AcasăDocument
REGULAMENT din 20 decembrie 2012privind efectuarea pregătirii prin rezidenţiat în specialitatea Medicină de urgenţă
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1
Paragraf
Pregătirea prin rezidenţiat în specialitatea Medicină de urgenţă are o durată totală de 60 de luni, incluzând perioadele de concediu legal anual.
Articolul 2
Paragraf
Programul de pregătire şi curriculumul de pregătire sunt cuprinse în anexa nr. 1.
Articolul 3
Paragraf
Admiterea în rezidenţiatul de medicină de urgenţă se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Capitolul II CENTRELE ÎN CARE SE DESFĂŞOARĂ PROGRAMELE DE REZIDENŢIAT
Articolul 4
litera
(1) Activitatea de pregătire a rezidenţilor se va desfăşura în centrele universitare menţionate în anexa nr. 2, într-un spital acreditat în acest sens.
litera
(2) Centrele universitare menţionate la alin. (1) colaborează cu alte spitale nominalizate în anexa nr. 2, cu titlul de centre şi spitale afiliate centrului în care se desfăşoară un program de rezidenţiat, precum şi cu unităţile sanitare prevăzute în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 5
Paragraf
Programul de rezidenţiat din centrele universitare acreditate este coordonat de un director de program care răspunde de buna desfăşurare a programului. În cadrul centrelor şi spitalelor afiliate, activitatea va fi coordonată de un coordonator de program de rezidenţiat, funcţie asimilată directorului de rezidenţiat.
Articolul 6
Paragraf
Directorul/Coordonatorul de program va avea sub coordonarea sa cel puţin un responsabil de formare în rezidenţiat la fiecare 5 rezidenţi.
Articolul 7
Paragraf
Numărul responsabililor de formare în rezidenţiat în medicină de urgenţă dintr-un spital va fi corelat cu numărul total al rezidenţilor în medicină de urgenţă din spitalul respectiv.
Articolul 8
Paragraf
Un responsabil de rezidenţiat poate avea rezidenţi în diferiţi ani de pregătire.
Articolul 9
Paragraf
Centrele universitare şi spitalele, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 2, care doresc să deruleze programul de rezidenţiat pentru specialitatea medicină de urgenţă, vor solicita acreditarea din partea Ministerului Sănătăţii, cu condiţia îndeplinirii criteriilor de acreditare.
Articolul 10
Paragraf
Centrele universitare şi spitalele acreditate să deruleze programul de rezidenţiat în specialitatea Medicină de urgenţă pot încheia contracte şi protocoale de colaborare între ele sau cu alte unităţi sanitare prevăzute în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 11
Paragraf
Acreditarea se va face de o comisie formată din 3 directori de programe de rezidenţiat/coordonatori/responsabili de rezidenţiat (dintre care cel puţin unul este director de rezidenţiat), un reprezentant al Direcţiei generale resurse umane şi certificare din cadrul Ministerului Sănătăţii şi un reprezentant al Direcţiei de învăţământ postuniversitar superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Articolul 12
Paragraf
Comisia de acreditare se constituie prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, iar membrii ei nu pot fi din centrul care urmează a fi acreditat.
Articolul 13
Paragraf
Preşedintele comisiei va fi unul dintre directorii programelor de rezidenţiat în medicină de urgenţă care fac parte din comisie.
Articolul 14
Paragraf
Costurile de deplasare şi cazare ale comisiei de acreditare vor fi suportate de centrul/spitalul solicitant, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 15
Paragraf
Directorii de program, coordonatorii de program şi responsabilii de formare în rezidenţiat, din fiecare centru universitar, sunt numiţi în anexa nr. 3.
Articolul 16
Paragraf
Centrele de pregătire în rezidenţiat în medicină de urgenţă pot să solicite aprobarea numirii unor noi responsabili de formare şi directori/coordonatori de program de rezidenţiat, cu avizul Comisiei de medicină de urgenţă şi dezastre.
Articolul 17
litera
(1) Programul de rezidenţiat în medicină de Urgenţă şi centrele universitare de pregătire se reacreditează din 5 în 5 ani, pe baza unei analize a activităţii şi rezultatelor obţinute, de către comisia de acreditare a programului de rezidenţiat în medicina de urgenţă.
litera
(2) Criteriile pentru acreditarea centrelor universitare şi spitalelor în vederea derulării programului de rezidenţiat în specialitatea Medicină de urgenţă, sunt cuprinse în anexa nr. 4.
Capitolul III DIRECTORII/COORDONATORII PROGRAMULUI DE REZIDENŢIAT
Articolul 18
Paragraf
Directorul/Coordonatorul programului de rezidenţiat în medicina de urgenţă trebuie:
Paragraf 1
să îndeplinească unul dintre următoarele criterii:
litera A)
să fie cadru didactic universitar (şef de lucrări, conferenţiar sau profesor) la disciplina Medicină de urgenţă;
litera B)
să fie medic primar medicină de urgenţă sau medic specialist medicină de urgenţă, cu rezidenţiat în medicină de urgenţă, cu 5 ani vechime ca specialist în unitatea de primire urgenţe (UPU);
litera C)
să fie medic primar anestezie şi terapie intensivă, cu 5 ani vechime în UPU.
Paragraf 2
să efectueze gărzi în cadrul unei UPU.
Articolul 19
Paragraf
Directorul programului de rezidenţiat/Coordonatorul are următoarele atribuţii:
litera A)
coordonează desfăşurarea programului de rezidenţiat în centrul respectiv şi în centrul/centrele afiliat(e);
litera B)
nominalizează responsabili de program de rezidenţiat în medicina de urgenţă din centrul respectiv şi coordonează activitatea acestora;
litera C)
urmăreşte şi răspunde de pregătirea teoretică şi practică a rezidenţilor;
litera D)
urmăreşte modul de desfăşurare a modulelor de pregătire şi rezolvarea problemelor şi a litigiilor, dacă acestea există;
litera E)
urmăreşte derularea proiectelor de cercetare şi a programelor de schimb de experienţă pentru rezidenţi în domeniul medicinei de urgenţă;
litera F)
stabileşte secţiile şi clinicile în care se vor desfăşura stagiile rezidenţilor şi elaborează programarea acestora în stagii, cu anunţarea conducerii secţiei respective;
litera G)
propune Ministerului Sănătăţii situaţiile de reorientare profesională în specialităţile Medicină de familie sau Sănătate publică şi management a rezidenţilor care nu au aptitudinile necesare specialităţii Medicină de urgenţă şi care nu evoluează conform prevederilor curriculare;
litera H)
aprobă cererile rezidenţilor de efectuare a gărzilor plătite în cadrul structurilor de primiri urgenţe: UPU/CPU/SMURD;
litera I)
efectuează modificări justificate în planul de pregătire pentru rezidenţii care necesită o formare mai intensă într-un anumit domeniu. În asemenea condiţii, directorul programului de rezidenţiat nu va modifica structura prin eliminarea totală a unor module în favoarea altora, ci doar prin reducerea a cel mult 30% din durata unui modul în favoarea altuia, acest drept fiind exercitat doar în situaţii speciale;
litera J)
directorul de program de rezidenţiat din centrele care coordonează şi un centru afiliat de pregătire în rezidenţiat are obligaţia de coordonare şi monitorizare a acestui centru, condus de un coordonator de program de rezidenţiat.
Articolul 20
Paragraf
Directorii şi coordonatorii programelor de rezidenţiat beneficiază de majorarea salariului de bază avut cu 5 clase de salarizare.
Articolul 21
Paragraf
Pentru ocuparea funcţiilor vacante de directori de rezidenţiat, candidaţii înscrişi vor parcurge o procedură de evaluare. Evaluarea se va face de către Comisia de medicină de urgenţă şi dezastre a Ministerului Sănătăţii. Candidaţii pentru această funcţie, dintre responsabilii de formare care îndeplinesc criteriile de director de rezidenţiat, se adresează Compartimentului de asistenţă medicală de urgenţă care va organiza procesul de selecţie şi evaluare prin interviu, iar directorii declaraţi admişi vor fi numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii.
Articolul 22
Paragraf
Dezvoltarea profesională continuă a directorilor de rezidenţiat va fi efectuată în baza unui program stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Articolul 23
Paragraf
Pregătirea în viitor a unor noi directori de program de rezidenţiat va include un program de pregătire intensiv, organizat de Ministerul Sănătăţii.
Capitolul IV RESPONSABILII DE FORMARE ÎN REZIDENŢIATUL DE MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Articolul 24
Paragraf
Responsabilul de formare în rezidenţiatul de medicină de urgenţă va îndeplini următoarele condiţii:
Paragraf
- să fie medic specialist sau medic primar medicină de urgenţă, cu specialitatea obţinută prin rezidenţiat, sau medic primar anestezie şi terapie intensivă (ATI) cu loc de muncă în cadrul unităţii de primire a urgenţelor de cel puţin 3 ani;
Paragraf
- să efectueze gărzi în cadrul unităţii de primiri urgenţe în care rezidenţii îşi desfăşoară pregătirea.
Articolul 25
Paragraf
Responsabilul de formare în rezidenţiat are următoarele atribuţii:
litera A)
urmărirea activităţii fiecărui rezident în medicină de urgenţă din cadrul centrului respectiv pe tot parcursul rezidenţiatului, inclusiv a rezidenţilor detaşaţi în alte centre, indiferent de anul de pregătire al acestora;
litera B)
facilitarea executării stagiilor şi a pregătirii în diferite secţii ale spitalului sau ale spitalelor în care rezidenţii din centrul respectiv îşi efectuează stagiile;
litera C)
monitorizarea modului de efectuare a stagiilor şi gărzilor în diferite secţii şi îndrumarea rezidentului pe durata modulelor de pregătire în vederea dobândirii cunoştinţelor şi a abilităţilor practice prevăzute în fiecare stagiu;
litera D)
colaborarea cu şefii secţiilor sau cu medicii desemnaţi din secţiile în care rezidenţii de medicină de urgenţă îşi efectuează modulele complementare, în vederea creării unor condiţii optime pe durata stagiului respectiv;
litera E)
organizarea de seminare şi discuţii periodice cu rezidenţii, cel puţin 4 ore pe săptămână, pe teme specifice din programa analitică şi pentru prezentarea de cazuri, articole şi actualităţi în domeniu;
litera F)
organizarea cursurilor teoretice şi a stagiilor practice de pregătire a rezidenţilor;
litera G)
cercetarea literaturii de specialitate şi punerea la dispoziţia rezidenţilor a articolelor şi materialelor considerate de interes în domeniul medicinii de urgenţă, în vederea discutării acestora;
litera H)
analizarea evoluţiei fiecărui rezident şi discutarea problemelor cu fiecare rezident în parte, dacă este necesar;
litera I)
evaluarea periodică a rezidenţilor, cel puţin o dată pe semestru, atât teoretică, cât şi practică;
litera J)
participarea la evaluarea rezidentului la fiecare final de modul.
Articolul 26
Paragraf
Responsabilii de formare beneficiază de majorarea salariului de bază avut cu 4 clase de salarizare.
Articolul 27
Paragraf
Medicii care răspund de rezidenţi pe durata stagiilor în diferite secţii vor beneficia de drepturile prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru responsabilii de formare în rezidenţiat.
Articolul 28
Paragraf
Responsabilii de formare în rezidenţiatul de medicină de urgenţă numiţi în anexa nr. 3 vor parcurge un program de pregătire intensiv, organizat de Ministerul Sănătăţii.
Articolul 29
Paragraf
Pregătirea continuă a responsabililor de formare va fi efectuată în baza unui program stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Articolul 30
Paragraf
Pregătirea în viitor a unor noi responsabili se va face în acelaşi condiţii de pregătire ca şi cele ale persoanelor numite prin acest ordin.
Capitolul V DETAŞAREA REZIDENŢILOR
Articolul 31
Paragraf
Efectuarea pregătirii în rezidenţiat într-un alt centru universitar decât cel de încadrare, denumită în continuare detaşare, se face numai cu acordul directorilor/coordonatorilor programului de rezidenţiat din centrele universitare implicate, în următoarele condiţii:
litera A)
detaşarea se poate efectua doar într-un centru universitar unde pregătirea rezidenţilor se face în condiţii cel puţin egale cu cele din centrul universitar în care rezidentul a fost repartizat iniţial;
litera B)
anumite module de pregătire nu pot fi efectuate în centrul universitar în care se află rezidentul, fiind necesară detaşarea acestuia la un alt centru pe durata unui modul;
litera C)
detaşarea se face la cererea rezidentului, din motive bine întemeiate, cu condiţia ca durata maximă de detaşare să nu depăşească 12 luni în perioada de pregătire ca rezident;
litera D)
detaşarea nu poate fi efectuată în cursul ultimului an al rezidenţiatului;
litera E)
detaşarea în timpul modulelor ATI şi de medicină de urgenţă în cadrul UPU poate fi efectuată numai în cazul în care în localitatea în care se solicită detaşarea există un spital cu UPU în care are loc activitate de pregătire a rezidenţilor în medicină de urgenţă şi unde există un director/coordonator de program şi responsabil de formare, acreditaţi pentru pregătirea în medicină de urgenţă;
litera F)
pe durata detaşării, responsabilul de formare, din centrul universitar din care rezidentul a fost detaşat, va monitoriza lunar activitatea acestuia în spitalul în care se află detaşat, obţinând rapoarte şi informaţii scrise despre evoluţia rezidentului, conform fişei de evaluare, de la îndrumătorul din secţia în care acesta efectuează modulul de pregătire;
litera G)
în cazul detaşării unui rezident către un alt centru universitar în vederea efectuării unui modul care nu este posibil de efectuat în centrul în care este repartizat rezidentul, cazarea acestuia poate fi asigurată în căminele studenţeşti din centrul la care este detaşat, pe baza unor protocoale de colaborare între centrele universitare care derulează programele de rezidenţiat.
Capitolul VI OBLIGAŢIILE, RESPONSABILITĂŢILE ŞI DREPTURILE REZIDENŢILOR ÎN MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Articolul 32
Paragraf
Rezidenţii au obligaţia să consemneze într-un caiet de monitorizare a pregătirii următoarele aspecte:
litera A)
modulele de pregătire efectuate, perioada în care au fost efectuate, cu semnătura şi parafa îndrumătorului;
litera B)
evaluările periodice şi rezultatele obţinute, cu semnătura şi parafa responsabilului de rezidenţiat;
litera C)
data efectuării fiecărei gărzi în cadrul UPU sau SMURD, semnată şi parafată de medicul şef de gardă din ziua respectivă;
litera D)
manoperele/Procedurile/Tehnicile efectuate pe durata gărzilor şi a modulelor (intubaţii, drenaj toracic, inducţie anestezică, catetere venoase centrale etc.);
litera E)
detaşările, perioada acestora şi modulele efectuate pe durata detaşării;
litera F)
seminarele, cursurile şi conferinţele la care au participat se consemnează într-un capitol aparte.
Articolul 33
Paragraf
Rezidenţii vor efectua gărzi pe tot parcursul pregătirii lor, în cadrul UPU şi în cadrul SMURD, cu condiţia ca gărzile efectuate în cadrul SMURD să nu fie mai puţin de 20% din totalul acestora.
Articolul 34
Paragraf
Totalul minim de gărzi sau ture de 12 ore efectuate de un rezident pe parcursul celor 5 ani nu va fi sub 500.
Articolul 35
Paragraf
Un procent de maximum 10% din totalul gărzilor poate fi efectuat în secţiile de anestezie şi terapie intensivă, corespunzător modulelor de pregătire în specialitate.
Articolul 36
Paragraf
Retribuirea rezidenţilor în medicină de urgenţă se face incluzând sporurile corespunzătoare normelor legale în vigoare pentru activitatea în cadrul secţiilor în care îşi desfăşoară modulul de pregătire.
Articolul 37
Paragraf
În perioada rezidenţiatului de medicină de urgenţă în cadrul unităţilor de primire a urgenţelor, rezidentul va avea un program de pregătire obligatorie respectând curricula de pregătire din anexa nr. 1.
Articolul 38
Paragraf
Nerespectarea programului obligatoriu de pregătire în rezidenţiat şi a orelor prevăzute în cadrul programului atrage prelungirea perioadei de pregătire peste 60 de luni, cu perioada echivalentă orelor neefectuate, fără a mai fi salarizat.
Articolul 39
Paragraf
Rezidentul poate dobândi unele abilităţi practice pe parcursul rezidenţiatului, înainte de a ajunge în anul de pregătire în care este obligatorie dobândirea acestor abilităţi practice. Recomandările din programa anexată se referă la faptul că rezidentul nu poate depăşi etapa respectivă de pregătire fără să cunoască aspectele stipulate în programa din anul respectiv, fie prin practică curentă, fie prin instruire pe simulatoare şi exerciţii.
Articolul 40
Paragraf
Rezidentul are dreptul să examineze pacienţii şi să ia decizii terapeutice în conformitate cu nivelul său de pregătire şi cu regulamentele din cadrul secţiei sau al spitalului în care îşi efectuează stagiul de pregătire. Un medic rezident în medicină de urgenţă are drept de practică limitat şi progresiv, în conformitate cu nivelul său de pregătire (anul de pregătire) în specialitatea respectivă.
Articolul 41
Paragraf
Rezidentul are dreptul de a efectua gărzi plătite în cadrul unităţilor de primire a urgenţelor şi în cadrul SMURD începând cu al doilea semestru al anului III din programul de rezidenţiat, cu condiţia obţinerii aprobării directorului programului de rezidenţiat.
Articolul 42
Paragraf
În cazul efectuării gărzilor plătite, rezidentul răspunde de actele şi deciziile sale în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi are obligaţia de a respecta protocoalele şi procedurile prestabilite în unitatea în care îşi desfăşoară gărzile, precum şi indicaţiile responsabilului de formare şi/sau ale directorului de program.
Articolul 43
Paragraf
Rezidentul este considerat responsabil pentru actele lui şi deciziile lui în cazul în care sunt executate fără consultarea unui medic specialist/primar de medicină de urgenţă de garda/a directorului de program sau în cazul în care nu sunt în conformitate cu procedurile şi protocoalele naţionale şi/ori internaţionale sau ale unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
Articolul 44
Paragraf
Rezidentul va efectua concediile de odihnă în perioadele modulelor cu durata de minimum 3 luni.
Articolul 45
Paragraf
Rezidenţii au dreptul la acces necondiţionat la bibliotecile universitare şi ale spitalelor în care efectuează stagiile de rezidenţiat.
Articolul 46
Paragraf
Rezidenţii au dreptul la acces gratuit şi necondiţionat la internet, în unităţile de pregătire, pentru accesarea site-urilor de profil medical şi de cercetare.
Articolul 47
Paragraf
Rezidenţii au dreptul să participe la conferinţe şi congrese, cu aprobarea directorului/coordonatorului de rezidenţiat, organizate pe plan naţional şi internaţional, iar plecarea la asemenea manifestări se va face în limita prevederilor legale.
Articolul 48
Paragraf
Rezidenţii au dreptul să efectueze stagii de pregătire în străinătate în cursul rezidenţiatului, cu aprobarea directorului de rezidenţiat. Acestea vor fi recunoscute de către Ministerul Sănătăţii în limita a 12 luni din cei 5 ani. Pentru recunoaşterea stagiilor din structurile de primire urgenţe acestea vor trebui efectuate în ţări în care există specialitatea de medicină de urgenţă, iar titlul de medic specialist de medicină de urgenţă este recunoscut în România.
Capitolul VII DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
Articolul 49
Paragraf
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 50
Paragraf
Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu medicii rezidenţi confirmaţi în specialitatea Medicină de urgenţă, ulterior concursului de rezidenţiat, sesiunea 2012, iar directorii de programe vor adapta programele medicilor rezidenţi aflaţi deja în pregătire la prevederile prezentului ordin, cu reducerea/renunţarea la stagiile care nu sunt prevăzute în actualul ordin, fără prelungirea duratei totale de pregătire.
Articolul 51
Paragraf
Directorii de programe de rezidenţiat vor avea dreptul de adaptare a duratelor modulelor de pregătire şi a modului de desfăşurare a rezidenţiatului pentru rezidenţii aflaţi în anii I, II, III, IV şi V, documentând modificările în caietul de monitorizare a pregătirii al fiecărui rezident în parte.
Articolul 52
Paragraf
Odată cu prima serie de rezidenţi care va începe pregătirea după publicarea acestui ordin, se vor respecta duratele stagiilor şi modul de desfăşurare al acestora în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
Articolul 53
Paragraf
Reorientarea rezidentului de medicină de urgenţă către un alt program de rezidenţiat, fără susţinerea unui nou concurs de rezidenţiat, se poate face doar cu aprobarea ministrului sănătăţii, în condiţiile legii.
Articolul 54
Paragraf
În cazul reorientării rezidentului către altă specialitate, stagiile comune efectuate vor fi recunoscute.
Articolul 55
Paragraf
Evaluarea finală şi examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea Medicină de urgenţă se va susţine în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5.
Articolul 56
Paragraf
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1
Paragraf
la regulament
Paragraf
A. PROGRAMUL DE REZIDENŢIAT ÎN SPECIALITATEA MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Paragraf
PERIOADA DE REZIDENŢIAT DE 5 ANI
Paragraf
ANUL I
Paragraf 6
LUNI
Paragraf
Unitatea de primire urgenţe (UPU) - 6 luni
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● acomodare
Paragraf
● cunoaşterea modului de funcţionare al UPU
Paragraf
● cunoaşterea echipamentelor şi materialelor utilizate în UPU
Paragraf
● cunoaşterea documentaţiei utilizate şi a modului corect de completare
Paragraf
● cunoaşterea modului de examinare clinică a pacientului necritic
Paragraf 3
luni (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Anestezie adulţi
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● principiile şi materialele de management al căilor respiratorii
Paragraf
● materialele şi tehnica intubaţiei
Paragraf
● accesul IV periferic şi central
Paragraf
● medicaţia utilizată în sedare şi inducţie anestetică
Paragraf
● medicaţia utilizată în menţinerea anesteziei
Paragraf
● ventilaţia controlată
Paragraf
● principiile de monitorizare a pacientului anesteziat
Paragraf
● participarea la cel puţin 40 de anestezii generale
Paragraf
● efectuarea a cel puţin 20 de intubaţii sub supraveghere
Paragraf
Două luni (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Terapie Intensivă adulţi
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● principiile de monitorizare şi urmărire clinică şi paraclinică a pacientului critic ventilat
Paragraf
● tehnicile de monitorizare invazivă
Paragraf
● gazele arteriale, recoltare şi interpretare
Paragraf
● principiile de echilibrare hidroelectrolitică
Paragraf
● tehnicile de îngrijire de bază a pacientului comatos
Paragraf
● ventilaţia mecanică în terapia intensivă, aparatură şi modalităţi de ventilaţie
Paragraf
● urmărirea completă a cel puţin 2 pacienţi critici traumatizaţi şi a cel puţin 6 pacienţi critici cu alte afecţiuni pe durata stagiului
Paragraf
O lună (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Chirurgie generală
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● abordarea pacientului cu probleme chirurgicale în ambulatoriu, examinarea, investigarea şi principiile de tratament
Paragraf
● abdomenul acut chirurgical
Paragraf
● criteriile de internare a pacientului chirurgical văzut în ambulatoriu
Paragraf
ANUL II
Paragraf 4
LUNI (PROGRAM DE TURE DE 10-12 ORE ZI SAU NOAPTE, CU UN NUMĂR MINIM DE 5 TURE PE SĂPTĂMÂNĂ, CU O ÎNTRERUPERE DE MINIMUM 10-12 ORE ÎNTRE DOUĂ TURE CONSECUTIVE)
Paragraf
- UPU
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● abordarea pacientului necritic în UPU
Paragraf
● investigaţiile clinice şi paraclinice la pacienţii necritici aflaţi în UPU
Paragraf
● diferenţierea între pacientul stabil şi cel instabil în UPU şi recunoaşterea pacientului cu potenţial de agravare
Paragraf
● urmărirea unui pacient necritic din momentul sosirii în UPU şi până la rezolvarea finală a cazului sub supravegherea şefului gărzii
Paragraf
● participarea ca membru în echipa de reanimare la cazurile critice
Paragraf
Două luni (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Pediatrie
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● abordarea pacientului pediatric
Paragraf
● examinările clinice şi paraclinice la pacientul pediatric
Paragraf
● indicaţiile de internare la pacientul pediatric
Paragraf
Două luni (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Neonatologie
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● abordarea nou-născutului
Paragraf
● cunoaşterea parametrilor fiziologici ai nou-născutului
Paragraf
● examinarea clinică şi paraclinică a nou-născutului
Paragraf
● recunoaşterea nou-născutului cu probleme medicale
Paragraf
● resuscitarea nou-născutului
Paragraf
O lună (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Anestezie pediatrică
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● asigurarea căilor aeriene şi intubaţia traheală la copii
Paragraf
● accesul intravenos la copii
Paragraf
● accesul intraosos la copii (cel puţin teoretic, iar practica pe simulator)
Paragraf
● specificul medicaţiei anestetice la copii, indicaţii, contraindicaţii, complicaţii
Paragraf 2
,5 luni
Paragraf
- Anestezie adulţi
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● inducţia anestetică la pacienţii cu risc mare
Paragraf
● intubaţia dificilă şi tehnicile alternative de intubaţie
Paragraf 0
,5 luni
Paragraf
- Bioetică
Paragraf
ANUL III
Paragraf 4
LUNI
Paragraf
UPU
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului
Paragraf
● participarea la activitatea curentă din UPU sub supravegherea şefului de gardă
Paragraf
● examinarea pacienţilor, cererea de investigaţii şi aplicarea tratamentului sub supravegherea medicului şef de gardă
Paragraf
● activarea în continuare ca membru în echipa de reanimare cu sarcini specifice, inclusiv managementul căilor aeriene sub supraveghere
Paragraf
● coordonarea unei resuscitări cardiopulmonare sub supraveghere
Paragraf
O lună
Paragraf
- Chirurgie plastică (secţie clinică/sală de operaţii)
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● sutura plăgilor
Paragraf
● plăgile feţei şi modul de rezolvare
Paragraf
● arsurile, abordarea şi urmărirea
Paragraf
O lună
Paragraf
- Chirurgie toracică (secţie clinică/sală de operaţii)
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● tehnica toracotomiei de urgenţă
Paragraf
● toracotomia de urgenţă, indicaţii, complicaţii
Paragraf
● abordarea şi urmărirea pacientului cu traumatism toracic
Paragraf
O lună (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Terapie intensivă coronariană
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● principiile de monitorizare şi urmărire a pacientului cardiac
Paragraf
● infarctul miocardic acut (IMA) şi complicaţiile acestuia
Paragraf
● abordarea pacientului cu IMA
Paragraf
● abordarea pacientului cu insuficienţă cardiacă stângă
Paragraf
● principiile, indicaţiile şi contraindicaţiile trombolizei
Paragraf
● principiile, indicaţiile şi contraindicaţiile cateterismului cardiac
Paragraf
● medicaţia inotropă
Paragraf
● urmărirea a cel puţin 2 pacienţi cu IMA pe întreaga durată a internării
Paragraf
● participarea la cel puţin două cazuri cu tromboliză
Paragraf
Două luni
Paragraf
- Anestezie chirurgie cardio-vasculară
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● specificile anesteziei la pacientul cu afecţiuni cardio-vasculare
Paragraf
● complicaţiile anesteziei la pacienţii cardiaci şi selecţia medicaţiei anestezice
Paragraf
O lună
Paragraf
- Terapie intensivă chirurgie cardio-vasculară
Paragraf
Obiectivele la completarea modulului:
Paragraf
● urmărirea/monitorizarea pacientului critic cu afecţiuni cardiovasculare
Paragraf
● monitorizarea invazivă a pacientului critic
Paragraf
● administrarea medicaţiei inotrope la pacientul critic cu afecţiuni cardiovasculare
Paragraf
O lună
Paragraf
- Cardiologie (ambulatoriu)
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● abordarea pacientului cardiac
Paragraf
● investigaţiile clinice şi paraclinice la pacientul cardiac
Paragraf
● medicaţia cardiacă şi antihipertensivă
Paragraf
● indicaţiile de internare a pacienţilor cardiaci
Paragraf
● interpretarea EKG
Paragraf
● indicaţiile şi tehnica efectuării testului de efort
Paragraf
O lună (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin 2 ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Neonatologie
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● abordarea nou-născutului
Paragraf
● cunoaşterea parametrilor fiziologici ai nou-născutului
Paragraf
● examinarea clinică şi paraclinică a nou-născutului
Paragraf
● recunoaşterea nou-născutului cu probleme medicale
Paragraf
ANUL IV
Paragraf 4
LUNI
Paragraf
- UPU/Unitatea mobilă de reanimare
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● să fie capabil să coordoneze activitatea unui segment al unităţii de primiri urgenţe sub supravegherea medicului şef de gardă
Paragraf
● să fie capabil să acorde asistenţă de urgenţă unui pacient critic în faza prespitalicească sub supravegherea unui medic de urgenţă
Paragraf
● să fie capabil să coordoneze reanimarea unui pacient în camera de reanimare
Paragraf
● să fie capabil să administreze o anestezie IV de scurtă durată în vederea efectuării unor manevre în cadrul UPU
Paragraf
Două luni (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Ortopedie
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● recunoaşterea leziunilor traumatice ortopedice
Paragraf
● interpretarea radiologică a leziunilor traumatice
Paragraf
● conduită faţă de leziunile minore în ambulatoriu
Paragraf
● reducerea luxaţiilor şi a fracturilor în ambulatoriu
Paragraf
● imobilizarea în ambulatoriu: indicaţii, materiale şi tehnici
Paragraf
O lună (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin 2 ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Anestezie (obstetrică/ginecologie)
Paragraf
Obiectivele minime la sfârşitul modulului:
Paragraf
● cunoaşterea specificului anesteziei la gravide
Paragraf
● cunoaşterea indicaţiilor şi contraindicaţiilor diferitelor categorii de medicamente anestetice, sedative şi analgetice în cazul gravidei
Paragraf
● cunoaşterea specificului asigurării căilor respiratorii şi intubaţiei la gravidă
Paragraf
O lună (4 zile pe săptămână timp de 7 ore pe zi, restul fiind la UPU, unde va efectua cel puţin două ture de 10-12 ore pe săptămână)
Paragraf
- Obstetrică/Ginecologie
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● abordarea pacientei cu probleme ginecologice
Paragraf
● examinarea ginecologică
Paragraf
● examinarea gravidei
Paragraf
● investigaţiile clinice şi paraclinice la pacienta cu probleme ginecologice
Paragraf
● investigaţiile clinice şi paraclinice la gravidă
Paragraf 3
luni
Paragraf
Terapie intensivă adulţi, inclusiv terapie intensivă toxicologie (clinică şi centru de informare/bază dedate)
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● urmărirea/monitorizarea pacientului intoxicat
Paragraf
● cunoaşterea toxidroamelor şi a antidoturilor
Paragraf
● utilizarea bazelor de date specifice pentru stabilirea conduitei terapeutice şi informarea toxicologică la distanţă
Paragraf
O lună
Paragraf
- Terapie intensivă pediatrică
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulelor:
Paragraf
● să cunoască tehnicile şi modalităţile de ventilaţie mecanică în terapie intensivă, adulţi şi copii, precum şi indicaţiile diferitelor tipuri de ventilaţie, inclusiv ventilaţia neinvazivă
Paragraf
● să cunoască tehnica şi modalităţile de monitorizare invazivă a pacientului critic
Paragraf
● să cunoască indicaţiile pentru monitorizarea invazivă şi pentru cateterismul venos central şi cateterismul arterial
Paragraf
ANUL V
Paragraf 12
LUNI
Paragraf
- UPU-SMURD - Dispecerat coordonare urgenţe
Paragraf
- UPU/Unitatea mobilă de reanimare
Paragraf
Obiectivele minime la completarea modulului:
Paragraf
● să fie capabil să coordoneze activitatea integrală a UPU pe durata unei gărzi
Paragraf
● să fie capabil să acorde asistenţă de urgenţă unui pacient critic în faza prespitalicească
Paragraf
● să fie capabil să coordoneze reanimarea a 2 pacienţi, simultan, în camera de reanimare
Paragraf
● să fie capabil să supravegheze activitatea altor medici mai tineri şi să asiste la luarea deciziilor în cadrul UPU privind conduitele terapeutice, cererea de investigaţii şi necesitatea de internare sau oportunitatea de externare din UPU a diferiţilor pacienţi
Paragraf
● să fie capabil să administreze o anestezie IV de scurtă durată în vederea efectuării unor manevre în cadrul UPU
Paragraf
În cursul anului V se aşteaptă ca rezidentul:
Paragraf 1
să fie capabil să coordoneze mai multe echipaje în caz de accident în masă, în faza prespitalicească, şi să cunoască principiile de intervenţie în caz de calamităţi, precum şi principiile de triaj;
Paragraf 2
să fie capabil să resusciteze un nou-născut, să asigure abordul intraosos şi să intubeze un nou-născut prematur.
Paragraf
B. CURRICULUM EUROPEAN DE PREGĂTIRE ÎN SPECIALITATEA MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Paragraf
Competenţe, cunoştinţe şi aptitudini
Paragraf
Curricula acoperă cunoştinţele, aptitudinile şi experienţa pe care rezidenţii în medicina de urgenţă trebuie să le deprindă şi care includ:
Paragraf
- Competenţe fundamentale ale medicului de urgenţă european
Paragraf
- Cunoştinţe fundamentale structurate pe sisteme
Paragraf
- Simptomatologia uzuală de prezentare
Paragraf
- Aspecte particulare ale medicinii de urgenţă
Paragraf
- Proceduri clinice şi aptitudini fundamentale
Paragraf 1
Competenţe fundamentale ale medicului de urgenţă
Paragraf
Ariile de competenţă ale medicului de urgenţă, aşa cum au fost definite anterior, sunt:
Paragraf
- Îngrijirea pacientului
Paragraf
- Cunoştinţe medicale
Paragraf
- Aptitudini de comunicare şi colaborare interpersonale
Paragraf
- Profesionalism, alte aspecte etice şi legale
Paragraf
- Aptitudini de planificare, organizare şi management
Paragraf
- Educaţie şi cercetare
Paragraf 1
Îngrijirea pacientului
Paragraf 1
Triaj
Paragraf 1
2. Evaluarea primară şi stabilizarea condiţiilor ameninţătoare de viaţă
Paragraf 1
3. Anamneză ţintită
Paragraf 1
4. Evaluarea secundară şi tratamentul imediat
Paragraf 1
5. Luarea deciziei medicale
Paragraf
● retriaj
Paragraf
● tratament imediat şi/sau definitiv în UPU
Paragraf
● internare sau externare
Paragraf 1
6. Documentarea clinică
Paragraf
● antecedente medicale semnificative
Paragraf
● simptome majore şi semne fizice
Paragraf 1
7. Reevaluare şi management ulterior
Paragraf
● diagnostic provizoriu şi planificarea investigaţiilor
Paragraf
● rezultatele investigaţiilor
Paragraf
● tratament
Paragraf
● concluzii şi management decizional
Paragraf
● informarea pacientului
Paragraf 1
2. Cunoştinţe medicale şi aptitudini clinice
Paragraf 1
3. Aptitudini de comunicare şi colaborare interpersonale
Paragraf 1
3.1. Pacienţi şi aparţinătorii lor
Paragraf 1
3.2. Colegi şi alt personal medical
Paragraf 1
3.3. Alt personal implicat în îngrijire: poliţie, pompieri, servicii sociale
Paragraf 1
3.4. Mass-media şi populaţie
Paragraf 1
4 Profesionalism, alte aspecte etice şi legale
Paragraf 1
4.1. Calităţi şi comportament profesional
Paragraf 1
4.2. Lucrul în echipă sau ca lider al unei echipe
Paragraf 1
4.3. Delegarea şi transferul
Paragraf 1
4.4. Confidenţialitatea
Paragraf 1
4.5. Autonomia şi consimţământul informat
Paragraf 1
4.6. Competenţa/Incompetenţa pacientului de a lua decizii
Paragraf 1
4.7. Abuzul şi violenţa
Paragraf 1
4.8. Do not attempt to resuscitate (DNAR) şi limitările intervenţiilor terapeutice
Paragraf 1
4.9. Aspecte medico-legale
Paragraf 1
4.10. Legislaţia şi aspectele etice în medicina de urgenţă
Paragraf 1
5. Aptitudini de planificare, organizare şi management
Paragraf 1
5.1. Managementul cazului
Paragraf 1
5.2. Standarde de calitate, audit şi rezultate clinice
Paragraf 1
5.3. Managementul timpului
Paragraf 1
5.4. Managementul informaţiilor
Paragraf 1
5.5. Documentarea
Paragraf 1
6. Educaţie şi cercetare
Paragraf 1
6.1. Autoeducaţia şi autoperfecţionarea
Paragraf 1
6.2. Aptitudini didactice
Paragraf 1
6.3. Evaluarea critică a literaturii de specialitate
Paragraf 1
6.4. Principii de bază ale cercetării clinice
Paragraf 2
Cunoştinţe fundamentale structurate pe sisteme
Paragraf 2
1. Urgenţele cardiovasculare la adulţi şi la copii
Paragraf
- Aritmii
Paragraf
- Boli cardiace congenitale
Paragraf
- Tulburări de contractilitate, insuficienţă cardiacă
Paragraf
● cardiomiopatii, insuficienţă cardiacă congestivă, edemul pulmonar acut, tamponadă, urgenţele valvulare
Paragraf
- Afecţiuni cardiace inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● endocardită, miocardită, pericardită
Paragraf
- Afecţiuni cardiace ischemice
Paragraf
● sindromul coronarian acut, angina pectorală stabilă
Paragraf
- Leziuni traumatice
Paragraf
- Afecţiuni vasculare şi tromboembolice
Paragraf
● disecţia de aortă/anevrismul rupt, tromboza venoasă profundă, urgenţele hipertensive, arterita obliterantă, tromboflebita, embolia pulmonară, hipertensiunea pulmonară
Paragraf
Anomalii electrolitice ce afectează cordul
Paragraf
Valvele cardiace artificiale (identificare, funcţionare, insuficienţă)
Paragraf
- Farmacoterapia cardiovasculară (antiaritmice, betablocante, blocanţi de calciu, vasodilatatoare)
Paragraf 2
Urgenţele dermatologice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
- Manifestări cutanate ale:
Paragraf
● afecţiunilor imunologice, afecţiunilor sistemice, intoxicaţiilor
Paragraf
- Examenul dermatologic
Paragraf
- Dermatita
Paragraf
- Purpura
Paragraf
- Erupţiile de cauză medicamentoasă
Paragraf
- Dermatozele cu pericol vital
Paragraf
- Erupţii veziculobuloase
Paragraf
- Farmacoterapia bolilor dermatologice
Paragraf 2
3. Urgenţele endocrine şi metabolice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Manifestări acute ale defectelor metabolice congenitale
Paragraf
- Insuficienţa şi criza suprarenaliană
Paragraf
- Tulburări ale metabolismului glucidic
Paragraf
● coma hiperosmolară hiperglicemică, cetoacidoza, hipoglicemia
Paragraf
- Urgenţele tiroidiene
Paragraf
● hiper- şi hipotiroidismul, coma mixedematoasă, criza tireotoxică
Paragraf
Feocromocitomul
Paragraf
Porfiriile acute
Paragraf 2
4. Tulburări hidroelectrolitice
Paragraf
- Dezechilibrele acido-bazice
Paragraf
- Tulburări electrolitice
Paragraf
- Statusul volemic şi balanţa hidrică
Paragraf 2
5. Urgenţele ORL la adulţi şi la copii
Paragraf
- Hemoragiile
Paragraf
- Complicaţiile tumorilor
Paragraf
● obstrucţia căilor aeriene, hemoragiile
Paragraf
- Corpii străini
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● angioedemul, epiglotita, laringita, abcesul amigdalian
Paragraf
- Trauma
Paragraf
● pierderea acută a auzului
Paragraf
● infecţiile urechii
Paragraf
● infecţiile CRS (faringita acută)
Paragraf
● abcesele capului şi ale gâtului
Paragraf
● sinuzita acută
Paragraf
● luxaţia temporo-mandibulară
Paragraf 2
6. Urgenţele gastrointestinale la adulţi şi la copii
Paragraf
- Afecţiuni congenitale
Paragraf
● maladia Hirschsprung, diverticulul Meckel, stenoza pilorică
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● apendicita, colecistita, colangitele, diverticulitele, acutizările şi complicaţiile bolilor inflamatorii intestinale, gastritele, gastroenteritele, refluxul gastroesofagian, hepatitele, pancreatitele, ulcerul peptic, peritonita
Paragraf
- Tulburări metabolice
Paragraf
● afecţiuni hepatice, insuficienţă hepatică
Paragraf
- Probleme traumatice şi mecanice
Paragraf
● corpi străini, herniile strangulate, obstrucţia şi ocluzia intestinală
Paragraf
- Tumori
Paragraf
- Afecţiuni vasculare: ischemice şi hemoragice
Paragraf
● colita ischemică, hemoragiile digestive superioare şi inferioare, ischemia mezenterică
Paragraf
- Alte probleme
Paragraf
● complicaţii ale procedeelor chirurgicale şi ale dispozitivelor gastrointestinale
Paragraf
Urgenţe esofagiene
Paragraf
Urgenţe anorectale
Paragraf 2
7. Urgenţele ginecologice şi obstetricale
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● mastita, boala inflamatorie pelvină, vulvovaginita
Paragraf
- Urgenţele obstetricale
Paragraf
● abruptio placentae, eclampsia, sarcina ectopică, naşterea în urgenţă, sindromul HELLP în timpul sarcinii, disgravidia emetizantă, placenta praevia, hemoragii post-partum
Paragraf
- Patologie traumatică
Paragraf
● torsiunea de ovar
Paragraf
- Tumori
Paragraf
- Afecţiuni vasculare: ischemice şi hemoragice
Paragraf
● hemoragia vaginală
Paragraf
Particularităţi în urgenţele medicale la gravide
Paragraf
Utilizarea medicamentelor pe perioada sarcinii
Paragraf
Medicamentele şi alăptarea
Paragraf
Infecţiile post-partum
Paragraf
Tulburările menstruale
Paragraf
Pacienta agresată sexual
Paragraf 2
8. Urgenţele hematologice şi oncologice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Anemiile
Paragraf
- Complicaţiile limfoamelor şi leucemiilor
Paragraf
- Boli congenitale
Paragraf
● hemofilia şi boala von Willebrand, anemia hemolitică ereditară, siclemiile
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● febra neutropenică, infecţiile la pacienţii imunocompromişi
Paragraf
- Afecţiuni vasculare: ischemice şi hemoragice
Paragraf
● anomalii hemoragice dobândite (deficitul de factori ai coagulării, CID), hemoragiile drog-induse (anticoagulante, antiagregante, fibrinolitice), purpura trombocitopenică idiopatică, purpura trombocitopenică trombotică
Paragraf
- Reacţii transfuzionale
Paragraf
- Urgenţele oncologice
Paragraf 2
9. Urgenţele imunologice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Alergiile şi reacţiile anafilactice
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● complicaţiile acute ale vasculitelor
Paragraf
Vaccinurile şi imunoprofilaxia (imunizarea şi controversele în domeniu)
Paragraf
Protocolul în cazul contaminării accidentale cu produse cu risc biologic (precauţii universale)
Paragraf
Reumatologia de urgenţă (bolile reumatice sistemice; medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene)
Paragraf 2
10. Bolile infecţioase şi sepsisul la adulţi şi la copii
Paragraf
- Infecţii bacteriene şi virale comune
Paragraf
- Infecţii cu transmitere digestivă
Paragraf
- HIV şi SIDA
Paragraf
- Boli tropicale comune
Paragraf
- Parazitozele
Paragraf
- Rabia
Paragraf
- Sepsisul şi şocul septic
Paragraf
- Infecţii cu transmitere sexuală
Paragraf
- Şocul toxic streptococic
Paragraf
- Tetanosul
Paragraf
Meningita şi meningoencefalita (inclusiv cea cauzată de virusul Herpes Simplex)
Paragraf
Antibioterapia în UPU
Paragraf
Abcesele cutanate şi gangrena gazoasă
Paragraf 2
11. Urgenţele musculo-scheletale
Paragraf
- Afecţiuni congenitale
Paragraf
● luxaţia de şold, osteogeneza imperfectă
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● artrite, bursite, celulita, complicaţiile bolior reumatismale sistemice, fasceita necrozantă, osteomielita, polimialgia reumatismală, infecţii ale părţilor moi
Paragraf
- Afecţiuni metabolice
Paragraf
● complicaţiile osteoporozei şi ale altor boli sistemice
Paragraf
- Afecţiuni traumatice şi degenerative
Paragraf
● dorsopatii, fracturi, luxaţii, entorse comune, sindromul de compartiment, sindromul de strivire, osteoartroze, rabdomioliza, traumatismele părţilor moi
Paragraf
- Tumori
Paragraf
● fracturi pe os patologic
Paragraf 2
12. Urgenţele neurologice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● abcesul cerebral, encefalitele, convulsiile febrile, sindromul Guillain-Barre, meningitele, paralizia de periferică de nerv facial (Bell), arterita temporală
Paragraf
- Trauma şi probleme asociate
Paragraf
● complicaţii ale dispozitivelor SNC, sindroamele medulare, traumatismele nervilor periferici, leziuni cerebrale traumatice
Paragraf
- Tumori
Paragraf
● manifestări frecvente şi complicaţii acute ale tumorilor nervoase şi metastatice
Paragraf
- Afecţiuni vasculare: ischemice şi hemoragice
Paragraf
● disecţia de carotidă, AVC, HSA, hematoamele subdurale şi extradurale, AIT, tromboza sinusului venos
Paragraf
- Alte probleme
Paragraf
● complicaţii acute ale afecţiunilor neurologice cronice (criza miastenică, scleroza multiplă), neuropatii periferice acute, convulsiile şi statusul epileptic
Paragraf
Evaluarea neurologică în urgenţă
Paragraf
Sindroame acute şi subacute netraumatice ale coloanei vertebrale
Paragraf
HIC
Paragraf
Sindromul neuroleptic malign
Paragraf 2
13. Urgenţele oftalmologice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● conjunctivita, dacriocistita, endoftalmita, irita, keratita, celulita orbitară şi periorbitară, uveita
Paragraf
- Trauma şi probleme asociate
Paragraf
● corpi străini, leziuni oculare
Paragraf
- Afecţiuni vasculare: ischemice şi hemoragice
Paragraf
● ocluzia arterelor şi venelor retiniene, hemoragii în vitros
Paragraf
- Altele
Paragraf
● glaucomul acut, dezlipirea de retină
Paragraf
Pierderea acută a vederii
Paragraf
Ochiul acut dureros
Paragraf
Farmacoterapia oftalmologică în urgenţă
Paragraf 2
14. Urgenţele pulmonare la adulţi şi la copii
Paragraf
- Congenitale
Paragraf
● fibroza chistică
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● astmul, bronşitele, bronşiolitele, pneumonia, empiemul pleural, BPOC-ul acutizat, abcesul pulmonar, pleureziile şi revărsatul pleural, fibroza pulmonară, tuberculoza
Paragraf
- Trauma şi probleme asociate
Paragraf
● inhalarea de corpi străini, hemotoraxul, pneumotoraxul în tensiune, pneumomediastinul
Paragraf
- Tumori
Paragraf
● complicaţii frecvente şi acute ale tumorilor pulmonare şi metastatice
Paragraf
- Afecţiuni vasculare
Paragraf
● embolia pulmonară
Paragraf
- Altele
Paragraf
● leziuni pulmonare acute, atelectazia, pneumotoraxul spontan
Paragraf
ALI şi ARDS
Paragraf
Hemoptizia
Paragraf
Sindromul de aspiraţie
Paragraf
Patologia peretelui toracic şi diafragmului
Paragraf
Farmacoterapia aparatului respirator
Paragraf 2
15. Urgenţele psihiatrice şi tulburări de comportament
Paragraf
- Tulburări de comportament
Paragraf
● tulburări afective, confuzia şi tulburările conştienţei, tulburări ale intelectului, tulburări de memorie, tulburări senzoriale, tulburări psihomotorii, tulburări de raţionament
Paragraf
- Urgenţe psihiatrice comune
Paragraf
● psihoza acută, complicaţiile anorexiei şi bulimiei, anxietatea şi atacul de panică, tulburarea conversivă, tentativele autolitice, boala depresivă, tulburări de personalitate, abuzul de substanţe, droguri sau alcool
Paragraf
Evaluare, generalităţi, management în urgenţele psihiatrice
Paragraf
Pacientul agresiv
Paragraf
Sindroamele şi tulburările cerebrale organice
Paragraf
Adultul agresat, maltratat sexual
Paragraf
Copilul/Adolescentul abuzat
Paragraf
Medicaţia în tulburările psihiatrice
Paragraf 2
16. Urgenţele renale şi urologice la adulţi şi la copii
Paragraf
- Afecţiuni inflamatorii şi infecţioase
Paragraf
● orhiepididimita, glomerulonefrita, pielonefrita, prostatita, boli cu transmitere sexuală, infecţiile de tract urinar
Paragraf
- Afecţiuni metabolice
Paragraf
● insuficienţa renală acută, sindromul nefrotic, litiaza renală, uremia
Paragraf
- Trauma şi probleme asociate
Paragraf
● retenţia de urină, torsiunea de testicul
Paragraf
- Tumori
Paragraf
- Afecţiuni vasculare: ischemice şi hemoragice
Paragraf
- Altele
Paragraf
● comorbidităţi la pacienţii dializaţi sau transplantaţi renal, complicaţii ale procedeelor şi dispozitivelor urologice, sindromul hemolitic uremic
Paragraf
Retenţia urinară şi drenajul vezical
Paragraf 2
17. Trauma la adulţi şi la copii
Paragraf
- Originea traumei:
Paragraf
● arsuri, traumatisme închise sau deschise
Paragraf
- Localizarea anatomică a traumei
Paragraf
● cap şi gât, maxilo-facială, torace, abdomen, pelvis, coloana vertebrală, extremităţi
Paragraf
- Pacientul politraumatizat
Paragraf
- Trauma în condiţii speciale:
Paragraf
● copii, bătrâni, gravide
Paragraf
Fiziopatologia pacientului traumatizat
Paragraf
Cinematica traumei, controlul şi prevenirea traumatismelor
Paragraf
Consideraţii medico-legale în traumă
Paragraf
Managementul traumei în prespital
Paragraf
Managementul de urgenţă în spital (evaluarea iniţială, tratamentul iniţial al pacienţilor cu traumatisme severe)
Paragraf
Embolie grăsoasă
Paragraf 2
18. Urgenţe dentare
Paragraf
Durerea odontogenă
Paragraf
Abcesele gingivale şi periodontale
Paragraf
Hemoragia gingivală
Paragraf
Traumatismele dentare
Paragraf 2
19. Urgenţele pediatrice
Paragraf
Asfixia, sindromul morţii subite, hiperpirexia
Paragraf
Deshidratarea la copil
Paragraf 2
0. Urgenţe de mediu
Paragraf
Leziunile prin laser şi microunde
Paragraf
Inhalarea de fum şi alte tipuri de leziuni prin inhalare
Paragraf
Patologia indusă de soare
Paragraf 2
1. Anestezia şi terapia intensivă la adulţi şi la copii
Paragraf
Anestezia
Paragraf
Căile respiratorii
Paragraf
Intubaţia dificilă
Paragraf
Tehnicile de anestezie
Paragraf
Medicaţia anestetică
Paragraf
Tipurile de anestezie generală şi locoregională
Paragraf
Inducţia anestetică
Paragraf
Anestezia/inducţia la pacientul critic medical
Paragraf
Anestezia/inducţia la pacientul critic traumatizat
Paragraf
Anestezia/inducţia anestetică la pacientul în şoc
Paragraf
Specificile anesteziei la gravide
Paragraf
Specificile anesteziei la copil/nou-născut
Paragraf
Specificile anesteziei la pacientul cardiac
Paragraf
Terapie intensivă
Paragraf
Terapia intensivă la pacientul critic medical
Paragraf
Terapia intensivă la pacientul critic traumatizat
Paragraf
Terapia intensivă pediatrică
Paragraf
Terapia intensivă a nou-născutului
Paragraf
Ventilaţia mecanică
Paragraf
Medicaţia inotropă
Paragraf 3
Simptomatologia uzuală de prezentare
Paragraf 3
1. Durerea abdominală acută
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● apendicita, colecistita, colangita, pancreatita acută, complicaţiile herniilor, diverticulitele, hepatitele, hernia hiatală, bolile inflamatorii intestinale, obstrucţia intestinală, colita ischemică, ischemia mezenterică, ulcerul peptic, peritonitele, perforaţia viscerelor
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● infarctul miocardic acut, disecţia de aortă, anevrismul rupt de aortă
Paragraf
- Cauze dermatologice
Paragraf
● herpes zoster
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● boala Addison, cetoacidoză diabetică, alte acidoze metabolice, porfiria
Paragraf
- Cauze obstetricale şi ginecologice
Paragraf
● complicaţiile sarcinii, sarcina ectopică, boala inflamatorie pelvină, ruptura chistului ovarian, torsiunea de ovar
Paragraf
- Cauze hematologice
Paragraf
● criza acută porfirinică, febra mediteraneană familială, criza de siclemie
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● durere iradiată de la coloana vertebrală toraco-lombară
Paragraf
- Cauze renale şi genito-urinare
Paragraf
● pielonefrita, litiaza renală
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● pneumonia, pleurezia
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● intoxicaţiile
Paragraf
- Trauma
Paragraf
● abdominală
Paragraf 3
2. Agitaţia şi tulburările de comportament
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● psihoze acute, depresii
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● HTA, vasculite
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● hipoglicemia, hiperglicemia, dezechilibre electrolitice, hipertermia, hipoxemia
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● leziuni cerebrale înlocuitoare de spaţiu, demenţa, hidrocefalia, HTIC, infecţii ale SNC
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● abuzul de droguri şi alcool, intoxicaţiile
Paragraf 3
Alterarea nivelului de conştienţă la adulţi şi la copii
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● tumori cerebrale, epilepsia şi statusul epileptic, meningita, encefalita, AVC, hemoragia subarahnoidiană, hematoamele subdurale şi extradurale, leziuni traumatice ale creierului
Paragraf
- Cauze cardiovasculare
Paragraf
● hipoperfuzia cerebrală, şocul
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● dezechilibre electrolitice, coma hepatică, hipercapnia, hipotermia, hipoxia, hipoglicemia/hiperglicemia, uremia
Paragraf
- Cauze obstetricale şi ginecologice
Paragraf
● eclampsia
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● şocul septic
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● sindromul conversiv
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● insuficienţa respiratorie
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● intoxicaţia alcoolică, intoxicaţia cu CO, intoxicaţia cu narcotice şi cu sedative, alte substanţe
Paragraf 3
4. Dorsalgia
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● fracturi, leziuni ale discurilor intervertebrale, întinderi musculare, ligamentare sau ale tendoanelor, stenoza spinală, leziuni artritice sau artrozice
Paragraf
- Cauze cardiovasculare
Paragraf
● anevrismul şi disecţia de aortă
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● osteomielita, discita, pielonefrita, prostatita
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● boala Paget
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● pancreatita, colecistita
Paragraf
- Cauze dermatologice
Paragraf
● herpes zoster
Paragraf
- Cauze ginecologice
Paragraf
● endometrioza, boala inflamatorie pelvină
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● tumori abdominale şi vertebrale
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● hemoragia subarahnoidiană
Paragraf
- Cauze renale şi genito-urinare
Paragraf
● abcesul renal, calculi renali
Paragraf
- Trauma
Paragraf 3
5. Hemoragia (nontraumatică)
Paragraf
- Cauze ORL
Paragraf
● otoragii (otită, traumă, tumori), epistaxis
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● hematemeză şi melenă (gastrită acută, ulcer gastro-duodenal, sindrom Mallory Weiss, varice esofagiene), hemoragii rectale (diverticulite acute, hemoroizi, boli inflamatorii intestinale, tumori)
Paragraf
- Cauze obstetricale şi ginecologice
Paragraf
● menoragia/metroragia (avort, abruptio placentae, tumori)
Paragraf
- Cauze renale şi genito-urinare
Paragraf
● hematuria (pielită, tumori, urolitiază)
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● hemoptizia (bronşiectazia, pneumonia, tumori, tuberculoza)
Paragraf 3
6. Stopul cardiac
Paragraf
- Stopul cardiac care răspunde la defibrilare electrică
Paragraf
● fibrilaţia ventriculară, tahicardia ventriculară fără puls
Paragraf
- Activitatea electrică fără puls
Paragraf
● acidoza, hipoxia, hipotermia, hipo/hiperkaliemia, hipocalcemia, hipo/hiperglicemia, hipovolemia, pneumotoraxul în tensiune, tamponada cardiacă, infarctul miocardic, embolismul pulmonar, intoxicaţii
Paragraf
- Asistola
Paragraf 3
7. Durerea toracică
Paragraf
- Cauze cardiovasculare
Paragraf
● sindromul coronarian acut, disecţia de aortă, aritmii, pericardită, embolia pulmonară
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● pneumonia, pneumomediastinul, pneumotoraxul (în special cel în tensiune), pleurezia
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● refluxul gastroesofagian, ruptura esofagiană, spasmul esofagian
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● injuria costosternală, costocondrita, durerea musculară intercostală, durerea iradiată de la coloana dorsală
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● anxietatea, atacul de panică
Paragraf
- Cauze dermatologice
Paragraf
● herpes zoster
Paragraf 3
8. Copilul care plânge
Paragraf
- I - Cauze infecţioase
Paragraf
● stomatita herpetică, meningita, osteomielita, infecţiile urinare
Paragraf
- T - torsiunea de testicul, traumă, dureri dentare
Paragraf
- C - cardiac
Paragraf
● aritmii, insuficienţă cardiacă congestivă
Paragraf
- R - reacţii la lapte, reacţii la medicamente, reflux
Paragraf
- I - imunizare şi reacţii alergice, înţepături de insecte
Paragraf
- E - ochi
Paragraf
● abraziuni corneene, glaucom, corpi străini intraoculari
Paragraf
- S - anumite cauze gastrointestinale
Paragraf
● hernia, invaginaţia, volvulusul
Paragraf 3
9. Diareea
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● SIDA, enterite virale, viroze, parazitoze, alimentară, toxică
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● droguri, intoxicaţii (metale grele, ciuperci, organofosforate, raticide, fructe de mare)
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● carcinoid, neuropatia diabetică
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● diverticulită, sindrom dumping, colita ischemică, bolile inflamatorii intestinale, enterita radică
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● efecte toxice ale terapiei citostatice
Paragraf
- Imunologie
Paragraf
● alergii alimentare
Paragraf
- Afecţiuni psihiatrice
Paragraf
● diareea "factitia"
Paragraf 3
10. Dispneea
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● obstrucţia căii aeriene, obstrucţia bronhoalveolară, afecţiuni ale parenchimului, şuntul pulmonar, pleurezia, atelectazia, pneumotoraxul
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● decompensarea cardiacă, tamponada cardiacă, embolismul pulmonar
Paragraf
- Cauze ORL
Paragraf
● epiglotita, crupul şi pseudocrupul
Paragraf
- Dezechilibre hidroelectrolitice
Paragraf
● hipovolemia, şocul, anemia
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● hernia hiatală
Paragraf
- Cauze imunologice
Paragraf
● vasculite
Paragraf
- Cauze metabolice
Paragraf
● acidoza metabolică, uremia
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● miastenia gravis, sindromul Guillain-Barre, scleroza laterală amiotrofică
Paragraf
- Afecţiuni psihiatrice
Paragraf
● sindromul de conversie
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● intoxicaţia cu CO, intoxicaţia cu cianuri
Paragraf
- Trauma
Paragraf
● voletul costal, contuzia pulmonară, pneumotoraxul traumatic, hemotoraxul
Paragraf 3
11. Febra
Paragraf
- Infecţii sistemice
Paragraf
● sepsis şi şoc septic, parazitoze, sindromul pseudogripal
Paragraf
- Infecţii de organ
Paragraf
● endocardita, miocardita, faringita, tonsillita, abcese, otita, colecistita şi colangita, meningita, encefalita
Paragraf
- Cauze noninfecţioase
Paragraf
● syndrom Lyell, syndrom Stephen-Johnson, criza tiroidiană, pancreatită, boli inflamatorii intestinale, boala inflamatorie pelvină, şoc toxic
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● leucemia şi limfoame, tumori solide
Paragraf
- Cauze imunologice
Paragraf
● arterite, artrite, lupus, sarcoidoză
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● osteomielita, fasceita şi celulita
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● hemoragia cerebrală
Paragraf
- Afecţiuni psihiatrice
Paragraf
● febra factitia
Paragraf
- Cauze renale şi genito-urinare
Paragraf
● pielonefrita, prostatita
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf 3
12. Cefaleea la adulţi şi la copii
Paragraf
- Cauze vasculare
Paragraf
● migrena, cefaleea "cluster", cefaleea în tensiune, hemoragia cerebrală, encefalopatia hipertensivă, AVC ischemic
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● tumori cerebrale
Paragraf
- Cauze imunologice
Paragraf
● arterita temporală, vasculite
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● abcese , infecţii dentare, encefalită, mastoidită, meningită, sinuzită
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● afecţiuni ale coloanei cervicale, arterita temporo-mandibulară
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● nevralgia de trigemen
Paragraf
- Cauze oftalmologice
Paragraf
● nevrita optică, glaucom acut
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● alcool, abuz de analgezice, blocanţi de calciu, glutamat, nitraţi, opioide şi sevrajul cafeinei
Paragraf
- Trauma
Paragraf
● trauma cefalică
Paragraf 3
13. Icterul
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● colangite, insuficienţă hepatică, tumori pancreatice cefalice, pancreatite, colestază obstructivă
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● insuficienţă cardiacă cronică
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● anemia hemolitică, purpura, trombotica trombocitopenică, sindromul hemolitic uremic, CID
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● malaria, leptospiroza
Paragraf
- Cauze ginecologice
Paragraf
● sindrom HELLP
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● anemia hemolitică drog indusă, veninul de şarpe
Paragraf 3
14. Dureri ale membrelor superioare
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● disecţia de aortă, TVP, boala cardiacă ischemică
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● periartrite, cervicartroză
Paragraf
- Trauma
Paragraf 3
15. Dureri ale membrelor inferioare
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● ischemia acută, arterite, TVP, tromboflebita superficială
Paragraf
- Cauze imunologice
Paragraf
● polimiozita
Paragraf
- Cauze Infecţioase
Paragraf
● artrite, celulite, fasceita necrozantă, osteomielita
Paragraf
- Cauze musculo-scheletale
Paragraf
● sciatalgia
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● sciatică
Paragraf
● compresia de nerv periferic
Paragraf
- Trauma
Paragraf 3
16. Palpitaţii
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● bradiaritmii (inclusiv bradicardia sinusală şi BAV), extrasistole, tahiaritmii (FiA, TS, TSV, TV)
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● tirotoxicoza
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● droguri
Paragraf 3
17. Convulsii la adulţi şi la copii
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● epilepsia generalizată, epilepsia parţială complexă sau focală, status epilepticus
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● encefalopatia hipertensivă, sincopa, aritmiile, migrena
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● convulsii metabolice
Paragraf
- Cauze ginecologice
Paragraf
● eclampsia
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● convulsii febrile la copil
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● narcolepsia, pseudoconvulsii
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● stopul respirator
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● droguri/toxine
Paragraf 3
18. Şocul la adulţi şi la copii
Paragraf
- Anafilactic
Paragraf
- Cardiogenic
Paragraf
- Hipovolemic
Paragraf
- Obstructiv
Paragraf
- Septic
Paragraf
- Neurogenic
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● şoc cardiogenic, aritmii
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● criza addisoniană
Paragraf
- Dezechilibre hidroelectrolitice
Paragraf
● şoc hipovolemic
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● diaree, vărsături
Paragraf
- Cauze ginecologice
Paragraf
● şoc toxic
Paragraf
- Cauze imunologice
Paragraf
● şoc anafilactic
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● şoc septic
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● şoc neurogenic
Paragraf
- Traumă
Paragraf
● şoc hipovolemic, şoc neurogenic
Paragraf 3
19. Manifestări cutanate la adulţi şi la copii
Paragraf
- Cauze dermatologice
Paragraf
● eczemă, psoriazis, tumori cutanate
Paragraf
- Cauze imunologice
Paragraf
● vasculite, urticaria, sindromul Stevens-Johnson, sindromul Lyell
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● exantemul viral, meningococemia, herpes zoster/simplex, abcese cutanate
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● leziuni cutanate autoprovocate sau post-abuz
Paragraf
- Cauze toxicologice
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● purpura trombocitopenică idiopatică, purpura trombotică trombocitopenică
Paragraf 3
20. Sincopa
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● disecţia de aortă
Paragraf
● aritmii cardiace (incluzând sindromul bradi-tahi, sindromul Brugada, supradozajul medicamentos, sindrom QT lung, boala de nod sinusal, torsada vârfurilor, TV)
Paragraf
● alte cauze de hipoperfuzie (ischemice, valvulare, hemoragice, obstructive - de exemplu: stenoza aortică, embolismul pulmonar, tamponada)
Paragraf
● hipotensiunea ortostatică
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● boala Addison
Paragraf
- Dezechilibre hidroelectrolitice
Paragraf
● hipovolemia
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● diaree, vărsături
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● afectări ale sistemului nervos autonom, epilepsie, reflex vasovagal
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● alcool ori droguri
Paragraf 3
21. Simptome urinare (disuria, oligo/anuria, poliuria)
Paragraf
- Cauze renale şi genito-urinare
Paragraf
● IRA, retenţia acută de urină, cistita şi pielonefrita, prostatita
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● decompensarea cardiacă
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● diabet zaharat, diabet insipid
Paragraf
- Dezechilibre hidroelectrolitice
Paragraf
● hipovolemia
Paragraf 3
22. Vertijul şi ameţeala
Paragraf
- Cauze ORL
Paragraf
● vertijul postural benign, boala Menniere, otita, neurita de vestibular, labirintita virală
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● aritmii, hipotensiune
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● hipoglicemia
Paragraf
- Cauze hematologice şi oncologice
Paragraf
● anemii
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● neurinomul de acustic, leziuni bulbare ori cerebeloase, scleroză multiplă, epilepsie temporală
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● anxietatea
Paragraf
- Cauze respiratorii
Paragraf
● hipoxia
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf
● abuz de alcool, droguri şi substanţe
Paragraf 3
23. Vărsăturile
Paragraf
- Cauze gastrointestinale
Paragraf
● apendicita, colecistita, gastropareza, obstrucţia şi retenţia gastrică, gastroenterita, hepatita, pancreatita, stenoza pilorică, ocluzii intestinale
Paragraf
- Cauze cardiace/vasculare
Paragraf
● ischemia miocardică
Paragraf
- Cauze ORL
Paragraf
● afecţiuni vestibulare
Paragraf
- Cauze endocrine şi metabolice
Paragraf
● cetoacidoza diabetică, hipercalcemia
Paragraf
- Dezechilibre hidroelectrolitice
Paragraf
● hipovolemia
Paragraf
- Cauze ginecologice şi obstetricale
Paragraf
● sarcina
Paragraf
- Cauze infecţioase
Paragraf
● sepsis, meningită
Paragraf
- Cauze neurologice
Paragraf
● edem sau hemoragie cerebrale, hidrocefalie, leziuni înlocuitoare de spaţiu intracerebrale
Paragraf
- Cauze oftalmologice
Paragraf
● glaucom acut
Paragraf
- Cauze psihiatrice
Paragraf
● modificări de comportament alimentar
Paragraf
- Cauze renale şi genito-urinare
Paragraf
● calculi renali, uremia
Paragraf
- Toxicologie
Paragraf 4
Aspecte particulare în medicina de urgenţă
Paragraf 4
1. Abuzul şi agresiunea la adulţi şi la copii
Paragraf
- Abuzul la vârstnici şi la cei cu dizabilităţi
Paragraf
- Abuzul şi neglijarea copiilor
Paragraf
- Abuzul şi violenţa din partea partenerului
Paragraf
- Violul
Paragraf
- Siguranţa pacientului în medicina de urgenţă
Paragraf
- Prevenirea şi managementul violenţei în departamentul de urgenţă
Paragraf 4
2. Analgezia şi sedarea la adulţi şi la copii
Paragraf
- Transmiterea durerii (anatomie, fiziologie, farmacologie)
Paragraf
- Evaluarea durerii
Paragraf
- Farmacologia sedativelor şi analgezicelor
Paragraf
- Aspecte psihologice şi sociale ale durerii la copii, adulţi şi vârstnici
Paragraf 4
3. Medicina de dezastre
Paragraf
- Pregătirea pentru dezastre
Paragraf
- Planificare/Proceduri/Antrenamente pentru incidente majore
Paragraf
- Răspunsul la dezastre
Paragraf
- Adunările de oameni
Paragraf
- Subiecte medicale (triaj, bioterorism, explozii şi coliziuni, agenţi chimici, leziuni prin radiaţii)
Paragraf
- Debriefing şi limitarea efectelor psihologice
Paragraf 4
Accidente de mediu la adulţi şi la copii
Paragraf
- Electricitate (leziuni prin curent electric şi trăsnet)
Paragraf
- Flora şi fauna (expunere, muşcături, înţepături)
Paragraf
- Altitudinea (aspecte medicale)
Paragraf
- NBCR (nuclear, biologic, chimic şi radiologic, decontaminare, aspecte specifice)
Paragraf
- Temperatura (urgenţe legate de frig/căldură)
Paragraf
- Medicina "călătorului"
Paragraf
- Apa (înecul, disbarismul, complicaţiile scufundării, fauna marină)
Paragraf 4
5. Aspecte de medicină legală
Paragraf
- Aspecte legislative de bază din ţara de practică
Paragraf
- Recunoaşterea şi conservarea dovezilor
Paragraf
- Documentarea medicală adecvată (fotografii clinice şi criminalistice, colectarea probelor biologice, balistică)
Paragraf
- Raportarea şi direcţionarea corespunzătoare (abuzul şineglijarea la copil, plăgi împuşcate/penetrante, abuzul vârstnicilor, violul)
Paragraf
- Documentarea medico-legală
Paragraf 4
6. Profilaxia şi promovarea sănătăţii
Paragraf
- Colectarea şi interpretarea datelor epidemiologice
Paragraf
- Epidemiologia accidentelor şi urgenţelor
Paragraf
- Formularea recomandărilor
Paragraf 4
7. Aspecte ale managementului pacientului în medicina de urgenţă
Paragraf
- Organizarea departamentului de urgenţă (administrare, structură, personal, resurse)
Paragraf
- Managementul unor categorii specifice:
Paragraf
● copii în situaţii speciale, incluzând protecţia copiilor
Paragraf
● pacienţi vârstnici
Paragraf
● cazuri sociale
Paragraf
● adulţi incompetenţi mental
Paragraf
● pacienţi psihiatrici
Paragraf 4
8. Probleme la vârstnici
Paragraf
- Prezentări atipice (durerea abdominală, infecţii, IMA)
Paragraf
- Delir
Paragraf
- Demenţă
Paragraf
- Căderi (cauze şi investigare)
Paragraf
- Imobilizarea
Paragraf
- Patologiile şi terapiile multiple
Paragraf
- Capacitatea de a se îngriji singuri
Paragraf
- Traumă şi comorbidităţi
Paragraf 4
9. Toxicologia la adulţi şi la copii
Paragraf
- Principii generale ale toxicologiei şi managementul pacientului intoxicat
Paragraf
- Principiile interacţiunilor medicamentoase
Paragraf
- Aspecte specifice ale intoxicaţiilor
Paragraf
● medicament (paracetamol, amfetamine, anticolinergice, anticonvulsivante, antidepresive, antihipertensive, benzodiazepine, digitală, IMAO, neuroleptice)
Paragraf
● toxice industriale, chimice
Paragraf
● plante şi ciuperci
Paragraf
● abuzul şi intoxicaţia cu alcool
Paragraf
● abuzul de droguri
Paragraf
- Organizare şi informaţii (centre de toxicologie, baze de date)
Paragraf 4
10. Asistenţa în prespital
Paragraf
- organizarea serviciilor mobile de urgenţă (administrare, structură, personal, resurse)
Paragraf
- transportul medical (copii, neonatal, aerian)
Paragraf
- pregătirea şi funcţionarea paramedicilor
Paragraf
- siguranţa la locul intervenţiei
Paragraf
- colaborarea cu alte sisteme de urgenţe (poliţie, pompieri)
Paragraf
● Rolul spitalului şi clasificarea sistemelor medicale de urgenţă
Paragraf
● Planificarea şi aplicarea planurilor în caz de catastrofe
Paragraf
● Evaluarea şi asigurarea calităţii în asistenţa medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat
Paragraf
Modele internaţionale: SUA, Canada,
Paragraf
Franţa
Paragraf
Japonia
Paragraf
Germania
Paragraf
Australia
Paragraf
Sistemul Est-European
Paragraf
Medicina de catastrofă şi terorismul:
Paragraf
Organizarea şi planificarea intervenţiilor în cazul accidentelor în masă
Paragraf
Postul medical avansat
Paragraf
Triajul victimelor
Paragraf
Vectorii de transport
Paragraf
Echipamentul necesar
Paragraf
Descarcerarea şi deblocarea accidentaţilor:
Paragraf
Descarcerarea victimelor şi îngrijirea medicală pe parcursul descarcerării
Paragraf
Munca în echipa multidisciplinară/multiprofesională
Paragraf
Comanda intervenţiei
Paragraf 4
11. Legislaţia din România privind organizarea şi funcţionarea unităţii de primire urgenţe
Paragraf 4
12. Probleme psihosociale
Paragraf
● Confortul social al unor categorii speciale
Paragraf
● Pacienţi cu probleme sociale
Paragraf
● "Vizitatori" frecvenţi
Paragraf
● Asistenţa socială după externare
Paragraf 5
Proceduri şi abilităţi clinice de bază
Paragraf 5
1. Abilităţi pentru RCP
Paragraf
● Efectuarea procedurilor de RCP într-o manieră timp-eficienţă, în conformitate cu ghidurile actuale ILCOR pentru adulţi şi copii
Paragraf
● Abilităţi avansate RCP (hipotermia terapeutică, RCP cu "toracele deschis")
Paragraf 5
2. Abilităţi pentru managementul căii aeriene
Paragraf
● Deschiderea şi menţinerea căii aeriene în urgenţă (instalarea căii aeriene nazo- şi/sau oro-faringiene)
Paragraf
● Intubaţia orotraheală
Paragraf
● Tehnici alternative pentru căi aeriene în urgenţă (inserţia măştii laringiene, calea aeriană chirurgicală ş.a.)
Paragraf
● Algoritmul pentru managementul căii aeriene dificile
Paragraf
● Folosirea secvenţei rapide de intubaţie în condiţii de urgenţă
Paragraf 5
3. Abilităţi pentru analgezie şi sedare
Paragraf
● Evaluarea severităţii durerii şi sedarea
Paragraf
● Monitorizarea semnelor vitale şi a potenţialelor efecte secundare în timpul sedării
Paragraf
● Administrarea sed-analgeziei procedurale incluzând sedarea conştientă
Paragraf
● Folosirea adecvată a tehnicilor de analgezie locală şi regională
Paragraf 5
4. Abilităţi pentru managementul respiraţiei şi ventilaţiei
Paragraf
● Evaluarea respiraţiei şi a ventilaţiei
Paragraf
● Oxigenoterapia
Paragraf
● Interpretarea gazometriei arteriale, a pulsoximetriei şi capnografiei
Paragraf
● Ventilaţia pe mască şi balon
Paragraf
● Toracocenteza
Paragraf
● Montarea drenului toracic, conectarea la sistemul de drenaj sub apă şi evaluarea funcţionării
Paragraf
● Tehnici de ventilaţie noninvazivă
Paragraf
● Tehnici de ventilaţie invazivă
Paragraf
Teste funcţionale pulmonare în UPU
Paragraf 5
Abilităţi şi proceduri pentru suportul circulator şi cardiac
Paragraf
● Administrarea fluidelor, incluzând sânge şi substituenţi
Paragraf
● Monitorizarea ECG şi a circulaţiei
Paragraf
● Defibrilarea şi pacingul (cardioversie, pacing transcutanat)
Paragraf
● Pericardiocenteza în urgenţă
Paragraf
● Accesul vascular (vena periferică, cateterizarea arterială şi venoasă centrală, accesul intraosos)
Paragraf 5
6. Abilităţi şi proceduri pentru diagnostic
Paragraf
● Interpretarea ECG
Paragraf
● Solicitarea şi interpretarea adecvată a testelor de laborator (biochimie, gaze arteriale, teste funcţionale respiratorii şi markeri biologici)
Paragraf
● Solicitarea şi interpretarea adecvată a imagisticii (RX, ecografie, CT/MRI)
Paragraf
● Realizarea evaluării ultrasonografice ţintite în urgenţă şi manevre ecoghidate
Paragraf 5
7. Abilităţi şi proceduri ORL
Paragraf
● Rinoscopia anterioară
Paragraf
● Tamponamentul nazal
Paragraf
● Inspecţia oro- şi nazofaringelui
Paragraf
● Otoscopia
Paragraf
● Extracţia corpilor străini dacă este compromisă calea aeriană
Paragraf
● Inserţia şi înlocuirea tubului de traheostomie
Paragraf 5
8. Abilităţi şi proceduri gastrointestinale
Paragraf
● Montarea sondei nazogastrice
Paragraf
● Lavajul gastric
Paragraf
● Lavajul peritoneal
Paragraf
● Reducerea herniilor abdominale
Paragraf
● Paracenteza abdominală
Paragraf
● Măsurarea presiunii abdominale
Paragraf
● Rectoscopia
Paragraf 5
9. Abilităţi şi proceduri genito-urinare
Paragraf
● Inserţia şi fixarea sondei urinare
Paragraf
● Cistotomia suprapubiană
Paragraf
● Reducerea torsiunii de testicul
Paragraf
● Evaluarea patentei cateterului uretral
Paragraf 5
10. Abilităţi şi proceduri de epidemiologie
Paragraf
● Decontaminarea pacientului şi a mediului
Paragraf
● Izolarea pacientului şi protecţia personalului
Paragraf 5
11. Tehnici musculoscheletale
Paragraf
● Puncţia articulară aseptică
Paragraf
● Imobilizarea fracturilor
Paragraf
● Reducerea luxaţiilor
Paragraf
● Log roll şi imobilizarea coloanei vertebrale
Paragraf
● Imobilizări (ghips, bandaje, eşarfe etc.)
Paragraf
● Managementul sindromului de compartiment
Paragraf
● Fasciotomia, escarotomia
Paragraf 5
12. Abilităţi şi proceduri neurologice
Paragraf
● Evaluarea stării de conştienţă, inclusiv GCS
Paragraf
● Fundoscopie
Paragraf
● Puncţia lombară
Paragraf
● Interpretarea imagisticii neurologice
Paragraf 5
13. Abilităţi şi proceduri de obstetrică şi ginecologie
Paragraf
● Naşterea în urgenţă
Paragraf
● Examinarea vaginală cu valve
Paragraf
● Evaluarea victimelor abuzului sexual
Paragraf 5
14. Abilităţi şi proceduri oftalmologice
Paragraf
● Îndepărtarea corpilor străini din ochi
Paragraf
● Folosirea oftalmoscopului
Paragraf
● Cantotomia laterală
Paragraf 5
15. Proceduri de control al temperaturii
Paragraf
● Măsurarea şi monitorizarea temperaturii corpului
Paragraf
● Tehnici de răcire (tehnici prin evaporare, imersia în apă rece)
Paragraf
● Metode de răcire internă
Paragraf
● Proceduri de încălzire
Paragraf
● Monitorizarea pacienţilor cu şoc termic
Paragraf
● Tratarea şi prevenirea hiper- şi hipotermiei
Paragraf 5
16. Transportul pacientului critic
Paragraf
● Procedee de telecomunicaţii şi telemedicină
Paragraf
● Pregătirea ambulanţelor
Paragraf
● Aspecte specifice ale monitorizării şi tratamentului pe timpul transportului
Paragraf 5
17. Managementul plăgilor
Paragraf
● Incizia şi drenajul abceselor
Paragraf
● Tehnici de asepsie
Paragraf
● Tratamentul dilacerărilor şi al leziunilor de părţi moi
Paragraf
● Irigarea şi acoperirea plăgilor
Anexa 2
Paragraf
la regulament
Paragraf
Centrele universitare şi spitalele acreditate şi
Paragraf
centrele universitare şi spitalele afiliate pentru derularea
Paragraf
programelor de rezidenţiat în medicină de urgenţă
Paragraf
I. Centrul Universitar Bucureşti
Paragraf
- Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti în colaborare cu:
Paragraf
● Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Paragraf
● Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni" Bucureşti
Paragraf
● Alte instituţii medicale din Bucureşti sau din alte centre universitare care pot asigura pregătirea rezidenţilor în anumite domenii prevăzute în programul de rezidenţiat
Paragraf
II. Centrul Universitar Cluj-Napoca
Paragraf
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca în colaborare cu:
Paragraf
● Alte instituţii medicale din Cluj sau din alte centre universitare care pot asigura pregătirea rezidenţilor în anumite domenii prevăzute în programul de rezidenţiat
Paragraf
III. Centrul Universitar Craiova
Paragraf
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în colaborare cu:
Paragraf
● Alte instituţii medicale din Craiova sau din alte centre universitare care pot asigura pregătirea rezidenţilor în anumite domenii prevăzute în programul de rezidenţiat
Paragraf
IV. Centrul Universitar Iaşi
Paragraf
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" Iaşi în colaborare cu:
Paragraf
● Alte instituţii medicale din Iaşi sau din alte centre universitare care pot asigura pregătirea rezidenţilor în anumite domenii prevăzute în programul de rezidenţiat
Paragraf
V. Centrul Universitar Târgu Mureş
Paragraf
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în colaborare cu:
Paragraf
● Alte instituţii medicale din Târgu Mureş sau din alte centre universitare care pot asigura pregătirea rezidenţilor în anumite domenii prevăzute în programul de rezidenţiat
Paragraf
VI. Centrul Universitar Timişoara
Paragraf
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în colaborare cu:
Paragraf
● Alte instituţii medicale din Timişoara sau din alte centre universitare care pot asigura pregătirea rezidenţilor în anumite domenii prevăzute în programul de rezidenţiat
Paragraf
Centrul Universitar Oradea - afiliat Centrului Universitar Cluj-Napoca
Paragraf
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea
Paragraf
Centrul Universitar Arad - afiliat Centrului Universitar Timişoara
Paragraf
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad
Paragraf
Centrul Universitar Braşov - afiliat Centrului Universitar Târgu Mureş
Paragraf
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov
Paragraf
Centrul Universitar Galaţi - afiliat Centrului Universitar Iaşi
Paragraf
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi
Paragraf
Centrul Universitar Constanţa - afiliat Centrului Universitar Bucureşti
Paragraf
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa
Anexa 3
Paragraf
la regulament
Paragraf
Directorii de programe de rezidenţiat, coordonatorii
Paragraf
şi responsabilii de rezidenţiat acreditaţi
Paragraf
pentru rezidenţiatul de medicină de urgenţă
Paragraf
I. Centrul Universitar Bucureşti
Paragraf
A. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti:
Paragraf 1
Director de program de rezidenţiat
litera A)
Dr. Bogdan Oprita
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Cristian Pandrea
litera B)
Dr. Dan Marinescu
litera C)
Dr. Simion Luisa
litera D)
Dr. Ciolacu Rodica
litera E)
Dr. Guran Manuela
litera F)
Dr. Marin Camelia
litera G)
Dr. Sovar Sorina
litera H)
Dr. Ioana Marinela
litera I)
Dr. Latis Ileana
litera J)
Dr. Moldoveanu Raluca
litera K)
Dr. Iancu Florenta
litera L)
Dr. Ciucioi Badea Alexandru
litera M)
Dr. Mitrescu Florentina
litera N)
Dr. Sabha Bassam
litera O)
Dr. Ilie Irina
litera P)
Dr. Mihai Ioana
litera Q)
Dr. Buduru Ruxandra
Paragraf
În colaborare cu:
Paragraf
B. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
Dr. Nica Silvia
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Bordea Lacramioara
litera B)
Badea Nicoleta
litera C)
Baluta Marilena
litera D)
Chelea Roxana
litera E)
Ocneru Isabela
litera F)
Bidica Adriana
litera G)
Valentic Corina
Paragraf
C. Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni"
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
Lehanceanu Florentina
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Preoteasa Doina
litera B)
Hangiu Doina
litera C)
Radu Daniel
litera D)
Dragan Eleonora
litera E)
Dinu Camelia
litera F)
Tuca Steluta
litera G)
Rasnoveanu Adrian
litera H)
Danila Daniela
Paragraf
II. Centrul Universitar Cluj-Napoca
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca
Paragraf 1
Director de program de rezidenţiat
litera A)
Şef lucrări dr. Adela Golea
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Gabriela Hollany
litera B)
Dr. Gabriela Scurtu
litera C)
Dr. Nicolae Moldovan
litera D)
Dr. Dan Nour
litera E)
Dr. Cristian Ursu
litera F)
Dr. Chintoan Elena
litera G)
Dr. Ioana Benta
litera H)
Dr. Magureanu Septimia
litera I)
Dr. Mot Alexandra
litera J)
Dr. Markovits Alexandra
litera K)
Dr. Popescu Petre
litera L)
Dr. Blaga Adrian
litera M)
Dr. Ferencz Zita
litera N)
Dr. Szabo Katalin
litera O)
Dr. Pasc Mihaela
litera P)
Dr. Mitrofan Daniela
litera Q)
Dr. Kallo Eniko
Paragraf
III. Centrul Universitar Craiova
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova
Paragraf 1
Director de program de rezidenţiat
litera A)
Şef lucrări dr. Luciana Rotaru
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Simona Ungureanu
litera B)
Dr. Florin Croitoru
litera C)
Dr. Giubelan Alina
litera D)
Dr. Dabuleanu Liliana
litera E)
Dr. Geormaneanu Cristiana
litera F)
Dr. Macovei Moraru Alin
litera G)
Dr. Radu Lorelei Dolores
Paragraf
IV. Centrul Universitar Iaşi
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" Iaşi
Paragraf 1
Director de program de rezidenţiat
litera A)
Conf. dr. Diana Cimpoesu
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Catalin Diaconu
litera B)
Dr. Anda Paulet
litera C)
Dr. Cazacu Dana
litera D)
Dr. Perianu Gabriel
litera E)
Dr. Marcela Burlas
litera F)
Dr. Carmen Cozariuc
litera G)
Dr. Popa Viorica
litera H)
Dr. Miclansanu Ana Maria
litera I)
Dr. Dumea Mihaela
litera J)
Dr. Roca Iulia
litera K)
Dr. Anca Haisan
litera L)
Dr. Alina Tiron
Paragraf
V. Centrul Universitar Târgu Mureş
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
Paragraf 1
Director de program de rezidenţiat
litera A)
Şef lucrări dr. Boeriu Cristian
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Puiu Popescu
litera B)
Dr. Pavel Judeith
litera C)
Dr. Orac Lavinia
litera D)
Dr. Vlad Nekula
litera E)
Dr. Liliana Ciobanu
litera F)
Dr. Sava Mihaela
litera G)
Dr. Gal Melinda
litera H)
Dr. Bartos Apor
litera I)
Dr. Truta Sorana
litera J)
Dr. Salanta Maria
litera K)
Dr. Turucz Emilia
litera L)
Dr. Csillag Bogdan
Paragraf
VI. Centrul Universitar Timişoara
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean Timişoara
Paragraf 1
Director de program de rezidenţiat
litera A)
Dr. Mihai Grecu
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Nicolae Bradescu
litera B)
Dr. Cosmin Munteanu
litera C)
Dr. Gabriela Filip
litera D)
Dr. Julea Niculina
litera E)
Dr. Gavrila Vasile
litera F)
Dr. Petrica Alina
litera G)
Dr. Cosa Andreea
litera H)
Dr. Poenaru Doina
litera I)
Dr. Ile Marius
litera J)
Dr. Fabian Tunde Katalin
litera K)
Dr. Bartha Carmen
Paragraf
VII. Centrul Universitar Oradea - afiliat Centrului Universitar Cluj
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean Oradea
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
Dr. Borcea Hadrian
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Balan Adriana
litera B)
Dr. Hrihorisan Natalia
litera C)
Dr. Chirila Larisa
Paragraf
VIII. Centrul Universitar Arad - afiliat Centrului Universitar Timişoara
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
Şef lucrări dr. Monica Puticiu
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Motoc Daniela
litera B)
Dr. Jipa Radu
litera C)
Dr. Aconi Ana-Aurelia
Paragraf
IX. Centrul Universitar Braşov - afiliat Centrului Universitar Târgu Mureş
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
Dr. Cristina Vecerdi
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Chintea Ioana
litera B)
Dr. Tibar Malin
litera C)
Dr. Ciobanu Camelia
litera D)
Dr. Condei Gina
Paragraf
X. Centrul Universitar Galaţi - afiliat Centrului Universitar Iaşi
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
dr. Angel Trifan
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Timpau Catalin
litera B)
Dr. Ivan Diana Marina
litera C)
Dr. Dumitrascu Nicoleta
Paragraf
XI. Centrul Universitar Constanţa - afiliat Centrului Universitar Bucureşti
Paragraf
A. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa
Paragraf 1
Coordonator de rezidenţiat
litera A)
Sef lucrări dr. Rodica Tudoran
Paragraf 2
Responsabili de rezidenţiat
litera A)
Dr. Camer Salim
litera B)
Dr. Baltesiu Daniela
litera C)
Dr. Joavina Raluca
litera D)
Dr. Scurtu Cristina
litera E)
Dr. Glacioti Stela
Anexa 4
Paragraf
la regulament
Paragraf
Criteriile de acreditare a spitalelor care pot derula
Paragraf
programe de rezidenţiat în specialitatea Medicină de urgenţă,
Paragraf
independent sau în colaborare cu alte spitale din acelaşi
Paragraf
centru universitar sau din alte centre universitare
Paragraf
I. Criterii generale privind spitalul
Paragraf 1
Structura spitalului
Paragraf
● Spital regional sau spital judeţean de urgenţă categoria I sau II
Paragraf
● În structura spitalului vor exista cel puţin următoarele secţii sau clinici:
Paragraf 1
Unitate de primire a urgenţelor pentru adulţi sau adulţi şi pediatrie
Paragraf 2
Anestezie terapie intensivă adulţi
Paragraf 3
Chirurgie generală
Paragraf 4
Cardiologie
Paragraf
Unitatea de primire a urgenţelor trebuie să aibă acces la următoarele investigaţii 24/24 ore:
litera A)
laborator de urgenţă
litera B)
radiologie convenţională
litera C)
computer tomograf
litera D)
ecografie
litera E)
angiografie.
Paragraf
În structura spitalului care derulează programul de rezidenţiat sau a spitalelor cu care se află în colaborare va trebui să fie cel puţin următoarele secţii sau clinici:
Paragraf 5
Unitatea de primire a urgenţelor pediatrice în cazul în care nu se primesc cazuri pediatrice în unitatea de primire a urgenţelor în spitalul principal
Paragraf 6
Anestezie terapie intensivă copii
Paragraf 7
Anestezie terapie intensivă cardio-vasculară
Paragraf 8
Terapie intensivă coronariană
Paragraf 9
Neonatologie
Paragraf 10
Pediatrie
Paragraf 11
Obstetrică-ginecologie
Paragraf 12
Chirurgie plastică
Paragraf 13
Chirurgie toracică
Paragraf 14
Ortopedie
Paragraf 2
Posibilităţile de colaborare cu alte spitale în vederea completării modulelor de pregătire
Paragraf
● Spitalul care va derula programul de rezidenţiat va avea protocoale de colaborare cu secţiile şi clinicile aflate în structura altor spitale din acelaşi centru universitar sau din alte centre universitare, necesare desfăşurării modulelor din programul de rezidenţiat în medicina de urgenţă.
Paragraf
● Majoritatea secţiilor sau clinicilor aflate în structura altor spitale cu care va colabora spitalul care derulează programul de rezidenţiat vor fi în acelaşi centru universitar, nefiind necesară detaşarea rezidenţilor la alt centru mai mult de 3-6 luni în total în vederea acoperirii a cel mult două stagii complementare.
Paragraf
II. Criterii specifice privind unităţile de primire a urgenţelor (UPU) din spitalul respectiv, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1706/2007 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, cu modificările şi completările ulterioare
Paragraf
Expunerea rezidenţilor la diferite categorii de urgenţe în cadrul programului de rezidenţiat:
Paragraf
● Unitatea de primire a urgenţelor funcţionează în cadrul unui spital regional sau judeţean nivel I/II.
Paragraf
● Unitatea de primire a urgenţelor primeşte toate categoriile de urgenţe, inclusiv cele pediatrice, sau are protocol de colaborare cu o unitate de primire a urgenţelor pediatrică.
Paragraf
● Cazurile critice, precum şi cazurile de urgenţă necritice sunt văzute în UPU.
Paragraf
● Numărul minim de cazuri/an este de 20.000 de pacienţi.
Paragraf
● Numărul minim de cazuri critice/an, inclusiv trauma, este de 1.000 de pacienţi.
Anexa 5
Paragraf
la regulament
Paragraf
METODOLOGIE
Paragraf
pentru organizarea examenului de medic specialist
Paragraf
în specialitatea Medicină de urgenţă
Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE
Paragraf 1
Examenul de medic specialist în specialitatea Medicină de urgenţă reprezintă forma de certificare a absolvirii stagiilor de pregătire teoretică şi practică pentru toţi medicii care au fost confirmaţi ca medici rezidenţi în specialitatea Medicină de urgenţă.
Paragraf 2
Examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în medicina de urgenţă se va desfăşura în centrele universitare:
litera A)
Bucureşti - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;
litera B)
Târgu Mureş - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Paragraf 3
Pentru organizarea examenului de medic specialist în medicina de urgenţă se organizează o Comisie centrală de examinare formată din directorii de rezidenţiat şi responsabili de rezidenţiat din centrele universitare acreditate pentru pregătirea rezidenţilor în specialitatea Medicină de urgenţă: Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara, precum şi comisii zonale. Din Comisia centrală se vor stabili, în urma tragerii la sorţi, cu 7 zile înaintea începerii examenului, şi se fac publice cu cel mult 24 de ore înainte de examen:
litera A)
preşedintele comisiei centrale de examinare - cu grad didactic de cel puţin şef de lucrări în cadrul disciplinei Medicină de urgenţă;
litera B)
preşedinţii comisiilor zonale (Târgu Mureş şi Bucureşti) - dintre directorii de rezidenţiat;
litera C)
componenţa comisiilor zonale - dintre membrii Comisiei centrale de examinare, cu excepţia secretarului comisiei zonale care nu face parte din Comisia centrală de examinare.
Paragraf 4
Fiecare comisie zonală va fi alcătuită din 8 membri: un preşedinte, 6 membri examinatori şi secretarul comisiei.
Paragraf 5
Examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în medicina de urgenţă va consta din 3 probe:
Paragraf
a. o probă scrisă;
Paragraf
b. o probă clinică teoretică;
Paragraf
c. o probă practică.
Paragraf 6
Fiecare dintre cele 3 probe este considerată eliminatorie. Pentru a fi declarat admis, candidatul trebuie să obţină cel puţin 70% din punctajul acordat fiecărei probe. Candidaţii pot parcurge toate cele 3 probe din cadrul examenului, rezultatele individuale anunţându-se la sfârşitul fiecărei probe.
Paragraf 7
Intervalul de timp maxim acordat desfăşurării celor 3 probe este de 30 de zile (calculate între data de desfăşurare a probei scrise şi anunţarea rezultatelor).
Capitolul II PROBA SCRISĂ
Paragraf 1
Proba scrisă se desfăşoară în prima zi a perioadei anunţate pentru desfăşurarea examenului de obţinere a titlului de medic specialist.
Paragraf 2
Proba scrisă se va desfăşura concomitent şi va începe la aceeaşi oră în ambele centre de examinare. Testele utilizate în cele două centre de examinare vor fi identice.
Paragraf 3
Proba scrisă va consta dintr-un test de tip grilă cu 250 de întrebări cu răspunsuri multiple.
Paragraf 4
Stabilirea celor 250 de întrebări se va face în mod aleator dintr-o bază de date cu cel puţin 1.000 de întrebări cu răspunsuri multiple. Această selecţie se va efectua cu cel mult 3 ore înainte de ora anunţată pentru începerea examenului. Banca de date cu cele 1.000 de întrebări este secretă şi se păstrează la preşedintele Comisiei centrale de examinare. Întreaga responsabilitate cu privire la secretizarea acestor date revine preşedintelui Comisiei centrale de examinare.
Paragraf 5
Durata probei scrise este de 4 ore.
Paragraf 6
Anunţarea variantei corecte de rezolvare a testului se va face în cel mult o oră de la încheierea probei scrise, prin afişare la sediul comisiei de examinare.
Paragraf 7
Fiecare întrebare are un singur răspuns corect. Fiecare întrebare cu răspuns corect va fi notată cu un punct. Punctajul maxim posibil este de 250 de puncte (100%).
Paragraf 8
Candidatul trebuie să răspundă corect la cel puţin 175 de întrebări, ceea ce reprezintă 70/% din totalul răspunsurilor corecte, în vederea promovării probei, echivalentul notei 7,00.
Paragraf 9
Răspunsurile greşite se scad din totalul răspunsurilor corecte fără penalizări.
Paragraf 10
Anunţarea rezultatelor obţinute la proba scrisă se va face în cel mult 4 ore de la încheierea probei scrise.
Paragraf 11
Pentru a promova această probă, fiecare candidat va trebui să obţină cel puţin 70% din punctajul maxim, echivalentul notei 7,00.
Paragraf 12
Contestaţii referitoare la proba scrisă se pot depune, în cel mult 4 ore de la momentul anunţării rezultatelor, la secretarul comisiei zonale de examinare. Termenul de soluţionare a contestaţiilor este de o oră de la momentul depunerii lor. În absenţa contestaţiilor, rezultatele probei scrise sunt considerate definitive.
Paragraf 13
Candidaţii care au susţinut şi au promovat proba scrisă într-o sesiune anterioară, dar au fost respinşi la examen din cauza rezultatelor la probele clinice/practice, vor susţine numai aceste probe, luându-se în considerare punctajul de promovare al probei scrise anterioare, pentru următoarele 3 sesiuni ordinare de examen de specialitate, după promovare.
Capitolul III PROBA CLINICĂ TEORETICĂ
Paragraf 1
Pentru organizarea probei clinice teoretice cei 6 membri ai comisiei zonale se organizează în 3 subcomisii, fiecare fiind formată din 2 membri. Preşedintele comisiei zonale poate participa în calitate de observator în cadrul oricărei subcomisii.
Paragraf 2
Fiecare subcomisie va avea repartizat un anumit domeniu de examinare, astfel încât cele 3 subcomisii să acopere întregul domeniu al medicinii de urgenţă atât din punct de vedere clinic, cât şi paraclinic. Cele 3 domenii de examinare vor fi:
litera A)
chirurgical: include cunoştinţe legate de urgenţele din toate specialităţile chirurgicale, toate tipurile de traumatisme la adult, organizarea asistenţei medicale de urgenţă la dezastre, legislaţia specifică medicinei de urgenţă;
litera B)
medical: resuscitarea cardio-pulmonară, urgenţele cardio-vasculare, alte urgenţe medicale, urgenţele toxicologice, urgenţele neurologice;
litera C)
pediatric: toate tipurile de urgenţe medico-chirurgicale şi traumatismele la copil.
Paragraf 3
În cadrul probei clinice teoretice se pot constitui drept subiecte oricare dintre următoarele:
litera A)
cazuri clinice prezentate sub forma unor probleme clinice ale căror soluţii pot fi: de la prezentarea elementelor de diagnostic pozitiv, elementelor de diagnostic diferenţial, până la stabilirea strategiilor de investigare-evaluare şi tratament;
litera B)
mijloace şi strategii terapeutice adresate anumitor tipuri de patologii;
litera C)
algoritme şi protocoale de practică medicală;
litera D)
interpretarea rezultatelor unor investigaţii paraclinice;
litera E)
simulări ale unor situaţii de urgenţă (utilizând mijloace audio, video, programe de simulare de tip realitate virtuală etc.);
litera F)
oricare alte forme de evaluare a aptitudinilor candidaţilor, legate de practica medicinei de urgenţă, cu condiţia ca aceste forme de evaluare să întrunească acceptul a cel puţin două treimi din membri Comisiei centrale de examinare.
Paragraf 4
Subiectele se vor stabili, cu cel mult 48 de ore înainte de începerea examenului de obţinere a titlului de medic specialist în medicina de urgenţă, de către Comisia centrală de examinare. Subiectele vor fi identice pentru cele două comisii zonale. Subiectele vor fi în număr de cel puţin dublul numărului de candidaţi înscrişi pentru sesiunea respectivă.
Paragraf 5
Dintre subiectele organizate pe cele 3 domenii prezentate la pct. 2, fiecare candidat va alege, în mod aleator, câte un subiect pentru fiecare domeniu.
Paragraf 6
După alegerea subiectului, candidaţii vor avea la dispoziţie 15 minute pentru a pregăti răspunsul în faţa subcomisiei.
Paragraf 7
Fiecare candidat va discuta cu subcomisia în maximum 30 de minute soluţia propusă pentru subiectul ales.
Paragraf 8
Fiecare subcomisie evaluează candidaţii cu punctaje de la 1 la 10.
Paragraf 9
Pentru a promova proba clinică teoretică un candidat trebuie să obţină minimum 70% din punctajul maxim de 10 puncte, punctaj echivalent notei 7,00. Nepromovarea probei susţinute în faţa unei subcomisii va determina nepromovarea probei clinice teoretice şi, implicit, a examenului.
Paragraf 10
Nota probei clinice teoretice o reprezintă media aritmetică a notelor celor 3 subcomisii.
Paragraf 11
Anunţarea rezultatelor la probaclinică teoretică se va face după susţinerea probei de către toţi candidaţii.
Capitolul IV PROBA PRACTICĂ
Paragraf 1
Proba practică se desfăşoară utilizând simulatoare de pacient.
Paragraf 2
Pentru desfăşurarea acestei probe, comisia zonală va pregăti un număr de subiecte egal cu dublul numărului de candidaţi. Fiecare subiect va consta în scenariul de simulare a unui caz clinic (pre- sau intraspitalicesc).
Paragraf 3
Proba practică se desfăşoară în prezenţa întregii comisii zonale.
Paragraf 4
Fiecare candidat va trage la sorţi unul dintre subiectele stabilite de comisie, aceasta având la dispoziţie 30 de minute pentru evaluarea candidatului la cazul respectiv.
Paragraf 5
Proba practică este evaluată cu punctaje de la 1 la 10 şi pentru a promova această probă fiecare candidat va trebui să obţină cel puţin 70% din punctajul maxim, echivalentul notei 7,00.
Paragraf 6
Anunţarea rezultatelor la proba practică se va face după susţinerea probei de către toţi candidaţii.
Capitolul V ANUNŢAREA REZULTATELOR ŞI CONTESTAŢII
Paragraf 1
Nota finală a unui candidat la examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în medicina de urgenţă reprezintă media aritmetică a celor 3 probe susţinute şi nu poate fi mai mică de 7,00.
Paragraf 2
Anunţarea rezultatelor se va face în cel mult 24 de ore de la momentul încheierii ultimei probe. Se vor anunţa atât notele obţinute de fiecare candidat la fiecare probă, cât şi media finală.
Paragraf 3
Candidaţii au la dispoziţie cel mult 12 ore pentru contestaţii.
Paragraf 4
Contestaţiile se vor depune în scris la secretarul comisiei zonale.
Paragraf 5
Contestaţiile se vor referi, individual, la notele obţinute la anumite probe, şi nu la nota finală.
Paragraf 6
Un candidat poate contesta notele obţinute la cel mult două dintre probele din examen. Nu se pot contesta notele obţinute de către alţi candidaţi.
Paragraf 7
După soluţionarea contestaţiilor, în cel mult 24 de ore, notele stabilite de comisiile zonale sunt declarate definitive.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit