RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 24 iunie 2009 (*actualizată*)

privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale (actualizată până la data de 3 noiembrie 2015*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:03.11.2015
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere:
Paragraf
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 277 din 21 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 368 din 23 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin care statul membru trebuie să creeze cadrul legislativ, statutar şi administrativ pentru a se asigura că interesele financiare ale Comunităţii Europene sunt protejate în mod eficient;
Paragraf
- prevederile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), aprobat conform Deciziei CE nr. (C) 3.831 din 16 iulie 2008, şi ale art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se arată că "beneficiarii unui sprijin pentru investiţii pot solicita agenţiilor de plată competente plata unui avans, iar în ceea ce priveşte beneficiarii publici, un astfel de avans nu poate fi plătit decât localităţilor şi asociaţiilor acestora, precum şi organismelor de drept public";
Paragraf
- existenţa Fondului de garantare a creditelor constituit conform prevederilor Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, necesitatea realizării de investiţii ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii pentru renovarea şi dezvoltarea satului românesc, precum şi numărul mare de proiecte depuse de beneficiari publici;
Paragraf
- specificul implementării PNDR, care presupune rambursarea cheltuielilor numai după efectuarea achiziţiilor, existând riscul de a pierde fondurile comunitare, întrucât beneficiarii publici, deşi au proiectele de investiţii declarate eligibile, se confruntă în acelaşi timp cu o lipsă a surselor de finanţare pentru demararea acestora;
Paragraf
- că prezenta ordonanţă de urgenţă răspunde şi necesităţii actuale de asigurare a unor măsuri urgente de deconcentrare şi restructurare a cheltuielilor publice în vederea minimizării costurilor, prin evitarea unui efort bugetar suplimentar, cum sunt comisioanele acordate băncilor comerciale în situaţia apelării la credite,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

litera
(1) În scopul facilitării accesului la sprijinul finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, denumit în continuare PNDR 2007-2013, şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, denumit în continuare PNDR 2014-2020, fondurile de garantare pot acorda scrisori de garanţie în favoarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, beneficiarilor care prezintă contracte de finanţare încheiate cu AFIR.
litera
(2) Valoarea scrisorii de garanţie acordate de un fond de garantare fiecărui beneficiar va fi de 110% din valoarea avansului pentru contractele finanţate din PNDR 2007-2013 şi de 100% din valoarea avansului pentru contractele finanţate din PNDR 2014-2020.
Paragraf
Art. 1 a fost modificat de art. 53 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 3 noiembrie 2015.
ART

Articolul 2

Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, alocă fondurilor de garantare, respectiv Fondului de Garantare a Creditului Rural - S.A. şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A., sume din Fondul de garantare a creditelor constituit şi reconstituit potrivit prevederilor Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, cu modificările ulterioare, din sumele provenite din rambursările de credite şi plăţile de dobânzi efectuate de către băncile comerciale în «Fondul pentru stimularea investiţiilor în agricultură» pentru creditele acordate în baza Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum şi în activităţi nonagricole, cu modificările şi completările ulterioare, gestionate de MADR până la rambursarea integrală a acestora, precum şi din prevederile bugetare anuale aprobate cu această destinaţie MADR la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare» titlul 80 «Împrumuturi» şi din sumele returnate de fondurile de garantare şi dobânzile aferente, ca urmare a rambursării creditelor de către beneficiari.
Paragraf
Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 99 din 10 noiembrie 2010 publicată in MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 16 noiembrie 2010.
ART

Articolul 2^1

Paragraf
MADR va solicita informaţii privind garanţiile acordate de fondurile de garantare, dovedite prin documente justificative, şi se va asigura că fondurile alocate sunt administrate în mod corect şi eficient.
Paragraf
Art. 2^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 99 din 10 noiembrie 2010 publicată in MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 16 noiembrie 2010.
ART

Articolul 3

Paragraf
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, beneficiari ai scrisorilor de garanţie prevăzute la art. 1 alin. (1) pot fi entităţi care nu desfăşoară activităţi generatoare de venituri din activităţi economice directe, după caz, astfel:
litera a)
comunele şi oraşele;
litera b)
asociaţiile de dezvoltare intercomunitară - definite potrivit dispoziţiilorart. 1 alin. (2) lit. c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
litera c)
organismele de drept public - aşezăminte culturale, constituite conform prevederilorOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2006privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 143/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi structuri religioase, constituite conform prevederilorLegii nr. 489/2006privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu modificările ulterioare;
litera d)
grupurile de acţiune locală (GAL) - parteneriate locale, alcătuite din reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice, ai sectorului privat şi ai societăţii civile, constituite conform prevederilorOrdonanţei Guvernului nr. 26/2000cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
litera e)
organizaţiile şi federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii - persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie şi funcţionează în conformitate cu prevederileLegii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
ART

Articolul 4

litera
(1) Sumele alocate din fond pot fi utilizate exclusiv pentru garantarea avansului acordat beneficiarilor sprijinului finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) prevăzuţi la art. 3, prin contractul de finanţare nerambursabilă, cu o expunere a plafonului anual de garantare de până la 5 ori.
litera
(2) Sumele alocate din fond, dobânzile aferente acestora şi sumele alocate din bugetul MADR sunt utilizate de fondurile de garantare pentru: acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garantarea avansului acordat beneficiarilor sprijinului finanţat din FEADR prevăzuţi la art. 3, prin contractul de finanţare nerambursabilă.
litera
(3) Dobânzile încasate de fondurile de garantare ca venit financiar din plasarea sumelor alocate acestora în depozite bancare sau titluri de stat sunt venituri neimpozabile pentru acestea şi vor fi utilizate exclusiv pentru plata obligaţiilor de decurg din executarea garanţiilor acordate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a prevederilor Legii nr. 218/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, prin plata valorii garanţiei în cazul contractelor de garantare executate de instituţiile finanţatoare, respectiv plata valorii scrisorilor de garanţie executate de APDRP.
litera
(4) Valoarea creanţelor recuperate reprezintă venit neimpozabil pentru fondurile de garantare şi reîntregesc sumele alocate.
Paragraf
Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
ART

Articolul 5

Paragraf
Sumele alocate şi dobânzile aferente acestora sunt înregistrate şi urmărite distinct pe fiecare fond în evidenţele contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate împrumuturi subordonate.
ART

Articolul 6

Paragraf
În situaţia în care valoarea garanţiilor executate de instituţiile de credit depăşeşte nivelul dobânzilor acumulate şi afectează sumele alocate din fond pentru acordarea de garanţii, reîntregirea sumelor alocate din fond se va realiza din bugetul MADR.
Paragraf
Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
ART

Articolul 7

litera
(1) Nivelul comisioanelor de garantare datorate fondurilor de garantare de către beneficiarii garanţiilor în scopul realizării de investiţii se stabileşte pentru fiecare an calendaristic prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Paragraf
Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
litera
(2) Comisionul se încasează de fondurile de garantare o singură dată pentru întreaga sumă, la data acordării garanţiei.
litera
(3) Comisioanele de garantare datorate de către beneficiarii scrisorilor de garanţie sunt venituri ale fondurilor de garantare şi se vor înregistra ca venituri curente în momentul încasării.
Paragraf
Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
ART

Articolul 8

litera
(1) Creanţele fondurilor de garantare rezultate din scrisorile de garanţie, executate de APDRP, au regim de creanţă fiscală.
litera
(2) Executarea de către fondurile de garantare a creanţei rezultate din neonorarea la scadenţă de către beneficiari a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare se va face, în cazul beneficiarilor publici şi al organismelor de drept public, cu prioritate asupra sumelor defalcate din bugetul de stat, a conturilor deschise la Trezoreria Statului sau, după caz, a conturilor curente declarate la emiterea scrisorii de garanţie ori deschise şi declarate ulterior.
litera
(3) În cazul grupurilor de acţiune locală şi al organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii, biletul la ordin emis de către reprezentantul legal al asociaţiei, respectiv de către directorul organizaţiei sau federaţiei, în favoarea fondurilor de garantare reprezintă titlu executoriu.
litera
(4) În vederea executării silite, biletul la ordin menţionat la alin. (3) va fi transmis de către fondurile de garantare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în limita sumei plătite efectiv de către APDRP, în temeiul căruia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va efectua executarea silită potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Odată cu transmiterea biletului la ordin, fondul de garantare va indica suma de recuperat, precum şi data scadenţei acesteia.
litera
(5) Pentru neplata la scadenţa înscrisă în biletul la ordin a sumei determinate prin acesta, beneficiarul debitor datorează obligaţii fiscale accesorii care vor fi calculate şi comunicate de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(6) Sumele încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală potrivit procedurilor reglementate la alin. (3) şi (5) sunt venituri ale bugetului de stat.
Paragraf
Art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
ART

Articolul 8^1

Paragraf
Lunar, până pe data de 10 a lunii curente, fondurile de garantare vor transmite MADR situaţia sumelor primite şi utilizate, în vederea întocmirii contului de execuţie pentru luna expirată şi transmiterii acestuia la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 15 a lunii curente.
Paragraf
Art. 8^1 a fost introdus de pct. 7 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 iunie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
ART

Articolul 9

Paragraf
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea MAPDR, Guvernul va adopta norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul agriculturii,
Paragraf
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Ilie Sârbu
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Dan Nica
Paragraf
Ministrul întreprinderilor
Paragraf
mici şi mijlocii, comerţului
Paragraf
şi mediului de afaceri,
Paragraf
Constantin Niţă
Paragraf
Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Paragraf
Vasile Puşcaş
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Pogea
Paragraf
Bucureşti, 24 iunie 2009.
Paragraf
Nr. 79.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031