RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 930 din 11 august 2015

pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete

În vigoare
Emitent:MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Publicat:11.08.2015
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, ale art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
ART

Articolul i

Paragraf
Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 9 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
Articolul 5^2 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 5^2

Alineatul (1)
Modelul autorizației de funcționare emise unităților emitente de tichete de masă, de tichete-cadou și de tichete de creșă, precum și de vouchere de vacanță este prevăzut în anexa nr. 13.
Alineatul (2)
Autorizația de funcționare va conține următoarele elemente:
litera a)
codul autorizației;
litera b)
elementele de identificare ale unității emitente;
litera c)
natura activității;
litera d)
locația în care se va desfășura activitatea pentru unitățile emitente pe suport hârtie, respectiv sediul social declarat de către unitățile emitente pe suport electronic în scopul controlului efectuat de autoritățile competente;
litera e)
perioada de valabilitate.
Alineatul (3)
Direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific va aloca fiecărei autorizații de funcționare un cod de autorizare, ținând un registru special în acest sens, și va avea următoarea configurație:
Paragraf
RO 123 XX 00000, unde:
-
RO reprezintă codul ISO al țării;
-
123 reprezintă o secvență de 3 caractere pentru identificarea unității emitente;
-
XX - secvență ce reprezintă tipul activității autorizate, respectiv: TH - tichete de masă pe suport hârtie, TE - tichete de masă pe suport electronic; CC - tichete cadou și tichete de creșă; VH - vouchere de vacanță pe suport hârtie, VE - vouchere de vacanță pe suport electronic;
-
00000 reprezintă o secvență de 5 caractere pentru identificarea numărului de autorizații alocate unei unități emitente.
punctul 2.
După articolul 5^3 se introduce un nou articol, articolul 5^4, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 5^4

Paragraf
În vederea verificării îndeplinirii condiției prevăzute în anexa nr. 8 pct. 7, anexa nr. 10 pct. 5 și, respectiv, anexa nr. 12 pct. 7, se solicită organului fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală certificatul de atestare fiscală al unității emitente, din care să rezulte că nu înregistrează obligații fiscale restante existente în evidențele fiscale, de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific. Solicitarea eliberării certificatului de atestare fiscală, precum și transmiterea acestuia se pot efectua și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform procedurii pentru solicitarea certificatului de atestare fiscală, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea și/sau înregistrarea entităților care desfășoară activități de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător în funcție de tipul de activitate pentru care se solicită autorizație, respectiv emiterea de tichete de masă, tichete-cadou sau tichete de creșă, precum și de vouchere de vacanță.
punctul 3.
Anexa nr. 8 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
punctul 4.
În anexa nr. 10, partea introductivă a punctului 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

punctul 4.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului de tichete-cadou și tichete de creșă sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:
punctul 5.
În anexa nr. 10 punctul 4, litera b) se abrogă.
punctul 6.
În anexa nr. 10, punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

punctul 5.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete-cadou și de tichete de creșă nu pot fi autorizate în situația în care înregistrează obligații restante la bugetul general consolidat. În înțelesul prezentului ordin nu se consideră obligații restante:
litera a)
unitatea are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare și/sau cereri de restituire, iar suma obligațiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit;
litera b)
în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent unitatea are înscrise obligații de plată, iar conform certificatului acestea sunt mai mici sau egale cu sumele certe, lichide și exigibile pe care acesta le are de încasat de la autoritățile contractante;
litera c)
în certificatul de atestare fiscală sau alt document emis de organul fiscal competent unitatea nu are înscrise obligații de plată, dar are înscrise mențiuni cum ar fi eșalonare/ amânare/plan de reorganizare, aprobat, în curs de derulare;
litera d)
obligațiile sunt stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiileart. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
litera e)
obligațiile sunt cuprinse în titluri executorii pentru care s-a dispus suspendarea executării silite potrivit legii.
punctul 7.
În anexa nr. 10, punctul 7 se abrogă.
punctul 8.
În anexa nr. 10, punctul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

punctul 8.
Pe baza prezentelor criterii, autorizația de funcționare se eliberează pe o perioadă de doi ani. Unitățile emitente de tichete-cadou și de tichete de creșă vor solicita reautorizarea cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizației de funcționare.
punctul 9.
În anexa nr. 10 punctul 14, litera c) se abrogă.
punctul 10.
În anexa nr. 10 punctul 14, litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera g)
nota de constatare, care conține propunerea de acordare sau neacordare a autorizației de funcționare din perspectiva respectării cerințelor prevăzute la pct. 1-4 întocmită de o echipă de specialiști, compusă din:
-
un reprezentant al Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției de legislație și reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale coordonare inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
-
un reprezentant al organului fiscal competent cu administrarea contribuabilului;
-
un reprezentant al Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A.
Paragraf
Nota de constatare va fi semnată de ambele părți.
punctul 11.
Anexa nr. 12 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
punctul 12.
Anexa nr. 13 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
punctul 13.
În cuprinsul ordinului, sintagma "tichet de vacanță" se înlocuiește cu sintagma "voucher de vacanță".
ART

Articolul ii

Paragraf
Autorizațiile de funcționare emise unităților emitente de tichete de masă până la intrarea în vigoare a prezentului ordin își păstrează valabilitatea până la data expirării și sunt considerate autorizații de funcționare emise unităților emitente de tichete de masă pe suport hârtie.
ART

Articolul iii

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN

Semnături

Paragraf
p. Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Enache Jiru,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
București, 11 august 2015.
Paragraf
Nr. 930.
ANX

Anexa 1

Paragraf
CRITERIILE
Paragraf
referitoare la autorizarea funcționării
Paragraf
unităților emitente de tichete de masă
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, unitățile emitente de tichete de masă sunt obligate să solicite autorizație de funcționare, care se acordă de către Ministerul Finanțelor Publice, avându-se în vedere următoarele criterii:
punctul 1.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete de masă trebuie să dovedească faptul că funcționează legal pe teritoriul României și că în actul de înființare au prevăzut la obiectul de activitate operațiuni privind emiterea și gestionarea tichetelor de masă pe suport hârtie, având cod CAEN 1812 - "Alte activități de tipărire n.c.a.", și/sau pe suport electronic, având cod CAEN 6612 - "Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare."
punctul 2.
Capitalul social sau capitalul de dotare, după caz, subscris și vărsat de către unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete de masă, trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puțin un milion euro, luându-se în calcul cursul de schimb la data înființării societății sau la data ultimei majorări a capitalului social, înregistrată la registrul comerțului sau în actul constitutiv, după caz.
Paragraf
Prin capital de dotare se înțelege capitalul inițial pus la dispoziția sucursalei unei instituții de credit dintr-un stat terț, în formă bănească, în conformitate cu prevederile art. 70 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 3.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete de masă pe suport hârtie trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului tichetelor de masă pe suport hârtie sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:
litera a)
asigurarea cu personal de specialitate, angajat de către unitatea emitentă și/sau de furnizorii acesteia, și dotarea cu echipament software și alte echipamente deținute sau utilizate de către unitatea emitentă și/sau de către furnizorii acesteia, necesare emiterii tichetelor de masă pe suport hârtie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13 la Normele de aplicare aLegii nr. 142/1998privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prinHotărârea Guvernului nr. 23/2015;
litera b)
utilizarea de suport tehnic special (hârtie pentru imprimat) cu particularități distincte care să nu permită falsificarea tichetelor de masă pe suport hârtie (cel puțin cerneală fluorescentă care își schimbă culoarea în cazul în care tichetul de masă este fotocopiat, microlinii care nu se disting la fotocopiere, bandă cu reflexe variabile, codul de bare al unității emitente, care conține cel puțin următoarele elemente: seria tichetului, anul de valabilitate și valoarea nominală a acestuia);
litera c)
existența spațiilor distincte necesare producerii, depozitării, ambalării, rambursării și distrugerii tichetelor de masă pe suport hârtie. Activitatea în aceste spații trebuie să se desfășoare de către personalul autorizat în condițiile de siguranță prevăzute de legislația în vigoare (cel puțin mijloace tehnice de supraveghere a spațiilor de producție și de depozitare, mijloace tehnice de siguranță, sisteme de alarmă);
litera d)
conducerea evidenței tehnico-operative și contabile a tichetelor de masă pe suport hârtie distinct de a celorlalte valori materiale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile formularelor tipizate cu regim special;
litera e)
mijloacele tehnice necesare (rețea de calculatoare) și personalul specializat care să permită urmărirea informatizată a fiecărui tichet de masă pe suport hârtie pe tot circuitul său (execuție, păstrare, eliberare și utilizare), inclusiv a celor ce urmează să fie distruse, astfel încât să se poată evita sustragerea și utilizarea frauduloasă a acestora;
litera f)
mijloacele de transport speciale utilizate pentru transportul biletelor de valoare și asigurarea protecției transportului tichetelor de masă pe suport hârtie;
litera g)
asigurarea transportului tichetelor de masă pe suport hârtie neutilizate, în condiții de securitate.
punctul 4.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete de masă pe suport electronic trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului tichetelor de masă pe suport electronic sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:
litera a)
asigurarea cu personal de specialitate, angajat de către unitatea emitentă și/sau de furnizorii acesteia, și dotarea cu echipament software și alte echipamente, deținute sau utilizate de către unitatea emitentă și/sau de către furnizorii acesteia, necesare pentru emiterea tichetelor de masă pe suport electronic, cu respectarea prevederilorLegii nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, și a Normelor de aplicare aLegii nr. 142/1998privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prinHotărârea Guvernului nr. 23/2015;
litera b)
utilizarea de suporturi materiale specifice pe care se stochează valoarea tichetelor de masă pe suport electronic, cu particularități distincte minime care să nu permită falsificarea acestora (banda magnetică pentru utilizarea securizată sau hologramă dedicată);
litera c)
existența spațiilor distincte, necesare emiterii, depozitării, ambalării suporturilor electronice ale tichetelor de masă. Activitatea în aceste spații trebuie să se desfășoare de către personalul autorizat în condițiile de siguranță prevăzute de legislația în vigoare (cel puțin mijloace tehnice de supraveghere a spațiilor de emitere și de depozitare, mijloace tehnice de siguranță, sisteme de alarmă);
litera d)
existența unei platforme proprii sau a unei confirmări de parteneriat/relații contractuale cu organizația care administrează scheme/aranjamente de plată sau cu alte organizații specializate, după caz, utilizate în emiterea, decontarea și gestionarea tichetelor de masă pe suport electronic;
litera e)
asigurarea mecanismelor specifice pentru transferul valorii nominale a tichetelor de masă încasate de la angajatori către salariați prin alimentarea suportului electronic;
litera f)
asigurarea sistemelor, funcționalităților și mecanismelor financiare (direct sau prin furnizori) necesare decontării tranzacțiilor efectuate cu tichete de masă pe suport electronic la unitățile de alimentație publică;
litera g)
mijloacele de transport speciale și asigurarea protecției transportului suporturilor electronice ale tichetelor de masă.
punctul 5.
Unitățile pot opta pentru obținerea autorizației de funcționare, fie pentru emiterea tichetelor de masă pe suport electronic, fie pentru emiterea de tichete de masă pe suport hârtie, sau pentru emiterea tichetelor pe ambele suporturi, fiind obligate să îndeplinească măsurile de securitate aferente fiecărui suport pentru care solicită autorizație de funcționare.
punctul 6.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete de masă pe suport electronic trebuie să se asigure că fiecare dintre unitățile de alimentație publică cu care încheie contracte de servicii specifice sectorului tichetelor de masă pe suport electronic i-a comunicat unul sau mai multe elemente de identificare care să permită autorizarea tranzacțiilor cu tichete de masă pe suport electronic, exclusiv la o unitate de alimentație publică ce are un contract valabil încheiat cu unitatea emitentă pentru prestarea serviciilor specifice sectorului, în conformitate cu Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, și cu Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015.
punctul 7.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de tichete de masă nu pot fi autorizate în situația în care înregistrează obligații restante la bugetul general consolidat. În înțelesul prezentului ordin nu se consideră obligații restante:
litera a)
unitatea are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare și/sau cereri de restituire, iar suma obligațiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit;
litera b)
în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent unitatea are înscrise obligații de plată, iar conform certificatului acestea sunt mai mici sau egale cu sumele certe, lichide și exigibile pe care acesta le are de încasat de la autoritățile contractante;
litera c)
în certificatul de atestare fiscală sau alt document emis de organul fiscal competent unitatea nu are înscrise obligații de plată, dar are înscrise mențiuni cum ar fi eșalonare/ amânare/plan de reorganizare, aprobat, în curs de derulare;
litera d)
obligațiile sunt stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiileart. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
litera e)
obligațiile sunt cuprinse în titluri executorii pentru care s-a dispus suspendarea executării silite potrivit legii.
punctul 8.
Pe baza prezentelor criterii, autorizația de funcționare se eliberează pe o perioadă de doi ani. Unitățile emitente de tichete de masă vor solicita reautorizarea cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizației de funcționare.
punctul 9.
În situația în care o unitate deține autorizație de funcționare ca unitate emitentă de tichete de masă pe suport hârtie pentru o locație și solicită, în cadrul termenului de valabilitate a autorizației, completarea acesteia cu alte locații, va depune la organul emitent o cerere de autorizare suplimentară, însoțită de documentele prevăzute la pct. 17 și cu îndeplinirea ansamblului de măsuri de securitate prevăzute la pct. 3.
punctul 10.
În situația menționată la pct. 9, comisia va emite o autorizație de completare care va avea același termen de valabilitate cu autorizația inițială și pe care se va înscrie, sub sintagma "Autorizație de funcționare", cuvântul "completare".
punctul 11.
Unitățile care își schimbă sediul social sau denumirea ori renunță la un punct de lucru au obligația de a solicita modificarea autorizației de funcționare în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării. Comisia va emite o nouă autorizație de funcționare care va avea același termen de valabilitate cu autorizația inițială și pe care se va înscrie, sub sintagma "Autorizație de funcționare", cuvântul "modificare".
punctul 12.
Obligația de a pune la dispoziția organelor competente documentele necesare bunei desfășurări a acțiunilor de control, prevăzută la art. 36 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015, este considerată îndeplinită prin prezentarea unei copii în format fizic sau electronic a contractului dintre unitatea emitentă de tichete de masă și unitatea de alimentație publică.
punctul 13.
În cazul în care în activitatea desfășurată de unitățile emitente se constată nerespectarea prevederilor art. 21 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015, comisia poate dispune suspendarea, respectiv retragerea autorizației de funcționare, după caz, pe o perioadă cuprinsă între 1 și 6 luni. Măsura se aplică numai pentru tipul de suport al tichetelor de masă care face obiectul activității la care se referă abaterea constatată. Suspendarea, respectiv retragerea autorizației de funcționare își produce efectele de la data comunicării deciziei.
punctul 14.
Constatarea abaterilor se face de către organele cu atribuții de control din cadrul Ministerul Finanțelor Publice sau de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 17 lit. f), care informează de îndată comisia în vederea suspendării autorizației de funcționare sau retragerii acesteia, după caz.
punctul 15.
Comisia poate dispune ridicarea sancțiunii de suspendare a activității dacă unitatea emitentă în cauză face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii. Constatarea remedierii se efectuează de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 17 lit. f).
punctul 16.
În situația în care, la data expirării termenului de suspendare, unitatea emitentă nu face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii, comisia dispune retragerea autorizației de funcționare. Retragerea autorizației de funcționare își produce efectele de la data comunicării deciziei.
punctul 17.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare depun la direcția de specialitate cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice dosarul de autorizare, cu următorul conținut:
litera a)
cererea de autorizare, cu indicarea tipului suportului tehnic, respectiv hârtie și/sau electronic, după caz, pe care entitatea solicitantă intenționează să emită tichetele de masă;
litera b)
un certificat constatator emis de oficiul registrului comerțului sau actul constitutiv, după caz, din care să rezulte capitalul social sau de dotare, după caz, subscris și vărsat, asociații, obiectul de activitate (operațiuni care privesc emiterea și gestionarea tichetelor de masă cod CAEN 1812 și/sau cod CAEN 6612) și administratorii, însoțit de copia certificatului de înregistrare eliberat potrivit reglementărilor legale în vigoare;
litera c)
adeverința emisă de către unitatea bancară sau de entitatea însăși în cazul instituțiilor de credit, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis un cont sau subcont de plăți distinct, prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale tichetelor de masă;
litera d)
angajamentul entității că prin contul sau subcontul de plăți distinct prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale tichetelor de masă nu vor fi utilizate alte instrumente financiare, cu excepția viramentului bancar;
litera e)
cazierul judiciar al administratorului/administratorilor și al directorului economic și/sau financiar, însoțit de declarația pe propria răspundere a acestora că ocupă această funcție în cadrul societății;
litera f)
nota de constatare, care conține propunerea de acordare sau neacordare a autorizației de funcționare din perspectiva respectării cerințelor prevăzute la pct. 1, 2 și 3 și/sau 1, 2 și 4, după caz, întocmită de o echipă de specialiști, compusă din:
-
un reprezentant al Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției de legislație și reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale coordonare inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
-
un reprezentant al organului fiscal competent cu administrarea contribuabilului;
-
un reprezentant al Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A.
Paragraf
Nota de constatare va fi semnată de ambele părți.
ANX

Anexa 2

Paragraf
CRITERIILE
Paragraf
referitoare la autorizarea funcționării
Paragraf
unităților emitente de vouchere de vacanță
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, unitățile emitente de vouchere de vacanță sunt obligate să solicite autorizație de funcționare, care se acordă de Ministerul Finanțelor Publice, avându-se în vedere următoarele criterii:
punctul 1.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță trebuie să dovedească faptul că funcționează legal pe teritoriul României și că în actul de înființare au prevăzut la obiectul de activitate operațiuni privind emiterea și gestionarea voucherelor de vacanță pe suport hârtie având cod CAEN 1812 - "Alte activități de tipărire n.c.a." și/sau pe suport electronic, având cod CAEN 6612 - "Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare".
punctul 2.
Capitalul social sau de dotare, după caz, subscris și vărsat de către unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță, trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puțin un milion euro, luându-se în calcul cursul de schimb la data înființării societății sau la data ultimei majorări a capitalului social, înregistrată la registrul comerțului sau în actul constitutiv, după caz.
punctul 3.
Pentru unitățile solicitante care dețin autorizație pentru emiterea de tichete de masă și/sau de tichete-cadou și tichete de creșă, condiția de existență a unei valori minime a capitalului social sau de dotare, după caz, subscris și vărsat la data solicitării se aplică cumulativ cu nivelul minim prevăzut pentru unitățile emitente de tichete de masă și pentru unitățile emitente de tichete-cadou și de tichete de creșă.
punctul 4.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță pe suport hârtie trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului voucherelor de vacanță sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:
litera a)
asigurarea cu personal de specialitate, angajat de unitatea emitentă și/sau de furnizorii acesteia, și dotarea cu echipament software și alte echipamente deținute sau utilizate de către unitatea emitentă și/sau de către furnizorii acesteia, necesare pentru emiterea voucherelor de vacanță pe suport hârtie;
litera b)
utilizarea de suport tehnic special (hârtie pentru imprimat) cu particularități distincte care să nu permită falsificarea voucherelor de vacanță pe suport hârtie (cel puțin cerneală fluorescentă care își schimbă culoarea în cazul în care voucherul de vacanță este fotocopiat, microlinii care nu se disting la fotocopiere, bandă cu reflexe variabile, codul de bare al unității emitente, care conține cel puțin următoarele elemente: seria voucherului, anul de valabilitate și valoarea nominală a acestuia);
litera c)
existența spațiilor distincte necesare producerii, depozitării, ambalării, rambursării și distrugerii voucherelor de vacanță pe suport hârtie. Activitatea în aceste spații trebuie să se desfășoare de către personalul autorizat în condițiile de siguranță prevăzute de legislația în vigoare (cel puțin mijloace tehnice de supraveghere a spațiilor de producție și de depozitare, mijloace tehnice de siguranță, sisteme de alarmă);
litera d)
conducerea evidenței tehnico-operative și contabile a voucherelor de vacanță pe suport hârtie, distinct de a celorlalte valori materiale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile formularelor tipizate cu regim special;
litera e)
mijloacele tehnice necesare (rețea de calculatoare) și personalul specializat care să permită urmărirea informatizată a fiecărui voucher de vacanță pe suport hârtie pe tot circuitul său (execuție, păstrare, eliberare și utilizare), inclusiv a celor ce urmează să fie distruse, astfel încât să se poată evita sustragerea și utilizarea frauduloasă a acestora;
litera f)
mijloacele de transport speciale utilizate pentru transportul voucherelor de vacanță și asigurarea protecției transportului voucherelor de vacanță pe suport hârtie;
litera g)
asigurarea transportului voucherelor de vacanță pe suport hârtie neutilizate, în condiții de securitate.
punctul 5.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță pe suport electronic trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcționare a sistemului voucherelor de vacanță pe suport electronic sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează:
litera a)
asigurarea cu personal de specialitate, angajat de către unitatea emitentă și/sau furnizorii acesteia, și dotarea cu echipament software și alte echipamente, deținute sau utilizate de către unitatea emitentă și/sau de către furnizorii acesteia, necesare pentru emiterea voucherelor de vacanță pe suport electronic, cu respectarea prevederilorOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, și a Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobate prinHotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările și completările ulterioare;
litera b)
utilizarea de suporturi materiale specifice pe care se stochează valoarea voucherelor de vacanță pe suport electronic, cu particularități distincte minime care să nu permită falsificarea acestora (bandă magnetică pentru utilizarea securizată sau hologramă dedicată);
litera c)
existența spațiilor distincte, necesare emiterii, depozitării sau ambalării suporturilor electronice ale voucherelor de vacanță. Activitatea în aceste spații trebuie să se desfășoare de către personalul autorizat în condițiile de siguranță prevăzute de legislația în vigoare (cel puțin mijloace tehnice de supraveghere a spațiilor de emitere și de depozitare, mijloace tehnice de siguranță, sisteme de alarmă);
litera d)
existența unei platforme proprii ori unei relații contractuale sau a unei confirmări de parteneriat din partea organizației care administrează scheme/aranjamente de plată sau altei organizații specializate, după caz, utilizate în emiterea, decontarea și gestionarea voucherelor de vacanță pe suport electronic;
litera e)
asigurarea mecanismelor specifice pentru transferul valorii nominale a voucherelor de vacanță încasate de la angajatori către salariați prin alimentarea suportului electronic;
litera f)
asigurarea sistemelor, funcționalităților și mecanismelor financiare (direct sau prin furnizori) necesare decontării tranzacțiilor efectuate cu vouchere de vacanță pe suport electronic la unitățile afiliate;
litera g)
mijloacele de transport speciale și asigurarea protecției transportului suporturilor electronice ale voucherelor de vacanță.
punctul 6.
Unitățile pot opta pentru a obține autorizație fie pentru emiterea de vouchere de vacanță pe suport hârtie, fie pentru emiterea de vouchere de vacanță pe suport electronic, sau pentru emiterea voucherelor pe ambele suporturi, fiind obligate să îndeplinească măsurile de securitate aferente suportului pentru care solicită autorizație de funcționare.
punctul 7.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță nu pot fi autorizate în situația în care înregistrează obligații restante la bugetul general consolidat. În înțelesul prezentului ordin nu se consideră obligații restante:
litera a)
unitatea are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare și/sau cereri de restituire, iar suma obligațiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit;
litera b)
în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent unitatea are înscrise obligații de plată, iar conform certificatului acestea sunt mai mici sau egale cu sumele certe, lichide și exigibile pe care acesta le are de încasat de la autoritățile contractante;
litera c)
în certificatul de atestare fiscală sau alt document emis de organul fiscal competent unitatea nu are înscrise obligații de plată, dar are înscrise mențiuni cum ar fi eșalonare/ amânare/plan de reorganizare, aprobat, în curs de derulare;
litera d)
obligațiile sunt stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiileart. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
litera e)
obligațiile sunt cuprinse în titluri executorii pentru care s-a dispus suspendarea executării silite potrivit legii.
punctul 8.
Unitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță pe suport electronic trebuie să se asigure că fiecare unitate afiliată cu care încheie contracte de servicii specifice sectorului voucherelor de vacanță pe suport electronic i-a comunicat unul sau mai multe elemente de identificare care să permită autorizarea tranzacțiilor cu vouchere de vacanță pe suport electronic, exclusiv la o unitate afiliată ce are un contract valabil încheiat cu unitatea emitentă pentru prestarea serviciilor specifice sectorului, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, și cu Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 9.
Pe baza prezentelor criterii, autorizația de funcționare se eliberează pe o perioadă de doi ani. Unitățile emitente de vouchere de vacanță vor solicita reautorizarea cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizației de funcționare.
punctul 10.
În situația în care o unitate deține autorizație de funcționare ca unitate emitentă de vouchere de vacanță pe suport hârtie pentru o locație și solicită, în cadrul termenului de valabilitate a autorizației, completarea acesteia cu alte locații, va depune la organul emitent o cerere de autorizare suplimentară, însoțită de documentele prevăzute la pct. 18 și cu îndeplinirea ansamblului de măsuri de securitate prevăzute la pct. 4.
punctul 11.
În situația menționată la pct. 10, comisia va emite o autorizație de completare care va avea același termen de valabilitate cu autorizația inițială și pe care se va înscrie, sub sintagma "Autorizație de funcționare", cuvântul "completare".
punctul 12.
Obligația de a pune la dispoziția organelor de control competente documentele necesare bunei desfășurări a acțiunilor de control, în baza art. 27 din Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările și completările ulterioare, este considerată îndeplinită prin prezentarea unei copii în format fizic sau electronic a contractului dintre unitatea emitentă de vouchere de vacanță și unitatea afiliată.
punctul 13.
Unitățile care își schimbă sediul social sau denumirea ori renunță la un punct de lucru au obligația de a solicita modificarea autorizației de funcționare în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării. Comisia va emite o nouă autorizație de funcționare care va avea același termen de valabilitate cu autorizația inițială și pe care se va înscrie, sub sintagma "Autorizație de funcționare", cuvântul "modificare".
punctul 14.
În cazul în care în activitatea desfășurată de unitățile emitente se constată nerespectarea prevederilor art. 19 din Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările și completările ulterioare, comisia poate dispune suspendarea, respectiv retragerea autorizației de funcționare, după caz, pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 6 luni. Măsura se aplică numai pentru tipul de suport al voucherelor de vacanță care face obiectul activității la care se referă abaterea constatată. Suspendarea, respectiv retragerea autorizației își produce efectele de la data comunicării deciziei.
punctul 15.
Constatarea abaterilor se face de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 18 lit. f), care informează de îndată comisia în vederea suspendării autorizației de funcționare sau retragerii acesteia, după caz.
punctul 16.
Comisia poate dispune ridicarea sancțiunii de suspendare a activității, dacă unitatea emitentă în cauză face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii. Constatarea remedierii se efectuează de către echipa de specialiști prevăzută la pct. 18 lit. f).
punctul 17.
În situația în care, la data expirării termenului de suspendare, unitatea emitentă nu face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancțiunii, comisia dispune retragerea autorizației de funcționare. Retragerea autorizației își produce efecte de la data comunicării deciziei.
punctul 18.
Entitățile care solicită autorizație de funcționare ca unități emitente de vouchere de vacanță vor depune la direcția de specialitate cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice dosarul de autorizare cu următorul conținut:
litera a)
cererea de autorizare, cu indicarea tipului suportului tehnic, respectiv hârtie și/sau electronic, după caz, pe care entitatea solicitantă intenționează să emită voucherele de vacanță;
litera b)
un certificat constatator emis de oficiul registrului comerțului sau actul constitutiv, după caz, din care să rezulte capitalul social sau de dotare, după caz, subscris și vărsat, asociații, obiectul de activitate (operațiuni care privesc emiterea și gestionarea voucherelor de vacanță - cod CAEN 1812 și/sau cod CAEN 6612), administratorii, însoțit de copia certificatului de înregistrare eliberat potrivit reglementărilor legale în vigoare;
litera c)
adeverința emisă de unitatea bancară sau de entitatea însăși în cazul instituțiilor de credit, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis un cont sau un subcont de plăți distinct prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale voucherelor de vacanță;
litera d)
angajamentul entității că prin contul sau subcontul de plăți distinct prin care se vor derula încasările și plățile aferente valorilor nominale ale voucherelor de vacanță nu vor fi utilizate alte instrumente financiare, cu excepția viramentului bancar;
litera e)
cazierul judiciar al administratorului/administratorilor și al directorului economic și/sau financiar, însoțit de declarația pe propria răspundere a acestuia/acestora că ocupă această funcție în cadrul societății;
litera f)
nota de constatare, care conține propunerea de acordare sau neacordare a autorizației de funcționare din perspectiva respectării cerințelor prevăzute la pct. 1-4 și/sau 1, 2, 3 și 5, după caz, întocmită de o echipă de specialiști compusă din:
-
un reprezentant al Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției de legislație și reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
-
un reprezentant al Direcției generale coordonare inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
-
un reprezentant al organului fiscal competent cu administrarea contribuabilului;
-
un reprezentant al Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., după caz.
Paragraf
Nota de constatare va fi semnată de ambele părți.
ANX

Anexa 3

Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Paragraf
Comisia pentru autorizarea operatorilor economici
Paragraf
din domenii cu reglementări specifice
Paragraf
AUTORIZAȚIE
Paragraf
Cod .............
Paragraf
În baza prevederilor legale referitoare la acordarea tichetelor/voucherelor de ............., se autorizează unitatea emitentă ..................., cu sediul social în .................., cod unic de înregistrare ......................, pentru activitatea de emitere și gestionare a tichetelor de ................, realizată în următoarele locații:
punctul 1.
Sediul .......................................................
punctul 2.
Sediul .......................................................
Paragraf
Președinte,
Paragraf
Data emiterii ......................
Paragraf
Valabilă de la data de .............
Paragraf
până la data de ....................

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031