RO
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 10 iulie 2013

de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:10.07.2013
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
ART

Articolul 1

Paragraf
Prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, conţin prevederi cu caracter tehnico-organizatoric pentru punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, de la societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi societăţi comerciale şi regii autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, concedieri colective efectuate în condiţiile prevăzute la art. 65-77 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 2

litera
(1) În vederea realizării serviciilor de preconcediere, prevăzute la art. 50-52 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile naţionale, regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi societăţile comerciale şi regiile autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, care efectuează concedieri colective în condiţiile ordonanţei de urgenţă, denumite în continuare operatori economici, întocmesc liste nominale cu persoanele care urmează să fie disponibilizate prin concedieri colective, la nivelul judeţelor sau, după caz, în funcţie de filialele şi/sau de sucursalele din care provin aceste persoane.
litera
(2) Listele nominale prevăzute la alin. (1) se întocmesc potrivit tabelului prevăzut în anexa nr. 1.1 la Procedurile privind accesul la măsurile pentru prevenirea şomajului, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 278/2002, adoptată în temeiul Legii nr. 76/2002, şi se transmit agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii, în a căror rază teritorială îşi au locul de muncă persoanele care urmează să fie disponibilizate în condiţiile legii.
ART

Articolul 3

litera
(1) Planurile de disponibilizare prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se depun, în original, în termen de 3 zile lucrătoare de la aprobarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă, astfel cum prevede art. 24 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, la agenţiile în a căror rază teritorială îşi au sediul operatorii economici ori, după caz, în copie, la agenţiile în a căror rază teritorială îşi au sediul filialele şi/sau sucursalele acestor societăţi.
litera
(2) Operatorii economici depun odată cu planul de disponibilizare prevăzut la alin. (1) tabelele nominale cu persoanele concediate colectiv prevăzute la art. 24 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, în original.
litera
(3) Tabelele nominale prevăzute la alin. (2) se întocmesc de către operatorii economici, în calitate de angajatori, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1, prin gruparea, pe judeţe, a persoanelor care beneficiază de prevederile art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă, în funcţie de domiciliu sau, după caz, de reşedinţa acestora, şi se depun în original la agenţiile în a căror rază teritorială îşi au sediul operatorii economici ori, după caz, filialele şi/sau sucursalele acestora.
litera
(4) Planul de disponibilizare întocmit de către operatorii economici, cu respectarea legislaţiei muncii şi protecţiei sociale, cuprinde în mod obligatoriu prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă referitoare la măsurile necesare în vederea redresării activităţii operatorilor economici şi efectele acestor măsuri, precum şi prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), după caz.
litera
(5) Planul de disponibilizare se aprobă de organele de conducere ale operatorului economic, respectiv de consiliul de administraţie sau adunarea generală a acţionarilor cu avizul consiliului de administraţie.
litera
(6) Planul de disponibilizare, însoţit de hotărârea consiliului de administraţie şi hotărârea adunării generale a acţionarilor, se transmite ministerului de resort, în vederea verificării, prin direcţia de specialitate, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (4) din ordonanţa de urgenţă şi elaborării hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă.
litera
(7) În cazul societăţilor comerciale şi al regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, planul de disponibilizare se aprobă şi de consiliul local/judeţean.
ART

Articolul 4

litera
(1) Calculul câştigului salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, utilizat la determinarea venitului de completare prevăzut la art. 8 din ordonanţa de urgenţă, se efectuează de către operatorii economici ori, după caz, de către filialele şi/sau sucursalele acestora.
litera
(2) Pentru calculul cuantumului câştigului salarial prevăzut la alin. (1) se procedează după cum urmează:
litera a)
se determină câştigul salarial individual brut pe fiecare dintre cele 3 luni înainte de concediere, prin însumarea salariului de bază lunar cu sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă. La stabilirea câştigului salarial individual brut nu se iau în calcul sumele acordate ocazional sau cu caracter nepermanent şi nici sporul plătit pentru ore suplimentare, prestate potrivit legii;
litera b)
se calculează impozitul lunar pe venitul din salarii, prin aplicarea cotei de impozit prevăzute de lege asupra bazei de calcul stabilite ca diferenţa dintre câştigul salarial prevăzut la lit. a), din care au fost deduse contribuţiile sociale obligatorii aferente unei luni, şi deducerea personală acordată pentru luna respectivă şi/sau, după caz, alte elemente prevăzute de lege;
litera c)
se determină câştigul salarial individual net pe fiecare dintre cele 3 luni înainte de concediere, prin deducerea din câştigul salarial prevăzut la lit. a) a contribuţiilor sociale obligatorii aferente unei luni, precum şi a impozitului lunar pe venitul din salarii, calculat conform lit. b);
litera d)
se calculează media aritmetică a câştigurilor salariale individuale nete pe ultimele 3 luni înainte de concediere, determinate conform lit. c).
litera
(3) În situaţia în care persoana concediată în condiţiile ordonanţei de urgenţă a avut contractul individual de muncă suspendat sau a efectuat concediul de odihnă în cursul uneia dintre ultimele 3 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, drept urmare a concedierii colective, la determinarea cuantumului câştigului salarial prevăzut la alin. (1) se ia în considerare câştigul salarial la care această persoană ar fi avut dreptul dacă ar fi desfăşurat activitate pe o lună întreagă, în program normal de lucru.
ART

Articolul 5

litera
(1) Calculul câştigului salarial prevăzut la art. 4 alin. (1) se evidenţiază în situaţiile întocmite de către operatorii economici ori, după caz, de către filialele şi/sau sucursalele acestora, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.
litera
(2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) se întocmesc prin gruparea persoanelor care beneficiază de prevederile art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă pe judeţe, în funcţie de domiciliul sau, după caz, de reşedinţa acestora, şi se depun la agenţiile în a căror rază teritorială îşi au sediul operatorii economici ori, după caz, filialele şi/sau sucursalele acestora.
litera
(3) Situaţiile prevăzute la alin. (1) se semnează de directorii executivi ai agenţiilor la care au fost depuse şi se transmit împreună cu tabelele nominale prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3) către agenţiile în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa persoanele cuprinse în aceste situaţii.
ART

Articolul 6

litera
(1) Solicitarea de acordare a dreptului la venitul lunar de completare prevăzut la art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă se aprobă sau, după caz, se respinge prin decizie a directorilor executivi ai agenţiilor în a căror rază teritorială îşi au domiciliul ori, după caz, reşedinţa persoanele solicitante.
litera
(2) Persoanelor care, potrivit art. 9 din ordonanţa de urgenţă, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizaţiei de şomaj li se comunică, potrivit legii, decizia directorilor executivi ai agenţiilor în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa privind respingerea acordării dreptului la venitul lunar de completare.
litera
(3) Deciziile prevăzute la alin. (1) se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3a sau în anexa nr. 3b.
ART

Articolul 7

litera
(1) Venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se stabileşte şi se plăteşte odată cu indemnizaţia de şomaj de către agenţiile în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa persoanele beneficiare.
litera
(2) În cazul în care cuantumul câştigului salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, prevăzut în situaţia întocmită potrivit art. 5 alin. (1), este mai mic decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la determinarea venitului lunar de completare se ia în considerare cuantumul câştigului salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, prevăzut în situaţia întocmită potrivit art. 5 alin. (1).
litera
(3) În cazul în care cuantumul câştigului salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, prevăzut în situaţia întocmită potrivit art. 5 alin. (1), este mai mare decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la determinarea venitului lunar de completare se ia în considerare câştigul salarial mediu net pe economie comunicat în luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.
litera
(4) În situaţia în care, până la data stabilirii venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, Institutul Naţional de Statistică nu a comunicat câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, se ia în considerare câştigul salarial mediu net pe economie comunicat în luna ianuarie a anului precedent.
litera
(5) Regularizarea diferenţelor, în cazul prevăzut la alin. (4), se efectuează de către agenţii în luna următoare celei în care Institutul Naţional de Statistică a comunicat câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.
ART

Articolul 8

Paragraf
Perioada pentru care se poate acorda venit lunar de completare în condiţiile ordonanţei de urgenţă nu poate depăşi duratele maxime stabilite potrivit art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.
ART

Articolul 9

Paragraf
Prevederile art. 11 din ordonanţa de urgenţă se aplică în situaţia în care persoanele beneficiare de venit lunar de completare se află în plata indemnizaţiei de şomaj, precum şi în situaţia în care plata indemnizaţiei de şomaj este suspendată, în condiţiile legii, şi persoanele beneficiază de venit lunar de completare.
ART

Articolul 10

litera
(1) În situaţia în care beneficiarii de venit lunar de completare se reîncadrează în muncă la operatorii economici prevăzuţi la art. 12 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă şi, ca urmare, plata indemnizaţiei de şomaj se suspendă conform art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, venitul lunar de completare care se acordă potrivit art. 12 alin. (1), (2), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă pe perioada lucrată este egal cu jumătate din venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, modificat, după caz, conform art. 11 din ordonanţa de urgenţă.
litera
(2) În situaţia în care beneficiarii de venit lunar de completare se reîncadrează în muncă la operatorii economici prevăzuţi la art. 12 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă şi plata indemnizaţiei de şomaj a încetat în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, venitul lunar de completare care se acordă potrivit art. 12 alin. (1), (2), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă pe perioada lucrată este egal cu jumătate din venitul lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
litera
(3) Conform art. 12 alin. (2) şi (5) din ordonanţa de urgenţă, venitul lunar de completare prevăzut la alin. (1) şi (2) se acordă, în situaţiile în care beneficiarii de venit lunar de completare se reîncadrează în muncă la operatorii economici prevăzuţi la art. 12 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă, numai pe perioada lucrată, iar, ulterior acestei perioade, se reia în plată, după caz, în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) şi, după caz, art. 11 sau la art. 8 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.
ART

Articolul 11

Paragraf
Pentru fracţiuni de lună, venitul lunar de completare se calculează prin raportarea cuantumului acestuia, stabilit conform art. 8 sau, după caz, conform art. 11 sau 12 din ordonanţa de urgenţă, la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar rezultatul se înmulţeşte cu numărul de zile din luna respectivă pentru care persoana beneficiază de venit lunar de completare.
ART

Articolul 12

litera
(1) Sumele cuvenite şi neachitate până la data decesului beneficiarului se achită la cererea scrisă a persoanelor îndreptăţite, potrivit legii.
litera
(2) Cererea va fi însoţită de documente care să ateste calitatea deţinută de persoanele prevăzute la alin. (1) faţă de beneficiarii defuncţi.
litera
(3) Sumele cuvenite şi neachitate până la data decesului beneficiarului se achită în urma aprobării cererii prevăzute la alin. (1) de către directorul executiv al agenţiei în a cărei rază teritorială şi-a avut domiciliul sau, după caz, reşedinţa beneficiarul.
ART

Articolul 13

Paragraf
În aplicarea prevederilor art. 14 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, persoanele beneficiare ale venitului lunar de completare depun la agenţie, după caz:
litera a)
certificatul medical, cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul;
litera b)
adeverinţă eliberată de agenţiile de plăţi şi inspecţie socială judeţene sau a municipiului Bucureşti, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la data de la care se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap.
ART

Articolul 14

litera
(1) Măsura suspendării plăţii venitului lunar de completare, prevăzută la art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, se revocă prin decizie a directorului executiv al agenţiei în a cărei rază teritorială beneficiarul are domiciliul sau, după caz, reşedinţa, la cererea beneficiarului:
litera a)
în situaţia în care documentele prevăzute la art. 13 prin care se probează existenţa situaţiilor prevăzute la art. 14 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se depun la agenţie ulterior suspendării plăţii venitului lunar de completare;
litera b)
în situaţia în care se probează cu acte justificative că nu şi-a îndeplinit această obligaţie, din motivele prevăzute la art. 15 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
litera
(2) Cererea şi documentele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie prezentate la agenţie, după caz:
litera a)
cel mai târziu până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul de maternitate sau concediul prevăzut la art. 15 alin. (3) lit. b) din ordonanţa de urgenţă;
litera b)
cel mai târziu până la data expirării perioadei de 90 de zile calendaristice de la data de la care se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap, prevăzută la art. 13 lit. b);
litera c)
în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului justificativ prin care se atestă că obligaţia nu a fost îndeplinită din motivele prevăzute la art. 15 alin. (3) lit. a) şi c) din ordonanţa de urgenţă.
litera
(3) Revocarea măsurii suspendării plăţii venitului lunar de completare prevăzute la alin. (1) se face începând cu data de întâi a lunii următoare aprobării cererii beneficiarului.
litera
(4) Plata venitului lunar de completare pentru perioada de la data suspendării plăţii acestuia şi până la data repunerii în plată ca urmare a revocării măsurii suspendării plăţii venitului lunar de completare prevăzute la alin. (1) se face odată cu plata drepturilor beneficiarilor reprezentând venituri de completare pentru luna următoare aprobării cererii.
litera
(5) Prevederile alin. (3) şi (4) se aplică şi în situaţia în care cererea şi documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă ulterior termenelor prevăzute la alin. (2), dar nu mai târziu, după caz, de:
litera a)
90 de zile de la data de la care beneficiarul indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate aferente concediului de maternitate sau concediului prevăzut la art. 15 alin. (3) lit. b) din ordonanţa de urgenţă este în drept să solicite acordarea acestei indemnizaţii, potrivitart. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 399/2006, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
litera b)
90 de zile calendaristice de la data suspendării plăţii venitului lunar de completare, prevăzută la art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.
ART

Articolul 15

litera
(1) În situaţia în care plata venitului lunar de completare se suspendă în condiţiile art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă şi persoanele beneficiare nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (4) sau art. 15 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă ori cererea şi documentele prevăzute la art. 14 alin. (1) se prezintă de persoanele beneficiare care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (4) sau art. 15 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, ulterior termenelor prevăzute la art. 14 alin. (5), repunerea în plată a venitului lunar de completare, după suspendarea în condiţiile art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, se face de la data de întâi a lunii următoare aprobării cererii beneficiarului.
litera
(2) Aprobarea cererii beneficiarului prevăzută la alin. (1), la art. 14 alin. (3) şi alin. (4), precum şi la art. 15 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se face la data depunerii cererii de către beneficiar.
litera
(3) Perioada de suspendare prevăzută la alin. (1) face parte din perioada de acordare a venitului lunar de completare, prevăzută la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, potrivit art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.
ART

Articolul 16

litera
(1) Repunerea în plată a venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă după suspendarea în condiţiile art. 16 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de data expirării perioadei pentru care există aprobarea din partea agenţiei, pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj prevăzute la art. 16 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.
litera
(2) Plata venitului lunar de completare pentru perioada de la data suspendării plăţii acestuia în condiţiile art. 16 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă şi până la data repunerii în plată a venitului lunar de completare prevăzută la alin. (1), în situaţia reglementată la art. 16 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, se face odată cu plata drepturilor beneficiarilor reprezentând venituri de completare pentru luna următoare depunerii cererii prevăzute la alin. (1), respectiv expirării perioadei pentru care există aprobarea din partea agenţiei pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj prevăzute la art. 16 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.
ART

Articolul 17

Paragraf
Pentru repunerea în plată a venitului lunar de completare conform art. 15 alin. (4) şi art. 16 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă, precum şi pentru revocarea măsurii suspendării plăţii venitului lunar de completare prevăzute la art. 14 alin. (1), persoanele beneficiare depun la agenţiile în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa o cerere întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
ART

Articolul 18

Paragraf
Deciziile directorilor executivi ai agenţiilor în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa beneficiarii, cu privire la măsurile prevăzute la art. 18 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă şi art. 15 alin. (1), se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5.
ART

Articolul 19

Paragraf
Împotriva măsurilor de stabilire, respingere, suspendare, revocare, repunere în plată şi/sau încetare a plăţii venitului lunar de completare stabilite prin deciziile emise de agenţii în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, persoanele nemulţumite pot introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii.
ART

Articolul 20

Paragraf
Drepturile băneşti acordate cu titlu de venit lunar de completare în condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă se achită prin sistemul de plată general utilizat pentru plata drepturilor reprezentând indemnizaţia de şomaj.
ART

Articolul 21

Paragraf
În vederea stabilirii de către casele teritoriale de pensii a drepturilor de pensie prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea acordării concediilor medicale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, în vederea stabilirii de către angajatori sau casa de asigurări de sănătate a indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale respective, agenţiile vor elibera, în condiţiile legii, persoanelor solicitante, beneficiare ale prevederilor ordonanţei de urgenţă, adeverinţe care să ateste, de la data înregistrării în evidenţa acestora şi până la data încetării plăţii drepturilor băneşti, sau data eliberării adeverinţei, următoarele, după caz:
litera a)
perioadele în care au beneficiat de indemnizaţie de şomaj în condiţiileLegii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi cuantumul indemnizaţiei de şomaj;
litera b)
perioadele în care au beneficiat de venit lunar de completare în condiţiile ordonanţei de urgenţă, cuantumul venitului lunar de completare şi veniturile utilizate la stabilirea drepturilor prevăzute la art. 20 alin. (3) sau art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă;
litera c)
perioadele în care au beneficiat de concedii medicale prezentate la plată, respectiv cel puţin următoarele informaţii: de la (zi/lună/an), până la (zi/lună/an), număr zile concediu medical, cod diagnostic, cod indemnizaţie.
ART

Articolul 22

Paragraf
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la norme
Paragraf
Operatorul economic*) ..........................
Paragraf
Filiala/Sucursala ..............................
Paragraf
Adresa .........................................
Paragraf
CUI ............................................
Paragraf
Telefon/fax/e-mail .............................
Paragraf
TABEL NOMINAL
Paragraf
cu persoanele concediate colectiv în condiţiile Ordonanţei de urgenţă
Paragraf
a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în
Paragraf
perioada 2013-2018 a unor măsuri de
Paragraf
protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin
Paragraf
concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
NTA

Notă

NTA

Notă

ANX

Anexa 2

Paragraf
la norme
Paragraf
Operatorul economic*) ........................
Paragraf
Filiala/Sucursala ............................
Paragraf
Adresa .......................................
Paragraf
CUI ..........................................
Paragraf
Telefon/fax/e-mail ...........................
Paragraf
SITUAŢIA
Paragraf
privind câştigul salarial individual mediu net pe
Paragraf
ultimele 3 luni înainte de concediere,
Paragraf
utilizat la determinarea venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 din
Paragraf
aplicarea în perioada 2013-2018 a unor
Paragraf
măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate
Paragraf
prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
NTA

Notă

NTA

Notă

ANX

Anexa 3 a

Paragraf
la norme
Paragraf
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Paragraf
a Judeţului ............./Municipiului Bucureşti
Paragraf
DECIZIE*)
Paragraf
nr. ............. din ....................
Paragraf
privind stabilirea dreptului la venitul
Paragraf
de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b) din Ordonanţa de
Paragraf
urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în
Paragraf
perioada 2013-2018 a unor măsuri de
Paragraf
protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin
Paragraf
concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
Paragraf
Agenţia ..../(se completează, după caz:"Judeţeană/Municipală")....... pentru Ocuparea Forţei de Muncă .........., reprezentată prin director executiv ................................., numit în baza Ordinului/Deciziei nr. ........................, având în vedere prevederile art. ...... din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 478/2013,
Paragraf
constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Art. 1. - Începând cu data de .................. se stabileşte dreptul la venitul lunar de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă pentru doamna/domnul ............................................., C.N.P. .............................., cu domiciliul/reşedinţa în ................................., str. .............................. nr. ...., bl. ..., sc...., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......................... .
Paragraf
Art. 2. - Cuantumul venitului lunar de completare prevăzut la art. 1 este de ............... lei şi reprezintă***):
Paragraf
[ ] diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică**), şi nivelul indemnizaţiei de şomaj, conform art. ....... alin. ....... din ordonanţa de urgenţă;
Paragraf
[ ] diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică**), şi nivelul indemnizaţiei de şomaj la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj, conform art. ...... alin. ...... din ordonanţa de urgenţă;
Paragraf
[ ] jumătate din venitul lunar de completare calculat ca diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică**), şi nivelul indemnizaţiei de şomaj, conform art. ...... alin. ...... din ordonanţa de urgenţă;
Paragraf
[ ] jumătate din venitul lunar de completare calculat ca diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică**), şi nivelul indemnizaţiei de şomaj la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj, conform art. ...... alin. ...... din ordonanţa de urgenţă.
Paragraf
Art. 3. - Elementele pe baza cărora s-a determinat cuantumul venitului de completare prevăzut la art. 2:
Paragraf
- cuantumul câştigului salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, determinat de unitatea care a efectuat concedierea, pe baza clauzelor din contractul individual de muncă al persoanei concediate şi conform dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă: ............................... lei;
Paragraf
- cuantumul câştigului salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică **): ............... lei;
Paragraf
- cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare: ............... lei;
Paragraf
- cuantumul indemnizaţiei de şomaj la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj: ............... lei.
Paragraf
Art. 4. - Venitul de completare prevăzut la art. 2 se acordă lunar, pe o perioadă de ......... luni.
Paragraf
Art. 5. - Cu drept de contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa judecătorească competentă potrivit legii.
Paragraf
Director executiv,
NTA

Notă

NTA

Notă

NTA

Notă

ANX

Anexa 3 b

Paragraf
la norme
Paragraf
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Paragraf
a Judeţului ............./Municipiului Bucureşti
Paragraf
DECIZIE*)
Paragraf
nr. ............. din ....................
Paragraf
privind respingerea dreptului la venitul
Paragraf
de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b) din Ordonanţa de
Paragraf
urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în
Paragraf
perioada 2013-2018 a unor măsuri de
Paragraf
protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin
Paragraf
concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
Paragraf
Agenţia ..../(se completează, după caz: "Judeţeană/Municipală")... pentru Ocuparea Forţei de Muncă .........................., reprezentată prin director executiv .................., numit în baza Ordinului/Deciziei nr. ..................................., având în vedere prevederile art. ........ din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 478/2013,
Paragraf
constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Art. 1. - Începând cu data de ....................... se respinge dreptul la venitul lunar de completare prevăzut la art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă pentru doamna/domnul ............................................., C.N.P. .............................., cu domiciliul/reşedinţa în ................................., str. ................................ nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul .......................... .
Paragraf
Art. 2. - Motivul respingerii dreptului la venitul lunar de completare prevăzut la art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă îl constituie neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art. ..../(se completează, după caz: art. 4 sau art. 9)..... din ordonanţa de urgenţă.
Paragraf
Art. 3. - Cu drept de contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa judecătorească competentă potrivit legii.
Paragraf
Director executiv,
NTA

Notă

ANX

Anexa 4

Paragraf
la norme
Paragraf
Către Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului .............../Municipiului Bucureşti
Paragraf
CERERE
Paragraf
pentru repunerea în plată a venitului lunar de
Paragraf
completare/revocarea măsurii de
Paragraf
suspendare a plăţii venitului lunar de completare în condiţiile
Paragraf
aplicarea în perioada 2013-2018 a unor
Paragraf
măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate
Paragraf
prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
Paragraf
Subsemnatul/Subsemnata, ...................................., C.N.P. ........................, cu domiciliul/reşedinţa în ........................., str. ............................ nr. ..., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ....................., prin prezenta vă rog să dispuneţi*):
Paragraf
[ ] repunerea în plată a venitului de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare;
Paragraf
[ ] revocarea măsurii de suspendare a plăţii venitului lunar de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013.
Paragraf
Precizez că motivul care a condus la suspendare l-a constituit**):
Paragraf
[ ] neîndeplinirea obligaţiei privind prezentarea lunară, pe baza programării, sau ori de câte ori se solicită, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrat/înregistrată pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă, prevăzută la art. 14 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013;
Paragraf
Neîndeplinirea obligaţiei s-a realizat din următorul motiv ***):
Paragraf
[ ] beneficiez de indemnizaţie de maternitate sau indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copilului cu handicap, dovedită cu certificat medical, respectiv adeverinţă eliberată de agenţiile de plăţi şi inspecţie socială judeţene sau a municipiului Bucureşti;
Paragraf
[ ] împotriva persoanei a fost dispusă măsura arestării preventive;
Paragraf
[ ] persoana beneficiară de venit lunar de completare sau copilul aflat în întreţinerea acesteia, conform legii, suferă de o boală dovedită cu certificat medical care o împiedică să îşi îndeplinească obligaţia;
Paragraf
[ ] au intervenit evenimente familiale deosebite, cum sunt:
Paragraf
[ ] căsătoria;
Paragraf
[ ] naşterea unui copil;
Paragraf
[ ] decesul soţului, soţiei sau al rudelor până la gradul al doilea inclusiv;
Paragraf
[ ] existenţa unei situaţii de forţă majoră, confirmată de autoritatea publică competentă;
Paragraf
[ ] niciunul dintre motivele de mai sus.
Paragraf
[ ] începând cu data de ........................... am căutat un loc de muncă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene şi am primit aprobare pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj din partea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrat/înregistrată, conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013.
Paragraf
Data Semnătura
NTA

Notă

NTA

Notă

NTA

Notă

ANX

Anexa 5

Paragraf
la norme
Paragraf
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Paragraf
a Judeţului ............./Municipiului Bucureşti
Paragraf
DECIZIE*)
Paragraf
nr. ............. din ....................
Paragraf
privind (Se completează, după caz:
Paragraf
încetarea/suspendarea/revocarea
Paragraf
suspendării/repunerea în plată) a
Paragraf
dreptului la venitul lunar de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b)
Paragraf
aplicarea în perioada 2013-2018 a unor
Paragraf
măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate
Paragraf
prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
Paragraf
Agenţia ..../(se completează, după caz: "Judeţeană/Municipală")..... pentru Ocuparea Forţei de Muncă ...................., reprezentată prin director executiv .................., numit în baza Ordinului/Deciziei nr. ..................................., având în vedere prevederile art. 18 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Art. 1. - Începând cu data de .../(se completează, după caz: încetează/ se suspendă/se revocă suspendarea/ se repune în plată) ......................... dreptul/dreptului la venitul de completare acordat în temeiul art. 7 lit. b) din ordonanţa de urgenţă pentru doamna/domnul ..................................., C.N.P. ..............................., cu domiciliul/reşedinţa în .................................., str. ........................... nr. ......, bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ............................... .
Paragraf
Art. 2. - Motivul ..../(se completează, după caz: încetării/ suspendării/revocării suspendării/ repunerii în plată)............... este prevăzut de art. ...... alin. ...... din ................. .
Paragraf
Art. 3. - Cu drept de contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa judecătorească competentă potrivit legii.
Paragraf
Director executiv,
NTA

Notă

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031