AcasăDocument
LEGE nr. 14 din 24 februarie 1992
privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL
Capitolul I Coordonarea, controlul și atribuțiile
ART
Articolul 1
Paragraf
Serviciul Român de Informații este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte componentă a sistemului național de apărare, activitatea sa fiind organizată și coordonată de Consiliul suprem de Apărare a Țării.
Paragraf
Activitatea Serviciului Român de Informații este controlată de parlament. Anual sau când Parlamentul hotărăște, directorul Serviciului Român de Informații prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuțiilor ce revin Serviciului Român de Informații, potrivit legii.
Paragraf
În vederea exercitării controlului concret și permanent, se constituie o comisie comună a celor două Camere.
Paragraf
Organizarea, funcționarea și modalitățile de exercitare a controlului se stabilesc prin hotărâre adoptată de Parlament.
ART
Articolul 2
Paragraf
Serviciul Român de Informații organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României.
ART
Articolul 3
Paragraf
Serviciul Român de Informații asigură apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații care, potrivit legii, nu pot fi divulgate.
Paragraf
În aplicarea prevederilor legale privind apărarea secretului de stat, Serviciul Român de Informații organizează și execută transportul corespondenței oficiale cu asemenea caracter pe întreg teritoriul României.
ART
Articolul 4
Paragraf
La cererea conducătorului instituției publice, regiei autonome sau societății comerciale, Serviciul Român de Informații verifică și oferă date cu privire la persoanele care urmează să ocupe funcții în respectivele unități, ce presupun accesul la informații și activități cu caracter secret de stat sau care, potrivit legii, nu pot fi divulgate.
Paragraf
Sunt excepții de la prevederile alin. 1 judecătorii, procurorii, funcționarii publici din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază, care își stabilesc măsuri proprii de apărare a secretului de stat, potrivit legii.
ART
Articolul 5
Paragraf
La cererea persoanelor fizice și juridice din sectorul privat, Serviciul Român de Informații acordă asistență de specialitate pentru apărarea secretelor aflate în posesia acestora și prevenirea scurgerii de date sau informații ce nu pot fi aduse la cunoștința publicului. Asistența de specialitate se acordă, contra cost, potrivit tarifelor convenite.
Paragraf
Asistența de specialitate se acordă gratuit persoanelor prevăzute la alin. 1, care execută comenzi pentru stat, în limita și pe durata acestora, precum și celor care desfășoară activitate de cercetare ori de producție în probleme sau cu privire la aspecte de interes național.
ART
Articolul 6
Paragraf
Prin unitățile sale, Serviciul Român de Informații:
litera a)
execută activități informative și tehnice de prevenire și combatere a terorismului;
litera b)
execută intervenția antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale. Intervenția antiteroristă se realizează cu aprobarea Biroului executiv al Serviciului Român de Informații;
litera c)
asigură protecția antiteroristă a demnitarilor români și străini, precum și a altor persoane oficiale, conform normelor stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Paragraf
Serviciul Român de Informații concură la realizarea protecției antiteroriste a demnitarilor gardați de Serviciul de Protecție și Pază, în situația când aceștia sunt vizați de amenințări cu acte de terorism.
Paragraf
Serviciul Român de Informații poate asigura protecție antiteroristă și altor persoane, la cererea acestora, potrivit tarifelor convenite.
ART
Articolul 7
Paragraf
Serviciul Român de Informații acționează pentru descoperirea și contracararea acțiunilor de inițiere, organizare sau constituire pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranței naționale, a activităților de aderare la acestea sau de sprijinire a lor în orice mod ori de confecționare, deținere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicațiilor, precum și de culegere și transmitere de informații cu caracter secret sau confidențial.
ART
Articolul 8
Paragraf
Serviciul Român de Informații este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea și stocarea informațiilor privitoare la siguranța națională, în condițiile legii.
Paragraf
Pentru relația cu furnizorii de comunicații electronice destinate publicului, Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit și independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Condițiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informații cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții în cadrul cărora își desfășoară activitatea, în condițiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.
ART
Articolul 9
Paragraf
În vederea stabilirii existenței amenințărilor la adresa securității naționale, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, cu modificările ulterioare, serviciile de informații pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin:
litera a)
solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități sau instituții publice, respectiv solicitarea de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;
litera b)
consultarea de specialiști ori experți;
litera c)
primirea de sesizări sau note de relații;
litera d)
fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice sau constatări personale, cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic;
litera e)
obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât conținutul acestora, și reținute de către aceștia potrivit legii.
Paragraf
Serviciul Român de Informații efectuează prin laboratoare de specialitate și specialiști proprii constatări dispuse sau solicitate în condițiile legii.
ART
Articolul 10
Paragraf
În situațiile care constituie amenințări la adresa securității naționale, Serviciul Român de Informații, prin cadre desemnate în acest scop, desfășoară activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, efectuate potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991, cu modificările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Activitățile specifice culegerii de informații, prevăzute la alin. 1, sunt controlate de Parlament, în limitele și condițiile prevăzute de lege.
ART
Articolul 11
Paragraf
În cazul în care din verificările și activitățile specifice prevăzute la art. 9 și 10 rezultă date și informații care indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.
ART
Articolul 12
Paragraf
În cazul constatării unei infracțiuni flagrante la regimul siguranței naționale stabilit de lege, a unui atentat sau act terorist ori a unor tentative sau acte preparatorii la asemenea infracțiuni, dacă sunt pedepsite de lege, cadrele Serviciului Român de Informații pot reține pe făptuitor, predându-l de îndată organelor judiciare competente împreună cu actul de constatare și corpurile delicte.
Paragraf
La solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informații pot acorda sprijin la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni privind siguranța națională.
Paragraf
Organele de urmărire penală au obligația să comunice Serviciul Român de Informații orice date sau informații privitoare la siguranța națională, rezultate din activitatea de urmărire penală.
ART
Articolul 13
Paragraf
Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest. Prin excepție, organele Serviciului Român de Informații pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală.
ART
Articolul 14
Paragraf
În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informații colaborează cu Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Vămilor precum și cu celelalte organe ale administrației publice.
Paragraf
Organele prevăzute la alin. 1 au obligația să-și acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.
ART
Articolul 15
Paragraf
Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Serviciul Român de Informații poate stabili relații cu organisme similare din străinătate.
CAPITOL
Capitolul II Organizarea și funcționarea Serviciului Român de informații
SECTIUNE
Secţiunea 1 Consiliul director
ART
Articolul 16
Paragraf
Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege, serviciul Român de Informații este condus de către Consiliul director, organ deliberativ, compus din directorul Serviciului Român de Informații, primul-adjunct al directorului, șefii unor unități centrale și teritoriale.
Paragraf
Componenta Consiliului director se stabilește prin regulamentul de funcționare a Serviciului Român de Informații, iar încadrarea nominală a acestuia se face de către director.
Paragraf
Președintele Consiliului director este directorul Serviciului Român de Informații. În lipsa directorului, atribuțiile de președinte se îndeplinesc de primul-șef adjunct, iar în absența acestuia, de un adjunct al directorului anume desemnat.
ART
Articolul 17
Paragraf
Consiliul director al serviciului Român de Informații se întrunește, de regulă, trimestrial, ședințele fiind convocate de președintele acestuia.
Paragraf
În caz de urgență, la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor săi sau la solicitarea directorului, Consiliul director se întrunește ori de câte ori este necesar.
ART
Articolul 18
Paragraf
Consiliul director al Serviciului Român de Informații își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al membrilor.
ART
Articolul 19
Paragraf
La ședințele Consiliului director pot fi invitați, după caz, reprezentanți ai unor ministere sau altor organe ale administrației publice, interesate în examinarea problemelor supuse dezbateri, precum și specialiști din cadrul Serviciului Român de Informații sau din afară acestuia.
ART
Articolul 20
Paragraf
Pentru analizarea unor probleme de interes general privind siguranța națională, Consiliul director poate constitui colective de lucru cuprinzând specialiști din cadrul Serviciului Român de Informații sau din afară acestuia.
Paragraf
Desemnarea specialiștilor din afară Serviciului Român de Informații se va face cu acordul conducerilor organelor centrale respective.
Paragraf
Invitații și specialiștii din afară Serviciului Român de Informații prevăzuți la art. 19 și alin. 1 al prezentului articol se vor conforma dispozițiilor legale privind apărarea secretului de stat.
SECTIUNE
Secţiunea a 2-a Biroul executiv al Consiliului director
ART
Articolul 21
Paragraf
Conducerea operativă a Serviciului Român de Informații și asigurarea îndeplinirii hotărârilor Consiliului director se realizează de Biroul executiv al acestuia.
Paragraf
Biroul executiv este alcătuit din director, primul adjunct al directorului și adjuncții directorului.
Paragraf
Președintele Biroului executiv este directorul Serviciului Român de Informații.
ART
Articolul 22
Paragraf
Biroul executiv al Consiliului director al Serviciului Român de Informații se întrunește bilunar, ședințele fiind convocate de către director.
Paragraf
Dispozițiile art. 18 și art. 19 se aplică în mod corespunzător și Biroul executiv.
SECTIUNE
Secţiunea a 3-a Directorul Serviciului Român de Informații
ART
Articolul 23
Paragraf
Serviciul Român de Informații este condus de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaților și Senat în ședința comună, la propunerea Președintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va prezenta un raport în fața celor două Camere ale Parlamentului.
Paragraf
La numirea în funcție, directorul depune în fața Parlamentului următorul jurământ: "Eu, ..., jur că voi îndeplini de bună-credință și nepărtinire, în deplinul respect al Constituției și legilor tarii, atribuțiile ce-mi revin în calitate de director al Serviciului Român de Informații."
Paragraf
În executarea atribuțiilor ce revin Serviciului Român de Informații, directorul emite, potrivit legii, ordine și instrucțiuni.
Paragraf
Eliberarea din funcție a directorului Serviciului Român de Informații se face de Parlament, în ședința comună a celor două Camere, la propunerea Președintelui României sau a cel puțin o treime din numărul total al deputaților ori al senatorilor.
ART
Articolul 24
Paragraf
Directorul Serviciului Român de Informații are un prim-adjunct, care este și înlocuitorul legal al acestuia, precum și 3 adjuncți.
Paragraf
Prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informații și adjuncții directorului au rang de secretari de stat și sunt numiți de Președintele României, la propunerea directorului Serviciului Român de Informații.
SECTIUNE
Secţiunea a 4-a Structura Serviciului Român de Informații
ART
Articolul 25
Paragraf
În componența Serviciului Român de Informații intră unități și subunități, în concordanță cu specificul activității sale, echivalente structurilor din ministere.
Paragraf
Unitățile Serviciului Român de Informații sunt subordonate numai conducerii acestuia.
Paragraf
Unitățile Serviciului Român de Informații, ai căror comandanți au calitatea de ordonatori terțiari de credite, sunt stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informații, au personalitate juridică și utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate.
ART
Articolul 26
Paragraf
Structura, efectivele, mobilizarea rezerviștilor Serviciului Român de Informații, precum și Regulamentul de funcționare a acestuia se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Paragraf
Biroul executiv al Serviciului Român de Informații, în funcție de nevoi, în limitele stabilite de lege și ale efectivelor aprobate, propune Consiliului Suprem de Apărare a Țării îmbunătățirea structurilor Serviciului Român de Informații și redistribuirea efectivelor.
CAPITOL
Capitolul III Personalul Serviciului Român de Informații
ART
Articolul 27
Paragraf
Personalul Serviciului Român de Informații se compune din cadre militare permanente și salariați civili, care îndeplinesc atribuții operative și administrative.
Paragraf
Nu pot activa în Serviciul Român de Informații aceia care, făcând parte din structurile represive ale statului totalitar, au comis abuzuri, informatorii și colaboratorii securității, precum și foștii activiști ai partidului comunist, vinovați de fapte îndreptate împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Paragraf
Cadrele militare ale Serviciului Român de Informații au toate drepturile și obligațiile prevăzute, pentru militarii armatei române, de reglementările legale, statutele și regulamentele militare.
Paragraf
Salariații civili sunt supuși dispozițiilor Codului muncii și celorlalte prevederi legale și regulamentare ale Serviciului de Informații.
ART
Articolul 28
Paragraf
Personalul operativ al Serviciului Român de Informații își desfășoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranței naționale.
Paragraf
Serviciul Român de Informații va asigura protecția și încadrarea în alte unități sau compartimente de muncă a personalului operativ care, lucrând acoperit, este deconspirat în împrejurări ce exclud culpa acestuia.
ART
Articolul 29
Paragraf
Personalul militar se constituie din absolvenți ai instituțiilor de învățământ din sistemul propriu, cadre militare selecționate și transferate de la Ministerul Apărării Naționale sau de la Ministerul Afacerilor Interne, în baza cererilor nominale ale directorului, cu acordul miniștrilor respectivi, precum și din specialiști chemați în cadrele active.
Paragraf
Personalul militar transferat de la Ministerul Apărării Naționale, de la Ministerul Afacerilor Interne sau din alte sectoare de activitate intră în subordinea exclusivă a conducerii Serviciului Român de Informații.
ART
Articolul 30
Paragraf
Selecționarea, încadrarea, acordarea gradelor și înaintarea în grad și în funcții, transferarea, trecerea în rezerva, încetarea sau desfacerea contractului de muncă se fac potrivit legii, Regulamentului de funcționare a Serviciului Român de Informații, statutelor corpurilor ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor și altor dispoziții legale.
ART
Articolul 31
Paragraf
Pregătirea personalului se realizează prin sistemul de învățământ propriu sau în instituții de specialitate ale Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale.
ART
Articolul 32
Paragraf
Personalul serviciului Român de Informații se legitimează cu legitimația de serviciu, iar în misiuni operative, și cu insigna de serviciu. Modelul insignei de serviciu este cel prevăzut în anexa nr. 1.
ART
Articolul 33
Paragraf
Cadrele militare permanente ale Serviciului Român de Informații au dreptul la uniformă, care se asigură gratuit.
Paragraf
Categoriile de personal pentru care portul uniformei în timpul serviciului este obligatoriu se stabilesc de directorul Serviciului Român de Informații.
Paragraf
Uniformele, însemnele de grad și accesoriile se stabilesc în Regulamentul pentru descrierea și portul uniformelor personalului Serviciului Român de Informații, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
ART
Articolul 34
Paragraf
Serviciul Român de Informații poate încorpora, pentru paza proprie și activități auxiliare, prin organele militare teritoriale, militari în termen, pe baza cererilor adresate Marelui Stat Major, cu 60 de zile înainte de data încorporării. În situația în care efectivele de pază proprie sunt insuficiente, acestea se vor asigura cu militari în termen din trupele de jandarmi.
Paragraf
Serviciul Român de Informații are organ de mobilizare, execută mobilizarea și ține evidența personalului militar și civil existent la pace, precum și a rezerviștilor.
Paragraf
Normele de funcționare a acestui organ se stabilesc de comun acord cu Marele Stat Major al Ministerului Apărării Naționale.
Paragraf
Evidența situației militare a personalului se ține de către Serviciul Român de Informații, iar pentru rezerviști, și de către organele militare teritoriale.
ART
Articolul 35
Paragraf
Cadrele din sectoarele operative la Serviciului Român de Informații sunt funcționari publici care îndeplinesc atribuții ce implică exercițiul autorității de stat, având toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate.
ART
Articolul 36
Paragraf
Personalul Serviciului Român de Informații nu poate face parte din partide sau alte organizații cu caracter politic ori secret și nu poate fi folosit în scopuri politice.
Paragraf
Serviciul Român de Informații nu va întreprinde nici o acțiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin siguranței naționale.
ART
Articolul 37
Paragraf
Cadrele militare și angajații civili din Serviciul Român de Informații au obligația de a păstra cu strictețe secretul de stat și profesional, inclusiv după părăsirea în orice mod a serviciului.
Paragraf
Orice divulgare a datelor sau informațiilor cunoscute ca urmare a calității de salariat al Serviciului Român de Informații cu excepția cazurilor autorizate de lege, este interzisă și se pedepsește conform legii.
ART
Articolul 38
Paragraf
Urmașilor cadrelor Serviciului Român de Informații decedat în timpul și din cauza serviciului, datorită unor acte de devotament excepțional, li se acordă ca pensie salariul integral pe care l-au avut aceste cadre în momentul decesului.
Paragraf
În cazul când nu exista urmași și nici soț supraviețuitor, dacă cel decedat era singurul sprijinitor al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș, stabilită potrivit prevederilor alin. 1.
Paragraf
Pensia pentru invaliditate permanentă, survenită datorită unor acte de devotament excepțional, este egală cu salariul avut în momentul respectiv, iar cei în cauza vor beneficia de o gratificație, o singură dată, egală cu de cinci ori salariul.
Paragraf
Cadrele Serviciului Român de Informații care au devenit parțial incapabile de muncă, datorită unor acte de devotament excepțional, și nu mai pot exercita în continuare profesia vor beneficia în afara drepturilor ce decurg din pensionare, de o gratificație egală cu de trei ori salariul avut în momentul respectiv.
ART
Articolul 39
Paragraf
Pentru merite deosebite în apărarea siguranței naționale a României, cadrelor Serviciului Român de Informații li se pot conferi decorațiile prevăzute de lege pentru militarii forțelor armate Române.
CAPITOL
Capitolul IV Asigurarea materială
ART
Articolul 40
Paragraf
Serviciul Român de Informații:
litera a)
elaborează și fundamentează proiectul de buget al Serviciului Român de Informații, care se compune din bugetul propriu administrat de ordonatorul principal de credite și din bugetele unităților cu personalitate juridică, administrate de ordonatori terțiari de credite, asigură finanțarea unităților, coordonează și controlează modul de administrare, angajare și utilizare a fondurilor, aprobate prin legea bugetului de stat, de către ordonatorii de credite din subordinea sa;(la 25-06-2003,
Lit. a) a art. 40 a fost modificată depct. 2 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 12 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 25 iunie 2003.)
litera b)
aprobă, în limita competențelor sale, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările proprii de investiții și urmărește executarea acestora la termenele stabilite;
litera c)
efectuează activități de import-export de aparatură și tehnică specifică muncii de informații și de asigurare a asistenței tehnice corespunzătoare, potrivit legii;
litera d)
stabilește arme de întrebuințare, întreținere și reparare pentru armament, tehnica și alte bunuri din dotare, precum și norme de consum pentru muniții și alte materiale;
litera e)
stabilește norme privind asigurarea materială și financiară, decontarea, evidența și controlul mijloacelor materiale și bănești necesare unităților subordonate;
litera f)
exercită orice alte atribuții conferite prin lege.
ART
Articolul 41
Paragraf
Serviciul Român de Informații se dotează cu armamentul, muniția și tehnica de luptă necesare îndeplinirii misiunilor de apărare și intervenție antiteroristă, transportului corespondenței secrete, a pazei proprii și a celorlalte misiuni de serviciu.
ART
Articolul 42
Paragraf
Fondurile bănești necesare pentru desfășurarea activităților în Serviciul Român de Informații se asigură astfel: de la bugetul de stat, din venituri extrabugetare, din credite externe și din alte surse legal constituite.
Paragraf
Veniturile extrabugetare se constituie din: contravaloarea bunurilor valorificate potrivit legislației specifice sectorului de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, din sumele încasate din prestări de servicii executate la cererea persoanelor fizice și juridice, prin unitățile Serviciului Român de Informații, în domeniile și în condițiile stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informații, și din alte venituri realizate în condițiile prezentei legi.
Paragraf
Veniturile extrabugetare obținute, în lei și în valută, vor fi utilizate integral pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital, iar disponibilul rămas la sfârșitul anului va fi reportat în anul următor și va fi folosit cu aceeași destinație.
Paragraf
Planificarea, evidența, utilizarea, justificarea și controlul cheltuielilor operative destinate realizării activității specifice Serviciului Român de Informații se efectuează în conformitate cu regulile generale în această materie, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Paragraf
Clădirile, mijloacele de transport, aparatura tehnică și celelalte mijloace materiale necesare Serviciului Român de Informații se asigură prin hotărâre a Guvernului sau se achiziționează în condițiile legii.
Paragraf
Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea Serviciul Român de Informații sunt bunuri proprietate publică a statului.
Paragraf
Serviciul Român de Informații primește și administrează bunuri proprietate publică și privată a statului, putând să le închirieze în funcție de regimul lor juridic, reținând sub formă de venituri extrabugetare o cotă-parte de 50% din valoarea chiriei încasate.
Paragraf
Serviciul Român de Informații are parc propriu de mijloace de transport pentru aparatul central și unitățile din subordine, care se stabilește prin tabelele de înzestrare a unităților, aprobate de directorul Serviciului Român de Informații.
ART
Articolul 43
Paragraf
Sub controlul Parlamentului, în raport cu nevoile proprii și cu respectarea strictă a prevederilor legale, în cadrul Serviciului Român de Informații pot funcționa: o regie autonomă, societăți comerciale de producție, instituții sanitare, precum și asociații cu caracter cultural-sportiv.
CAPITOL
Capitolul V Dispoziții finale
ART
Articolul 44
Paragraf
În caz de necesitate și când folosirea altor mijloace de implicare sau constrângere nu este posibilă, personalul Serviciului Român de Informații, autorizat să poarte armă, poate folosi forța armelor albe sau a armelor de foc în condițiile prevăzute de lege.
ART
Articolul 45
Paragraf
Documentele interne de orice fel ale Serviciului Român de Informații au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva sa proprie și nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condițiile legii.
Paragraf
Documentele, datele și informațiile Serviciului Român de Informații pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.
Paragraf
Serviciul Român de Informații preia spre conservare și folosință fondurile de arhivă ce privesc siguranța națională ale fostelor organe de informații cu competență pe teritoriul României.
Paragraf
Fondurile de arhivă ale fostului Departament al Securității Statului, ce privesc siguranța națională, nu pot deveni publice decât după trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi.
ART
Articolul 46
Paragraf
Serviciul Român de Informații folosește, pentru individualizare și recunoaștere, sigla cu modelul și descrierea prevăzute în anexa nr. 2. Sigla este semnul de armă al Serviciului Român de Informații.
ART
Articolul 47
Paragraf
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
ART
Articolul 48
Paragraf
Decretul Consiliului Provizoriu de Uniune Națională din 26 martie 1990 privind înființarea Serviciului Român de Informații, precum și orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi se abrogă.
ANX
Anexa nr. 1 nr
ANX
Anexa nr. 2 nr
Paragraf
MODELUL ȘI DESCRIEREA SIGLEI SRI
Paragraf
Sigla este formată dintr-un pătrat de bază, pe mijlocul laturilor căruia sunt desenate patru triunghiuri isoscele.
Paragraf
Baza triunghiului isoscel este egală cu jumătate din latura pătratului.
Paragraf
Înălțimea triunghiurilor isoscele este egală cu jumătate din latura pătratului.
Paragraf
Bazele triunghiurilor isoscele comune cu laturile pătratului nu sunt desenate.
Paragraf
Pătratul și cele patru triunghiuri isoscele formează o stea în opt colțuri alternativ inegale.
Paragraf
Înălțimile vârfurilor opuse sunt două câte doua egale, vârfurile formate de colțurile pătratului fiind mai mici decât vârfurile formate de cele patru triunghiuri isoscele.
Paragraf
Raportul dintre raza cercului înscris în pătratul de bază și cel în care se înscrie steaua este de 1/2.
Paragraf
În interiorul pătratului de bază sunt înscrise inițialele S.R.I., cu litere de tipar.
Paragraf
Înălțimea literelor este în raport de 2/1 cu lățimea lor.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit