţie al unităţii de la care se face transferul şi cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii la care se face transferul."
Paragraf 2
Articolul 148 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 148. - Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor art. 136-145, în următoarele situaţii:
litera a)
la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;
litera b)
la recomandarea de transfer eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;
litera c)
la/de la învăţământul de artă sau sportiv;
litera d)
de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;
litera e)
de la învăţământul intensiv sau bilingv la celelalte profiluri;
litera f)
în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."
ART
Articolul ii
Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART
Articolul iii
Paragraf
Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Paragraf
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Paragraf
Ecaterina Andronescu
Paragraf
Bucureşti, 7 noiembrie 2012.
Paragraf
Nr. 6.152.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit