AcasăDocument
Paragraf
Augustin Zegrean - preşedinte
Paragraf
Valer Dorneanu - judecător
Paragraf
Petre Lăzăroiu - judecător
Paragraf
Mircea Ştefan Minea - judecător
Paragraf
Daniel Marius Morar - judecător
Paragraf
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Paragraf
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Paragraf
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Paragraf
Tudorel Toader - judecător
Paragraf
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Paragraf 1
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 369 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corvin Gabriel Pughin şi Societatea "Maguay Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.132/45/2011* al Tribunalului Suceava - Secţia penală care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 867D/2015.
Paragraf 2
La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf 3
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că autorii deduc neconstituţionalitatea textului criticat din compararea acestuia cu dispoziţiile art. 231 din Codul de procedură civilă.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Paragraf 4
Prin Încheierea din 27 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.132/45/2011, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 369 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corvin Gabriel Pughin şi Societatea "Maguay Impex" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.
Paragraf 5
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 369 din Codul de procedură penală sunt comparate cu prevederile art. 231 din Codul de procedură civilă, care permit părţilor ca, la cerere şi pe cheltuiala acestora, să obţină o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza lor. Se observă faptul că, potrivit art. 369 alin. (3) din Codul de procedură penală, după terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului, textul criticat neprevăzând, la fel ca şi dispoziţia similară din Codul de procedură civilă, dreptul de a solicita o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată. Se susţine că aspectul invocat discriminează părţile procesului penal în raport cu cele din procesul civil, încălcându-le acestora şi accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.
Paragraf 6
Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că prevederile art. 369 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât discriminează părţile procesului civil în raport cu cele ale procesului penal sub aspectul dreptului de a obţine copii electronice ale înregistrărilor şedinţelor de judecată.
Paragraf 7
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Paragraf 8
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf 9
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf 10
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 369 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.
litera
(2) În cursul şedinţei de judecată grefierul ia note cu privire la desfăşurarea procesului. Procurorul şi părţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de către preşedinte.
litera
(3) După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
litera
(4) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.
litera
(5) În caz de contestare de către participanţii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată."
Paragraf 11
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.
Paragraf 12
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia îşi întemeiază critica formulată pe comparaţia dintre textul criticat şi dispoziţiile art. 231 din Codul de procedură civilă, acestea din urmă, spre deosebire de cele dintâi, reglementând dreptul părţilor de a solicita o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată.
Paragraf 13
Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat, în repetate rânduri, că astfel de excepţii urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (a se vedea Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013).
Paragraf 14
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 369 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corvin Gabriel Pughin şi Societatea "Maguay Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.132/45/2011* al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2015.
SMN
Semnături
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
Paragraf
AUGUSTIN ZEGREAN
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Cristina Teodora Pop
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit