AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 46 din 15 decembrie 2015
privind modificarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
ART
Articolul i
Paragraf
Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Articolul 56 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 56. - (1) Preşedintele României are dreptul, înainte de a promulga legea, să solicite ambelor Camere, printr-o cerere motivată, o nouă deliberare asupra legii sau a unor articole din lege adoptate în şedinţa comună a celor două Camere. Cererile de reexaminare a legilor adoptate în şedinţe comune se trimit spre dezbatere comisiilor sesizate iniţial în fond. Cererile de reexaminare a legilor pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea se trimit, spre dezbatere, comisiilor în a căror competenţă intră materia reglementată de respectivele legi. În cadrul cererii de reexaminare, Parlamentul poate să modifice în totalitate sau parţial textele care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispoziţiilor legii.
litera
(2) În cazul în care textele care au legătură cu cererea de reexaminare au fost modificate în totalitate sau parţial, legea, cuprinzând aceste texte reexaminate, după adoptare, se trimite Preşedintelui României în vederea promulgării.
litera
(3) În cazul în care textele reexaminate nu au fost adoptate, legea se trimite spre promulgare în forma adoptată iniţial de către Parlament."
Paragraf 2
Articolul 57 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 57 - În cazul în care Curtea Constituţională constată că unul sau mai multe articole dintr-o lege adoptată în plenul celor două Camere nu sunt constituţionale, birourile permanente vor sesiza în fond cele două comisii juridice şi, pentru avize, comisiile în a căror competenţă intră materia reglementată de respectiva lege. Comisiile sesizate vor reexamina numai dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale, şi, în măsura în care se impune, vor recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă."
ART
Articolul ii
Paragraf
Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 15 decembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
SMN
Semnături
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
AUGUSTIN-CONSTANTIN MITU
Paragraf
Bucureşti, 15 decembrie 2015.
Paragraf
Nr. 46.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit